BusinessMagazin

Tag: investitori

  • Povestea brandurilor româneşti din vin

    2017 a fost un an bun pentru industria vinului, mărcile se întăresc de la an la an, dar există şi o întreagă paletă de minusuri – de la lipsa studiilor amănunţite şi până la nevoia acută a unei strategii de promovare a vinurilor româneşti. Cum se diferenţiază un vin de Horeca faţă de unul de retail? La ce se uită un client când vine vorba de o achiziţie: la preţ, brand, etichetă, soi? Cât de mult contează eticheta ”made in Romania“? Câte crame îşi deschid porţile pentru turişti? Cu ce tipuri de mâncăruri se asociază diferite feluri de vin? Sunt doar câteva dintre subiectele dezbătute la conferinţa de anul acesta, realizată cu sprijinul Casei de Vinuri Cotnari, Jidvei, Avincis, Aqua Carpatica, Domeniilor Sâmbureşti, Carrefour, Selgros Cash & Carry, Cramei Rasova, Man şi Hochland.

    Producţia mondială de vin a scăzut cu 8,2% în 2017, până la 246,7 milioane hectolitri, cel mai redus nivel înregistrat după 1961, însă Portugalia, România, Ungaria şi Austria au fost singurele ţări din Europa a căror producţie de vin a crescut comparativ cu 2016, potrivit estimărilor preliminare publicate de Organizaţia Internaţională a Viei şi Vinului.

    în schimb, producţia de vin a României a crescut cu 64% comparativ cu 2016, de la 3,3 până la 5,3 milioane hectolitri, ceea ce o plasează pe locul 13 în topul celor mai mari producători mondiali. în 2017 o creştere procentuală mai mare decât cea a României a fost înregistrată doar în Brazilia, unde producţia de vin a crescut cu 169%, până la
    3,4 milioane hectolitri.

    BM: La ce se uită un client atunci când vrea să facă o achiziţie – la preţ, la brand, la etichetă, la soi – şi cât de mult s-au schimbat sau nu aceste criterii, în ultimii ani?

    CĂTĂLIN PĂDURARU, ICWB: Când spunem ”consumator“ noi trebuie să avem definiţia foarte clară a consumatorului şi în momentul de faţă nu avem. Adică toate studiile noastre sociologice sunt lipsite de studiu antropologic, studiu comportamental şi aşa mai departe. Nu ştim care sunt consumatorii entuziaşti, care sunt consumatorii deja satisfăcuţi, care sunt tradiţionaliştii, care sunt căutătorii de imagine şi acestea sunt nişte sintagme pe care le-am desprins din Mike Veseth, Războaiele vinurilor (Wine Wars), una dintre lucrările care ar simplifica puţin aceste întrebări pe care noi ni le punem şi alături de bibliografia pe care o astfel de carte o are ataşată am putea să ajungem mai repede la rezultatul pe care ni-l dorim.

    Evident, omul se uită şi la preţ, se uită şi la brand, pentru că are nevoie de o încredere inclusă în momentul în care face cumpărătura, caută şi satisfacţia gustativă, caută şi satisfacţia emoţională, de aceea cred că este puţin mai nuanţat. Dacă vorbim despre tineri, de pildă, despre cei între 20 şi 25 de ani, singura certitudine pe care o avem acum este că n-avem nicio certitudine despre felul în care ei îşi aleg cu adevărat vinurile, care sunt sursele de informare, cum validează calitatea, preţurile, care sunt ocaziile de consum, care la ei, iată, încep să fie totuşi mai multe decât erau la generaţia boomerilor, să ne imaginăm sau să vizualizăm imediat cu ochii minţii că pe o pârtie de schi astăzi nu se bea doar vin fiert ci există şi spumante, există şi băuturi de bar făcute cu vinuri sau cu spumante, există şi distilate şi aşa mai departe, deci ocazie de consum care în trecut nu exista. în completarea acestui lucru vreau să vă spun că în SUA deja tinerii au detronat celelalte băuturi alcoolice şi sunt consumatori de vin.

    Dacă piaţa noastră seamănă cu cea a Statelor Unite, mai puţin din punctul de vedere al dimensiunii, poate că ar trebui să abordăm felul acesta, scanarea noastră pentru a avea rezultate, să facem nişte studii, să apelăm la studii care sunt deja furnizate de către firme mari internaţionale.

    BM: PRIN CE SE DIFERENŢIAZĂ UN VIN DE RETAIL DE UN VIN DE HORECA?

    ANDREEA MICU, CRAMA AVINCIS: Crama Avincis a început pe piaţă ca o cramă producătoare de vinuri destinate sectorului HoReCa, însă ulterior ne-am extins portofoliul de vinuri şi cu o gamă de vinuri numite Vila Dobruşa, destinată segmentului de retail. în felul acesta acum putem să avem o viziune globală asupra a ceea ce înseamnă consumul de vin în cele două sectoare şi chiar vreau să spun că am urmărit cu interes şi la nivel de vânzări, şi la nivel de tendinţe ale consumatorului care sunt orientările pe fiecare parte. Iar concluzia pe care aş putea să o trag, cel puţin acum, după cei doi ani de când Vila Dobruşa este pe piaţă, este că nu există o separare clară între cele două categorii de consumatori. Ei se întrepătrund. Un consumator din zona HoReCa poate foarte bine să fie şi un consumator din zona de retail. De exemplu pentru gama de vinuri Avincis, un consumator care bea Avincis într-un restaurant poate să se ducă într-un hipermarket, de exemplu, şi să caute gama noastră de vinuri. însă diferă contextul în care bei acel vin, contextul în care îţi cumperi vinul respectiv; am constatat că un consumator din zona HoReCa are un grad mai mare de aşteptări, căutăm un vin poate mai complex, pe care să-l asocieze într-o seară mai specială, să spunem, la restaurant cu un fel de mâncare deosebit, caută un vin nou, ceva inedit, poate un proces de vinificaţie pe care nu l-a mai încercat şi care este dezvăluit într-un vin. 

    În schimb, consumatorul de retail este mai puţin relaxat, poate şi puţin mai grăbit, are mai multe cumpărături de făcut, nu doar vinuri. Se duce repede la raft, este o ofertă foarte mare de vinuri la dispoziţia sa şi atunci e pus în faţa unei alegeri rapide. Ce să aleg? Şi apropo de ce ne influenţează alegerile, apare acel mix de elemente-branduri, soiul, locul din care provine un vin, chiar şi preţul; şi toate acestea fac un declic pe moment, asta în cazul în care nu vrea să aleagă din capul locului o anumită cramă şi un anumit soi, şi alege în funcţie de acele elemente.

    IONUŢ ROMAN, SELGROS: Eu nu cred că există în momentul de faţă o diferenţiere clară între vinurile de HoReCa şi de retail. Există producători care nu doresc să nu aibă anumite vinuri în retail, dar până la urmă nu cred că există ceva foarte bine segmentat, în care să se spună: ”OK, aceste vinuri sunt în HoReCa şi nu le găsim în altă parte şi intern“. în schimb, mi-am adus aminte de o glumă pe care aş vrea să vi-o spun legată de prosecco, la Braşov. Cică în Poiana Braşov ultima fiţă la vinuri fierte e prosecco fiert. Este important că a crescut consumul de vin şi tendinţa se regăseşte an de an; iar la noi în fiecare an această categorie este tratată mult mai bine – se analizează mult mai mult, se listează crame mai multe, pentru că apar crame noi în ţară. Deci consumul de vin creşte, oamenii sunt tot mai educaţi.

    COSTIN GHIŢĂ, CRAMA JIDVEI: în mod sigur diferă procesul de achiziţie în retail fată de HoReCa. Cert este că producătorii de vin s-au adaptat la aceste diferenţieri, modul în care se fac achiziţiile şi, sigur, marea majoritate a lor şi-au pregătit game diferenţiate pentru cele două canale de vânzare. 

    VICTOR DELEANU, CASA DE VINURI COTNARI: în România s-a făcut o foarte mare greşeală pentru că s-a impus această diferenţiere tranşantă între vinul de retail şi vinul de HoReCa. Nu ar trebui să fie această diferenţiere foarte tranşantă întrucât în felul acesta apare o concurenţă foarte, foarte mare între producătorii de vin. Ar trebui din punctul meu de vedere să fie permis ca în acele locuri din retail unde există nişte condiţii bune de păstrare a vinurilor, piaţa şi în special HoReCa să accepte prezenţa acelor crame care iniţial au fost destinate doar pentru  HoReCa astfel încât să se facă achiziţionarea lor din acele locuri. în felul acesta, consumatorii care nu sunt dispuşi să plătească triplu preţul de achiziţie – ca în HoReCa – ar putea să cumpere la un preţ mult mai decent dintr-un spaţiu de retail.

    BM: DE CE EXISTĂ ACEASTĂ IMPUNERE, ACEASTĂ DIFERENŢIERE ÎNTRE VINURILE DE HORECA ŞI CELE DE RETAIL?


    CĂTĂLIN PĂDURARU, ICWB: Până la urmă ăsta este un lucru care s-a întâmplat natural, nu este chiar ieşit dintr-o logică economică destul de sănătoasă pentru că altfel s-ar canibaliza cele două canale. HoReCa are nişte cheltuieli până la urmă, are o vânzare asistată în primul rând, are alt tip de cheltuieli, simte nevoia să se îndrepte mai mult către segmentul premium. Până la urmă logica marilor suprafeţe, dar şi a supermarketurilor sau a magazinului obişnuit, este una în care segmentarea e la vedere, cumva pe o logică comună, plecarea de la raftul de jos către raftul de sus, iar acum ceea ce e foarte frumos în seara asta, practic e momentul în care se declanşează bătălia pe idei şi e foarte bine pentru că sunt unghiuri subiective foarte diferite.

    Este unghiul subiectiv al producătorului de vin, unghiul subiectiv al vânzătorului, unghiul subiectiv al consumatorului şi poate, haidaţi să spunem, şi această nişă HoReCa. Raftul de vin conţine cea mai mare diversitate de produse faţă de orice alt raft din magazin. Adică, nu avem un raft cu atât de multe brânzeturi sau cu atât de multe cosmetice, din atât de multe ţări, cu atâtea paliere diferite de preţ, de gust, de culoare, repet, de provenienţă, de formă estetică, expresie, raftul de vin este cel care dă în acest moment semnătura unui hipermarket, supermarket sau magazin chiar şi de proximitate care este orientat către acest lucru.

    De aceea spun că nu sunt studii de specialitate, cel puţin în ceea ce priveşte România, pentru că am înţelege foarte exact, deocamdată intuibil, e vorba de experienţă empirică, de când s-a dezvoltat, de pildă, bucătăria, şi sunt atâtea emisiuni acasă şi gastronomia este pe un trend ascendent, există acest ”hai să ieşim în oraş la mine acasă“, vinul se procură pentru această ocazie de consum din marea suprafaţă de vânzare sau din supermarket.

    COSTIN GHIŢĂ, CRAMA JIDVEI: Eu cred că diferenţierea apare în primul rând din cauza nevoii de protecţie şi vorbim de o nevoie de protecţie atât de partea retailului, cât şi de o parte a operatorilor de HoReCa. La nivel de retail, sigur, este o presiune mare pe preţul de achiziţie, astfel încât retailul nu trebuie să iasă dintr-un palier de preţ care este universal valabil pentru un anumit produs. Şi ştim foarte bine ce înseamnă chestia asta. Legat de HoReCa, obiceiul de achiziţie este acolo un pic diferit. Consumatorul are un moment de răsfăţ personal şi, sigur, este pregătit să plătească şi mai mult şi pentru un vin sau un produs de calitate mai bună, cel puţin în percepţia lui. La fel, presiunea de diferenţiere pe zonă HoReCa apare şi datorită faptului că avem o listă meniu pentru mâncare, iar asocierea vinului cu mâncarea este un subiect care trebuie luat în calcul, în special când facem această diferenţiere între retail şi HoReCa.

    Vinul în HoReCa se vinde un pic diferit. Consultanţă este cuvântul la putere în această zonă şi din ce în ce mai multe locaţii HoReCa oferă această consultanţă consumatorilor săi. Trebuie să fie bine informaţi, înseamnă costuri suplimentare atât pentru locaţie, cât şi pentru furnizorii respectivi. Iar toate costurile acestea sigur se traduc într-un produs mai scump. Iată încă, din punctul meu de vedere, încă o  diferenţiere care apare, n-aş vrea să intru în zona imaginii produsului, pentru că la fel putem să discutăm şi pe această temă, ce impact are imaginea produsului în retail şi ce impact are imaginea produsului în HoReCa, unde în HoReCa vinul, în special şi în România, este încă un produs de show-off. Este asocierea consumatorului cu brandul care îl găseşte pe masă sau produsul care este pe masa lui.  

    IONUŢ ROMAN, SELGROS: Noi am creat, în patru magazine parcă, un loc numai pentru băuturi scumpe deosebite şi unele vinuri de HoReCa, să le spunem aşa, şi este foarte elegant, foarte frumos, oamenii când vor să cumpere ceva deosebit ştiu că în gift-shopul nostru de la ieşire din magazin există vinuri, sau, mă rog, şi alte băuturi scumpe pe care le pot face cadou sau le pot consuma. Deci eu cred că e bine. 

     

  • One United Properties se extinde pe divizia de birouri

    Ionuţ Dumitrescu este fondatorul companiei Eurisko Real Estate Consulting (1997), vândută în  anul 2007 către liderul mondial de profil, CB Richard Ellis. În 2003 a fondat Building Support Services, cea mai mare companie de administrare a imobilelor din România, ale cărei acţiuni le-a  vândut mai apoi unui consorţiu de investitori internaţionali în 2006. În 2008, Ionuţ Dumitrescu a înfiinţat Element Development, o companie de investiţii şi dezvoltare imobiliară axată pe oportunităţile imobiliare rezidenţiale şi comerciale din România şi tot el şi-a pus semnătura şi pe complexul de birouri „The Bridge”, cel mai mare business park din zona Grozăveşti-Orhideea.

    De curând, Ionuţ Dumitrescu s-a asociat cu One United Properties pentru a dezvolta divizia One Office destinată construcţiei de clădiri de birouri.

    „Mă bucur foarte mult să intru ca acţionar în One Office, divizia de dezvoltare de birouri a One United Properties, nu numai pentru faptul că aici există o echipă extrem de valoroasă, căreia sunt încântat să mă alătur, ci şi pentru faptul că voi putea să-mi aduc aportul într-o zonă în care sunt specializat”, spune Ionuţ Dumitrescu care se va ocupa de dezvoltarea de birouri în cadrul grupului, dar şi de achiziţia de terenuri şi închiriere a proiectelor.

    Ionuţ Dumitrescu va fi partener pe divizia One Office şi este deja membru în consiliul de administraţie al One United Properties..

    „Parteneriatul cu Ionuţ Dumitrescu reprezintă o decizie strategică  de extindere a companiei noastre pe zona de dezvoltare de proiecte de birouri, care credem că va creşte profitabilitatea companiei şi va acoperi în acelaşi timp şi o necesitate a pieţei. Suntem bucuroşi să dezvoltăm acest proiect nou în parteneriat cu un profesionist în domeniul clădirilor de birouri precum este Ionuţ”, spune Victor Căpitanu, fondatorul One United Properties.

    One United Properties este un dezvoltator imobiliar specializat pe proprietăţi rezidenţiale exclusiviste din Bucureşti, România. One United are mai multe proiecte rezidenţiale finalizate (188 de apartamente), în construcţie (340 de apartamente) şi care urmează să fie începute în urmatorii ani (484 de apartamente) – dezvoltari precum One Floreasca Lake, One Herastrau Park şi One Charles de Gaulle şi urmează să se extindă ţi cu dezvoltarea de clădiri de birouri.

    One United Properties este o companie inovatoare, dedicată accelerării adoptării practicilor de construcţie care au ca rezultat clădiri rezidenţiale eficiente din punct de vedere energetic, sănătoase şi durabile din punct de vedere al mediului. One United Properties deţine primul complex rezidenţial din Bucureşti certificat ”Green Homes”, nivelul Excelent – One Herăstrău Park – proiect premiat în cadrul Forbes Green Awards 2017 pentru sustenabilitate în domeniul imobiliar.   

     

     

  • Căderea imperiului: compania care a pierdut peste 400 de miliarde de dolari

    Imperiul General Electric se destramă, bucată cu bucată. Compania este nevoită să-şi vândă din firme pentru a-i calma pe investitori. Acţiunile i s-au prăbuşit cu 36% anul acesta. Declinul nu este ceva nou, deoarece, de când au atins un maxim în 2000, acţiunile au scăzut cu 67%. Compania şi-a pierdut peste 400 de miliarde de dolari din capitalizare de atunci.

    ”Eram preşedinte de doar două zile şi avioane cu motoare construite de mine loveau o clădire căreia eu îi făcusem asigurarea, acoperită de o reţea pe care tot eu o deţineam“, povestea în vremurile sale de glorie Jeffrey R. Immelt, care a devenit conducătorul imperiului General Electric pe 7 septembrie 2001. Patru zile mai târziu, lumea intra într-o nouă eră.

    Tocmai moştenise conducerea a ceea ce era atunci cea mai mare companie în funcţie de capitalizarea de piaţă de la unul dintre cei mai veneraţi căpitani ai industriei, Jack Welch. Avioane, asigurări, finanţare şi multe altele – Jack Welch construise un imperiu total, pe care Immelt avea să-l cârmuiască prin vremuri de criză economică, prin scandaluri, şocuri pe bursă şi perioade de neîncredere din partea consumatorilor.

    Zborul lui Immelt spre culmile gloriei s-a oprit brusc în vara acestui an. Cumva, Immelt, care şi-a început cariera la GE cu un dezastru, cu atacurile teroriste de pe 11 septembrie, a reuşit să transforme imperiul lui Welch dintr-o formidabilă companie de inginerie industrială şi financiară într-un dezastru financiar. Până şi avioanele companiei au fost consemnate la sol, la propriu, într-un mare scandal, pentru ca GE să poată facă economie la bani. Sub conducerea lui Immelt, GE a reuşit să distrugă o parte însemnată din avuţia acţionarilor şi a ajuns acum cel mai slab performer al indicelui bursier american Dow Jones. Acţiunile i s-au prăbuşit cu 36% anul acesta, dar declinul nu este ceva nou: de când au atins un maxim în 2000, acţiunile au scăzut cu 67%. Compania şi-a pierdut peste 400 de miliarde de dolari din capitalizare de atunci. Însă luna trecută, acţiunile GE au avut cea mai proastă săptămână de după martie 2009 încoace, adică de după Marea Criză. GE nu şi-a mai revenit niciodată după catastrofa serviciilor sale financiare din perioada ultimei crize. Sub furia investitorilor, Immelt a plecat în august de la conducerea GM, mai devreme decât îi prevedea mandatul.

    GE, care are aproape 300.000 de angajaţi, s-a grăbit să acţioneze. Odată cu Immelt au plecat mai mulţi executivi de top, printre care Jeffrey Bornstein, directorul financiar. Ieşirea sa a fost o surpriză pentru mulţi. Noul CEO, John Flannery (Immelt, 61 de ani, a demisionat din funcţia de CEO la 1 august şi intenţiona să continue în funcţia de preşedinte până la 31 decembrie. Însă Flannery a fost numit preşedinte pe 2 octombrie), face eforturi pentru reducerea costurilor. GE a amânat construirea noului său sediu din Boston şi şi-a consemnat la garaj maşinile companiei destinate uzului sutelor de directori. Dar Wall Streetul nu este satisfăcut de aceste sacrificii, iar investitorii sunt speriaţi de rezultatele fiannciare slabe ale companiei, ceea ce ridică perspectiva unor măsuri mai drastice, cum ar fi concedierile, notează CNN.

    O problemă pe care Immelt în mare parte a ignorat-o şi care a răbufnit la începutul verii acestui an este cea a deficitului de 31 de miliarde de dolari pe care GE o are la pensii. Este cea mai mare gaură pe care o are o companie cuprinsă în indicele S&P 500 şi cu 50% mai mare decât a oricărei alte companii din SUA. Este un deficit care s-a umflat în ultimii ani, când Immelt a cheltuit peste 45 de miliarde de dolari pe răscumpărarea de acţiuni pentru a calma nervii Wall Streetului şi pentru a-i linişti pe investitorii activişti ca Nelson Peltz, una din legendele lumii sale (a atacat Procter & Gamble şi s-a îmbogăţit forţând PepsiCo să-şi schimbe strategiile). Problema pensiilor are în parte de-a face cu randamentele mici care au afectat ca o boală pensiile din întreaga lume corporatistă americană pe măsură ce ratele de dobândă foarte mici au ajuns să domine peisajul postcriză. Problema GE subliniază preocupările mai profunde cu privire la concentrarea capitalismului modern pe rezultatele imediate, o strategie despre care unii spun că ignoră viitorul şi că în cele din urmă ar putea lăsa pe toată lumea – inclusiv pe acţionari – în pierdere, scrie Bloomberg. Noua conducere va trebui să fie atentă şi la pensiile de 50 de miliarde de dolari pe care compania va trebui să le plătească în următorul deceniu. La sfârşitul anului trecut, pensiile aveau pasive de 95 de miliarde de dolari şi active de doar 63 de miliarde de dolari, o rată de finanţare de 67%. Deocamdată nimeni nu spune că GE este în pericol iminent de a intra în default pe obligaţiile către pensii deoarece are timp să-şi acopere cea mai mare parte a deficitului. În ajutor i-ar putea veni băncile centrale (Fed, Banca Angliei) care au început să majoreze dobânzile de politică monetară şi să ridice astfel randamentele.

    O altă problemă este că unii investitori şi-au pierdut de tot răbdarea, sau încrederea, şi nu este vorba de jucători oarecare. În august, era clar că Berkshire Hathaway, vehiculul de investiţii al legendarului Warren Buffett, se retrage din acţionariatul GE.

    Compania investitorului miliardar a vândut 10,6 milioane de acţiuni GE în al doilea trimestru, un pachet care ar fi avut o valoare de 315 milioane de dolari la 31 martie, potrivit unor documente oficiale. Berkshire a primit cea mai mare parte a acţiunilor în 2013, după ce investitorul a împrumutat GE cu aproximativ 3 miliarde de dolari în octombrie 2008, în timpul crizei.

  • Bill Gates investeşte 80 de milioane de dolari în construirea unui oraş inteligent

    Un grup de investitori condus de Bill Gates va investi 80 de milioane de dolari într-un cartier dominat de tehnologie în apropierea oraşului american Phoenix.

    Comunitatea din Belmont va avea la dispoziţie reţele de internet de mare viteză, vehicule autonome, centre de date şi hub-uri logistice automate.

    Belmont Partners, entitatea legală constituită de investitori, a transmis că zona va avea o suprafaţă similară cu cea a oraşului Tempe, Arizona, ce are o populaţie de 182.000.

    Conceptul de oraş inteligent a devenit extrem de popular de când companiile din Silicon Valley au început să îşi îndrepte eforturile către inovaţii în domeniul transporturilor, aşa cum sunt maşinile autonome sau programele de car sharing.

  • Insistenţa Guvernului asupra revoluţiei fiscale sperie investitorii: Cursul leu/euro a sărit de 4,63 lei în şedinţa interbancară

    Euro era cotat astăzi la 4,5968 lei în şedinţa BNR, o creştere de numai 0,10% faţă de valoarea de luni. Dolarul a urcat de asemenea puternic pe interbancar, cu peste 1%, ajungând la 3,9881 lei, ”periculos” de aproape să treacă din nou de pragul de 4 lei. 

    Premierul Mihai Tudose a anunşţat marţi în Parlament că transferul contribuţiilor de la angajator la angajat se va face prin Ordonanţă de Urgenţă, care urmează a fi adoptată în şedinţa de Guvern de miercuri, ora 15.00.
     

    Întrebat dacă vor fi trecute contribuţiile de la angajator la angajat, Mihai Tudose a răspuns afirmativ, şi a confirmat faptul că acest transfer se va face prin OUG sau prin proiect legislativ, Tudose a precizat că se va face prin OUG.

    Tudose a negat că ar fi existat nemulţumiri din partea primarilor legate de măsurile fiscale pe care Guvernul intenţionează să le adopte. Premierul a spus că şedinţa de Guvern va avea loc miercuri la ora 15.00.

    Banca Naţională a României a avertizat astăzi că inflaţia pe termen scurt va creşte peste aşteptări, iar conduita fiscală a Guvernului va avea implicaţii asupra economiei. De asemenea, incertitudinea construirii bugetului public pe 2018 induce noi riscuri în economie. 

    Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a discutat marţi situaţia economiei şi raportul privind inflaţia, hotărând să îngusteze coridorul de fluctuaţie a dobânzilor între +/- 1,00 puncte procentuale de la +/- 1,25 pp, şi să gestioneze ferm lichidităţile din sistem. 

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Bitcoin doboară un nou record: la ce valoare a ajuns

    Moneda virtuală a ajuns la 6.552,11 dolari, potrivit site-ului CoinDesk. Capitalizarea de piaţă sau valoarea totală a monedelor bitcoin aflate în circulaţie a ajuns la 109 miliarde de dolari.

    CME a anunţat că va introduce contracte futures pentru bitcoin în acest trimestru, dar va avea nevoie de aprobare din partea autorităţilor. Planul CME ar putea aduce mai mulţi investitori pe piaţa bitcoin.

    Bitcoin a înregistrat mai multe creşteri anul acesta. Ultima creştere majoră a fost pe 12 octombrie, când a trecut de 5.000 de dolari, moneda virtuală valorând de patru ori mai mult decât uncia de aur.

  • Marea şansă ratată de antreprenorii români şi fructificată de polonezi

    Primul hipermarket, în accepţiunea de astăzi, a fost deschis de grupul francez Carrefour în 2001 în Militari, în zona de vest a Capitalei. Şi acum îmi amintesc o declaraţie a directorului de atunci care spunea că dacă s-ar fi luat după cifrele din statistică, nu ar fi deschis niciodată supermarketul şi galeria comercială. În piaţă, în portofelele românilor erau şi sunt mult mai mulţi bani decât apar în date.

    În 1996 se deschisese primul magazin Metro din România, dar avea un alt sistem.

    După aproape două decenii, în România sunt peste 2.000 de magazine moderne – supermarketuri, hipermarketuri, discounteri, cash & carry, şi peste 150 de malluri şi centre comerciale. PIB-ul este de 180 de miliarde de euro, adică 200 de miliarde de dolari, iar salariul mediu este de 500 de euro, adică 600 de dolari. Iar românii au mai mulţi bani acasă decât apar în statistici.

    În malluri şi în magazinele moderne intră cel puţin 10 milioane de consumatori în fiecare zi. Comerţul tradiţional pierde teren în fiecare zi, magazinele stradale rezistând foarte, foarte greu mallurilor şi magazinelor moderne în diverse formate.
    Din păcate, nu cred că antreprenorii români, companiile deţinute de investitori români care sunt furnizori, producători, comercianţi, sunt câştigătorii exploziei supermarketurilor şi a mallurilor din România.

    Antreprenorii români au avut o şansă extraordinară să-şi extindă afacerile odată cu creşterea numărului de magazine moderne şi a mallurilor. Dar pentru acest lucru trebuia să investească mai mult în produsele lor, în extinderea capacităţilor de producţie pentru a a face faţă unor eventuale comenzi mai mari, în pregătirea oamenilor proprii. Trebuia să se modernizeze atât ca produs în sine, cât şi ca marketing. Trebuia să-şi facă un brand. Trebuia să livreze produse mai multe, dar la un preţ din ce în ce mai mic, ca să fie imbatabili în lupta cu alţi concurenţi, din alte ţări.

    Mallurile şi supermarketurile le-au pus la dispoziţie clientul, consumatorul, dar cred că mulţi invetitori români au ratat şansa de a deveni mai mari, de a vinde mai mult şi de a se extinde mai mult.

    Foarte mulţi comercianţi protestează spunând că străinii, care controlează reţele moderne, le iau marja, presându-i tot timpul să accepte preţuri mai mici. Mulţi nu fac faţă atunci când o reţea le dă o comandă mai mare pentru că nu au cum să o onoreze, neavând capacitate.

    Modelul antreprenorilor români este de a avea preţuri mai mari, marje mai mari, dar cantităţi mai mici la investiţii minime. Aşa s-a trăit din 1990 până la mijlocul anilor 2000.

    Momentul în care magazinele moderne au câştigat teren, luând din piaţa alimentarelor de la parterul blocurilor, a buticurilor, a coincis cu cel în care şi cererea de produse a fost mai mare. Iar mulţi antreprenori români nu au putut să livreze. Cererea s-a dus de la câteva baxuri la câteva milioane de baxuri sau cutii de salam, de exemplu, care trebuia livrate constant şi la timp. Nu mai vindeai aleatoriu din butic în butic, când ajungea maşina şi pe caiet, ci o dată pe săptămână – într-o singură zi, la o oră precisă.

    De asemenea, mulţi investitori români s-au gândit prea puţin că pot să livreze produse în toată reţeaua externă deţinută de Lidl, Kaufland, Carrefour, Auchan, Metro, de exemplu, etc. adică să iasă cu produsele lor la export.

    Aşa că nu au investit din timp, nu au umblat la produse, au schimbat constant calitatea nu că aşa au vrut, ci pur şi simplu aşa a ieşit, şi s-au trezit că nu pot să liciteze la comenzi mai mari pentru că nu au capacitate de livrare.

    În acest fel mulţi au fost scoşi din piaţă de alţi producători străini care au invadat România, fie pe cont propriu, fie prin intermediul reţelelor de la ei de acasă care au intrat pe piaţa românească, iar polonezii sunt cel mai bun exemplu.
    Polonezii de la Timbark sunt numărul 1 în România pe suc şi în top pe apă. Nu cred că noi avem vreun producător care să fie numărul 1 în Polonia pe vreun segment.

    Dacă am extinde exemplul din supermarketuri către malluri, am vedea că avem foarte puţine branduri româneşti care au reuşit să ţină pasul cu explozia mallurilor. În schimb, avem Zara, H&M, C&A (polonezi), Decathlon, Drogerie Markt etc., care au câştigat teren deşi companiile româneşti sunt principalii lor producători de haine sau de pantofi.

    Multă lume susţine că supermarketurile şi mallurile au distrus comerţul românesc, dar nu este deloc aşa. Antreprenorii români nu s-au adaptat schimbărilor din piaţă, sociale, demografice, economice, rămânând prizonieri unor formate de comerţ trecute, unor tipare al anilor ’80-’90 sau a unui mod de shopping depăşit.

    Acum antreprenorii români mai au o şansă să-şi vândă produsele prin market-place-urile retailerilor online, un mod de comerţ care creşte exponenţial.

    Sper că firmele româneşti, comercianţii români, fie că vând produse alimentare, fie că vând haine, îmbrăcăminte, încălţăminte, au învăţat ceva din lecţia mallurilor şi a supermarketurilor – o şansă pe care au pierdut-o.
     

  • Mulţi investitori se gândesc să plece din România din cauza creşterilor de salarii şi a lipsei de candidaţi

    „Există mulţi investitori din zona de producţie care îşi fac în prezent calculele şi care se gândesc să plece din România. În general, aceştia activează în industrie, fie că e industria textilă sau auto şi au venit în România pentru costul redus al forţei de muncă. Ei se gândesc să plece ca urmare a creşterii salariului minim, dar şi pe fondul emigraţiei, care face ca disponibilitatea forţei de muncă să fie din ce în ce mai redusă“, a spus Oana Munteanu, senior manager, liderul echipei de servicii de consultanţă pentru resurse umane în cadrul firmei de audit şi consultanţă fiscală PwC România.

    Citeşte mai multe pe www.zf.ro

  • Confederaţia Naţională a Patronatului Român: Oamenii de afaceri români sunt discriminaţi în raport cu cei străini

    Deşi 70% din bani vin de la firmele cu capital românesc şi doar 30% de la firmele cu capital străin, multinaţionalele au ştiut să se organizeze mai bine decât firmele romaneşti. Reprezentanţii Confederaţiei Naţionale a Patronatului Român cred că nu există egalitate de tratament între companiile cu capital românesc şi cele cu capital străin.
     
    “Oamenii de afaceri români sunt discriminaţi în raport cu cei străini. Număraţi câţi oameni de afaceri străini au ajuns cu dosare penale, din cele 37.000 de firme străine. Câte dosare penale au firmele româneşti? Recunosc că noi nu avem experienţa lor, nu avem jurişti care costă 10.000 de euro de lună”, a declarat Mohammad Murad, preşedinte FPTR.
     
    El a mai spus că sectorul privat trebuie rupt de zona politică, trebuie să existe o delimitare şi trebuie distrusă acea discriminare, pentru existenţa a unor şanse egale. 
     
    Oamenii de afaceri români cred că se pune accent formare pentru nivelele 1,2 de calificare, fără să se facă o evaluare a pieţei muncii. Este nevoie de o abordare sistematică, unde formarea profesională să se conducă după anumite obiective. Nu se face o estimare pe riscuri de competenţe şi, din păcate, nu avem o clasă de antreprenori educaţi.
     
    Reprezentanţii mediului de afaceri propun schimbarea Codului fiscal şi se opun TVA-ului defalcat. În alte ţări a fost un eşec iniţiativa de a defalca TVA. Totodată, s-a propus ca firmele care au contracte cu statul ar trebui să plătească TVA- ul atunci când se încasează banii, nu când se emite factura.
     
    Investitorii români au mai spus că statul trebuie să aibă un rol activ privind încurajarea producătorilor autohtoni, prin îmbunătăţirea sistemului de achiziţii publice, cu respectarea tuturor normelor europene privind concurenţa. Este nevoie, în paralel, de educarea potenţialilor investitori autohtoni şi de sprijin concret din partea statului pentru accesarea rapidă a fondurilor europene.
     
    “Guvernul este deschis să comunice cu mediul privat pentru a găsi soluţii win – win. Avem nevoie de dialog constructiv, însă vă rugăm să veniţi cu soluţii concrete pe care să le analizăm şi ulterior să le punem în practică”, a afirmat Ramona Chirilă Lohan, Consilier de Stat la Guvern, prezentă la dezbatere.
     
    Pe 17 octombrie 2017, a avut loc la Phoenicia Grand Hotel prima dezbatere cu tema Capitalul Romanesc: Trecut, Prezent, Viitor, organizată de Confederaţia Naţională a Patronatului Roman, la iniţiativa Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc, la care au participat reprezentanţi reprezentanţi ai confederaţiilor, ai mediului de afaceri şi ai Guvernului. Evenimentul face parte dintr-o serie de dezbateri, organizate de Confederaţia Naţională a Patronatului Roman, pe teme diverse, de interes pentru reprezentanţii mediului de afaceri şi ai mediului politic, cu privire la Economia Romaniei.

     

  • Planurile femeii care a reuşit să piardă într-un singur an o avere de 9 miliarde de dolari

    Elizabeth Holmes, CEO al Theranos, a anunţat printr-o scrisoare deschisă că va închide toate centrele şi laboratoarele companiei. Mişcarea va afecta, potrivit acesteia, peste 340 de oameni.

    Mişcarea reprezintă ieşirea Theranos de pe piaţa testelor de sânge şi reorientarea companiei către zona de procesare a datelor medicale. În urmă cu un an, Holmes cerea aprobarea FDA pentru un proces de testare a sângelui ce ar fi trebuit să revoluţioneze medicina.

    Anul trecut, Forbes îi estima averea lui Elizabeth Holmes la 4.5 miliarde de dolari, făcând-o astfel cea mai bogată femeie din lume care şi-a construit averea singură. Acum averea ei este estimată de aceeaşi publicaţie la nimic, la zero.

    Holmes a fondat în 2013 Theranos, o companie ce promitea să revoluţioneze modul în care sunt diagnosticate bolile, prin testarea sângelui. Testarea prin sânge este dificilă, scumpă şi nu s-a schimbat din 1960 încoace. Se face în spitale şi în birourile medicilor. Flacoane cu sânge sunt trimise şi testate, iar acest lucru durează săptămâni întregi, procedurile fiind supuse deseori erorilor umane. Desigur, un ac înfipt în braţul persoanelor testate sperie de asemenea persoanele care evită uneori analizele medicale din cauza acestei proceduri.

    În locul acestui procedeu, Elizabeth Holmes ne propunea să mergem la o farmacie să luam dispozitivul creat de compania ei care ar putea extrage o picătură de sânge fără durere.

    Aşadar estimarea iniţială s-a bazat pe faptul că deţine 50% din acţiunile Theranos. Acţiuni care nu se tranzacţionează pe bursă şi o parte au fost achiziţionate de către investitori privaţi la o evaluare a companiei de 9 miliarde de dolari. Între timp, compania a fost acuzată că testele nu sunt precise şi Theranos este investigată de mai multe agenţii federale. În plus, veniturile anuale ale Theranos nu au depăşit 100 milioane de dolari, ceea ce a făcut ca Forbes să-şi reevalueze estimarea.

    Astfel evaluarea adevărată a companiei este de 800 milioane de dolari, nu 9 miliarde. Dintre care 734 milioane au fost strânşi din diferite finanţări, potrivit experiţilor. La o evaluare atât de mică, averea lui Holmes este aproape de zero, mai ales că ea are acţiuni ordinare, faţă de cele preferenţiale pe care le deţin anumiţi investitori, ceea ce înseamnă că ea primeşte banii abia după acei investitori.