Tag: Gigant

  • În 2006 Business Magazin îl prezenta pe Mihai Pohonţu. Astăzi, el este vicepreşedinte al Disney Interactive

    Prima dată am scris despre el în 2006, când i-am intuit potenţialul – venise în România să pună bazele unei reţele de studiouri de jocuri, pentru Jamdat (companie pe care o fondase alături de mai mulţi parteneri şi care a fost ulterior cumpărată de Electronic Arts) – şi a doua oară în 2014, când şi-a confirmat potenţialul, devenind vicepreşedinte al Disney Interactive, divizia de jocuri a gigantului de divertisment cu baza la Los Angeles.

    La 35 de ani este de doi ani vicepreşedinte la Disney Interactive, divizia de jocuri a gigantului de divertisment din SUA. „Uitându-mă acum în urmă, nu îmi vine să cred că eu am înfiinţat ceea ce este acum EA România, o companie cu 1.100 de angajaţi“, spunea Mihai Pohonţu în vara acestui an.

    Diferenţa dintre cele două interviuri în Business Magazin, dincolo de cei opt ani care au trecut, este că “data trecută când am apărut în revistă eram manager la EA şi făceam un efort de PR, deoarece aveam 150 de angajaţi şi căutam oameni buni. Acum nu dau interviuri, deoarece sunt într-o perioadă de creştere accelerată“. La acea vreme coordona activitatea din România a Jamdat, el fiind cel care în 2004, la întoarcerea în România din SUA, a pus bazele filialei locale a Jamdat, producător de jocuri pentru mobil.

    Acum coordonează direct o echipă de zece producători care conduc studiourile de jocuri, iar echipa are în total peste 600 de oameni în nouă locaţii din lume, printre care Polonia, India şi România. Este de doi ani la Disney Interactive, fiind acum implicat în toate deciziile majore ale diviziei, care are o cifră de afaceri în jurul unui miliard de dolari şi aduce circa 4% din businessul Walt Disney Company.

  • Yahoo are noi proprietari. Jumătate din acţiunile gigantului IT au fost tranzacţionate în ultimele cinci zile

    Acţiuni Yahoo în valoare de 20 de miliarde de dolari au fost tranzacţionate în ultimele cinci zile, astfel încât analiştii au lansat mai multe teorii ce încearcă să explice fenomenul.

    O prima variantă ar fi aceea că Yahoo încearcă să achiziţioneze acţiunile sale folosind banii rezultaţi din listarea la bursă a Alibaba (companie din care Yahoo deţine 23%). Managementul a sugerat în urmă cu o lună că ar putea utiliza până la trei miliarde de dolari pentru a răscumpăra un număr de acţiuni.

    O explicaţie ceva mai plauzibilă ar fi că investitorii vând acţiunile Yahoo şi cumpără acţiuni Alibaba. Fiind implicată în acţionariatul corporaţiei din China, Yahoo a reprezentat pentru o lungă perioadă de timp singură variantă de a investi, chiar şi indirect, în Alibaba. În urma listării, compania fondată de Jack Ma a devenit publică, astfel încât accesul la acţiuni nu mai este în niciun fel limitat.

    Varianta numărul trei: interesul pentru Yahoo a crescut brusc. Compania a reprezentat întotdeauna o ţintă importantă, având în vedere şi implicarea în cele două companii din Asia, Alibaba şi Yahoo Japan. Însă momentul pare prielnic pentru a intra în acţionariat, având în vedere că atenţia este îndreptată către listarea Alibaba.

    Orice altă variantă pare improbabilă, însă orice schimbare majoră va fi vizibilă pentru că o persoană (fizică sau juridică) nu poate cumpăra mai mult de 5% din acţiunile unei companii fără a face acest lucru public.

  • Cine este Laurenţiu Dimitriu, cel mai puternic executiv român de la Nestlé, gigantul elveţian cu afaceri de 150 de milioane de euro în România

    Laurenţiu Dimitriu (46 de ani) a preluat în urmă cu mai puţin de un an funcţia de sales director (director naţional de vânzări) în cadrul gigantului elveţian din piaţa de bunuri de larg consum Nestlé în România, una dintre cele mai importante din companie. Aceasta este cea mai importantă poziţie deţinută de un român în cadrul Nestlé România.

    Dimitriu lucrează pentru Nestlé din 2000. El a început ca national KAM (key account manager), poziţie din care se ocupa de vânzările produselor companiei în comerţul modern, potrivit profilului său de pe reţeaua de socializare pentru mediul de business LinkedIn.

    După circa nouă ani a devenit sales manager pentru Nestlé Purina, divizia de mâncare pentru animale. În ultimul an şi jumătate înainte de a prelua funcţia actuală el a fost country manager al acestei divizii. Anterior executivul a lucrat în companii precum Cosmos (director regional de vânzări) şi DHL (provinces district manager pe vânzări şi operaţiuni). Absolvent al Universităţii Politehnice Bucureşti, el deţine şi un MBA de la The Open University din Marea Britanie, oferit pe plan local de Codecs.

    Nestlé România a terminat anul trecut cu afaceri de 663 mil. lei (150 mil. euro), în scădere cu peste 7% în lei. Gigantul elveţian, care are în România aproape 1.000 de salariaţi, s-a menţinut pentru al doilea an consecutiv pe profit, însă acesta s-a înjumătăţit la 2,2 mil. lei.

    Potrivit ultimelor date deţinute de ZF, compania Nestlé este prezentă în România prin intermediul a opt divizii, băuturi calde (cu bran­durile Nescafé, Nesquick şi Nescafé Dolce Gusto), dulciuri (JOE, Kit Kat, After Eight sau Lion), pe dry culinary (Maggi, îngheţată, cereale pentru mic dejun, mâncare pentru sugari şi copii mici, automate de cafea şi soluţii profesionale pentru HoReCa şi hrană pentru animale.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Gigant cu 20 de milioane de abonaţi pe piaţa pay TV europeană. Murdoch a realizat o tranzacţie de 4,9 miliarde de lire

     Potrivit AFP, furnizorul de televiziune cu plată (pay TV) British Sky Broadcasting Group – BSkyB din Marea Britanie, în care grupul 21st Century Fox al lui Rupert Murdoch deţine aproximativ 39% din acţiuni, a anunţat vineri că a semnat un acord cu compania 21st Century Fox pentru a achiziţiona operaţiunile sale pay-TV din Germania şi Italia şi pentru a crea un gigant cu aproximativ 20 de milioane de abonaţi la nivel european.

    În prezent, Rupert Murdoch deţine 39% din acţiunile BSkyB, în timp ce 21st Century Fox – o altă companie controlată de Murdoch – deţine 57% în Sky Deutschland şi 100% în Sky Italia. În 2010, Murdoch a încercat să preia controlul în BSkyB, însă a trebuit să renunţe la acest obiectiv pe fondul scandalului interceptărilor telefonice ilegale din Marea Britanie, în care au fost implicate mai multe ziare pe care miliardarul le deţine, potrivit broadbandtvnews.com.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Gigant pe piaţa pay TV europeană, cu 20 de milioane de abonaţi. Murdoch a realizat o tranzacţie de 4,9 miliarde de lire

     Potrivit AFP, furnizorul de televiziune cu plată (pay TV) British Sky Broadcasting Group – BSkyB din Marea Britanie, în care grupul 21st Century Fox al lui Rupert Murdoch deţine aproximativ 39% din acţiuni, a anunţat vineri că a semnat un acord cu compania 21st Century Fox pentru a achiziţiona operaţiunile sale pay-TV din Germania şi Italia şi pentru a crea un gigant cu aproximativ 20 de milioane de abonaţi la nivel european.

    În prezent, Rupert Murdoch deţine 39% din acţiunile BSkyB, în timp ce 21st Century Fox – o altă companie controlată de Murdoch – deţine 57% în Sky Deutschland şi 100% în Sky Italia. În 2010, Murdoch a încercat să preia controlul în BSkyB, însă a trebuit să renunţe la acest obiectiv pe fondul scandalului interceptărilor telefonice ilegale din Marea Britanie, în care au fost implicate mai multe ziare pe care miliardarul le deţine, potrivit broadbandtvnews.com.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Jocurile din AppStore cu cele mai mari încasări

    AppStore, magazinul de aplicaţii al celor de Apple, reprezintă o sursă solidă şi sigură de venit pentru gigantul american. Cu încasări de miliarde de dolari anual, sistemul dezvoltat de Apple a “produs” companii a căror valoare depăşeşte sute de milioane de dolari.

    Jocul cu cele mai mari încasări este Clash of clans, un joc de strategie în care utilizatorii îşi construiesc oraşe şi pornesc războaie unii împotriva altora.

    1. Clash of clans

    Încasări zilnice: 1,12 milioane dolari
    Producător: Supercell
    Număr zilnic de noi jucători: 39.000

    2. Candy Crush Saga

    Încasări zilnice: 884 mii dolari
    Producător: King Digital Entertainment
    Număr zilnic de noi jucători: 34.000

    3. Game of war – Fire age

    Încasări zilnice: 572 mii dolari
    Producător: Machine Zone
    Număr zilnic de noi jucători: 19.000

    4. Farm Heroes Saga

    Încasări zilnice: 271 mii dolari
    Producător: King Digital Entertainment
    Număr zilnic de noi jucători: 24.000

    5. Pet Rescue Saga

    Încasări zilnice: 214 mii dolari
    Producător: King Digital Entertainment
    Număr zilnic de noi jucători: 17.000

    6. Big Fish Casino

    Încasări zilnice: 179 mii dolari
    Producător: Big Fish Games
    Număr zilnic de noi jucători: 14.000

    7. Boom Beach

    Încasări zilnice: 150 mii dolari
    Producător: Supercell
    Număr zilnic de noi jucători: 18.000

  • Gazprom amână până la 9 iunie ultimatumul dat Ucrainei, după efectuarea primei plăţi

     “Ucraina a plătit prima tranşă a datoriei la gaze. Astăzi (luni), 786 de milioane de dolari (577 de milioane de euro) au fost virate în contul Gazprom”, a declarat, citat într-un comunicat, Aleksei Miller, CEO-ul Gazprom.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Gigantul eBay a fost victima unui ATAC CIBERNETIC şi recomandă schimbarea parolelor

     Grupul susţine că “nu are dovezi” că hackerii au avut acces la informaţii financiare sau legate de cardurile bancare.

    Cititi mai multe pe www.meidafax.ro

  • Preşedintele Gazprom Aleksei Miller a scăpat de sancţiuni UE prin lobby-ul unor grupuri energetice

     Uniunea Europeană (UE) a extins luni lista cu persoane vizate de sancţiuni din cauza crizei din Ucraina, adăugând 13 nume pe ea.

    Iniţial, Aleksei Miller, preşedintele-director general al Gazprom, figura pe această nouă listă, dar o serie de grupuri europene au insistat pe lângă Guvernele lor pentru ca acesta să fie scos de pe listă, argumentând că aceste sancţiuni vor complica în mod considerabil activitatea cu gigantul rus, care este un actor incontestabil pe piaţa europeană, a declarat un bancher în domeniul investiţiilor apropiat de firme cu activitate în sectorul energetic.

    “Nu a fost uşor să ne facem auziţi de către autorităţi, a fost necesar să dăm numeroase telefoane pentru a obţine o reacţie”, a declarat, de asemenea, pentru ziar, reprezentantul unei firme europene, sub protecţia anonimatului.

    Potrivit acestei surse, grupuri franceze, germane şi taliene au acţionat în favoarea lui Miller.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Murdoch, în centrul unei tranzacţii de 10 miliarde euro pentru crearea unui gigant pe piaţa pay TV

     Furnizorul de televiziune pay TV (cu plată, n.r.) BSkyB din Marea Britanie, în care grupul 21st Century Fox al lui Rupert Murdoch deţine aproximativ 39% din acţiuni, a anunţat luni într-un comunicat că a iniţiat discuţii preliminare cu 21st Century Fox pentru a evalua potenţiala achiziţie a operaţiunilor sale pay-TV din Germania şi Italia.

    Tranzacţia este estimată la aproximativ 10 miliarde de euro, conform bloomberg.com.

    În prezent, Rupert Murdoch deţine 39% din acţiunile BSkyB, în timp ce Fox – o altă companie controlată de Murdoch – deţine 57% în Sky Deutschland şi 100% în Sky Italia. În 2010, Murdoch a încercat să preia controlul în BSkyB, însă a trebuit să renunţe la acest obiectiv pe fondul scandalului interceptărilor telefonice ilegale din Marea Britanie, în care au fost implicate mai multe ziare pe care miliardarul le deţine, potrivit broadbandtvnews.com.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro