Numărul imigranţilor în România este foarte mic, de aproximativ 0,3% din populaţia generală, potrivit informaţiilor publicate în raportul de cercetare „Impactul imigraţiei asupra pieţei muncii din România”, un studiu asupra accesului migranţilor pe piaţa locurilor de muncă, în calitate de angajaţi şi antreprenori, realizat de Centrul de Cercetare şi Documentare în Domeniul Integrării Imigranţilor (CDCDI) din cadrul Asociaţiei Române pentru Promovarea Sănătăţii.
Cercetarea cuprinde analiza implementării politicilor de imigraţie cu efecte asupra pieţei muncii în perioada 2007 – 2015. Sursa datelor o constituie cadrul legislativ, strategic şi operaţional care reglementează accesul diferitelor categorii de migranţi la angajare şi la iniţiative antreprenoriale, datele oficiale furnizate de diferite instituţii (ITM, ANOFM, AMOFM, AJOFM, Universităţi, IGI şi altele) în baza legii accesului la informaţii publice, precum şi interviuri cu reprezentanţi ai instituţiilor publice şi ai organizaţiilor neguvernamentale şi, nu în ultimul rând, interviuri cu imigranţi aflaţi în România. Studiul se referă la cetăţenii străini cu şedere legală pe teritoriul României care provin din afara Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi Confederaţiei Elveţiene.
Având în vedere că numai o parte dintre migranţii de pe piaţa locală sunt angajaţi (sub 10% din totalul populaţiei de imigranţi în vârstă de muncă), străinii nu sunt vizibili pe piaţa muncii, iar autorităţile nu consideră necesară adaptarea legislaţiei şi practicilor la nevoile acestora.
Cei mai mulţi migranţi au venit în România pentru reîntregirea familiei. Studiile se află pe locul doi iar activităţile remunerate pe cel de-al treilea în rândul motivelor şederii migranţilor în România. Numărul străinilor cu şedere pentru desfăşurarea de activităţi remunerate a cunoscut cea mai dramatică scădere după perioada de maxim – 2008, astfel încât ponderea celor care vin în România cu acest scop este în prezent de sub 10% din numărul total de imigranţi.
Printre altele, în studiul CDCDI se arată că:
• Unul din obiectivele declarate ale politicilor privind imigraţia este facilitarea accesului şi şederii legale pe teritoriul României a cetăţenilor din state terţe care răspund nevoilor de ocupare a forţei de muncă. În prezent nici AJOFM, nici alte instituţii publice nu deţin date certe cu privire la nevoile de ocupare ale pieţei romȃneşti.
• Procedura avizului de angajare blochează accesul direct pe piaţa muncii a acelor străini care doresc să intre/să rămȃnă ȋn ţară ȋn scop de muncă dar nu răspund estimărilor nevoilor interne de angajare.
• Procedura angajării străinilor este deschisă doar acelor angajatori care au eşuat ȋn ocuparea locurilor de muncă din surse interne – cu cetăţeni romȃni sau străini cu drept de şedere pe termen lung, UE sau SEE. La dosarul pentru obţinerea avizului de angajare trebuie să se regăsească adeverinţa eliberată de Agenţiile Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă şi, eventual, dovada anunţării locului de muncă într-un cotidian de largă circulaţie.
• Pentru continuarea ȋn Romȃnia a studiilor şi pentru obţinerea avizului de angajare poate fi necesară, ȋn funcţie de locul de muncă şi de profesia practicată, recunoaşterea diplomelor de studii. Pentru diplomele de studii obţinute în state terţe, procedura de recunoaştere a diplomelor este extrem de greoaie, costisitoare şi discreţionară, mai ales dacă sistemele nu sunt asemănătoare celui românesc sau dacă între România şi statul emitent nu există acorduri bilaterale privind recunoaşterea diplomelor.
• Antreprenorii care vor să obţină viză de lungă şedere pentru activităţi comerciale trebuie să se supună cerinţelor din ce în ce mai stricte legate de investiţii şi planul de afaceri. Conform procedurilor de acordare a avizului tehnic de specialitate, investitorii străini trebuie să prezinte acum un plan de afaceri extrem de detaliat, a cărui îndeplinire este urmărită anual de oficiile teritoriale pentru întreprinderi mici şi mijlocii.
• Nefăcând parte dintre grupurile vulnerabile pe piaţa muncii în accepţiunea strategiei ANOFM, agenţiile de ocupare nu au programe speciale pentru imigranţi. Aceştia sunt trataţi ca orice cetăţean român aflat în căutarea unui loc de muncă. Angajaţii AJOFM recunosc că, datorită limbii şi culturii diferite, străinii au dificultăţi mai mari de integrare pe piaţa muncii.
• ONG-urile consideră că legislaţia nu este corelată cu realităţile de pe piaţa muncii şi din domeniile conexe (deficitul de medici, sistemele birocratice şi nefuncţionale pentru recunoaşterea studiilor şi calificărilor etc.), cu situaţia particulară a imigranţilor (lipsa actelor sau a diplomelor de studii, calificarea în meserii diferite de cele cerute pe piaţa sau imposibilitatea de a dovedi calificările) şi nici cu dificultăţile inerente perioadei de adaptare într-o ţară nouă (limbă, cultură).
• Din interviurile realizate cu cetăţenii străni, dificultăţile menţionate de aceştia în integrarea pe piaţa muncii în România sunt legate în principal de barierele de limbă care constituie un obstacol important în obţinerea informaţiilor, de diferenţele culturale, de necunoaşterea drepturilor migranţilor de către autorităţi, încălcări ale condiţiilor de muncă de către angajatori şi discriminare. În plus, au fost semnalate procedura extrem de lungă şi anevoioasă a recunoaşterii studiilor finalizate în state terţe şi blocarea accesului la exercitarea unor profesii liberale.
• Imigranţii intervievaţi care au afaceri în România sau care îşi doresc o implicare antreprenorială, au menţionat obstacole legate de la finanţări/credite, dificultăţi de înţelegere a legislaţiei, birocraţie sau teama de a fi expulzat. Este identificată teama de practici abuzive, discriminatorii – de controale mai frecvente decât la afaceriştii români.
Cercetarea a fost realizată în cadrul proiectului Dezvoltarea unei reţele de organizaţii active în domeniul migraţiei (EMINET), proiect cofinanţat printr-un grant din partea Elveţiei prin intermediul Contribuţiei Elveţiene pentru Uniunea Europeană extinsă.