BusinessMagazin

Tag: carte

  • O carte într-adevăr bună de luat pe o insulă pustie

    Cartea introduce în ecuaţia resurselor umane locale câteva elemente cu totul şi cu totul speciale, cel mai des ignorate de culturile corporatiste şi antreprenoriale locale. Este vorba de viaţa profesională interioară, de emoţii pozitive, de motivaţii interne, de aprecierile legate de calitatea umană din companii.

    Oamenii sunt mult mai influenţaţi de colegi, de relaţii, de aprecierile şefilor şi de calitatea relaţiilor pe care le stabilesc în companie şi mult mai puţin de decor, de dotări, de faptul că există sau nu sală de sport sau mese de tenis de masă. Autorii cărţii au descoperit că 95% din sutele de manageri şi lideri de companii cu care au stat de vorbă aveau opinii fundamental greşite despre cea mai importantă sursă de motivaţie a angajaţilor. Nu este vorba de recompense băneşti, nu este vorba de diplome sau premii, ci de a facilita progresul omului, micile sau marile victorii personale ale angajatului.

    Autorii au atras în proiect 238 de persoane din şapte mari companii americane, profesionişti care trebuiau să rezolve probleme complexe într-un mod creativ. Cei 238 au furnizat în timp 12.000 de rapoarte individuale, însemnări zilnice despre viaţa profesională interioară, un mozaic impresionant de trăiri care, analizat din timp, ar fi prevenit căderi de companii, falimente, concedieri, demisii.

    Iată cel mai simplu, cel al unei companii care producea obiecte pentru gospodării, inovatoare şi la modă, un brand care se găsea în 80% din gospodării. În patru ani, o echipă de directori executivi a adus compania în faliment, după ce a reorganizat, a împărţit pe centre de profit, a impus unele produse şi a eliminat altele, fără să ţină cont de părerile angajaţilor. Iar oamenii au scris, în jurnalele lor zilnice: “Acul indică tot nordul, dar am schimbat poziţia busolei”; “Ar fi drăguţ să fim din nou lideri în inovaţie de produs, nu doar să mergem pe urmele altora”; “A părut că tot ce îl interesează estă să păcălească sistemul, pentru ca rezultatele lui să arate bine… A abuzat de funcţia lui ca să ne impună ce să facem”. Viaţa profesională interioară a angajaţilor este o realitate şi oferă diferenţa dintre succes şi faliment.

    Aşa că, dacă nu aţi naufragiat, dar vreţi o carte care să vă spună ceva şi să vă ajute în toamnă, luaţi “Principiul progresului”.

    Teresa Amabile, Steven Kramer – “Principiul progresului”, Editura Publica, Bucureşti, 2013

  • Startup de 100 de dolari

    Cartea lui Chris Guillebeau “Startup de 100 de dolari” nu este un ghid explicit, care să te înveţe cum să porneşti o afacere cu bani puţini, într-o lume în care banii sunt din ce în ce mai rari şi mai scumpi, ci cum să gândeşti, să acţionezi şi să câştigi într-o lume în care acţiunea este răsplătită cu câştiguri pe măsură, dacă antreprenorul dovedeşte că ştie exact ce îi trebuie clientului şi mai ştie şi să îşi preţuiască munca şi să îşi respecte partenerul.

    Povestea unui profesionist în vânzări care şi-a construit o afacere din întâmplare şi a ajuns să vândă saltele, pe care le livrează cu bicicleta şi care mărturiseşte că are doi ani minunaţi de când şi-a pierdut slujba, poveştile unor oameni care îi învaţă pe alţii secretele fotografi ei, ale limbilor străine, povestea unor antreprenori care produceau mobilă, şi-au pierdut materia primă şi s-au orientat spre lecţii de călărie, povestea unui expert în administrarea bonusurilor acordate clienţilor fi deli de către companiile aeriene sau istoria unui indian care învaţă oamenii să exceleze în Microsoft Excel şi care obţine pentru asta 136.000 de dolari pe an, iată doar câteva dintre istoriile pe care le puteţi citi în cartea lui Guillebeau.

    Autorul însuşi este scriitor, blogul său, “The Art of Non-Conformity” fi ind printre cele mai vizitate 15.000 de situri din Statele Unite, şi se pricepe de minune să se monetizeze, publicând ghiduri ieşite din standarde, pe bani frumoşi. Titlurile sunt grăitoare: “Become a Travel Hacker”, “Get Everything (Ass Kicking Optional)”, “Publish Your Best Seller” sau “Unconventional Guide to Art and Money”.

    Pe lângă lecţiile directe – ideea, valoarea acesteia, ce şi cum vinzi, Chris Guillebeau oferă şi câteva lecţii indirecte, dar cu atât mai importante. Una este să îţi respecţi munca şi să o preţuieşti la adevărata ei valoare: dacă poţi furniza un document care ajută oamenii să economisească mii de dolari, poate că acel mic pdf, de doar 25 de pagini, poate şi merită să fi e vândut cu 100 de dolari, chiar dacă pare scump – importantă nu este forma acelui document, ci cunoştinţele pe care le oferă.

    Chris Guillebeau oferă un potenţial drum către eliberarea individului dintr-un sistem pe care nu-l mai agreează din ce în ce mai mulţi oameni.

    Chris Guillebeau – “Startup de 100 $”, Editura Publica, Bucureşti, 2013

  • Noi dezvăluiri despre NSA: Primul jurnalist care l-a intervievat pe Edward Snowden va publica o carte

     Această carte, scrisă de jurnalistul de investigaţie din cadrul cotidianului britanic, va fi publicată în martie, a anunţat Metropolitan Books.

    Cartea, al cărei titlu nu este cunoscut încă, va conţine “noi dezvăluiri care demonstrează cooperarea extraordinară în sectorul privat şi consecinţele tentaculare ale programului guvernamental (de supraveghere), atât în Statele Unite, cât şi în străinătate”, a anunţat editorul într-un comunicat.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Adevăratul Mowgli:Fetiţa care şi-a petrecut primii zece ani din viaţă în jungla africană – GALERIE FOTO

    Şi-a petrecut astfel copilăria printre animalele ajungând să considere un elefant drept fratele ei şi să se joace chiar şi cu un leopard. Tippi are  are în prezent 23 de ani şi trăieşte în Franţa, iar pozele făcute de părinţii ei fac parte din cartea  ‘Tippi: My Book of Africa’  ce poate fi asemănată cu opera lui Rudyard Kipling, “Cartea Junglei”.

  • “Poziţia copilului” a fost accesibilizat pentru nevăzători. Filmul va avea proiecţie specială la TIFF

     Potrivit unui comunicat transmis, marţi, de Fundaţia Cartea Călătoare, filmul “Poziţia copilului” a fost accesibilizat pentru nevăzători de Fundaţia Cartea Călătoare, care a introdus în pauzele dintre replicile actorilor explicaţii referitoare la decoruri, costume, mimică.

    Filmul poate fi vizionat de către publicul larg. Nevăzătorii vor asculta în căşti explicaţiile suplimentare importante pentru înţelegerea cu adevărat a filmului.

    La eveniment va participa actriţa Luminiţa Gheorghiu, care deţine rolul principal în film.

    “Această proiecţie reprezintă o oportunitate pentru persoanele cu deficienţe de vedere de a se bucura de un film în condiţii normale, mergând la cinematograf, dar şi o şansă de informare, conştientizare şi sensibilizare a opiniei publice cu privire la problematica nevăzătorilor”, se arată în comunicat.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • El va fi noul preşedinte executiv al Stelei! Are 28 de ani, predă la ASE şi a scris o carte despre criză

    S-a încercat o rezolvare cât mai rapidă a problemelor financiare, mai ales că vestiarul “fierbe”, jucătorii plecând în vacanţă fără a primi banii de mai bine de trei luni. Conducerea a început să caute un investitor care să ajute de urgenţă cu o sumă considerabilă, mai ales că banii primiţi de la UEFA, din market pool s-au diminuat extrem de mult. Din 4,5 milioane de euro, Steaua nu a mai primit decât 500.000 de euro. Familia Hrebenciuc pare că pune umărul destul de serios pentru ca trupa lui Reghecampf să pătrundă în grupele celei mai importante competiţii din lume şi va susţine financiar campania de transferuri.

    Cititi mai multe pe www.prosport.ro

  • O carte despre ieşirea Portugaliei din zona euro a devenit bestseller

     Cartea, intitulată “De ce ar trebui să părăsim euro”, semnată de economistul João Ferreira do Amaral, a aprins o dezbatere publică în societatea portugheză în ceea ce priveşte cauza problemelor economice ale ţării – austeritatea necesară pentru a primi în continuare bani de la UE, sau însăşi moneda euro, potrivit Wall Street Journal (WSJ).

    Astfel, o temă rezervată până în prezent discuţiilor din mediul academic a devenit subiect de prelegeri publice, dezbateri televizate şi editoriale de presă. Chiar şi unii politicieni încep să discute deschis dacă ţara are într-adevăr perspectivele unei reveniri economice pe termen lung în interiorul zonei euro.

    “Portugalia nu are nicio şansă să crească repede în interiorul unei uniuni monetare cu o monedă atât de puternică. Din fericire, această problemă a încetat să mai fie subiect tabu şi este discutată intens atât aici, cât şi în strănătate”, a declarat Ferreira do Amaral într-un interviu recent.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • CE a pregătit o strategie pentru pregătirea Europei împotriva dezastrelor naturale sau provocate de om

     Pachetul de măsuri constă într-o Strategie UE privind adaptarea la schimbările climatice, care stabileşte un cadru şi mecanisme pentru creşterea nivelului de pregătire al UE pentru impacturile climatice actuale şi viitoare, dar şi o Carte verde privind asigurările în contextul dezastrelor naturale şi al celor provocate de om.

    Strategia se concentrează asupra a trei obiective cheie, primul fiind promovarea luării de măsuri de către statele membre.

    “Comisia va încuraja toate statele membre să adopte strategii de adaptare cuprinzătoare (în prezent, 15 state membre au strategii) şi va oferi finanţare pentru a le ajuta să-şi consolideze capacităţile de adaptare şi să ia măsuri. De asemenea, Comisia va sprijini adaptarea în marile oraşe prin lansarea unui angajament voluntar bazat pe iniţiativa Convenţia Primarilor”, se arată într-un comunicat remis, miercuri, agenţiei MEDIAFAX.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ce culoare are paraşuta ta?

    Cartea, care s-a vândut în peste zece milioane de exemplare şi a fost tradusă în douăzeci de limbi, a fost inclusă de revista Time în lista celor mai bune o sută de cărţi de non-ficţiune scrise începând cu 1923 şi este socotită ca având un impact major asupra vieţii oamenilor. De unde acest succes? În primul rând, cartea este revizuită anual, varianta în româneşte fiind ediţia pentru 2013. Autorul spune că, de fapt, revizia nu este o simplă actualizare, ci este vorba de o rescriere completă, cu o nouă structură şi cu schimbări radicale de la an la an. Asta pentru că piaţa muncii se schimbă mereu, iar autorul caută permanent modalităţi mai bune de a explica, vrea să propună strategii noi mai eficace pentru căutarea unui loc de muncă.

    A doua explicaţie pentru succes este chiar abordarea căutării unui loc de muncă. Cea mai la îndemână acţiune şi care aparent promite cel mai mult, fiind cel mai des folosită, căutarea printre ofertele postate pe internet are cea mai descurajantă rată de succes – 96 din 100 de doritori rămân fără slujba visată. Nici trimiterea CV-ului către potenţialii angajatori nu este mai folositoare, 93 din 100 nu au succes. O rată a succesului de 86% presupune nişte teme făcute temeinic, pe cont propriu. Trebuie să înţelegi cine eşti, ce ai de oferit pe piaţa muncii, ce slujbă ţi se potriveşte şi ce însemnătate vrei să conferi vieţii. Este un proces complex, în primul rând de cunoaştere personală, de definire a ambiţiilor personale.

    Nu sunt vorbe goale, iar Richard Bolles deţine secretul: “Dacă nu aveţi minţile rătăcite, o reputaţie îndoielnică şi nu duhniţi de la o poştă, dacă ştiţi într-adevăr ce talent aveţi, vă garantez că există un angajator care vă caută”.

    Richard N. Bolles , “Ce culoare are paraşuta ta?”, Editura Publica, Bucureşti, 2013

  • Reportaj: Cât de dulce sau acră poate fi o muşcătură din cel mai mare măr din lume

    Frank Sinatra îmi răsuna în căşti la ora şapte dimineaţa pe Aeroportul Otopeni. Mă uitam lung la panoul cu zboruri care îmi spunea că am ajuns cu o oră şi jumătate înainte de decolare. Credeam, poate, că la aeroport sunt mai aproape cu zece kilometri de destinaţia finală. Ne despărţeau însă mai bine de 14 ore, 7.600 de kilometri, două zboruri (din care unul transatlantic), o escală de trei ore la Londra, o carte şi circa douăzeci de minute de somn.

    Timpul refuza să alerge aşa cum voiam eu, aşa că mi-am ocupat timpul cu Ali şi Nino, personajele cărţii cu acelaşi nume scrise de Kurban Said (pseudonim al unui scriitor despre care se crede că ar fi ucrainean). Nici povestea de dragoste ce se conturează în jurul unui musulman şi al unei creştine şi nici informaţiile despre cultură, război şi tradiţii nu au reuşit să mă facă să uit că sunt în drum spre oraşul care nu doarme niciodată. Poate de-asta nu am reuşit nici eu să adorm în avion aşa cum fac de obicei. Am furat abia 20 de minute dintr-un total de zece ore de zbor.

    Am recuperat însă la întoarcere, când am dormit tot zborul până la Londra (cu o pauză de zece minute pentru masă), obosită fiind de nimeni altul decât de New York, oraş care de-a lungul anilor a primit nume şi nume, de la Marele Măr (Big Apple), oraşul care nu doarme niciodată, capitala lumii, Gotham sau Metropolis. Trebuie să recunosc însă că cel mai mult mi-a plăcut cum suna „Centrul universului„ (The Center of the Universe). I se potriveşte ca o mănuşă, cred eu acum. În centrul universului nu am simţit nici diferenţa de fus orar, nici durere de picioare (după circa 12 ore de mers continuu în fiecare zi), nici foame şi nici sete. Oraşul mi-a ţinut loc şi de masă şi de casă.

    Odată ajunsă din nou pe tărâm american (mai fusesem o dată pe coasta de vest), am ieşit din aeroport să simt aerul de New York. „Miroase a New York„, am spus, deşi trebuie să recunosc că nu cred că era un miros deosebit, ci doar aerul parfumat de entuziasmul meu.

    Au apărut celebrele taxiuri galbene, cu plăcuţe de înmatriculare pe care scria mare şi citeţ New York. Am făcut o primă poză să am dovada că am ajuns, chiar am ajuns în centrul universului. Zeci de taxiuri au venit, s-au umplut şi au plecat până să vină şi rândul meu care aşteptam cuminte la o coadă de câteva zeci de persoane. Călătoria cu taxiul cred că e ceva fără de care nu se poate, la fel cum e şi cea cu metroul. Taxiul nu zboară şi metroul nu atinge viteza luminii, însă ambele călătorii fac parte din experienţa New Yorkului.

    Pe listă aş mai adăuga cel puţin o vizită sus în Empire State Building (de preferat noaptea şi după ce ai văzut încă o dată „An affair to remember„), o plimbare prin Central Park, o după amiază „pierdută„ la The MET între Degas, Renoir şi Van Gogh, un spectacol pe Broadway şi o călătorie la sau pe lângă Statuia Libertăţii. Lista mea e însă nesfârşită şi poate include de la plăcinţele tradiţionale din China Town la o plimbare pe Madison Avenue.

    „Pe Madison Avenue nu îţi permiţi nici să iei masa, dar să îţi iei o casă„, îmi spunea un localnic, designer vestimentar care s-a oprit „de bună voie şi nesilit de nimeni„ pe stradă pentru a mă ajuta cu câteva „ponturi„. Păream probabil (deşi nu eram) pierdută cu harta în mână.