BusinessMagazin

Tag: cercetare

  • Cealaltă categorie de visători – tinerii din cercetare

    Simona Troncea (27 de ani), Maria Mureşan (24 de ani) şi Cristina Arjoca (26 de ani) au un plan bine pus la punct de aici înainte. Prima vrea să vadă cum poate să diminueze poluarea emisă de maşini prin instalarea unui dispozitiv făcut dintr-un anumit tip de alge, a doua analizează optimizarea fluxului de energie şi căldură dintr-o casă, idee utilă mai ales în contextul în care electricitatea va fi din ce în ce mai scumpă, iar a treia se chinuie la un tip nou de generator pentru turbine eoliene.

    “Am absolvit Facultatea de Chimie din cadrul Universităţii Bucureşti şi am urmat un master în domeniul materialelor moleculare. Am descoperit lumea fascinantă a chimiei în clasele gimnaziale, urmând ca mai departe să aprofundez această disciplină la nivel universitar. Momentan îmi propun să descopăr părţile necunoscute ale acestui domeniu”, spune Simona Troncea care de aproape patru ani lucrează în cadrul ICECHIM – Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Chimie şi Petrochimie.

    Cel mai nou proiect al Simonei Troncea sunt însă algele şi nu orice tip de alge, ci unele care pot forma un fel de sită în calea poluării produse de maşini şi nu numai. “România emite zilnic 0,8 milioane de tone de oxizi de azot din cele 50 de milioane de tone emise la nivel mondial, iar sursa principală de poluare o reprezintă automobilele. La nivel european în următorii ani aceste emisii trebuie reduse, iar acest lucru va constitui o obligaţie şi pentru România”, explică tânăra cercetătoare. Având aceste linii directoare, Troncea s-a apucat să dezvolte un mecanism bio împotriva poluării.

    “Proiectul meu (lucrarea de doctorat – n. red.) vizează reducerea emisiilor de oxizi de azot eliberate de automobile prin inserarea unui filtru realizat dintr-un anumit tip de catalizatori. Practic, înainte de a fi eliberate în atmosferă, aceste emisii ar trebui să treacă printr-un filtru cu catalizator. Catalizatorul este o substanţă inertă, care nu participă la reacţie, dar pe care o poate modifica. La final, oxizii de azot se transformă în azot doi (N2) , care nu este nociv, şi apă, randamentul procesului de transformare fiind de 95%”, explică Troncea.

    Astfel de site puse în calea poluării există azi în lume, dar aici intervine noutatea proiectului dezvoltat de Simona Troncea. “Noutatea proiectului constă în modul de obţinere a acestui catalizator, care va fi un catalizator «bio» şi nu unul clasic, format din dioxid de siliciu şi metale nobile. Voi utiliza pentru obţinerea acestuia un schelet de microalge de apă sărată din Oceanul Atlantic, a cărui compoziţie este de natură silicioasă. Este o idee care, dacă se va dovedi bună, ar putea fi folosită pentru centrale termice sau pentru boilere de încălzire, dincolo de automobile. Eu am nevoie de scheletul care înconjoară alga, dar care este foarte scump deocamdată”, a mai precizat Simona Troncea. Dacă cercetătoarea de la ICECHIM analizează modul în care o maşină poate polua mai puţin cu ajutorul algelor, Maria Mureşan se chinuie să vadă cum poate optimiza fluxul de energie dintr-o casă astfel încât consumul să scadă.

    “Am terminat Facultatea de Energetică din cadrul Politehnicii Bucureşti, iar teza de doctorat este cu tema «Gestionarea optimă a fluxului de energie şi masă într-o clădire», adică pentru acele case care-şi produc singure energia necesară din surse regenerabile. În Germania, de exemplu, există deja un institut care se ocupă de optimizarea consumului de energie, Passive House Institute, care certifică acele locuinţe unde consumul total de energie primară nu depăşeşte pragul de 120 de kWh pe metru pătrat pe an”, explică Maria Mureşan.

  • Pe ce cheltuiesc companiile farmaceutice zeci de miliarde de euro

    “Este important să ştim ce tip de persoană suferă de o anumită boală şi apoi cu ce fel de boală avem de-a face.” Formularea din urmă cu 2.400 de ani a celui mai cunoscut medic din antichitate, Hipocrate, este regula de bază şi în mileniul al treilea pentru producătorii farmaceutici. Medicina personalizată urmăreşte să ofere terapii ţintite, adaptate subgrupurilor de pacienţi ce manifestă aceiaşi factori de risc moşteniţi sau dobândiţi. Se poate stabili, deci, dacă structura genetică a bolii maligne de care suferă pacienţii generează simptome similare, dar necesită tratament diferit. Statisticile arată că, în medie, din zece pacienţi trataţi, aproximativ jumătate înregistrează beneficii în urma tratamentului. Pentru unii însă, tratamentul nu va avea rezultatul dorit, în timp ce alţii suferă de pe seama efectelor adverse. De-aici şi noua miză a marilor companii farma către cercetarea în domeniul medicinei personalizate. Bugete uriaşe sunt cheltuite anual de către Roche Holding, Pfizer, Novartis, Merck, Johnson & Johnson, GlaxoSmithKline, Sanofi şi Astrazeneca, cele opt situându-se în top 20 cheltuieli în zona de inovaţie în 2011 la nivel mondial.

    Ca pondere din venituri, mai bine de o cincime din veniturile Roche, de exemplu, se duc înspre cercetare şi dezvoltare, însemnând investiţii în valoare absolută de 9,46 miliarde de dolari, peste Microsoft, Toyota, Nokia sau Samsung. Poate părea o sumă impresionantă, însă cercetarea în farma costă în secolul al XXI-lea tot mai mult, iar medicina personalizată nu face excepţie. Există chiar date statistice care indică un declin al inovării în industria farmaceutică, după cum arată cifrele referitoare la noi descoperiri în sănătate. Aşa se face că, dacă în preajma anului 1990 vorbeam de câteva zeci de noi molecule anual, numărul lor a ajuns la circa zece în zilele noastre, adică de patru-cinci ori mai mic. Declinul poate fi pus pe seama costurilor extrem de ridicate în domeniul cercetării, dar şi a normelor de securitate tot mai stricte în momentul când se pregăteşte dezvoltarea unui nou medicament.

    Costul final al unei molecule care ajunge să fie dezvoltată până la stadiul de medicament ajunge la un miliard de euro, iar, dacă vorbim de medicină personalizată, “chiar mai mult decât atât”, după cum spunea Maurizio de Cicco, CEO al Roche Italia, cu prilejul inaugurării unei noi molecule destinate tratamentului cancerului de piele – vemurafenib – ce urmează să fie comercializată sub numele Zelboraf. “Doar în cazul companiei mele, dacă am calcula în bancnote de zece euro, investiţiile înseamnă de 25 de ori distanţa dintre Lună şi Pământ”, spune de Cicco. El precizează că cele două divizii ale elveţienilor, de diagnostic şi de farmaceutice, folosesc bugetul direct sau indirect către medicină personalizată pentru a găsi gene ale ADN-ului unde medicamentele funcţionează cu maximă eficienţă. Cercetarea se face astăzi diferit faţă de anii trecuţi, iar de Cicco crede că e puţin probabil ca statele europene, aflate în plină criză a datoriilor suverane, să ofere sprijin direct companiilor pentru cercetare. În prezent, colaborarea funcţionează sub forma unei integrări între învăţământ şi cercetare, concept care se revigorează tot mai mult în ţările occidentale. “Zelboraf e primul medicament care a fost conceput complet pe modelul medicinei personalizate, singurul aprobat de autorităţile din SUA, iar investiţia în descoperirea moleculei trece de un miliard de euro”, rezumă Maurizio de Cicco.

    Principala aşteptare a pacienţilor se leagă şi de alte sute de boli netratabile, unde eficienţa terapeutică este nesatisfăcătoare pentru medici şi ar exista loc de noi inovaţii, precum HIV, cancer sau boli infecţioase, boli care rămân în continuare fără tratament.

    Miliarde de dolari vor merge în anii ce urmează pentru a susţine afirmaţia profesorului Hans Westerhoff, făcută în cadrul forumului IT Future of Medicine: “Am putea crea o revoluţie în medicină, una chiar mai mare decât a accesului omului pe Lună”. Între timp, în lipsa unui ritm susţinut al inovaţiilor, multe din companii vor încerca să facă bani prin menţinerea în piaţă a medicamentelor originale ieşite de sub patent, deci cu alternativă similară la un preţ mai mic. Aici responsabilitatea nu mai e a cercetătorilor, ci a oamenilor din marketing şi vânzări, iar faptul că în cazul unor molecule ieşite de ani buni de sub patent producţia a scăzut cu doar 30% arată că unii îşi fac chiar bine meseria.

  • Consumul în 2011: mai puţin şi mai scump

    de Ioana Mihai

    Segmentul produselor alimentare a crescut cu 12% în valoare, influenţat în special de creşterea preţurilor. Se observă un trend ascendent şi în cazul produselor de îngrijire personală şi al produselor de intreţinere a locuinţei, cu o creştere de 7%, respectiv 6% faţă de anul precedent.

    Contrar tendinţei generale, cheltuielile pentru băuturi (sucuri, cafea, bere, apă) au fost mai mici cu 2% faţă de anul precedent. Chiar dacă gospodăriile achiziţionează aceste produse cu o frecvenţă mai mare (în special apa minerală), valoarea medie pe act de cumpărare este mai mică cu aproximativ 6%.

    “Dacă în 2010 consumatorii ocazionali renunţau să mai cumpere anumite produse, anul 2011 a adus puţină relaxare care s-a reflectat în creşterea numărului de cumpărători pentru majoritatea categoriilor de bunuri de larg consum”, declară Raluca Răschip, consumer goods director GfK România.

    Dintre alimente, băuturile răcoritoare carbogazoase se numără printre categoriile cu cele mai mari scăderi în volum (-9%), urmate de ciocolata tablete (-8%) şi cafeaua măcinată (-6%). Iaurtul îşi menţine în continuare o rată de creştere ridicată (4-6%), însă doar produsele pentru îngrijirea locuinţei ne mai “răsfaţă” cu creşteri de două cifre (10% pentru produse universale pentru curăţenie, 13% pentru produse pentru spălat geamuri).

    În ceea ce priveşte mărcile private, ele urmează un trend ascendent, acoperind 9% din piaţă în valoare în 2011, faţă de 7% în 2010. 95% din gospodăriile din România au cumpărat cel puţin o dată o marcă privată anul trecut. Aceasta arată potenţialul mare de dezvoltare, cu atât mai mult cu cât ponderea acestora în totalul cheltuielilor de bunuri de larg consum este mai mică decât în Europa de Est (aproximativ 20%).
    Categoriile cu cea mai mare pondere a mărcilor private rămân în continuare uleiul pentru gătit şi produsele din hârtie: prosoape de bucătărie, serveţele, batiste.
    Un fenomen interesant îl constituie prezenţa mărcilor private în comerţul tradiţional – peste 60% din gospodăriile care şi-au făcut cumpărăturile în acest tip de format în 2011 au cumpărat cel puţin o dată şi un produs marcă privată.

    La nivelul întregii ţări, comerţul modern câştigă teren în dauna celui tradiţional, fiind responsabil pentru 48% din cheltuielile casnice pentru bunuri de larg consum (faţă de 45% în 2010). Cele mai dinamice tipuri de magazine în 2011 sunt hipermarketurile şi supermarketurile care au înregistrat creşteri de 16%, respectiv 14% în valoare, în special datorită atragerii unui număr mai mare de cumpărători.

    Studiul are la bază informaţii obţinute prin monitorizarea consumului casnic a aproximativ 90 de categorii de produse de larg consum prin intermediul cercetării de tip Panel de Consumatori a GfK România, pe un eşantion de 2.200 gospodării, reprezentativ la nivel naţional.

  • Ce faci după ce bei conţinutul unei sticle? Mănânci sticla!

    Materialul revoluţionar utilizat de ei se numeşte WikiCells, este fabricat dintr-un plastic biodegradabil amestecat cu particule alimentare şi din el ar putea fi realizate membrane folosite pentru crearea unor recipiente pentru lichide.

    Până acum cercetătorii de la Harvard au experimentat cu o membrană cu aromă de portocale, umplută cu suc de portocale; un ambalaj cu aromă de roşii, umplut cu gazpacho (o mâncare de origine spaniolă – o supă rece din roşii, castraveţi, ardei, usturoi) şi un recipient cu aromă de struguri, umplut cu vin.

    Mai mult pe www.descopera.ro.

  • România, în coada topului european al inovaţiei

    Tabloul se bazează pe 24 de indicatori grupaţi în 3 categorii: mijloacele inovării (resurse umane, sisteme de cercetare deschise, finanţare), eforturile întreprinderilor în domeniu şi felul cum se traduc ele în beneficii pentru economie, inclusiv ocuparea forţei de muncă.

    Performanţele statelor UE în materie de inovare:

    Sursa: Comisia Europeană. Notă: Performanţa medie este măsurată pe baza datelor referitoare la 24 de indicatori, variind de la performanţa minimă (0) până la cea maximă (1). Performanţa medie în 2011 le reflectă pe cele înregistrate în 2009/2010.

  • Cine e noul campion mondial la săritura în lungime (VIDEO)

    Entomologii sud-africani au descoperit o insectă care seamănă cu un gândac de bucătărie, dar, spre deosebire de acesta, este capabil să sară pe o distanţă de 50 de ori lungimea corpului său, conform unui studiu prezentat în Biology Letters, publicaţie a Societăţii Regale de Ştiinţe din Londra.

    Dotat cu picioare ca de lăcustă, gândăcelul o întrece la sărituri, deoarece lăcusta nu poate parcurge dintr-un salt decât o distanţă de douăzeci de ori mai mare decât lungimea corpului. Gândacul săltăreţ (Saltoblattella montistabularis) trăieşte în Africa de Sud şi este dotat şi cu o pereche de ochi mari, ieşiţi în afară, care îi permit să-şi calculeze bine aterizarea.

  • De ce nu-şi sparge capul ciocănitoarea

    Rezultatele studiului efectuat pe exemplare de ciocănitoare pestritiţă mare întâlnită în Europa şi Asia, studiu apărut recent în publicaţia online dedicată ştiinţei PLoS ONE, arată că aceste păsări au în craniu un sistem de amortizare a şocurilor.

    Informaţiile au fost obţinute cu ajutorul unor camere video de mare viteză şi cu ajutorul unor scanări ale creierului, punându-se în evidenţă faptul că oasele craniului au pe alocuri o consistenţă spongioasă, iar partea de sus şi cea de jos ale ciocului sunt inegale ca lungime; ambele caracteristici au un rol esenţial în prevenirea traumatismelor de impact.

    Cercetătorii speră ca descifrarea secretelor sistemului ce protejează de şocuri creierul ciocănitorilor să se dovedească utilă în crearea unor echipamente de protecţie adecvate pentru oameni, prevenind astfel traumatismele cranio-cerebrale.

  • Senzaţional: un implant cerebral permite maimuţelor să perceapă obiecte virtuale (VIDEO)

    “Aceasta este prima demonstraţie a unei interfeţe creier-maşină-creier care stabileşte o legătură directă între creierul unei primate şi un corp virtual”, afirmă conducătorul studiului, Miguel Nicolelis, profesor de neurobiologie la Universitatea Duke. Celor două maimuţe le-au fost introduse electrozi în creier şi au fost antrenate să controleze prin activitatea cerebrală mâinile virtuale ale unui avatar, folosite pentru a diferenţia şi manipula două obiecte virtuale.

    Acest lucru înseamnă că este posibilă conceperea unui exoschelet robotic cu senzori, care să permită pacienţilor ce suferă de paralizii complexe să meargă şi totodată să recepteze feedback tactil. Oamenii de ştiinţă şi-au propus să conceapă un astfel de exoschelet în următorii ani, intenţionând să organizeze o demonstraţie publică în deschiderea CM de Fotbal din 2014, din Brazilia.

    Mai mult pe www.descopera.ro.

  • De unde si vorba populară: când o zbura melcul

    Studiul publicat în “Proceedings of the Royal Society B” arată că Istmul Panama, apărut acum circa trei milioane de ani, nu s-a dovedit o barieră de netrecut pentru o specie de melci marini care au reuşit să ajungă dintr-o parte în cealaltă a sa acum 750.000 de ani, parcurgând drumul în sens invers acum 72.000 de ani.

    Cercetătorii au reuşit să determine acest lucru pe baza unor teste ADN, ajungând la concluzia că după ridicarea Istmului Panama au avut loc două traversări ale acestuia, realizate de melci în zbor, agăţaţi de burta sau de picioarele unor păsări care i-au transporat de la un ocean la altul.

    Rezultatele cercetărilor îi îndreptăţesc pe oamenii de ştiinţă să creadă că şi alte mici specii de nevertebrate au utilizat aceeaşi modalitate de transport pentru răspândire.

  • Şocul anului: a fost doborâtă bariera vitezei luminii

    Enunţată de Albert Einstein în 1905, viteza luminii constituie viteza maximă pe care o poate avea o particulă, fiind una dintre legile fundamentale ale universului.

    În cadrul unui experiment efectuat la acceleratorul de particule al CERN, 15.000 de particule neutrino au fost lansate din apropiere de Geneva spre o peşteră subterană aflată în Italia, la Gran Sasso, la aproximativ 730 de kilometri depărtare. Particulele au ajuns la destinaţie cu 60 de nanosecunde (0,00000006 secunde) mai repede decât i-ar fi luat luminii să parcurgă aceeaşi distanţă, depăşind bariera vitezei luminii cu 0,0025%. Cercetătorii care au efectuat studiul, aparţinând proiectului Oscillation Project with Emulsion-Tracking Apparatus, susţin că au verificat rezultatele în mod repetat, rezultatul fiind acelaşi.

    Mai mult pe www.descopera.ro.