BusinessMagazin

Tag: companie

  • Cum a hackuit FBI iPhone şi ce a obţinut

    Cazul FBI împotriva Apple a fost închis, dar consecinţele acestui demers vor fi resimţite mult timp de-acum înainte. Pe de-o parte, compania condusă de Tim Cook insistă că acest caz nici nu trebuia să existe; de cealaltă parte, FBI pare să se confrunte cu cea mai mare criză de PR din istoria sa.

    Disputa dintre Apple şi FBI a ajuns la sfârşit după ce Biroul de Investigaţii al Statelor Unite a renunţat la petiţia către Curtea de Justiţie din California prin care voia să oblige compania să deblocheze telefonul unuia dintre atacatorii terorişti din San Bernardino. În final, nu a fost necesară intervenţia inginerilor de la Apple pentru a trece de protecţia telefonului, hackul fiind realizat de către o companie terţă, specializată în astfel de servicii.

    Aceasta este o veste bună pentru Apple şi pentru întreaga industrie de dezvoltatori de hardware şi software, companiile nefiind astfel obligate să ofere codul sursă al sistemelor de protecţie, iar forţele de ordine neputând accesa dispozitivele după bunul plac. Nu a fost dezvăluită metoda de hacking folosită şi nici dacă informaţiile stocate pe telefon includ dovezi care ar putea ajuta în investigaţia cazului San Bernardino. Nu este clar nici dacă metoda folosită pentru telefonul lui Syed Rizwan Farook funcţionează şi pe alte modele de iPhone. Acesta deţinea un iPhone 5C actualizat la versiunea 9.0 de iOS. ultimul model cu arhitectură pe 32 de biţi de la Apple. Este posibil ca hackul să nu poată fi rulat pe modelele mai noi, construite în jurul instrucţiunilor pe 64 de biţi.

    FBI-ul încearcă să nu ofere foarte multe detalii pe parcursul investigaţiei, însă probabil că vor oferi mai multe amănunte odată ce acestea devin publice. În acest moment, nu a fost divulgat nici măcar numele companiei care a asistat deblocarea telefonului.

    Întregul caz al FBI s-a bazat pe legea numită All Writs Act, parte a Actului Judiciar din 1789. Acest act stipulează că orice persoană sau organizaţie trebuie să ajute autorităţile atunci când situaţia în cauză o cere; ea nu poate fi însă aplicată în cazul în care asistenţa oferită presupune încălcarea unei alte legi. Iar aceasta a fost fereastra pe care marile companii au folosit-o pentru a câştiga procesele.

    Varianta actuală a legii a fost promulgată în 1911, iar prima decizia istorică pe baza acestei legi a fost dată în 1977, într-o dispută între Statele Unite şi Compania de Telefonie New York: sentinţa obliga operatorul să ajute la instalarea unui dispozitiv de urmărire a apelurilor realizate de către un suspect. Deşi decizia respectivă părea să fi creat un precedent, foarte puţine cazuri au mai fost câştigate, până în prezent, de autorităţi.

    „Credibilitatea FBI a atins un minim istoric“, susţine Evan Greer, director de campanie pentru organizaţia nonguvernamentală Fight for the Future. „Au minţit, în repetate rânduri, atât publicul cât şi instanţele de judecată pentru a crea un precedent periculos care ar fi atentat la siguranţa fiecăruia. Din fericire, utilizatorii de internet s-au mobilizat repede şi au reuşit să explice riscurile unui backdoor.“

    Declaraţiile lui Greer sunt uşor prăpăstioase, dar ele reflectă ideile multor oameni care s-au arătat indignaţi de cererile instituţiei americane. Părerile pe acest subiect sunt, evident, împărţite; Dan Primack, de la Fortune, crede că totul a fost doar o mişcare ingenioasă de marketing semnată Apple. Bloggerul de tehnologie Ben Thompson vede lucrurile puţin altfel: „Nimeni nu a ieşit bine din toată această poveste. Orice beneficiu ar fi avut Apple de pe urma ideii că vinde telefoane sigure a dispărut atunci când telefonul a fost deblocat; iar FBI nu numai că nu a reuşit să creeze un precedent pentru a forţa alte companii să îi ajute, dar s-au prezentat drept o instituţie incompetentă“.
    Edward Snowden a intrat şi el în horă cu un mesaj adresat mai degrabă instituţiilor media: „Jurnalişti, reţineţi că autorităţile au spus de mai multe ori că telefonul nu poate fi deblocat, deşi experţii au indicat cu totul altceva. Cine a avut în cele din urmădreptate?“.

    Cât despre procedura folosită de FBI, reprezentanţi ai companiilor de cybersecurity consideră că este vorba de ceva destul de simplu. Cei de la Errata Security notează că „sunt şanse destul de mici ca terţa parte care a deblocat telefonul să fi reconstruit un sistem de operare; e vorba, probabil, de o intervenţie în forţă, folosită de hackeri la majoritatea telefoanelor.“
    Pentru Apple, problemele însă continuă: faptul că FBI a reuşit să deblocheze telefonul înseamnă că există o vulnerabilitate la nivelul sistemului de operare care permite acest lucru. Astfel, într-o spectaculoasă inversare de roluri, compania condusă de Tim Cook vrea să acţioneze în instanţă biroul federal pentru a obţine detalii legate de modul de deblocare. Cât succes vor avea rămâne de văzut.

    Întreaga poveste bazată pe disputa dintre securitate naţională şi dreptul la intimitate s-a încheiat fără a avea un punct culminant, dar subiectul ar putea redeveni actual în orice moment. Ce vor face instituţiile de securitate de acum înainte? Vor apela la companii specializate, trecând peste producători, sau vor încerca să obţină ajutorul acestora acţionându-i în instanţă? Deşi nu au avut foarte mult succes până în prezent, sistemul legal american trebuie să dea o singură decizie favorabilă pentru a înclina definitiv balanţa.

  • Persoana care a hackuit pentru prima dată iPhone-ul lucrează la un soft pentru maşini autonome

    Compania cunoscutului hacker George Hotz, Comma.ai, a obţinut o finanţare importantă de la firma de venture capital Andreessen Horowitz în valoare de 3.1 milioane de dolari.

    Hotz este cunoscut pentru activitatea acestuia de hacker. El a hackuit iPhone-ul în 2007 când avea 17 ani şi a compromis şi PlayStation 3 în 2010.

    Ceea ce este special, spre deosebire de companii ca Tesla sau Google care lucrează la automobile autonome, la softul lui George Hotz este faptul că sistemul acestuia ar putea fi instalat pe orice maşină după ce a fost achiziţionată. Nu necesită să fie instalat înainte.

  • Cine sunt cei doi fondatori ai Mossack & Fonseca, compania care a ajutat zeci de personalităţi şi politicieni din lume să îşi ascundă averile cu ajutorul societăţilor offshore

    Jurgen Mossack s-a născut în 1949 în Furth, Germania, dar a trăit în Panama. El este fiul unui imigrant german care a fost membru al Waffen-SS. Potrivit Wikipedia se pare că după război acesta s-ar fi oferit să-i spioneze pe  comuniştii cubanezi pentru CIA.

    Ramon Fonseca Mora, 63 de ani, nu este doar avocat, ci şi scriitor.  A publicat patru romane, plus piese de teatru şi povestiri. A câştigat de două ori premiul literar Ricardo Miró. Romanele premiate sunt “La danza de las mariposas”  (1994) şi „Soñar con la ciudad” (1998). Cea mai nouă carte este „Mister politicus” şi a fost publicată în 2012.

    Mossack şi-a înfiinţat firma de avocatură în 1977, ca în 1983 să fuzioneze cu compania lui Fonseca.

     

  • Cine sunt cei doi fondatori ai Mossack & Fonseca, compania care a ajutat zeci de personalităţi şi politicieni din lume să îşi ascundă averile cu ajutorul societăţilor offshore

    Jurgen Mossack s-a născut în 1949 în Furth, Germania, dar a trăit în Panama. El este fiul unui imigrant german care a fost membru al Waffen-SS. Potrivit Wikipedia se pare că după război acesta s-ar fi oferit să-i spioneze pe  comuniştii cubanezi pentru CIA.

    Ramon Fonseca Mora, 63 de ani, nu este doar avocat, ci şi scriitor.  A publicat patru romane, plus piese de teatru şi povestiri. A câştigat de două ori premiul literar Ricardo Miró. Romanele premiate sunt “La danza de las mariposas”  (1994) şi „Soñar con la ciudad” (1998). Cea mai nouă carte este „Mister politicus” şi a fost publicată în 2012.

    Mossack şi-a înfiinţat firma de avocatură în 1977, ca în 1983 să fuzioneze cu compania lui Fonseca.

     

  • Xerox România anunţă două promovări la nivel regional şi două la nivel local

    Alina Zărnescu şi Florina Sereş au fost promovate la nivel de regiune în cadrul Xerox Corporation pe poziţiile de Director, Human Resources, Central & Eastern Europe, Israel & Turkey (CIT) şi, respectiv, General Manager Supplies, CIT. În locul Alinei Zărnescu a fost numită, începând cu data de 1 aprilie 2016, Manuela Son, iar departamentul Channels, condus până acum de Florina Sereş, va intra sub coordonarea Franciscăi Lebrun, care va prelua poziţia de Channels Business Director.

    “Noile numiri reflectă politica globală de resurse umane a Xerox Corporation care a oferit întotdeaua şi oferă în continuare oportunităţi de carieră la nivel naţional şi internaţional celor mai buni angajaţi ai săi”, afirmă Gabriel Pantelimon, General Manager Xerox România. “Având în vedere performanţele locale ale colegelor noastre Alina şi Florina, promovările la nivel internaţional sunt consecinţe fireşti în evoluţia lor profesională. Sunt convins că ele vor face faţă cu brio provocărilor pe care le vor întâmpina în noile funcţii. Din noile lor poziţii în managementul organizaţiei locale, Manuela şi Francisca vor contribui, datorită vastei lor experienţe, la dezvoltarea business-ului Xerox România şi la succesul companiei noastre.”

    În noua calitate, Alina Zărnescu este responsabilă cu dezvoltarea strategiei de resurse umane la nivelul Europei Centrale şi de Est, Israel şi Turcia, inclusiv pentru Xerox Services. Alina Zărnescu s-a alăturat echipei Xerox România în 2013, anterior lucrând la Procter & Gamble. Alina a coordonat implementarea sistemului GEMS HR în România, ţara noastră fiind prima din regiune care a introdus un sistem global de administrare a angajaţilor. În plus, departamentul condus de ea a primit, în 2014 şi 2015, premiul “The Best CIT HR Operations”, acordat de Xerox regiunii din care România face parte.

    În calitate de General Manager Supplies, Central & Eastern Europe, Israel & Turkey, Florina Sereş se ocupă de dezvoltarea strategiei privind consumabilele la nivel regional, implementând iniţiativele Developing Markets Operations (DMO). Florina Sereş s-a angajat la Xerox România în 2011, fiind pe rând Channels Manager şi Channels Director. Sub conducerea ei, departamentul Channels a primit premiul „The Best CIT Channels Operations’’, cinci ani la rând.

    Noul HR Manager Xerox România, Manuela Son, face parte din echipa de management de primă linie a companiei şi coordonează activitatea de resurse umane la nivel local. În acelaşi timp, Manuela îşi păstrează şi responsabilităţile legate de regiunea Central European Distributor Group (CDG). Manuela Son s-a alăturat Xerox în 2013, ca şi HR Manager CDG şi Learning & Development MEA (Middle East & Africa),  având o experienţă anterioră în zona de consultanţă şi management, ca HR Consultant în cadrul Sales Consulting şi HR Manager România & Bulgaria, în cadrul Ferrero.

    Francisca Lebrun, Channels Business Director, este responsabilă de coordonarea întregii reţele de peste 2.000 de parteneri şi reselleri ai Xerox şi a activităţilor, prin canalele de vânzări indirecte de echipamente şi servicii.  Cu o experienţă de peste 16 ani în echipa Xerox România, Francisca a deţinut mai multe funcţii cheie la nivel local şi regional, iar din 2007 face parte din echipa de management de primă linie a companiei.

  • Warren Buffett, cel mai mare investitor american, la prima mişcare directă în businessul românesc: 10 milioane de dolari într-o firmă de chimicale

    Warren Buffett, cel mai puternic investitor din lume, cu o valoare per­so­na­lă de aproape 67 mld. dolari şi un imperiu de business care se întinde de la căi ferate şi bănci până la mobilă, a făcut o majorare de capital în valoare de 10 milioane de dolari în compania Lubrizol România.

    Aceasta este a treia majorare de capital ca mărime înregistrată în România în luna februarie 2016 şi, potrivit informaţiilor disponibile, este prima intrare directă a unei firme controlate de miliardarul american în România.

    Datele de la Registrul Comerţului arată că firma fusese înregistrată în octombrie anul tre­cut, în Bucureşti, având ca acţionar com­pa­nia Lubrizol Oilfield Solutions, înregistrată în SUA. Fondurile folosite pentru majorarea de capital din februarie au venit, de asemenea, tot din SUA.

    Lubrizol este un business de 7 mld.do­lari, care are aproximativ 9.000 de angajaţi la nivel mondial. 

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Omul care a băgat în faliment un imperiu de 146 de magazine. Avea afaceri de 140 de milioane de euro şi 3000 de angajaţi

    În catalogul 100 TINERI MANAGERI DE TOP din 2008 a apărut  Florin Panea, proprietarul Leonardo, cea mai mare reţea de magazine de pantofi din ţară la acel moment. Reţeaua avea 146 de magazine în România, 55 în Ungaria, două în Bulgaria şi unul în Republica Moldova, realiza o cifră de afaceri de peste 140 de milioane de euro şi un profit de 4 milioane de euro, şi avea 3000 de angajaţi. 

    Panea începuse, la fel ca mulţi români, imediat după Revoluţie, cărând marfă cu sacoşa la Budapesta la fiecare sfârşit de săptămână. A înfiinţat Leonardo în 1994 împreună cu Dan Pavel, care a ieşit din afacere în 2004. Reţeaua a rămas liderul pieţei de profil de la înfiinţare până în 2013, când locul său a fost luat de Deichmann.

    Odată cu venirea crizei şi cu intrarea pe piaţa locală a retailerilor străini, businessul Leonardo s-a confruntat cu o pierdere constantă de teren. În a doua parte a anului 2009 Leonardo SRL a intrat în insolvenţă cu datorii totale de 100 milioane de euro, iar apoi a intrat într-un proces de reorganizare ce urma să dureze trei ani. După circa patru ani şi jumătate însă, compania a intrat în faliment.

    Analiştii spun că în cazul Leonardo a fost vorba de un anume model de investiţie, dar şi de dimensiunea publică a companiei: în timp de Deichmann a investit în comunicare pe toate mediile, Leonardo a fost o prezenţă, eufemistic vorbind, discretă. Iar aceasta este o lecţie pe care ar trebui să o înveţe şi să o ţină minte mulţi antreprenori locali, care preferă să fie prezenţe la fel de discrete ca Panea.

  • La 12 ani vindea saci de gunoi pentru a-şi cumpăra o pereche de adidaşi iar acum detine un imperiu de 3 miliarde de dolari

    Mark Cuban este un om de afaceri american, cunoscut datorită emisiunii SharkTank. Cuban este investitor, producător de film, autor şi deţine clubul de baschet Dallas Mavericks, lanţul de cinematografe Landmark Theaters şi compania Magnolia Pictures. În 2011, el a publicat cartea „Cum să câştigi în sportul numit business“, în care detalia experienţele sale din afaceri.

    Cuban s-a născut în 1958 în Pittsburgh, Pennsylvania, într-o familie de evrei. Bunicul său din partea tatălui şi-a schimbat numele de familie din Chabenisky în Cuban după ce a emigrat din Rusia; bunicii din partea mamei erau de origine română. Prima experienţă de business a avut-o la 12 ani, când a vândut saci de gunoi pentru a-şi cumpăra o pereche de adidaşi pentru baschet.

    Mark Cuban a urmat cursurile Universităţii din Pittsburgh, unde a devenit membru al frăţiei Pi Lambda Phi; a avut de-a lungul facultăţii mai multe slujbe, cum ar fi barman, instructor de dansuri disco sau organizator de petreceri. S-a transferat apoi la Universitatea din Indiana, de unde a obţinut în 1981 o diplomă în administrarea afacerilor.

    În 1982, Mark Cuban s-a mutat în Dallas, Texas, unde s-a angajat ca agent de vânzări pentru una din primele companii implicate în comercializarea calculatoarelor, Your Business Software (YBS). A fost concediat după câteva luni şi a decis să pornească propriul său business, MicroSolutions, luând cu el o parte dintre clienţii YBS. A vândut compania şapte ani mai târziu, în 1990, pentru 6 milioane de dolari.

    În 1995, alături de fostul său coleg de facultate Todd Wagner, Cuban a pus bazele Audionet, un start-up în domeniul transmisiunilor online. În 1998 compania s-a transformat în Broadcast.com, iar un an mai târziu a fost achiziţionată de Yahoo! pentru 5,7 miliarde dolari.

    În ianuarie 2000, omul de afaceri a achiziţionat pachetul majoritar de acţiuni al clubului de baschet Dallas Mavericks pentru suma de 285 milioane dolari. Înainte de investiţia lui Cuban, în cei 20 de ani de existenţă, Dallas Mavericks avea un procentaj de victorii de 40%. Din 2000 până în 2010, au ajuns la 69%. Cuban a devenit o figură publică în 2012, atunci când s-a alăturat sezonului 3 al emisiunii SharkTank. Emisiunea prezintă investitori cărora le sunt oferite şanse de a participa în anumite afaceri; până în prezent, de-a lungul a 109 episoade, Mark Cuban a semnat 82 de contracte şi a investit aproape 20 de milioane de dolari.

    Nu a intrat în politică, dar a finanţat mai multe campanii electorale, atât în rândul democraţilor cât şi al republicanilor. Mark Cuban s-a căsătorit cu Tiffany Stewart în 2002 şi are trei copii; el locuieşte într-o casă de 2.200 de metri pătraţi în Dallas şi are o avere estimată la 3,2 miliarde dolari.

  • Povestea lui Steve Jobs: geniu sau tiran?

    Va rămâne probabil în istoria lumii drept Managerul. Şi Antreprenorul. A lansat produse nemaivăzute şi a scris istorie. Cine a fost totuşi personajul Steve Jobs?

    Este aproape imposibil să vorbeşti despre Steve Jobs fără să strecori cuvinte precum geniu, vizionar sau legendă a lumii tehnologiei. Dar în spatele acestei măşti atent construite a stat de fapt un tiran cu o personalitate extrem de dificilă. Reputaţia mai puţin cunoscută a lui Steve Jobs a început să prindă contur încă din anii ’80, în primii ani ai Apple. Jeff Raskin pusese bazele Macintosh şi coordona acest proiect când i-a scris lui Mike Scott, preşedintele Apple, pentru a se plânge cu privire la Jobs, un “copil teribil” care părea să fie din ce în ce mai interesat de munca lui. L-a descris atunci drept cineva care acţionează fără să gândească, ia decizii de multe ori absurde fără să se consulte cu nimeni, nu se ţine de promisiuni, nu respectă obligaţii, nu vine de multe ori la întâlniri sau şedinţe şi este adesea iresponsabil. Şi pare să fi avut dreptate.

    Una dintre cele mai interesante povestiri ce ilustreaza caracterul lui Steve Jobs este cu legata de parcarea din fata companiei. Daca nu gasea rapid un loc pentru a-si parca masina atunci cand era grabit, Jobs mergea in fata sediului companiei si parca in locurile pentru handicapati, cateodata ocupand chiar doua locuri. Acest lucru a devenit cunoscut in cadrul companiei si de multe ori angajtii ii puneau biletele pe parbriz pe care scria “parcheaza in alta parte”. In plus, acestia au transformat simbolul mic al scaunului cu rotile care se gaseste pe indicatorul din fata locului de parcare intr-un Mercedes. Atitudinea inventiva a lui Steve Jobs in a gasi un loc de parcare este asemanatoare cu cea din business: pentru el regulile de baza nu se aplicau.

    In momentul in care ela a preluat conducerea Apple, in 1997, compania abia se mai tinea pe picioare; inainte de moartea lui Jobs, Apple avea un capital de 105 miliarde de dolari, plasandu-se in fata Dell si in spatele Intel

    Este greu de vazut cum aceste lucruri s-ar fi intamplat daca Apple s-ar fi conformat cu filozofiile standard de la Silicon Valley, spun analistii de pe piata, care considera ca Apple creaza produsele dupa niste tipare vechi: incuie usile si nu mai spune nimic pana produsul este perfect si gata pentru a putea fi lansat. “Si toate acestea se datoreaza lui Steve Jobs care era un manager foarte atent, din toate punctele de vedere” a spus Cordell Ratzlaff, un manager Apple. “Nu scapa niciun produs fara sa fie analizat cu minutiozitate de catre acesta, avea grija sa verifice tot, pana la nivelul pixelilor”.

    In ce priveste modul in care se comporta cu angajatii, Jobs era cunoscut ca fiind incapatanat si foarte dur. “Chiar si cel mai favorizat angajat putea sa ajunga sa primeasca o multime de reprosuri din partea lui”, a spus Edward Eigerman, un inginer din cadrul companiei, intr-un interviu realizat de Wired. “Mai mult decat in oricare alta parte unde am lucrat inainte aici imi era frica sa nu fiu concediat”, a completat acesta. Insa cu toate acestea angajatii lui Jobs i-au ramas devotati, probabil datorita farmecului sau personal. Andy Heartzfeld, cel care a creat originalul Macintosh OS, a spus ca Jobs l-a batut la cap cu o “staruinta mesianica”.

    Pe de alta parte, Cordell Ratzlaff, care a lucrat aproape de Jobs aproximativ 18 luni spunea ca Jobs are abilitatea de a scoate tot ce e mai bun din om. ” Am invatat o multime de lucruri de la el”, a adaugat acesta.

  • Înţelepciunea unui clovn devenit antreprenor

    Titlul nu are nimic peiorativ în el, să ne înţelegem; Derek Sivers a fost, înainte de a ajunge antreprenor şi preşedinte de companie, muzician şi clovn la circ. Cartea sa „Orice îţi doreşti. 40 de lecţii pentru un altfel de antreprenor“, apărută la Editura Publica, vine cu câteva idei interesante.

    Înainte de orice, formatul: colecţia – sper să fie o colecţie – se numeşte Publica Pocket şi condensează în 100 de pagini cât alte volume în 400; este adevărat că şi dimensiunea fontului este ceva mai mică. Mari sunt însă ideile din carte. Sivers a fondat un magazin online pentru muzicienii independenţi, care se numeşte CD Baby, în 1997.

    Magazinul a devenit cel mai mare distribuitor de muzică independentă de pe internet, cu vânzări de 100 de milioane de dolari pe an şi 150.000 de muzicieni clienţi. În 2008 Sivers a vândut CD Baby, ceea ce i-a permis să dedice mai mult timp sprijinirii muzicienilor, dar şi antreprenorilor; compania sa Wood Egg publică anual câte un ghid despre cum să-ţiînfiinţezi propria companie în ţări precum Cambodgia, China, Hong Kong, India, Indonezia, Japonia, Coreea de Sud, Malaiezia, Mongolia, Filipine, Singapore, Sri Lanka, Taiwan, Thailanda sau Vietnam.

    Ceea ce propune Sivers în volumaşul său cu fonturi mici este să furnizeze fundamentele dezvoltării unei companii fără ca antreprenorul să folosească un plan de afaceri. Singur autorul spune că „planul de afaceri este discutabil. Nu ştiţi ce vor oamenii cu adevărat până când nu demaraţi proiectul“. Folosind exemple din viaţa reală, dar şi din propriile sale experienţe, Derek Sivers este în stare să vă facă să vă loviţi peste frunte, în maniera „eu de ce nu m-am gândit?!“.

    La capitolul „inside“ nu pot evita conflictul său cu Apple şi Steve Jobs, pornit de la includerea catalogului CD Baby în magazinul de muzică iTunes. Totul, desigur, respectând condiţiile Apple, ceea ce nu i-a prea convenit tânărului antreprenor Sivers, care a avut tăria de a se opune abordării milităros-agresive a companiei lui Jobs. Care Jobs nu l-a iertat, criticându-l public, într-o dispută în care, eufemistic vorbind, să zicem că fiecare avea partea sa de dreptate.

    Totul s-a sfârşit cu bine, iar lecţia pe care Sivers a învăţat-o a fost despre menţinerea controlului asupra activităţii companiei, indiferent de ce, cum şi pentru cine lucrezi.

    Unul din capitolele cărţii se numeşte „Nu doar «da». Ori «clar, da!», ori «nu»“. Zic şi eu:

    „Clar, da!“.