Tag: companie

  • Şi-a dublat afacerea pentru că a învăţat o lecţie simplă: Românii sunt prea săraci să cumpere lucruri ieftine

    TOTA DE PIAŢĂ A PROFILELOR SCUMPE DIN PVC A CRESCUT DE LA ÎNCEPUTUL CRIZEI, mai cu seamă în cazul cumpărătorilor persoane fizice. Cumpărătorii îşi dedică zile şi chiar săptămâni întregi pentru a alege un anumit tip de geam termopan şi se întorc în spaţiul de vânzare de mai multe ori pentru a-şi clarifica toate nedumeririle. Până la urmă, cumpărarea ferestrelor nu se face în fiecare an, ci este mai degrabă o achiziţie făcută o dată sau de două ori în viaţă, punctează Alexandru Oancea, director de marketing al Veka România, companie care are în portofoliu, conform reprezentanţilor companiei, doar profile de categorie A, respectiv vârful de gamă din domeniu.

    Or, polarizarea cumpărătorilor către extreme arată că sunt deopotrivă oameni care aleg doar în funcţie de preţ, dar este în creştere numărul celor care aleg produsele cele mai scumpe mai cu seamă pe baza motivelor ce stau în spatele costului mare. Cifrele arată clar cât de inpiraţi au fost managerii companiei: anul trecut vânzările au crescut cu 25%, în condiţiile în care piaţa a stagnat. În mod evident, firma a înghiţit o felie mai consistentă dintr-o piaţă dominată clar de cinci companii, dar pe care mai sunt prezente încă alte 10-15 firme.

    „Practic sunt rezultate în urma investiţiilor permanente. În fiecare an creştem volumul stocurilor cu 5-10-15%, dar nu există o regulă precisă„, declară Oancea. El precizează însă că Veka nu creşte cantităţile de produse, ci gama. Reprezentantul companiei recunoaşte că pe parcursul ultimilor ani „profitabilitatea firmei a avut un pic de pierdut„, dar nu dă niciun reper concret. De ajutor a fost că filiala românească nu are niciun credit bancar şi compania este o afacere de familie, în care nu se resimte presiunea unui fond de investiţii sau schimbarea de management de la an la an. Sunt şi firme româneşti care produc profile de tip PVC, însă importurile deţin cea mai importantă pondere, de peste două treimi din piaţă, fie că produsele vin din Germania, Turcia, Polonia sau din alte ţări.

    FIRMA, ÎNFIINŢATĂ ÎN URMĂ CU 13 ANI, a ajuns să aibă acum în portofoliu aproape 50 de nuanţe, dar şi profile cu design specific. Veka lucrează pe piaţa românească cu 180 de firme producătoare de ferestre de tip termopan care în liniile lor de producţie folosesc profilele fabricate în Germania, iar geamurile şi feroneria le iau de la alţi furnizori.

    „Afacerile noastre au crescut direct proporţional cu cele ale partenerilor„, spune Oancea, care precizează că numărul acestora s-a menţinut constant de-a lungul anilor, el lucrând în cadrul filialei Veka din 2007. Primul lucru pe care l-a făcut în momentul în care a fost angajat de nemţi a fost efectuarea unui training la fabrica din Germania, unde a învăţat să facă el însuşi o fereastră.

    Toţi cei 30 de angajaţi ai Veka România ştiu să evalueze profilele de PVC, iar numărul acestora a fluctuat uşor de la venirea crizei, cu numai 5%, conform lui Oancea. „Reduceri de personal au fost făcute doar în partea operativă, de preluare a comenzilor.„ Firma nemţească are unităţi de producţie în întreaga lume şi de doi ani este liderul mondial în ce priveşte volumele de PVC produse. Pentru că înaintea crizei nivelul vânzărilor ajunsese la un nivel considerat interesant de către nemţi, filiala românească pregătise câteva milioane de euro pentru a-i investi într-o linie de producţie locală.

    „În 2008 am primit primele semnale negative de la colegii din filialele din SUA şi atunci Veka România a hotărât să amâne investiţia într-o unitate de producţie locală, deşi fusese ales un spaţiu anume şi proiectul era gata„, povesteşte Oancea. Pentru centrul logistic operat în preajma Bucureştiului, Veka a cheltuit aproape 2 milioane de euro. De acolo, profilele importate din Germania sunt trimise către fabricile celor 180 de parteneri, 25-30% reprezentând cea mai mare parte a rulajelor, adică 80% din cifra de afaceri a companiei. Aceştia au de regulă peste 50 de angajaţi şi cifre de afaceri care depăşesc 5 milioane de euro pe an.

    La nivelul întregii pieţe, spune Oancea, e greu de estimat câţi producători de ferestre sunt; cele mai recente date ale asociaţiei de profil indicau, în 2008, un număr de circa 5.000 de societăţi cu activităţi în domeniul producţiei de geamuri de tip termopan. Alexandru Oancea estimează că valoarea totală a pieţei geamurilor de tip termopan se plasează în jurul a 350 de milioane de euro pe an, dar sunt blocaje care au afectat grav activitatea producătorilor – cum e cazul firmelor implicate în programele de reabilitare termică.

    IN CE PRIVEŞTE EVOLUŢIA PIEŢEI ÎN 2013 REPREZENTANTUL VEKA SE DECLARĂ REZERVAT, mai cu seamă că anul trecut valoarea s-a menţinut cam la acelaşi nivel ca în 2011. În plus, „primăvara nu se simte încă în domeniul construcţiilor; e încă timpuriu să facem estimări, pentru că piaţa construcţiilor se dezmorţeşte în mai, iar apogeul este în perioada august-octombrie„.

  • Tarom a avut în primul trimestru pierderi de 49 milioane lei, în scădere cu 24%

     “Combinarea unor multiple măsuri, ce au mers atât în direcţia creşterii veniturilor, cât şi a reducerii costurilor, au compensat dificultăţile economice şi au generat un rezultat foarte bun. (…) Estimăm rezultate mult mai bune începând din trimestrul al doilea, de când planul de management începe să fie implementat. Conform datelor pe care le deţinem în acest moment, ne vom atinge integral obiectivele pentru anul 2013”, a declarat într-un comunicat directorul executiv al companiei, Christian Heinzmann.

    În primul trimestru al anului trecut compania a avut pierderi de 64 milioane lei, iar pe ansamblul anului precedent a raportat un rezultat negativ de 236 milioane lei.

    Planul de management al companiei deţinute de Ministerul Transporturilor prevede pentru acest an pierderi de 143 milioane lei şi de 18 milioane lei pentru 2014.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Consiliul de Administraţie al CFR Marfă are un nou preşedinte

     Surse din cadrul companiei au declarat joi seară, pentru MEDIAFAX, că Mustafa Aysun a demisionat de la conducerea CA, la mai puţin de două luni de la preluarea funcţiei.

    CFR Marfă precizează că Aysun Mustafa şi-a dat demisia din funcţia de preşedinte şi de membru al Consiliului de Administraţie în data de 3 aprilie 2013, respectiv 10 aprilie 2013, din motive personale.

    “Membrii Consiliului de Administraţie au luat act de decizia domniei sale, iar pentru buna desfăşurare a activităţii societăţii, tot în şedinţa din 10 aprilie 2013, Liviu Radu, care deţinea funcţia de membru, a fost numit preşedinte al CA, în conformitate cu prevederile Legii 31/1990 privind societăţile comerciale”, potrivit sursei citate.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Preşedintele Consiliului de Administraţie al CFR Marfă a demisionat, la două luni de la preluarea funcţiei

     Economist şi fost bancher, Aysun a fost numit şef al Consilului de Administraţie al CFR Marfă în luna februarie, când ministrul Transpoturilor Relu Fenechiu a anunţat noua conducere a companiei, care urmează să fie privatizată.

    Fenechiu spunea atunci că noua conducere a CFR Marfă – CA şi directori – nu va avea atribuţii directe în privatizare, dar ar trebui “să mai repare ceea ce se mai poate repara” în activitatea companiei.

    Ministrul a arătat că nu îi cunoaşte personal pe cei care fac parte din noua conducere a CFR Marfă, aceştia fiind selectaţi după CV, menţionând că managerii vor avea o activitate grea, complexă şi foarte multă muncă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cât va plăti Kingfisher pentru preluarea magazinelor Bricostore din România

     Grupul britanic de bricolaj Kingfisher a convenit plata a 75 de milioane de euro pentru cele 15 magazine Bricostore din România, sumă mai mică decât valoarea netă a activelor, a declarat joi o persoană apropiată situaţiei, transmite Bloomberg.

    Nivelul preţului sub valoarea netă a activelor a fost determinat în special de faptul că dreptul absolut de proprietate se exercită pe 60% din magazinele implicate în tranzacţie, a precizat sursa.

    Kingfisher a anunţat joi că a preluat de la compania franceză de retail Group Bresson cele 15 magazine Bricostore din România, cu vânzări de 131 milioane de euro anul trecut, şi ia în calcul posibilitatea creşterii afacerii pe termen lung la circa 50 de magazine.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Nokia şi-a redus semnificativ pierderile în primul trimestru, însă vânzările au scăzut cu 20%

     Acţiunile compainei finlandeze au scăzut joi la Helsinki cu până la 6,6%, potrivit Bloomberg.

    Media estimărilor analiştilor indica vânzări de 6,52 miliarde euro pentru Nokia în primele trei luni ale anului, faţă de nivelul de 7,35 miliarde euro raportat pentru perioada corespunzătoare a anului trecut.

    Vânzările smartphone-urilor Lumia, cu sistem de operare Microsoft Windows, au crescut la 5,6 milioane de unităţi, de la 4,4 milioane în ultimele trei luni ale anului trecut.

    Cu toate acestea, Nokia se menţine la mare distanţă pe piaţă de Samsung Electronics şi Apple, care vând cumulat peste 100 milioane de smartphone-uri pe trimestru.

    “Acţionăm strategic şi aducem inovaţii pe piaţă pentru a depăşi dificultăţile”, a declarat într-un comunicat directorul general al Nokia, Stephen Elop.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Grupul britanic de bricolaj Kingfisher a preluat cele 15 magazine Bricostore din România

    Kingfisher nu a dezvăluit suma tranzacţiei, care urmează să fie finalizată în următoarele două luni.

    “Bricostore România a înregistrat vânzări de 131 milioane de euro anul trecut şi profit EBITDA de 5 milioane de euro. Este unul dintre cei mai mari retaileri de bricolaj din România, cu magazine bine amplasate. Folosind formatul Brico Dépôt, există posibilitatea creşterii afacerii pe termen lung la circa 50 de magazine”, se arată într-un comunicat al grupului britanic.

    După preluarea celor 15 magaizne, Kingfisher ajunge la aproximativ 1.050 de unităţi în nouă ţări din Europa şi Asia.


     

  • Profitul Yahoo a crescut cu 36% în primul trimestru, dar estimările companiei au dezamăgit piaţa

     Veniturile companiei au scăzut cu 6% în primul trimestru raportat la perioada corespunzătoare a anului trecut, de la 1,22 miliarde de dolari la 1,14 miliarde de dolari, se arată într-un comunicat prezentat de Yahoo.

    Totodată, profitul net după plata intereselor minoritare a avansat de la 286,3 milioane de dolari la 390,2 milioane de dolari.

    Acţiunile Yahoo au scăzut cu peste 5% la New York în sesiunea de tranzacţii electronice, înainte de deschiderea şedinţei bursiere de miercuri.

    Compania estimează venituri de 1,09 miliarde de dolari pentru trimestrul al doilea. Media estimărilor analiştilor indică încasări de 1,11 miliarde de dolari, potrivit Bloomberg.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Compania Samsung este anchetată în Taiwan

     Autoritatea pentru supravegherea concurenţei din Taiwan a primit la începutul lunii aprilie sesizări potrivit cărora mai multe comentarii apărute pe forumurile online din ţară ar putea fi generate chiar de Samsung.

    Instituţia a precizat că ancheta are la bază reglementări legate de publicitatea falsă sau mascată, care prevăd sancţiuni de până la 25 milioane dolari taiwanezi (837.000 dolari SUA) pentru fiecare incident. De asemenea, o parte a investigaţiei vizează acuzaţii sancţionate mai aspru, de defăimare, care pot conduce la începerea urmăririi penale.

    Autorităţile vizează atât comentarii care critică smartphone-urile produse de rivalii Samsung, inclusiv compania taiwaneză HTC, şi laudă produsele comaniei sud-coreene. Comisia de anchetă a cerut informaţii de la HTC, dar nu a contactat încă Samsung.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Boagiu: Cer premierului Ponta să-i demită pe Fenechiu şi Şova

     “Am cerut, miercuri, premierului Victor Ponta să îi demită pe miniştrii Relu Fenechiu şi Dan Şova pentru că ei nu ştiu ce au de făcut pe partea de infrastructură. Şi atunci mai bine se duc acasă şi lasă oameni competenţi, pentru că România nu are vreme de crescut politicieni care nu vor deveni maturi nici la 80 de ani”, a declarat presei, la Cluj-Napoca, Anca Boagiu.

    Ea i-a reproşat ministrului delegat pentru Proiecte de Infrastructură de Interes Naţional, Dan Şova, că nu a continuat contractul renegociat cu compania Bechtel, care cuprindea standarde clare privind costul unui kilometru de autostradă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro