În urmă cu 15-20 de ani internetul nu era foarte răspândit în România, însă pirateria era la fel de populară precum este şi astăzi. Şi acum îmi aduc aminte zilele când îl aşteptam cu nerăbdare pe fratele meu să vină cu cd-uri cumpărate sau împrumutate de la prieteni. Asta însemna o doză de jocuri video noi, filme, seriale şi muzică. Sursa noastră de distracţie. S-au dus de mult acele vremuri. Acum, internetul şi pirateria sunt la îndemâna oricui, la câteva clicuri distanţă.
Dacă în România acest procedeu este de domeniul trecutului, în Cuba este prezentul. Ţara comunistă din coasta capitalismului este încă închisă lumii de afară şi internetului. Doar 25% dintre cetăţenii Cubei au accest la internet, de fapt la o reţea de site-uri aprobate de guvern, şi doar 5% au acces la internetul liber, pe care-l cunoaştem cu toţii. Internet café-urile, devenite păsări rare la noi, reprezintă o poartă de acces spre lume în Cuba. Numai că accesul nu este ieftin. O oră în faţa unui calculator îl poate costa pe un cubanez cel puţin 5 dolari (pentru site-uri internaţionale), 1,50 dolari pentru reţeaua naţională, în condiţiile în care salariul mediu este de 17 de dolari pe lună, potrivit The Guardian. Iar dacă acest lucru nu era îndeajuns, până în 2008 pe insulă era ilegală achiziţia unui computer.
Cu toate acestea, cubanezii sunt la curent cu ce se întâmplă în universul Marvel, cu glumele din Modern Family, cunosc ultimul single al lui Beyoncé şi probabil că ştiu şi poanta cu săgeata în picior iscată de jocul video Skyrim.
Cum? Au trecut internetul în offline şi l-au pus pe hard diskuri. Aşa a apărut o piaţă neagră pentru distribuţia produselor media digitale (show-uri TV, filme, muzică, jocuri, aplicaţii, programe, reviste etc.) coordonată de traficanţi de astfel de date. În acest mod s-a dezvoltat o reţea complexă, unde oamenii au devenit specializaţi în culegerea de date de pe internet. Fiecare secţiune a pachetului, indiferent că vorbim de muzică, film şi aşa mai departe, este culeasă, preparată şi împachetată de către oameni diferiţi, iar când pachetul atinge 1 terabyte, este gata de drum. Această colecţie se numeşte El Paquete Semanal (Pachetul săptămânal). Tot ceea ce majoritatea dintre noi avem la îndemână în Cuba se află pe un hard disk care vine săptămânal şi conţine tot ce vrei şi ce nu vrei în materie de conţinut digital, fără pornografie şi politică. Preţul variază în funcţie de cât de recent este produsul în sine. Dacă vrei să vezi ultimul episod din Homeland imediat după ce a fost difuzat în State, trebuie să scoţi mai mulţi bani, dar dacă aştepţi câteva zile, preţul scade până la 2,50 de dolari. Astfel, deşi nu au acces la internet, cubanezii au acces la filme şi seriale la calitate high definition, cu subtitrări în spaniolă, la doar câteva ore de la lansarea oficială.
Pachetul săptămânal este foarte popular, reprezentând singura sursă de informare şi distracţie relativ ieftină. De curând, pe insulă s-a lansat şi serviciul de streaming Netflix, care oferă filme, seriale şi show-uri TV pentru un abonament lunar de 8 dolari. Un serviciu care se adresează oamenilor cu venituri considerabile, dar şi cu acces la metode internaţionale de plată.
Aşa că pachetul săptămânal rămâne sursa de conţinut digital pentru cubanezi. Cine se ocupă de această reţea? Potrivit unui reportaj făcut de Vox, responsabil pentru alimentarea cu conţinut digital procurat ilegal este un tânăr de 26 de ani. Poreclit Danny Paquete, el este responsabil pentru o mare parte din această reţea ilegală. „Am oameni care sunt răspunzători pentru fiecare parte a pachetului, îşi fac treaba, îmi aduc produsul, apoi eu îl livrez în ţară“, a spus el. Pachetul săptămânal este distribuit în mai multe centre din ţară, iar clienţii pot copia datele care îi interesează sau li se poate livra direct acasă.
Aproximativ 10-20 de clienţi pe zi vin să descarce filme şi seriale de la Jorge Fernandez, unul dintre distribuitorii din ţară, potrivit The Guardian. Cum ajunge pachetul la el? „De la cineva care are acces la internet cu o viteză bună. Nu ştiu. Nu întreb“, a spus el. „Ai acces la tot felul de date şi media digitală, însă fără pornografie şi politică. Poţi fi informat în legătura cu lumea exterioară. Nu mai există mistere“, a spus un client.
Prin acest tip de media ai acces la informaţii şi divertisment, dar consumul este pasiv. Nu există interacţiune pe reţele sociale, bloguri sau alte metode de comunicare interactivă.
Dar inventivitatea şi-a ivit capul şi în acest caz, iar o comunitate mică şi-a creat o reţea privată de comunicare. Aproximativ 9.000 de calculatoare sunt conectate la această reţea susţinută de antene Wi-Fi ascunse şi cabluri de reţea atârnate deasupra clădirilor. Sute de oameni comunică în chat room-uri, transferă fişiere sau joacă jocuri online precum World of Warcraft. „Nu suntem anonimi, guvernul ştie de existenţa reţelei. Tot ce facem este să comunicăm, jucăm jocuri, nu discutăm politică. Facem ceea ce trebuie şi ei ne lasă în pace“, a declarat Rafael Antonio Broche Moreno, un inginer de 22 de ani care a ajutat la construcţia reţelei Snet. Şi aici, ca şi în cazul pachetului, politica şi pornografia sunt interzise.
La finalul anului 2014, Statele Unite şi Cuba au negociat restabilirea relaţiilor diplomatice şi redeschiderea ambasadelor, iar pe 20 iulie ambasada americană din Havana a fost deschisă. În ianuarie 2015 Statele Unite au relaxat restricţiile de călătorie în Cuba. Un început care ar putea duce la normalizarea relaţiilor dintre cele două ţări. Noul concept al capitalismului, aşa-numitul „sharing economy“ , propulsat de companii precum Uber, Airbnb sau BlaBlaCar, a ajuns deja în sistemul comunist al Cubei. Serviciile Airbnb au devenit disponibile pe insulă, nu mai puţin de 1.000 de locuri de cazare fiind disponibile în Cuba prin intermediul platformei.
Dacă relaţiile se îmbunătăţesc între Statele Unite şi Cuba, iar companiile de telecomunicaţii americane ar oferi acces la internet ieftin şi rapid, pachetul săptămânal ar intra în domeniul nostalgiei, la fel cum românii îşi amintesc nostalgic de proiecţiile de pe casete video din anii ’80.
În martie, guvernul cubanez a aprobat primul punct Wi-Fi gratuit din ţară, înfiinţat de artistul contemporan Kcho pentru care plăteşte în jur de 900 de dolari pe lună. Între timp, pe insulă au mai apărut alte 35 de puncte Wi-Fi, dar nu sunt gratuite. Pentru a se conecta, un cubanez trebuie să cumpere o cartelă în valoare de 2 dolari care îi permite acces nelimitat la internet pentru o oră. 35 de puncte de acces la o populaţie de 11 milioane este un pas în faţă, dar unul foarte mic.
