Tag: salariu

  • Ce salariu câştigă un angajat la Banca Transilvania

    Demersul ZF, care a calculat salariile medii din companiile care au cele mai mari bugete de salarii din România, scoate la iveală unul dintre cele mai bine păzite secrete de către companii. În ce industrii activează companiile care îşi răsplătesc cel mai bine angajaţii şi ce companii îşi plătesc mai bine angajaţii decât concurenţa, dar şi banii pe care îi lasă marile companii în economie sunt doar câteva dintre informaţiile dezvăluite de acest top. De exemplu, fiecare zi de salariu la OMV Petrom aduce 80 de milioane de lei în economie.

    EXCLUSIV: Topul companiilor şi băncilor din România care plătesc cele mai mari salarii. Cine sunt angajaţii care câştigă 17.600 de lei net pe lună. Ce salariu câştigă un angajat la Banca Transilvania

  • Modul surprinzător prin care poţi să obţii un salariu mai mare. Este atât de simplu că oricine poate face asta

    Negocierea salariului a devenit o adevărată artă care trebuie dezvoltată, chiar dacă accepţi un job nou sau doreşti o mărire de salariu.

    Natura conflictului este una simplă. Angajatul îşi doreşte să obţină câţi mai mulţi bani posibil, iar organizaţia urămeşte să te plătescă cât mai puţin astfel încât să nu te forţeze să-ţi dai demisia. Pentru a avea o conversaţie plăcută, trebuie să fii informat în legătură cu compania şi să adopţi o atitudine relaxantă, dar încrezătoare, potrivit businessinsider.

    Oamenii de succes sunt capabili să treacă peste astfel de situaţii stresante. Cei care nu au succes au tendinţa să se autosaboteze, spunând lucruri greşite.

    Modul surprinzător prin care poţi să obţii un salariu mai mare. Este atât de simplu că oricine poate face asta

  • Cât câştigă un angajat la Lidl. Compania a anunţat noi măriri de salarii

    Potrivit noii grile de salarizare anunţate de companie, salariul unui vânzător şi al unui lucrător în depozitele Lidl România poate ajunge până la 2.999 de lei brut, cu tichete de masă incluse. 

    Totodată, de la 1 octombrie, fiecare angajat al Lidl România cu normă întreagă câştigă peste 2199 de lei brut, sumă ce include valoarea bonurilor de masă. În plus, Lidl are un sistem de salarizare în trepte, astfel că în primii trei ani de activitate în companie salariul creşte automat în fiecare an.  Acelaşi sistem progresiv îl are retailer-ul şi în ceea ce priveşte zilele de concediu. Un angajat beneficiază în primul an de 21 de zile libere, de 23 în al doilea şi de 25 în al treilea.

    Potrivit informaţiilor trimise de reprezentanţii Lidl, compania  este singurul retailer care oferă angajaţilor săi 2 zile libere de Crăciun şi 2 zile libere de Paşte, dar şi cadouri pentru copii şi tichete cadou pentru diferite ocazii.

    Pe lângă beneficiile salariale, angajaţii Lidl România au beneficii extra-salariale precum: asigurare medicală privată gratuită, acces la  clinici şi spitale din ţară şi, în consecinţă, la o gamă largă de servicii, cu diferite pachete medicale gratuite. Mai mult, şi membrii familiei acestora pot beneficia de oferte de servicii medicale.

    Lidl este unul dintre cele mai mari lanţuri de magazine din Europa, activând în 27 de ţări europene şi având peste 100 de centre logistice ce asigură aprovizionarea a aproximativ 10.000 de magazine. Cu  mai mult de 170.000 de angajaţi, Lidl se numără printre primii 10 comercianţi de produse alimentare la nivel mondial.

  • Satul din România în care o casă costă cât un salariu mediu

    Locul se numeşte Gherdealul şi este primul sat după Cincu ce excede judeţului Braşov din punct de vedere teritorial.

    Aici este locul în care mai trăiesc doar 7 oameni, trei saşi şi patru români, şi care pare o ruină, dar chiar şi aşa este extrem de pitoresc.

    Casele se vând ieftin. “Aici, o casă costă cam 20 – 24 de milioane de lei vechi. N-a mai rămas mare lucru din ele. Oamenii au plecat, mânca-i-ar amarul.”, spune o femeie despre satul în care locuieşte.

    Înainte, aici trăiau 112 familii, majoritatea saşi, dar au plecat şi nu s-au mai întors.

    Cititi mai multe pe www.descopera.ro

  • McDonald’s şi KFC fac angajări. Ce salariu poţi câştiga fără experienţă sau studii superioare

    Două dintre cele mai mari lanţuri de restaurante fast-food din România, McDonald’s şi KFC, recrutează activ în această perioadă, inclusiv persoane fără studii superioare.

    Reprezentanţii McDonald’s caută candidaţi care să ocupe poziţiile vacante din restaurante. Posturile de tip entry-level sunt disponibile cu program de lucru part time şi full time. Acestea vizează studenţii, candidaţii fără studii superioare sau cei necalificaţi.

    Cât câştigă un angajat al McDonald’s

    Potrivit anunţului de angajare publicat de McDonald’s pe unul dintre portalurile specializate în recrutare, salariile pe care le pot câştiga viitorii angajaţi aflaţi pe poziţii de tip crew sau hostess ajung la 1.650 de lei brut, în această sumă fiind inclusă valoarea tichetelor de masă. Pentru posturile de manager trainee salariile ajung la 3.200 de lei brut cu tichete de masă.

        “An de an angajăm peste 1.000 de persoane în restaurantele noastre. Ceea ce înseamnă că zilnic au loc zeci de interviuri de angajare în companie”, a declarat recent Daniel Boaje, Manager General McDonald’s România.

    Pentru 50 de posturi disponibile în cadrul McDonald’s pe un portal de recrutare au aplicat 2.775 de persoane.

    Cât câştigă un bucătar la KFC

    KFC România caută candidaţi care să ocupe poziţii vacante de casier, bucătar şi manager trainee. Posturile de casier şi bucătar, cu program part time sau full time, sunt disponibile în Bucureşti, Arad, Bacău, Baia Mare, Braşov, Brăila, Cluj-Napoca, Constanţa, Craiova, Deva, Galaţi, Iaşi, Oradea, Otopeni, Piteşti, Ploieşti, Sibiu, Timişoara şi Târgu-Mureş.

        “Dacă îţi place să ai de-a face în fiecare zi cu ceva nou, să găseşti un motiv de optimism în fiecare experienţă, să fii activ şi să nu te plictiseşti – acum ştii că la KFC îţi poţi găsi povestea de success, chiar dacă nu ai experienţă”, se menţionează într-un anunţ de angajare al KFC publicat pe un portal specializat în recrutare.
     
    Cititi mai multe pe www.vocea.biz

  • Job-ul din România unde puteţi câştiga un salariu de 4.500 de lei net, fără experienţă

    Piaţa forţei de muncă din IT este în continuare fierbinte, iar absolvenţii facultăţilor care produc softişti sunt asaltaţi din toate părţile de companii.

    Cei care au ales să urmeze această specializare le cer angaja­torilor pachete salariale „exagerate“, iar în unele cazuri chiar peste com­petenţele tehnice pe care le deţin.

    „Promovarea unor salarii foarte mari în IT creşte aşteptările finan­ciare ale juniorilor“, a menţionat Maria Hostiuc, senior IT&C recruitement consultant al firmei de recrutare Brainspoting.

    Potrivit informaţiilor companiei, juniorii pornesc de la 500 de euro sau chiar de la 1.000 de euro, în funcţie de complexitatea şi responsabilitatea jobului.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro