BusinessMagazin

Tag: trecere

  • Noua realitate economică ar putea fi ”Made in Russia”

    O combinaţie de cea mai mare criză valutară prin care trece ţara din 1998 şi o scădere fără precedent a salariilor reale în ultimii doi ani a rezultat în salarii competitive cu China pentru a treia oară de la finalul epocii ţariste de acum un secol.

    În dolari, salariile ruşilor au scăzut anul trecut aproape la jumătate din nivelul fostelor ţări URSS, cum ar fi Republica Cehă, potrivit Şcolii Economice din Moscova.

    Aceasta a făcut companii de la producătorul sud-coreean de electronice Samsung, până la producătorul de batoane de ciocolată Mars din SUA să caute locaţii cu forţă de muncă mai ieftină.

    Datele publicate miercuri arată un declin al producţiei industriale sub estimările analiştilor, ducând creşterea la 0,3% faţă de anul trecut. Ministerul economiei estimează că pe tot anul, creşterea va fi de 0,4%, după o contracţie de 3,4% în 2015.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Este preşedintele ţării, dar nu are voie să intre in propria ţară: situaţie uimitoare aproape de graniţele României

    Aţi auzit, probabil, de Liberland: este vorba de un teritoriu situat între Croaţia şi Serbia, pe malul vestic al Dunării, care pe unele hărţi este numit „Gornja Siga”. Când fosta Iugoslavie s-a divizat în noi ţări, acest mic teritoriu a fost practic uitat. Nici Croaţia şi nici Serbia nu l-au revendicat, aşa că Liberland a devenit practic „no man’s land” (teritoriul nimănui). Un grup de patru oameni a decis să-l revendice şi să-l transforme într-un stat.

    Liberland are propriul site, un drapel şi o stemă. Limbile oficiale sunt ceha şi engleza. Republica este deja foarte populară pe internet, după ce Jedlicka a lansat o campanie pentru a găsi 5.000 de cetăţeni. Până acum, peste 160.000 de persoane au depus cereri, pe site-ul Liberland, pentru cetăţenie. Cu o suprafaţă de aproximativ şapte kilometri pătraţi, Liberland ar fi cel mai mic stat suveran din lume după Vatican şi Monaco.

    Actualul preşedinte al Liberlandului este politicianul eurosceptic Vit Jedlicka, în vârstă de 31 de ani, membru al Partidului Conservator al Cetăţenilor Liberi din Republica Cehă. Jedlicka a lipsit de la primele alegeri prezidenţiale din Liberland, dar cu toate acestea a fost ales de ceilalţi doi membri fondatori, dintre care unul este chiar iubita acestuia, care a devenit astfel primă doamnă.

    Problema este că însuşi preşedintele nu are cum ajunge în propria ţară. Deşi nici Croaţia şi nici Serbia nu exercită dreptul de suveranitate asupra teritoriului, niciunul dintre state nu permite accestul acolo. De vrea să participe în carne şi oase la diverse conferinţe ale Libertanienilor din toată lumea, ieşirea din propria ţară-întoarcerea devin imposibile. Vit a fost arestat chiar atunci când a vrut să reintre în Liberland. El trăieşte în Republica Cehă, separat de prietena lui.

    Momentan, Jedlicka încearcă să rezolve problema pe cale diplomatică: fosta lui funcţie îi permite să deschidă câteva uşi, iar asta îi dă speranţe că, la un moment dat, cineva va recunoaşte micul stat Liberland.

  • Este preşedintele ţării, dar nu are voie să intre in propria ţară: situaţie uimitoare aproape de graniţele României

    Aţi auzit, probabil, de Liberland: este vorba de un teritoriu situat între Croaţia şi Serbia, pe malul vestic al Dunării, care pe unele hărţi este numit „Gornja Siga”. Când fosta Iugoslavie s-a divizat în noi ţări, acest mic teritoriu a fost practic uitat. Nici Croaţia şi nici Serbia nu l-au revendicat, aşa că Liberland a devenit practic „no man’s land” (teritoriul nimănui). Un grup de patru oameni a decis să-l revendice şi să-l transforme într-un stat.

    Liberland are propriul site, un drapel şi o stemă. Limbile oficiale sunt ceha şi engleza. Republica este deja foarte populară pe internet, după ce Jedlicka a lansat o campanie pentru a găsi 5.000 de cetăţeni. Până acum, peste 160.000 de persoane au depus cereri, pe site-ul Liberland, pentru cetăţenie. Cu o suprafaţă de aproximativ şapte kilometri pătraţi, Liberland ar fi cel mai mic stat suveran din lume după Vatican şi Monaco.

    Actualul preşedinte al Liberlandului este politicianul eurosceptic Vit Jedlicka, în vârstă de 31 de ani, membru al Partidului Conservator al Cetăţenilor Liberi din Republica Cehă. Jedlicka a lipsit de la primele alegeri prezidenţiale din Liberland, dar cu toate acestea a fost ales de ceilalţi doi membri fondatori, dintre care unul este chiar iubita acestuia, care a devenit astfel primă doamnă.

    Problema este că însuşi preşedintele nu are cum ajunge în propria ţară. Deşi nici Croaţia şi nici Serbia nu exercită dreptul de suveranitate asupra teritoriului, niciunul dintre state nu permite accestul acolo. De vrea să participe în carne şi oase la diverse conferinţe ale Libertanienilor din toată lumea, ieşirea din propria ţară-întoarcerea devin imposibile. Vit a fost arestat chiar atunci când a vrut să reintre în Liberland. El trăieşte în Republica Cehă, separat de prietena lui.

    Momentan, Jedlicka încearcă să rezolve problema pe cale diplomatică: fosta lui funcţie îi permite să deschidă câteva uşi, iar asta îi dă speranţe că, la un moment dat, cineva va recunoaşte micul stat Liberland.

  • Este preşedintele ţării, dar nu are voie să intre in propria ţară: situaţie uimitoare aproape de graniţele României

    Aţi auzit, probabil, de Liberland: este vorba de un teritoriu situat între Croaţia şi Serbia, pe malul vestic al Dunării, care pe unele hărţi este numit „Gornja Siga”. Când fosta Iugoslavie s-a divizat în noi ţări, acest mic teritoriu a fost practic uitat. Nici Croaţia şi nici Serbia nu l-au revendicat, aşa că Liberland a devenit practic „no man’s land” (teritoriul nimănui). Un grup de patru oameni a decis să-l revendice şi să-l transforme într-un stat.

    Liberland are propriul site, un drapel şi o stemă. Limbile oficiale sunt ceha şi engleza. Republica este deja foarte populară pe internet, după ce Jedlicka a lansat o campanie pentru a găsi 5.000 de cetăţeni. Până acum, peste 160.000 de persoane au depus cereri, pe site-ul Liberland, pentru cetăţenie. Cu o suprafaţă de aproximativ şapte kilometri pătraţi, Liberland ar fi cel mai mic stat suveran din lume după Vatican şi Monaco.

    Actualul preşedinte al Liberlandului este politicianul eurosceptic Vit Jedlicka, în vârstă de 31 de ani, membru al Partidului Conservator al Cetăţenilor Liberi din Republica Cehă. Jedlicka a lipsit de la primele alegeri prezidenţiale din Liberland, dar cu toate acestea a fost ales de ceilalţi doi membri fondatori, dintre care unul este chiar iubita acestuia, care a devenit astfel primă doamnă.

    Problema este că însuşi preşedintele nu are cum ajunge în propria ţară. Deşi nici Croaţia şi nici Serbia nu exercită dreptul de suveranitate asupra teritoriului, niciunul dintre state nu permite accestul acolo. De vrea să participe în carne şi oase la diverse conferinţe ale Libertanienilor din toată lumea, ieşirea din propria ţară-întoarcerea devin imposibile. Vit a fost arestat chiar atunci când a vrut să reintre în Liberland. El trăieşte în Republica Cehă, separat de prietena lui.

    Momentan, Jedlicka încearcă să rezolve problema pe cale diplomatică: fosta lui funcţie îi permite să deschidă câteva uşi, iar asta îi dă speranţe că, la un moment dat, cineva va recunoaşte micul stat Liberland.

  • Când angajezi pe bază de feeling şi când începi să recrutezi pe bază de proceduri reci?

    Principala problemă din România pentru companii, dincolo de cash, vânzări, fisc etc., este legată de resurse umane. Bazinul de oameni a secat pe neaşteptate, iar ceea ce înainte  era o formalitate, acum a devenit un coşmar.

    Foarte mulţi patroni se raportează la timpurile actuale uitându-se în trecut, acum 10 sau 20 de ani, când au început businessul; pe-atunci angajaţii erau bine pregătiţi, aveau şcoală, munceau 25 de ore din 24, îşi dădeau sufletul pentru firmă.
    În acest moment, noua generaţie, pe lângă faptul că nu ştie nimic, mai vrea şi un salariu mare la început, maşină, laptop şi doar opt ore la muncă. De rezultate, vânzări, nici nu se pune problema; piaţa este de vină, oamenii nu mai au bani, deci nu mai cumpără, concurenţa dă în preţuri, ca să ne scoată de pe piaţă.

    Timpurile sunt total diferite, iar mulţi proprietari, directori, înţeleg greu acest lucru. Când începi o afacere, angajarea se face pe feeling, pe prietenie, pe dorinţa de a ajunge mare, pe energia de a face lucruri şi pe determinarea de a muta munţii.
    La primele angajări contează instinctul şi un director sau un antreprenor nu se gândeşte la eşec, deci este mult mai liber în a accepta oameni cu greşelile lor.

    Odată ce businessul creşte, iar în joc sunt mult mai mulţi bani, antreprenorii acceptă mai puţine greşeli, sunt mai mofturoşi în selecţia oamenilor şi de multe ori eşuează în a-şi găsi noua generaţie de forţă de muncă, începând de la primele poziţii şi până la cele de top.
    De asemenea, pe măsură ce o companie se extinde şi are nevoie de tot mai mulţi oameni, angajările încep să se facă pe proceduri, pe sisteme, pe chestionare, pe teste şi mai puţin pe instinct. Din dorinţa de a nu greşi, în primul rând a celor de la HR, testele încep să ţină locul flerului şi de aceea se schimbă proporţia între „oameni buni şi oameni slabi“.

    La începutul unui business, când afacerile sunt conduse de energie, determinare, încercare, dorinţa de a reuşi şi mai puţin de PowerPoint sau de studii de piaţă, care arată nişte cifre seci şi reci, proporţia găsirii unor oameni buni este mult mai ridicată, poate spre 70%.

    Odată cu birocratizarea unei companii, cu dezvoltarea departamentelor de HR, această proporţie începe să se schimbe şi găsirea unor oameni buni devine mult mai dificilă. Un test, un chestionar nu pot înlocui determinarea şi nici găsirea unei soluţii creative de pe o zi pe alta care să rezolve o problemă în companie.

    După două decenii de capitalism, de piaţă virgină, companiile, în special cele româneşti, se confruntă cu schimbul de generaţii, un schimb pe care nu-l mai găsesc comparativ cu oamenii cu care au început businessul. De aici începe o întreagă frustrare antreprenorială, mai ales că salariile sunt mult mai mari decât acum 10-20 de ani, dar, în schimb, rezultatele sunt mai slabe.

    Dacă proprietarii vor să găsească angajaţi, directori după chipul şi asemănarea lor, lucrurile se complică şi mai mult. Când au început ei businessul, nu aveau cu ce şi cu cine să se compare. Acum au, şi de aceea devin mult mai pretenţioşi în criteriile de angajare. De multe ori renunţă la a preda conducerea zilnică a afacerii, considerând că nu există cineva care să ştie mai bine businessul decât ei. Este adevărat, dar această decizie poate fi cu dus şi întors.

    Dacă ne uităm la nivel internaţional, actualele multinaţionale au reuşit să facă acest schimb, de la fondatori la manageri şi câteodată chiar mai bine.

    Neavând exerciţiul istoriei de generaţii în business, o bună parte din antreprenorii români nu au cui să predea afacerile şi să se simtă cât de cât confortabil că acestea nu se duc apoi de râpă. Din acest motiv, mulţi ajung chiar să-şi vândă businessul.
    România nu a reuşit să-şi creeze o cultură de corporaţii, o generaţie de directori pentru firmele româneşti antreprenoriale.

    Există o generaţie de directori în multinaţionale, dar mulţi dintre ei eşuează când sunt recrutaţi în companiile româneşti, unde există o altă cultură, unde deciziile sunt luate pe instinct şi mai puţin pe o organizare internă sau o viziune strategică urmărită zi de zi.
    Flerul trebuie corporatizat, dar trebuie să înceapă de undeva.
     

  • Ţara care vrea să scadă programul de lucru zilnic la 6 ore. “Programul de 8 ore nu este atât de eficient pe cât ai crede”

    Majoritatea dintre noi lucrăm 8 ore pe zi, poate chiar mai mult dacă nu terminăm ce avem de făcut în ziua respectivă. Mai multă muncă nu înseamnă şi eficienţă sporită. Potrivit unui nou studiu, la care au participat 600.000 de oamenim, persoanele care lucrează 55 de ore pe săptămână sunt cu 33% mai predispuşi unui atac cardiac decât persoanele care lucrează între 35-40 de ore pe săptămână, informează sciencealert.com

    Astfel Suedia se îndreaptă spre programe de muncă de 6 ore, în loc de programul clasic de 8 ore.  “Programul de 8 ore nu este atât de eficient pe cât ai crede. Este foarte dificil să stai atâta timp concentrat, de aceea introducem pauze, pentru a ne face ziua mai uşoară. Dar în acelaşi timp este mai greu de separat viaţa privată de serviciu”, este de părere Linus Feldt, CEO-ul Filimundus, companie ce dezvoltă applicaţi pentru telefoanele mobile.

    El este unul dintre adepţii programului de 6 ore. Staff-ul echipei este fericit şi nu vrea să se întoarcă la programul clasic. “Vrem să petrecem mai mult timp cu familia, să învăţăm lucruri noi, să facem sport mai mult”, a mai spus el. S-au înregistrat schimbări în modul cum lucrează, angajaţii stau departe de reţelele sociale şi alte site-uri care le-ar putea distrage atenţia, iar şedinţele sunt foarte scurte. “Ne este mai uşor să ne concentrăm pe ceea ce avem de făcut” a spus Linus Feldt

    Ziua este mai condensată, angajaţii sunt mai motivaţi să termine munca la timp şi au mai multă energie după cele 6 ore. Feldt a mai spus că nivelul de productivitate a rămas la fel, iar conflictele au scăzut pentru că oamenii sunt mai fericiţi.

    Şi alte companii vor să treacă la acest program, reprezentatele Toyota din Suedia lucrează aşa, dar şi Svartedalens, un azil de bătrâni din Gothenburg a implementat programul pentru asistente.

  • Românul Alex „Bodyhammer” Bublea, campion de Muai Thai în Anglia: „Nu mai conta dacă dorm în stradă sau nu am ce mânca”

    În prezent, nu trece o zi să nu treacă români pe la sala de sport pentru a întreba cine e Alex
    Bublea, însă în trecut sportivul nu prea a avut un mare nume în ţară. După ce s-a plictisit de nivelul antrenamentelor şi jobului de agent de vânzări în România, a decis să parcurgă de la început o cale nouă în Marea Britanie, risc care la făcut să ajungă sportiv de top mondial.

    Povestea lui Alex începe în zona ”Dacia” din Timişoara. Pasionat de jocuri video acesta dorea să ajungă un erou pozitiv, precum personajele preferate.

    ”În viaţa reală această cale era cea mai aproape de acel ideal. Mai mult, eram «bullied» ca şi copil. Doream să câştig respect”, povesteşte sportivul şi într-un clip de promovare din Marea Britanie. El a urmat Liceul ”Henri Coandă” şi se pregătea cu Remus Ştefan la ”Jean Luis Calderon”. A mers apoi la o cunoscută sală şi club sportiv din oraş, dar tânjea după altceva, scrie ziarulromanesc.net.

     

    ”Simţeam că stagnez în România, mergeam la sală cu sila, la un moment dat şi mă forţam să fac asta, ca să ies cumva din anonimat, dar nu mai progresam în ritmul dorit. Iubita mea, fiind în Italia, a vorbit cu antrenorul Alfio Romanut, chiar antrenorul campionului italo-armean Giorgio Petrosyan, să merg să ma antrenez la el”, spune Alex Bublea despre primele gânduri legate de plecare.

    Romanut l-a plăcut, însă i-a spus că-i trebuie o sumă de bani până îi găseşte meciuri şi sponsori. ”Am decis să vin în Anglia, să muncesc, să fac bani mai repede. În România îmi mergea bine, lucram în vânzări la o firmă importantă, dar aveam deja 22 de ani si nu mai aveam timp de pierdut”, explică Bublea. În Londra a plecat fără susţinere, doar cu cele 430 de lire sterline economisite în buzunar.

    S-a întâlnit aici cu un fost partener de antrenamente, care l-a îndreptat spre sala în care se pregăteşte şi azi. Deşi iniţial privea totul cu scepticism, ca o soluţie temporară, antrenorul şi managerul său, Christian Knowles, l-a sprijinit.

    Şi a scos la iveală stilul său, unul care se apropia tot mai mult de muay thai, disciplină lipsită de specialişti în România. ”Motiv pentru care apăreau discrepanţe între instrucţiunile antrenorilor români şi performanţele mele”, completează Alex.

    La Knowlesy Academy, fostă Minotaur Gym, în nordul Londrei, Alex Bublea a fost mai întâi un simplu pupil. Înainte să-şi dobândească supranumele de ”Bodyhammer” acesta avea şi un job extenuant, în paralel. Parcurgea zeci de kilometri pentru a ajunge la antrenamente.

    ”Am inceput să îmi iau cât mai în serios rolul la sală, să îmi fac un nume din ce în ce mai cunoscut şi, la un moment dat, a trebuit să renunţ la job”, subliniază timişoreanul. Alex nu s-a ferit de munca de jos, o zi de lucru putea însemna, adunat, descărcarea mărfurilor de câteva tone, pe parcursul a 11 ore. ”Şi aici trebuie să treci prin aceleaşi greutăti ca şi în România…

    Ce am învăţat eu aici a fost disciplina pe care mi-o doream pentru a ajunge la cel mai înalt nivel din lume. Restul nu a mai contat, că dorm în stradă, că nu am ce mânca… Eu am venit furios, crezând ca sunt foarte bun, fiind bun în România, şi că îi voi nimici pe toţi …am pierdut primele trei meciuri. A fost foarte dureros… Acum sunt sportiv profesionist şi antrenor personal”, a adăugat Alex Bublea. De la amatori, timişoreanul a parcurs toate categoriile, ajungând acum un sportiv de top mondial, A+.

  • Povestea omului de afaceri care a dat maşinii airbag-urile

    Soichiro Honda a fost un inginer şi industrialist japonez ce a înfiinţat compania de automobile ce-i poartă numele, care astăzi este un jucător important din industria auto.

    Honda s-a născut înTenryū, Shizuoka, un sat în apropiere de muntele Fuji, pe 17 noiembrie 1906 şi de mic copil îl ajuta pe tatăl său în atelierul acestuia reparând biciclete şi a fost absolut fascinat când a văzut prima maşină trecând prin sat.

    La 15 ani, Honda a plecat de acasă în Tokio pentru a căuta de muncă. A obţinut un loc de ucenic la un garaj în 1922, unde a rămas timp de şase ani, lucrând pe un post de mecanic înainte de a se întoarce acasă şi a pune pe picioare propriul garaj la vârsta de doar 22 de ani. În 1937 Soichiro Honda a creat Tōkai Seiki pentru a produce pistoane pentru Toyota.

    În timpul Celui De-Al Doilea Război Mondial un atac aerian a distrus fabrica Tōkai Seiki din Yamashita, iar cea din Iwata s-a dărâmat în 1945 în timpul unui cutremur. După război, Honda a salvat tot ceea ce putea salva din rămăşiţele fabricilor şi l-a vândut producătorului Toyota pentru 450.000 de yeni, pe care i-a folosit pentru a fonda Institutul Tehnic de Cercetare Honda în 1946, iar doi ani mai târziu a produs prima bicicletă motorizată, Type A, ce s-a vândut până în 1951. Tot în acel an, pe 28 septembrie, a înfiinţat Honda Motor Company, la conducerea căreia a stat până în octombrie 1973.

    În 1949 a apărut prima motocicletă Honda, cu un motor de 3 cai-putere şi 98 centrimetri cubi, care a devenit primul model din seria Dream. La vremea respectivă, Honda ar fi produs 876 de unităţi de motociclete în 1950 din totalul de 3.439 produse în toată Japonia.

    În 1955, Honda devine cel mai important producător de motociclete din Japonia şi câştigă cursele de anduranţă la clasele 350 cmc şi 500 cmc. A urmat expansiunea pe alte continente, înfiinţând filiala americană în 1959, iar în 1961 apare filiala europeană, la Hamburg. De-a lungul anilor, motocicletele produse de japonezi au câştigat campionate de curse, iar în 1962 compania construieşte circuitul de curse de la Suzuka, ce este inclusă în circuitul Formula 1.

    În urma succesului pe partea de motociclete, Honda a fost tentat să treacă la producţia de automobile în 1967. Honda a rămas la conducere până în 1973, când s-a retras din funcţia de preşedinte, dar a rămas în cadrul companiei drept consultant. 

    În 1978 producţia totală de autoturisme depăşea 5 milioane de unităţi şi în 1981 Honda Civic stabileşte un nou record de consum de benzină în SUA, 3,3 litri/100 km. Câteva dintre cele mai interesante inovaţii aduse de Honda domeniului au fost utilizarea primului motor cu 12 cilindri, realizarea primului proiect pentru airbaguri sau realizarea primei maşini cu sistem de direcţie integrală.

    În 1980 a fost numit de revista People drept „Henry Ford al Japoniei“ şi inclus pe lista „Celor mai interesanţi 25 de oameni al anului“. În 1989 a fost inclus în Automotive Hall of Fame din Detroit. Doi ani mai târziu, pe 5 august, Soichiro Honda murea în urma unei insuficienţe hepatice.

  • China depăşeşte faza de copiere a produselor şi se axează pe inovaţia ştiinţifică

    China se concentrează pe inovaţia ştiinţifică, trecând de la faza de copiere a unor produse şi componente la etapa de căutare a noilor cunoştinţe, cheltuielile ţării pentru dezvoltare şi cercetare reprezentând 2% din PIB, potrivit Quartz.

    Guvernul chinez dezvoltă sisteme de inovare în ţară, investind în aproape 100 de parcuri tehnologice şi ştiinţifice, universităţi şi instituţii de cercetare guvernamentală, care le oferă sprijin noilor întreprinderi. În 2013, guvernul chinez şi mediul de afaceri au investit aproximativ 190 de milioane de dolari în cercetare-dezvoltare, cifră care reprezintă aproape 40% din investiţiile anuale de cercetare-dezvoltare din SUA.

    Autorii articolului din publicaţia Quartz au identificat trei etape ale dezvoltării Chinei. Prima implică trecerea de la copierea componentelor la realizarea unui produs adecvat unui scop. Urmează etapa care vizează atingerea standardelor mondiale şi trecerea de la căutarea de noi resurse la căutarea de noi cunoştinţe.

    Citiţi mai multe pe â

  • Românii renunţă la încălzirea centralizată şi trec la centrale. Care este însă preţul confortului?

    Mai bine de jumătate dintre români au renunţat, în ultimii 14 ani, la sistemul centralizat de încălzire. pe lângă beneficiile legate de confort, centralele termice aduc şi importante economii; cum va evolua piaţa în viitor şi cât de mult costă o instalaţie nouă de încălzire au explicat reprezentanţii companiei Ariston Thermo România.

    „Piaţa de centrale termice din România se află în plină maturizare“, crede Cătălin Drăguleanu, country manager al Ariston Thermo România. Astfel, clienţii pun accent pe serviciile conexe precum service şi garanţii, pe funcţiile oferite, preţul nemaifiind principalul criteriu de achiziţie. „Piaţa se maturizează, observăm o tendinţă de modificare a obiceiurilor de cumpărare“, remarcă Drăguleanu. „Piaţa de centrale termice se îndreaptă tot mai mult către segmentul înlocuirilor produselor instalate în urmă cu peste zece ani. Desigur, un procent important este deţinut şi de noile instalări, acestea fiind, de cele mai multe ori, determinate de debranşările de la sistemul centralizat de încălzire.“

    Numărul apartamentelor legate la sistemul centralizat a scăzut cu 50%, explică reprezentanţii Ariston. În ceea ce priveşte achiziţionarea unor centrale noi, principalele motive sunt nevoia de înlocuire (30%), debranşarea (40%) şi mutarea într-o locuinţă nouă (30%). Astfel, în cadrul procesului de cumpărare, 60% dintre clienţi aleg singuri noua centrală, 33% consultă un instalator, iar 7% lasă decizia în seama instalatorului. În străinătate, spun cei de la Ariston, numărul celor care lasă specialiştii să se ocupe este mult mai mare. 28% dintre cei care achiziţionează o centrală nouă apelează la magazine tip DIY (ca Dedeman, Hornbach, Praktiker), în vreme cu aproape jumătate merg la magazine specializate.

    Investiţia totală într-un sistem de încălzire, în cazul unui apartament de 3 camere, se ridică la 7.800 de lei, sumă care include costul instalaţiei dar şi pe cel al debranşării. Amortizarea costurilor, potrivit reprezentanţilor companiei, se face într-un interval de 4-6 ani; acest termen scade la 2-4 ani dacă este vorba doar de costul centralei.

    Conform unei analize realizate de companie, în primele opt luni ale anului peste 10.000 de familii din România au luat decizia de a renunţa la sistemul centralizat de încălzire, optând pentru un sistem propriu de încălzire; centrala termică cu funcţionare pe gaz se plasează în topul preferinţelor, fiind principala alegere. Numărul acestora este cu 78% mai mare comparativ cu cel raportat în perioada similară din 2015. „Studiile derulate periodic arată că românii înţeleg tot mai mult avantajele unei centrale termice proprii şi sunt tot mai receptivi către noile tehnologii din domeniu. Datele oficiale arată că, din anul 2012 şi până în prezent, peste 202.674 de familii au decis să renunţe la sistemul centralizat de încălzire, iar cea mai mare parte a acestora a optat pentru instalarea unei centrale termice de apartament, pe gaz“, a mai adăugat country managerul Ariston.

    Din 2002 şi până în prezent, sistemul centralizat din România a pierdut aproape jumătate dintre abonaţi. Astfel, dacă în 2002 erau branşate circa 2,5 milioane de locuinţe, la finele lunii august 2016 mai erau racordate doar 1,25 milioane de locuinţe. În acelaşi timp însă, parcul de centrale termice instalate a crescut de mai bine de cinci ori, de la 400.000 de unităţi în 2002 la peste 2,2 milioane în acest moment. Analiza realizată de Ariston Thermo România pe baza datelor raportate de ANRSC mai arată că, la finele lunii august 2016, doar puţin peste un sfert (26%) dintre locuinţele din mediul urban din România mai erau branşate la sistemul centralizat de încălzire. De asemenea, în nouă judeţe din ţară, întreaga populaţie a ales debranşarea şi foloseşte sisteme proprii de încălzire a locuinţei, de pildă centrale de apartament sau de bloc. În plus, în alte 13 judeţe, mai puţin de 10% dintre locuinţe racordate la CET-uri. „Alte 17 judeţe din România mai au branşate doar între 10 şi 50% dintre locuinţe, în timp ce doar două judeţe şi Capitala mai au conectate puţin peste 50% dintre apartamente“, subliniază Drăguleanu.

    Dincolo de confortul sporit oferit de instalarea unei centrale termice cu funcţionare pe gaz, românii pot obţine şi economii majore. Astfel, dacă la nivel naţional preţul mediu al gigacaloriei facturate către populaţie este de 220 de lei, iar cel de producţie este de 353 lei, preţul pentru producerea unei Gcal de o centrală termică în condensare ajunge la aproximativ 163 de lei.