Unii ii considera niste teribilisti, daca nu huligani de-a
dreptul, ramasi probabil pe strada din greseala si morti din
greseala, fiindca nu s-au ferit la timp. Altii ii considera niste
biete victime vrednice de mila, pentru ca ucigasii lor nu sunt nici
acum pedepsiti, ba nici macar cunoscuti, iar fiecare luna decembrie
ar mai adauga astfel un an riscului ca Romania sa ramana etern
bantuita de mania unor suflete care cer razbunare pentru sangele
varsat.
Altii ii ignora complet, pentru ca mortii Revolutiei nu conteaza in
raport cu diversele teorii ale conspiratiei la care adera acesti
compatrioti informati, care stiu cel mai bine cine a facut
“revolutia” (neaparat cu ghilimele si cu R mic) si, de la inaltimea
certitudinilor ca americanii, rusii, ungurii sau Vestul in general
au pus la cale totul, stiu ca deja nu mai conteaza cativa morti,
infinit mai putin interesanti decat ultimele dezvaluiri despre
urzelile dinainte ca zidul Berlinului sa se darame. In fine, altii
ii dispretuiesc pe mortii din 1989 si ii acuza ca au iesit in
strada ca niste copii rai care nu asculta de tovarasa, ca sa
combata un regim care de fapt era bun, doar ca nu-si dadeau ei
seama: acei copii n-au stiut ce fac, caci au distrus – unelte
inconstiente ale marilor puteri ce voiau raul tarii – o epoca asa
de luminoasa a istoriei noastre.
Indiferent insa de opiniile despre imprejurarile mortii lor, exista
undeva un punct de consens. Luati periodic drept potentiali aliati
politici post-mortem in lupta cu cate un vremelnic presedinte,
prim-ministru sau partid la putere, cei ucisi la Revolutie sunt
considerati automat nenorocosi pentru ca si-au dat viata fara sa
poata prevedea ca Romania va ajunge o tara dezbinata, fara
directie, saracita, condusa de cine nu trebuie si asa mai departe.
“Daca ar sti, s-ar zvarcoli in morminte!”
Dar eu nu cred deloc ca se zvarcolesc in morminte. Ramasi pururi
tineri cum sunt, daca ar fi printre noi s-ar imprieteni atat de
repede cu atatia dintre oamenii tineri de azi, care le seamana
izbitor. Ii stiti – cei ce invata nu doar ca sa treaca clasa, incep
sa munceasca devreme, strang bani ca sa plece in vacanta sa vada
Europa, prind rapid limbi straine, nu admit sa li se bage pe gat
parerile altora, viseaza la o Romanie de unde sa nu mai fie impinsi
sa emigreze si sunt gata sa faca misto de orice, dar nu si de
libertatea lor, pentru ca vad singuri la multi dintre cei mai in
varsta ce sechele urate a lasat lipsa de libertate.
De asta nu mi se pare deloc ciudat ca, pe cate un forum online sau
intr-o discutie intre colegi unde apare cineva care zice “mai
lasati-ma cu Revolutia asta” sau “era mai bine inainte”, intre cei
ce le dau replica imediat, aratandu-le ce inseamna sa fii liber si
ce le datoram celor cazuti atunci la Timisoara si la Bucuresti,
sunt oameni nascuti dupa 1989 sau cu doar cativa ani inainte de
Revolutie. Acesti oameni tineri sunt infuriati de aceleasi lucruri
care i-ar infuria si pe cei din cimitirele Revolutiei – ca Romania
nu scapa de hoti, de securisti, de politruci si ca nu ne-am revenit
suficient de repede dupa o arsura de 45 de ani cu fierul rosu. Dar
asta nu stirbeste cu nimic bucuria din decembrie 1989 ca dictatorul
a fugit. Ea a ramas intreaga si se innoieste zi de zi la vederea
dezinvolturii normale, orgolioase, stangace, inteligente cu care
traiesc generatiile crescute dupa Revolutie. A, da, sunt niste
inculti, lenesi, au obiceiuri foarte proaste si n-au respect. Exact
ca prietenii lor din ’89 🙂
N-am uitat intrebarea din titlu. Asadar: primiti cu colindul? Daca
da, inregistrarile audio ale colindelor se afla
aici – cine vrea poate sa le descarce la liber, sa le ia pe mp3
player si sa le asculte. In masina, in drum spre supermarket, spre
o petrecere sau pur si simplu in timp ce impodobeste bradul de
Craciun.
Sarbatori cu bucurie!
