Tag: armata

  • Ucraina nu vrea să demineze Portul Odesa, de teama unui atac al Rusiei

    Autorităţile ucrainene refuză să demineze Portul Odesa, de teamă că armata rusă ar putea profita de situaţie pentru a lansa un atac, informează cotidianul Le Figaro.

    “Dacă deminăm principalul port al ţării, Rusia va vrea să atace, visează să paraşuteze trupe”, a declarat miercuri Serghei Bratciuk, purtătorul de cuvânt al Administraţiei regionale Odesa.

    “Flota rusă a Mării Negre pare să se retragă spre regiunea anexată Crimeea. Dar, dacă deminăm Portul Odesa, va merge imediat acolo”, a atras atenţia oficialul ucrainean.

    Ucraina susţine că navele care transportă cereale nu pot părăsi porturile de la Marea Azov şi Marea Neagră din cauza blocadei instituite de Rusia.

  • Un nou război la orizont

    Temerile tot mai mari cu privire la o potenţială invazie chineză remodelează modul în care Washingtonul şi Taipeiul vor gândi apărarea ţării, potrivit unui raport al Financial Times.

    În timp ce invazia rusă a Ucrainei a concentrat atenţia asupra unei potenţiale ameninţări la adresa Taiwanului, există o mare diferenţă între cele două situaţii: un război chinez în Taiwan ar putea însemna, practic, un razboi direct cu Statele Unite.

    În 1979, Washingtonul a înlocuit tratatul de apărare reciprocă cu Legerea Relaţiilor cu Taiwan (Taiwan Relations Act). Legea cere Statelor Unite să ofere ţării armele necesare pentru a se apăra şi să antreneze capacitatea SUA de a rezista oricărei forţe care ar putea pune în pericol Taiwanul.

    Washingtonul încearcă de mai bine de un deceniu să convingă Taiwanul să se „întărească” în perspectiva unei invazii chineze. Dar armata ţării a continuat să amâne mobilizarea presupunând fie că timpul e de partea Taipeiului, fie că niciodată Beijingul nu va intenţiona o asemenea mutare.

    Dar acum, Statele Unite au început să trateze cu o aspră seriozitate posibilitatea unei invazii. Administraţia continuă să respingă cererile de vehicule de război despre care oficialii cred că ar putea fi distruse rapid într-un asalt chinezesc, fiind o risipă semnificativă de resurse valoroase.

    În schimb, SUA insistă asupra unul transfer de arme mici, relativ ieftine şi foarte sustenabile, cum ar fi rachetele mobile, care ar fi de folos doar în lupta împotriva unei tentative chineze de invazie şi ocupaţie.

    Există o mulţime de dovezi din surse publice care arată că Armata Populară de Eliberare (PLA) pregăteşte sistematic terenul în ultima perioadă pentru a lansa o invazie asupra Taiwanului.

    Folosind o serie de rapoarte extrase de pe canalul militar al televiziunii de stat din China, alături de o coleţie fotografii făcute prin satelit, Michael Dahm, un ofiţer de informaţii şi cercetător pensionat al Marinei SUA la Laboratorul de Fizică Aplicată al Universităţii Johns Hopkins, a analizat două exerciţii conexe în vara anului 2020 şi 2021. El crede că PLA dezvoltă planuri de mobilizare pentru efectuarea unui transport maritim „la scară masivă”, necesar unei potenţiale invazii.

    „O astfel de mobilizare a navelor civile pentru a sprijini operaţiunile de peste strâmtoare poate prefaţa un risc de proporţii şi ar putea implica pierderi extrem de mari”, a scris el într-un articol de anul trecut. „Cu toate acestea, în urma unei mobilizări atât de serioase, armata chineză se va confrunta cu o serie periculoasă de provocări legate de uzura şi administrarea forţelor.”

    Unii analişti cred că o invazie a Taiwanului va rămâne o provocare considerabilă pentru PLA în anii următori – situaţie care a fost ilustrată şi de armata rusă în timpul „operaţiunii speciale din Ucraina”, un scenariu mult mai puţin complex decât cel în care China s-ar putea angaja cu Taiwanul.

    „Ceea ce [PLA] vrea să facă în scenariul lor din Taiwan este mult mai complicat decât ceea ce încearcă Rusia să facă în Ucraina, spune Taylor Fravel, director al Programului de studii de securitate la MIT şi expert în strategia militară chineză. „Astfel, observând dificultăţile Rusiei de a desfăşura operaţiuni relativ simple, liderii Chinei s-ar putea întreba despre capacitatea PLA de a efectua operaţiuni mult mai complexe, ceea ce îi poate face mai precauţi în privinţa lansării unui astfel de atac, cel puţin pentru moment”.

    Su Tzu-yun, cercetător asociat la Institutul pentru Cercetare pentru Apărare şi Securitate Naţională, un think-tank susţinut de Ministerul Apărării din Taiwan, susţine că, indiferent de paşii pe care îi va face PLA, China trebuie să trimită nave peste strâmtoare. „În Ucraina, am văzut vehicule ruseşti blocate pe autostradă. În scenariul „Taiwan”, marea este autostrada pe care China va trebui să o folosească”, spune Su. „Aşadar, acolo se vor da marile bătălii pentru cucerirea Taiwanului.”

    Cu toate acestea, în timp ce capacitatea Chinei de a conduce efectiv o invazie rămâne neclară, modernizarea rapidă a forţelor armate chineze ridică motive temeinice de îngrijorare în rândul oficialilor din SUA şi Taiwan.

     
  • Pentru europeni, războiul începe să fie o banalitate în vreme ce armata lui Vladimir Putin se reorientează spre Kiev. Din ce în ce mai multe rachete cad asupra capitalei Ucrainei

    ♦ Fără un sprijin puternic din afară, Ucraina va retrăi un coşmar pe care l-a încercat în vremea lui Stalin ♦ Chiar dacă pare puternică, armata Ucrainei nu are cum să reziste fără sprijin extern: bugetul apărării Ucrainei este de 4 miliarde de dolari, iar cel al Rusiei de  65 de miliarde de dolari ♦ Spre comparaţie, bugetele apărării luate înpreună ale UE şi SUA sunt de 1.000 de miliarde de dolari ♦ Occidentul poate apăra, aşadar, Ucraina furninzându-i arme, dar, treptat, războiul, deja lung, devine o banalitate ♦ Oboseala Occidentului ar fi cel mai grav pericol pentru Ucraina, dar şi pentru România, Polonia sau ţările baltice.

    La finalul săptămânii trecute, Rusia a atacat Kievul pentru prima dată în mai bine de o lună. Rachetele au căzut duminică asupra capitalei Ucrainei, în timp ce trupele ruse şi cele ucrainene continuau să lupte pentru controlul unui oraş cheie din estul Ucrainei, Severodoneţk.

    „Kremlinul recurge la noi atacuri viclene. Rachetele de astăzi de la Kiev au un singur scop – să omoare cât mai mulţi posibil“, afirmă consilierul prezidenţial ucrainean Mihail Podolyak, citat de Reuters.

    Rusia a ţintit duminică proviziile militare trimise de Occident Ucrainei şi pretinde că atacurile aeriene asupra Kievului au distrus tancuri donate din străinătate. Rachetele care au lovit Kievul au distrus tancuri T-72 furnizate de ţările est-europene şi alte vehicule blindate, a declarat Ministerul Apărării din Rusia în aplicaţia Telegram.

    Atacul de duminică a fost primul de mare amploare asupra Kievului de la sfârşitul lunii aprilie, când o rachetă a ucis un jurnalist. În ultimele săptămâni, Rusia şi-a concentrat puterea militară în principal pe linia frontului din estul şi sudul Ucrainei, deşi Moscova atacă ocazional şi alte ţinte, în ceea ce numeşte o campanie de degradare a infrastructurii militare a Ucrainei şi de blocare a transporturilor de arme occidentale.

    În aceeaşi zi cu atacurile din Kiev, duminică, preşedintele rus Vladimir Putin a spus că Moscova va ataca noi ţinte dacă Occidentul va furniza Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune.

    „Vom lovi acele ţinte pe care încă nu le-am lovit“, a declarat Putin pentru televiziunea de stat Rossiya, fără a preciza care sunt acele ţinte, scrie The Guardian.  Comentariile lui Putin au venit ca răspuns la un angajament din partea SUA din care a rezultat livrarea de rachete Himars.

    Preşedintele american Joe Biden anunţase cu câteva zile de atacul din Kiev un nou pachet de arme în valoare de 700 de milioane de dolari pentru Ucraina, care va include sisteme de rachete de artilerie cu mobilitate ridicată care pot lovi cu precizie ţinte de până la 80 km.

    Costin Lianu, specialist în politici de export, este de părere că această acţiune spre Kiev a fost mai mult pentru a încerca să stopeze elanul ucrainenilor şi chiar să ducă la un eşec al conducerii ucrainene în a desfăşura războiul. Cu toate acestea, el crede că principala ţintă a Rusiei rămâne zona de este a Ucrainei.

    „M-am uitat în istoria doctrinelor ideologice ale Rusiei şi am văzut că o ţintă importantă a lor este legată de refacerea unor teritorii pe care ei consideră ajunse la Ucraina dintr-un joc al combinaţiilor geopolitice anterioare, de pe vremea URSS – ului şi chiar dinainte. Înţelegând care este logica lor în conflict, cred că această acţiune spre Kiev a fost mai mult pentru a încerca să stopeze elanul ucrainenilor şi chiar să ducă la un eşec al conducerii ucrainene în a desfăşura războiul. Dar ţinta lor a fost şi va fi în special zona estică a Ucrainei şi zona intens rusofonă“, a declarat Costin Lianu în cadrul emisiunii de business ZF Live.

    Rusia şi-a concentrat forţele în ultimele săptămâni asupra micului oraş industrial Severodoneţk din estul Ucrainei, ducând una dintre cele mai mari bătălii terestre ale războiului în încercarea de a captura una dintre cele două provincii din est – Lugansk şi Doneţk. Ruşii au ajuns să controleze circa 70% din Severodoneţk, însă forţele ucrainene au contraatacat şi au recuperat controlul în jumătate din oraş, după cum au spus oficialii ucraineni.

  • Cum a reuşit un băiat de 15 ani să ajute armata ucraineană să distrugă o coloană de vehicule militare ruseşti

    Mic, dar curajos. Un copil a colaborat cu militarii ucraineni pentru a distruge un convoi rusesc. „Copilul a trimis coordonatele GPS şi ruşii, după asta, au fost morţi”, spune Taras Troiak, un fost vânzător de drone din Ucraina, care spune că folosirea dronelor în război schimbă „jocul”.

    Armata ucraineană a apelat la ajutorul unui băiat de 15 ani pentru a distruge o coloană de vehicule militare ruseşti pe drumul lor spre Kiev, la finele lunii februarie.

    Adolescentul  Andrii Pokrasa, ce locuieşte lângă Kiev, a spus „da” provocării şi a folosit o dronă pentru a urmări traseul ruşilor. A anunţat apoi armata ucraineană, care a distrus întregul convoi.

    „Este singurul care are experienţă cu dronele. Este un adevărat erou, un erou al Ucrainei”, a declarat comandantul din regiune, Yurii Kasjanov, într-un interviu pentru Global News.

    Cum a fost experienţa pentru băiat? Nu uşoară, ci dimpotrivă, spune Pokrasa, care, deş foarte speriat, nu a dorit să-i lase pe ruşi să intre în oraş.

    Forţele de apărare aveau nevoie de coordonatele GPS ale convoiului rusesc, aşa că a trimis o dronă, fiind singura soluţie la îndemână. Băiatul a trimis apoi datele şi fotografiile online, către armată.

    „Era una dintre cele mai mari coloane pe drumul  Jîtomîr (Zhytomyr) şi am reuşit să o găsesc pentru că unul dintre vehicule a aprins farurile”, mai spune Pokrasa. Îşi doreşte ca oamenii să rămână liberi, iar ţara să nu fie ocupată de ruşi. Totuşi, îi pare rău de soldaţii ruşi. „M-am bucurat că a fost nimerit convoiul, dar erau şi ei oameni. Deşi invadatori, tot erau şi ei oameni”.
     

  • Ruşii rup rândurile şi nu-l mai ascultă pe Putin: soldaţi ai Gărzii Naţionale Ruse, demişi pentru că au refuzat să meargă pe front

    Cel puţin 115 soldaţi ai Gărzii Naţionale Ruse (Rosgvardia) au fost concediaţi pentru că au refuzat să participe la „operaţiunea militară specială” din Ucraina.

    Informaţia s-a aflat după ce instanţa din Nalcik, regiunea Kabardino-Balkaria, Caucaz, a respins recursul pe care l-au depus respectivii împreună împotriva prevederii.

    Sentinţa instanţei a fost postată pe site-ul instanţei. Judecătorul a decis că soldaţii au fost concediaţi pentru o cauză justă, după ce „au refuzat să îndeplinească o misiune oficială” de a lupta în Ucraina şi, în schimb, s-au întors la baza lor din Nalcik.

    Apărătorul soldaţilor, Andrei Sabinin, a denunţat „rapiditatea fără precedent” cu care instanţa a luat decizia, având în vedere complexitatea cauzei, şi şi-a exprimat „îndoielile cu privire la corectitudinea procesului în ansamblu, având în vedere că clienţii mei au fost a refuzat posibilitatea de a chema nişte martori şi mai multe documente au fost respinse”.

  • Probleme mari pentru armata Rusiei: Ministrul Apărări din Marea Britanie susţine că Moscova a pierdut o treime din trupele terestre desfăşurate la începutul războiului

    Ministerul Apărării al Marii Britanii estimează că Rusia a pierdut cel mai probabil o treime din trupele terestre pe care le-a desfăşurat în februarie pentru invazia Ucrainei, scrie Business Insider.

    Ofensiva reînnoită a Moscovei în estul Ucrainei – aflată în centrul atenţiei pentru desfăşurarea evenimentelor din ultima lună – şi-a pierdut din avânt şi a rămas cu mult în întârziere, a scris duminică Ministerul Apărării din Marea Britanie pe Twitter.

    „În ciuda progreselor iniţiale la scară mică, Rusia nu a reuşit să obţină câştiguri teritoriale substanţiale în ultima lună, susţinând în acelaşi timp un nivel ridicat de uzură”, se arată în evaluarea sa. „Rusia a suferit acum pierderea unei treimi din forţele de luptă terestre pe care le-a angajat în februarie”.

    Ca atare, Marea Britanie a declarat că este puţin probabil ca Rusia să-şi accelereze dramatic avansul în următoarele 30 de zile.

    Ministerul a spus că pierderea „factorilor esenţiali” precum „echipamentele de legătură, dronele de supraveghere şi de recunoaştere” ar întârzia şi mai mult avansul Rusiei.

    Evaluarea ministerului susţine că moralul slab şi eficienţa redusă a luptei au afectat, de asemenea, „din ce în ce mai mult” forţele Moscovei.

    În aceeaşi zi, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat că războiul „nu decurge aşa cum a planificat Moscova”, potrivit Associated Press.

    „Ucraina poate câştiga acest război”, a declarat Stoltenberg, potrivit AP.

  • Belarus îşi mută forţele speciale la graniţa cu Ucraina

    Belarus îşi va desfăşura forţele speciale la frontiera cu Ucraina, deoarece „Statele Unite şi aliaţii lor continuă să îşi sporească prezenţa militară la graniţele statului”, anunţă şeful Statului Major General al Forţelor Armate, Viktor Gulevich, potrivit CNN.

    „Pentru a asigura securitatea Republicii Belarus în direcţia sudică, forţele unităţilor forţelor pentru operaţiuni speciale sunt desfăşurate în trei direcţii tactice”, a anunţat Viktor Gulevich, marţi, prin intermediul unui comunicat de presă.

    Acesta a mai spus că ucrainenii au creat o forţă de 20.000 de persoane în apropierea graniţei cu Belarus, ceea ce „necesită un răspuns”.

    „Apariţia în apele Mării Mediterane şi ale Mării Baltice a unui grup care transportă rachete de croazieră maritime şi aeriene, o creştere a grupului de aviaţie în ţările din Polonia şi statele baltice indică o ameninţare tot mai mare la adresa Republicii Belarus. În cadrul celei de-a doua etape de verificare a forţelor de reacţie imediată, au fost trimise grupuri batalion-tactice în direcţiile operaţionale de vest şi nord-vest. Pentru a le consolida, unităţile de apărare aeriană, forţele de rachete şi artileria sunt deplasate în avans pentru a asigura funcţionarea lor de luptă”, mai scrie în comunicatul preluat de CNN.

    Tot marţi, ministrul Apărării din Belarus, Viktor Khrenin, a declarat că a început a doua etapă de inspecţie a forţelor de reacţie ale armatei sale.

  • Cât de periculoasă este de fapt armata Rusiei şi cum fost şubrezită aceasta de corupţie şi neglijenţă. Zeci de tancuri de milioane de dolari au fost părăsite din lipsă de carburant

    Explicaţia Kremlinului pentru distrugerea navei amiral a marinei ruse din Marea Neagră este un incendiu scăpat de sub control, produs probabil din cauza unui accident sau a unei erori. În schimb, Kievul se laudă cu succesul unui atac al armatei ucrainene şi toţi prietenii Ucrainei vor să creadă acest lucru. Indiferent care este adevărul, ce s-a întâmplat cu armata rusă în anii de după căderea URSS face ca povestea Rusiei să fie cât se poate de plauzibilă, dar nu în sensul dorit de ea.

    După cum au remarcat oficiali ucraineni, americani şi diverşi comentatori occidentali, cea mai nimicitoare armă pentru armata rusă este propria corupţie şi neglijenţă. Dar cât de adânc a pătruns putreziciunea în armata Rusiei, se întreabă The Economist. Un răspuns îl dă amiralul american James Foggo. Sarcina de a organiza, în 2018, cel mai amplu exerciţiu militar al NATO de după Războiul Rece i-a revenit amiralului Foggo, pe atunci comandantul forţelor navale americane din Europa şi Africa. N-a fost deloc uşor. Ceea ce a primit numele de Trident Juncture urma să adune 50.000 de soldaţi, 250 de avioane şi 65 de nave de război în Arctica europeană în octombrie.

    Oricât de epuizant din punct de vedere logistic ar suna, pe hârtie era o plimbare prin parc în comparaţie cu ceea ce Rusia plănuia în Siberia în septembrie. Exerciţiile Vostok ar fi fost cele mai mari de la giganticele manevre Zapad ale Uniunii Sovietice din 1981, se lăuda atunci Serghei Şoigu, ministrul rus reformator al apărării: 300.000 de militari implicaţi, 1.000 de aeronave şi 80 de nave de război.

    Ar fi fost o ispravă uriaşă cu un consum de energie pe măsură. „A fost un efort enorm pentru noi să aducem 50.000 de oameni pe teren”, şi-a amintit amiralul Foggo. „Cum au făcut ruşii asta?” Răspunsul, şi-a dat seama în cele din urmă, a fost că nu au făcut-o. O companie de trupe (cel mult 150 de soldaţi) adusă la Vostok a fost socotită drept batalion sau chiar regiment (mai aproape de 1.000 de soldaţi). Navele de război individuale au fost trecute drept escadrile întregi. Această şmecherie ar fi putut fi un semn de avertizare că nu totul era aşa cum părea la forţele armate ruse chiar şi înainte ca acestea să se împotmolească în suburbiile Kievului.

    Pe hârtie, armata Rusiei ar trebui să fie de temut. În 2022, forţele militare ruse erau formate din 900.000 de militari – a cincea armată ca mărime din lume, fiind depăşită doar de Statele Unite, China, India şi, eventual, Coreea de Nord, potrivit Institutului Internaţional de Studii Strategice (IISS). Dar o armată este ca şi cum n-ar exista dacă soldaţii nu pot fi transportaţi.


    Pe hârtie, armata Rusiei ar trebui să fie de temut. În 2022, forţele militare ruse erau formate din 900.000 de militari – a cincea armată ca mărime din lume, fiind depăşită doar de Statele Unite, China, India şi, eventual, Coreea de Nord, potrivit Institutului Internaţional de Studii Strategice (IISS). Dar o armată este ca şi cum n-ar exista dacă soldaţii nu pot fi transportaţi.


    În 2015, observatorii de tehnică navală şi-au dat seama că Rusia achiziţionase şi recondiţionase o flotă mică de vapoare de marfă dărăpănate potrivite doar pentru casare la fier vechi. Rusia nu avea nave moderne de aprovizionare şi avea nevoie de vasele zdrăngănitoare pentru a transporta arme şi provizii trupelor ruse care luptau în Siria pentru preşedintele-dictator Bashar al-Assad, scrie Rick Newman, comentator pentru Yahoo! Finance. 

    În 2018, cel mai mare doc plutitor de reparaţii din Rusia s-a scufundat în apropiere de Murmansk, în nordul Rusiei, avariind singurul portavion al Rusiei, Amiral Kuzneţov. Oficialii au dat vina pe o pană de curent. În 2019, 14 marinari ruşi au murit într-un incendiu într-un submarin misterios care opera în largul coastei Norvegiei. La cinci luni după aceea, blestematul Kuzneţov, încă în Murmansk, a luat din nou foc.

    Marina militară a unei superputeri ar trebui să-şi proiecteze forţa în întreaga lume şi să demonstreze capacităţi de luptă înfricoşătoare. Marina Rusiei, în ultimii câţiva ani, a arătat altceva: fisuri în armata Rusiei care provin dintr-o economie neproductivă, corupţie pe scară largă şi îndărătnicia autocraţiei sub preşedintele Vladimir Putin.

    „Dacă Rusia s-ar pregăti pentru un război cu NATO, s-ar pregăti foarte diferit. Ar folosi alte tipuri de arme, moralul ar fi mai bun, psihologia lor ar fi diferită.” – Katarzyna Zysk, profesor la Institutul Norvegian pentru Studii de Apărare din Oslo

    Armata rusă se pregăteşte de peste un deceniu pentru o posibilă operaţiune, invazie sau război în Ucraina. Însă problemele sunt cât se poate de la vedere. Mai uimitoare decât pierderile de vieţi omeneşti poate fi multitudinea de dovezi de incompetenţă şi lipsuri. Vehiculele ruseşti s-au blocat din cauza anvelopelor uscate sau putrezite şi a întreţinerii proaste. Unităţile au abandonat zeci de tancuri de milioane de dolari din lipsă de carburant.

    Armatei Rusiei pare să-i lipsească instrumentele logistice moderne, cum ar fi macarale, paleţi şi stivuitoare, cruciale pentru deplasarea rapidă şi în siguranţă a materialului în condiţii de stres, inclusiv în luptă. Eforturile de camuflaj sunt primitive. Trupele ruse comunică prin radiouri pe frecvenţe deschise, susceptibile la interceptări. O unitate de trupe ruseşti panicate pare să se fi întors împotriva propriului lider, trecând peste el cu un tanc.  The Jerusalem Post scrie despre echipamentul militar rusesc scos de la păstrare, dar nefuncţional din cauza pieselor furate şi a lipsei de piese de rezervă. În cazuri precum cel al Diviziei a 4-a de tancuri ruse, condiţiile în care se prezintă vehiculele sunt aşa de proaste încât doar una din zece unităţi scoase „de la naftalină” este în stare de funcţionare.

    Direcţia de Informaţii din Ucraina (GRU) susţine că corupţia a fost un motiv major pentru starea „extrem de nesatisfăcătoare” a echipamentelor ieşite din depozitele unde erau păstrate.

    „Dispozitive optice şi electronice care conţin metale preţioase au fost furate din vehiculele de luptă”, arată GRU. Corpul de informaţii a raportat că multe dintre tancurile din depozitele  Diviziei a 4-a erau „complet dezasamblate” şi că unora le lipseau motoarele.

    Ce s-a întâmplat?  În mod evident, analiştii occidentali nu au reuşit să observe multe dintre problemele fundamentale din armata Rusiei, mulţi preconizând înainte de invazie că puterea de foc copleşitoare şi un arsenal imens de instrumente militare ar ajuta Rusia să defileze prin Ucraina. Aveau motive să creadă acest lucru. În ultimul deceniu, Rusia a majorat cheltuielile pentru apărare şi s-a angajat într-un program agresiv de modernizare, finanţat cu veniturile din exportul de petrol, gaze naturale şi alte resurse minerale valoroase. La anexarea în 2014 a regiunii Crimeea a Ucrainei armata rusă a întâmpinat puţină rezistenţă şi procesul a decurs fără probleme din perspectivă militară.

    Un lucru care este extrem de greu de diagnosticat de la distanţă, totuşi, este cancerul corupţiei şi ineficienţei. Rusia a adoptat unele reforme pentru a deveni o economie de piaţă după prăbuşirea Uniunii Sovietice în 1991, dar a devenit, de asemenea, o cleptocraţie cu corupţie endemică şi agenţii de stat care fac birocraţia occidentală să pară joacă de copii.

    „Corupţia face parte din sistemul politic şi economic din Rusia, iar ceea ce vedem în Ucraina face parte din explicaţie”, a spus Katarzyna Zysk, profesor la Institutul Norvegian pentru Studii de Apărare din Oslo. „Problema este că nu există responsabilitate. Credem că acest lucru continuă să fie o parte a problemei din armata rusă.”

    Bugetul anual de apărare al Rusiei este de aproximativ 62 de miliarde de dolari, mai puţin de o zecime din ceea ce cheltuiesc Statele Unite. Chiar şi aşa, licitaţiile secrete pentru contractele militare şi o birocraţie militară întortocheată lasă loc pentru corupţie. În câteva ieşiri rare în public, unii lideri militari ruşi au estimat că 20% până la 40% din bugetul militar al Rusiei este furat. Fostul ministru de externe rus, Andrei Kozîrev, care locuieşte acum în Statele Unite, a spus pe Twitter pe 6 martie că „Kremlinul a încercat în ultimii 20 de ani să-şi modernizeze armata. Dar o mare parte din acest buget a fost furat şi cheltuit pe megayachturi în Cipru.”

    Bugetul anual de apărare al Rusiei este de aproximativ 62 de miliarde de dolari, mai puţin de o zecime din ceea ce cheltuiesc Statele Unite. Chiar şi aşa, licitaţiile secrete pentru contractele militare şi o birocraţie militară întortocheată lasă loc pentru corupţie. În câteva ieşiri rare în public, unii lideri militari ruşi au estimat că 20% până la 40% din bugetul militar al Rusiei este furat.

    Unii analişti au fost conştienţi de găurile din armata Rusiei, chiar dacă nu erau încă evidente pe câmpul de luptă. Într-o analiză din 2020 pentru Universitatea din Oxford, Zysk a identificat o mulţime de vulnerabilităţi militare ruseşti: programe de dezvoltare de arme suprapuse care toacă resursele, deficienţe logistice, un program slab de drone cu capacitate limitată de atac, construcţia de nave împiedicată de sancţiunile impuse după invazia Crimeei din 2014, deficienţe de radar şi de satelit, tineri care doresc să părăsească ţara în masă, recruţi slab pregătiţi şi multe altele.

    Putin favorizează personal forţa militară submarină a Rusiei, ceea ce ar putea explica de ce marina primeşte 26% din bugetul pentru apărare al Rusiei, cu doar 14% fiind destinat forţelor terestre, care de altfel reprezintă grosul armatei ruse. Dar principalele probleme din spatele lacunelor din sistemul militar al Rusiei, a concluzionat analiza Oxford, sunt „Corupţia generalizată, productivitatea scăzută a forţei de muncă, exodul de creiere, incapacitatea de a dobândi o flotă mare de suprafaţă şi inovaţia limitată”.


    Putin favorizează personal forţa militară submarină a Rusiei, ceea ce ar putea explica de ce marina primeşte 26% din bugetul pentru apărare al Rusiei, cu doar 14% fiind destinat forţelor terestre, care de altfel reprezintă grosul armatei ruse.


    Putin însuşi este responsabil pentru aceste probleme. În calitate de lider al Rusiei timp de 22 de ani, el a modelat întreaga economie după bunul său plac şi, probabil, a furat mai mult din bogăţia naţiunii pentru sine decât oricine altcineva. „Putin este corupatorul-şef”, a spus Barry Pavel, directorul Centrului Scowcroft pentru Strategie şi Securitate din cadrul Consiliului Atlantic. „În sistemele autocratice precum Rusia, China sau Coreea de Nord, este mult mai uşor să sifonezi bani chiar la vârf. Acelaşi lucru se întâmplă şi în armată. Fiecare ramură a armatei primeşte un anumit buget şi mi se pare că există o cotă care merge pentru îmbogăţirea liderilor.” Serviciile de informaţii americane au dedus că adjuncţii lui Putin sunt reticenţi sau le este frică să-i spună acestuia adevărul despre găurile din armata Rusiei şi despre blocajele din războiul său din Ucraina. Acest lucru s-ar putea datora faptului că adjuncţii sunt aceiaşi oameni care au jefuit bugetul militar în primul rând, lăsând trupele prost echipate să facă faţă pe teritoriu străin apărării mortale din partea unei armate ucrainene hotărâte. Nimeni nu vrea să-i spună lui Putin „Fratele meu, ţi-am furat armata!”.

    Însă Rusia are o forţă submarină aparent eficientă, dar netestată în război, tehnologie avansată de rachete, limitată totuşi de restricţiile occidentale, şi, desigur, un vast arsenal nuclear.  Ar fi o greşeală să presupunem că ineficienţa Rusiei în Ucraina înseamnă că armata rusă ar fi uşor de înfrânt într-un război cu NATO sau cu o altă putere. „După 2014, când Rusia a anexat Crimeea, am exagerat capacităţile militare ale Rusiei”, spune Zysk. „Acum riscăm să exagerăm în cealaltă direcţie. Dacă Rusia s-ar pregăti pentru un război cu NATO, s-ar pregăti foarte diferit. Ar folosi alte tipuri de arme, moralul ar fi mai bun, psihologia lor ar fi diferită.”

    Şi, desigur, corupţia din armata rusă nu spune deocamdată nimic despre soarta războiului din Ucraina.

  • Rusia nu se dă înapoi de la nimic în Ucraina şi vrea să le blocheze accesul oamenilor la una dintre cele mai de bază necesităţi

    Unul dintre primele obiective majore atinse de armata rusă în războiul contra Ucrainei este ocuparea zonei prin care trece canalul de alimentare cu apă din Nipru a Crimeii, un teritoriu arid şi lovit de o secetă cruntă după anexarea acestuia de către Rusia în 2014. Ucrainenii blocaseră canalul. La rândul lor, ruşii se pare că vor să-i înseteze pe ucrainenii nesupuşi. Setea este o senzaţie mult mai puternică decât foamea.

    Apa este cea mai de bază necesitate a omului şi există dovezi că armata rusă a încercat să lovească una din principalele surse de aprovizionare cu apă ale oraşului ucrainean Chernihiv, din nordul ţării, aproape de graniţa cu Belarus. O staţie de pompare de la periferie a fost lovită pe 14 martie, scrie BBC. Atacul, efectuat cel mai probabil cu mortiere şi tunuri grele dinspre poziţiile ruse, după cum spun specialişti occidentali care au analizat imaginile din satelit, a avariat serios un rezervor de apa şi a distrus o cameră de control, potrivit companiei de apă a oraşului.

    Pe lângă muncitorii uzinei de apă, în perimetru s-ar fi adăpostit civili fugiţi din calea bombardamentelor. Au fost victime. Atacul ar fi durat trei zile şi ar fi distrus şi alte facilităţi ale infrastructurii de alimentare cu apă a Chernihivului. Dar se pare că ruşii văd apa ca pe o armă mult mai devastatoare. În primele ore ale zilei de 26 februarie 2022, apărarea antiaeriana ucraineană a doborât o rachetă rusească care s-ar fi îndreptat spre un baraj de pe fluviul Nipru din apropiere de Kiev, capitala ţării.

    Lacul de acumulare din spatele barajului hidroenergetic, pe care forţele ruse au încercat fără succes să-l captureze în prima zi de invazie în Ucraina, se întinde pe 110 km, acoperind o suprafaţă echivalentă cu două treimi din cea a Londrei. Dacă barajul ar fi fost distrus, 1,2 kilometri cubi de apă s-ar fi dezlănţuit ca un torent de distrugere diluviană, ca un potop apocaliptic, inundând întregul mal stâng al oraşului Kiev şi posibil distrugând alte baraje în aval, poduri şi chiar ameninţând centrala nucleară Zaporijjea, scrie Euractiv.

    Nenumărate persoane s-ar fi înecat sau ar fi fost strămutate din casele distruse, iar porţiuni mari din teritoriul Ucrainei ar fi rămas fără electricitate, apă şi transport. Câteva zile mai târziu, un baraj auxiliar de pe lacul de acumulare Kiev a fost aruncat în aer. Imaginile din satelit arată că breşa a provocat inundaţii extinse în valea joasă a râului Irpin.

    Până la jumătatea lunii martie, apa ajunsese la casele din satul Demidiv, unde se dădeau lupte aprige când forţele armate ale lui Putin încercau să captureze Kievul. Ambele părţi din conflict au dat vina una pe cealaltă pentru distrugerea barajului. Pe 15 aprilie, potrivit presei Kremlinului, apărarea antiaeriană rusă a respins un atac cu rachete prin care ucrainenii au încercat să lovească hidrocentrala Kakhovka. Tass descrie efectele eventualei reuşite a atacului ca apocaliptice.Dramatismul este accentuat de faptul că rămăşiţele rachetelor ucrainene doborâte de armata rusă au căzut pe o grădiniţă. Soldaţii ruşi au salvat victimele. Totul se întâmplă, însă, pe teritoriul Ucrainei.

    Barajul vizat reglează fluxul de apă spre Crimeea, dar, cel mai important, permite accesul armatei ruse spre Herson, primul oraş ucrainean important cucerit de ruşi. Una dintre primele acţiuni pe care le-au întreprins forţele ruse în primele zile ale invaziei a fost aruncarea în aer a unui baraj pe Canalul Crimeei de Nord, în aceeaşi regiune Herson.  Barajul a fost construit de Ucraina în 2014 pentru a lăsa Crimeea fără apă după anexarea cu forţa a regiunii de către Rusia. Moscova a acuzat, de asemenea, Ucraina că dat drumul la apă din lacul de acumulare Oskil pentru a încetini orice avans al Rusiei către Donbas. Kievul este acuzat şi că „se pregăteşte să arunce în aer” baraje şi diguri de-a lungul Niprului de jos, deşi astfel de acuzaţii pot reflecta mai degrabă intenţiile Rusiei decât realităţile de pe teren, comentează Euractiv.

    Acuzaţiile reciproce arată folosirea apei ca armă atât de către Ucraina, care se apără, cât şi de Rusia, o ţară agresoare mult mai mare şi mai puternică. Observatorii sunt din ce în ce mai îngrijoraţi de faptul că utilizarea apei ca armă va escalada pe măsură ce războiul continuă, cu consecinţe devastatoare. În Mariupol, ca şi în alte oraşe asediate, Rusia a tăiat aprovizionarea cu apă ca parte a ceea ce New York Times descrie drept o „tactică deliberată de a încerca înfometarea oraşului, căruia în urmă cu nici două luni îi dădeau viaţă 430.000 de locuitori, şi de a-l forţa astfel să se predea”. Mai recent, Mikolaiv, un oraş al apelor din sud, foarte aproape de Herson,  este aprovizionat de voluntari cu apă tocmai din Odesa pentru că sursele sale de apă potabilă au fost distruse de bombardamentele ruseşti. Mikolaiv nu a fost cucerit, cu toate că a fost asaltat de tancuri ruseşti de mai multe ori şi este bombardat încă de la începerea invaziei.


    În întreaga lume există o mulţime de exemple în care tensiunile cauzate de controlul apei sunt mari conflictul de la Marea Aral în care sunt implicate Kazahstan, Uzbekistan, Turkmenistan, Tadjikistan şi Kârgâzstan; conflictul de pe fluviul Iordan între statele levantine; disputa pentru fluviului Mekong dintre China şi vecinii săi din Asia de Sud-Est. Niciunul din aceste puncte fierbinţi nu a devenit încă război.


    CITITI AICI MATERIALUL INTEGRAL

  • Rusia nu se dă înapoi de la nimic în Ucraina şi vrea să le blocheze accesul oamenilor la una dintre cele mai de bază necesităţi

    Unul dintre primele obiective majore atinse de armata rusă în războiul contra Ucrainei este ocuparea zonei prin care trece canalul de alimentare cu apă din Nipru a Crimeii, un teritoriu arid şi lovit de o secetă cruntă după anexarea acestuia de către Rusia în 2014. Ucrainenii blocaseră canalul. La rândul lor, ruşii se pare că vor să-i înseteze pe ucrainenii nesupuşi. Setea este o senzaţie mult mai puternică decât foamea.

    Apa este cea mai de bază necesitate a omului şi există dovezi că armata rusă a încercat să lovească una din principalele surse de aprovizionare cu apă ale oraşului ucrainean Chernihiv, din nordul ţării, aproape de graniţa cu Belarus. O staţie de pompare de la periferie a fost lovită pe 14 martie, scrie BBC. Atacul, efectuat cel mai probabil cu mortiere şi tunuri grele dinspre poziţiile ruse, după cum spun specialişti occidentali care au analizat imaginile din satelit, a avariat serios un rezervor de apa şi a distrus o cameră de control, potrivit companiei de apă a oraşului.

    Pe lângă muncitorii uzinei de apă, în perimetru s-ar fi adăpostit civili fugiţi din calea bombardamentelor. Au fost victime. Atacul ar fi durat trei zile şi ar fi distrus şi alte facilităţi ale infrastructurii de alimentare cu apă a Chernihivului. Dar se pare că ruşii văd apa ca pe o armă mult mai devastatoare. În primele ore ale zilei de 26 februarie 2022, apărarea antiaeriana ucraineană a doborât o rachetă rusească care s-ar fi îndreptat spre un baraj de pe fluviul Nipru din apropiere de Kiev, capitala ţării.

    Lacul de acumulare din spatele barajului hidroenergetic, pe care forţele ruse au încercat fără succes să-l captureze în prima zi de invazie în Ucraina, se întinde pe 110 km, acoperind o suprafaţă echivalentă cu două treimi din cea a Londrei. Dacă barajul ar fi fost distrus, 1,2 kilometri cubi de apă s-ar fi dezlănţuit ca un torent de distrugere diluviană, ca un potop apocaliptic, inundând întregul mal stâng al oraşului Kiev şi posibil distrugând alte baraje în aval, poduri şi chiar ameninţând centrala nucleară Zaporijjea, scrie Euractiv.

    Nenumărate persoane s-ar fi înecat sau ar fi fost strămutate din casele distruse, iar porţiuni mari din teritoriul Ucrainei ar fi rămas fără electricitate, apă şi transport. Câteva zile mai târziu, un baraj auxiliar de pe lacul de acumulare Kiev a fost aruncat în aer. Imaginile din satelit arată că breşa a provocat inundaţii extinse în valea joasă a râului Irpin.

    Până la jumătatea lunii martie, apa ajunsese la casele din satul Demidiv, unde se dădeau lupte aprige când forţele armate ale lui Putin încercau să captureze Kievul. Ambele părţi din conflict au dat vina una pe cealaltă pentru distrugerea barajului. Pe 15 aprilie, potrivit presei Kremlinului, apărarea antiaeriană rusă a respins un atac cu rachete prin care ucrainenii au încercat să lovească hidrocentrala Kakhovka. Tass descrie efectele eventualei reuşite a atacului ca apocaliptice.Dramatismul este accentuat de faptul că rămăşiţele rachetelor ucrainene doborâte de armata rusă au căzut pe o grădiniţă. Soldaţii ruşi au salvat victimele. Totul se întâmplă, însă, pe teritoriul Ucrainei.

    Barajul vizat reglează fluxul de apă spre Crimeea, dar, cel mai important, permite accesul armatei ruse spre Herson, primul oraş ucrainean important cucerit de ruşi. Una dintre primele acţiuni pe care le-au întreprins forţele ruse în primele zile ale invaziei a fost aruncarea în aer a unui baraj pe Canalul Crimeei de Nord, în aceeaşi regiune Herson.  Barajul a fost construit de Ucraina în 2014 pentru a lăsa Crimeea fără apă după anexarea cu forţa a regiunii de către Rusia. Moscova a acuzat, de asemenea, Ucraina că dat drumul la apă din lacul de acumulare Oskil pentru a încetini orice avans al Rusiei către Donbas. Kievul este acuzat şi că „se pregăteşte să arunce în aer” baraje şi diguri de-a lungul Niprului de jos, deşi astfel de acuzaţii pot reflecta mai degrabă intenţiile Rusiei decât realităţile de pe teren, comentează Euractiv.

    Acuzaţiile reciproce arată folosirea apei ca armă atât de către Ucraina, care se apără, cât şi de Rusia, o ţară agresoare mult mai mare şi mai puternică. Observatorii sunt din ce în ce mai îngrijoraţi de faptul că utilizarea apei ca armă va escalada pe măsură ce războiul continuă, cu consecinţe devastatoare. În Mariupol, ca şi în alte oraşe asediate, Rusia a tăiat aprovizionarea cu apă ca parte a ceea ce New York Times descrie drept o „tactică deliberată de a încerca înfometarea oraşului, căruia în urmă cu nici două luni îi dădeau viaţă 430.000 de locuitori, şi de a-l forţa astfel să se predea”. Mai recent, Mikolaiv, un oraş al apelor din sud, foarte aproape de Herson,  este aprovizionat de voluntari cu apă tocmai din Odesa pentru că sursele sale de apă potabilă au fost distruse de bombardamentele ruseşti. Mikolaiv nu a fost cucerit, cu toate că a fost asaltat de tancuri ruseşti de mai multe ori şi este bombardat încă de la începerea invaziei.


    În întreaga lume există o mulţime de exemple în care tensiunile cauzate de controlul apei sunt mari conflictul de la Marea Aral în care sunt implicate Kazahstan, Uzbekistan, Turkmenistan, Tadjikistan şi Kârgâzstan; conflictul de pe fluviul Iordan între statele levantine; disputa pentru fluviului Mekong dintre China şi vecinii săi din Asia de Sud-Est. Niciunul din aceste puncte fierbinţi nu a devenit încă război.


    Folosirea apei ca armă de război nu este ceva nou. Apa a jucat mult timp un rol central în asediu şi alte strategii de război. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, când trupele naziste au măturat Ucraina în august 1941, poliţia secretă a lui Iosif Stalin a aruncat în aer un baraj hidroelectric de pe Nipru, cel din oraşul Zaporijjea, pentru a încetini înaintarea inamicului. Apa din lac a inundat satele de pe malurile fluviului, ucigând mii de civili şi militari de ambele părţi ale conflictului. Estimările privind victimele umane variază de la 5.000, la 100.000 de persoane.

    Mai recent, folosirea apei ca armă de război a fost o practică larg răspândită şi sistematică în conflictele din Siria şi Irak. În 2015, ISIS a blocat intrarea apei în barajul Eufrat pentru a înseta zonele din aval. Dimpotrivă, lângă Fallujah, forţele ISIS au inundat anumite zone pentru a forţa locuitorii să plece şi pentru a devia atacurile. Şi la sud de Tikrit, ISIS a contaminat în mod deliberat apa cu ţiţei.

    Apa a fost folosită ca armă şi în Siria. În martie 2017, Pentagonul a bombardat cel mai mare baraj al Siriei de pe Eufrat, Tabqa. Dezastrul a fost evitat doar de muncitorii de la hidrocentrala barajului, care şi-au riscat viaţa pentru a preveni revărsarea. Apa a fost o armă pentru Turcia în conflictul său de lungă durată cu kurzii. Miliţiile susţinute de Ankara au întrerupt în mod deliberat aprovizionarea cu apă a circa 500.000 de oameni care trăiesc în nord-estul Siriei. Problemele au fost exacerbate de construirea de baraje şi de schemele de irigare din Turcia, care au redus drastic debitele din aval către Siria şi Irak.

    Controlul izvoarelor sau a cursului superior al unui râu sau fluviu a devenit un avantaj strategic contra vecinului.

    În întreaga lume există o mulţime de exemple în care tensiunile cauzate de controlul apei sunt mari – conflictul de la Marea Aral în care sunt implicate Kazahstan, Uzbekistan, Turkmenistan, Tadjikistan şi Kârgâzstan; conflictul de pe fluviul Iordan între statele levantine; disputa pentru fluviului Mekong dintre China şi vecinii săi din Asia de Sud-Est. Niciunul din aceste puncte fierbinţi nu a devenit încă război, notează BBC. Dar vremea devine extremă, cu secete prelungite sau cu inundaţii distrugătoare. Picătura care a umplut barajul poate dezlănţui un tsunami militar. Un val se vede deja la orizont. Egiptul, Sudanul şi Etiopia depind toate de apa din Nilul Albastru şi au schimbat mult timp lovituri politice din cauza proiectului Great Ethiopian Renaissance Bar (GERD) din amonte – un baraj construit cu 5 miliarde de dolari şi de trei ori mai mare decât Tana, unul din marile lacuri africane, aparţinând Etiopiei.

    Când guvernul etiopian a anunţat va merge mai departe cu planurile sale indiferent de ce zic vecinii, Egiptul şi Sudanul au organizat un exerciţiu de război comun în luna mai a acestui an, numit în mod explicit „Gardienii Nilului”. Aceste tensiuni au, probabil, cel mai mare risc de a se revărsa într-un război pentru apă. Există câteva puncte fierbinţi şi în alte părţi ale lumii. Oficialii pakistanezi, de exemplu, au descris strategia Indiei de utilizare a apei din amonte drept „război de generaţia a cincea”, în timp ce preşedintele uzbec Islam Karimov a avertizat că disputele regionale cu privire la apă ar putea duce la război. „Nu voi numi anumite ţări, dar toate acestea s-ar putea înrăutăţi până la punctul în care rezultatul ar fi nu doar o confruntare serioasă, ci chiar şi războaie”, a spus el. Potrivit ONU, circa 40% din populaţia lumii nu are acces suficient la apă. Iar efectele încălzirii climei abia au început să se facă simţite serios.