BusinessMagazin

Tag: tanar

  • Tânărul care vinde ochelari de 5 milioane de euro de acasă

    “MOTIVUL PENTRU CARE AM ALES SĂ MĂ MUT ÎN BRAŞOV ESTE CĂ AM DOI COPII PE CARE AM ALES SĂ ÎI CRESC ACOLO”, îşi argumentează Nicolae Jurca alegerea de părăsi Capitala, dar şi locul de muncă anterior, din cadrul companiei din IT Ultra Pro Computers. La 31 de ani, el este directorul general al Optiplaza, liderul de piaţă pe segmentul de retail pentru ochelari de vedere, lentile de contact şi ochelari de soare, un business cu o cifră de afaceri de 4,75 milioane de euro în 2012. Uşor timorat din cauza trecerii dinspre IT spre un domeniu diferit, şi-a început cariera la Optiplaza în urmă cu şase ani, după ce a descoperit compania strict din perspectiva relocării în Braşov, după lungi tatonări.

    ABSOLVISE ÎN BRAŞOV FACULTATEA DE MECATRONICĂ, iar IT-ul era visul lui. A depus o serie de CV-uri, a fost acceptat la unul dintre magazinele Ultra Pro Computers, o afacere care, de la statutul de cel mai mare retailer IT&C din România, a intrat în faliment în primii ani de criză. Chiar dacă din funcţia pe care o deţinea în acea perioadă nu avea acces la foarte multe informaţii legate de starea companiei, existau semne care prevesteau falimentul. „Sediul social s-a modificat într-o garsonieră din Constanţa, marfa întârzia din cauza neplăţii furnizorilor, iar carcasele de calculator din magazin erau cumpărate din magazinul alăturat„. Semne care au contribuit, într-o mică măsură, la căutarea unei alte afaceri în care tânărul să se implice. Argumentul principal era viaţa departe de aglomeraţia Capitalei. Astfel, în 2007, Jurca a intrat în contact cu o afacere deloc familiară: Optiplaza, alcătuită în acel moment din şase magazine, din care patru în Bucureşti, unul în Braşov şi unul în Brăila. Afacerea este deţinută de AMC SRL, o firmă de distribuţie de rame de ochelari şi ochelari, cu participaţii deţinute de Marius Chiriac şi Cristina Bereş, în proporţie de 90%, şi Paul Licşor.

    Istoria Optiplaza este mai veche şi se confundă cu cea a marilor centre comerciale. Primul magazin de optică cu design care „sare în ochi”, decorat cu pietre şi cu marmură şi care vindea branduri precum Escada, Furla sau Givenchy, a fost inaugurat odată cu deschiderea complexului Plaza din cartierul bucureştean Militari, de unde şi denumirea lanţului de magazine. Într-o perioadă în care pe piaţă nu existau malluri, iar optica în centrele comerciale era un concept nou, Optiplaza s-a diferenţiat cu uşurinţă, mai ales prin consilierea acordată clientului aflat la cumpărături. „Ochelarii sunt o cumpărătură de impuls, iar traficul din centrele comerciale asigura succesul, mai ales în perioada efervescentă din anii 2007-2008.”

    DATORITĂ PARIULUI PE MALLURI, OPTIPLAZA A CRESCUT AFACEREA  ŞI A DESCHIS ULTERIOR MAGAZINE ÎN VITAN, Băneasa, AFI Palace Cotroceni (unde în prezent există patru magazine şi două centre de optică). În prezent, Optiplaza a ajuns la 13 magazine în Capitală şi 21 în restul ţării, iar în cadrul acestora lucrează 35 de octometrişti şi au zece medici colaboratori. Iar dacă brandul Optiplaza este destinat unui segment de cumpărători cu salarii peste medie şi ajunge chiar la lux, Plus Optic, un alt brand al companiei, vine în completarea acestuia. Administrat tot de Jurca, este destinat oamenilor cu venituri medii. De fapt, la începutul carierei sale în firmă, Jurca avea în responsabilitate exclusiv marketingul acestuia. Post pe care l-a ocupat pentru o scurtă perioadă de timp, îna-in-te ca proprietarii să îi lase în responsabilitate partea de retail a întregului business. „Oamenii făceau atunci vânzarea după talentul nativ, iar noi am încercat să introducem proceduri care să stabilească rolul fiecăruia în magazin”. Dacă până în 2008, reţeaua Plus Optic avea magazine în Braşov, Bucureşti, Drobeta-Turnu Severin şi vindea sub umbrela unei alte firme, în 2008, cu un an înainte de a se face simţite efectele crizei şi pe piaţa locală, cele două au fuzionat. „A fost un moment în care am fost priviţi cu suspiciune de proprietarii de malluri pentru că era o perioadă în care mulţi şi-au transferat magazinele sub firme care nu mergeau, în insolvenţă”. 

  • Chiriaş sau proprietar – dilema tânărului român

    Tudor Popp este managing partner al companiei Immpuls, o afacere de un milion de euro pe an în consultanţă imobiliară şi gestionarea problemelor clădirilor. Popp a locuit 11 ani în Austria şi s-a întors în România în urmă cu şapte ani. De atunci, spune că locuieşte cu chirie şi că nu s-a gândit vreodată să îşi cumpere o proprietate. Pentru că se şi ocupă de evaluarea construcţiilor, spune că locuinţele noi sunt urâte şi de calitate foarte proastă, iar cele vechi sunt degradate şi în stare proastă. Popp spune că terenurile pentru construcţie sunt mult prea scumpe în zonele civilizate şi nici legislaţia nu îi e tocmai un sprijin dacă ar convieţui cu alţii – orice reparaţie sau problemă într-o locuinţă multifamilială e un posibil motiv de ceartă. De aceea a ales să închirieze o casă şi nu regretă decizia de a nu cumpăra un imobil în anii de vârf 2007-2008, după întoarcerea sa în România, pentru că „de acei bani puteam cumpăra pe atunci ceva la Viena cu valoare în timp mult mai bună”.

    Andrei nu e în aceeaşi situaţie. Nu e manager de top, a ajuns la 26 de ani la un salariu de 3.000 de lei, lucrează într-o mulinaţională şi locuieşte cu chirie în cartierul Militari din Bucureşti, împreună cu sora lui. Plăteşte lunar aproape 300 de euro pentru apartamentul închiriat şi se gândeşte dacă merită sau nu să-şi ia casa lui. „Momentan mi se pare mai confortabil cu chirie şi fără nicio obligaţie”, spune Andrei, care e la curent cu tot ce se întâmplă pe piaţă şi cu ofertele dezvoltatorilor.

    CELE MAI MICI PREŢURI DIN ULTIMUL DECENIU. „Niciodată, în ultimii şapte-opt ani, preţurile apartamentelor nu au fost la un nivel mai scăzut ca acum. Faţă de perioada de vârf, începutul anului 2008, preţurile apartamentelor s-au înjumătăţit pe toate segmentele”,  spune Daniel Crainic, directorul de marketing al imobiliare.ro, punctând că a deveni proprietar e o chestiune care ţine de valori personale, iar din acest punct de vedere momentul potrivit e cel în care fiecare cumpărător este pregătit financiar şi emoţional pentru acest pas.

    Strict dintr-o perspectivă a nivelului preţurilor, putem spune că 2013 poate fi, după Crainic, un an al oportunităţilor. Tot despre oportunităţi vorbeşte şi Andrew Prelea, CEO al dezvoltatorului Ozone Homes, care spune că momentul oportun pentru a achiziţiona o locuinţă prin programul Prima casă este acum. Preţurile nu au mai fost atât de mici din anul 2004 şi reducerile care pot fi obţinute pentru costul construcţiei pot depăşi chiar 50%. Condiţiile de achiziţionare a caselor nu s-au schimbat semnificativ în 2013, spune Adrian Crivii, şeful companiei de evaluare Darian, iar faptul că plafonul se diminuează relativ greu în condiţiile foarte dificile de acces la alte tipuri de credite arată că puţine persoane, în special tinerii, se califică pentru acest tip de credit cu garanţie de stat. La nivelul de venit al lui Andrei, de 3.000 de lei pe lună, lucrurile ar putea părea mai simple, dar salariul mediu în Bucureşti este de puţin peste 2.000 de lei, în timp ce în restul ţării media este de 1.500. Chiriile au scăzut mai puţin decât preţurile la locuinţe, cu cel mult 30-40%. Explicaţia este simplă: cei care sunt atraşi de Bucureşti pentru a studia sau a găsi un loc de muncă trebuie să locuiască undeva – chiriile au scăzut mai puţin pentru că cererea a fost mult mai mare, dată fiind şi dificultatea de a accesa un credit pentru locuinţă în primii ani de criză, după cum explică Gabriel Voicu, director new-homes division în cadrul Coldwell Banker România.

    Indicele Imobiliare.ro calculat la nivel naţional pentru apartamentele scoase la vânzare a înregistrat valoarea de 935 euro/mp util în aprilie 2013, faţă de 2.058 euro/mp util în martie 2008. În Bucuresti, pe segmentul nou, scăderea este de 53%, în timp ce apartamentele vechi s-au ieftinit cu 55%. Dezvoltatorii care găsesc soluţii creative de a se promova, de la promoţii inteligente, până la evenimente, reuşesc să vândă şi în această perioadă”, mai spune Crainic. De altfel, marile ansambluri rezidenţiale sunt cunoscute, prea puţine proiecte noi dezvoltându-se în ultimii ani.

    Şi dezvoltatorii îşi calibrează proiectele după puterea de cumpărare a clienţilor, atât la capitolul suprafaţă, cât şi al localizării: au scăzut preţul unui metru pătrat, ca urmare atât a deprecierii costurilor de construcţie, cât şi a micşorării marjei de profit, observă Răzvan Muntean, general manager al imopedia.ro. Alţii au venit cu soluţii proprii de finanţare, fie în sistem de rate la dezvoltator sau rent&buy şi au ales să ofere bonificaţii importante, precum locul de parcare, ori s-au axat pe oferirea de mobilier.

  • Acţionarii primului SRL-D înregistrat oficial în România au fost nevoiţi să returneze cei 10.000 de euro. Cum s-a ajuns în această situaţie?

    Prima companie înregistrată oficial ca SRL-D (tânăr debutant) – Pinus Siculus din Covasna – a fost nevoită la începutul acestui an să returneze suma luată de la stat, pe motiv că businessul nu mai este eligibil.
     
    Fost profesor de geografie, Mate Janos, 33 de ani, a primit 10.000 de euro de la stat în 2011 pentru a-şi deschide un business în amenajări de spaţii verzi şi grădini – Pinus Siculus SRL-D.
     
    „Eu aveam deja 10.000 de euro pentru a-mi înfiinţa acest business şi am aflat de program când m-am dus la Registrul Comerţului să îl înregistrez. Mi-am depus cererea în luna februarie şi am semnat contractul în aprilie. Problema a intervenit odată cu plăţile, pentru că au venit întotdeauna mai târziu. Am început activitatea în martie şi până în decembrie când am primit prima tranşă a trebuit să achităm din cheltuieli şi să facem stocul din bani proprii. Iar tranşa a doua de bani a venit la finalul lunii aprilie a lui 2012. Prin urmare, nu am reuşit să achiziţionăm toate echipamentele de care aveam nevoie“, spune Mate Janos. De asemenea, el spune că la acel moment, pentru a cumpăra toate echipa­mentele necesare proiectului (maşini de tuns, motocoase etc.) ar mai fi avut nevoie de încă 5.000-6.000 de euro, motiv pentru care a şi cerut o prelungire a contractului. Drept răspuns, după încă jumătate de an de la cererea de prelungire înaintată autorităţilor, antre­prenorului i s-au cerut cei 10.000 de euro înapoi, businessul său fiind încadrat ca neeligibil din cauza întârzierii în achiziţionarea echipamentelor.
     
    „Pentru a da banii înapoi firma s-a împrumutat practic de la cel de-al doilea acţionar (cu o experienţă de opt ani în amenajări – n.red.), care a plătit această sumă din banii pe care-i avea pentru propria nuntă. Acum firma îi este datoare şi lucrăm pentru a-i restitui banii. Businessul merge bine, am fost întotdeauna pe profit, dar nu l-am simţit pentru că l-am reinvestit“, precizează Janos.
     
     

  • SĂRBĂTOARE ÎN OLANDA: Prinţul Willem-Alexander devine cel mai tânăr monarh european

     Aproximativ 800.000 de vizitatori îmbrăcaţi în portocaliu, culoarea naţională a Olandei, vor impânzi străzile Amsterdamului, în această zi fastuasă. Tânărul rege va fi primul monarh de sex masculin din 1890, după trei regine şi o regentă.

    El va fi, între altele, primul reprezentant al unei noi generaţii de monarhi europeni, a căror vârstă medie este în prezent de 71 de ani, care accede la tron. După 33 de ani de domnie, regina Beatrix va semna actul adbdicării, predând ştafeta unei noi generaţii.

    Viitorul monarh a declarat deja în cadrul unui interviu că atât el, cât şi soţia sa argentiniană, Maxima, în vârstă de 41 de ani, nu sunt “fetişişti ai protocolului”.

    El a mai spus că nu este în mod special ataşat de titlul de “majestate”, spre deosebire de mama sa. “Oamenii îmi pot spune cum vor, pentru a se simţi relaxaţi”, a declarat el, afirmând că doreşte să fie un monarh de secol XXI, care să împace tradiţia cu modernitatea.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Alecsandra Drăgoi, desemnată Tânărul fotograf al anului 2013, la gala Sony World Photography Awards – FOTO

     Tânăra româncă s-a aflat pe lista celor trei câştigători de la secţiunea “Youth”, iar fotografia ei a fost înscrisă la subsecţiunea “Cultură”. Fotografia ei prezintă un obicei popular românesc practicat în noaptea de Anul Nou – Jocul Ursului, informează dailymail.co.uk.

    Alecsandra Raluca Drăgoi studiază arta fotografică la Universitatea Portsmouth din Marea Britanie.

    Deschisă fotografilor cu vârsta de până la 19 ani, competiţia Youth caută să descopere următoarea generaţie de fotografi talentaţi.

    Ceilalţi doi câştigători de la categoria “Youth”, care concurau cu Alecsandra Raluca Drăgoi pentru trofeul acordat Tânărului fotograf al anului 2013, au fost Berta Vicente din Spania (subsecţiunea “Portret”) şi Xu Wei Shou din Taiwan (subsecţiunea “Mediu”).

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cine este puştiul de 17 ani care a “păcălit” Yahoo! cu 30 de milioane de dolari

    NICK D’ALOISIO, adolescentul britanic în vârstă de 17 ani, a făcut furori în urmă cu câteva săptămâni, când afacerea lui, Summly, a fost cumpărată de gigantul american Yahoo! cu suma fabuloasă de 30 de milioane de dolari (aproximativ 22,9 milioane de euro). Tranzacţia care a implicat de fapt o aplicaţie pentru telefoanele mobile inteligente a ridicat însă cel puţin câteva semne de întrebare, după cum notează Business Insider.

    Înainte să fie cumpărată şi retrasă de pe magazinele de aplicaţii de unde putea fi descărcată gratuit, aplicaţia Summly era, în linii mari, un agregator de ştiri pe care le rezuma aşa încât să poată fi citite mai uşor pe ecranele terminalelor mobile. Aplicaţia scanează articole lungi de pe site-urile unor publicaţii de renume, precum Associated Press, CBS News, USA Today, CNN Money sau Engadget şi alege câteva propoziţii pentru a face un rezumat. De regulă erau preluate cel mult trei propoziţii, care erau unite pentru a realiza o sinteză a articolului, algoritmul făcând acest proces fără intervenţie umană.

    Admiraţia şi vâlva din piaţă pe marginea tranzacţiei a avut mai puţin la bază ce anume făcea aplicaţia în sine, ci faptul că dezvoltatorul ei era un adolescent autoeducat în materie de creaţie de aplicaţii pentru smartphone-uri. Adolescent devenit astfel unul dintre cei mai tineri milionari din lumea tehnologiei.

    Câteva săptămâni mai târziu, după ce s-au mai aşezat lucurile, au început să apară şi întrebările. Înainte de toate, de ce a cumpărat Yahoo! o aplicaţie care nu avea prea mulţi utilizatori şi nici venituri? În fond, doar aproape un milion de oameni au apucat să o descarce gratuit din App Store de la lansarea din noiembrie încoace. Apoi, de ce a presupus tranzacţia integrarea tânărului D’Aloisio în echipa companiei americane, în condiţiile în care este elev de liceu în Londra şi nu are în plan să se mute în California, unde este sediul central al Yahoo!, ducând astfel la ceea ce pare a fi un compromis, anume lucrul în birourile companiei din cartierul londonez Soho? Şi, nu în ultimul rând, de ce a fost promovat faptul că adolescentul ar fi dezvoltat tehnologia din spatele aplicaţiei, când chiar pe site-ul Summly scrie că de acest aspect este responsabilă compania SRI International, pornind, nimic de zis, de la linii de cod scrise iniţial de tânărul britanic? Ba, mai mult, nici interfaţa în sine a aplicaţiei nu este rezultatul muncii lui D’Aloisio, ci a Somo, o agenţie de marketing pe mobil din Marea Britanie.

    RĂSPUNSUL LA TOATE ACESTE ÎNTREBARI ESTE MAI PUŢIN EVIDENT. Mai multe surse din piaţă susţin că tranzacţia s-a întâmplat mai degrabă în baza unor circumstanţe care au avut prea puţin de-a face cu aplicaţia propriu-zisă a Summly. Concret, aplicaţia tânărului a fost doar o bucăţică a unei înţelegeri mai complexe dintre Yahoo! şi SRI International, spun sursele, pentru o componentă din tehnologia lor de sumarizare, dar şi pentru transfer de cunoştinţe privind această tehnologie, precum şi preluarea de linii de cod. Acest lucru ar fi fost realizat prin intermediul Summly, unde SRI International avea o participaţie.

    Şi n-ar fi prima dată când se procedează aşa. Se pare că SRI ar mai fi trecut anterior printr-o situaţie similară, de a fi implicaţi într-un start-up achiziţionat în final de un mare gigant din Silicon Valley, anume Siri, care este acum în proprietatea Apple.

    Evident, pentru Yahoo!, Summly este o mişcare mai mult decât necesară, în contextul migrării tot mai vizibile a conţinutului informaţional către ecranele telefoanelor mobile inteligente. Pe asta a mizat cel mai probabil şi Marissa Mayer, directorul executiv al Yahoo!, când a acceptat să plătească o asemenea sumă pentru o simplă aplicaţie. Compania, care pierde de ani buni teren în industrie, are nevoie de o soluţie să se reinventeze, iar telefoanele mobile inteligente pe care să mute, într-un format uşor de citit, conţinutul pe care îl oferă pe computere este o posibilă direcţie. De altfel, Mayer a anunţat cu mai multe ocazii că se concentrează pe servicii personalizate pe care să le ofere utilizatorilor şi urmăreşte extinderea echipei de angajaţi prin achiziţii de start-up-uri – din iulie anul trecut, când ea a preluat frâiele Yahoo!, compania a cumpărat şase asemenea mici companii printre care şi Jybe, un start-up specializat în recomandări de cărţi, filme, restaurante.

    IN TOT CAZUL, DEŞI ARE O POZIŢIE ASIGURATĂ ÎN BIROURILE LONDONEZE ALE YAHOO! vreme de încă un an şi jumătate, Nick D’Aloisio nu va fi cel care va coordona implementarea tehnologiei în produse ale gigantului american. De acest aspect este responsabil Adam Cahan, şeful diviziei de mobile a Yahoo!. Pentru tânărul de 17 ani, această experienţă este însă un prim pas într-o industrie condusă de tineri deveniţi milionari parcă peste noapte.

  • Portrete uluitoare realizate din folie cu bule – GALERIE FOTO

    Principiul este asemănător cu al pixelilor din imaginile pe computer, coloraţi diferit, care formează, împreună, fotografiile, desenele sau picturile de pe display. O treabă migăloasă, dar rezultatul merită privit.

  • George Clooney de România – cum arată viaţa unui navetist cu avionul

    ADRIAN IONESCU FACE PARTE DINTR-UN CLUB SELECT DE TINERI MANAGERI ROMÂNI AFLAŢI ÎNTR-O POZIŢIE DE TOP ÎN CADRUL UNEI MULTINAŢIONALE CU OPERAŢIUNI GLOBALE. Pentru el fotoliul de la Barilla este şi primul cu responsabilităţi regionale, după ce anterior a fost în România “mâna” din spatele brandurilor Fa ale germanilor de la Henkel sau cel care avea în sertar 50 de branduri ale retailerului de piese auto Augsburg. Aventura lui Adrian Ionescu în lumea marketingului corporate a început în urmă cu opt ani, atunci când era student în ultimul an la ASE Bucureşti. Atunci a intrat în piaţă în cadrul Amphitrion, un organizator de evenimente. “Am fost atunci cei care l-au adus pe Edvin Marton la Bucureşti, celebrul artist care cântă la o vioară de 4 milioane de dolari.”

    A RĂMAS APROAPE PATRU ANI ÎN POZIŢIA DE MARKETING AND SALES MANAGER AL ORGANIZATORULUI DE EVENIMENTE PENTRU CA ÎN 2007 SĂ AJUNGĂ ÎN CURTEA HENKEL, companie care i-a dat pe mână un portofoliu de cinci branduri de produse cosmetice şi de îngrijire, printre care şi Fa. În această perioadă Adrian Ionescu a văzut pentru prima dată cum este să fii navetist cu avionul. În anii de la Henkel a zburat la sfârşit de săptămână către Timişoara, acolo unde studia pentru a-şi pune pe cartea de vizită titlul de doctor în economie cu o temă despre inovaţie în business.

    “Am plecat la Timişoara după un fost profesor de la ASE. Munceam şi zburam la sfârşit de săptămână ca să fac lucrarea. A fost o cercetare pe 1.000 de companii.” Cu timpul împărţit între lucrarea de doctorat şi marketingul de la Henkel, Ionescu a reuşit totuşi să promoveze treptat în organigramă, iar trei ani mai târziu avea pe masă propunerea unei prime şanse la o experienţă internaţională de business: relocarea în biroul din Viena. A refuzat şi a decis să facă un pas în lateral, explică acum Adrian Ionescu. În căutarea unei noi motivaţii, a schimbat compania şi a ajuns să conducă o echipă de cinci oameni din biroul de marketing al retailerului de piese auto Augsburg. El spune că pe radarul său de oportunităţi nu era industria alimentară, dar oferta venită din partea producătorului italian de paste Barilla nu a putut fi ignorată. “Nu doream neapărat să îmi schimb poziţia, dar a venit această ofertă prin intermediul unei firme de recrutare.

    M-am potrivit pe ce căutau ei, adică un manager cu profil antreprenorial, care se potriveşte în pieţele unde tipologiile de consum sunt mai greu de anticipat.”Ionescu mai spune că astfel de pieţe sunt România, Cehia, Ungaria sau Slovenia, economii unde acum este responsabil de marketingul Barilla, un business de 4,5 miliarde de euro la nivel mondial.”Aceste pieţe sunt unele cu particularităţi, iar managerul de aici trebuie să ştie foarte bine piaţa.” Unul dintre motivele pentru care Adrian Ionescu a ajuns în organigrama Barilla este şi acela că România este un punct strategic pentru companie în Europa de Est, având în vedere că piaţa locală este şi cea mai mare din regiune pentru producătorul de paste. Aici ei au vândut anul trecut de 5 milioane de euro, mai bine de două treimi din business fiind acoperit de vânzările de paste, iar restul de sosuri şi de alte specialităţi de panificaţie.

    NU TOATE ACESTEA, italienii adoptă în această regiune o politică a paşilor mărunţi, astfel că Adrian Ionescu are de gestionat în România un business care reprezintă 10-12% dintr-o piaţă a pastelor făinoase de aproximativ 50 milioane de euro. Deşi în urmă cu un an, atunci când Barilla şi-a deschis biroul de la Bucureşti, Adrian Ionescu nu ştia mare lucru despre marketingul din industria de morărit şi panficaţie, el spune că a recuperat rapid terenul.
    Pe piaţa locală, marketingul italienilor de la Barilla, companie prezentă pe rafturile magazinelor din România doar prin importuri, concurează direct cu businessuri care şi-au construit mărci cu rezonanţă neaoşă, cu toate că în unele cazuri în spatele acestor companii stă tot capitalul străin. Astfel, produsele italienilor stau pe aceleaşi rafturi cu cele ale Pambac Bacău, Băneasa Bucureşti sau Pangram Reşiţa. “În România avem patru branduri, iar eu sunt responsabil de tot mixul de marketing, produs, preţ, distribuţie şi încerc să identific şi oportunităţi.”

    MISIUNEA LUI ADRIAN IONESCU ÎN ROMÂNIA ESTE UNA “INGRATĂ” PENTRU CĂ INDUSTRIA DE PANIFICAŢIE ESTE UNA DINTRE CELE MAI “NEGRE” DIN ECONOMIE, iar la nivel local micii producători fac legea. Totuşi, grosul evaziunii se face pe segmentul pâinii, iar piaţa pastelor este mai ferită de impactul vânzărilor la negru. “90-95% din vânzările noastre vin din retailul modern. Impactul evaziunii fiscale l-am simţit mai ales pe partea de hoteluri şi restaurante”, explică Ionescu.
    După patru poziţii în departamente de marketing ale unor companii diferite în ultimii opt ani, Adrian Ionescu spune că nu îşi face momentan planuri de plecare de la Barilla, un job în care strategia şi marketingul se împart cu drumurile către Praga, Budapesta sau Ljubljana.

  • SURPRIZA LUI PONTA: Cristian Botan, tânărul care a lansat un site de recrutare în administraţie

    “Pentru inceput, vom prelua site-ul său ca pagina oficială de anunţuri privind posturile publice”, a afirmat Ponta.

    El a precizat că totul a pornit de la o scrisoare deschisă pe care acest tânăr i-a transmis-o la începutul lunii octombrie şi din care rezulta că angajările “de la stat” se fac de mult prea multe ori fără ca românii să ştie ce posturi sunt scoase la concurs şi ce condiţii trebuie să îndeplinească pentru a le putea ocupa, dar şi criteriile care stau la baza deciziei propriu-zise de angajare.

    “Cristian Botan nu doar că a pus degetul pe una din rănile sistemului, dar a pus la punct şi o soluţie menită să contribuie la vindecarea sa: o platformă online care aduce transparenţa în acest domeniu! Am anunţat pe blog, ieri, această numire, fără să am cea mai mică intenţie de a politiza în vreun fel demersul. Am văzut prin presă că deja s-a format şi o bursă a zvonurilor, dar şi intervenţii politice destul de inoportune. Personal, intenţionam ca acest anunţ să fie îndreptat pentru lumea online, cea din care a venit Cristian şi căreia i se adresează! Către tinerii care, la fel ca şi Cristian, vor să producă o schimbare în realităţile sistemului românesc”, susţine Ponta.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Povestea tanarului care incerca sa fabrice un reactor nuclear in bucatarie

    Tanarul a povestit ziaristilor ca a putut cumpara deseuri
    radioactive din strainatate, dar a folosit si materialele
    radioactive pe care le contin detectoarele de fum de productie mai
    veche. Toate materialele l-au costat intre 5.000 si 6.000 de
    dolari.

    Richard a realizat ca proiectul sau este ilegal dupa ce a
    contactat autoritatea suedeza de control nuclear, iar politia a
    navalit in apartament si i-a confiscat materialele. Arestat,
    Richard a fost eliberat dupa o audiere.

    Pe blog tanarul detaliaza unul din experimentele sale, cand a
    incercat, pe masina de gatit, sa dizolve in acid sulfuric, la cald,
    americiu, radiu si beriliu. “Toata chestia a facut explozie…”,
    povesteste Richard pe blog, care precizeaza ca
    a aruncat si pilulele si sucul care se aflau in apropierea masinii
    de gatit.

    Richard nu este primul ins care a incercat sa fabrice un reactor
    nuclear; in 1994 David Hahn, un tanar de 17 ani, a incercat asa
    ceva intr-un orasel din Michigan. Hahn a atras atentia politiei,
    care i-a gasit material radioactiv in masina; Agentia americana
    pentru mediu a fost nevoita sa curete temeinic zona. Hahn a devenit
    erou cartii “Cercetasul radioactiv”, scrisa de Ken Silverstein.