Aceeaşi sursă afirmă că “doar câţiva lideri” ai partidelor afiliate PES din Europa au confirmat participarea la congresul de la Bucureşti, restul fiind reticenţi la a fi găzduiţi de Ponta, care a fost criticat de la preluarea funcţiei de premier, în primăvară, informează site-ul EurActiv.com. Pentru moment nu a fost luată însă nicio decizie cu privire la evenimentul din 28-29 septembrie, potrivit sursei citate. În momentul în care s-a decis organizarea congresului la Bucureşti, anul trecut, Ponta era în opoziţie. Având în vedere că alegerile parlamentare din România vor avea loc în toamnă, congresul avea ca scop să consolideze imaginea internaţională a acestuia înaintea scrutinului. Dar între timp, Ponta a preluat puterea, iar de atunci România a fost afectată de lupte politice care au atras critici inclusiv din partea Uniunii Europene.
Tag: bucuresti
-
Incendiu la un tren sub podul Grant din Bucureşti
Potrivit surselor citate, garnitura de tren care a luat foc se află pe o linie secundară. Incendiul se manifestă violent, cu flacără deschisă, în zonă fiind mult fum. Pompierii intervin cu patru autospeciale cu apă şi spumă.
-
Aţi fost? V-a plăcut? Concertul Lady Gaga în imagini (GALERIE FOTO, VIDEO)
Incepand de la decorurile scenei, continuand cu zecile de costume schimbate si coregrafiile adaptate fiecarei piese din setlist, show-ul a reprezentat o suita nesfarsita de surprize pentru spectatorii care au aplaudat minute in sir prestatia celei considerate a fi una dintre cele mai influente femei din lume.
Lady Gaga a schimbat aproximativ 20 de tinute, aproape fiecare moment al concertului avand un nou set-up cu diferite elemente de recuzita concepute dupa imaginatia artistei, calul negru metalic, canapeaua sub forma unor bucati de carne sau pianul-motocicleta facand deliciul publicului. Nu au lipsit hit-urile “Born This Way”, “Bad Romance”, “Judas”, “Just Dance”, “Love Game”, “Telephone”, “You and I”, “Poker Face”, “Alejandro”, “Paparazzi”, Gaga cantand fanilor sai si cea mai noua piesa numita “Princess Die”.
Concertul Lady Gaga în imagini (GALERIE FOTO)
Artista a tinut sa multumeasca in repetate randuri fanilor sai, carora le-a promis ca va reveni: “Sunt aici datorita voua! Veti fi aici cand ma voi intoarce anul urmator? Romania, tu esti viitorul!”. Publicul s-a desprins cu greu de Lady Gaga, chemand-o pentru un bis ce a inclus piesele “The Edge of Glory” si “Marry the Night”. La ultima melodie interpretata a ales doi copii din public pe care i-a urcat pe scena alaturi de ea.
Concertul a fost una dintre cele mai spectaculoase productii realizate vreodata in Romania, intregul eveniment fiind organizat de Emagic si sustinut de Volksbank si Ciuc Premium.
Foto: Alex Chelba, Alex Barbulescu, PictureGroup/Emagic
-
Adriana Sohodoleanu: După 20 de ani – în vizită la deliciul de pe Monetăriei
Mai apoi, am tot văzut-o zilnic, dar fără a-i da prea mare importanţă – pentru mine era doar casa de la colţ. După câţiva ani, în gimnaziu, era casa de la colţ unde iarna îngheţau în stradă şuvoaie de apă menajeră, iar vara stăteau spărgători de seminţe în uşă. Pripăşită timid şi parcă ruşinată să fie prima casă de pe Ion Mihalache cum vii din Piaţa Victoriei, casa a devenit apoi vulcanizare – gri, afumată şi posomorâtă. A trăit aşa în bezna geometriei şi a peticelilor de anvelope preţ de zece, poate 15 ani pentru ca anul trecut, un restaurator cu viziune să-i pună în faţă jăratec şi să o transforme, aproape peste noapte, în restaurant.

I-a spus Collage şi deşi i-a schimbat complet şi binevenit interiorul, la faţadă a păstrat ceva din aerul timid şi decadent al casei, căci plăsmuiala de îmbinări moderne de pe pereţi se dezvăluie abia la apropiere.
În interior lucrurile stau altfel – spaţiile îşi spun povestea direct, fără ocolişuri şi îmi amintesc din nou de povestea fiului de împărat ce a fugit din calea zmeului transformând mediul înconjurător. Acolo unde feciorul de împărat aruncă amnarul, la Collage s-au iscat pereţi gri cu frescă albă, aninată cuminte în tavan şi amintind de vremuri când sculptura era parte din viaţa cotidiană a fiecărei case răsărite. Aici fresca vine să înnobileze restaurantul, menţinut în prezentul minimalist de zgârcenia unei cromatici gri-alb-roşu.Acolo unde în poveste cădea pieptenele pentru a creşte o pădure, la Collage a crescut un brandy room lemnos, cu aer britanic şi pântecoase sticle franţuzeşti, zona dedicată fiind mansarda. Terasa închisă a devenit pretext de pre-clubbing cu DJ la ceas de seară, iar setea zmeilor contemporani se potoleşte cu vinuri împărăteşti în wine bar, la subsol. Ideea de colaj este declinată aici la modul macro, deşi poate un element comun mai puternic nu ar fi stricat – cumva cele cinci spaţii cu design şi funcţionalităţi diferite nu coexistă comod, iar trecerea de la unul la celălalt ar putea fi mai fluidă.

De aici poveştile se despart, căci obstacolele puse în calea personajului negativ sunt convertite la Collage în motive de revenire. Arhitectura interioară susţine cu brio conceptul, calitatea e constantă şi meniul aduce ceva nou. Apreciez în mod deosebit meniul ca prezentare – cuprinde descrieri ale fiecărui fel de mâncare şi se simte prezenţa <scrisă> a bucătarului Roberto dal Seno. Deşi asocierile de gusturi sunt noi şi interesante, ce mi se pare cu adevărat original şi binevenit în peisajul local este accentul pe tehnica de preparare, nu pe ingredient.
Gătitul la vacuum – care păstrează sucul natural al peştelui în peşte, nu pe lângă – îţi pune în farfurie conceptul de peşte cu tot ce are el mai reprezentativ. Savurezi un uber-peşte redus la esenţa lui, fără nicio alterare a formei şi texturii originale a creaturii (comparativ cu bucătăria moleculară unde ideea de peşte devine spumă, fum, gheaţă sau clătită). Ca nivel de preţ, acest fel- “Dorada fiert cu coajă de lămâie şi servit cu dovlecei roasted şi mentă, cu o atingere de glazură din vin roşu” costă 77 lei.

Merită menţionată şi tehnica gătitului la temperaturi joase, timp de câteva ore – încercaţi mielul preparat la 56 grade Celsius (faceţi un mic experiment acasă – setaţi cuptorul electric la această temperatură şi introduceţi mâna – e doar puţin mai cald ca la Mamaia vara asta). La desert nu strică să luaţi mica degustare-recomandare a chef-ului, care vă va aduce pe masă un platou cu 5-6 deserturi miniaturale printre care crème brûlée şi parfait de căpşuni. Nimic fusion, molecular sau special aici – doar un sfârşit de masă dulce, corect şi parfumat ce trebuie însă bifat.
După 20 de ani de la terminarea şcolii generale, îmi fac temele tot pe Strada Monetăriei. Îmi pun întâlnirile de business acolo, am organizat o degustare de trufe pentru un client tot în zonă şi mă bucur când merg cu prietenii la cină sau pe terasă. Re-întâlnirea cu casa aceasta este pentru mine ca regăsirea unui coleg de şcoală cu care nu te înţelegeai bine, dar care acum a ajuns designer la Christian Louboutin. Are o poveste şi, mai ales, are o nouă personalitate.

Am ales să scriu despre Collage nu pentru mâncare sau design, ci pentru că spune o poveste şi are un viitor. Povestea casei-vulcanizare devenite restaurant de top îmi dă speranţă pentru măcar câteva din toate acele case bătrâne, frumoase şi singure, aşteptându-şi moartea căci prea puţini proprietari le înţeleg potenţialul. Nu trebuie (şi nici nu pot) să devină toate restaurant, însă pot fi trezite la viaţă. Pot deveni magazine – chiar şi de tip pop-up sau temporare, pot fi galerii de artă, centre de zi pentru tineri, copii sau pensionari, cluburi sau birouri pentru start-up-uri. Reconversia nu are limite şi, cu puţină imaginaţie, se poate încadra în bugete mici. Condiţia esenţială este însă ca proprietarul să fie deschis ideilor. Sau, mai degrabă, ca proprietarul să înţeleagă că e rost de câştig dacă alege corect între a sta cu imobilul gol şi a accepta variante mai mici de profit, dar care prelungesc viaţa clădirii, măcar până la un viitor mai ofertant.
Post scriptum: De curând am observat că spaţiul de lângă Collage, fost Club Web într-o vreme, este în renovare. Au apărut rafturi de lemn masiv, ceva ce seamănă a bar sau open kitchen şi mese, scaune. Încetinesc când trec prin faţă, îmi lipesc nasul de geam dacă sunt pe jos, fac pronosticuri şi proiecţii. Una peste alta, presimt o altă îndrăgostire de un spaţiu vechi, dar nou.
Adriana Sohodoleanu este antreprenor şi proprietar al www.biscuit.ro
-
Arhitecţii din Bucureşti: Primăria distruge marile bulevarde din nordul Capitalei, ca să se circule mai repede
Ordinul Arhitecţilor din România (OAR) Bucureşti, alături de alţi specialişti în arhitectură şi urbanism şi reprezentanţi ai societăţii civile susţin că Primăria Capitalei va distruge marile bulevarde din nord – Kiseleff, Prezan şi Aviatorilor – prin construcţia de pasaje pentru fluidizarea traficului auto, în acest scop existând soluţii alternative, precum folosirea unor inele ocolitoare ale oraşului. Arhitectul Dan Marin a prezentat cazurile altor capitale, ca Parisul şi Washingtonul, cu marile lor bulevarde istorice, arătând că “nu vrea să facă nimeni pasaje pe Champs-Élysées ca s-o ia mai repede”, celebrul bulevard fiind perceput drept “un ax simbolic al Parisului” şi nu unul “de circulaţie”. Cu toate acestea, se circulă pe Champs-Élysées şi există şi mici parcări discrete, mascate de vegetaţie, accentul punându-se pe urbanism, natură şi om, a continuat Dan Marin.
-
Codul galben şi portocaliu de caniculă a fost prelungit până joi
Astfel, valul de căldură va persista în regiunile sud-vestice şi sudice miercuri şi joi, unde temperaturile maxime vor atinge frecvent valori de 35-37 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi depăşi uşor pragul critic de 80. Sub incidenţa codului galben intră majoritatea judeţelor din sudul ţării, inclusiv municipiul Bucureşti.
De asemenea, pe parcursul zilelor de miercuri şi joi, canicula se va intensifica în jumătatea sudică a Olteniei şi în sud-vestul Munteniei (judeţele Mehedinţi,Dolj, Olt, Teleorman şi Giurgiu), unde disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, reclamând cod portocaliu, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa peste pragul critic de 80. Temperaturile maxime vor atinge frecvent 37-38 de grade şi izolat 39 de grade.
-
MITING PDL: Aproximativ 2.000 de oameni s-au adunat în Piaţa Revoluţiei
Printre participanţi sunt Vasile Blaga, preşedintele PDL, Gheorghe Flutur, Mihai Răzvan Ungureanu, Elena Băsescu, Cristian Preda, alţi lideri PDL, Mihail Neamţiu de la Noua Republică, dar şi simpli cetăţeni. Mitingul este autorizat pentru joi, începând cu ora 18.00, până la ora 21.30, pentru 5.000 de persoane, din care 2.000 din Bucureşti şi 3.000 din provincie, potrivit cererii PDL adresate Primăriei Capitalei.
Mai mult pe www.mediafax.ro.
-
O ruină din Centrul Istoric, transformată într-un hotel de lux
După ce au reconstruit şi modernizat clădirea, proprietarii hotelului aşteaptă venituri de 1,2 milioane de euro în primul an de funcţionare. “Ne aşteptăm ca aproximativ 85% din veniturile totale să fie aduse de cazare, iar restul de conferinţe”, a declarat Andreea Rada, marketing manager al hotelului Europa Royale.
Clădirea istorică în care operează hotelul are cinci etaje, în care au fost amenajate 92 de camere, un restaurant şi două săli de conferinţe. Tariful de rezervare al unei camere standard duble este de 90 de euro pe noapte, preţ care include şi micul dejun.
Mai mult pe www.zf.ro.
-
Bucureştiul a devenit mai ieftin pentru expaţi. Ce loc ocupă Capitala în clasamentul pe 2012
Cel mai scump oraş din lume pentru expaţi în 2012 a devenit Tokyo (Japonia), care a urcat de pe poziţia a doua ocupată în clasamentul de anul trecut. Tokyo a surclasat capitala statului african Angola, Luanda, care a trecut pe locul secund în acest an. Următoarele poziţii sunt ocupate de Osaka (Japonia), Moscova (Rusia) şi Geneva (Elveţia), potrivit celui mai recent studiu privind costul vieţii elaborat de Mercer.
La polul opus, Karachi (Pakistan) este cotat drept oraşul cel mai puţin scump pentru expatriaţi la nivel mondial, cu costuri mai mici de o treime din cele înregistrate în Tokyo. Evenimentele mondiale recente, incluzând răsturnări economice şi politice, au afectat locurile ocupate de multe regiuni prin fluctuaţii valutare, inflaţie şi volatilitatea preţurilor la cazare.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro