Tag: active

  • De ce nu poate Isărescu să obţină credit pentru finanţarea afacerii pe care o deţine

     “Colegii mei, bancherii, unii se află chiar în această sală, acceptă ca garanţii de la vinăria mea doar cisternele de vin. Nu şi vinul îmbuteliat, care cică dispare. Păi cisternele alea sunt cele mai lipsite de valoare active ale firmei. Nu iau în garanţie pământul, nu iau alte active. E şi o chestiune de încredere poate”, a afirmat Isărescu la dezbaterea “Isărescu şi invitaţii săi”, organizată la BNR.

    Întrebându-i pe bancheri ce face banca, în caz de executare, cu cisternele, directorii “de jos” i-au spus că se supun normelor BNR. Isărescu a relatat că s-a adresat şi şefului Supravegherii din banca centrală, Nicolae Cinteză, care i-a spus că bancherii îşi întocmesc normele, iar BNR doar le validează.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Pierderile înregistrate de compania OMV în urma eşecului proiectului Nabucco Vest

     “Nu au fost înregistrate costuri speciale nete în rezultatul operaţional. Provizioanele speciale nete pe partea financiară au totalizat 55 milioane euro, rezultând din deprecierea activelor în legătură cu proiectul Nabucco Vest”, se arată într-un raport preliminar prezentat miercuri de OMV pentru trimestrul al doilea al acestui an.

    Consorţiul Şah Deniz II, care dezvoltă zăcământul uriaş de gaze naturale Şah Deniz, din Marea Caspică, a confirmat selectarea proiectului Conductei Trans-Adriatice (TAP), cu destinaţia în Italia, ca rută de export către Europa. Proiectul Nabucco Vest, la care este parte şi România, a pierdut astfel, în primă etapă, cursa pentru gaze azere.

    Nabucco Vest vizează livrarea de gaze extrase din Marea Caspică la un terminal din Austria, cu tranzit prin Bulgaria, România şi Ungaria.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ponta: Băncile s-au transformat în agenţii imobiliare şi de vânzări de active ale IMM. Situaţia este cumplită

     “Cea mai mare problemă: am căzut dintr-o extremă în alta. Dacă până în 2008, nu doar România, peste tot, America, Europa, creditele se dădeau la oricine şi oricum, după criza financiară am căzut în extrema cealaltă, în care cel mai greu lucru din lume este să vă dea cineva un credit şi cel mai rapid lucru pe care-l face banca este să vină să vă execute. Băncile s-au transformat în agenţii imobiliare, în vânzări de autoturisme, de active ale dumneavoastră. Când vă duceţi însă să cereţi un credit, situaţia este cumplită”, le-a spus premierul mai multor reprezentanţi ai Întreprinderilor Mici şi Mijlocii (IMM), cu ocazia lansării Cartei albe a acestora.

    Ponta a precizat că Guvernul nu poate influenţa în mod direct sistemul bancar şi a subliniat nevoia unei banci româneşti importante care să sprijine IMM-urile.

    “CEC-ul tot aştept să-l văd că e o bancă românească şi că sprijină micile întreprinderi româneşti. N-aş vrea ca CEC să fie tot o bancă ca toate celelalte, dar, mă rog, asta e o problemă de politică bancară”, a spus primul-ministru.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Isărescu: În România nu avem bănci “too big to fail”, dar avem bănci mari pentru economia românească

     “E nevoie de ieşirea ordonată a instituţiilor din piaţă, în special a celor mari, «too big to fail». Şi în acest plan suntem martorii unei schimbări de paradigmă. Deşi instrumentele de preluare de active cu asumare pasive sau de bancă punte au existat, ele nu pot rezolva problema principală a băncilor «too big to fail». Din fericire, în Romania nu avem bănci foarte mari pentru a falimenta, comparativ cu cele internaţionale. Unele sunt mari comparativ cu economia românească. Noul cadru european va introduce recapitalizarea internă”, a spus Isărescu.

    Cele mai mari bănci în funcţie de active sunt BCR, BRD, Banca Transilvania, Raiffeisen Bank şi Unicredit Ţiriac.

    Şeful băncii centrale a arătat că una lecţiile crizei o reprezintă riscul falimentului unei instituţii de credit foarte mari, care poate să afecteze atât stabilitatea financiară cât întreaga economie a unei ţări.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Creşterea economică a Chinei a continuat să încetinească în trimestrul al doilea

     Datele anunţate luni de Biroul Naţional de Statistică de la Beijing sunt în linie cu media estimărilor analiştilor contactaţi de Bloomberg.

    Rata de creştere economică de 7,5% înregistrată în trimestrul al doilea reprezintă o încetinire faţă de creşterea de 7,7% estimată pentru primele trei luni ale anului.

    În luna iunie, producţia industrială a Chinei a înregistrat cea mai slabă evoluţie din 2009.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • După ce a preluat banca Proton, Eurobank preia şi Hellenic Postbank

    Eurobank, a patra mare bancă din Grecia, a avut câştig de cauză în faţa Alpha Bank, National Bank of Greece şi Piraeus, care au depus la rândul lor oferte pentru Hellenic Postbank, conform comunicatului emis de Fondul Elen pentru Stabilitate Financiară (HFSF), instituţia care administrează recapitalizarea băncilor elene.

    Acordul de preluare va fi semnat luni.

    HFSF a anunţat anterior că a selectat Eurobank pentru a prelua Proton, o bancă de talie mai mică, în cadrul planului de consolidare a sistemului bancar al Greciei şi de asigurare a următoarelor tranşe de finanţare internaţională pentru statul elen.

    Grecia a convenit cu “troica” creditorilor – Comisia Europeană, FMI şi Banca Centrală Europeană – să vândă până la 15 iulie Proton şi Hellenic Postbank. Ambele bănci au fost divizate în câte o “bancă bună” şi o “bancă rea”, spre a separa activele sănătoase de cele cu probleme, iar partea sănătoasă a fiecăreia dintre cele două bănci (New Hellenic Postbank şi New Proton Bank) a fost scoasă la vânzare.

    New Hellenic Postbank are active de 13,7 mld. euro şi depozite de 10,7 mld. euro. HFSF a recapitalizat Hellenic cu 4 mld. euro. New Proton Bank are depozite în valoare de 1 mld. euro şi active de 1,3 mld. euro.

    HFSF, care administrează 50 mld. euro din pachetele de salvare acordate de “troică” pentru Grecia, a început în decembrie procesul de recapitalizare pentru National Bank of Greece, Eurobank Ergasias, Alpha Bank şi Piraeus Bank, spre a le ajuta să ajungă la o rată de adecvare a capitalului de rang I de 9%. Necesarul total de capital suplimentar a fost evaluat la 9,7 mld. euro pentru National Bank of Greece, 7,3 mld. euro pentru Piraeus Bank, 5,8 mld. euro pentru Eurobank şi 4,5 mld. euro pentru Alpha Bank. Autorităţile elene au finalizat luna trecută procesul de recapitalizare a celor patru bănci.

    HFSF controlează actualmente 93,6% din acţiunile Eurobank, după ce a asigurat recapitalizarea acesteia cu 5,84 mld. euro luna trecută.

    Consilierii HFSF pentru vânzarea celor două bănci sunt Goldman Sachs pentru New Hellenic Postbank şi Rotschild pentru Proton.

    Eurobank, proprietarul Bancpost, a realizat în primul trimestru un profit net de 4,3 mil. euro în România, faţă de o pierdere de 10,3 mil. euro în aceeaşi perioadă a anului trecut. La finele lunii martie, activele totale ale Eurobank în România se cifrau la 4,04 mld. euro, iar depozitele la 1,82 mld. euro.

  • UBS a devenit cel mai mare administrator de averi la nivel mondial, detronând Bank of America

     UBS a câştigat teren datorită investiţiilor efectuate de clienţi pe pieţele emergente, potrivit unui raport al companiei britanie de cercetare Scorpio Partnership, care a analizat situaţia a peste 200 de societăţi de administrare a activelor, transmite Bloomberg.

    La Bank of America, valoarea activelor în administrare a urcat anul trecut cu 5,9%, la 1.670 miliarde de dolari. Topul este continuat de băncile americane Wells Fargo şi Morgan Stanley.

    Industria de wealth management a crescut la nivel mondial cu 8,7% în 2012, la 18.500 miliarde de dolari, datorită majorării puternice a fondurilor noi atrase şi evoluţiilor pozitive de pe pieţele financiare. Indicele Standard & Poor’s 500 al bursei de la New York a urcat anul trecut cu 13%, în timp ce MSCI Emerging Markets Index a avansat cu 15%.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Doi investitori, interesaţi să preia 30% din Avrig 35 de la lichidatorul averii lui Wasendorf

     Wasendorf deţine o participaţie minoritară de 30% la Avrig 35, două părţi exprimându-şi interesul pentru preluarea acţiunilor, a declarat Michael Eidelman, lichidatorul judiciar care se ocupă de valorificarea activelor omului de afaceri în vederea desbăgubirii clienţilor şi creditorilor fraudaţi.

    Avrig 35 se numără printre multitudinea de afaceri finanţate de Wasendorf cu fondurile de 215,5 milioane de dolari sustrase de la clienţii casei de brokeraj deţinută de acesta, Peregrine Financial Group.

    Peregrine s-a prăbuşit anul trecut, după o tentativă de sinucidere a lui Wasendorf, care şi-a mărturisit faptele.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Veniturile medii şi cheltuielile pe familie s-au redus. Pe ce cheltuiesc românii banii

     O persoană a câştigat lunar în medie, în primul trimestru, 882 de lei pe lună, la venituri pe familie de 2.521 lei pe lună. Veniturile băneşti au reprezentat în medie 2.028 lei lunar pe gospodărie, iar cele în natură au fost de 493 lei, potrivit datelor Istitutului Naţional de Statistică (INS).

    Salariile şi celelalte venituri asociate reprezintă 49,1% din veniturile totale ale gospodăriilor, veniturile din prestaţii sociale – 23,3%, veniturile din agricultură – 2,3%, veniturile din activităţi neagricole independente – 2,4%, din proprietate şi vânzări de active din patrimoniul gospodăriei – 1,3%, iar veniturile în natură contribuie cu 19,6% la veniturile totale, în principal provenite din contravaloarea consumului de produse agroalimentare din resurse proprii (17,7%).

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Hidroelectrica a amânat pentru 15 iulie licitaţia privind vânzarea a 25 de microhidrocentrale

     “Procesul de vânzare (…) se bucură de un real succes, fiind achiziţionate de către persoane juridice române şi străine, în perioada 17 iunie – 1 iulie, 61 de dosare de prezentare a activelor. Ţinând cont de solicitările repetate de decalare a termenului de depunere a ofertelor, din partea mai multor firme din Europa şi SUA, cereri motivate de termenul scurt pentru vizitarea activelor şi realizarea unor due diligence proprii, Hidroelectrica înţelege să prelungească termenul de depunere a ofertelor până la data de 11.07.2013, ora 16.00”, se arată într-un comunicat al companiei.

    Astfel, plicurile cu documentaţiile de participare la licitaţie vor fi deschise la 12 iulie, o zi mai târziu vor fi anunţaţi ofertanţii acceptaţi, iar licitaţiile vor avea loc la 15 iulie. Compania de stat va vinde în cinci pachete cele 25 de unităţi, amplasate în judeţele Bihor, Cluj, Hunedoara şi Maramureş.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro