Tag: companie

  • Nicolae Demetriade se întoarce la Tarom

    Numirea noului membru al Consiliului de Administraţie a avut loc în conformitate cu statutul companiei TAROM, care prevede o componenţă de maximum şapte membri în Consiliul de Administraţie.

    “Nicolae Demetriade vine cu o bogată experienţă în aviaţie şi o foarte bună cunoaştere a companiei TAROM, fapt care ne consolidează echipa. Este foarte important ca un consiliu de administraţie să aibă o compoziţie diversificată, orice mare companie având membri în consiliul de administraţie din mai multe domenii”, a declarat Dan Pascariu, Preşedintele Consiliului de Administraţie TAROM.

    Nicolae Demetriade a absolvit Academia de Studii Economice în anul 1970 şi are peste 40 de ani de experienţă în industria de aviaţie şi de turism. A ocupat diverse funcţii de conducere în cadrul TAROM în perioada 1981-2002, între anii 2001-2002 fiind şi director general al companiei.

    Strategia de administrare a companiei TAROM va continua să fie implementată în conformitate cu planul de administrare aprobat şi aflat în desfăşurare, şi care a înregistrat deja rezultate pozitive în primul trimestru al acestui an.

  • Facebook negociază achiziţia unei companii din Israel pentru până la 1 miliard de dolari

     Discuţiile au început în urmă cu şase luni, iar în prezent are loc o analiză detaliată a Waze, potrivit cotidianului Calcalist, preluat de Reuters.

    Waze foloseşte semnale transmise de smartphone-urile membrilor pentru a genera hărţi şi date despre tafic, pe care le pune la dispoziţia altor utilizatori. Serviciile companiei asigură astfel date în timp real privind traficul.

    Reprezentanţi ai Waze au refuzat să comenteze asupra informaţiei.

    Waze şi Facebook au încheiat un parteneriat în octombrie 2012, când compania israeliană a lansat o variantă îmbunătăţită care permite utlizatorilor să furnizeze informaţii despre traseul lor prietenilor de pe Facebook.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Curtea de Arbitraj respinge cererea Rompetrol împotriva României privind daune de 185 mil dolari

     The Rompetrol Group N.V., companie înregistrată în Olanda, a trimis la sfârşitul anului 2005 o cerere de arbitraj către Secretariatul General al Centrului Internaţional pentru Reglementarea Diferendelor Relative la Investiţii (CIRDI) împotriva României.

    “În motivarea cererii de arbitraj se susţinea că The Rompetrol Group N.V. şi managementul său au fost ţinta unei hărţuiri din partea autorităţilor publice române, devenind victimele unui tratament ostil, discriminatoriu şi arbitrar din partea unor persoane publice (oficiale) şi instituţii publice din România, motiv pentru care investiţia sa în sectorul petrolier din România ar fi fost grav afectată”, se arată într-un comunicat al Ministerului Finanţelor Publice.

    Rompetrol a invocat la acel moment încălcarea de către România a prevederilor Acordului privind promovarea şi protejarea reciprocă a investiţiilor între Guvernul României şi Guvernul Regatului Ţărilor de Jos, ratificat prin Legea 114/1994, drept pentru care a cerut despăgubiri materiale de 139,38 milioane dolari şi despăgubiri morale de 46 milioane dolari.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Mai este România o ţară low-cost pentru IT?

    „PENTRU NOI, ROMÂNIA MAI ÎNSEAMNĂ DOAR 5% DIN VENITURI, POATE CHIAR MAI PUŢIN“, spune Bogdan Putinică despre operaţiunile de pe plan local ale furnizorului suedez de IT Enea. Asta pentru că din centrul de cercetare şi dezvoltare aflat într-o clădire de birouri din complexul Sema Parc din Capitală, 200 de ingineri şi specialişti IT dezvoltă aplicaţii software şi furnizează servicii IT pentru companii din SUA, Europa de Vest şi China; câteva zeci dintre ei formează chiar echipe independente, un soi de companie în companie, dedicate unui singur client.

    Mai cu seamă, de câţiva ani, piaţa locală unde Enea oferea servicii în special competitorilor din domeniul telecom şi bancar, sectoare afectate de contextul economic nefavorabil, nici nu se mai concentrează asupra extinderii operaţiunilor de aici, motiv pentru care a şi scăzut ponderea din business a României, altădată de peste 10%.

    Pieţele de unde sunt externalizate asemenea servicii către România încep încet-încet să se îndepărteze de destinaţiile fierbinţi de outsourcing de altădată, precum India, unde, deşi oferta de forţă de muncă este mare şi foarte ieftină, există bariere culturale, diferenţe de fus orar şi chiar lipsuri la capitolul specializare şi competenţe tehnice. „E o tendinţă tot mai vizibilă, cel puţin în ce ne priveşte. Am ajuns în punctul în care avem o masă critică de oameni foarte buni, ceea ce ne permite să ne vindem scump“, spune şeful Enea România. Companiile nu se mai uită astfel doar la preţ şi sunt tot mai dispuse să plătească în plus, ceea ce explică inclusiv avansul de aproximativ 20% al vânzărilor înregistrat anul trecut comparativ cu nivelul de 6,1 milioane de euro din 2011, conform datelor de la Ministerul Finanţelor.

    RIENTAREA SPRE PIEŢELE STRĂINE, cu precădere din Vest, a fost de altfel una dintre urmările tranzacţiei de acum câţiva ani prin care Enea a cumpărat compania lui Bogdan Putinică, implicată anterior într-o altă tranzacţie, lucru care se traduce acum într-o serie de contracte multianuale cu valori de mai multe milioane de euro. O alta a fost şi faptul că atât el, cât şi co-fondatorul Daniel Bogdan, au preluat o serie de responsabilităţi la nivel de grup – de anul trecut, Putinică a devenit vicepreşedinte global services, ceea ce înseamnă că a preluat toate operaţiunile companiei în zona de servicii, titulatură căreia i s-a adăugat în acest an şi „senior“. 350 dintre cei 420 de angajaţi din divizia de servicii din toată lumea sunt acum în subordinea executivului, 200 dintre ei fiind localizaţi în România. Ba, mai mult, este singurul străin din consiliul de administraţie al companiei, toţi membrii fiind suedezi, ceea ce înseamnă că, deşi şedinţele de board ar putea fi purtate în suedeză, nimeni nu-i cere să înveţe limba, ci poartă discuţiile în engleză.

    OMÂNIA ÎNCĂ ESTE PERCEPUTĂ CA FIIND O PIAŢĂ IEFTINĂ, dar nu prea mai este chiar aşa“, punctează Putinică, nu doar costul, dar şi calitatea serviciilor sau specializarea forţei de muncă fiind mai ridicate decât în destinaţiile consacrate de outsourcing, chiar dacă faţă de Vest există în continuare o discrepanţă de preţ, crede el, de 30-40% în minus. Prin prisma barierelor şi limitărilor, anumite servicii nici n-ar avea însă cum să fie dezvoltate în asemenea destinaţii.

    „Facem software pentru domeniul sănătăţii folosit pe dispozitive aprobate de FDA (Food and Drug Administration) din SUA“, spune managerul. Concret, oferă Putinică un exemplu, medicul, indiferent unde s-ar afla, se conectează prin intermediul internetului la echipament şi decide, în funcţie de anumiţi parametri şi indicatori despre pacient, ce medicaţie să administreze şi în ce cantitate, iar echipamentul execută comanda, întreg procesul având la bază o aplicaţie dezvoltată de specialiştii din România.

    Competiţia pe piaţa mondială de outsourcing rămâne totuşi destul de acerbă. În India există sute de mii de oameni care lucrează în industria externalizării IT, iar costul mai ieftin rămâne în continuare un argument convingător pentru multe companii din toată lumea. Doar centrul de outsourcing al General Electric numără o cifră impresionantă de angajaţi, iar clădirea nu poate fi înconjurată pe jos într-un timp rezonabil, pe când cu maşina durează cel puţin 15 minute. „Ce şanse să aibă o companie din România sau din alte ţări europene, cu câteva sute de oameni, fără să ofere servicii din altă ligă?“, se întreabă retoric managerul.

  • UPC: Am avut venituri de 34,6 mil. $ în primul trimestru, mai mari cu 4% faţă de anul precedent

    UPC, unul dintre cei mai mari furnizori locali de servicii de comunicaţii, a înregistrat în primul trimestru din acest an venituri de 34,6 mil. dolari, cu 3,7% mai mari decât în urmă cu un an, când operatorul de cablu obţinuse venituri de 33,4 mil. dolari, a anunţat compania.

    “În lei, veniturile companiei în T1 2013 sunt de peste 115 milioane RON, comparativ cu aproape 111 milioane RON în T1 2012”, potrivit datelor UPC.

    „Am început anul 2013 cu rezultate bune şi recent am lansat o nouă ofertă de servicii digitale, în cadrul campaniei  Descoperă ceva extraordinar în fiecare zi.  Vom continua şi în 2013 să ne concentrăm pe extinderea ariei de acoperire cu servicii de Internet Fiber Power 150Mbps şi vom adăuga în portofoliu noi aplicaţii interactive”, a declarat Severina Pascu, CEO al UPC România.

    Toate stirile sunt pe zf.ro

  • Kraft Foods România a devenit, din aprilie, Mondelez România

     “La 1 octombrie, 2012, Kraft Foods s-a împărţit în două companii publice de top: o companie de snacks la nivel global, cu creştere semnificativă şi o companie de produse de băcănie, în America de Nord, cu o marjă de profit ridicată. Aceasta din urmă, îşi menţine numele de Kraft Foods Group”, se arată într-un comunicat al companiei.

    Noul nume, inventat, este o combinaţie între echivalentul latin al cuvântului “lume” şi o expresie care sugerează termenul “delicios”.

    Potrivit companiei, Mondelez România este lider de piaţă în categoriile de cafea, ciocolată şi biscuiţi, poziţie pe care vrea să o consolideze prin investiţii în mărcile sale şi extinderea gamei de produse.

    Mondelez România este prezentă pe piaţa locală din anul 1994 şi are în portofoliu mărci precum Jacobs, Nova Brasilia, Milka,Toblerone, Poiana, belVita şi Oreo.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Electronic Art a obţinut licenţa pentru a lansa jocuri video inspirate din franciza STAR WARS

     Condiţiile financiare şi durata exactă de valabilitate a acordului nu au fost divulgate, reprezentanţii celor două companii precizând doar faptul că acel contract se va derula pe o perioadă de mai mulţi ani.

    Licenţa exclusivă obţinută de EA vizează lansarea unor produse care se adresează utilizatorilor avansaţi, care obişnuiesc să ruleze astfel de jocuri pe computere şi pe console de jocuri video.

    În schimb, Disney îşi va păstra drepturile asupra jocurilor care se adresează utilizatorilor ocazionali, pe telefoane inteligente, tablete şi reţele de socializare online.

    Franciza “Războiul stelelor” a intrat în proprietatea grupului Disney atunci când acesta a cumpărat, în toamna anului 2012, pentru 4,05 miliarde de dolari, LucasFilm, compania creatorului acestei francize, George Lucas.

    Studiourile Disney au anunţat de atunci că vor lansa trei filme noi din această franciză de succes, ca şi alte filme derivate, în care actorii principali vor fi anumite personaje din “Star Wars”.

    Cititi mai multe pe www.medifafax.ro

  • Compania de pe bursă care face cozonacii de Paşte o duce mai prost ca niciodată

    Boromir Prod Buzău (SPCU) una dintre puţinele companii listate pe bursa de la Bucureşti care se identifică cu sărbătorile de Paşte pentru că fabrică cozanacii care se regăsesc pe mesele românilor în aceste zile, trece printr-o perioadă mai puţin favorabilă.

    Compania a raportat anul trecut cele mai mari pierderi din ultimul deceniu, care s-au cifrat la 1,9 mil. lei (0,4 mil. euro) după ce vânzările au scăzut cu 23,3%, la 114 mil. lei (25,7 mil. euro).

    Acţiunile Boromir Prod, din grupul Boromir al omului de afaceri Constantin Boromiz, se tranzacţionează în prezent foarte aproape de minimul din ultimii ani, de 0,12 lei/titlu. La acest nivel, compania este evaluată pe bursă la mai puţin de 6,5 mil. euro.

    Aceasta în condiţiile în care doar în 2009, an în care economia românească s-a prăbuşit cu peste 7%, acţiunile Boromir Prod au scăzut pentru o zi sub pragul de 0,12 lei/unitate.

    Declinul suferit de titlurile companiei în acest an, de 12%, este unul dintre cele mai mari de pe bursă şi vine după o corecţie de aproape 20% înregistrată anul trecut.

    Evoluţia slabă a rezultatelor producătorului de morărit şi panificaţie a determinat unul dintre acţionarii minoritari ai societăţii, firma de intermediere Broker Cluj (BRK), care deţine circa 5% din acţiuni, să ceară explicaţii conducerii. Aceştia au adus în discuţie profitabilitatea mai ridicată a alor companii din grup nelistate raportat la cea a firmei Boromir Prod care este listată pe bursă.

     

    Alte stiri pe zf.ro

  • Slujba de vis a oricărui student

    Un student de la o universitate din Marea Britanie a primit slubja de vis a oricărui student: va călători în jurul lumii, va testa tobogane de apă, şi va fi plătit pentru asta scrie ABC News Blogs.

    Seb Smith a fost selectat din 2.000 de aplicanţi pentru a testa şi nota toboganele din resorturile SpashWorld. Toate resorturile sunt deţinute de o firmă numită First Choice, care oferă oaspeţilor folosire nelimtiată a parcurilor acvatice.

    În calitatea sa de cel mai nou membru al companiei, Smith va judeca toboganele pe baza unor caracteristici precum “care stropeşte cel mai mult în jur”, şi “factorul de adrenalină”

    Tânărul de 22 de ani a semnat pe 6 luni, urmând să călătorească în locuri precum Mallorca, Turcia, Egipt, şi alte destinaţii unde compania are resorturi. Pe lângă salariul de 31.000 de dolari pe an, toate cheltuielile de călătorie vor fi acoperite de companie, iar la sfârşitul contractului, va primi un sejur pentru doi, de patru zile, la orice staţiune First Choice.

    Toate stirile sunt pe zf.ro