BusinessMagazin

Tag: fabrica

  • Trei timişoreni au lansat apa care contine aur, iar 80% din producţie merge la export, inclusiv în China

    Trei oameni de afaceri din Timişoara au investit 5 milioane de euro într-o fabrică de apă din judeţul Caraş-Severin. Poziţionată pe segmentul de lux, apa Aur’a este îmbuteliată direct cum iese din munte şi conţine microparticule de aur şi argint. Timişorenii şi-au propus ca într-un an să ajungă să vândă 1 milion de sticle Aur’a pe lună, pe pieţe precum Germania, Belgia, Slovacia, Austria, dar şi pe cele asiatice. În România, apa Aur’a va fi găsită doar în restaurante, hoteluri şi cafenele.

    Primul lucru pe care ţine să îl clarifice la telefon Horaţiu Rada, unul dintre investitorii în Aur’a Mineral Water, este că apei Aur’a nu îi este adăugat aur şi argint, aşa cum s-a discutat în media odată cu lansarea ştirii legate de lansarea proiectului, ci microparticulele de aur şi argint fac parte din izvorul apei alături de alte minerale. Am înţeles că precizarea este importantă abia după ce am citit despre componenţa naturală a altor ape faimoase „de lux“. Evian, fondată în 1789, când marchizul de Lessert a descoperit gustul apei Evian la un izvor aflat pe proprietatea prietenului său Cachar, în Evian-les-Bains, iar vindecarea unor boli a fost pusă pe seama acestei ape. O altă apă cu renume, Fiji, îmbuteliată de la un izvor într-o insulă din Pacific, are proprietăţi datorate faptului că în compoziţie există electroliţi, colectaţi în drumul prin numeroase straturi de roci vulcanice.

    Tibet 5.100, care are ca sursă un izvor din munţii de la care îşi trage numele, de la 5.100 de picioare (peste 1.500 de metri) deasupra nivelului mării conţine un amestec de litiu, stronţiu şi acid metasilicic. Este populară în China, unde o sticlă de 330 ml costă 7,5 yuani, adică aproximativ 1,20 dolari. Nu e de mirare că următorul lucru pe care mi-l comunică Horaţiu Rada este optimismul cu care şi-au propus să atace alte pieţe – în curând aveau să plece în Vietnam, făcând parte din delegaţia de oameni de afaceri ce va merge alături de premierul Dacian Cioloş într-o misiune care are drept scop dezvoltarea perspectivelor de colaborare comercială între cele două ţări. 

    Investiţia în fabrica Aur’a din Ocna de Fier face parte dintr-un proiect de 5 milioane de euro a cărui primă etapă a fost gata în luna februarie a acestui an; resursele financiare ale investiţiei au fost credite bancare şi aporturi proprii ale investitorilor. Fabrica a început să producă în luna iunie şi are o capacitate de două milioane de sticle pe lună. Aproximativ 80% din producţie se exportă şi există deja contracte de distribuţie pentru Germania, Cehia, Slovacia, Belgia, Austria, dar şi pentru mai multe ţări din Asia, printre care şi China. În România, apa nu este încă disponibilă şi va ajunge în curând doar la distribuitori din zona HoReCa. Ţinta este să ajungă de la vânzări de la 500.000 de sticle pe lună anul acesta, la un milion până în primăvara anului 2017. În prezent, în cadrul fabricii din Ocna de Fier lucrează 15 persoane, locuitori ai comunei, iar creşterea acestui număr va fi influenţată de etapele de dezvoltare a afacerii.

    Aur’a Mineral Water, compania care deţine fabrica, are trei acţionari – Horaţiu Rada, Eleodor Coptil şi Mihai Petrăchioiu. Horaţiu Rada a intrat în afaceri în 1997, când a înfiinţat firma Cons Electrificarea Instal, cu activităţi în construcţiile civile; a trecut ulterior şi la realizarea branşamentelor şi a construcţiilor de reţele electrice. În asociere cu Eleodor Coptil, a extins activitatea firmei spre domeniul serviciilor dar şi al lucrărilor de infrastructură, suprastructură şi hidroizolaţii. Potrivit informaţiilor publicate pe site-ul Ministerului de Finanţe, Cons Electrificarea Instal a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri netă de 17,6 milioane de lei, la un număr mediu de 117 angajaţi. Horaţiu Rada a fost în 2006 preşedinte al Federaţiei Patronale din Energie, iar în 2004 a înfiinţat asociaţia patronală din domeniul energetic din zona de vest – Energobanat.

    Mihai Petrăchioiu are afaceri în domeniul turistic, în cel al serviciilor medicale şi de producţie a lifturilor, iar de aproape 20 de ani este manager regional la Rio Bucovina. Producătorul de apă minerală a fost preluat de grupul Maspex Wadowice din Polonia, potrivit unui anunţ făcut anul trecut, şi deţine o cotă de piaţă de 14% pe piaţa apelor minerale naturale plate, potrivit ZF. Rio Bucovina are trei unităţi de producţie în Vatra Dornei, Timişoara şi Giurgiu şi a avut în 2015 o cifră de afaceri de aproximativ 40 de milioane de euro, cu 18% mai mare decât în 2014.

    Horaţiu Rada povesteşte cum a apărut ideea unei investiţii în domeniul apei: „Am fost căutat cu insistenţă de o persoană care intermedia vânzarea unei unităţi de îmbuteliere a apei şi care promova afacerea ca pe o oportunitate extraordinară de afaceri. Exact ca în cazul zicalei cu pomul lăudat – locaţia, unitatea în sine, era în fapt o bombă cu ceas. Chiar dacă apa avea un nume pe piaţă, condiţiile de îmbuteliere şi tehnologia folosită păreau desprinse din Evul Mediu. Ca să nu vorbim despre preţul exorbitant care era cerut pentru finalizarea afacerii“, povesteşte Rada. S-a consultat cu un prieten şi împreună au decis că afacerea respectivă nu ar fi fost o alegere potrivită. Totuşi, a rămas cu ideea că o investiţie în domeniu ar putea fi o oportunitate, dar cu condiţia principală să fie vorba despre ceva care să aducă o noutate într-un domeniu aproape saturat. Ulterior, prietenul care l-a consiliat la vremea respectivă, Mihai Petrăchioiu, director regional al Rio Bucovina, a devenit asociatul lui Horaţiu Rada în proiectul Aur’a. 

  • Povestea apei de izvor din Codrii Vlasiei

    „Fabrică de apă“ este o exprimare care pare a avea o nuanţă nefirească. În fond, apa nu se fabrică – la fel ca iaurtul, salamul sau detergentul –, ci doar se îmbuteliază – e primul gând care îţi vine în minte dacă nu eşti obişnuit cu exprimarea. E drept, apele de masă, minerale sau de izvor, sunt filtrate, în drumul lor de la izvor spre sticla în care sunt îmbuteliate, iar în unele fabrici se fac analize ale calităţii apei.

    Laboratorul fabricii Calipso, de pildă, are mai multe încăperi, iar în zona de măsurători microbiologice accesul vizitatorilor este interzis, pentru a nu contamina nici aerul; prin pereţii de sticlă se văd aparatele la care se fac măsurători, iar Daciana Siderache, directorul general al Calipso, de profesie farmacist, spune că laboratorul nu este o condiţie impusă companiilor de profil. Adaugă însă că ea a considerat că este foarte important să aibă acest laborator, pentru a urmări permanent parametrii apei. „Nu orice companie îşi permite să aibă un asemnea laborator, costul aparatelor este mare“; un singur aparat poate costa mai bine de 10.000 de euro, iar investiţia totală a fost de 100.000 de euro.

    Laboratorul s-a dovedit extrem de util îndeosebi cu prilejul recentului scandal al apelor contaminate din magazine; Calipso a deschis uşile oricărui vizitator pentru a dovedi care erau măsurătorile documentate în ce priveşte calităţile apei. În portofoliul firmei se află apă plată, carbonatată (îmbogăţită cu dioxid de carbon), la ambalaje de 2 litri, 5 litri, 6 litri şi 10 litri, dar şi băuturi răcoritoare pe care le produce sub mărci proprii ale retailerilor.

    Întinsă pe o suprafaţă cât mai multe terenuri de fotbal, la marginea Bucureştiului, fabrica de apă Calipso este o clădire de câteva zeci de mii de metri pătraţi, cu nouă foraje în zona ce adăpostea altădată Codrii Vlăsiei. Cu o investiţie de 2 milioane de euro producătorul de apă de izvor şi-a crescut anul acesta capacitatea de producţie, iar previziunile pentru 2016 se referă la o cifră de afaceri mai mare cu 30% faţă de rezultatele anului trecut, când vânzările companiei au ajuns la 45,2 milioane de lei, cu un profit de 7 milioane de lei. Piaţa apelor îmbuteliate, care reuneşte apele minerale, de izvor şi de masă, are o valoare anuală estimată la circa 1,3 miliarde de lei; faţă de alte segmente, produsele româneşti domină ferm piaţa, România fiind o ţară bogată în resurse de apă. Importurile deţin cote infime, iar peste 60% din vânzările de pe segmentul apelor minerale sunt realizate de cele mai vândute cinci mărci – Borsec, Dorna, Izvorul Minunilor, Perla Harghitei şi Bucovina. În nişa apelor de izvor, Calipso are cele mai mari rulaje: anul trecut a vândut 150 de milioane de litri de apă; pe poarta fabricii ies zilnic zeci de tiruri, 25-30 în vreme de iarnă, iar numărul lor se dublează pe perioada verii.

    Daciana Siderache a preluat conducerea afacerii de câţiva ani de la tatăl său, fondatorul afacerii, iar fratele său, absolvent de Finanţe-Bănci, este directorul fabricii. „Foarte rar nu suntem de acord şi în general ne‑am împărţit bine ariile şi nu ne călcăm pe picioare, ca să zic aşa. Am fost crescuţi în acelaşi spirit…“, povesteşte tânăra antreprenoare. Era „foarte mică“, îşi aminteşte Daciana Siderache, în 1991, când părinţii săi au hotărât să-şi încerce norocul în afaceri. „Tata, care a avut o viziune de afaceri, a avut idei pe care nu le-am înţeles la acel moment. A spus: «Eu nu mai vreau să lucrez în domeniul de stat»“. Înainte de a miza pe cartea antreprenoriatului, fondatorul Calipso coordonase şantiere de construcţii, fiind responsabil de activitatea a sute de oameni; „era plecat mai tot timpul de acasă, dar avea un salariu de circa zece ori mai mare decât cel mediu de la acea vreme“.

    Primii paşi în antreprenoriat au fost în domeniul comerţului, cei doi soţi antreprenori aducând produse din Turcia; la scurt timp au cumpărat un spaţiu comercial la Constanţa, aprovizionat  cu alimente de la producătorii din ţară, cum ar fi Agricola Bacău; „tata s-a ocupat vreo trei ani de activitatea de comerţ alimentar, care a mers bine“. A început apoi comerţul cu produse nealimentare, luând produse de la fabrici precum Siretul Paşcani, treninguri de la Piatra Neamţ. „Mama a lucrat şi ea în comerţ la ICRTI (întreprinderea de comerţ cu ridicata), instituţie care distribuia toate tipurile de produse către centrele comerciale mari din Capitală, ca Bucur Obor“. În 1997, fondatorul afacerii a intuit că domeniul comerţului nu va mai aduce profiturile de până atunci şi s-a hotărât să demareze o activitate de producţie. S-a hotărât să cumpere o maşină care produc PET-uri, prin injecţie cu aer cald; la acea vreme un singur utilaj de acest fel era 10.000 de dolari. „Nu toată lumea şi le permitea.“ Căutând materii prime, a constatat însă că preformele (formele de plastic, asemănătoare unei eprubete, care se încălzesc şi sunt umflate cu aer pentru a forma PET-urile) sunt importate şi şi-a dat seama că această nişă este cea pe care trebuie să se dezvolte. „La momentul acela fabricile de apă nu erau extrem de bine utilate şi ne-am gândit să intrăm pe acest segment şi să furnizăm ambalaje şi pentru producătorii de ulei. Am mai luat un utilaj de injecţie şi am făcut şi capacele pentru sticle“, continuă Daciana Siderache povestea. Fabrica de producţie a PET-urilor şi a preformelor a fost ridicată pe un teren deţinut de bunicii antreprenoarei, în Voluntari, şi, spune ea, toate finanţările au fost făcute din credite şi bani proprii. Prin 2005, spaţiul din Voluntari, de 1.000 mp, a devenit insuficient, pentru că activitatea de producţie crescuse, apăruseră noi şi noi hale. „Până în 2004-2005 am făcut ambalaje pentru fabricile de ulei, am şi distribuit ulei alimentar în Bucureşti, am făcut şi listări în reţele de magazine – o experienţă plină de provocări“, spune reprezentanta Calipso. La acel moment, firma avea afaceri anuale de circa 11 milioane de lei şi un număr similar de angajaţi; de-a lungul anilor, chiar dacă cifra de afaceri a crescut de mai bine de patru ori, numărul angajaţilor s-a menţinut constant, pentru că utilajele cumpărate au preluat o serie de operaţiuni. „Am cumpărat maşini automate care implică foarte puţină intervenţie umană.“

  • În vizită, acasă la Rolls-Royce

    Totul începe de la culoare, iar un Rolls-Royce poate fi vopsit în orice culoare doreşte clientul. Mai exact în orice culoare sau combinaţie din cele 40.000 de nuanţe, astfel încât şi cea mai excentrică cerinţă a unui client poate fi rezolvată.

    Din 2003, de când brandul Rolls-Royce a fost relansat de BMW Group, după ce nemţii au preluat numele, sigla, grila radiatorului şi celebra statuetă, englezii au utilizat 500 de culori pentru aproximativ 20.000 de automobile. Cu ce se deosebeşte vopseaua Rolls-Royce de restul? Aceasta include tratamente suplimentare faţă de cele utilizate la un autoturism obişnuit, astfel încât luciul să fie impecabil.

    Tot la nivelul caroseriei se remarcă o linie simplă, pe lateral – celebra Coach Line, distinctivă, trasată în zona mediană, pe toată lungimea vehicului. Coach Line este realizată manual, cu pensula, de un aşa-numit master coachliner. Este singura lui ocupaţie în fabrică. Iar el este singurul care poate trasa celebra linie; acum are un ucenic, o fată, acceptată de către Rolls-Royce.

    Trei ore durează trasarea fiecărei linii, pentru precizie, iar Phantom are de obicei două linii. Unii clienţi preferă ca o linie să se termine cu un simbol pictat sau blazonul casei lor. Nu toate modelele sunt împodobite cu Coach Line şi au fost situaţii când cei de la uzină l-au trimis pe master couchliner cu pensula la client acasă, după ce acesta s-a decis că doreşte liniile speciale după cumpărarea maşinii. Uzina Rolls-Royce este singura fabrică din Goodwood şi a fost construită de BMW deoarece Volkswagen Group a cumpărat uzina din Crewe, unde Rolls-Royce era produs alături de Bentley. Numele şi emblemele RR însă au fost cumpărate de BMW direct de la Rolls-Royce, producătorul de motoare de avion, cu care bavarezii colaborau încă din anii ’70. Reprezentanţii celor două mărci au bătut palma, iar Rolls-Royce a ajuns pe mâna celor de la BMW pentru numai 40 milioane de lire sterline. Cei de la BMW au câştigat astfel dreptul de a folosi marca, statueta şi grila – căreia i se spune Pantheon, precum coloanele unui templu. Grila este considerat distinctivă, definitorie pentru marca britanică.

    Volkswagen a primit Bentley şi vechea uzină pe care a modernizat-o, însă şi acum, în Crewe, englezii plâng după Rolls-Royce.

    Între cele două companii a existat şi un proces, iar părţile au ajuns la un acord: Volkswagen a produs Rolls-Royce până în 2002, când în producţie era celebrul Silver Seraph, iar de la 1 ianuarie 2003 a început producţia celor de la BMW pentru Rolls-Royce la Goodwood. În orăşelul englez Goodwood, aflat la 100 de kilometri de Londra, nu existase o fabrică, iar bavarezii au ridicat-o din temelii. Ce s-a schimbat? Vechile modele Rolls-Royce practic împărţeau platforma cu Bentley, motiv pentru care modelele dinainte de Phantom merg acum în atelierele celor din Crewe.

    Locul pe care au construit fabrica nu este unul ales la întâmplare, fiind amplasat pe domeniul lordului March, cel care organizează o cursă faimoasă de cai şi competiţii auto, inclusiv celebrul festival al vitezei de la Goodwood. Dar a existat o condiţie: lordul a dorit ca în momentul în care iese pe balcon dimineaţa să nu vadă nicio construcţie. Pentru a-i respecta dorinţa, germanii au clădit fabrica în spatele unui deal; ca să-l mulţumească şi mai tare, pe acoperişul fabricii au fost plantaţi copaci şi gazon, pentru a se integra şi mai bine în peisaj.

    În plus, procesul de producţie este special – o limuzină Phantom este asamblată şi pregătită de livrare în cinci zile şi jumătate, în timp ce la un Ghost, Wraith sau noul cabriolet Dawn se lucrează o zi şi jumătate. Dar un Rolls-Royce este un Rolls-Royce datorită procesului de personalizare. Spre exemplu, până la sfârşitul Celui de-al doilea Război Mondial, Rolls oferea doar şasiul automobilului, iar clienţii mergeau la un carosier pentru o comandă cât de poate de personalizată, aşa cum sunt făcute costumele su misura la croitor. Istoria continuă: chiar dacă acum caroseria este aceeaşi, materialele sunt personalizate. De pildă la interior tapiţeria poate fi din mătase, din piele de struţ, aligator sau chiar din blană de iepure, nu numai deja clasica piele naturală. În plus, pielea este prelucrată atât manual, când vine vorba de broderie, dar şi cu laserul, atunci când este necesară precizie extremă.

    Alte materiale speciale, rar întâlnite în interioarele maşinilor, sunt marmura sau piatra, în timp ce iluminatul este asigurat de nu mai puţin de 1.340 de cabluri de fibră optică. Acestea pot fi aranjate astfel încât pot fi recreate constelaţii, un logo sau un blazon. Echiparea se numeşte Starlight Headliner şi pentru realizarea ei sunt necesare 14 ore, fiecare cablu fiind amplasat manual.

    Furnirul ales pentru planşa de bord poate fi dintr-un lemn cu pori deschişi; pentru că nu este lucios, întreg procesul este realizat manual, fiind necesare chiar şi şase săptămâni din momentul în care sosesc plăcile până ajung la formele finale. Toate aceste detalii – şi altele – sunt importante pentru clienţi, în contextul în care aproape toate modelele livrate sunt alese cu mare luare-aminte de aceştia. Pentru a da un alt exemplu în ce priveşte atenţia la detalii, britanicii s-au gândit inclusiv la un spaţiu destinat umbrelei, în portieră, spaţiu cu ventilaţie specială, pentru a elimina riscul menţinerii umezelii.

    Rezultatul? Anul trecut a fost al doilea cel mai bun din istoria mărcii britanice, cu aproape 3.800 de maşini livrate la nivel mondial, Rolls-Royce fiind cel mai bine vândut brand cu preţuri de peste 200.000 de euro. Cel mai bun dealer rămâne cel din Abu Dhabi, iar Statele Unite îşi menţin poziţia de cea mai mare piaţă. În România, un Rolls-Royce poate fi achiziţionat prin intermediul Automobile Bavaria Group, care la Bucureşti deţine un service oficial, dar şi un dealer la München.
     

  • Preţul greşelii la început de drum

    În fabrica de pantofi înfiinţată de părinţii săi a observat modul de lucru şi a constatat că productivitatea era scăzută. Aşadar, pentru a vedea exact ce se întâmplă în fabrică, Mircea Gavrilă a cumpărat o cameră de filmat pe care a montat-o în faţa uşii principale de acces în zona de producţie. După ce a analizat imaginile a văzut unde erau obstacolele în producţie şi a schimbat maniera de lucru, iar rezultatele au venit,  „timpul pierdut în afara zonelor de lucru s-a eliminat aproape complet, productivitatea a crescut, iar contravaloarea camerei s-a «amortizat» în aproximativ două săptămâni prin creşterile de productivitate pe care le-a facilitat“.

    Aşa avea să înceapă afacerea Depisto a lui Mircea Gavrilă, o afacere care a crescut de la înfiinţare, în 2008, de la un business local la unul naţional cu o cifră de afacere de peste 2 milioane de euro. La început Depisto însemna doar două persoane, care instalau sisteme de securitate în judeţul Harghita, iar acum numărul de angajaţi ajunge la 60 şi activitatea companiei se împarte în trei ramuri: sisteme de securitate, protecţie la incendiu şi instalaţii electrice – curenţi slabi.

    Incendiul de la maternitatea de la Giuleşti din 2010 a trezit lumea la realitate cu privire la starea spitalelor din ţară şi a sistemelor de detecţie la incendiu, spune antreprenorul de 33 de ani. Mircea Gavrilă a început o campanie de promovare a sistemelor de detecţie la incendiu pentru a fi instalate în spitalele din Harghita, „dar ei căutau un partener care să se ocupe de toată activitatea de prevenire şi stingere a incendiilor. După mult studiu, timp şi investiţii, am înfiinţat o divizie care s-a specializat pe activităţi de protecţie la incendiu cerute sau impuse de reprezentanţii ISU companiilor locale“, spune antreprenorul.

    Astfel a apărut al doilea serviciu oferit de companie, „protecţie la incendiu (PSI)“. Cel de-al treilea, care se ocupă de instalaţii electrice, a fost dezvoltat ceva mai târziu şi se adresează în special pieţei de construcţii, Depisto fiind de obicei, subcontractor al unor firme de construcţii sau de instalaţii. Iar acest serviciu s-a dovedit a fi căutat şi în prezent generează cele mai mari rulaje din companie. Cifra de afaceri a Depisto a crescut constant în ultimii ani; în 2015 a înregistrat o creştere de 151% şi a depăşit 2,1 milioane de euro. Cea mai mare pondere la această sumă a avut-o diviza de instalaţii electrice (85%), apoi cea de securitate (12%) şi cea de PSI de 3%. Chiar dacă poate acoperi întreaga ţară, cea mai mare pondere a clienţilor este concentrată în zona Gheorgheni, în Harghita. În această zonă sunt active şi diviziile de Securitate şi PSI ale Depisto, despre care Gavrilă spune: „Chiar dacă nu generează rulaje la fel de mari precum divizia de electrice, reprezintă un volum destul de mare în ce priveşte numărul de clienţi şi activităţi efectuate“.

    La patru ani de la înfiinţare, în 2012, a avut loc prima lucrare importantă pentru Depisto în afara judeţului, ce a marcat intrarea în domeniul de construcţii – au executat o lucrare pentru sediul Gărzii Financiare din Constanţa. În 2014 au deschis un birou la Bucureşti, iar un an mai târziu un alt sediu în Braşov. Aşadar cele trei mari zone unde Depisto activează sunt Harghita, Braşov şi Bucureşti, dar mai sunt prezenţi şi în alte şantiere din ţară precum Bistriţa sau Cluj- Napoca, potrivit lui Gavrilă. Dacă în Capitală secţia de electrice este cea mai importantă (reprezintă 78% din businessul Depisto), în Harghita şi Braşov divizia de securitate este mai importantă (70% din afacere).

    Gavrilă spune că întemeierea firmei în 2008, la început de criză, nu a contat prea mult pentru afacerea sa „pentru că era singura realitate pe care o cunoşteam“. În schimb, afirmă că dificultăţile în carieră au venit din cauza deficienţei de cunoştinţe, atât tehnice, cât şi de management: „Nu ştiam cum se programează un sistem de alarmă, nu aveam deloc cunoştinţe de management. Am luat-o de la zero, am pierdut multe zile şi nopţi studiind, învăţând. Am greşit de multe ori şi am plătit foarte multe «taxe de şcolarizare». Din fiecare greşeală am învăţat câte puţin“. Un alt moment dificil din carieră spune că a coincis cu unul dintre cele mai fericite momente din viaţa lui, naşterea fiul lui, despre care spune că a declanşat o schimbare în modul cum şi-a organizat viaţa profesională: „am început să deleg mai mult, să reconsider ideea de productivitate versus timp petrecut la birou şi să mă ocup mai degrabă de coordonare decât de implementare“.

    Până la 1 ianuarie 2016, toate firmele din România ar fi trebuit să aibă o analiză a riscurilor de securitate; altminteri, riscă amenzi cuprinsă între 5.000 şi 10.000 de lei. Totuşi guvernul s-a răzgândit şi a decis amânarea legii până la 1 iulie 2017. Cum Depisto are în portofoliu un astfel de serviciu de analiză, Mircea Gavrilă povesteşte că „prin lunile noiembrie – decembrie toată lumea căuta o firmă specializată pe evaluări, iar toţi evaluatorii din zonă era ocupaţi până peste cap. La început de an s-au mai liniştit apele, în special datorită amânării obligativităţii până la jumătatea anului 2017“. Pentru anul în curs antreprenorul îşi propune să finalizeze proiectele începute în anii trecuţi, „să punem mare accent pe eficientizarea proceselor interne care să ne ajute în creşterea productivităţii“ şi aşteaptă o creştere moderată, de 10%, a cifrei de afacere.

  • Studiu de caz: Dacă trebuie, mutăm fabrica

    CONTEXTUL

    La sfârşitul lui 2015, grupul Wetterbest a ajuns la o cifră de afaceri consolidată de circa 130 milioane lei şi un profit de 6,5 milioane de lei şi deţine, prin cele două fabrici de la Băicoi (jud. Prahova) şi Podari (jud. Dolj), una dintre cele mai mari capacităţi de producţie de ţiglă metalică şi accesorii din România. Deşi vânzările merg bine, Dragoş Irimescu, directorul general al companiei, consideră că amplasarea fabricilor din Băicoi încetineşte ritmul de lucru al producţiei firmei, cu efecte atât asupra companiei, cât şi a clienţilor.

    DECIZIA

    S-a decis relocarea fabricii de la Băicoi, centrul afacerilor grupului, unde pe circa două hectare de află companiile Depaco şi Polnebo, în care lucrează aproximativ 180 de angajaţi din totalul de 210 – 220 ai grupului.

    EFECTELE

    Va creşte capacitatea de livrare, de distribuţie, elemente care sunt în prezent perturbate de segmentarea terenurilor fabricilor. Conform reprezentanţilor săi, Wetterbest nu se aşteaptă, prin această decizie, la creşterea capacităţii de producţie, ci la eficientizarea procesului de muncă şi câştigurile aferente acesteia.

    Decizia a fost luată în contextul în care la Băicoi se află şi motorul businessului, fabrica Depaco, care are ce mai mare contribuţie la cifra de afaceri a grupului Wetterbest. Anul trecut compania producătoare de ţigle metalice şi accesorii a înregistrat o cifră de afaceri de circa 107 milioane de lei, în creştere cu 30% faţă de 2014 şi un profit de 4,5 milioane de lei.

    Avem o cotă de piaţă de 15% pe segmentul acesta, al învelitorilor, şi ţintim un procent de 18% până în 2020, realizat printr-o creştere treptată”, spune Irimescu. Pentru anul acesta conducerea companiei îşi propune o creştere cu încă 20% a firmei Depaco, atingerea unui profit de opt milioane de lei şi extinderea echipei, atât pentru Depaco, cât şi pentru întregul grup.

    Astfel, se va ajunge la 250 de angajaţi până la sfârşitul anului, la nivel de grup, iar oameni noi sunt căutaţi pentru departamentele de producţie, livrări, vânzări şi financiar.  „Am angajat peste 30 de oameni de la începutul anului şi mai vrem încă vreo 10-20 oameni”, spune şeful grupului. În ceea ce priveşte investiţiile, Wetterbest a alocat circa două milioane de euro până la sfârşitul lui 2016, pentru lansarea a cinci noi produse, spaţii de depozitare şi utilaje.

    Obiectivele sale sunt susţinute şi de evoluţia rapidă a vânzărilor, de creşterea cererii pentru produsele Wetterbest. Avansul s-a datorat, în mare parte, şi extinderii portofoliului cu produse lansate anul trecut. „Putem ajunge la 200 de tone de oţel pe zi, dar nu e deloc uşor să livrăm această cantitate zilnic”, spune Irimescu. De aceea, directorul general al companiei spune că „eficienţa este cuvântul de ordine acum”, aceasta fiind strategia companiei încă de anul trecut, când Wetterbest a demarat un proces de reorganizare a fluxurilor interne. „Am investit în Warehouse Management System (WMS), care ne ajută să organizăm mai bine stocurile, comenzile şi livrările, lucru ce va îmbunătăţi calitatea serviciilor Wetterbest”adaugă CEO-ul. Din bugetul de investiţii pe 2016, pentru WMS s-au alocat deja circa 70.000 de euro.

    Directorul general se arată optimist şi în privinţa vânzărilor din perioada imediat următoare: „Creşterea va fi mai ales pentru lunile de vară, atunci când e o cerere mare pentru materialele de construcţii”, spune acesta. În primele patru luni ale lui 2016,  grupul Wetterbest a avut o cifră de afaceri de 30 de milioane de lei, în creştere cu 36% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, sumă la care au participat toate cele trei companii din grup: Depaco – producător de ţiglă metalică, Polnevo – importator de folii, membrane şi ferestre de mansardă şi Cortina – producător şi distribuitor.

    „Am avut un start bun, dar pe piaţa materialelor de construcţii e o concurenţă acerbă”, spune Dragoş Irimescu. Tocmai de aceea, deciziile sunt foarte bine calculate – chiar dacă fabrica de la Băicoi va fi relocată, terenul nu va fi vândut, ci păstrat ca soluţie de back-up în cazul în care ceva nu merge conform planului, spune CEO-ul companiei. Irimescu nu a dat mai multe detalii despre noua fabrică, spunând că va dezvălui mai multe după ce va primi autorizaţiile de construcţie.

    La acest capitol, Dragoş Irimescu se declară nemulţumit de solicitările exagerate ale autorităţilor: „Avem nevoie în România de un Minister al Autorităţilor Locale, unde sunt multe lipsuri. De asemenea, România este ţara hârtiilor – avem nevoie de un Minister al Hârtiilor”, spune el mai în glumă, mai în serios. La câte hârtii inutile ni se cer, ne taie cheful, atât nouă, investitorilor locali, cât şi celor din afară”, completează acesta.

    De asemenea, lipsa meseriaşilor pe această nişă este un subiect fierbinte pentru inginerul Irimescu, care susţine că România duce o lipsă acută de specialişti în domeniul construcţiilor şi consideră că statul ar trebui să se implice direct în soluţionarea acestei probleme: „Hai să luptăm şi pentru înfiinţarea unei legi care să ne oblige să angajăm specialişti, să se impună ca în orice fabrică de materiale de construcţii să fie angajat minimum un inginer specializat cu calificare în domeniul respectiv”. Astfel, s-ar evita multe dintre neregulile existente astăzi pe piaţă, cum ar fi utilizarea unor materiale mai ieftine, dar mai puţin indicate, sau acordarea unor garanţii de trei ori mai mari pentru un produs finit decât cea oferită de producătorul materiei prime, spune CEO-ul.

    Aşadar, lipsa meseriaşilor a determinat compania să îşi producă proprii specialişti. „În absenţa şcolilor de meserii, am creat Şcoala Wetterbest, unde realizăm câte un curs intensiv de training specializat, cel puţin o dată pe lună, pentru montatori şi agenţi de vânzări de învelitori”, adaugă Irimescu. Până acum au fost pregătiţi prin intermediul acestei şcoli circa 600-700 de oameni, care vor ridica calitatea serviciilor pe această piaţă: „Noi nu mergem pe principiul „să moară şi capra vecinului”, ci pregătim oameni pentru toată piaţa, fiindcă interesul final este comun –  dacă oferim servicii de calitate, creşte întreaga piaţă, şi eu şi concurenţa”, spune Dragoş Irimescu. Printre competitorii direcţi ai producătorului de ţiglă metalică şi accesorii se numără Ruukki, Lindab sau Bilka.
     

  • Studiu de caz: Dacă trebuie, mutăm fabrica

    CONTEXTUL

    La sfârşitul lui 2015, grupul Wetterbest a ajuns la o cifră de afaceri consolidată de circa 130 milioane lei şi un profit de 6,5 milioane de lei şi deţine, prin cele două fabrici de la Băicoi (jud. Prahova) şi Podari (jud. Dolj), una dintre cele mai mari capacităţi de producţie de ţiglă metalică şi accesorii din România. Deşi vânzările merg bine, Dragoş Irimescu, directorul general al companiei, consideră că amplasarea fabricilor din Băicoi încetineşte ritmul de lucru al producţiei firmei, cu efecte atât asupra companiei, cât şi a clienţilor.

    DECIZIA

    S-a decis relocarea fabricii de la Băicoi, centrul afacerilor grupului, unde pe circa două hectare de află companiile Depaco şi Polnebo, în care lucrează aproximativ 180 de angajaţi din totalul de 210 – 220 ai grupului.

    EFECTELE

    Va creşte capacitatea de livrare, de distribuţie, elemente care sunt în prezent perturbate de segmentarea terenurilor fabricilor. Conform reprezentanţilor săi, Wetterbest nu se aşteaptă, prin această decizie, la creşterea capacităţii de producţie, ci la eficientizarea procesului de muncă şi câştigurile aferente acesteia.

    Decizia a fost luată în contextul în care la Băicoi se află şi motorul businessului, fabrica Depaco, care are ce mai mare contribuţie la cifra de afaceri a grupului Wetterbest. Anul trecut compania producătoare de ţigle metalice şi accesorii a înregistrat o cifră de afaceri de circa 107 milioane de lei, în creştere cu 30% faţă de 2014 şi un profit de 4,5 milioane de lei.

    Avem o cotă de piaţă de 15% pe segmentul acesta, al învelitorilor, şi ţintim un procent de 18% până în 2020, realizat printr-o creştere treptată”, spune Irimescu. Pentru anul acesta conducerea companiei îşi propune o creştere cu încă 20% a firmei Depaco, atingerea unui profit de opt milioane de lei şi extinderea echipei, atât pentru Depaco, cât şi pentru întregul grup.

    Astfel, se va ajunge la 250 de angajaţi până la sfârşitul anului, la nivel de grup, iar oameni noi sunt căutaţi pentru departamentele de producţie, livrări, vânzări şi financiar.  „Am angajat peste 30 de oameni de la începutul anului şi mai vrem încă vreo 10-20 oameni”, spune şeful grupului. În ceea ce priveşte investiţiile, Wetterbest a alocat circa două milioane de euro până la sfârşitul lui 2016, pentru lansarea a cinci noi produse, spaţii de depozitare şi utilaje.

    Obiectivele sale sunt susţinute şi de evoluţia rapidă a vânzărilor, de creşterea cererii pentru produsele Wetterbest. Avansul s-a datorat, în mare parte, şi extinderii portofoliului cu produse lansate anul trecut. „Putem ajunge la 200 de tone de oţel pe zi, dar nu e deloc uşor să livrăm această cantitate zilnic”, spune Irimescu. De aceea, directorul general al companiei spune că „eficienţa este cuvântul de ordine acum”, aceasta fiind strategia companiei încă de anul trecut, când Wetterbest a demarat un proces de reorganizare a fluxurilor interne. „Am investit în Warehouse Management System (WMS), care ne ajută să organizăm mai bine stocurile, comenzile şi livrările, lucru ce va îmbunătăţi calitatea serviciilor Wetterbest”adaugă CEO-ul. Din bugetul de investiţii pe 2016, pentru WMS s-au alocat deja circa 70.000 de euro.

    Directorul general se arată optimist şi în privinţa vânzărilor din perioada imediat următoare: „Creşterea va fi mai ales pentru lunile de vară, atunci când e o cerere mare pentru materialele de construcţii”, spune acesta. În primele patru luni ale lui 2016,  grupul Wetterbest a avut o cifră de afaceri de 30 de milioane de lei, în creştere cu 36% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, sumă la care au participat toate cele trei companii din grup: Depaco – producător de ţiglă metalică, Polnevo – importator de folii, membrane şi ferestre de mansardă şi Cortina – producător şi distribuitor.

    „Am avut un start bun, dar pe piaţa materialelor de construcţii e o concurenţă acerbă”, spune Dragoş Irimescu. Tocmai de aceea, deciziile sunt foarte bine calculate – chiar dacă fabrica de la Băicoi va fi relocată, terenul nu va fi vândut, ci păstrat ca soluţie de back-up în cazul în care ceva nu merge conform planului, spune CEO-ul companiei. Irimescu nu a dat mai multe detalii despre noua fabrică, spunând că va dezvălui mai multe după ce va primi autorizaţiile de construcţie.

    La acest capitol, Dragoş Irimescu se declară nemulţumit de solicitările exagerate ale autorităţilor: „Avem nevoie în România de un Minister al Autorităţilor Locale, unde sunt multe lipsuri. De asemenea, România este ţara hârtiilor – avem nevoie de un Minister al Hârtiilor”, spune el mai în glumă, mai în serios. La câte hârtii inutile ni se cer, ne taie cheful, atât nouă, investitorilor locali, cât şi celor din afară”, completează acesta.

    De asemenea, lipsa meseriaşilor pe această nişă este un subiect fierbinte pentru inginerul Irimescu, care susţine că România duce o lipsă acută de specialişti în domeniul construcţiilor şi consideră că statul ar trebui să se implice direct în soluţionarea acestei probleme: „Hai să luptăm şi pentru înfiinţarea unei legi care să ne oblige să angajăm specialişti, să se impună ca în orice fabrică de materiale de construcţii să fie angajat minimum un inginer specializat cu calificare în domeniul respectiv”. Astfel, s-ar evita multe dintre neregulile existente astăzi pe piaţă, cum ar fi utilizarea unor materiale mai ieftine, dar mai puţin indicate, sau acordarea unor garanţii de trei ori mai mari pentru un produs finit decât cea oferită de producătorul materiei prime, spune CEO-ul.

    Aşadar, lipsa meseriaşilor a determinat compania să îşi producă proprii specialişti. „În absenţa şcolilor de meserii, am creat Şcoala Wetterbest, unde realizăm câte un curs intensiv de training specializat, cel puţin o dată pe lună, pentru montatori şi agenţi de vânzări de învelitori”, adaugă Irimescu. Până acum au fost pregătiţi prin intermediul acestei şcoli circa 600-700 de oameni, care vor ridica calitatea serviciilor pe această piaţă: „Noi nu mergem pe principiul „să moară şi capra vecinului”, ci pregătim oameni pentru toată piaţa, fiindcă interesul final este comun –  dacă oferim servicii de calitate, creşte întreaga piaţă, şi eu şi concurenţa”, spune Dragoş Irimescu. Printre competitorii direcţi ai producătorului de ţiglă metalică şi accesorii se numără Ruukki, Lindab sau Bilka.
     

  • Incendiu la un depozit de încălţăminte din Jilava, un pompier a fost rănit

    Un incendiu a izbucnit, luni dimineaţa, la o fabrică de încălţăminte din Jilava, judeţul Ilfov, reprezentanţii ISU anunţând că flăcările au cuprins o suprafaţă de 2.000 de metri pătraţi, intervenindu-se cu 13 autospeciale de stingere şi patru cu scări.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Retailerul românesc Il Passso şi-a deschis prima fabrică în România

    Retailerul de încălţăminte şi accesorii de piele Il Passo şi-a deschis prima fabrică în România, ce va reprezenta, pe viitor, baza dezvoltării mărcii Il Passo, potrivit unui comunicat de presă trimis de reprezentanţii companiei.

    În unitatea de producţie vor lucreaza 25 de angajaţi, recrutaţi de pe piaţa locală. Il Passo activează ca retailer în România de 17 ani, cu un portofoliu compus din produse  achiziţionate de la furnizori din ţări precum Italia, Portugalia, Brazilia sau Turcia.

    „Anul acesta, pentru mine are o însemnătate foarte mare. De anul acesta am început să vorbim despre fabrica Il Passo, fabrica noastră românească şi să dovedim că există viitor în manufactura locală. Ne-am recrutat angajaţi capabili, am ales cele mai potrivite modele şi ne-am pus pe treabă. Cel mai mult ne bucură însă primirea foarte bună a produselor de către clienţi“, a declarat Petru Chiriac, managing partner Il Passo.

    În 2014, compania şi-a triplat cifra de afaceri faţă de 2013, iar în 2015 creşterea a fost de 30%. Pentru 2016, compania şi-a bugetat o cifră de afaceri de 700.000 de euro, aproape dublu faţă de anul precedent.

    „În urmă cu câteva sezoane am pornit cu o viziune optimistă şi cu o investiţie. Am crezut că putem aduce ceva proaspăt în producţia pe segmentul fashion în România şi, totodată, putem realimenta încrederea oamenilor în produsele româneşti. Nu ne-am anunţat public până acum planul şi strategia, deoarece am vrut să testăm. Am testat, astfel, calitatea produselor, eficienţa liniilor de producţie, calitatea pregătirii oamenilor şi am urmărit cu atenţie timp de trei sezoane parcursul vânzărilor, rata de retur, cauza defectelor şi multe altele. Am ajuns, însă, în punctul în care suntem foarte mulţumiţi de investiţia aceasta şi de produsele pe care le furnizăm pe piaţa locală, rata de retur fiind foarte mică, iar vânzările foarte bune. Suntem încrezători în strategia noastră şi mai putem spune că această fabrică românească este în continuă dezvoltare, iar acest fapt ne e bucură foarte mult“, a declarat anterior Petru Chiriac, managing partner Il Passo.

     

  • Cel mai bine păzit secret a fost aflat. Cât costă o Dacia la poarta fabricii? Adevărul a ieşit la lumină

    Preţul de producţie al unui automobil Dacia produs la Mioveni este aproape la jumătate faţă de cel de la dealer, în condiţiile în care acesta nu include costurile legate de transport şi marketing.

    Automobile Dacia, compania care controlează uzina grupului Renault de la Mioveni, a înregistrat anul trecut venituri în valoare 10,279 miliarde de lei din vânzarea a 339.233 de autoturisme, potrivit raportului de gestiune al companiei.

  • Unul dintre cele mai bine păzite secrete din România: cât costă o Dacia la poarta fabricii?

    Automobile Dacia, compania care controlează uzina grupului Renault de la Mioveni, a înregistrat anul trecut venituri în valoare 10,279 miliarde de lei din vânzarea a 339.233 de autoturisme, potrivit raportului de gestiune al companiei.

    Preţul de producţie al unui automobil Dacia produs la Mioveni este aproape la jumătate faţă de cel de la dealer, în condiţiile în care acesta nu include costurile legate de transport şi marketing.

    Este pentru prima dată când dintr-un calcul pe baza infor­maţiilor Dacia  se poate vedea preţul mediu al unui autoturism la poarta fabricii. Preţurile de vânzare sunt mai mari deoarece acestea includ şi cheltuielile cu transportul, depozitarea, adaosul comercial şi procentul dealerului.

    Vedeţi pe www.zf.ro preţul unui automobil Dacia la poarta fabricii