Tag: avertisment

  • Avertismentul secretarului de stat în Ministerul Sănătăţii, Andreea MoldovanNoile tulpini de COVID-19, mai contagioase pentru copii!

    Noile tulpini de COVID-19 sunt mai contagioase pentru copii, avertizeză secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Andreea Moldovan. Aceasta a subliniat faptul că noile tulpini care au fost depistate şi în România, respectiv cea braziliană, cea sud-africană şi cea britanică, se transmit mai uşor şi sunt mai contagioase iar din această cauză „prevenţia rămâne de bază”.

    Andreea Moldovan a precizat că nu au existat cazuri grave de COVID-9 în rândul copiilor, însă subliniază faptul că „prevenţia rămâne de bază”.

    Cititi mai multe pe www.gandul.ro

  • Managerul Spitalului ”Victor Babeş” din Timişoara, avertisment cu privire la valul 3 al pandemiei COVID: „Atacă în special persoanele tinere din două motive. În câteva săptămâni se va resimţi în toată ţara”

    Cristian Oancea, managerul Spitalului ”Victor Babeş” din Timişoara, atenţionează că valul al treilea al pandemiei de COVID-19 ar putea fi unul mai exarcerbat, în condiţiile în care persoanele tinere vor fi cele mai afectate. Totodată, medicul Oancea spune că cel de-al treilea val se va resimţi în câteva săptămâni în toată ţara, subliniind că transmiterea comunitară este mult mai rapidă, iar severitatea cazurilor este mult mai accentuată.

    Oancea: „Atacă în special persoanele tinere”

    Noi am atras atenţia încă din noiembrie-decembrie conform evoluţiei virusului că în februarie va urma un val trei şi că totul depinde de noi şi de fluxul migraţional cât de repede va fi declanşat. Patologia gripei din 1918 a avut 4 valuri. Valul trei al pandemiei pare că va fi cel mai exarcerbat pentru că suntem deja în plin proces de vaccinare şi este o concurenţă între fluctuaţiile pe care virusul le produce şi procesul de vaccinare. Din nefericire, acest val trei cu această tulpină britanică care se găseşte la noi, atacă în special persoanele tinere din două motive: o mare parte dintre ei sunt vaccinaţi sau au trecut prin boală şi în al doilea rând, specificitatea acestui virus ţinând cont că se transmite şi mai repede, este o simptomatologie mai accentuată. În 6-7 zile,  persoanele tinere active, vorbim de ciclul de vârstă între 25 şi 45-50 ani prezintă modificări imagistice cu până la 45-50%. Dacă într-o săptămână nu aveau nimic, în 6-7 zile acestea pot avea modificări imagistice de 40-50%, spune medicul Cristian Oancea, managerul Spitalului ”Victor Babeş” din Timişoara.

    Totodată, medicul primar pneumolog spune că cel de-al treilea val a venit într-un moment în care spitalele sunt pline.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • Avertisment de la Ursula von der Leyen: Europa trebuie să se pregătească pentru era pandemiilor

    Europa trebuie să îşi pregătească sistemele de sănătate pentru a rezista în „era pandemiilor”, consideră preşedintele Comsiei Europene, în contextul în care a avertizat într-un interviu cu FT asupra poziţiei fragile în care se află bătrânul continent.

    Ursula von der Leyen a declarat că UE nu îşi poate permite să se relaxeze după ce câştigă lupta cu Covid-19, întrucât ea a pregătit deja un plan european de reacţie rapidă gândit pentru astfel de ameninţări sanitare.

    „Europa este determinată să îşi consolideze poziţia în ceea ce priveşte producţia de vaccinuri. (…) Intrăm în era pandemiilor. Dacă ne uităm la ce s-a întâmplat în uiltimii ani, mă refer de la HIV la Ebola, la MERS sau SARS, toate erau epidemii care ar fi putut fi oprite mai rapid, iar problema rămâne şi după ce trecem de Covid-19. Riscurile sunt încă acolo”, a declarat ea pentru FT.

    Von der Leyen a anunţat luna trecută un plan de apărare biologică, denumit Incubatorul HERA, care va aduce la un loc cercetători, companii de biotehnologie, producători şi autorităţi publice pentru a monitoriza ameninţările sanitare care apar şi pentru a lucra constant la adaptarea vaccinurilor necesare.

  • Avertismentul analiştilor: Acţiunile gigantului Air France-KLM s-ar putea prăbuşi până la 1 euro

    Gigantul Air France-KLM este cea mai vulnerabilă companie aeriană cu istorie din Europa, iar prelungirea perioadei cu trafic aerian aproape de zero ar putea prăbuşi acţiunile companiei până la preţul de 1 euro per acţiune, conform analiştilor de la Bernstein, citaţi de Bloomberg.

    Marţi, la 12.50 (ora României), acţiunile Air France-KLM se tranzacţionau la 4,98 euro per acţiune. 

    Operatorul are nevoie să fie salvat din nou cu un ajutor guvernamental de ordinul miliardelor de euro şi „nu are suficientă lichiditate pentru a continua în 2022”, notează echipa de analişti printre care se numără şi Daniel Roeska.

    „Dimensiunea lipsurilor din bilanţul Air France-KLM este foarte mare, iar capacitatea de a se îndatora este foarte mică, ceea ce înseamnă că o diluţie semnificativă este extrem de probabilă”.

    Guvernele din Franţa şi din Olanda sunt în discuţii deja de câteva luni pentru un nou pachet de sprijin care vizează gigantul aerian – în care cele două guverne deţin o participaţie combinată de 28%.

    Bruno Le Maire, ministrul Finanţelor din Franţa, a anunţat săptămâna aceastsa că derulează discuţii „intense” şi cu Comisia Europeană, care le cere guvernelor să găsească o soluţie mai bună decât un nou ajutor de stat.

    Gigantul Air France-KLM se confrunta cu probleme încă dinainte de venirea şocului Covid-19, care a lovit puternic industria. Anul trecut, operatorul a primit împrumuturi de stat şi garanţii de 10,4 miliarde de euro.

     

  • Avertisment. Activităţile zilnice sunt mai periculoase acum, cu noile tulpini ale Covid

    Oficialii din sănătate sunt „extrem de îngrijoraţi” de noile tulpini ale Covid-19 care au fost detectate în SUA şi de ceea ce ar putea însemna în lunile următoare. Aceştia atrag atenţia că activităţile zilnice devin mai periculoase acum, cu noile variante. Fauci recomandă purtarea a două măşti.

    „Am văzut ce se întâmplă în alte ţări care au avut un control relativ bun al coronavirusului, apoi aceste variante au preluat controlul şi s-a constatat o răspândire explozivă a virusului”, a declarat medicul de urgenţă Leana Wen pentru CNN .

    Oficialii din Minnesota au anunţat luni că au detectat varianta P.1 a virusului la un călător din Brazilia. Varianta este una dintre cele patru atent urmărite de autorităţile sanitare şi pare mai contagioasă. Oficialii au mai spus că, de asemenea, tulpina britanică a fost detectată în peste 20 de state.

    În timp ce SUA par să se îndrepte în direcţia corectă în ceea ce priveşte rata de infectare – cu 42 de state care raportează tendinţe descendente – progresul poate fi anulat dacă noile variantele vor prelua conducerea, a spus Wen. Prevenirea acestui lucru înseamnă vigilenţă suplimentară.

    „Dacă ne-am gândit că mersul la magazin a fost relativ sigur, există o probabilitate mai mare de a lua coronavirusul prin aceste activităţi zilnice”, a spus ea, adăugând că purtarea măştilor de protecţie mai calitative, reducerea ocaziilor în care ieşim la cumpărături sau în spaţii aglomerate în interior pot fi utile.

    La rândul său, dr. Anthony Fauci a declarat pentru NBC că purtarea a două măşti este probabil mai eficientă în oprirea răspândirii virusului.

    „Dacă aveţi o acoperire cu un singur strat, puneţi peste un alt strat, este probabil mai eficient”, a spus el.

    Vestea bună, a declarat Fauci luni la CNN, este că vaccinurile actuale Covid-19 par să fie eficiente împotriva noilor variante.

    Compania Moderna a anunţat că vaccinul său a creat anticorpi care neutralizează variantele Covid-19 găsite pentru prima dată în Marea Britanie şi Africa de Sud. Există însă îngrijorări că vaccinul ar putea avea o eficacitate oarecum scăzută împotriva tulpinii observate pentru prima dată în Africa de Sud, iar compania lucrează la acest aspect.

    Între timp, vaccinul Johnson & Johnson este testat în Africa de Sud, SUA şi Brazilia, iar rezultate ar putea oferi informaţii despre cât de bine funcţionează în faţa noilor tulpini, a spus unul dintre dezvoltatori.

    Până în prezent, aproximativ 19 milioane de persoane – aproape 6% din populaţia SUA – au primit cel puţin prima doză de vaccin anti-Covid-19, potrivit datelor CDC. Peste 3,3 milioane de persoane au fost complet imunizate.

  • Persoanele vaccinate ar putea transmite virusul altora. Avertismentul dat de directorul medical adjunct din Anglia

    Secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii , Matt Hancock,  a spus că 75% din persoanele peste 80 de ani din Marea Britanie au primit cel puţin o doză din vaccin.

    Prof. Van-Tam a spus că „niciun vaccin nu a fost vreodată” 100% eficient, deci nu există o protecţie garantată, relatează BBC.

    Este posibil să se contracteze virusul în perioada de două până la trei săptămâni după prima doză, a spus el – şi este „mai bine” să se permită „cel puţin trei săptămâni” pentru ca un răspuns imun să se dezvolte pe deplin la persoanele în vârstă.

    Citiţi articolul integral pe Mediafax.ro 

  • Anunţ îngrozitor făcut de Anthony Fauci în legătură cu noua tulpină a Covid. Ce spune acesta că ii aştepată pe americani

    Directorul Institutului Naţional pentru Alergii şi Boli Infecţioase, Anthony Fauci, atrage atenţia că autorităţile din SUA ar trebui să se aştepte la ce e mai rău în legătură cu noua tulpină a Covid.

    Autorităţile ar trebui să îşi asume ce poate fi mai rău legat de noua tulpină a coronavirusului, a declarat duminică Anthony Fauci, într-o emisiune de pe CBS.

    „Trebuie să presupunem acum că tulpina care circulă predominant în Marea Britanie are un grad mare de virulenţă. Puterea virusului de a provoca daune, inclusiv decese, este mare”, a spus Fauci.

    El se referea la descoperirea conform căreia nouă tulpină de virus din Regatul Unit ar avea o rată a mortalităţii cu 30% mai mare pentru persoanele cu vârsta de 60 de ani.

    „Vrem să analizăm noi înşine datele, dar avem toate motivele să le credem”, a spus Fauci.

    În ceea ce priveşte tulpina originară din Africa de Sud, Fauci a spus că vaccinurile par a fi mai puţin eficiente împotriva acesteia „în unele cazuri”.

  • Avertismentul directorul general al OMS: Lumea se află în pragul unui eşec moral catastrofal

    Lumea se află în pragul „unui eşec moral catastrofal” în partajarea vaccinurilor COVID-19, a declarat luni şeful Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, îndemnând ţările şi producătorii să distribuie dozele în mod corect în întreaga lume.

    Directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a declarat că există un risc real de eşec al programului “COVAX” de partajare echitabilă a vaccinului.
     
    El a menţionat că anul trecut au fost semnate 44 de acorduri bilaterale şi cel puţin 12 au fost deja semnate anul acesta.
    „Acest lucru ar putea întârzia livrările COVAX şi ar putea duce exact la scenariul care s-a dorit a fi evitat prin crearea programului. Scenariu cu o tezaurizare, o piaţă haotică, un răspuns necoordonat şi întreruperi sociale şi economice continue”, a spus el, relatează Reuters.
    O astfel de „abordare, eu în faţă” i-a lăsat pe cei mai săraci şi vulnerabili din lume în risc, a spus directorul OMS la deschiderea reuniunii anuale a Comitetului executiv al organismului.
     
  • Avertismentul CEO-ului producătorului de vaccinuri Moderna, care ne schimbă modul în care ne uităm la viaţă: Va trebui să trăim cu Covid „pentru totdeauna”

     
    CEO-ul producătorului de vaccinuri anti-COVID-19 Moderna a avertizat că virusul care a zguduit planeta va rămâne printre noi „pentru totdeauna”, potrivit CNBC. 
     
    „Cred că va trebui să trăim cu acest virus printre noi, cred, totdeauna”, a spus Stephane Bancel într-o discuţie tip panel la JP Morgan Healthcare Conference. Oficialii din domeniul sănătăţii vor trebui să fie permanent în alertă, pentru a identifica eventualele noi variante ale virusuri, astfel încât oamenii de ştiinţă să producă vaccinuri pentru a lupta împotriva lor. 
    Cercetători din Ohio au declarat, de pildă, că au descoperit noi variante posibil originare în Statele Unite şi care au devenit tulpinile dominante din Columbus, Ohio, într-o perioadă de trei săptămâni, între finalul lui decembrie şi începutul lui ianuarie în Columbus, Ohio. 
     
    Cercetătorii de la Pfizer au declarat că vaccinul dezvoltat în parteneriat cu BioNTech pare să fie eficient în ceea ce priveşte noua tulpină de virus, din Regatul Unit, precum şi al unei variante găsite în Africa de Sud. 
     
    Vaccinul Moderna a fost autorizat de autoritatea de profil din Statele Unite (Food and Drug Administration) pentru a fi folosită de americanii care au peste 18 ani. Alte studii trebuie să fie realizate pentru a vedea dacă poate fi administrat şi copiilor, al căror sistem imunitar poate reacţiona diferit de cel al adulţilor. 
     
    În lume există alte patru coronavirusuri care sunt endemice, dar niciunul nu este la fel de contagios sau mortal precum COVID-19, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. 
  • OMS: Al doilea an pandemic ar putea fi mai dur decât primul

    „Am intrat în al doilea an, care ar putea fi mai dur, având în vedere dinamica transmiterii şi unele problemele pe care le vedem”, a declarat Mike Ryan, oficial OMS pentru situaţii de urgenţă, citat de Reuters.

    Bilanţul mondial al morţilor se apropie de 2 milioane de persoane de când a început pandemia, cu 91,5 milioane de persoane infectate.

    OMS, în ultima actualizare epidemiologică, a declarat că după două săptămâni cu mai puţine cazuri raportate, s-au înregistrat săptămâna trecută aproximativ cinci milioane de cazuri noi, cel mai probabil pentru că oamenii au lăsat garda jos cu ocazia vacanţei de iarnă.

    „Cu siguranţă în emisfera nordică, în special în Europa şi America de Nord, am văzut un fel de furtună perfectă a sezonului – frig, oameni care stau în spaţii interne, un amestec social crescut şi o combinaţie de factori care a condus la o transmitere majoră în multe ţări”, a spus Ryan.

    La rândul ei, Maria Van Kerkhove, directorul tehnic al OMS pentru COVID-19, a avertizat: „După sărbători, în unele ţări situaţia se va agrava mult înainte de a se îmbunătăţi”.

    Pe fondul temerilor cu privire la varianta mai contagioasă a coronavirusului detectată pentru prima dată în Marea Britanie, extinsă acum în lume, guvernele din toată Europa au anunţat restricţii mai severe şi mai lungi. Aceasta includ telemunca şi închiderea magazinelor în Elveţia, o stare de urgenţă extinsă în Italia şi restricţii în Germania pentru reducerea contactelor între persoane.