BusinessMagazin

Tag: cercetare

  • China a devenit al cincilea exportator mondial de armament

     Este pentru prima dată, din 1950, când Marea Britanie nu se mai ocupă unul dintre primele cinci locuri la nivel mondial, potrivit acestui Institut.

    Exporturile chineze de armament au crescut cu 162% în perioada 2008-2012, în comparaţie cu precedenţii cinci ani, 55% dintre aceste exporturi mergând în Pakistan.

    “Ascensiunea Chinei a fost cauzată, în principal, de achiziţii importante de armament în Pakistan”, a declarat, citat într-un comunicat, Paul Holtom, directorul pentru Cercetare din cadrul SIPRI.

    “Un anumit număr de contracte recente relevă că China devine un furnizor semnificativ pentru un număr în creştere de state importante”, afirmă acest expert.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Opinie Dragoş Damian: Reindustrializez patria! Cine mai vine alături?

    Dragoş Damian este CEO al companiei farmaceutice Terapia-Ranbaxy şi preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Medicamente Generice din România.

    Dupa-amiaza a fost mai dificil pentru omul de executie din mine. Asta pentru ca, participand la discutiile prilejuite de lansarea raportului SAR (ca de obicei exceptional), am asistat la o dezbatere stufoasa de analiza macroeconomica si politica fiscal-monetara, dificil de inteles pentru nespecialisti si rupta de realitatea concreta a problemelor omului de operatiuni – au participat la ea intre politicieni, analisti si consultanti de ieri si de azi care ne convingeau ca obiectivul comun este sa facem ca sa fie bine ca sa nu fie rau.

    Nu eram pregatit, venind din linia frontului reindustrializarii, sa asist la inca o discutie politizata despre reforme strcuturale, deficite macro, imprumuturi de pe pietele valutare internationale, despre daca sunt bune sau nu acordul cu FMI sau regionalizarea sau aderarea la zona Euro.

    Breaking news este ca nu se mai gaseste personal calificat pentru operatiuni industriale – dezindustrializarea Romaniei a dus la disparitia interesului dezvoltarii oamenilor pentru astfel de activitati. Dar avem o discutie supramediatizata despre clasa 0 sau clasa 1.

    Realitatea dureroasa este industria chimica este profund vulnerabilizata prin inchiderea combinatelor chimice de stat – exista furnizori comuni care risca sa intre sau au intrat deja in insolventa, gasirea altora va costa mai mult. Dar discutam la televizor despre cum industria chimica din Romania va deveni ceva mai ceva.

    Tragedia multor operatiuni este ca asteapta peste un an pentru a primi o bursa modesta de 2-3 milioane de Euro din fonduri europene pe axa POS-CCE – proiectele stagneaza astfel iar fructul activitatilor de R&D de exemplu va aparea doar peste 3-4 ani, adica foarte tarziu. Dar inca avem dilema daca atragem 40 sau 46 de miliarde de Euro.

    Adevarul teribil este ca multe sectoare sunt de 3 ani intr-un blocaj financiar-fiscal tot mai greu de administrat. Banii pe bunurile si serviciile contractate se incaseaza uneori la peste un an si simultan apar taxe noi care obliga la amanarea de proiecte industriale. Dar aflam ca emisiunile de bond-uri de pe pietele internationale sunt un mare succes.

    Informatia frustranta este ca in fiecare zi Romania transpune in legislatie mult prea repede directive europene care inca sunt in faza de discutii cu industria din tarile din vest (sau de exemplu, pe care Polonia pur si simplu le respinge) si fara sa realizeze ca fara o rationalizare corecta a termenelor sau chiar a prevederilor din regulamente ne decompetitivizam industria. Dar angajatii ministerelor sustin ca trebuie sa ne respectam obligatiile fata de parteneri, desi suntem in zeci de proceduri de infringement tocmai pentru nu o facem.

    Suferinta exportatorilor este ca mediul diplomatic asista prea putin expansiunea economiei in straintate, mai ales in tarile emergente, in vreme ce ambasadele din Bucuresti au prioritate zero stabilirea de contacte comerciale. Dar, din ce vedem in fiecare zi, nu ducem lipsa de dezbateri de diplomatia politica.

    Imi doresc sincer ca politicienii, oficialii si consultantii sa revina mai aproape de economia reala si sa fie conectati cu problemele concrete cum ar fi cele de mai sus ale noastre, celor din operatiuni. Fara indoiala ca pe termen mediu sunt importante temele strategice cum ar fi finantarea deficitelor, politicile publice si prioritatile sectoriale. Dar pentru cel care astazi, pune umarul sa reindustrializeze patria sunt mai importante masurile tactice debirocratizante si deciziile politice mai curajoase.

  • Capitalistul săptămânii: Charles Henry Dow

    Dow s-a mutat apoi în Rhode Island, unde a lucrat timp de doi ani ca editor de noapte pentru publicaţia Providence Star, iar mai târziu s-a alăturat reporterilor de la Providence Journal, unde a început să scrie poveşti despre afaceri. S-a specializat în articole de istorie regională şi a fost recunoscut chiar din timpul vieţii prin scrierile în care explica dezvoltarea de diferite industrii şi perspectivele de viitor ale acestora.

    Redactorul-şef al publicaţiei la care lucra a fost atât de impresionat de cercetarea lui amănunţită, încât l-a trimis cu un grup de bancheri în Leadville, Colorado, pentru a scrie despre industria mineritului de argint. A câştigat încrederea finanţatorilor, iar în urma călătoriei, Dow a scris nouă articole. El a aflat astfel de ce fel de informaţii aveau nevoie investitorii de pe Wall Street pentru a face bani.

    Oamenii de afaceri păreau să-l placă şi să aibă încredere în el. În 1880 s-a mutat la New York, realizând că este locul ideal pentru afaceri şi ştiri despre business. S-a angajat la Kiernan Wall Street Financial News Bureau, publicaţie care scria ştiri financiare pentru bănci şi brokeri. A început propria lui agenţie, Dow, Jones & Company, în subsolul unui magazin de bomboane şi a început să facă un rezumat financiar al fiecărei zile pe care îl trimitea clienţilor. Acesta includea indicele de acţiuni Dow Jones.

    Primul număr al Wall Street Journal a apărut în 8 iulie 1889. Dow urmărea acţiunile a 12 companii, adăugând creşterea preţurilor acestora, precum şi o medie făcută de el. Prima astfel de medie a apărut în Wall Street Journal pe 26 mai 1896. Indicele industrial a devenit un indicator al activităţii important pentru piaţa de capital.

  • Cum se aplică formula americană în laboratoarele româneşti

    MONICA ENE-PIETROŞANU a absolvit Facultatea de Automatică şi Calculatoare în 1995 şi Facultatea de Matematică în 1996 – “era vremea când puteai să faci două facultăţi” – şi ulterior a rămas să profeseze în facultate ca asistent în cadrul catedrei de calculatoare timp de mai bine de doi ani. A dat curs unei propuneri venite din partea Microsoft şi a decis să plece în Statele Unite ale Americii timp de opt ani în grupul de dezvoltare de produse Windows. La nici 30 de ani, Monica Ene-Pietroşanu lucra în departamentul de cercetare şi dezvoltare al americanilor, dar spune că trecerea nu a fost bruscă, mai ales că “făceam parte din generaţia care alegea să plece din România”. Îşi aminteşte şi astăzi de concurenţa uriaşă pentru a prinde jobul vieţii, însă mărturiseşte că a avantajat-o studiul la ambele facultăţi, dar şi faptul că se specializase pe zona de securitate IT şi criptografie. Aşa a ajuns în Redmond unde a lucrat ani buni la partea de securitate din infrastructura sistemului de operare Windows. “Toate cursurile, chiar şi cele care nu mi-au plăcut deloc, mi-au folosit. Nu e un mit că avem un sistem educaţional bun”, spune astăzi managerul.

    Cei trei ani pe care voia să îi petreacă iniţial peste ocean s-au transformat în opt, iar “în loc de doi ne-am întors patru, cu doi băieţei. A fost un proiect de familie”, spune Monica Ene-Pietroşanu. Povesteşte că s-a simţit ca acasă în Seattle, Washington, loc mereu verde, la fel ca oraşul său de origine, Sinaia. Era sfârşit de 2005 când s-a întors în România – “am găsit ţara schimbată în mod pozitiv” – tot la Microsoft, mai întâi drept consultant, iar apoi ca site manager pentru centrul de suport tehnic global – “pe care l-am crescut chiar eu de la început până la peste 200 de angajaţi, cât aveam anul trecut”. O numeşte o experienţă antreprenorială care îi foloseşte şi în mandatul actual în prezent la Intel. “Faptul că Intel a venit cu un centru de R&D în România a fost pentru mine o posibilitate de a valorifica şi experienţa din cercetare de peste ocean şi cea antreprenorială din centrul Microsoft din ultimii cinci ani”, spune managerul. Îi lipseau ramurile de dezvoltare şi creaţie şi a acceptat noua provocare în vara anului trecut. “Ce m-a surprins în mod plăcut e faptul că, revenind din Statele Unite şi auzind toate poveştile despre scăderea nivelului educaţional din România, am văzut că nivelul este foarte ridicat, iar cine vrea să facă cu adevărat carte face.” Centrul Intel a fost inaugurat oficial în luna februarie. De ce a ales Intel să pună pe harta companiei România?

    Monica Ene-Pietroşanu admite că primul argument se leagă de bazinul de talente pe care îl produc universităţile româneşti, dar şi deschiderea universităţilor de a lucra cu Intel, pentru că “mediul academic a vrut mereu să se conecteze cu cel privat, iar Intel e un brand puternic”. A acceptat misiunea de a forma o echipă care să aducă inovaţie şi să creeze produse revoluţionare pentru grupul american. Centrul din cartierul Pipera este singurul construit de la zero în Europa de divizia de software şi servicii a Intel, deci care nu a rezultat ca urmare a unei achiziţii. Tranzacţiile au venit după deschiderea centrului şi nu înainte – firma Telmap cu birouri în Israel şi România, cu circa 100 de angajaţi în Bucureşti, dar şi compania Wind River, achiziţionată de Intel la nivel mondial, cu un centru de cercetare de 200 de oameni la Galaţi – dat fiind faptul că oficialii Intel voiau să-şi sporească prezenţa în Europa şi au dorit un loc apropiat de universităţi şi clienţi. Perla coroanei, compania McAfee, a fost achiziţionată de Intel în 2011, cea mai mare tranzacţie a companiei – circa opt miliarde de dolari – care a asigurat o mai bună coordonare între componentele hardware şi software la capitolul securitate, scopul fiind extinderea gamei de soluţii pe care compania o poate oferi clienţilor. În percepţia publicului, gigantul Intel e cunoscut mai ales pentru produsele hardware dezvoltate, însă compania urmăreşte o dezvoltare tot mai pronunţată şi în zona software. Investiţia Intel în software a început în 2004, dar achiziţiile au început de peste un deceniu. În Europa, Intel încă e percepută drept o companie lider în piaţa de hardware. Drumul de la microprocesoare la soluţii de computing e însă tot mai clar.

  • România vrea să aloce cheltuielilor pentru cercetare de 2% din PIB până în 2020

    “Strategia Europa 2020 prevede obiective pretenţioase pentru domeniul cercetări şi dezvoltării. România vrea să atingă 2% din PIB la cheltuieli pentru cercetare până în 2020. Acum suntem departe de acel nivel, anul trecut am avut 0,48% din PIB”, a afirmat Dobrescu la o conferinţă a Comisiei Naţionale de Prognoză (CNP).

    El a arătat că România stă foarte prost la mai multe capitole comparativ cu statele europene, precum performanţele care vizează competitivitatea, politica industrială, strategia pentru sănătate, precum şi performanţele în domeniul inovării.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum pescuiesc vesticii talentele din Carpaţi

    Pentru Alexandru, drumul la serviciu se termină ca pentru alte zeci de mii de bucureşteni la capătul magistralei de metrou. Lucrează în Pipera din 2009, deşi pe-atunci era doar student în anul al patrulea la Politehnică. “E primul meu job serios, am mai muncit, dar au fost slujbe neimportante. Au fost afişe în facultate unde firma se făcea cunoscută, dar şi seminarii în care ni se explica cu ce se ocupă de fapt.” E greu de explicat ce face absolventul – “lumea nu prea înţelege cu ce mă ocup” -, însă tot el spune că face simulări pe calculator pentru modelarea de circuite electronice.

    “Mi-am dat seama că tinerii români talentaţi sunt foarte dornici să contribuie la viitorul de succes al ţării. În Austria şi ţările din Vest, oamenii sunt mai relaxaţi, dar în România ambiţia şi dezvoltarea personală contează mai mult”, susţine Monika Kircher, directorul executiv al Infineon Austria, filiala unuia dintre cei mai mari producători de semiconductori la nivel mondial, al doilea în Europa şi primul din Germania. În viziunea ei, procesul de schimbare a României e mai puternic decât în statele europene dezvoltate, iar tinerii ştiu că pe spatele lor se va realiza reconstrucţia. “Ei cred că acesta este modul cel mai simplu de a urca pe scara socială. Tinerii care lucrează în paralel în timpul şcolii se întâlnesc mult mai des pentru că foamea de a avea succes şi de a se afirma cât mai repede e mai mare. De aici vine şi motivaţia crescută a lor”, adaugă dr. Jihad Haidar, vicepreşedinte şi director general al Infineon România.

    ERA IANUARIE 2006 CÂND INFINEON DESCHIDEA LA BUCUREŞTI ÎN PIPERA UN CENTRU DE CERCETARE ŞI DEZVOLTARE, cel mai mare din Europa de Est, similar celor din Graz, Villach, München şi Padova, având două divizii principale – aplicaţii auto şi carduri cu cip. Inaugurarea se făcea în prezenţa prim-ministrului de atunci, Călin Popescu-Tăriceanu, care promitea la acea vreme sprijin de milioane de euro pentru investiţii în cercetare şi dezvoltare. Banii nu au mai ajuns la Infineon, însă alternativa fondurilor europene a fost calea de a trece cu bine prin focurile crizei. “Orice guvern trebuie să înţeleagă că sprijinul e necesar pentru orice investiţie în cercetare, dar importanţi sunt şi oamenii pe care să îi instruim şi să îi păstrăm”, explică Kircher. Aşa s-a ajuns de la 30 la 250 de angajaţi într-o companie în care salariul de intrare pleacă de la 3.500 de lei lunar, al patrulea cel mai mare centru la nivel mondial. Diferenţa faţă de salariile din Austria, aflată în scădere, este de circa o treime, potrivit oficialilor companiei. Într-o slujbă din cercetare, dincolo de bani contează şi posibilităţile de promovare, condiţiile de lucru şi oportunităţile de pregătire oferite. Rata de înlocuire a angajaţilor este de sub 7%, ceea ce înseamnă că puţini sunt cei care migrează dintr-un loc în altul în acest tip de activităţi. Baza cea mai mare de studenţi vine de la facultăţile de specialitate din Bucureşti, Iaşi, Timişoara, Cluj-Napoca şi Braşov.

    “Ne putem mândri că suntem primul investitor în cercetare în microelectronică în România, dar şi cu faptul că avem o colaborare cu universităţile, de aceea un sfert din personal îl reprezintă studenţi aflaţi încă pe băncile şcolii”, spune Haidar, precizând că cei mai mulţi sunt păstraţi sau aleg să rămână în companie şi după absolvirea facultăţii.

    POTRIVIT OFICIALILOR, INVESTIŢIA DIN ROMÂNIA A FOST CEA MAI RAPIDĂ DINTRE CENTRELE DEZVOLTATE, iar mare parte din echipă este aceeaşi din prima zi. Criza din 2009 a fost resimţită de întreaga industrie, date fiind căderile din pieţele auto şi IT, dar criza din piaţa de semiconductori nu a afectat personalul de la Bucureşti. Importanţa României pentru Infineon este subliniată de investiţia de 100 de milioane de euro în active şi oameni în ultimii şapte ani.

    “Eu vreau să rămân în România, jobul actual mă stimulează, sunt foarte mulţumit cu ce fac aici, lucrez din anul al patrulea de facultate şi îmi place. Nu e genul de loc de muncă unde se neglijează şcoala, mai ales că la nivelul ăsta în inginerie nu se poate lucra cu facultăţi neterminate”, adaugă Alexandru, chiar dacă, după cum mărturiseşte tânărul de nici 25 de ani, “lumea nu prea înţelege cu ce mă ocup, dar le explic că fac simulări pe calculator”.

    Aşadar, dincolo de avantajul costurilor reduse, infrastructura, proximitatea universităţii şi potenţialul uriaş reprezentat de instruirea existentă, care răspunde nevoii de a recruta ingineri de dezvoltare înalt calificaţi, sunt pariul germanilor şi pentru anii următori, potrivit lui Reinhard Ploss, CEO al Infineon Technologies AG, grupul din care fac parte şi Technologies Austria AG şi subsidiara română.

    “România are un număr limitat de companii care activează în domeniul circuitelor integrate. În şcoală noi ştim de ele”, explică Alexandru, cu trimitere la centrul americanilor de la Microchip, unde sunt grupaţi alţi colegi de-ai săi de facultate. După cum bine rezuma de curând la Bucureşti un alt mare jucător, de data asta din zona dezvoltării de servicii IT, John Cotterell, CEO al Endava, România e o “combinaţie foarte bună între educaţie şi capacitatea tinerilor în informatică şi matematică”. Câtă vreme centre de dezvoltare se dezvoltă pe plan local, tentaţia lor de a părăsi ţara e ţinută sub control, însă cum numărul de locuri e totuşi limitat, colegii mai mici ai lui Alexandru s-ar putea să se vadă nevoiţi să-şi caute o slujbă în afara graniţelor. Mai bine plătită, dar departe de locul în care au devenit talente.

  • Aproape 60 de protestatari de la Universitate, cercetaţi pentru blocarea carosabilul sau distrugere

    Jandarmeria Capitalei, care a asigurat, în 21 şi 22 august, măsurile de ordine publică la adunările publice din Piaţa Universităţii, arată, vineri, într-un comunicat de presă, că protestatarii “şi-au manifestat opiniile în mod paşnic”. În timpul protestelor, în jurul orei 21.00, un grup de persoane a forţat gardul de protecţie, iar manifestanţii au ajuns pe carosabil, fiind astfel blocată circulaţia pe bulevardul Nicolae Bălcescu, de la intersecţia cu bulevardul Carol I până la intersecţia cu strada Ion Câmpineanu. Pe baza imaginilor video captate de jandarmi au fost identificate 106 persoane, dintre care 50 au fost sancţionate cu amenzi cuprinse între 200 şi 1.000 de lei “pentru tulburarea, fără drept, a liniştii locuitorilor prin producerea de zgomote cu orice aparat sau obiect ori prin strigăte sau larmă”.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Marga: Nu mi s-a dat nicio explicaţie oficială pentru înlocuire. Plec în Germania pentru cercetare

    El a precizat totodată, la RFI, că a refuzat toate propunerile care i s-au făcut şi că va pleca luna viitoare în Germania, dar nu ca ambasador, ci în mediul ştiinţific. Întrebat de ce crede că a fost demis din postul de ministru de Externe, Andrei Marga a răspuns: “Nimeni nu e căsătorit cu vreo funcţie. Nu există vreun motiv formulat de cineva în vreun fel. Ipoteza mea e că de fapt a fost o împărţeală înăuntrul unui grup şi un domn a dorit foarte mult acest minister. Aceasta a fost totul”. Solicitat să precizeze dacă se referă la Titus Corlăţean, Marga a spus că el nu o să facă nominalizări, lăsându-le “în seama altora”.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Cealaltă categorie de visători – tinerii din cercetare

    Simona Troncea (27 de ani), Maria Mureşan (24 de ani) şi Cristina Arjoca (26 de ani) au un plan bine pus la punct de aici înainte. Prima vrea să vadă cum poate să diminueze poluarea emisă de maşini prin instalarea unui dispozitiv făcut dintr-un anumit tip de alge, a doua analizează optimizarea fluxului de energie şi căldură dintr-o casă, idee utilă mai ales în contextul în care electricitatea va fi din ce în ce mai scumpă, iar a treia se chinuie la un tip nou de generator pentru turbine eoliene.

    “Am absolvit Facultatea de Chimie din cadrul Universităţii Bucureşti şi am urmat un master în domeniul materialelor moleculare. Am descoperit lumea fascinantă a chimiei în clasele gimnaziale, urmând ca mai departe să aprofundez această disciplină la nivel universitar. Momentan îmi propun să descopăr părţile necunoscute ale acestui domeniu”, spune Simona Troncea care de aproape patru ani lucrează în cadrul ICECHIM – Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Chimie şi Petrochimie.

    Cel mai nou proiect al Simonei Troncea sunt însă algele şi nu orice tip de alge, ci unele care pot forma un fel de sită în calea poluării produse de maşini şi nu numai. “România emite zilnic 0,8 milioane de tone de oxizi de azot din cele 50 de milioane de tone emise la nivel mondial, iar sursa principală de poluare o reprezintă automobilele. La nivel european în următorii ani aceste emisii trebuie reduse, iar acest lucru va constitui o obligaţie şi pentru România”, explică tânăra cercetătoare. Având aceste linii directoare, Troncea s-a apucat să dezvolte un mecanism bio împotriva poluării.

    “Proiectul meu (lucrarea de doctorat – n. red.) vizează reducerea emisiilor de oxizi de azot eliberate de automobile prin inserarea unui filtru realizat dintr-un anumit tip de catalizatori. Practic, înainte de a fi eliberate în atmosferă, aceste emisii ar trebui să treacă printr-un filtru cu catalizator. Catalizatorul este o substanţă inertă, care nu participă la reacţie, dar pe care o poate modifica. La final, oxizii de azot se transformă în azot doi (N2) , care nu este nociv, şi apă, randamentul procesului de transformare fiind de 95%”, explică Troncea.

    Astfel de site puse în calea poluării există azi în lume, dar aici intervine noutatea proiectului dezvoltat de Simona Troncea. “Noutatea proiectului constă în modul de obţinere a acestui catalizator, care va fi un catalizator «bio» şi nu unul clasic, format din dioxid de siliciu şi metale nobile. Voi utiliza pentru obţinerea acestuia un schelet de microalge de apă sărată din Oceanul Atlantic, a cărui compoziţie este de natură silicioasă. Este o idee care, dacă se va dovedi bună, ar putea fi folosită pentru centrale termice sau pentru boilere de încălzire, dincolo de automobile. Eu am nevoie de scheletul care înconjoară alga, dar care este foarte scump deocamdată”, a mai precizat Simona Troncea. Dacă cercetătoarea de la ICECHIM analizează modul în care o maşină poate polua mai puţin cu ajutorul algelor, Maria Mureşan se chinuie să vadă cum poate optimiza fluxul de energie dintr-o casă astfel încât consumul să scadă.

    “Am terminat Facultatea de Energetică din cadrul Politehnicii Bucureşti, iar teza de doctorat este cu tema «Gestionarea optimă a fluxului de energie şi masă într-o clădire», adică pentru acele case care-şi produc singure energia necesară din surse regenerabile. În Germania, de exemplu, există deja un institut care se ocupă de optimizarea consumului de energie, Passive House Institute, care certifică acele locuinţe unde consumul total de energie primară nu depăşeşte pragul de 120 de kWh pe metru pătrat pe an”, explică Maria Mureşan.

  • Pe ce cheltuiesc companiile farmaceutice zeci de miliarde de euro

    “Este important să ştim ce tip de persoană suferă de o anumită boală şi apoi cu ce fel de boală avem de-a face.” Formularea din urmă cu 2.400 de ani a celui mai cunoscut medic din antichitate, Hipocrate, este regula de bază şi în mileniul al treilea pentru producătorii farmaceutici. Medicina personalizată urmăreşte să ofere terapii ţintite, adaptate subgrupurilor de pacienţi ce manifestă aceiaşi factori de risc moşteniţi sau dobândiţi. Se poate stabili, deci, dacă structura genetică a bolii maligne de care suferă pacienţii generează simptome similare, dar necesită tratament diferit. Statisticile arată că, în medie, din zece pacienţi trataţi, aproximativ jumătate înregistrează beneficii în urma tratamentului. Pentru unii însă, tratamentul nu va avea rezultatul dorit, în timp ce alţii suferă de pe seama efectelor adverse. De-aici şi noua miză a marilor companii farma către cercetarea în domeniul medicinei personalizate. Bugete uriaşe sunt cheltuite anual de către Roche Holding, Pfizer, Novartis, Merck, Johnson & Johnson, GlaxoSmithKline, Sanofi şi Astrazeneca, cele opt situându-se în top 20 cheltuieli în zona de inovaţie în 2011 la nivel mondial.

    Ca pondere din venituri, mai bine de o cincime din veniturile Roche, de exemplu, se duc înspre cercetare şi dezvoltare, însemnând investiţii în valoare absolută de 9,46 miliarde de dolari, peste Microsoft, Toyota, Nokia sau Samsung. Poate părea o sumă impresionantă, însă cercetarea în farma costă în secolul al XXI-lea tot mai mult, iar medicina personalizată nu face excepţie. Există chiar date statistice care indică un declin al inovării în industria farmaceutică, după cum arată cifrele referitoare la noi descoperiri în sănătate. Aşa se face că, dacă în preajma anului 1990 vorbeam de câteva zeci de noi molecule anual, numărul lor a ajuns la circa zece în zilele noastre, adică de patru-cinci ori mai mic. Declinul poate fi pus pe seama costurilor extrem de ridicate în domeniul cercetării, dar şi a normelor de securitate tot mai stricte în momentul când se pregăteşte dezvoltarea unui nou medicament.

    Costul final al unei molecule care ajunge să fie dezvoltată până la stadiul de medicament ajunge la un miliard de euro, iar, dacă vorbim de medicină personalizată, “chiar mai mult decât atât”, după cum spunea Maurizio de Cicco, CEO al Roche Italia, cu prilejul inaugurării unei noi molecule destinate tratamentului cancerului de piele – vemurafenib – ce urmează să fie comercializată sub numele Zelboraf. “Doar în cazul companiei mele, dacă am calcula în bancnote de zece euro, investiţiile înseamnă de 25 de ori distanţa dintre Lună şi Pământ”, spune de Cicco. El precizează că cele două divizii ale elveţienilor, de diagnostic şi de farmaceutice, folosesc bugetul direct sau indirect către medicină personalizată pentru a găsi gene ale ADN-ului unde medicamentele funcţionează cu maximă eficienţă. Cercetarea se face astăzi diferit faţă de anii trecuţi, iar de Cicco crede că e puţin probabil ca statele europene, aflate în plină criză a datoriilor suverane, să ofere sprijin direct companiilor pentru cercetare. În prezent, colaborarea funcţionează sub forma unei integrări între învăţământ şi cercetare, concept care se revigorează tot mai mult în ţările occidentale. “Zelboraf e primul medicament care a fost conceput complet pe modelul medicinei personalizate, singurul aprobat de autorităţile din SUA, iar investiţia în descoperirea moleculei trece de un miliard de euro”, rezumă Maurizio de Cicco.

    Principala aşteptare a pacienţilor se leagă şi de alte sute de boli netratabile, unde eficienţa terapeutică este nesatisfăcătoare pentru medici şi ar exista loc de noi inovaţii, precum HIV, cancer sau boli infecţioase, boli care rămân în continuare fără tratament.

    Miliarde de dolari vor merge în anii ce urmează pentru a susţine afirmaţia profesorului Hans Westerhoff, făcută în cadrul forumului IT Future of Medicine: “Am putea crea o revoluţie în medicină, una chiar mai mare decât a accesului omului pe Lună”. Între timp, în lipsa unui ritm susţinut al inovaţiilor, multe din companii vor încerca să facă bani prin menţinerea în piaţă a medicamentelor originale ieşite de sub patent, deci cu alternativă similară la un preţ mai mic. Aici responsabilitatea nu mai e a cercetătorilor, ci a oamenilor din marketing şi vânzări, iar faptul că în cazul unor molecule ieşite de ani buni de sub patent producţia a scăzut cu doar 30% arată că unii îşi fac chiar bine meseria.