Tag: avion

  • Un avion Turkish Airlines a aterizat de urgeenţă la Bucureşti, pentru o urgenţă medicală

    Un avion Turkish Airlines care efectua un zbor pe ruta Istanbul – Gothenburg a aterizat de urgenţă la Bucureşti, pentru o urgenţă medicală. 

    Pasagerul a fost stabilizat şi preluat de ambulanţa aeroportului, au anunţat oficialii aeroportului. „Astfel de situaţii apar, în medie, la 3-4 zile”, au adăugat sursele citate.

    La ora transmiterii ştirii, aeronava se afla pe o poziţie de parcare.

     

  • Un avion s-a prăbuşit când stingea incendiile de vegetaţie din Grecia

    Un avion pentru stingerea incendiilor s-a prăbuşit, duminică după-amiază, în timpul unei operaţiuni pe insula Zakynthos. Pilotul aflat la manşa avionului a supravieţuit, relatează France Presse, citând surse din rândul pompierilor eleni.

    Un avion de tip Pezetel se afla într-o operaţiune de stingere a unui incendiu izbucnit pe insula din Marea Ionică, la vest de Grecia continentală, când s-a prăbuşit dintr-o cauză care nu a fost încă stabilită.

    La fel ca în alte ţări mediteraneene, condiţiile meteorologice sunt extreme în această vară în Grecia, un val de căldură fără precedent în ultimele trei decenii a declanşat incendii simultane în toată ţara, potrivit Reuters.

    Premierul grec Kyriakos Mitsotakis a deplâns sâmbătă o „vară de coşmar” şi a promis că guvernul său va rămâne în prima linie pentru a apăra vieţile oamenilor.

    Grecia şi-a mobilizat armata în sprijinul pompierilor şi mai multe ţări au oferit asistenţă, între care Franţa, Egipt, Elveţia, România şi Spania.

    Situaţia este deosebit de gravă în insula greacă Evia, devastată de incendii. Mii de oameni au fost nevoiţi să-şi părăsească locuinţele, lăsându-şi agoniseala de o viaţă pradă focului, în timp ce flăcările s-au răspândit în mai multe direcţii pentru a şasea zi consecutiv.

  • Avionul prezidenţial al lui Nicolae Ceauşescu, primul şi singurul avion de pasageri construit în România, a fost donat după adjudecarea la licitaţie

    Primul şi singurul avion de pasageri construit în România – ROMBAC 1-11, folosit pentru zborurile oficiale ale lui Nicolae Ceauşescu, a fost donat miercuri, 28 iulie, Muzeului Naţional al Aviaţiei Române. 

    Avionul a fost cumpărat la licitaţie de un colecţionar, pasionat de tehnică, în cadrul evenimentului organizat de Casa de Licitaţii A10 by Artmark – Licitaţia de Eleganţă din 27 mai.

    Proprietarul, cetăţeanul american Brian Hyndman, a cedat aeronava în mod gratuit, sub forma unui contract de sponsorizare, Muzeului Naţional al Aviaţiei Române. Prin actul de donaţie, adjudecatarul îşi exprimă intenţia de a conserva piesa istorică, de a o alătura modelelor iconice care au jucat un rol important în istoria lumii, dând posibilitatea intrării în familia valorilor tehnice recunoscute pentru industria aeronautică.

    Evenimentul de predare-primire a piesei de colecţie a avut loc pe platforma Aeroportului Internaţional Henri Coandă, în incinta Bazei 90 Transport Aerian în prezenţa reprezentanţilor Muzeului Naţional al Aviaţiei Române, membrilor Casei de Licitaţii A10 by Artmark, dar şi a lichidatorului judiciar care a gestionat patrimoniul ROMAVIA.

    Avionul prezidenţial Super One-Eleven, folosit pentru zborurile oficiale ale lui Nicolae Ceauşescu, s-a înscris în Top 10 cele mai bine vândute public, în licitaţie, loturi de artă sau obiecte de colecţie pe piaţa internă în semestrul I al anului 2021. Piesa de colecţie a fost adjudecată în luna mai, în cadrul Licitaţiei de Eleganţă pentru 120.000 de euro.

     

  • „Şah mat”. Rusia a prezentat un avion de luptă de ultimă generaţie

    Preşedintele Vladimir Putin a inspectat un prototip al unui nou avion de vânătoare uşor Suhoi generaţia a cincea, pe care Rusia l-a prezentat la expoziţia anuală MAKS, relatează Reuters.

    Avionul de război „Şah mat” este poziţionat drept rival al aparatului american F-35 stealth, a declarat Oleg Panteleiev, şeful agenţiei de analiză Aviaport.
    Avionul de război va începe testele în 2023, iar un prim lot urmează să fie produs în 2026. Rusia intenţionează să producă 300 de aeronave în 15 ani, odată cu începerea producţiei de serie.

    Rostec, conglomeratul de stat aerospaţial şi de apărare al Rusiei, a declarat că avionul este greu de detectat şi va avea costuri de operare reduse.
    Şeful Rostec, Serghei Chemezov, a declarat că avionul va costa între 25 şi 30 de milioane de dolari. Moscova aştepta cereri din partea ţărilor din Orientul Mijlociu, regiunea Asia-Pacific şi America Latină.

    Sub conducerea lui Putin, Rusia a investit puternic în avioane militare şi armament nou, atât pentru propriile forţe armate, cât şi pentru a spori veniturile din exporturi de arme. Multe dintre noile sale arme se bazează în continuare pe tehnologia sovietică din perioada Războiul Rece.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
     

  • Interesul europenilor pentru turism este la cel mai înalt nivel din august 2020, şapte din zece intenţionând să călătorească până la sfârşitul lunii septembrie

    Dorinţa europenilor de a călători a crescut rapid în ultima perioadă, existând o cerere puternică de reluare a călătoriilor, în special cu avionul, însă există în continuare temeri cu privire la anularea acestora sau la alte probleme care afectează pasagerii, un aspect important fiind şi recuperarea costurilor, potrivit unei analize realizată de Flight Refund pe baza datelor Comisiei Europene a Turismului.

    Astfel, 72% dintre cei chestionaţi intenţionează să facă cel puţin o călătorie până la sfârşitul lunii septembrie, dorinţa generală de călătorie a europenilor urcând la cel mai înalt nivel de la începutul sondajului, în august 2020.

    În ceea ce priveşte destinaţia, jumătate îşi propun să călătorească într-o altă ţară europeană, iar 36% să rămână în interiorul graniţelor lor interne. Europenii care călătoresc în străinătate în această vară preferă destinaţiile sudice, cum ar fi Spania, Italia, Franţa, Grecia şi Portugalia.

    Vaccinarea are un impact direct asupra aranjamentelor de călătorie, 54% dintre respondenţi intenţionând să rezerve o călătorie după ce au fost vaccinaţi împotriva COVID-19. Introducerea certificatului digital COVID al UE a fost acceptată de 57% dintre europeni, care consideră că documentul va facilita planificarea următoarei lor călătorii.

    Aproape jumătate (47%) dintre cei care intenţionează să călătorească aleg avionul, maşina rămânând a doua cea mai populară alegere pentru 39% dintre europeni.

    “Studiul CET arată că europenii vor să călătorească mult şi preferă avionul, ceea ce înseamnă că va creşte volumul zborurilor şi indirect va creşte şi numărul evenimentelor legate de zbor. Pasagerii trebuie să fie conştienţi de drepturile lor, să facă alegerea potrivită şi să opteze din timp pentru servicii care îi pot proteja, în cazul în care zborul este anulat, întârzie mult ori apare un incident nedorit, pentru a obţine putea obţine compensaţii”, susţine Katalin Ludvig, CEO Flight Refund, companie care se ocupă cu revendicarea despăgubirilor de la companiile aeriene.

    El a adăugat că flexibilitatea rezervărilor este obligatorie şi se va menţine, cel puţin în anumite sectoare. În 2021, călătorii vor fi interesaţi de transparenţă cu privire la politicile de anulări şi recuperare a banilor, dar şi de opţiuni pentru o nouă rezervare în cazul în care destinaţia lor este supusă unor noi restricţii de călătorie, a menţionat Katalin Ludvig.

    Călătoria aeriană rămâne cea mai îngrijorătoare parte a călătoriei pentru 18% din toţi respondenţii, din motive de sănătate şi siguranţă.

    “Din informaţiile noastre, doar 1% au primit compensaţii în 2020 direct de la companiile aeriene, deoarece pasagerii nu sunt conştienţi de drepturile lor şi nu au achiziţionat nici un serviciu care îi poate proteja în cazul în care zborul este anulat, întârzie sau există alt motiv care nu ţine de forţa majoră”, a precizat Katalin Ludvig.

    Suma pe care o poate primi un pasager care apelează înainte de zbor la serviciile Flight Refund variază între 250 şi 600 de euro şi este stabilită în funcţie de distanţa de parcurs, nu de preţul biletului, fiind acordată în cazul în care compania aeriană este responsabilă pentru anulare sau întârzieri mari, cum ar fi probleme tehnice, greve ale echipajului companiei aeriene sau chiar lipsa unui membru al echipajului ori refuzul îmbarcării pasagerului

  • Doi tineri antreprenori din Braşov au pornit unul dintre cele mai în vogă business-uri. ”În numai doi ani au ajuns să refuze 1.000 de cereri pentru că nu puteau răspunde solicitărilor”

    Florin şi Andra Hriţuliac, doi tineri antreprenori din Braşov, au intrat în businessul cu autorulote dintr-o întâmplare, iar în numai doi ani au ajuns să refuze 1.000 de cereri deoarece parcul lor de case pe roţi era prea mic pentru a răspunde tuturor solicitărilor. Care sunt planurile lor în continuare pentru a răspunde dorinţei din ce în ce mai mari a românilor care s-au plictisit de călătoriile cu avionul?

    „Soţia mea are câini de rasă cu care mergeam la concursuri peste tot în Europa şi aveam nevoie de o maşină mai mare. Mergând din aproape în aproape, am descoperit un importator în Otopeni, iar după doi ani am cumpărat un autocar, care a costat aproximativ 200.000 de euro. Apoi au început să îmi vină idei şi am mai cumpărat o autorulotă”, descrie antreprenorul Florin Hriţuliac primii paşi făcuţi în direcţia businessului Haff.

    Pe 2 aprilie 2015 a venit autorulota, iar pe 4 aprilie deja o închiriase până pe data de 6 ianuarie 2016, pentru 130 de euro pe zi, printr-o singură postare pe site-ul OLX, povesteşte Hriţuliac. A descoperit astfel potenţialul businessului şi s-a grăbit să cumpere şi al doilea tip de autorulotă, un model low-cost, care a fost închiriat la fel de repede precum prima. În prezent, flota pe care o deţine, formată din 61 de autovehicule, nu este suficientă pentru a acoperi cererea care creşte de la an la an.

    Tariful de închiriere variază între 27 de euro şi 190 de euro pe zi, în funcţie de sezon, de gama din care face parte vehiculul şi de perioada pentru care este închiriată. „27 de euro pe zi costă o rulotă remorcabilă, iar autorulota din gama premium este 190 de euro pe zi.  Durata medie de închiriere este de 10 zile, dar avem şi clienţi care închiriază autorulote pentru 90 de zile şi revin în fiecare an”, explică Florin Hriţuliac.

    Anul trecut, compania Haff a avut aproximativ 860 de clienţi. Dintre ei,  majoritatea au închiriat autorulote pentru o perioadă de 10 zile şi le-au folosit pentru vacanţe în străinătate. Vânzările companiei au ajuns astfel la peste 2 milioane de lei.

    Autorulotele companiei Haff circulă 90% din timp în Europa, mai puţin în România, deoarece tarifele de închiriere sunt destul de mari, spune proprietarul Haff. „Autorulotele noastre au circulat 300 de zile în continuu în toată Europa, dar anul acesta, dacă mărim flota, estimăm că vom scădea uşor la 270 – 280 de zile de închiriere per vehicul, dar am hotărât pentru anii 2019 – 2024 să începem să aducem în medie 200 de vehicule în flotă anual.”

    Haff importă vehiculele de la unul dintre cei mai mari producători de autorulote din Europa, compania Burstner, parte a grupului Erwin Hymer Germania. „Noi reprezentăm doar branduri germane, pentru că am tot făcut teste de comparaţie şi am concluzionat că cele germane sunt ce avem nevoie. În plus, avem în spate şi finanţarea producătorului din Germania, care ne-a spus că ne oferă necondiţionat un volum de 700 de vehicule anual.”

    Pe de altă parte, Haff lucrează cu aproape toate firmele de leasing din România, care au fost deschise către acest concept de business.
    Modelul de business presupune ca flota de autorulote deţinută de Haff să fie schimbată după două sezoane de închiriere. Astfel, în luna aprilie, antreprenorii cumpără o nouă flotă de vehicule, schimbate în luna noiembrie a anului următor. Antreprenorii au creat şi o divizie în cadrul companiei Haff care oferă flote de vehicule pentru alte companii din domeniu.

    „Avem clienţi pe care îi redirecţionăm către alte firme care închiriază autorulote pentru că nu putem acoperi cererea. Facem rezervări şi cu opt luni înainte. Am sesizat că la noi acest business nu s-a dezvoltat, deşi în Europa funcţionează de 60 de ani, însă avem o divizie care înfiinţează flote de închirieri pentru alte firme din România. Avem deja două parteneriate, unul la Iaşi, unul la Suceava, şi câteva în discuţie”, descrie antreprenorul una dintre direcţiile de dezvoltare a businessului.

    „Ne-am axat pe piaţa locală intenţionat, pentru că am vrut să popularizăm acest tip de turism în România. Vrem să circule din ce în ce mai multe autorulote pe străzile din România, ca lumea să le vadă şi să le închirieze, pentru că eu aşa văd extinderea pieţei locale”, descrie el strategia conturată.

    În plus, el a sesizat că un trend care a început anul acesta este dat de turiştii români care vin în vacanţă din străinătate şi închiriază autorulote pentru a le arăta copiilor România. „Sunt mulţi români care s-au stabilit în străinătate şi copiii lor nu ştiu să vorbească limba română, dar când vin în România închiriază o autorulotă şi pleacă într-un tur al ţării.”

    El a constatat că 40% din clienţii care închiriază se întorc în fiecare an, iar mulţi dintre ei ajung să cumpere unul dintre vehicule la un moment dat.

    „Vrem ca flota noastră să nu depăşească un an şi jumătate vechime, pentru că vrem să aibă o rotaţie cât mai mare. Şi le vindem clienţilor: spre exemplu, o autorulotă care a sosit în flota noastră în 2017, achiziţionată cu 58.000 de euro, o vindem la 29.900 de euro plus TVA.” În ceea ce priveşte personalul din cadrul companiei, care în prezent numără nouă angajaţi, Florin Hriţuliac spune că vrea să construiască o echipă unită şi stabilă, iar pentru asta, la final de an, din totalul profitului pe care îl înregistrează compania, 30% se împarte între angajaţi.

    „Îmi place să practic această metodă de fidelizare a personalului.” În prezent, Florin Hriţuliac povesteşte că sunt lideri europeni în domeniu care încearcă să îi convingă să intre şi pe pieţele din jur. Astfel, în mai 2019 compania Haff va deschide simultan două noi sedii, unul la Atena şi unul la Budapesta. „În Budapesta parcul de autorulote este foarte vechi şi tarifele de închiriere sunt foarte mari, iar în Atena parcul auto este învechit şi turiştii nu vor să închirieze vehicule de acolo. Apoi, în următorii cinci – şapte ani, vrem să ne dezvoltăm la nivel regional pe pieţele din ţările fostei Iugoslavii.”

    În prezent, piaţa din România are un potenţial de 7.000 de autovehicule anual, fiind o piaţă estimată la jumătate de miliard de euro, de către partenerii germani cu care lucrează compania Haff. Alte companii care se ocupă cu închirierea autorulotelor în România sunt Joy2Wander, GeograficTravel şi GoCamper.

  • Bilete de avion cu doar 2 euro. Unde puteţi zbura cu numai 10 lei

    ​Companiile aeriene şi agenţiile de turism lansează diverse oferte de vacanţă pentru atragerea turiştilor români. Este şi cazul companiei aeriene Animawings din cadrul grupului Mmento Group, controlat de omul de afaceri Cristian Pandel. Animawings oferă bilete de avion de la 2 euro, preţ pe sensul de mers, din mai multe oraşe ale ţării către Antalya, Corfu, Zakynthos, conform unui comunicat de presă al companiei Animawings. Totodată, în perioada 16-18 iunie copiii între 2 şi 11 ani au gratuite la biletele de avion.

    „La început de vară, acum când majoritatea ţărilor se deschid pentru turism, ne-am propus să oferim posibilitatea cât mai multor români să se bucure de vacanţă, după acest an atât de provocator pentru noi toţi. Animawings deschide sezonul de vară cu numeroase oferte, bilete de avion de la* 2 euro pentru Grecia şi Turcia, dar şi călătorii gratuite pentru copii**, pe oricare dintre zborurile companiei, clienţii putând alege dintre trei tipuri de pachete de servicii diferite, în funcţie de nevoile şi bugetul fiecăruia. Ȋn plus, plecările sunt disponibile de pe cele mai importante aeroporturi ale României”, declară Tudor Constantinescu, Chief Commercial Office ȋn cadrul Animawings.

    Acţionarii operatorului aerian sunt companiile Memento Group, din care face parte şi turoperatorul român Christian Tour, precum şi operatorul aerian Aegean Airlines, cea mai mare companie aeriană din Grecia.

    Memento Group, cu sediul central la Amsterdan şi operaţiuni în România, Grecia, Turcia, Spania, Republica Moldova şi SUA, a avut o cifră de afaceri globală de aproape 195 milioane euro în 2019.

    „De asemenea, continuăm operarea de zboruri charter către destinaţii precum Antalya, Bodrum, Corfu, Creta, Rodos, Zakynthos, Hurghada sau Tenerife, pentru cei mai importanti touroperatori din România”, mai spune Constantinescu.

    Grupul reuneşte companii cu activităţi în domeniul turismului –  turoperatori, OTA, servicii de transport, tehnologie specifică turismului, dar şi un broker de asigurări, o linie de business in real estate şi o alta în retail online şi offline.

    Totodată, începând cu anul 2019, Memento Group este partenerul oficial în România al TUI Group.

  • Bilete de avion cu doar 2 euro. Unde puteţi zbura cu numai 10 lei

    ​Companiile aeriene şi agenţiile de turism lansează diverse oferte de vacanţă pentru atragerea turiştilor români. Este şi cazul companiei aeriene Animawings din cadrul grupului Mmento Group, controlat de omul de afaceri Cristian Pandel. Animawings oferă bilete de avion de la 2 euro, preţ pe sensul de mers, din mai multe oraşe ale ţării către Antalya, Corfu, Zakynthos, conform unui comunicat de presă al companiei Animawings. Totodată, în perioada 16-18 iunie copiii între 2 şi 11 ani au gratuite la biletele de avion.

    „La început de vară, acum când majoritatea ţărilor se deschid pentru turism, ne-am propus să oferim posibilitatea cât mai multor români să se bucure de vacanţă, după acest an atât de provocator pentru noi toţi. Animawings deschide sezonul de vară cu numeroase oferte, bilete de avion de la* 2 euro pentru Grecia şi Turcia, dar şi călătorii gratuite pentru copii**, pe oricare dintre zborurile companiei, clienţii putând alege dintre trei tipuri de pachete de servicii diferite, în funcţie de nevoile şi bugetul fiecăruia. Ȋn plus, plecările sunt disponibile de pe cele mai importante aeroporturi ale României”, declară Tudor Constantinescu, Chief Commercial Office ȋn cadrul Animawings.

    Acţionarii operatorului aerian sunt companiile Memento Group, din care face parte şi turoperatorul român Christian Tour, precum şi operatorul aerian Aegean Airlines, cea mai mare companie aeriană din Grecia.

    Memento Group, cu sediul central la Amsterdan şi operaţiuni în România, Grecia, Turcia, Spania, Republica Moldova şi SUA, a avut o cifră de afaceri globală de aproape 195 milioane euro în 2019.

    „De asemenea, continuăm operarea de zboruri charter către destinaţii precum Antalya, Bodrum, Corfu, Creta, Rodos, Zakynthos, Hurghada sau Tenerife, pentru cei mai importanti touroperatori din România”, mai spune Constantinescu.

    Grupul reuneşte companii cu activităţi în domeniul turismului –  turoperatori, OTA, servicii de transport, tehnologie specifică turismului, dar şi un broker de asigurări, o linie de business in real estate şi o alta în retail online şi offline.

    Totodată, începând cu anul 2019, Memento Group este partenerul oficial în România al TUI Group.

  • Ce spun marele ziare internaţionale despre aterizarea forţată a avionului Ryanair în Belarus: Arestarea jurnalistului Roman Protasevici provoacă un val de indignări în Vest, iar UE pregăteşte un set de sancţiuni pentru Minsk. The Guardian scrie despre prezenţa KGB-ului belorus în cadrul aeronavei

    Belarusul a provocat un val de indignări în ţările vestice după ce a forţat aterizarea unui avion comercial în care se afla unul dintre cei mai importanţi opozanţi ai regiumului Lukaşenko.

    Ţara din estul continentului, care are legături puternice cu Rusia, a forţat aterizarea unei aeronave Ryanair care călătorea din Grecia spre Lituania, autorităţile arestându-l ulterior pe activistul şi jurnalistul belorus Roman Protasevici. În 2019, el a fugit din Belarus în Polonia pe fondul presiunilor exercitate de preşedintele Lukaşenko, văzut de analişti drept ultimul dictator al Europei.

    Ryanair a confirmat că echipajul de zbor a fost înştiinţat de o posibilă ameninţare din cadrul aeronavei.

    Protasevici este cofondatorul şi fostul editor al canalului Nexta, prezent pe platforma de social media Telegram, o destinaţie cheie pentru opoziţia politică din Belarus.

    Belarusul, acuzat că a „deturnat” un avion pentru a aresta un activist, provocând indignări în vest, scrie CNBC

     

     

    Statele Unite cer eliberarea imediată a Jurnalistului din Belarus, notează Bloomberg

     

     

    Belarusul arestează un activist după ce a forţat aterizarea unui avion Ryanair în Minsk, reiese din prima pagină a publicaţiei britanice Financial Times

     

     

    KGB-ul belorus ar fi fost prezent în avionul obligat să aterizeze în Minsk, transmite The Guardian

     

     

    Uniunea Europeană condamnă „deturnarea” aeronavei Ryanair, realizată cu scopul încarcerării jurnalistului Roman Protasevici, relatează Euronews

     

     

    Liderii lumii au descris evenimentul drept „un act de terorism de stat”. Summit-ul UE de luni ar putea rezulta într-o serie de restricţii aplicate Belarusului, conform France24