BusinessMagazin

Tag: evolutie

  • Anul provocărilor macrofinanciare

    Singura certitudine este că tabloul macroeconomic stabil, care poate să stârnească invidia unor ţări importante din Europa, nu este lipsit de provocări. Motoarele economiei vor accelera în 2016 spre 4% sau chiar 5%, după cum indică estimările analiştilor, dar şi factori de risc – interni sau externi – pot apărea. The Economist vede România cu cel mai înalt ritm de creştere al economiei dintre ţările europene în anul 2016: de 3,9%. La nivel local, pesimiştii văd creşterea PIB sub 4% în 2016, în timp ce optimiştii anticipează o creştere a economiei chiar de 5%. Păstrarea macrostabilităţii câştigate în ultimii ani şi valorificarea ei au un loc rezervat pe lista provocărilor, creşterea spectaculoasă a deficitului bugetar în acest an spre 3% fiind un motiv de preocupare.

    Cel mai probabil consumul intern va rămâne cel mai important motor de creştere a PIB. Ascensiunea economiei urmează să fie susţinută în special de avântul consumului populaţiei, susţinut de creşterea veniturilor disponibile în urma majorării salariilor şi a reducerii fiscalităţii. Totodată, şi consumul public ar putea să crească, având în vedere că 2016 este an electoral, cu alegeri locale şi parlamentare. Serviciile vor susţine ascensiunea economiei, în principal sectoarele IT&C şi imobiliar.

    Exporturile ar putea să crească şi în acest an – continuând seria evoluţiilor bune din ultimii ani – şi să atingă un nou maxim istoric, unele estimări indicând un nivel de circa 60 miliarde de euro. Ritmul de creştere a exporturilor va fi însă probabil de o singură cifră şi va rămâne sub viteza importurilor, astfel că deficitul comercial s-ar putea adânci.

    Pe lângă efectele benefice, ascensiunea consumului dincolo de anumite limite poate să aducă şi presiuni inflaţioniste şi o creştere a deficitului extern. Pe măsură ce consumul va dudui, importurile vor creşte.

    Evoluţia economiei va fi influenţată atât de situaţia din zona euro, cât şi de politicile şi reformele aplicate pe plan intern. Partea fiscală a ajuns din nou în vizorul analiştilor şi a pieţelor, în condiţiile în care consolidarea fiscală din anii trecuţi se va transforma în acest an în relaxare fiscală, deficitul bugetar  urcând spre 3% din PIB. De multe ori în România, în anii electorali, cursul de schimb leu-euro devenea instrument electoral şi teren de luptă în războiul politic. Iar înrăutăţirea evoluţiei de pe scena politică creştea presiunile de depreciere a leului şi, concomitent, creştea şi tensiunea românilor cu credite în euro. Faptul că în acest an România va avea două seturi de alegeri nu ar trebui, de această dată, să pună presiune nici asupra cursului de schimb, având în vedere că există un guvern tehnocrat. Astfel, moneda naţională ar urma să rămână mai degrabă sub impactul evoluţiilor externe decât interne.

    Cursul de schimb leu/euro ar trebui să rămână stabil în acest an, cu o tendinţă dominantă de apreciere faţă de euro, având în vedere că banca centrală ar putea să urmărească o politică mai predictibilă şi o volatilitate mai redusă a ratelor de do-bân-dă. Analiştii se aşteaptă ca leul să câştige teren anul acesta în faţa euro şi previzionează un curs de 4,3-4,4 lei/euro. În privinţa do-larului american, părerile analiştilor sunt împărţite, optimiştii prog-no-zând întoarcerea cursului chiar sub pragul de 4 lei/dolar, în timp ce pesimiştii văd cotaţia avansând apre 4,4 lei/dolar. 2015 a fost un an tensionat pentru cei care au fost atraşi în trecut de mirajul francului elveţian, dar şi pentru cei cu credite în dolari. Pe parcursul anului trecut, moneda naţională s-a depreciat cu două cifre în faţa dolarului american, respectiv un minus de 13%, şi în faţa francului elveţian, minus 13%, în timp ce deprecierea faţă de euro a fost de doar 0,9%.

    După ce inflaţia a încheiat anul 2015, în premieră, în teritoriul negativ, la -0,9%, va continua să scadă şi în prima jumătate a acestui an pe fondul ajustării TVA de la 24% la 20%. Iar ulterior, este posibil ca inflaţia să reintre pe un trend pozitiv începând din vară şi poate încheia anul între 1% şi 2%, conform estimărilor unor analişti. În acest context, Banca Naţională ar putea să menţină în acest an dobânda-cheie la minimul istoric de 1,75%, dar există şi posibilitatea majorării ratei în situaţia în care vor apărea semne de supraîncălzire a economiei. În 2015, dobânda-cheie a fost redusă de patru ori, după ce a fost ajustată de cinci ori în 2014. Planurile ambiţioase de relaxare fiscală adoptate de guvern şi parlament pentru anul electoral 2016 au pus politica monetară „pe hold“.

    Procesul de relansare a creditării va continua în acest an, evoluţia fiind susţinută atât de accelerarea economiei, respectiv a  investiţiilor şi consumului, cât şi de dinamizarea ofertei bancare, ca urmare a scăderii costurilor de finanţare. Creşterea puternică a creditării în lei a reuşit anul trecut să contrabalanseze declinul împrumuturilor în valută, susţinând revenirea creditării totale în teritoriul pozitiv după trei ani de scădere. Împrumuturile în monedă naţională şi-au accelerat dinamica pozitivă, în condiţiile în care ratele dobânzilor la creditele noi acordate companiilor şi populaţiei au scăzut la minime record, odată cu programul de relaxare monetară derulat de BNR prin diminuarea ratei dobânzii de politică monetară. Ponderea creditelor în lei a devenit majoritară în anul 2015, ajungând la finele lunii noiembrie la 50,9% din totalul creditării faţă de un minim de 36,5% în luna mai din anul 2012.
     

  • Restanţele universităţilor private

    „Ar trebui ca Harvard să fie gratis?“ – este problema pe care a ridicat-o un grup de candidaţi la Grupul de Supraveghetori ai universităţii americane, aflată în prezent pe locul al doilea în clasamentul celor mai bune universităţi la nivel mondial. Candidaţii la organismul ce ajută la stabilirea strategiei universităţii au stârnit recent numeroase dezbateri în presa internaţională. Ei spun că Universitatea Harvard face suficient de mulţi bani din donaţii şi alte activităţi (a ajuns la un endowment de 37,6 de miliarde de dolari), încât nu ar mai avea nevoie de taxarea anuală a studenţilor. Argumentul pe care îl aduce acest grup este că, dacă Harvard ar fi gratis, mai mulţi studenţi calificaţi cu multiple talente şi de diferite origini ar aplica, iar universitatea nu ar mai avea probleme ce ţin de echilibrul etnic.

    Cei care se opun spun că ideea este absurdă, pentru că, dacă ceva este gratis, creează utilizatorului senzaţia că este fără valoare şi este tratat ca atare. Dacă la Harvard şi la alte universităţi de renume din lume taxa anuală de studii este de circa 40.000 de euro pe an, în cadrul unei universităţi private în România aceasta variază între aproximativ 400 de euro (pentru ciclul de licenţă la Facultatea de Istorie din cadrul Universităţii Hyperion) ori 450 de euro (pentru Administraţie la Universitatea Creştină Dimitrie Cantemir) şi aproximativ 1.500 de euro (Facultatea de Actorie din cadrul Universităţii Hyperion), pentru cursurile masterale taxele medii fiind în jur de 600 de euro, iar pentru cele doctorale de 1.500-2.000 de euro.

    Învăţământul privat românesc a ajuns la un maxim al numărului de studenţi în anul universitar 2008-2009, când aproximativ 45% dintre studenţii din România studiau în universităţi private, iar numărul studenţilor în ciclul I de licenţă din mediul privat aproape îl egala pe cel din sistemul de stat. Numărul de studenţi din universităţile private a scăzut drastic ajungând la o pondere de circa 13% în anul universitar 2014-2015, până la aproximativ 20.000 de studenţi. Prof. univ. dr. Ovidiu Folcuţ, rectorul Universităţii Româno-Americane, oferă o estimare mai recentă a numărului de studenţi: „Conform estimărilor noastre pentru 2015-2016, numărul de studenţi înmatriculaţi în învăţământul particular, raportat la anul universitar 2008-2009, ar putea fi chiar de opt-nouă ori mai mic. În paralel, numărul de studenţi cu taxă înmatriculaţi în învăţământul public a scăzut şi el de câteva ori, în condiţiile în care numărul de locuri bugetate pentru studiile universitare de licenţă a rămas relativ constant – aproximativ 60-63.000 – chiar dacă numărul absolvenţilor de liceu a scăzut“. Folcuţ observă că o constantă similară se manifestă şi în cazul studiilor universitare de masterat, finanţate de la bugetul de stat, dar undeva la jumătate din cifra alocată pentru licenţă.

    În aceste condiţii, piaţa universităţilor private din România a scăzut drastic: valoarea veniturilor celor 37 de universităţi private acreditate pe piaţa locală (potrivit listei publicate pe site-ul Ministerului Educaţiei) a ajuns în 2014, potrivit celor mai recente informaţii publice disponibile, la 456 milioane de lei (circa 100 de milioane de euro), la jumătate faţă de veniturile înregistrate de acestea în 2009, când valoarea lor se plasa la aproximativ 804 milioane de lei (circa 190 de milioane de euro). Cea mai afectată a fost Universitatea Spiru Haret, care a ajuns de la venituri de 380 de milioane de lei (90,4 milioane de euro) în 2009 la venituri de circa 68 de milioane de lei (15,2 milioane de euro) în 2014. Totodată, Universitatea Spiru Haret a trecut în cei cinci ani de la un excedent de circa 169 de milioane de lei (aproximativ 40 de milioane de euro) la pierderi de peste 12,7 milioane de lei (2,85 milioane de euro). Trendul de scădere a veniturilor este puternic vizibil şi în provincie: universitatea Vasile Goldiş din Arad a trecut de la 82 milioane de lei (circa 19,5 milioane de euro) la 68 de milioane de lei (circa 14 milioane de euro) şi de la profit de 19,5 milioane de lei (peste 4,5 milioane de euro) la profit de 345.918 lei (mai puţin de 100.000 de euro). 

     

  • Când toţi martorii spun aceeaşi poveste

    Uitaţi de „peak oil“, uitaţi de barilul la peste 100 de dolari, uitaţi de preţurile nesigure ale benzinei, care ba urmăresc, ba nu urmăresc tendinţele preţului ţiţeiului. Notaţi-vă în schimb data de 18 ianuarie 2016, când a apărut preţul negativ al petrolului.

    Presa internaţională a salutat premiera cu entuziasm, de la „Fraţii Koch inventează preţurile negative la petrol!“ la „Petrolul din North Dakota nu mai valorează nimic!“. Despre ce este vorba? Flint Hill Resources, rafinăria fraţilor miliardari Charles şi David Koch, a anunţat că va plăti minus 50 de cenţi pe barilul de petrol North Dakota, o varietate cu conţinut ridicat de sulf. Preţul a ajuns la acest nivel de la 13,5 dolari/baril cu un an în urmă şi de la 47,6 dolari/baril în ianuarie 2014.

    La câteva ore de la postarea preţului negativ pe site, Flint Hill a anunţat că a fost o greşeală şi că nu, producătorii de petrol nu trebuie să plătească 50 de cenţi pentru petrolul pe care îl vând, ci că vor primi 1,50 de dolari pentru un baril. Ceea ce, sincer, cred că e mai enervant decât un preţ negativ, care are, trebuie să spunem, farmecul său; aşa, un dolar şi jumătate mi se pare chiar o sumă rizibilă pentru o lume ameninţată. Vă reamintesc, de „peak oil“, de epuizarea rezervelor şi de spectrul barilului la 500 de dolari (este estimarea unui oficial al OPEC emisă cu ceva vreme în urmă, într-o perioadă pe care am denumit-o atunci „campionatul mondial de aruncări cu preţul ţiţeiului“ – veţi fi intuind la ce mă refer).

    Trebuie să spun, pentru buna informare a publicului,  că preţuri negative la hidrocarburi au mai fost – la un moment dat, anul trecut, propanul dădea cu minus prin Canada, iar rafinorii au plătit câteodată pentru a scăpa de stocuri de produse greu vandabile; dar acestea au fost cazuri de produse finite şi nu de materie primă. Preţul negativ al petrolului, sau cel de numai un dolar şi jumătate, este reflecţia perfectă a vremurilor tulburi pe care le trăim: avem analişti economici mai mulţi ca niciodată, dar nimeni nu poate emite o previziune care să se şi întâmple, avem creşteri economice, dar lumea, nu numai la noi ci şi aiurea în lume, sărăceşte, avem indicatori şi rezultate şi pieţe şi tranzacţii, dar totul pare a se petrece nu la noi, ci în camera vecinilor, iar noi auzim doar gălăgia. .
    Avem voci care prevestesc periodic criza cea mare care va să vină, de parcă cea precedentă s-ar fi încheiat; nu, nu s-a încheiat, ci a fost doar cosmetizată şi aruncată, asemeni pisicii, în curţile vecinilor.

    Dincolo de astfel de versuri albe, să privim totuşi spre un indicator din lumea reală, pe care tot îl invoc, din când în când: este vorba de Baltic Dry Index, indice emis zilnic de Baltic Exchange din Londra, care ia în calcul peste 20 de rute comerciale şi reflectă evoluţia costurilor de transport din industria navală a materiilor prime – minereu de fier, oţel, ciment, cărbune. Analiştii care îl folosesc şi îl citează spun că tranzacţiile cu materii prime, reflectate în evoluţia costurilor de transport, sunt direct legate de mersul viitor al economiei mondiale – creşte înaintea şi în timpul perioadelor faste şi scade înaintea şi în perioadele de criză. Cel mai recent l-am invocat în aprilie anul trecut, când a ajuns la interesanta valoare, oarecum emblematică, 666, de la aproape 12.000 de puncte în 2008. La finele săptămânii trecute Baltic Dry a ajuns la cea mai mică valoare înregistrată vreodată, de 369 de puncte, după ce în august anul trecut ajunsese la 1.222 de puncte şi de la 2.330 de puncte, care reprezintă „vârful“ din perioada de criză economică, atins în 2013.

    Ce spun preţul scăzut al petrolului şi valoarea extrem de scăzută a BDI? Păi ceea ce spun şi preţurile în derută ale mărfurilor, şi temerile legate de evoluţia economiei în China, şi pieţele care cad, şi avertismentele domnului Soros. Lachian Gunn, profesor universitar australian, a scris o lucrare, susţinută matematic şi economiceşte, cum că, cu cât dovezile sunt mai multe, cu atât probabilitatea ca ele să prezinte realitatea sunt mai puţine. Lumea a intuit aceasta – poliţiştii, de exemplu, ştiu că dacă mai mulţi martori la un eveniment îţi spun exact aceeaşi poveste, atunci lucrurile nu s-au întâmplat deloc aşa. Aşa că toate cele enumerate, şi care spun toate aceeaşi poveste, a crizei care va veni, greşesc.
    Sau poate nu. 

    „Nud coborând scările“ a lui Marcel Duchamp, o pictură la fel de limpede ca textul de mai sus.


     

  • Marcel Bărbuţ: “Evoluţia anunţată în construcţii ne poate duce şi la un avans de două cifre”

    “În 2016 vom depăşi cu siguranţă 1.000.000 de metri cubi, interesant fiind faptul că firmele din construcţii şi beneficiarii finali se concentrează din ce în ce mai mult pe produse de calitate, în detrimentul preţului cel mai mic. Asta se vede şi în vânzările noastre, unde avem creşteri masive înregistrate la polistirenul EPS 80 + şi scăderi pe segmentul EPS 50. Este semnul că în construcţii era preţului cel mai mic a apus. Acum a venit, în sfârşit, momentul calităţii. Din semnalele primite până acum de la parteneri este posibil ca în 2016 să creştem cu cel puţin 5%. Însă evoluţia pozitivă anunţată în construcţii ne poate duce şi la un avans cu două cifre, al cifrei de afaceri”, declară Marcel Bărbuţ, proprietar AdePlast

    În 2015, AdePlast a raportat o cifră de afaceri de 305,7 milioane de lei şi cu un profit net de 13 milioane lei, nivelul EBITDA fiind de 46 milioane lei. Creşterea cifrei de afaceri faţă faţă de anul precedent a fost de 1,75%. “Diferenţa faţă de creşterea pe diviziile de producţie s-a îregistrat deoarece în 2015 am fost nevoiţi să renunţăm la comercializarea de polisitiren extrudat (XPS), pe care nu-l produceam în fabricile noastre. Deşi era un business cu un rulaj bun, a devenit nerentabil din punct de vedere al resurselor  implicate. În plus, strategic vorbind,  am concentrat toate resursele companiei pe producţia proprie. Astfel, diviziile interne au reuşit să recupereze destul de bine cifrele pe care le înregistram în trecut din XPS”, precizează Marcel Bărbuţ.

    În 2016 AdePlast îşi redefineşte conceptul de dezvoltare. “Analizăm piaţa în vederea achiziţiei de producători de materiale de construcţii similare cu ale noastre sau complementare. De asemenea, vom revigora proiectul nostru pentru construcţia fabricii de vată bazaltică, care va avea o locaţie strategică ce va permite accesul uşor în afara graniţelor, 60 de procente din producţie fiind destinate exportului”,  precizează Marcel Bărbuţ.

    În 2014, compania AdePlast a intenţionat să construiască o fabrică de vată bazaltică, pentru care s-a calificat pentru un ajutor de stat în valoare de 7,3 milioane de euro. “Cu toate că am avut acest sprijin, am decis atunci să punem pauză în proiect deoarece furnizorii de echipamente la acel moment nu puteau să ne ofere decât tehnologii de producţie destul de poluante pe bază de cocs şi gaz, dar care erau totuşi în limitele legii.  Însă, cum este normal, cadrul legislativ cu privire la poluare devine din ce mai restrictiv şi ne-ar fi putut crea probleme în viitor. La această situaţie s-a adăugat şi responsabilitatea noastră faţă de mediu care ne-a făcut tot timpul să alegem cele mai noi tehnologii de producţie. Aşa am decis că nu putem investi într-o industrie depăşită tehnologic, care nu are perspective. Acum lucrurile s-au schimbat, iar investiţia pe care o vom face va fi una extrem de modernă. Practic vom aduce noutăţi revoluţionare în această industrie”, explică Marcel Bărbuţ.

    În ceea ce priveşte finanţarea pentru noua fabrică Marcel Bărbuţ adaugă: “vom apela la resurse proprii, dar şi la un nou ajutor de stat şi mai ales sprijin bancar. În luna decembrie vom achita integral un credit de investiţii din 2008, pentru care am avut o rată destul de consistentă. Astfel, în 2017 o vom putea lua de la capăt cu noi investiţii. De asemenea, o bună parte din investiţiile mai vechi vor fi amortizate”. 

    AdePlast este cel mai important producător român de materiale pentru construcţii, cu trei platforme industriale situate în Oradea, Ploieşti şi Roman.

    Oradea. Capacitatea de producţie este de 250.000 de tone adezivi şi mortare uscate, 50.000 de tone / an  vopsele  şi tencuieli decorative  şi 700.000 metri cubi de polistiren expandat (EPS), având inclusă şi capacitatea de producţie de polistiren grafitat în cobranding cu firma BASF.

    Ploieşti. Pe platforma industrială de la Ploieşti se află o fabrică de adezivi şi mortare uscate cu o capacitate de 450.000 de tone / an, o fabrică de polistiren expandat (EPS) de 1.050.000 de metri cubi, o line de producţie de polistiren grafitat de 150.000 de metri cubi, la care se adauga o fabrica de vopsele, tencuieli decorative, lacuri şi emailuri, cu o capacitate de 50.000 tone / an.

    Roman. AdePlast deţine o zonă industrială care include o fabrică de adezivi şi mortare uscate cu o capacitate de 450.000 de tone / an şi  o linie de producţie de polistiren expandat cu o capacitate anuală de 700.000 de metri cubi. Astfel, Adeplast devine producătorul de termosistem numărul 1 din România, având toate materialele componente realizate în fabricile proprii.

  • CES 2016: Viitorul nu a venit încă, dar prezentul pare mai bun ca niciodată

    O primă concluzie ce poate fi trasă după CES este că 2016 va fi anul caselor inteligente. De la camere de securitate care fac diferenţa între animale, maşini şi oameni până la frigidere inteligente, toate gadgeturile prezentate folosesc tehnologia pentru a face viaţa mai uşoară. Cu toate acestea, doar pentru că poţi face un obiect mai inteligent nu înseamnă neapărat că îl faci şi mai bun; integrarea obiectelor în Internet of Things (IoT) are rost doar dacă asta duce la rezolvarea unei probleme.

    CES, desigur, este o expoziţie, astfel că şi obiecte aparent inutile îşi găsesc un loc. Un exemplu este Febreze Home Air Freshener, un gadget legat de smartphone care face exact ce sugerează şi numele: degajă un miros plăcut în camera unde se află.

    Personalizarea experienţei pe care o au şoferii pare să fi fost una din principalele teme de lucru pentru producătorii auto la CES. Spre exemplu, Chrysler a prezentat „viziunea pentru un transport inteligent“, adică un program care poate monitoriza lucruri precum modul cum conduce un şofer sau preferinţele acestuia astfel încât să îi poată transmită acestuia informaţii utile atunci când ele sunt necesare.

    Qualcomm, pe de altă parte, a anunţat lansarea unei platforme numite AllJoyn, un software open-source care integrează dispozitivele mobile şi GPS în sistemul de entertainment auto. Noutatea? Integrarea va permite crearea unor profiluri, astfel încât fiecare membru al familiei care conduce maşina să aibă stabilite posturi de radio, melodii preferate, înălţimea scaunului sau a volanului, poziţia oglinzii sau chiar temperatura din habitaclu. Qualcomm spune că toate aceste reglaje se fac automat atunci când un anumit telefon se leagă de sistemul de entertainment al maşinii.

    Mai mulţi producători auto au anunţat lansarea unor modele care se conduc singure, iar acest lucru ar putea deschide drumul către noi şi noi posibilităţi. Mark Fields, CEO‑ul Ford, a anunţat un parteneriat cu Amazon pentru a dezvolta un sistem ce va permite proprietarilor să conecteze maşinile direct la casa inteligentă. Prin sistemul Sync 3, şoferul se va conecta la un serviciu de voce în cloud şi va cere casei să pornească maşina; similar, fiind în maşină, ei pot cere sistemului, printr-o comandă vocală, să deschidă uşa garajului sau să pornească centrala termică. Cu alte cuvinte, IoT la superlativ.

    Bosch a prezentat o tehnologie similară dar care nu se bazează pe comenzi vocale, ci pe senzori de proximitate. Atunci când maşina se apropie de casă, sistemul inteligent porneşte luminile din curte şi ajustează temperatura din interior în funcţie de preferinţele prestabilite ale proprietarului.

    Cei de la Mercedes-Benz au mers chiar mai departe, introducând 2017 E-Class, prima maşină produsă în serie care primeşte licenţă pentru a se putea conduce fără şofer în SUA. Maşini lansate de alţi producători au nevoie de extrasenzori sau modificări pentru a obţine această licenţă, au explicat cei de la Mercedes, în vreme ce E-Class are această tehnologie integrată. Alături de maşină, nemţii au prezentat şi un concept de software care foloseşte date predictive pentru a învăţa obiceiurile zilnice ale şoferului. Spre exemplu, atunci când rezervorul de combustibil ajunge la un sfert din capacitate, computerul de bord afişează staţiile de alimentare la care şoferul opreşte în mod uzual.

    Dacă ar trebui să alegem cea mai bună maşină prezentată la CES 2016, titlul ar reveni unui prototip numit Faraday Future FFZERO1. Imaginaţi-vă un Bat-Mobil în lumea reală şi veţi avea o idee despre designul celor de la Faraday; adăugaţi 1.000 de cai-putere, tracţiune 4×4 şi un volan în care puteţi introduce smartphone-ul pentru a personaliza experienţa de condus şi veţi înţelege de ce maşina în cauza a atras privirile tuturor la CES.

  • Preţurile ţiţeiului se îndreaptă spre 28 dolari/baril,după ridicarea sancţiunilor împotriva Iranului

    Preţurile petrolului se îndreaptă luni spre 28 de dolari pe baril, continuând evoluţia descendentă, pe fondul îngrijorării investitorilor că majorarea exporturilor de către Iran, ca urmare a ridicării embargoului occidental, va accentua supraoferta din piaţă, transmite MarketWatch.

    La bursa din New York, petrolul cu livrare în februarie este cotat în scădere cu 1,2%, după ce a coborât cu până la 2,5%, la 28,67 dolari pe baril, pe platforma electronică Globex.

    Preţul ţiţeiului Brent, de referinţă la Londra, a coborât cu până la 2,7%, la 28,14 dolari pe baril, iar în timpul nopţii a atins 27,67 dolari pe baril.

    Piaţa americană de acţiuni şi obligaţiuni este închisă luni pentru sărbătoarea Martin Luther King, dar contractele pentru petrol sunt tranzacţionate pe platforma Globex.

    Perspectiva ca Iranul să reia exporturile a îngrijorat investitorii în contractele futures, acestea pierzând peste o cincime din valoare de la începutul anului, coborând sub 29 de dolari pe baril pentru prima oară în ultimul deceniu.

    Analiştii consideră că preţurile ţiţeiului ar putea coborî la 25 de dolari pe baril, sau chiar mai mult, în următoarele săptămâni.

  • ASF a aprobat modificarea normei RCA, tarifele urmând să fie corelate cu daunalitatea

    ASF a aprobat modificarea normei privind RCA, astfel că asigurătorii vor fi obligaţi să coreleze evoluţia tarifelor RCA cu nivelul daunalităţii pentru fiecare segment de asiguraţi, iar pentru vehiculele care nu pot circula în străinătate din cauze tehnice nu vor mai încheia şi poliţe Carte Verde.

    ASF a aprobat modificarea normei privind RCA, astfel că asigurătorii vor fi obligaţi să coreleze evoluţia tarifelor RCA cu nivelul daunalităţii pentru fiecare segment de asiguraţi, iar pentru vehiculele care nu pot circula în străinătate din cauze tehnice nu vor mai încheia şi poliţe Carte Verde.

    “Am aprobat astăzi (miercuri – n.r.) în Consiliul ASF amendamentele la Norma 23, avem clauza cu privire la corelarea primelor şi majorărilor de prime cu daunalitatea”, a declarat preşedintele ASF, Mişu Negriţoiu, într-o întâlnire cu jurnaliştii.

    Astfel, asigurătorii sunt obligaţi să transmită în format electronic Autorităţii de Supraveghere Financiară ipotezele folosite, metodele actuariale şi justificarea aplicării acestora pentru calculul primelor, împreună cu baza de date utilizată pentru aceste calcule.

    Mai multe pe www.mediafax.ro

  • Horoscop economic 2016

    Este greu să fii 2016 când vii după 2015. Aşa pot fi rezumate motivaţiile celor aproape 30 de oameni din business care au răspuns solicitării Business Magazin de a alege cuvintele care vor marca 2016.

    2015 a fost un an greu, în care au avut loc multe evenimente negative şi care a generat multe aşteptări. Spre diferenţă de 2015, 2016 începe pe un val de optimism construit din aşteptările legate de guvernul tehnocrat, de accelerarea unor proiecte pe fondul anului electoral, dar şi din trendul economic pozitiv cu care s-a încheiat anul trecut. Mai pe scurt, anul începe optimist pentru că românii au nevoie să treacă peste ultimii ani, foarte grei din prea multe puncte de vedere, crede Dragoş Petrescu, proprietarul reţelei de restaurante City Grill: „Este evident că românii sunt dispuşi să cheltuiască mai mult. Au salarii mai mari, au speranţe într-o guvernare mai curată, au acces la credite mai facil şi vor să depăşească momentele crizei“.

    Creşterea, incertitudinea şi riscul sunt cele trei cuvinte alese de cei mai mulţi oameni de afaceri care au răspuns solicitării Business Magazin. Conform Comisiei Naţionale de Prognoză, economia va creşte cu peste 4% în 2016 şi, pe lângă creşterea consumului administraţiei cu 2% şi a investiţiilor străine (+6,2%), cifrele prognozei arată un an foarte bun pentru industrie, care ar urma să crească cu peste 5%. „Creşterea este deja o constantă a economiei româneşti de câţiva ani şi, în absenţa unor evenimente majore cu efect negativ pe plan global, creşterea va continua în 2016. Eu estimez că va fi de fapt o creştere mai mare decât în 2015, pentru că se simte o creştere a consumului intern, care până acum a fost relativ anemic, şi de asemenea a sectorului imobiliar, care a fost şi el în suferinţă în ultimii ani; să ne rugăm cu toţii să fie un an bun în agricultură şi putem probabil ajunge spre 5% creştere de PIB“, estimează Marius Ghenea, iar Emilian Duca, partenerul coordonator al departamentului de consultanţă fiscală din cadrul BDO România, crede că „în acest moment nu există niciun factor intern care să frâneze creşterea economică din anul 2016“.

    Există însă mulţi factori externi care ar putea împiedica atât creşterea, cât şi cursul bun pe care a intrat România în ultimii doi ani. Evoluţia internă a României a mai fost dată peste cap la fiecare criză externă, aşa încât este de aşteptat ca multele incertitudini externe să genereze răspunsuri neaşteptate în economii dependente de economiile europene, cum este cazul României. Marius Ghenea vorbeşte despre un „nou normal“, o stare de incertitudine generală, care porneşte de la ISIS, de la criza migranţilor sau de la conflictul din Siria şi merge până la tot felul de alte probleme majore la nivel global. „Contextele externe ale României rămân incerte. Situaţia s-a acutizat mai ales prin marile provocări ale Europei din ultimii anii: criza datoriilor suverane ale Greciei care încă nu s-a sfârşit, atitudinea agresivă şi imprevizibilă a Rusiei, pericolul foarte concret al terorismului care poate genera atentate oriunde şi oricând, criza refugiaţilor şi, nu în ultimul rând, norii unei noi crize economice globale. Incertitudinea anului 2016 vine mai degrabă din afara României şi e dată de posibilitatea unor evenimente agresive şi turbulenţe pe care nu le putem controla şi la care putem fi victime prin efectele de domino ale globalizării“, spune Cosmin Cosma.

    Adrian Crivii crede că cea mai importantă problemă externă, în afara unei potenţiale noi crize economice, va fi în 2016 legată de fenomenul migraţiei: „Migraţia va fi cea mai mare problemă cu care se va confrunta Europa în afara crizei economice, care se va accentua şi va pune probleme şi în relaţiile interstatale, iar tensiunile sociale vor creşte. Elementele discordante se vor accentua punând în pericol însăşi viitorul Europei unite si libera circulaţie. Tendinţele naţionaliste, excentrice se vor accentua, cu efectele negative de rigoare“.

    În tot acest context, Cătălin Olteanu, director general al firmei de logistică FM România, crede că 2016 va fi despre managementul riscului: „Cât să rişti, cât să te întinzi cu prognoza? Cum vor continua conflictele din Siria şi Ucraina, ce efecte vor avea conflictele din economia mondială sau cum vor afecta acestea economia noastră? Ce alte fraude vor mai fi descoperite şi pe unde? Cum ne vor afecta? Va ajuta fenomenul electoral creşterea economică? Sau vor apărea efecte adverse la măsurile deja luate?“. Sau vor apărea efecte adverse la măsurile deja luate?“.

    Retorica lui Cătălin Olteanu încearcă să contureze un cadru global de care România nu se poate desprinde, oricât de echilibrată ar fi piaţa internă. Pentru că echilibrul macroeconomic sau creşterea industriei şi a consumului sunt una, dar instabilitatea pe care o poate genera anul electoral este alta şi este internă. Adrian Crivii pune pe primul loc în topul incertitudinii „Luptele politice generate de anul electoral“, deoarece un an electoral pe fondul importantelor schimbări sociale din ultimii doi ani poate influenţa şi economia, nu numai societatea. „Este un an cu două valuri de alegeri, cele locale şi cele legislative. Fiecare an electoral a avut un impact în piaţă, istoric vorbind. Multe lucrări cu sectorul public au fost influenţate de alegeri. România vrea însă schimbare, iar 2016 s-ar putea să iasă din tipar. Electoral înseamnă mai mult decât oricând că este şansa noastră de a da putere şi semnificaţie fiecărui vot. Se întâmplă o dată la 4 ani şi, chiar dacă economic apar unele fluctuaţii, social ar trebui să devină un exerciţiu de demnitate“, crede directorul general al Policolor SA, Marius Vacaroiu. Legat de demnitatea alegerilor, tot ultimii doi ani au mai adus un val de schimbare, o dată cu forţa venită dinspre noua generaţie, care a simţit că, dacă se implică, poate influenţa rezultatul unor alegeri sau poate obţine un răspuns semnificativ la o problemă.

    Eugen Voicu, director general al Certinvest, spune că „vom vedea o implicare mai mare din partea societăţii civile, pe fondul unei generaţii tinere mai vocale, cu acces la noile mijloace de comunicare capabile să propage mesaje rapid în rândul unei mase mult mai largi de oameni. Aşteptările lor se vor face mult mai auzite, iar clasa politică va trebui să ţină cont de ele“. În plus, schimbarea structurii şi a aşteptărilor celor care vor deveni masa votanţilor va pune presiune pe zona partidelor şi a modului cum acestea vor aborda alegerile.

    De fapt, schimbarea socială adusă de întinerirea voturilor şi de schimbarea la faţă a politicii adusă de DNA va face ca anul electoral să nu fie dominat doar de tăieri de panglici şi de obişnuitul heirup electoral, ci mai degrabă de gestionarea unor transformări structurale pe care nici societatea, nici clasa politică nu le-au mai abordat anterior la aceste dimensiuni. „Este probabil ca schimbarea clasei politice (chiar dacă este provocată în principal de DNA) să rezulte în evoluţii imprevizibile ale opţiunilor politice. Ar trebui ca aceste alegeri să evidenţieze gradul de dezvoltare a democraţiei noastre, precum şi modul cum mediul de afaceri se va raporta la clasa politică. Dacă până acum erau suficienţi pensionarii pentru a câştiga alegerile, marele pariu va fi în 2016 pe noua generaţie“, crede Emilian Duca.


     

  • Cum a ajuns un singur oraş să exporte 70% din produsele româneşti de software

    Prima oară când am fost la Cluj, în urmă cu vreo 11-12 ani, am rămas cu impresia plăcută a unui oraş civilizat, cu clădiri vechi şi monumente bine aşezate. Îmi aduc aminte de un loc curat şi destul de agitat. Anul acesta am petrecut o săptămână întreagă în oraşul de pe Someş, iar schimbările au fost evidente. Oraşul e în continuare curat, clădirile vechi sunt tot acolo, dar printre ele şi-au făcut loc coloşii de sticlă şi termopan care anunţă noua eră a Clujului, dominată şi generată de creşterea sectorului IT.

    Clujul a fost mereu un centru universitar cu tradiţie şi un oraş cu şomaj mic, dar în ultimii ani a devenit un magnet pentru companiile de IT şi outsourcing. Sursa succesului IT din oraşul transilvan are mai multe explicaţii, dar are la bază tradiţia antreprenorială a oraşului şi încercarea de a găsi o nişă în care oraşul să exceleze.

    Competiţia dintre Cluj şi Bucureşti i-a obligat pe specialiştii din institutele de cercetare de profil din Cluj‑Napoca să adopte rapid o atitudine antreprenorială, încercând să atragă comenzi din exteriorul ţării sau să dezvolte mici afaceri private capabile să furnizeze soluţii proprii pentru mediul economic local şi regional, spune Stelian Brad, preşedinte al Cluj IT. „S-a constatat că institutele de cercetare de profil din Bucureşti beneficiau de cele mai multe fonduri publice de cercetare (peste 60‑70% sau chiar mai mult). În timp relativ scurt, bazându-se pe un fond uman bun, deschis pentru învăţare şi adaptare, cu o atitudine adecvată pentru muncă şi calitate moştenită din tradiţia istorică transilvăneană, comunitatea de IT din oraş a învăţat bine lecţia afacerilor în domeniul software şi a proceselor tehnice aferente, a câştigat încrederea partenerilor externi, şi-a consolidat lanţul valorii şi şi-a dezvoltat şi diversificat reţelele internaţionale de afaceri. Beneficiind de un bazin constant de resurse umane tinere bine calificate şi motivate pentru afirmare profesională, firmele de IT locale şi-au putut creşte treptat-treptat afacerile – preponderent pe pieţele internaţionale (peste 90%). De la acest punct, evoluţia fenomenului de clusterizare în acest caz particular nu mai are rost să fie prea mult descrisă.“

    Industria de IT este cea care a determinat dezvoltarea rapidă a Clujului, transformând oraşul de pe Someş în al doilea „motor“ al economiei după Bucureşti. Iar acest lucru a fost posibil printr-o serie de oportunităţi de care clujenii au profitat, după cum remarcă Stelian Brad: „Dintre oportunităţile acelor vremuri aş menţiona deschiderea canalelor de comunicare cu occidentul, capacitatea specialiştilor IT din oraş de a comunica uşor cu colegii omologi din occident, nivelul redus al capitalului financiar iniţial necesar pentru a porni o afacere privată în domeniul dezvoltării software, raportul preţ/calitate al serviciilor prestate de specialiştii locali extrem de competitiv, evoluţia pozitivă a industriei IT pe plan internaţional, dezvoltarea accelerată a internetului, explozia tehnologiilor hardware şi software în domeniul comunicaţiilor care a facilitat globalizarea afacerilor IT, precum şi impactul IT asupra creşterii productivităţii şi competitivităţii altor sectoare economice“.

    De aici şi până la concentrarea geografică a companiilor de IT din Cluj a mai fost doar un pas, care s-a pliat perfect pe fondul cererii venite din pieţele vestice. „Acestea au ajuns la un grad de saturaţie. Clujul însemna o masă critică de specialişti care pot fi educaţi prin interacţiunea cu pieţele mature. Motivaţiile primare au fost secondate de factori precum preţuri convenabile, competenţele lingvistice, proximitatea geografică, avantajul unei culturi europene sau reducerile de taxe“, subliniază Călin Văduva, CEO al Fortech. „În primul rând, la nivelul României, Clujul deţine cea mai mare pondere de specialişti IT raportat la populaţia activă. Totodată, Clujul este caracterizat de o forţă de muncă preponderant tânără, orientată spre învăţare. Astfel, oraşul a împrumutat repede o cultură a standardelor şi a calităţii muncii, inspirată de experienţa colaborării cu clienţii internaţionali. Apoi, colaborarea dintre universităţi şi companii, dezvoltarea unui cluster de IT sau elanul antreprenorial pot constitui factori diferenţiatori, sporind capitalul de atractivitate al Clujului în comparaţie cu alte oraşe.“

  • Randamentele fabuloase ale investiţiilor în lux

    Bijuterii sau pur şi simplu diamante? Maşini de epocă? Poate obiecte de artă? Pentru persoanele cu averi mari, cumpărarea unui diamant sau a unei maşini rare este deopotrivă o investiţie, dar şi o cheltuială pentru propria plăcere. Aproape un sfert din bogaţii lumii continuă să cheltuiască mai mult pe bunuri de lux şi numai 8% spun că vor să reducă sumele alocate acestor produse, arată studiul The Wealth Report 2015, realizat de compania de consultanţă Knight Frank. Cei mai mulţi dintre cei cu apetit în creştere pentru bunuri de lux se găsesc în Marea Britanie, ţară cu cea mai mare densitate a rezidenţilor cu averi de peste 30 de milioane de dolari. La finalul lui 2014 în Marea Britanie se aflau 81 de miliardari în euro şi aproape 2.500 de persoane cu averi mai mari de 100 de milioane de euro. Pentru comparaţie, studiul arată că România are doar 2 miliardari şi 48 de persoane cu averi de peste 100 de milioane de euro. Numai în 2014, averile bogaţilor au crescut cu 700 de miliarde de dolari. În vârful piramidei bogaţilor sunt 53 de nou intraţi tot anul trecut, arată The Wealth Report.

    Nu se vorbeşte foarte mult despre românii care aleg să investească în pietre preţioase sau colecţii de timbre, dar este de notorietate colecţia de maşini a lui Ion Ţiriac. Aceasta reuneşte peste 150 de exponate de epocă, fabricate începând cu anii 1899, dar şi automobile performante, cu un design actual. Este singura colecţie din lume cu cele 6 Rolls-Royce Phantom produse până în 1972, precum şi cu exemplare care au apărut anterior unor personalităţi ca Sir Elton John, Sammy Davis Jr. sau Bernie Ecclestone. Ion Ţiriac spune, în materialul de prezentare de pe site-ul Ţiriac Collection, că totdeauna a fost pasionat de maşini, dar că din păcate, vreme de 50 de ani nu a prea avut timp pentru a se dedica acestui hobby. Povesteşte că a început să cumpere maşini în momentul în care şi-a permis, din punct de vedere economic, respectiv când a început să facă bani din sport. „În 1969 a fost cel mai bun an al meu, când am câştigat 17 turnee. Cel mai rău m-am clasat la Roland Garros, pe locul opt, fiind singurul amator lângă şapte profesionişti. În acel an am adunat la un loc 5.000 de dolari şi mi-am cumpărat primul Mecedes 280 S, ţin minte că am ales S, pentru că era cu carburator şi puteau românii să umble cu şurubelniţa la el“.

    Campionii din tenis câştigă acum zeci de milioane de dolari, sume despre care Ion Ţiriac spune că sunt rezonabile. Adaugă şi că a fost un mare pasionat de Ferrari: „Mereu am luat, am luat, am luat, le-am ţinut pe unde nu am mai ştiut. O poveste complet ridicolă – când a ieşit Ferrari F40 mi-au alocat unul – cu marketingul «serie limitată» pe care îl au sunt probabil cea mai isteaţă companie din lume -, de-abia aşteptam să vină şi am mai luat unul la suprapreţ.“

    Le-a ţinut vreme de zece ani la un prieten, spune Ion Ţiriac, iar la un moment dat neamţul l-a întrebat ce să facă cu cele două Ferarri de la el din grajd; Ion Ţiriac le-a vândut într-o singură zi la preţ de unul şi regretă şi în ziua de azi, pentru că în prezent un astfel de automobil se vinde cu peste un milion de euro. „Este o boală cronică, nu numai o pasiune. Nu mă mai duc la licitaţii, deşi din când în când nu pot să mă abţin. Sunt lucruri care îmi plac, poate peste măsură şi atunci nu prea am limită. De pildă 600-le Mercedes eu cred că e o maşină din care am opt bucăţi şi cred că mai cumpăr dacă mai găsesc. Mi se par atât de performante şi fiabile încât am cumpărat tot pe ce am putut să pun mâna.“

    Recondiţionarea unei maşini de colecţie poate dura până la doi ani şi jumătate, iar costurile pot fi uriaşe, deoarece pentru o singură piesă de la o maşină rară un investitor poate ajunge să plătească cât pentru o maşină întreagă. Cât ajunge să valoreze după recondiţionare? „Numai atât cât este cineva dispus să plătească pe ea“, punctează Ion Ţiriac, care apreciază că Spania a găzduit, cel mai proababil, cele mai mari colecţii de maşini. Valoarea unei maşini de colecţie este dată de un complex de factori, iar istoria contează în cazul acesta aproape tot atât de mult cât şi obiectul în sine. „S-au făcut doar 16 maşini Phantom 4 şi au fost vândute numai către casele regale. Eu am singurele două Phantom 4 care se află în mâini private“, spune Ţiriac, care povesteşte că a învăţat să conducă la 15 ani, când lucra la fabrica de camioane Steagul Roşu „şi am luat palme de mi-au sărit urechile de la cei mai în vârstă până am învăţat să conduc“.