Tag: carte

  • Richard Dawkins: Gena egoistă sau un alt mod de a vă privi

    Relevantă poziţie pentru un autor care şi-a scris lucrarea de căpătâi – “Gena egoistă” – acum 38 de ani şi pe care o puteţi citi acum, apărută la editura Publica. Dawkins este etolog (ştiinţa studiului comportamentului), biolog evoluţionist şi profesor la Oxford; în plus, are o excelentă imagine publică, generată nu numai de cărţile de succes pe care le scrie sau de conferinţele pe care le ţine, dar şi de numărul mare de urmăritori pe Twitter sau de apariţia în cunoscutul serial de animaţie The Simpsons.

    “… Îmi dau seama că am trăit aproape jumătate din viaţa mea cu ‘Gena egoistă’ – însoţiţi la bine şi la rău. (…) Publicul reacţionează faţă de noua carte, oricare ar fi, cu încântător entuziasm, aplaudă politicos şi pune întrebări inteligente. După care oamenii stau la rând să cumpere, cerându-mi un autograf pe… ‘Gena egoistă’, spune Dawkins. De unde acest succes al unei cărţi apărute, să nu uităm, în lumea de dinaintea internetului, a PC-ului şi a telefoniei mobile?

    Păi vă spun că veţi fi surprinşi, cei mai mulţi, de ideile lui Dawkins, care, dincolo de teoriile invocate (evoluţia centrată pe genă) sau de termenii pe care i-a introdus (memă – unitate de informaţie culturală, capabilă a se propaga de la o minte la alta) spun, cumva simplificate, nişte lucruri uluitoare. Gândiţi-vă la propria persoană nu ca la rezultatul supem al evoluţionismului lui Darwin, fruntea lanţului trofic şi fiinţa în stare să niveleze munţii şi să sece apele, ci ca la un vehicul propulsat şi mânuit de dorinţa de a supravieţui a genelor noastre.

    Genele, cele care trasează caracteristicile viitoarei fiinţe, care îi stabilesc puterea, locul în lume, înfăţişarea, culoarea ochilor, a părului sau a blănii, care îi impun nivelul de agresivitate sau de rezistenţă. “Ca şi gangsterii de succes din Chicago, genele noastre au supravieţuit, în unele cazuri timp de milioane de ani, într-o lume extrem de competitivă”, subliniază Dawkins şi, odată ce aţi depăşit şocul schimbării perspectivei, veţi fi tentaţi (şi sunt tentat!) să-i daţi/dăm dreptate.

    “Gena egoistă” nu este numai o găselniţă de marketing, ci şi o teorie care vă poate schimba modul de a privi lumea şi de a o interpreta. O carte folositoare oricui, manageri, subordonaţi, lucrători sociali sau simpli pasionaţi de ştiinţă, momentul “wow” al vacanţei mele de iarnă.

    Richard Dawkins – “Gena egoistă”, Editura Publica, Bucureşti, 2013

  • Bucureşti, pe harta mondială a “oraşelor în care trebuie să petreci înainte să mori”. Cum este văzută Capitala României de presa americană

     “Am făcut t o conexiune între  exuberanţa şi petrecerile care pot fi găsite în aceste locuri inedite şi oameni”, a declarat pentru Business Insider David S. Miller, a senior editor în cadrul Matador Network. “Cartea a fost scrisă cu umor, fără exagerări totuşi”, a adăugat el.
    Umorul s-a regăsit şi în descrierea Bucureştiului. Capitala României se află pe locul cinci într-un top alcătuit de publicaţia Business Insider, pe baza cărţii publicate de Matador Network.
    În descrierea oraşului, redactorii se axează pe petrecerile din Centrul Vechi, iar invitaţia la acestea este cât se poate de pitorească: “Întâlneşte-i pe beţivi şi urmează-i până în cartierul vechi Lipscani, mai demult centrul unui târg din Evul Mediu, lăsat în paragină de comunişti şi care se află în prezent într-o stare de transformare în stilul  Brooklyn-ului sau Los Angeles-ului”, scriu redactorii Matadornetwork.com.

    Reporterii BusinessInsider adaugă: “Este uşor de ajuns în această capitală din toate părţile Europei, iar oraşul are o istorie incredibilă cu o arhitectură fenomenală şi muzee. A fost cândva cunoscut ca <Micul Paris>.”

    În topul clasamentului se află oraşul Austin, capitala statului Texas din Statele Unite ale Americii. Recomandarea din acest caz sună astfel: “Începeţi pe strada Şase, la capătul estic al acesteia şi mergeţi spre vest în timp ce beţi în cât de multe locuri puteţi şi testând pănă cât de departe puteţi ajunge astfel.” Pe locul doi în acelaşi clasament se află Barcelona (Spania), urmată de Berlin (Germania), Black Rock City, Nevada, (SUA), unde se organizează festivalul Burning Man. Bucureştiul este urmat de capitale precum Buenos Aires (Argentina), Chişinău (Moldova), Dublin (Irlanda), Goa (India).

     

  • Ar trebui să începem să producem români

    Si, ascultându-i pe vorbitori şi privind în jur, la lansare, am realizat ceea ce poate părea o naivitate, dar nu este; că într-o vineri 13 din ultima lună a lui 2013 Iuliana Stan lansa o carte pe hârtie. Nu flutura un pdf, nici măcar prospăt printat, nu ţinea în mână un Kindle sau o tabletă cu un PowerPoint sau cu un document Word, ci o carte, o alcătuire paralelipipedică de foi de hârtie, cu litere şi imagini tipărite, aceasta într-o lume care în general se leapădă, la propriu sau la figurat, din ce în ce mai des de astfel de alcătuiri.

    Privindu-i pe toţi acei oameni tineri, moderni, prezenţi acolo, care amestecau telefoanele mobile cu displayuri generoase cu paginile prospăt ieşite din tipografie, am avut un sentiment bun. Şi m-am gândit că o carte, o tipăritură, completează într-un mod cât se poate de fericit textul electronic sau pe cel din revistă, este un câştig şi o confirmare. Iar hârtia are ceva, o magie, ce nu poate fi înlocuită.

    Peste ceva vreme, în toamna anului 2014, Business Magazin va împlini zece ani, ceea ce este, iarăşi, o confirmare. Şi, în decembrie 2014, când vom fi împlinit 500 de numere, o să constatăm că am scris cea mai grozavă cronică a celui mai important deceniu de capitalism al României, care va alege, vrem sau nu, ne place sau nu, viitorul acestei naţii.

    O să încercăm să marcăm cum se cuvine acest an special, prin evenimente deosebite şi abordări aparte; ne vom ocupa de antreprenoriat, de cei care au reuşit, de formarea de modele şi de ideile bune.

    Prin 1861 fostul premier al provinciei Piemont, Massimo d’Azeglio, exclama, după unificarea statului italian: „Am construit Italia, acum trebuie să producem italieni„.

    Spun şi eu că acum, mai mult decât oricând, ar trebui să producem români. Români care să respecte şcoala şi munca şi banul, care să se bazeze pe un mănunchi de virtuţi burgheze numite cumpătare, prudenţă, muncă tenace, o idee bună şi o marfă folositoare celorlalţi.

    Ilustrez cu două Românii fabuloase ale maestrului Viorel Mărginean.


     

  • Cea mai tare carte de vizită din lume. Punct.

    Cartea de vizită îl prezintă drept “Most Influential Person of China”, “Most Prominent Philanthropist of China”, “China Moral Leader”, “China Earthquake Rescue Hero”, “Most Well-known and Beloved Chinese Role Model”, “China Top Ten Most Honorable Volunteer”, “Most Charismatic Philanthropist of China”, “China Low Carbon Emission Environmental Protection Top Advocate”, “China Foremost Environmental Preservation Demolition Expert”.
    Nu ar merge şi “CEO-ul cu cel mai deosebit simţ al umorului”?.

  • Cine este miliardarul chinez care vrea să cumpere The New York Times. Cartea de vizită impresionantă a lui Chen Guangbiao

     Prezent în Topul 400 al celor mai bogaţi oameni de afaceri din China, Chen Guangbiao avea o avere personală estimată la 740 milioane de dolari în 2012, însă a devenit foarte cunoscut în ultima perioadă datorită donaţiilor consistente pe care le-a făcut unor organizaţii de caritate foarte cunoscute – o activitate pe care el a denumit-o “filantropie strălucitoare”, afirmă jurnaliştii de la businessinsider.com.

    Pentru a înţelege mai bine profilul acestui om de afaceri chinez, jurnaliştii au analizat cartea de vizită a acestuia, unul dintre numeroasele materiale promoţionale pe care Chen Guangbiao le-a oferit jurnaliştilor americani. Adam Taylor, autorul articolului, spune că nu este prea sigur de felul în care miliardarul chinez a obţinut toate acele titluri, însă CV-ul omului de afaceri asiatic este totuşi unul impresionant.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Topul celor mai bune cărţi de afaceri în 2013

    “De remarcat faptul că în topul vânzărilor s-au impus cărţi lansate foarte recent, în urmă cu câteva săptămâni: «David şi Goliat» de malcolm gladwell sau «semnalul şi zgomotul» de Nate Silver”, comentează Angela Naghi, communication executive la editura Publica.

  • Cartea anului? “101 moduri de a folosi rochia de mireasă a fostei soţii”

    La despărţire, Kevin şi-a întrebat deja fosta parteneră ce să facă cu rochia de mireasă. “Whatever the f**k you want”, a replicat ea, iar Kevin aşa a şi făcut.

    Adică a folosit-o drept costum de vânător, drept sperietoare de păsări, costum de sumo, pânză de corabie, capă de erou, pictură, şervet de masă, prelată de maşină, paraşută pentru a frâna maşina, umbrelă, cort sau hamac. Şi astea sunt doar câteva moduri. Iar din asta a ieşit un blog şi pe urmă o carte.

  • Iuliana Stan, colaborator Business Magazin, a publicat cartea “Bun simţ organizaţional”

    “Sunt un om organizaţional norocos. Ştiu şi înţeleg cum este să fii şi de o parte, şi de alta a unei organizaţii. Ştiu şi înţeleg cum este să fii şi de o parte şi de alta a unei decizii”, se descrie Iuliana Stan, consultant de aliniere şi managing partner al Human Synergistics România, pe coperta cărţii sale, Bun simţ organizaţional. Lansată pe 13 decembrie, este prima carte de autodezvoltare organizaţională şi socială scrisă în România de către un consultant experimentat în mediul organizaţiilor româneşti, fie ele multinaţionale, companii dezvoltate de antreprenori locali sau instituţii ale statului.

    Cartea integrează noţiuni de psihologie socială şi psihologie individuală cu situaţii reale, rezultând un instrument de lucru, genul de carte pe care o ţii pe birou şi la care te întorci când cauţi un răspuns. Bun simţ organizaţional se adresează organizaţiilor şi oamenilor care muncesc în organizaţii, dar adresabilitatea cărţii merge până la orice persoană care vrea să înveţe despre sine, despre comportamente sociale, despre lucruri care se fac şi lucruri care nu se fac, despre dezvoltare personală, despre nevoia de învăţare continuă sau despre acceptare. Bun simţ organizaţional este o carte care te învaţă delicat, dar clar, despre concepte şi leadership, dar mai ales despre cum să poţi înţelege modul de funcţionare a organizaţiilor, modul cum gândesc oamenii din ele şi cum poţi să foloseşti toate aceste lucruri, împreună cu propriile calităţi, pentru a te dezvolta şi, în final, pentru a te alinia.

    Alinierea, conceptul de consultanţă pe care Iuliana Stan îl implementează pe piaţa locală, este definit în carte prin „modul cum facem ceea ce avem de făcut, într-un fel în care integrăm tot ce avem mai bun/mai util din resursele noastre – oameni, inteligenţă, strategie, viziune, tehnologie, aspiraţii, viitor, frustrări, temeri, valori, principii, presiuni, provocări şi multă, foarte multă, subiectivitate. Aliniere înseamnă conducerea subiectivităţii, nu obiectivizarea diversităţii”.

    „Realizarea alinierii organizaţionale este o profesie cu normă întreagă şi cu foarte mult lucru peste program, igienică pentru o organizaţie care se vrea a fi performantă sau care îşi propune să fie de referinţă. Este activitatea care pune laolaltă competenţele cu oamenii, obiectivele cu principiile de acţiune, strategiile cu comportamentele. A genera, ca organizaţie sau ca om, acele comportamente care îţi susţin viziunea sau menirea înseamnă a alinia„, explică Iuliana Stan modul de lucru în proiectele de aliniere, care sunt, în viziunea ei, procesele care pot face diferenţa între o organizaţie care va reuşi şi una care nu va putea creşte.

  • Băsescu: Ar trebui un al doilea Mandela pentru concilierea între religii, riscul e să fie irepetabil

     “Mandela este un simbol, despre el nu putem spune «a fost un simbol». A avut capacitatea ca după 27 de ani de puşcărie să fie bun, să concilieze albii cu negrii în Africa de Sud şi să dea ţării o perspectivă democratică. Cred că ceea ce Mandela a făcut în Africa de Sud este irepetabil. Aşa ceva nu s-a întâmplat în istoria lumii, ca un om hăituit să poată să aducă pacea fără violenţă şi într-un sistem democratic”, a spus şeful statului după semnarea în cartea de condoleanţe deschisă la Ambasada Africii de Sud, în memoria lui Nelson Mandela.

    Preşedintele a arătat că ar trebui să existe un al doilea Mandela, pentru concilierea între religii.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Record Guinness: Radu Beligan, cel mai longeviv actor aflat încă în activitate pe scena de teatru

     Duminică, la Teatrul Naţional Bucureşti, imediat după spectacolul “Egoistul”, jucat şi regizat de Radu Beligan, acesta va primi titlul de cel mai longeviv actor încă în activitate pe scena unui teatru. Spectacolul va începe la ora 19.00.

    Premiul îi va fi înmânat de prezentatorul TV Cătălin Măruţă, care, împreună cu echipa emisiunii “La Măruţă”, a făcut demersurile pentru ca numele actorului Radu Beligan să fie înscris în Guinness World Records.

    Radu Beligan va fi sărbătorit şi în ziua în care împlineşte 95 de ani, pe 14 decembrie, la Teatrul Metropolis din Bucureşti, unde cel mai longeviv artist al scenei româneşti va juca în premiera “Lecţia de violoncel”, în regia lui Felix Alexa.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro