Tag: credit

  • Cu mana intinsa la stat

    Saptamana trecuta au fost aprobate indelung asteptatele
    modificari ale programului guvernamental Prima Casa, conceput
    pentru a revitaliza piata imobiliara rezidentiala si cea a
    constructiilor. Fapt care nu prea s-a intamplat, tinand cont ca
    prea putine apartamente noi aveau un pret apropiat de baremul
    garantat de creditare, stabilit la 60.000 de euro.

    Dupa primele luni de aplicare a programului – acesta a intrat in
    vigoare in iulie 2009 – lucrurile erau deja certe: apartamentele
    construite inainte de 2000 sau chiar inainte de revolutie se
    vindeau bine, avand in vedere si reducerea semnificativa de
    preturi, in timp ce ansamblurile noi se finalizau in absenta
    (uneori aproape totala) a vanzarilor. {i asta, macar in parte,
    pentru ca majoritatea dezvoltatorilor imobiliari au tinut cu dintii
    de preturi, reducerile fiind de cele mai multe ori anulate de
    deprecierea leului in raport cu euro.

    Sub umbrela explicatiei ca ar stimula sectorul de constructii,
    unii dezvoltatori si consultanti imobiliari au vorbit adesea, in
    ultimele luni, de necesitatea majorarii plafonului de garantare a
    unui credit prin Prima Casa. “Un plafon mai mare ar incuraja
    dezvoltarea de noi locuinte, nu ai cum sa construiesti si sa vinzi
    in 60.000 de euro.” Asa suna argumentatia unui manager din
    industrie in urma cu cateva luni. Desigur, pana sa se apuce de noi
    dezvoltari ar fi avut posibilitatea de a vinde mai usor locuintele
    deja finalizate si nevandute – o analiza a BUSINESS Magazin
    efectuata vara trecuta arata ca aproape jumatate din apartamentele
    noi din piata, cu termen de finalizare in 2009, erau nevandute.

    A doua varianta a Prima Casa a starnit deci un interes crescut –
    inclusiv din partea cumparatorilor care s-au intrebat daca o
    majorare a plafonului ar duce si la o crestere a preturilor.
    Autoritatile au ales insa sa joace dur. Plafonul de garantare a
    ramas neschimbat, la 60.000 de euro pentru locuintele finalizate
    inainte de 1 februarie 2010, in timp ce pentru noile locuinte se va
    garanta un credit de 70.000 de euro sau de 75.000 de euro in cazul
    in care mai multi potentiali cumparatori se asociaza intre ei
    pentru dezvoltarea unui proiect rezidential.

    Care a fost reactia unor dezvoltatori? Sa considere ca decizia
    autoritatilor e dezamagitoare si ca statul pune bete in roate
    pietei rezidentiale, incalcand parca un spatiu sacru unde doar
    dezvoltatorii dicteaza tendintele. Solutia in opinia acestora?
    Majorarea plafonului pentru care TVA-ul perceput la achizitia unei
    locuinte noi este de 5% – acest plafon este stabilit in acest
    moment la aproximativ 92.000 de euro. Ajutorul statului ar fi deci
    singura solutie salvatoare.

    Coborarea preturilor pana la un nivel unde cererea se intalneste
    cu oferta – o definitie de altfel de baza a pretului unui produs –
    nu pare a fi o solutie. De ce? “Fiindca deja se vinde aproape de
    costul de constructie”, “fiindca terenul a fost scump”, fiindca si
    fiindca. Nu conteaza ca terenurile au fost achizitionate in momente
    de varf din punct de vedere al preturilor, la fel cum nu conteaza
    nici ca costurile de constructie sunt astazi mai reduse cu minim o
    cincime sau ca cererea a fost interpretata gresit, rezultand
    apartamente de doua camere cu (minim, uneori) 70 de metri patrati
    utili.

    Tot ceea ce conteaza este ca autoritatile trebuie sa sara in
    ajutorul dezvoltatorilor aflati in impas, pentru a sterge
    diferentele dintre conditiile actuale din piata si cele din 2007 si
    2008. Piata s-a schimbat complet, chiar daca unii isi dau seama sau
    nu, chiar daca unii accepta acest fapt sau nu. Iar o posibila
    piatra de temelie pentru o noua piata este pusa chiar prin
    modificarile aduse programului Prima Casa.

    Pentru toti ceilalti care au jucat dupa conditiile dinainte de
    criza, daca nu exista o alta solutie, pierderea trebuie asumata.
    Fie ca este vorba de terenuri supraevaluate care fac ilogica
    dezvoltarea unui anumit proiect imobiliar, de produse dezvoltate
    conform unei estimari eronate a cererii sau de institutii bancare
    care intarzie sa isi “curete” portofoliile de active neperformante,
    pierderea trebuie macar luata in calcul.

    In definitiv, capitalismul inseamna si pierdere, nu doar
    profit.

  • Sefii de la Finante pornesc prin lume ca sa faca reclama la eurobondurile romanesti

    Ministrul de Finante, Sebastian Vladescu, a anuntat joi ca in
    cel mult doua saptamani va incepe un roadshow (tur de prezentare)
    pentru emisiunea de eurobonduri in valoare de 500 de milioane de
    euro pana la 1,5 miliarde de euro, pe care statul roman vrea sa o
    emita pentru a face rost de bani. Maturitatea imprumutului va fi
    intre 5 si 10 ani.

    Data la care va avea loc emisiunea de eurobonduri va fi, dupa
    cum sustine Vladescu, pana la finele primului trimestru al acestui
    an.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • ProCredit: Am mizat pe creditul in lei si ne-am ars

    “Am intrat in criza cu 80% din credite acordate in lei. In
    octombrie 2008 toata piata de lei practic a disparut, iar Bursa s-a
    blocat. Am avut un soc si ne-a luat sase luni sa il corectam. Acum
    avem bilantul echilibrat, jumatate din credite in lei, iar jumatate
    in euro”, spune Gian Marco Felice, directorul general al ProCredit
    Bank.

    La nivelul pietei, creditul in valuta reprezinta in prezent
    circa 60% din totalul creditului neguvernamental, fata de 56% la
    sfarsitul anului 2008.

    Mai multe amanunte pe
    www.zf.ro

  • Autostrada Bechtel sta si asteapta un credit salvator

    Cum in acest an prioritare sunt proiectele de infrastructura
    realizate cu cofinantare europeana nerambursabila, continuarea
    lucrarilor la Autostrada Transilvania se poate face doar printr-un
    credit garantat de statul roman. “Am discutat cu primul ministru si
    cu conducerea Bechtel posibilitatea acordarii unui credit garantat
    de stat, insa deocamdata nu se stie in ce forma”, a declarat ieri
    secretarul de stat in Ministerul Transporturilor Constantin
    Dascalu.


    Cititi mai multe
    pe www.gandul.info

  • Banca Carpatica cere inca 25 mil. euro de la actionari

    “Motivul majorarii consta in capitalizarea bancii pentru a
    asigura o rezistenta mai buna la socurile macroeconomice si
    sistemice si pentru a sustine liniile de afaceri ale bancii”, se
    spune in convocatorul semnat de Viorel Grigore, presedintele
    Consiliului de Administratie al bancii.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Rata la trei camere a scazut de la 600 la 350 euro in doi ani

    Daca in luna martie 2008, cand apartamentele vechi din Bucuresti
    au atins un nivel maxim de circa 2.060 de euro/mp, apartamentele cu
    trei camere din cartiere precum Drumul Taberei sau Titan costau
    120.000 de euro, in prezent aceleasi locuinte costa 70.000 de euro,
    potrivit anunturilor de pe site-urile de profil. Bancile solicitau
    un avans de 10-15%, iar dobanda la creditele pe termen lung era de
    circa 7% anual. In aceste conditii, pentru un credit de 100.000 de
    euro pe o perioada de 20 de ani, rata se ridica la circa 600 de
    euro lunar.

    Mai multe amanunte pe
    www.zf.ro

  • CEC a lansat un credit de nevoi personale cu asigurare de somaj

    “Clientii pot alege o perioada de gratie de maximum 12 luni, in
    care vor rambursa numai dobanzi si comisioane (…) si nu trebuie
    sa prezinte documente justificative privind utilizarea fondurilor”,
    se arata intr-un comunicat al CEC Bank.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • RBL a dat credite de 25 mil. lei cu 6% dobanda

    “Din valoarea totala de 50 de milioane de lei a creditelor
    acordate, jumatate au fost acordate cu o dobanda de 6%, restul
    fiind credite intermediare si anticipate (acordate pe parcursul sau
    la inceputul contractului, cu o dobanda de 10%, respectiv 15% pe
    an, n.r.)”, spune Andrei Stamatian, 32 de ani, presedintele bancii
    – unul dintre cei mai tineri executivi de top dintr-o banca.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro