BusinessMagazin

Tag: asociere

  • „Cea mai traumatizantă perioadă a vieţii mele de antreprenor”

    Consiliul Concurenţei a sancţionat 13 agenţii de turism şi Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) cu amenzi în valoare totală de 11.419.539,35 de lei (aproximativ 2,45 milioane de euro) pentru coordonarea comportamentului pe piaţa comercializării produselor turistice prin agenţii de turism. Autoritatea de concurenţă a constatat că, în perioada iunie 2013 – septembrie 2016, 13 agenţii de turism şi-au coordonat politicile comerciale, inclusiv printr-un schimb de informaţii sensibile din punct de vedere concurenţial, cu scopul de a nu permite scăderea preţurilor produselor/pachetelor turistice comercializate.

    Astfel, agenţiile de turism nu au redus, sub un anumit nivel, preţul de vânzare către clienţi pentru produsele turistice şi/sau pachetele de servicii turistice comercializate (de exemplu: bilete de avion în zborurile tip charter – atât ca produs turistic individual, cât şi ca o componentă dintr-un pachet de servicii turistice). De asemenea, acestea au limitat sau au eliminat campaniile promoţionale ale companiilor concurente care ofereau reduceri sau gratuităţi clienţilor şi şi-au împărţit numărul de locuri în avioanele contractate pentru zborurile de tip charter pentru a limita astfel în mod artificial oferta în vederea creşterii preţului de vânzare.

    „Investigaţia a pornit de la discuţii din piaţă, de la o întâlnire la care anumiţi colegi de-ai noştri s-au exprimat cu privire la problemele din piaţă şi a ceea ce înseamnă încălcarea unor legi prin reclamă mincinoasă sau anumite comportamente comerciale care care au şanse să conducă la insolvenţă”, a explicat Dragoş Anastasiu.

    Legea concurenţei, în zona cartelurilor, nu ţine cont de efectele din piaţă, notează el, adăugând că „nu a existat niciun efect în piaţă, niciun client păgubit; au existat vorbe, discuţii şi mailuri care au avut la bază teama de insolvenţă în tot acest spectru al agenţiilor de turism. A doua temă, pentru cei 14 tour operatori anchetaţi, a fost «alianţele pe charter». Vreau să spun foarte clar: fără alianţe pe charter, produsele acestea nu ar fi putut să existe, pentru că niciun operator din România nu poate să umple singur avioanele şi nu are altă şansă decât să se alieze cu alţii. Imaginaţi-vă că în astfel de alianţe se mai poartă discuţii. Unii sau alţii vin, câteodată, şi fac comentarii cu privire la politica comercială a celor din alianţă sau a concurenţilor. Unii sau alţii – unii activ, alţii pasiv. Astfel de discuţii sunt ilegale, chiar dacă eşti pasiv, dar la sfârşit sunt toţi vinovaţi. Nu se mai ţine cont dacă te-ai delimitat în două rânduri, dar în alte şase nu. Mai exact, raportul Consiliului Concurenţei descrie două delimitări clare – una prin ridicare de la masă, alta în scris – ambele ale sale. El precizează însă că, în alte şase situaţii, nu s-a delimitat de ceea ce se discuta. De asemenea, el mai spune că nu trebuie ca administratorul sau managerul companiei să fie prezent la discuţii, fiind suficient ca un angajat din middle management să fie de faţă pentru ca sancţiunile să poată fi aplicate. În ceea ce priveşte valoarea sancţiunilor, Anastasiu spune că unul dintre operatori „se detaşează decisiv, unul a plătit cât toţi ceilalţi la un loc. El se referă la Touring Europabus România, companie din grupul pe care el îl conduce, care a fost amendată cu 5.397.762,87 de lei (aproximativ 1.158.368 de euro). „Orice om sănătos la cap, când se uită la asta, spune că există un maxim vinovat. Ce trebuie să ştiţi este în felul următor: legea concurenţei amendează companiile la cifra de afaceri, între 0,5% şi 10%. În cele mai multe ţări din UE, când se aplică acest procent, se aplică la cifra de afaceri relevantă.

    El oferă ca exemplu o situaţie în care o companie de asigurări e anchetată de Consiliul Concurenţei. „Asigurătorul are RCA, CASCO, asigurări de casă, de călătorii şi altele. Se anchetează RCA-ul; la unii, RCA reprezintă 2% din cifra de afaceri totală, la alţii 10% sau chiar 90%. Cum se calculează amenda? Pe cifra de afaceri a anului anterior amenzii, dar la valoarea totală a veniturilor.

    „Legiuitorul a venit şi a spus: «Te amendez proporţional cu cifra de afaceri pentru că ai beneficiat de înţelegere în procentajul egal cu cifra de afaceri»; ce se întâmplă cu liderul de listă, care nici măcar nu face chartere? (Touring Europabus România – n.red.)” Compania în cauză, spune Anastasiu, nu se află nici măcar pe piaţa anchetată, charterele căzând în responsabilitatea unei alte entităţi din grup, Nova Travel. Dacă mai multe companii au acelaşi administrator, Consiliul Concurenţei se adresează ambelor companii. De asemenea, anchetatorii au luat în calcul întreaga cifră de afaceri, din care doar 2,8 procente sunt relevante pentru ce s-a anchetat, şi anume produse şi pachete turistice, potrivit lui Anastasiu. „Nu bilete de avion separate, nu cazări separate, nu pachete dinamice. Şi atunci amendăm firma: face taximetrie? Face, amendăm şi acolo. Face transport de persoane? Face, amendăm şi acolo. Face export? Face, amendăm şi acolo. Face comerţ cu maşini? Face, amendăm şi acolo. Încasează chirii? Da, amendăm şi acolo. Şi astfel ajungem la asemenea aberaţii. Suntem ţara care vorbeşte despre abuzuri, dar nimeni nu vorbeşte de abuzurile la adresa antreprenorilor din România.”

    Dragoş Anastasiu spune că aceasta a fost cea mai traumatizantă perioadă a vieţii sale de antreprenor, „şi nu mă refer la bani, ci la logică şi la dreptate”, afirmă preşedintele Eurolines. „A fost traumatizant, dar voi trece cu capul sus peste lucrurile acestea şi mă voi lupta pentru ca Parlamentul României să schimbe cât de curând această lege, pentru a nu mai traumatiza şi alţi antreprenori din România.”

    Anul trecut, grupul Eurolines a înregistrat o creştere de 20% a cifrei de afaceri, până la 150 milioane de euro, şi a ajuns la 700 de angajaţi. Pentru anul 2019, conducerea a bugetat un plus de 18% al cifrei de afaceri; comparativ cu ianuarie 2018, în prima lună a acestui an, creşterea înregistrată la nivelul întregului grup a fost de 31%.

    O altă companie amendată de Consiliul Concurenţei a fost Paralela 45, condusă de actualul preşedinte al ANAT, Alin Burcea. Reprezentanţii Consiliului Concurenţei au găsit 13 e-mailuri în sistemul de corespondenţă online al agenţiei de turism, pe care au amendat-o cu 340.000 de euro.

    „Am acceptat amenda şi am colaborat cu Consiliul Concurenţei, cu toate că legea ar trebui schimbată pentru că nu este specifică. Consiliul Concurenţei mai întâi amendează şi apoi se judecă şi am zis că mai bine plătim şi am terminat bâlciul. Amenzile erau mult mai mari, la noi ajunsese la 8% din cifra de afaceri, adică la 640.000 de euro“, a spus în cadrul emisiunii de business ZF Live Alin Burcea, proprietar al agenţiei de turism Paralela 45. El a spus că în e-mailurile incriminante se purtau discuţii despre faptul că agenţiile mici de turism nu aveau voie să schimbe preţul dacă vindeau în numele agenţiilor mari. De altfel, în cinci dintre cele 13 e-mailuri se purtau discuţii legate de faptul că o agenţie de turism mergea cu taxă de aeroport zero, iar în alte cinci e-mailuri se împărţeau biletele de avion în zboruri de tip charter între mai multe agenţii de turism. „Un tour operator nu poate întotdeauna să facă rezervare pe un avion şi atunci împărţim mai mulţi un avion. Comisia de verificare a considerat modul în care se împart aceste locuri în avion ca fiind o conspiraţie. Au fost e-mailuri clarificatoare, nu despre preţuri, date în decursul a trei ani, doar nişte e-mailuri date între noi.“

    Agenţiile de turism inculpate puteau evita amenzile date de Consiliul Concurenţei prin dezicerea de la e-mailurile primite de la colegii din domeniu, a subliniat Burcea. „Când am primit e-mailurile, noi trebuia să spunem că ne dezicem de ce scrie acolo şi eventual trebuia să trimitem la Consiliul Concurenţei că ne dezicem. Dar noi nu am ştiut pentru că nu scrie nicăieri, iar preşedintele Bogdan Chiriţoiu a zis că este în cutumă.“

    Amenzile aplicate de Consiliul Concurenţei agenţiilor de turism şi Anat

    1. Aerotravel S.R.L. 400.754,46 lei (aprox. 86.003 euro);
    2. Air Fla S.R.L. 9.618,91 lei (aprox. 2.064 euro);
    3. Corali Holidays S.R.L. 6.644,12 lei (aprox. 1.426 euro);
    4. Eximtur S.R.L. 685.116,14 lei (aprox. 147.027 euro);
    5. Fibula Air Travel S.R.L. 88.310,64 lei (aprox. 18.952 euro);
    6. Happy Tour S.R.L.  519.597,56 lei (aprox. 111.506 euro);
    7. Nova Travel S.R.L.  124.616,00 lei (aprox. 26.743 euro);
    8. Paralela 45 Turism S.R.L.  1.723.737,00 lei (aprox. 369.917 euro);
    9. Prestige Tours International S.R.L.  2.139.282,82 lei (aprox. 459.093 euro);
    10. Prompt Service Travel Company S.R.L.  186.084,73 lei (aprox. 39.934 euro);
    11. Rezeda World Travel S.R.L.  28.780,08 lei (aprox. 6.176 euro);
    12. Tez Tour S.R.L.  55.930,00 lei (aprox. 12.003 euro);
    13. Touring Europabus Romania S.R.L.  5.397.762,87 lei (aprox. 1.158.368 euro).

    Christian ’76 Tour S.R.L. a aplicat la programul de clemenţă, oferind dovezi privind existenţa faptelor anticoncurenţiale, şi a primit imunitate la amendă.

  • Iarnă la purtător

    Această categorie, care cuprinde arome asociate iernii, a apărut timid, prin 2009, când s-au lansat parfumuri cu note de pin de pădure, fum de lemne ori pepinieră de brazi de Crăciun. Încetul cu încetul s-a ajuns ca tot mai multă lume să caute parfumuri care amintesc de mirosurile plăcute dintr-o căsuţă de lemn, de iarnă, de pădure sau de munţi. Aşa au apărut parfumuri ca Burvuvu, de la January Scent Project, scrie New York Times, o combinaţie de cedru şi licheni de copac cu note de ciuperci sălbatice, Winter de la Dasein, o combinaţie de molid argintiu, levănţică, pin de pădure şi cardamom negru, disponibil doar între lunile octombrie şi ianuarie, în ediţie limitată. Tot iernatic e şi Cedarise, lansat de casa pariziană Hermetica şi care combină urme de grepfrut roz, extract de rădăcină de vetiver şi mai ales chiparos. Fragranţele iernatice, spun specialiştii din industria parfumurilor, au avantajul că rezistă mai mult, datorită temperaturii mai scăzute a pielii, şi conturează ideea de simplitate şi confort, cei care le preferă căutând echivalentul aromatic al gătitului lent, după cum afirmă creatoarea lui Winter, Samantha Rader.

  • Capitalistul săptămânii: William Colgate. Puţini ştiu că pasta de dinţi nu a fost primul produs de succes al Colgate. Din ce a devenit faimoasă compania – VIDEO

    William Colgate s-a născut pe 25 ianuarie 1783, în Hollingbourne, Kent, Anglia, în familia lui Robert şi Sarah Colgate. Când avea şase ani, familia s-a mutat într-o fermă din apropierea oraşului Shoreham. Ulterior, Robert Colgate, mânat de idealurile republicane pe care le avea ca simpatizant al războiului de independenţă american şi al Revoluţiei Franceze, a decis, în martie 1798, să lase în urmă ferma din Shoreham Kent şi să emigreze în SUA. Familia s-a stabilit în Baltimore, Maryland. La scurt timp, au întemeiat o nouă fermă, în Harford County, Maryland. Robert Colgate a format un parteneriat cu Ralph Maher şi, ajutaţi de tânărul William, au început să producă săpunuri şi lumânări. |nsă în doar doi ani afacerea a fost închisă.

    În 1804, familia sa s-a stabilit în Delaware County, New York, iar William a reuşit să se angajeze ca ucenic într-o fabrică de săpun, experienţă care l-a ajutat ulterior să îşi pornească propria afacere. Astfel, în 1806, Colgate a pus bazele firmei William Colgate & Company, deschizând primul magazin, pe Dutch Street, în Manhattan. |n cadrul magazinului, a vândut iniţial săpun, lumânări şi amidon. În 1820, el a pornit şi o fabrică de amidon în oraşul Jersey şi, curând, a devenit unul dintre cei mai bogaţi oameni din statul New York.

    Vezi aici materialul integral

  • Dragoste în vremea portocalilor. Cum arată cea mai ”fierbinte” regiune a Spaniei, un Paradis pe pământ

    Cei mai înalţi munţi din Spania continentală sunt în Andaluzia. Vârful Mulhacén din lanţul muntos Sierra Nevada s-a oprit din crescut la puţin sub 3.500 de metri. Unul dintre cele mai frumoase castele din lume – Alhambra – a fost construit tot în această regiune din sudul Spaniei. O salbă de sate albe (celebrele Pueblos Blancos) încununează zonele de coastă ale Andaluziei. Un exemplu este Tarifa – un oraş-sat cunoscut de surferii, windsurferii şi kitesurferii din toată lumea. Cu o mare turcoaz mai mereu supărată (de vântul puternic din zonă), această localitate este clar o destinaţie pentru pasionaţii de sporturi de apă, că doar aici şi-au dat întâlnire Mediterana şi Atlanticul. La o privire mai atentă însă, descoperi că la doar câţiva paşi de plajă se află un orăşel alb ce îşi poartă cu mândrie influenţele maure, dar care a împrumutat şi ceva din liniştea insulelor greceşti. Aerul tot spaniol rămâne.

    Andaluzia este cea mai fierbinte regiune a Spaniei, atât la propriu, cât şi la figurat. Vara, temperaturile din termometre se apropie vertiginos de 40 de grade Celsius. Dar e o căldură care arde, care iese din asfalt. Iar iernile, blânde de altfel, sunt încălzite de ceva spectacole de flamenco în timp ce în aer se simte un parfum fin de portocale.

    În Japonia mi-am dorit să ajung primăvara, atunci când înfloresc cireşii. E o imagine ruptă din picturile marilor impresionişti. Nu degeaba an de an japonezii se bat cu turiştii străini pentru a surprinde cele mai frumoase cadre.

    În Provence, deşi nu am ajuns încă, vreau să aterizez vara, ca să miros lavanda în floare. Îmi pare un peisaj greu de egalat. Nu degeaba Cezanne, Van Gogh şi Picasso s-au îndrăgostit de această regiune din sudul Franţei.

    În Andaluzia nu ştiam că trebuie să ajung când portocalii sunt perioada lor de glorie. Nu ştiam de fapt când ar fi mai bine să merg, dar uneori lucrurile se întâmplă de la sine. La final de decembrie şi început de ianuarie, când temperatura coboară chiar sub pragul de 20 de grade (în timpul zilei, pentru ca nopţile să fie mai reci), toate drumurile sunt flancate de portocali încărcaţi până la refuz. Pe alocuri mai vezi şi unul-doi lămâi, iar norocoşii se pot întâlni şi cu un pomelo.

    În Cordoba – una dintre cele mai cunoscute trei minuni ale Andaluziei, alături de Sevilia şi Granada –, în faţa catedralei Mezquita, ai o grădină de portocali unde vizitatorii şi turiştii deopotrivă stau la un pahar de vorbă, iau prânzul sau pur şi simplu admiră arhitectura locului. Mezquita, perla coroanei din Cordoba, este unul dintre puţinele locuri din lume unde poţi merge la slujbă într-o moschee. Influenţa maură este peste tot în sudul Spaniei. În Mezquita, în Alhambra, în cartierele istorice din Granada, în Alcazarul (Palatul Regal, care încă este folosit de capetele încoronate ale Spaniei) din Sevilia. Aici ghidul ne-a povestit că putem vedea stilul Mudejár, care se află la intersecţia dintre arhitectura europeană şi cea maură. Este caracteristic pentru sudul Spaniei şi este o încântare pentru privire şi o dovadă în plus că măiestria omului nu ţine de tehnologie şi de studii, ci de înzestrare şi răbdare.

    Alcazarul este „sora mai mică”, dar nu mai puţin încântăroare, a palatului Alhambra, acesta din urmă fiind unul dintre, dacă nu cel mai important obiectiv turistic al Spaniei. Zilnic, mii de oameni trec pragul acestui loc pentru a descoperi cum se „croşetează” în piatră, pentru a vedea cum atenţia la detalii poate da naştere unor adevărate opere de artă. Aceeaşi Alhambra este locul celor mai apropiate de perfecţiune „piscine” din lume. Nu sunt piscine infinite (infinity pools), dar în apa lor cristalină se oglindeşte cel mai bine cerul. Iar în grădinile acestui loc trebuie să îşi fi dat masteratul cei mai importanţi hairstylişti din lume, pentru că niciun fir de iarbă nu iese din rând. Totul este aranjat şi ferchezuit la milimetru. Nu lipsesc nici portocalii din acest tablou în care palatul se profilează în cadru secund, cu o serie de culmi înzăpezite în spate, culmi ce se înalţă semeţe în spate. Alhambra se bate cu Versailles în multe clasamente pentru cel mai important palat al Europei. Se întrec în frumuseţe, în grandoare, în decadenţă. Dar sunt la fel de diferite ca un vin de Bordeaux (Franţa) şi unul de Rioja (Spania). Amândouă câştigă premii la competiţiile internaţionale de profil, dar iubitorii şi cunoscătorii ştiu că sunt cum nu se poate mai diferite. Este ca o competiţie de Miss Popularitate, iar rezultatul va fi mereu subiectiv.

    La fel de greu îmi e mie să aleg ce mi-a plăcut mie cel mai tare în Andaluzia. Sunt la fel de subiectivă şi ar fi incorect să aleg între minunea care se numeşte Sevilla şi Cordoba cea de poveste cu a ei Mezquita împrejmuită de curţile îmbrăcate în muşcate. E de altfel o competiţie în Cordoba între localnici, primăvara, pentru a primi titlul de cea mai frumos „coafată” curte din oraş. Locuitorii urbei îşi deschid porţile pentru vizitatori şi lupta începe. Câştigătorii cei mari sunt însă turiştii, care se pot bucura de această privelişte.

    Despre Sevilia cred că s-ar putea scrie romane întregi în care autori de top din lume să îi pună frumuseţea în versuri sau în proză. Dacă nu i-a cântat-o sau pictat-o încă niciun artist, atunci cu siguranţă urmează, pentru că oricât ai vrea să te opui, de Sevilia te îndrăgosteşti fără drept de apel. Am realizat de-a lungul anilor că îmi amintesc fraze şi citate fără să ştiu de multe ori unde le-am auzit sau când. Când am plecat spre Andaluzia, mi-a răsunat în minte „Si no has visto Sevilla, no has visto meraviglia”. În traducere, „Dacă nu ai vazut Sevilia, nu ai văzut minunea”. Ca de obicei, la pomul lăudat m-am dus sceptică şi, ca de alte multe ori, m-a cucerit. Definitiv şi irevocabil. Şi nu doar cu un loc, cu celebra ei piaţă Plaza de España, cu un fel de mâncare sau cu un vibe, ci cu totul.

    Că tot am amintit de frumuseţe şi dragoste, ar mai fi şi adormitele Pueblos Blancos, sate de un alb imaculat, mai ceva ca Albă-ca-Zăpada, şi zona de coastă unde marea se îmbrăţişează cu oceanul. Şi dacă mai adaugi pe listă şi Granada cu al ei Alhambra, atunci toate piesele acestui puzzle numit Andaluzia sunt gata, aşezate la locul lor. Iar imaginea finală este greu de uitat.

    Cred că aş putea să îl parafrazez pe Pablo Neruda, care zicea: „I want to do with you, what spring does to the cherry trees“ („Vreau să fac cu tine ce face primăvara cu cireşii“). Eu aş adapta versurile şi aş spune: „Vreau să fac cu tine ce face iarna cu portocalii în Andaluzia”.

  • De ce s-a asociat Banca Transilvania cu Simona Halep

    Într-o lume în care concurenţa este acerbă, iar numărul mare de companii care activează în acelaşi domeniu permite consumatorilor să aleagă dintr-o gamă variată şi să îşi schimbe deciziile legate de consum în orice moment, companiile mari, mai ales cele multinaţionale, îşi asociază numele cu personalităţi din lumea sportului, şi nu numai, pentru a se diferenţia, pentru a promova diferite valori sau pentru a întări anumite valori şi principii în care compania şi publicul ei cred.
    De-a lungul timpului, nume ale unor sportivi celebri au fost asociate cu diverse branduri care au susţinut campanii la nivel internaţional: Jose Mourinho, antrenorul care a câştigat de două ori trofeul UEFA Champions League, de pildă, a participat la o campanie UEFA Champions League organizată de Heineken, fotbalistul Cristiano Ronaldo a fost imaginea brandului Armani, tenismenul Rafael Nadal reprezintă brandul Lavazza.
    Printre exemplele de sportivi români care au făcut parte din campaniile de imagine ale unor companii se numără Nadia Comăneci, Ilie Năstase şi Gică Hagi – BRD, precum şi Camelia Potec – Mercedes, handbalista Cristina Neagu – Red Bull, Horia Tecău – Amigo, Ana Bogdan – Tag Heuer.
    Recent, Banca Transilvania, a doua bancă locală după active, a semnat un parteneriat cu Simona Halep, numărul unu mondial în tenisul feminin, prin care îşi propune să crească încrederea şi optimismul românilor şi să promoveze educaţia sportivă.
    „Planul nostru este o colaborare pe mai mulţi ani cu Simona Halep şi, deşi încă este devreme, vom atinge mai mulţi piloni strategici pentru dezvoltarea României – de la încrederea în sine şi moralul românilor, probabil vom continua cu educaţia sportivă şi, de ce nu, până la educaţie pe plan general. Avem în vedere şi acţiuni de CSR (corporate social responsibility – campanii de responsabilitate socială), dar şi umanitare pe care să le derulăm împreună cu Simona Halep şi cu Fundaţia Simona Halep”, a afirmat Sergiu Mircea, director de marketing şi comunicare în cadrul Băncii Transilvania.
    De-a lungul carierei sale, Simona Halep – o emblemă a sportului românesc, cunoscută pentru ascensiunea rapidă în lumea tenisului feminin – a atras atenţia mai multor companii româneşti dar şi internaţionale, care au tras lozul câştigător prin simpla colaborare cu sportiva. De la începutul colaborării cu Adidas la încetarea contractului cu nemţii apoi la semnarea contractului cu Nike, Simona Halep a reprezentat şi imaginea Hublot (ceasuri de lux), Dedeman (bricolaj), Dorna, Rexona şi a fost şi ambasadoarea brandului de maşini germane Mercedes-Benz, colaborarea cu BT fiind cel mai recent anunţată.
    Evenimentul care a marcat startul parteneriatului dintre BT şi Simona Halep a avut loc la Cluj, în data de 6 decembrie, contractul fiind intermediat de omul de afaceri Ion Ţiriac. De altfel, Ion Ţiriac este una dintre persoanele importante care au fost alături de sportiva româncă pe parcursul carierei sale. (Aici putem aminti contractul semnat de Simona Halep cu compania internaţională Nike, contract intermediat tot de fostul sportiv.)
    Potrivit unor surse ale Business MAGAZIN, valoarea contractului dintre Simona Halep şi Banca Transilvania este de câteva sute de mii de euro.
    Banca Transilvania este tot mai implicată în sport, iar un argument în acest sens este faptul că banca din Cluj este susţinătoarea principală a baschetului românesc. „Dar ne implicăm în susţinerea mai multor sporturi – raliu, cros, gimnastică“, spune Sergiu Mircea.
    El spune că ideea parteneriatului cu Simona Halep a venit pe fondul dorinţei Băncii Transilvania de a se implica în promovarea sportului atât la nivel de performanţă, cât şi la nivel de masă, dar şi pentru că România are nevoie de exemple de curaj şi performanţă.
    „Cu acest parteneriat – a unei companii campion local care susţine un mare campion şi om de tenis, numărul 1 mondial – credem că putem încuraja cei peste 2,5 milioane de clienţi ai BT, dar şi pe toţi românii, indiferent unde lucrează sau trăiesc. Simona Halep este cel mai mare campion al zilelor noastre, un model pentru români, dar şi mândria noastră în lume. Meciurile ei generează o emulaţie puternică, iar interesul şi audienţele pentru tenis sunt în creştere acum inclusiv datorită rezultatelor Simonei. Dincolo de performanţa sportivă, Simona Halep este un role model şi ne dorim ca proiectele pe care o să le derulăm împreună cu ea să crească nivelul de încredere şi moralul românilor. Aşa am început – cu «Hai să facem treabă, România!» – o campanie motivaţională, lansată în preajma Zilei Naţionale a României“, a completat reprezentantul BT.
    Mesajul campaniei a fost realizat de Banca Transilvania împreună cu Simona Halep şi agenţiile de publicitate Three şi Next Advertising şi agenţia de PR MSL The Practice.
    „E clar că România are nevoie de un discurs zilele astea, dar cum ar trebui să sune? În primul rând, poate că începe chiar aşa, cu această întrebare, apoi continuă, dar fără să caute măreţia, ci normalitatea. Sigur, poate scoate în faţă un mare român, dar şi pe alţii care au ceva de zis, şi poate oferi şi lecţii, dar nu în cuvinte pretenţioase, ci în vorbele unor oameni obişnuiţi, că trebuie doar să ne facem treaba şi să muncim pentru ea, şi aşa putem ajunge locul unu la orice, la ce facem în casa noastră sau la serviciu, pentru cartier, pentru oraş sau pentru toată ţara. Fără să ne îndemne să ne uităm spre orizont, ci mai aproape aici, între noi, iar la final nu ne mai spune că se poate, ci ne lasă un pic şi încheie: Noi putem!“, acesta este unul dintre mesajele spoturilor publicitare promovate de BT împreună cu Simona Halep.
    „Transmiterea unui mesaj mai puternic pentru români, pentru clienţii noştri, dar şi oportunitatea BT de a învăţa de la modele. Asta ramforsează poziţionarea băncii şi faptul că suntem alături de clienţii noştri şi susţinem valorile lor”, a explicat Sergiu Mircea unul dintre obiectivele parteneriatului.
    De asemenea, în mediul online campania a fost vizualizată de peste 5 milioane de persoane şi a strâns peste 100.000 de like-uri în primele zile de la publicare. „Primele zile ne-au arătat entuziasmul incredibil al românilor când vine vorba de Simona Halep. De exemplu, campania BT din social media a avut un reach de peste 5 milioane de persoane şi peste 100.000 de like-uri. A fost ceva incredibil să vedem bucuria cu care clienţii noştri, fanii de pe social media şi publicul în general au primit mesajul BT şi al Simonei Halep. Ne bucurăm că am lansat un parteneriat care a fost foarte bine primit în piaţă, deoarece în sport, în business şi în comunicare contează mult primul pas, cum începi.”

  • O nouă asociere în Transilvania: După Alianţa Vestului, va fi lansată şi Provincia Transilvania de Nord. Ce este noua asociere

    ”Vom lansa până în 15 ianuarie 2019 Provincia Transilvania de Nord, o asociere a preşedinţilor de consilii judeţene de la Maramureş, Satu Mare, Sălaj şi Bistriţa-Năsăud, a primarilor municipiilor reşedinţă de judeţ de la Baia Mare, Satu Mare, Zalău şi Bistriţa, alături de primarii de oraşe şi municipii din cele patru judeţe.
     
     Scopul este consolidarea statului romîn prin dezvoltare economică a zonei, o orientare spre competivitatea globală. Nu dorim să apărem ca o replică a Alianţei Vestului, nu suntem un proiect cu tentă politică, ne dorim doar dezvoltarea Transilvaniei de Nord. Prin acest demers nu ne dorim să avem o relevanţă doar la nivel regional sau naţional, ci să construim ceva bun şi pentru Europa şi să sprijim demersul european de a aduce, de exemplu, Ucraina, mai aproape de stabilitate şi echilibru”, a spus Cherecheş.
     

  • Şerban Patriciu, avocat asociat, Patriciu SCA: „Există standarde de piaţă la închirierea spaţiilor de birouri din România?“

    Din păcate, piaţa închirierii de birouri din România nu a atins încă un grad suficient de maturizare pentru a putea vorbi de adevărate standarde de piaţă conturate în mod neechivoc şi acceptate ca atare de către jucătorii de pe piaţă. Piaţa este într-o zonă gri, între începutul preluat ca atare din ţările civilizate, la pachet cu modelele de contracte de sute de pagini, specifice dreptului anglo-saxon, şi perioada de aşezare pe o linie proprie.
    Existenţa unor standarde de piaţă acceptate general ar facilita acest business şi ar aduce beneficii atât proprietarilor de clădiri de birouri cât şi chiriaşilor acestora, multe deal-uri fiind ratate din cauza unor aşteptări nerezonabile ale părţilor.
    Până atunci însă, vă prezint câteva dintre reperele ce pot fi luate în calcul de proprietarii sau potenţialii chiriaşi ai spaţiilor de birouri ce par să se fi cristalizat pe piaţă până în acest moment:

    Acordul
    Ca procedură, prima etapă după contactul iniţial cu reprezentanţii proprietarului clădirii de birouri este semnarea unui acord preliminar neangajant prin care se agreează principalii termeni comerciali (suprafaţă, chirie, durată, facilitaţi etc.). După această etapă, chiriaşii mai sofisticaţi analizează titlul de proprietate asupra imobilului, existenţa certificatului de performanţă energetică şi a autorizaţiilor necesare conform legii (securitate la incendiu, protecţie civilă, funcţionare – după caz şi ISCIR pentru lifturi şi cazane).

    Contractul
    Urmează negocierea şi semnarea contractului de închiriere. Chiriaşul notează apoi contractul de închiriere în cartea funciară a imobilului, se fac măsurarea şi predarea spaţiului închiriat, chiriaşul elaborează planurile de arhitectură şi instalaţii pentru amenajarea spaţiului închiriat şi obţine, după caz, autorizaţia de construire pentru partiţionările interioare, precum şi autorizaţia de securitate la incendiu, dacă este necesar.
    Reperele comerciale şi legale ale unui asemenea contract de închiriere sunt următoarele:
    • Spaţiul: spaţiul închiriabil este format din spaţiul net de birouri la care se adaugă o cotă din spaţiile comune ale clădirii. Această cotă, denumită add-on factor, este calculată ca raport între spaţiile comune ale clădirii şi spaţiul total al clădirii şi variază, de obicei, între 5 si 25%. Se închiriază complementar spaţii de parcare şi spaţii de depozitare.
    • Chiria: este exprimată în mod normal în euro (de regulă între 5 şi 25 euro pe metru pătrat de spaţiu închiriabil), plata fiind făcută lunar, în avans, la cursul de schimb comunicat de către Banca Naţională a României pentru data plăţii. În plus faţă de chirie, se datorează o taxă pe servicii, exprimată de asemenea în euro (între 3 şi 5) pe metru pătrat de spaţiu închiriabil, taxă care cuprinde toate cheltuielile comune ale clădirii (inclusiv asigurarea şi taxele locale aferente clădirii), împărţite pro-rata între chiriaşi şi plătibile la fel şi odată cu chiria. Taxa pe servicii se regularizează anual pe baza cheltuielilor efective, chiriaşii având dreptul să verifice anual calculele proprietarului (sistem open book). De asemenea, chiriaşul va suporta costul utilităţilor consumate în spaţiu care sunt contorizate individual (de obicei electricitate şi apă).
    • Garanţia: chiriaşul constituie o garanţie în favoarea proprietarului, sub forma unei scrisori de garanţie bancară sau a unui depozit, valoarea garanţiei fiind în mod uzual la nivelul a trei luni de chirie şi taxă de servicii.
    • Facilităţi: chiriaşul beneficiază în mod normal de două tipuri de facilităţi din partea proprietarului: o contribuţie pentru lucrările de amenajare (exprimată în euro pe metru pătrat de spaţiu închiriabil, de obicei între 50 şi 150) şi o perioadă de scutire de la plata chiriei (de obicei între 3 şi 9 luni, împărţite pe perioada contractuală).
    • Termen: termenul închirierii este de obicei un termen ferm de minimum 5 ani, chiriaşul având uneori posibilitatea de a denunţa contractul (break option) la/după o anumită perioadă (de obicei minimum 3 ani). Predarea spaţiului către chiriaş se face cu o perioadă (de obicei minimum o lună) înainte de data începerii termenului pentru a permite chiriaşului să amenajeze spaţiul închiriat. Pentru această perioadă nu se datorează chirie, dar se plătesc taxa pe servicii şi utilităţile consumate în spaţiu.
    • Penalităţi: termenul ferm se traduce prin existenţa unor penalităţi datorate proprietarului de către chiriaş în cazul încetării contractului anterior împlinirii termenului (exceptând încetarea din culpa proprietarului), respectiv chiria şi taxa de servicii pe întreg termenul rămas (sau până la prima dată la care chiriaşul putea denunţa contractul). Chiriaşul poate rezilia contractul doar în situaţii strict limitate (de exemplu în cazul în care utilităţile sunt întrerupte pentru mai mult de două săptămâni sau spaţiul este neutilizabil într-un procent de minimum 50% pentru mai mult de o lună).
    • Extindere: uneori, chiriaşul beneficiază de un drept de preferinţă la închirierea spaţiilor adiacente,
    dar acesta se exercită ţinând seama de alte drepturi similare prealabile acordate altor chiriaşi (care au prioritate).
    • Prelungire: prelungirea termenului de închiriere iniţial se face, de obicei, în condiţiile de piaţă de la momentul respectiv şi nu în aceiaşi termeni comerciali.
    • Restituire: restituirea spaţiului închiriat către proprietar se face în mod uzual după înlăturarea amenajării chiriaşului şi curăţarea/repararea spaţiului, proprietarul urmând să predea spaţiul open space noului chiriaş. Costul demolării amenajării chiriaşului şi al efectuării curăţeniei şi a reparaţiilor necesare se ridică în mod normal la jumătate din costul realizării acelor amenajări. Noul chiriaş poate prelua amenajările chiriaşului anterior (de obicei fără vreun cost), preluând în acest mod şi obligaţia de a aduce spaţiul la starea iniţială (open space) la sfârşitul termenului închirierii.
    Piaţa închirierii spaţiilor de birouri se maturizează într-un ritm accelerat, cele de mai sus fiind deja cunoscute şi acceptate de către jucătorii din domeniu. Alte aspecte generează încă discuţii aprinse, dar tendinţa este una pozitivă, piaţa devenind din ce în ce mai matură.

  • Cristian Hostiuc, directorul editorial al Ziarului Financiar: “Despre redacţie şi ZF la viitor, cu actuali şi foşti jurnalişti”

    „În 1998, când am pornit cu ziarul, redacţia cred că avea în jur de 100 de oameni, acum mai are 25-30 de oameni. Deşi începutul a fost oarecum incert, în 2002 ZF şi-a găsit linia şi de la un ziar politic a schimbat direcţia spre un ziar de business. Noi am creat piaţa de ştiri economice. Nu eram primii care abordau economia, dar noi am venit cu o retorică pozitivă, am creat piaţa de companii, am devenit un reper. În această călătorie, ne-au ajutat mult companiile străine, pentru că noi ca mesaj am asociat venirea acestora cu un lucru pozitiv.

    La acel moment, antreprenorul era asociat cu patronul, dar noi am reuşit să aducem o semnificaţie pozitivă antreprenoriatului. Deschideam pieţe, veneam cu analiza datelor statistice. Meritul nostru a fost că am intuit schimbarea de trend din anii 2000, am simţit că se creează o nouă clasă, cea de corporatişti şi cea de antreprenori. Oricum, primii ani, până în 2003, au fost foarte dificili. Mereu eram la un milimetru de muchia de cuţit, pentru că în esenţă eram o curiozitate pentru acel moment.

    Dincolo de asta însă, munca de redacţie este ceva absolut fabulos. Este o profesie extraordinară, dacă ajungi să o înţelegi.

    Mai departe, relaţia pe care publicul nostru o are cu brandul este extrem de importantă. Oamenii au avut aceeaşi încredere în noi, iar această încredere va rămâne dincolo de noi, de echipa de acum, pentru că este legată de brand.”

  • Afacere cu luxul altora

    Aceasta are magazin la New York şi-îşi propune să ajute clientele să se despartă de articolele vestimentare sau accesoriile pe care nu le mai poartă produse de marile case de modă, pe care le vinde mai apoi altor doritoare.

    Patroana firmei, Julie Wainwright, se adresează, scrie Financial Times, clientelor de modă de lux, care cumpără lucruri noi şi nu le deranjează nici să cumpere câte ceva la mâna a doua şi consideră că un serviciu aşa cum este cel oferit de TheRealReal ajută de fapt şi casele de modă pentru că, atunci când cineva aduce ceva de vânzare la magazinul său, îşi face de fapt loc în dulap pentru alte produse noi. 

  • Cum a ajuns fiul fostului şef al Hotelului Continental de la maşini de lux, la livrat de pizza

    Cornel Urcan a fost una dintre persoanele cele mai cunoscute ale Timişoarei. În anii 1990, dar şi înainte de Revoluţie, numele său a fost asociat cu cel al Hotelului Continental. 

    O spune chiar şi fiul său, Tinel Urcan: „Hotelul a fost copilul lui”. De fapt, la un moment dat, chiar numele complexului devenise „Continental-Cornel”. În final, tocmai această adevărată obsesie avea să-i fie fatală fostului om de afaceri, un personaj pentru care trecerea de la succes la eşec total a fost dintre cele mai abrupte care s-au văzut vreodată, scrie renasterea.ro.

    Copil de bani-gata, pasionat de muzică

    Urcan-senior a lucrat la Continental de când s-a înfiinţat hotelul. A fost chelner, apoi a ajuns director, pentru ca, după 1989, să preia afacerea pe cont propriu. Mai întâi a luat imobilul în chirie, apoi contractul s-a transformat într-unul de leasing.

    Au fost vremuri frumoase, în care numele Urcan era unul cu foarte mare greutate în Timişoara, mai ales că se ştia că la „Conti” cam aveau uşa deschisă mai-marii vremurilor respective, de la politicieni, la poliţişti şi vedete din show – biz.

    Cornel Urcan are un fiu, Tinel, pe care, la acea vreme, mai toţi tinerii îl invidiau pentru situaţia sa: maşini de lux, haine scumpe şi iubite care câştigaseră concursuri de miss.

    Desigur, şi Tinel Urcan a fost un răsfăţat al acelor timpuri, numai că tatăl său i-a şi pretins unele lucruri. De exemplu, marele boss de la „Conti” a ţinut neapărat ca fiul său să devină muzician.

    Pentru asta, Tinel Urcan a urmat cursurile şcolilor cu profil muzical până la terminarea liceului. „Chiar am câştigat unele concursuri, iar tata m-a încurajat mereu”, spune Tinel.  Urcan-junior conducea atunci cele mai avangardiste modele de maşini. Era normal să roiască şi fetele în jurul său. Nu e de mirare că Tinel Urcan umbla doar cu foste miss-uri, pentru că trebuia să ţină la etichetă.

    Totuşi, „play-boy”-ul de acum 15-20 de ani ţine să aducă o nuanţă: „Eu umblam doar cu una, nu cu mai multe, cum se întâmplă acum. Am avut câteva relaţii lungi, de trei-patru ani. La fel a fost şi cu maşinile. Erau modele tari, dar aveam o singură maşină, nu zece, cum fac alţii în ziua de azi. Atunci, erau alte distracţii, mergeam la un grătar, la un chef, nu ştiam de droguri sau alte prostii, cum se întâmplă în vremea asta”.

    O cădere pe toate planurile

    Toate au fost bune şi frumoase până în anul 2001, când Cornel Urcan a fost arestat.

    „Am rămas fără nimic. Tata a pierdut hotelul, dar şi apartamentul în care stăteam în chirie. A fost o lucrătură, pentru că miza a fost hotelul. De aia l-au arestat pe tata, ca să îi ia hotelul. L-au acuzat de delapidare, dar cum putea el să fure tot de la el? În fine, a fost tare neplăcut”, îşi aminteşte Tinel. Vremurile frumoase au apus brusc, fetele s-au reorientat, iar maşinile de fiţe au rămas doar amintiri.

    „Nici nu am mai avut maşină. Mai îmi împrumutau, câteodată, prietenii autoturismul lor, dar de foarte multe ori am mers cu tramvaiul. Am făcut de toate în acea perioadă. Am fost ospătar, iar apoi am cărat pizza acasă la oameni.

    Ce, e o ruşine să munceşti? Mie nu mi-a fost ruşine. Prietenii s-au împuţinat dintr-odată, au mai rămas doar câţiva, îi pot număra pe degete. Recunosc, au fost şi câţiva care ne-au ajutat, dar cât să îţi dea şi prietenii? Te ajută o dată, de două ori, dar nu mai mult, că doar nu îţi e nici mamă, nici tată”, spune Tinel Urcan.

    Cititi mai multe pe www.renasterea.ro