Tag: Case

  • EXCLUSIV: Persoanele fizice cu mai multe case nu vor mai fi impozitate suplimentar

     Legislaţia actuală impune persoanelor fizice care au în proprietate două sau mai multe clădiri un impozit majorat cu 65% pentru prima clădire în afara celei de la adresa de domiciliu, cu 150% pentru a doua clădire şi cu 300% pentru a treia clădire şi următoarele în afara celei de la adresa de domiciliu.

    Ultima formă a proiectului noului Cod Fiscal, redactată după retragerea documentului de pe site-ul Ministerului Finanţelor şi obţinută de MEDIAFAX, indică însă faptul că această impozitare suplimentară va fi eliminată.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Urăşte capitalismul, dar are nouă case, dintre care una de 2.000.000 de dolari

    Regizorul şi realizatorul de filme documentare Michael Moore, un anticapitalist declarat, cel puţin prin opera cinematografică, este proprietarul a nu mai puţin de nouă case. Conform Detroit News, o cabană de 2 milioane de dolari şi circa 1.000 de metri pătraţi, pe malul lacului Torch din Michigan, dar şi un apartament în Manhattan obţinut de fapt din trei apartamente se numără printre proprietăţile regizorului. 

    Detaliile au apărut în documentele divorţului lui Moore; cineastul s-a despărţit de soţia sa Kathy Glynn, după 22 de ani. De la “Roger and Me”, documentarul din 1989 care analiza impactul închiderii de către General Motors al unor uzine în localitatea Flint din Michigan, regizorul a strâns 50 de milioane de dolari.

  • Guvernul a modificat Legea ANL: Tinerii pot cumpăra case şi în rate sau cu credit garantat de stat

     Facilităţile la cumpărarea de către tineri a unei locuinţe ANL au fost introduse de Guvern, printr-o ordonanţă aprobată în şedinţa de miercuri.

    Legislaţia aplicată până în prezent stabileşte că locuinţele ANL pentru tineri în vârstă de până în 35 ani destinate închirierii, inclusiv cele construite şi destinate în mod exclusiv închirierii tinerilor specialişti din învăţământ sau sănătate, pot fi vândute titularilor contractelor de închiriere după expirarea a minimum un an de închiriere neîntreruptă, fără ca vânzarea să fie condiţionată de vârsta solicitantului.

    Preţul locuinţei putea fi însă achitat doar integral la data încheierii contractului, din sursele proprii ale cumpărătorului şi/sau din credite contractate de către acesta de la instituţii financiare autorizate.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Localităţile israeliene din vecinătatea Fâşiei Gaza, plasate în STARE DE ALERTĂ

     Postul de radio a afirmat că din cauza cenzurii, nu poate oferi detalii. Această procedură de alertă este folosită mai ales în cazurile de tentativă de infiltrare a palestinienilor din Fâşia Gaza în teritoriul israelian.

    În Gaza, Brigăzile Ezzedine al-Qassam, aripa armată a mişcării islamiste Hamas, a afirmat într-un comunicat că a condus o operaţiune “în spatele liniilor inamice”, adică pe teritoriul israelian, la nord de Fâşia Gaza, şi o maşină de teren militară israeliană fiind distrusă.

    Comunicatul a adăugat că luptele continuă. Acesta nu a precizat locul exact al operaţiunii comandoului Hamas, care controlează Fâşia Gaza.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cel mai frumos sat din Italia a fost scos la vânzare pe eBay

    Dacă în România hotelurile pot fi vândute prin tocmai.ro şi OLX.ro, în Italia sunt puse spre vânzare pe platformele online chiar şi sate. Aer alpin, vederi panoramice şi o aruncătură de băţ distanţă faţă de oraşul italienesc Torino – sunt câteva dintre caracteristicile satului Borgata Calsazio, pus la vânzare pe eBay pentru 245.000 de euro, potrivit Telegraph.co.uk.

    Satul a devenit din ce în ce mai pustiu odată ce tinerii s-au hotărât să îl părăsească în favoarea oraşelor mai mari. Locuitorii rămaşi au pus anunţul de vânzare şi speră astfel să revigoreze oraşul prin transformarea în atracţie turistică datorită caselor şi hambarelor ce pot deveni în hoteluri şi restaurante.

    Vânzarea este susţinută de UNCEM (National Union of Mountain Communities), o organizaţie care reprezintă satele de munte ale Italiei. Termenul limită pentru licitaţia online este 15 iulie.

    În Italia există aproximativ 40 de aşezări de acest tip, în care turiştii sunt găzduiţi în diferite case din sat, iar recepţia şi restaurantul sunt localizate într-o clădire centrală.

  • Cine este Sergiu Biriş, cofondatorul afacerii pe care Facebook a plătit jumătate de miliard de dolari

    Serigiu Biriş la BM Storytellers, evenimentul care marchează zece ani de existenţă a revistei Business Magazin:

    Povestea mea este diferită de a celorlalţi invitaţi, pentru că în 2007 eram atât de la început încât nu ştiam nimic. Este foarte bine să fii în cel mai „hot„ domeniu acum, însă în 2007 nu ştiam în ce intru sau ce vreau să fac. Ştiam doar că vrem să încercăm să facem un proiect al nostru, personal, pentru că în acel moment dezvoltam site-uri pentru clienţi din afară.

    Poate şi dacă mergeam în această direcţie am fi crescut şi am fi fost o bună resursă de outsourcing acum, însă simţeam nevoia de a dezvolta un proiect propriu. Aveam de fapt trei idei, iar una din acele trei idei a fost Trilulilu, am vrut să facem un site românesc de videosharing. Nu ştiam cum să creăm cu adevărat un business, iar tot ce ştiam despre piaţa online era că e o piaţă de 5 milioane de euro, ceea ce mie mi s-a părut senzaţional. Nu ştiam că există foarte mult scepticism legat de proiectele online şi că erau puţini clienţi care îşi asumau riscul de a investi în publicitatea online atunci.

    După câteva luni de la lansare am fost contactaţi de Business Magazin să facem un cover story. „Vrem!„, am zis, dar nu ştiam ce înseamnă cover story. Motiv pentru care am apărut în tricou pe copertă, nu venisem la Bucureşti pregătiţi. Am făcut şedinţa foto, am răspuns la întrebări şi în mai 2007 am apărut pe coperta revistei. A fost o surpriză plăcută şi s-a dovedit a fi şi un punct foarte important din cariera noastră, pentru că mai târziu investitorul nostru ne-a spus că aşa ne-a găsit, văzându-ne pe coperta revistei. Până să ajungem pe copertă noi am investit destul de mult în acest proiect, tot ce câştigam din web design reinvesteam în site, şi am primit chiar şi oferte de cumpărare la 2-3 luni de la lansare, când a vrut să ne cumpere Neogen.

    Nu am vrut să vindem, deşi 80.000 era o sumă colosală după câteva luni de lucru, însă am avut noroc că i-am cooptat pe consultanţii care ne-au temperat şi ne-au asigurat că vor veni şi mai mulţi bani mai târziu. Mai târziu, în 2007, Alexis Bonte a preluat doar o părticică din proiect, 10%, cu 100.000 de euro. A fost cel mai bun lucru că nu am vândut businessul din prima. Îţi trebuie răbdare, ca antreprenor. Cu Trilulilu primii bani, 5.000 de lei, i-am făcut după şase luni de la lansarea proiectului, moment când aveam cheltuieli de 6.000 de euro pe lună. Cea mai mare provocare, pentru noi, a fost să învăţăm să facem bani în spaţiul online, am avut foarte multe încercări şi foarte multe eşecuri să susţinem businessul, pentru că piaţa din România are particularităţile ei. Cea mai bună soluţie a fost să ne înfiinţăm propria echipă de vânzări, am învăţat asta în decurs de câţiva ani.

    Văd foarte mulţi tineri care şi-ar dori să încerce ceva, însă se tem să nu eşueze, că sunt multe provocări pe piaţă, dar îmi dau seama că şi noi, dacă am fi analizat la fel de în detaliu afacerea, probabil nu am fi realizat nimic. Am fi mers înainte cu programarea şi web designul şi mă bucur că am avut naivitatea şi curajul de a face ceva şi de a sprijini acest proiect prin orice mijloace. Cred că foarte mulţi tineri din ziua de azi ar trebui să lase deoparte gândirea raţională şi să îşi urmeze instinctul de a crea ceva.

    Acum sunt foarte implicat în Zonga, care este un „spin off„ din Trilulilu, un serviciu de muzică, legal, care oferă acces la 20 de milioane de melodii de pe mobil, tabletă sau PC. Am semnat contracte cu toate casele de discuri internaţionale şi locale, iar acesta a fost unul dintre cele mai mari challenge-uri din ultimii ani, să reuşim să lansăm acest proiect. Am reuşit să negociem cu casele de discuri şi în circa doi ani am reuşit să obţinem drepturile. Timp în care am reuşit să dezvoltăm şi produsul, şi până la urmă am avut noroc să îl aducem la costul pentru end-user pe care l-am dorit. Casele de discuri ar fi dorit ca un abonament să coste 10 euro pe lună, noi am reuşit să-l aducem la 3 euro, am reuşit să semnăm un parteneriat cu Vodafone, ei fiind şi parteneri în afacere. Acest proiect are mult mai mari provocări şi de aceea mă focusez mai tare, pentru că este şi o piaţă care mai are nevoie de educare, cea a conţinutului online plătit.

    Este greu în acest domeniu pentru că pirateria are un grad destul de ridicat şi există şi convingerea că tot ce este pe internet trebuie să fie gratis. Am pornit pe un drum, îl ţinem în continuare şi ne gândim inclusiv să deschidem serviciul şi în alte ţări.

    Cei care vor să dezvolte acum un business online trebuie să se orienteze spre zona de mobile, pentru că Facebook, de exemplu, raportează că peste 55% dintre venituri le vin din publicitatea de pe mobil, ceea ce mi se pare incredibil. Cred, de asemenea, în orice produs care se bazează pe venituri din publicitate, atâta vreme cât este bine realizat şi are o piaţă. Cred că este o mare nevoie de produse locale. Cred în servicii cu valoare adăugată, obligatoriu plătite, şi care încep să fie pe val; vor apărea tot mai multe astfel de produse. 

  • Pelerinaj în epoca de piatră: locul unde rocile sfidează gravitaţia

    Părea o imagine din desene animate. Când am ajuns acolo, mi-am dat seama că locul seamănă perfect cu peisajul creat în serialul “The Flintstones”. Serialul de animaţie a fost intitulat în limba română “Aventuri din Epoca de Piatră” şi cred că nicio expresie nu ar putea exprima mai bine o aventură în Cappadocia, o regiune aflată în inima Turciei, la circa 800 de kilometri de Istanbul.

    Am aterizat pe aeroportul din Kayseri undeva aproape de miezul nopţii, după o conexiune de doar 30 de minute în Istanbul pe care o consideram din start ratată. Am avut noroc să prindem zborul de legătură, care ne-a dus cu un pas mai aproape de zborul care conta cu adevărat pentru noi, cel cu balonul cu aer cald.La ieşirea din aeroport nimic nu părea diferit de lumea din care plecasem, iar în Cappadocia mă aşteptam să văd o altă lume. Nu a fost însă nevoie decât de o călătorie de circa o oră cu taxi-ul până la hotel pentru o călătorie în timp, chiar în epoca de piatră.

    Hotelul pe care l-am ales era localizat în Goreme, punctul de pornire pentru toate zborurile cu balonul, şi era un hotel de tip peşteră, respectiv sculptat în piatră.

    Până ca Neil Armstrong să păşească pe Lună în 1969, cred că cea mai apropiată imagine pe care oamenii o aveau despre astru era Cappadocia, locul unde rocile de multe ori sfidează gravitaţia şi, mai mult, au forme ce variază de la capete de extratereştri la cămile şi iepuri şi par cu siguranţă nepământene.

    Regiunea merită văzută atât la pas, cât şi din zare, de la zeci, sute sau chiar 1.000 de metri altitudine, de unde Cappadocia pare că ţi se aşterne la picioare. Ca să zbori trebuie să îndeplineşti un adevărat ritual, mai exact trebuie să te trezeşti înainte să se trezească soarele (pe la 4 şi jumătate de dimineaţă), pentru a fi pregătit când microbuzul va veni să te conducă de la hotel la biroul companiei cu care ai ales să zbori. Acolo te aşteaptă un mic dejun frugal, alcătuit în principal din fructe (căpşunile şi pepenele verde sunt nelipsite indiferent de anotimp) şi cafea. Urmează apoi un drum de câteva minute (până la 20-30) cu maşinile de teren până la punctul de unde urmează să se înalţe balonul. Unele companii zboară mereu din acelaşi loc. Pilotul nostru, Mike (singurul pilot britanic din Cappadocia, care are pe lista pasagerilor politicieni, milionari, dar şi capete încoronate precum regele Iordaniei), preferă să asculte indicaţiile pe care vântul i le oferă în fiecare dimineaţă şi, în funcţie de asta, îşi alege locul de start.

    În prima zi când am ajuns la balon, după doar trei ore de somn, Mike ne-a avertizat că vântul e cam supărat şi astfel sunt şanse mici să zburăm. Ne-am încăpăţânat – şi noi, pasagerii, dar şi pilotul – să umflăm balonul, poate între timp îi va trece supărarea vântului. Nu i-a trecut, şi am plecat spre hotel hotărîţi să revenim a doua zi, sau chiar a treia dacă va fi nevoie. Nu toţi pasagerii balonului au fost la fel de norocoşi, unii dintre ei plecând în ziua respectivă către aeroport. Zborul cu balonul ţine de vreme, deci de noroc, iar în Cappadocia circa 300 zile din an sunt norocoase.

    Prima noastră zi a fost una dintre celelalte 65, însă în a doua am reuşit să ne ridicăm de la sol la răsăritul soarelui. Am luat startul în cursa cu înălţimile din altă zonă decât cele mai multe baloane, ba mai mult, ele au avut şi un avans de câteva minute. Când am început să ne înălţăm cerul era deja colorat de câteva zeci de baloane. Nu am încercat să le prindem din urmă pentru că ştiam că în final noi vom rămâne printre ultimii pe cer, deoarece urma să zburăm o oră şi jumătate, cu 30 de minute mai mult decât timpul standard de zbor.

    La început am plutit în voia vântului, la doar câţiva zeci de metri altitudine, admirând de aproape casele cândva locuite, văile, fiecare diferită de celelalte, fie prin paleta de culori ce varia de la alb la roşu, fie prin numărul impresionant de formaţiuni stâncoase care îţi stârneau imaginaţia. La început am încercat să dau o formă fiecărei roci, însă, în final, după multe cămile, iepuri, extratereştri sau adevăraţi monştri, am admirat imaginea de ansamblu. După ce ne-am săturat să mai fim pământeni, Mike şi-a înştiinţat balonul că este timpul să începem lupta cu înălţimile.

    Încă de când ne-am urcat în balon ni s-a spus că acesta este cel mai sigur mijloc de transport, însă, rareori, din cauza vremii este necesară o aterizare forţată. Nu a fost cazul, însă Mike ne-a pregătit pentru orice variantă.

    Există multe locuri în lume unde poţi zbura cu balonul, însă Cappadocia şi Burma sunt cu siguranţă cele mai impresionante ca privelişte. Mike a început să zboare în Marea Britanie, unde îşi aminteşte că participa la curse nebuneşti pe furtună, pentru a vedea cine câştigă lupta: omul sau vremea. Vântul şi ploaia i-au pus câteva piedici, dar el a rămas mereu în cursă.

    După ce s-a format în Marea Britanie a mers de la nord la sud şi de la est la vest şi a văzut aproape toată lumea din balon, chiar şi Antarctica, dar spune că nimic nu se compară cu peisajul din Cappadocia. Afirmă asta după şapte ani în care a zburat deasupra zonei în fiecare dimineaţă (de fapt doar în cele 300 de zile din an când vremea o permite).

    Cu balonul poţi zbura oricând, însă în zorii zilei, când soarele abia îşi arată faţa, este cel mai bun moment pentru că tot atunci vântul este prielnic. Pe timpul verii companiile programează şi un al doilea zbor pentru a face faţă cererii, însă acesta este mai periculos. Chiar şi aşa, balonul cu aer cald rămâne cel mai sigur mijloc de transport.

    După zbor companiile îşi aşteaptă clienţii la aterizare cu şampanie, căpşuni şi tort, doar există motiv de sărbătoare. Balonul aterizează de fiecare dată în alt loc, în funcţie de direcţia în care l-a îndreptat vântul. Pilotul comunică însă în permanenţă cu oamenii de la sol, astfel că la aterizare ei sunt deja acolo cu festinul.

    Odată coborîţi din balon am decis că trebuie să vedem regiunea şi la pas, mai ales că fiecare vale are traseele proprii de trekking. Nu am vrut să ratăm nici oraşele şi satele din zonă pentru că fiecare vine cu ceva diferit. Mustafapaşa îşi poartă încă cu mândrie moştenirea grecească, astfel că uşile şi ferestrele caselor deschise la culoare sunt încă pictate în nuanţe tari de albastru şi verde. Uchisar stă cocoţat pe vârful unui deal, iar deasupra oraşului tronează castelul. Nu vă aşteptaţi la un castel în adevăratul sens al cuvântului, ci la o formaţiune din stâncă, cu multe găuri care ţin loc de ferestre şi de uşi.
    Cei mai curajoşi pot încerca să viziteze şi oraşele subterane – Derinkuyu şi Kaymakli – care se întind pe opt niveluri sub pământ. O coborâre până la circa 50 de metri sub pământ te poate lăsa fără aer (la propriu), însă poate fi şi o dovadă în plus că zona Cappadociei este o altă lume.

    Dovezi găseşti şi în canionul Ihlara, unde apusul soarelui se bate pentru titlul de cel mai frumos din lume cu cel din Santorini sau din junglele africane. Pentru a ajunge aici trebuie să urci pe drumuri şerpuitoare în timp ce în faţă ţi se profilează munţii înzăpeziţi. Odată ajunşi la 1.700 de metri altitudine am mers să vizităm şi biserica roşie (Kizil Kilise), care are în spate o istorie de peste 1.500 de ani. Apoi am luat cina într-un restaurant tradiţional în zonă, construit peste un râu. Canapelele şi mesele din lemn stau suspendate practic deasupra apei care susură la picioare. De altfel, ar fi şi păcat să îţi termini călătoria în Cappadocia altfel decât cu o masă tradiţională, care, indiferent de felurile comandate, va fi bogată şi una dintre cele mai bune pe care le-ai mâncat vreodată.
     

  • Parteneriat FEDM şi ING Bank pentru redescoperirea identităţii oraşelor româneşti

    „Poveste urbană” este o invitaţie către public să descopere casele vechi, cu valoare arhitecturală, din marile oraşe ale României (Bucureşti, Braşov, Iaşi, Cluj, Timişoara, Craiova şi Constanţa), care sunt neglijate sau pierdute în zgomotul şi agitaţia citadină. Publicul este invitat ca, în lunile iunie – august 2014, să fotografieze casele vechi, cu potenţială valoare istorică, şi să încarce fotografiile online, pe platforma www.povesteurbana.gandul.info.

     

    Pe lângă fotografie, alături de adresă şi câteva informaţii (opţionale) despre anul sau numele arhitectului casei, se caută poveştile imobilului sau ale foştilor proprietari, familii ce au trăit în înfloritoarea perioadă interbelică, sau au trecut prin zbuciumul instalării regimului comunist.

    Fiecare poveste de pe platformă va putea fi îmbogăţită cu informaţii adunate de la public. Acesta poate folosi social media pentru a distribui fotografiile caselor, crescând astfel şansele de a afla cât mai multe detalii despre poveştile oamenilor ce au însufleţit case din jurul nostru.

    „Poveste urbană” este un bilet de călătorie înapoi în timp, o ocazie de a asculta poveştile bunicilor sau de a răsfoi scrisori sau fotografii vechi, o invitaţie de a transforma un drum pe lângă case anonime în povestea fascinantă a oamenilor care le-au făcut şi au trăit în ele vremuri frumoase şi îmbelşugate, momente dramatice la răscrucea ce a schimbat destinul românesc, şi au înfruntat greutăţile unui regim totalitar ce părea infinit”, spune Liliana Şerban, Preşedintele Fundaţiei pentru Educaţie şi Dezvoltare MediaPro.

     

    Fotografiile şi poveştile adunate pe parcursul acestei perioade vor fi folosite pentru construirea unui ghid urban mobil – o aplicaţie pentru mobil ce va fi disponibilă, gratuit, în AppStore şi PlayStore, din luna octombrie a acestui an.

    Pentru ING Bank, acesta este un proiect de responsabilitate socială, ce se încadrează în direcţia dezvoltare urbană. Colaborarea cu Fundaţia pentru Educaţie şi Dezvoltare MediaPro a pornit în urma unei competiţii de proiecte, lansată de bancă în octombrie, anul trecut.

     

    „ING Bank susţine proiecte de dezvoltare urbană care urmăresc să facă mai bună viaţă în oraş. Aceste proiecte sunt alese în urma unor competiţii de proiecte, unde invităm organizaţiile neguvernamentale să îşi înscrie iniţiativele. În ultimii doi ani, ING Bank a investit peste 100.000 de euro în astfel de proiecte”, spune Iosefina Frolu, Head of Corporate Communication ING Bank. 

     

    Poveste urbană beneficiază de susţinerea Mediafax Group.

     

    ***

    Fundaţia pentru Educaţie şi Dezvoltare MediaPro (“FEDM”) creează prin activitatea sa un cadru de cunoaştere, cercetare şi dezvoltare, ca baza a proiectelor de modernizare economică şi socială din România. FEDM a desfăşurat acţiuni de educaţie pe teme sociale, politice şi economice a publicului larg, atât în parteneriat cu companii private şi ONG-uri, cât şi cu finanţare de la Uniunea Europeană, fiind beneficiar sau partener în 3 proiecte cu finanţare UE, derulate în perioada 2010-2012. Un proiect complex desfăşurat în 2013 în partneriat cu Metropolitan Life, intitulat „Sănătatea-i cel mai bun prieten”, a avut ca principale activităţi dezvoltarea unei campanii de educare şi informare a publicului larg în ceea ce priveşte asigurările private de sănătate.

     

    Mediafax Group este o companie construită în jurul conţinutului şi reuneşte cele mai multe branduri-lideri de piaţă din presa românească. Brandurile Mediafax Group sunt: Business – Ziarul Financiar, www.zf.ro; Business Magazin, www.businessmagazin.ro; SPORT&SPECIAL INTEREST – www.prosport.ro, www.liga2.ro, PROMotor, www.promotor.ro, www.go4it.ro, www.descopera.ro; GQ, Playboy; GENERAL – Mediafax Mass-Media News, www.mediafax.ro, www.gandul.info; Mediafax Foto, Mediafax Monitorizare, Mediafax Mobile; WOMEN&ENTERTAINMENT: www.protvmazin.ro, Ce se întâmplă, doctore?, www.csid.ro, The One, www.onemagazine.ro,  www.apropo.ro, www.showbiz.ro, Glamour.

     

    ***

    ING Bank deţine o poziţie solidă pe piaţa bancară românească, oferind o gamă completă de servicii financiare. Din 1994 şi până în prezent, ING Bank şi-a dezvoltat operaţiunile într-un ritm susţinut, prin diversificarea portofoliului de produse şi al celui de clienţi, prin lansarea de noi divizii de servicii şi prin extinderea teritorială. În prezent, ING Bank are peste 200 unităţi bancare pentru companii şi persoane fizice.

     

    ING Bank România face parte din ING Group, instituţie financiară internaţională de origine olandeză care oferă servicii bancare, de asigurări şi de management al activelor unui număr de peste 60 de milioane de clienţi individuali, companii sau instituţii din 50 de ţări. Cu un personal de peste 130.000 de angajaţi, grupul cuprinde o gamă diversă de companii, care îşi deservesc clienţii sub numele ING.

     

    ING Bank România a început în 2011 un proces de dialog social cu principalii beneficiari locali (clienţi, angajaţi, presă, ONG-uri) pentru a afla care sunt aşteptările şi nevoile acestora. Pornind de la rezultatele acestui proces, ING Bank România şi-a construit strategia de responsabilitate socială corporatistă, urmând trei direcţii: Educaţie financiară si antreprenoriat, Educaţie pentru copiii din grupurile dezavantajate şi Dezvoltare urbană.

     

    Pentru mai multe informaţii, vă rugăm contactaţi:

    Persida Roată, Project Manager, Fundaţia Pentru Educaţie şi Dezvoltare MediaPro T: 0755 017 950 E: persida.roata@m.ro

    Roxana Colisniuc, Corporate Social Responsability Officer, ING Bank T: 0752 015 585; E: roxana.colisniuc@ing.ro

     

  • Zece lucruri pe care nu le ştiai despre IKEA

    1. Produsele IKEA folosesc aproximativ 1% din producţia mondială de lemn;

    2. IKEA livrează anual aproximativ 800 de milioane de metri cubi de lemn, suficient cât să umple 9.000 de piscine olimpice;

    3. Magazinul construieşte propriul oraş în apropiere de Londra;

    4. Fondatorul IKEA, Ingvar Kamprad, zboară la clasa economică din solidaritate pentru angajaţii săi;

    5. IKEA ajunge la venituri anuale de 35,5 miliarde de dolari, mai mult decât PIB-ul Tanzaniei;

    6.Compania şi-a scăzut preţurile cu o medie de 2-3% în fiecare an în acest secol;

    7. Anul trecut, 775 milioane de clienţi au vizitat IKEA, mai mult decât dublul populaţiei SUA;

    8.Cel mai mare magazin IKEA din Stockholm acoperă 600.000 km mai mult decât zece terenuri de fotbal;

    9.IKEA vinde o bibliotecă “Billy” la fiecare zece secunde;

    10 În China poţi să dormi pe paturile din magazinele IKEA, iar angajaţii de acolo îţi schimbă chiar şi aşternuturile.

    IKEA este cel mai mare retailer de mobilă din România şi deţine un magazin în nordul Bucureştiului. Cifra de afaceri a companiei în 2012 a fost de circa 90 de milioane de euro. Compania are 425 de angajaţi. În 2013, profitul IKEA Group a crescut cu 3,1%, ajungând la 3,3 miliarde de euro. Condiţiile pieţei au început să se îmbunătăţească, astfel, cele mai semnificative creşteri au fost înregistrate în China, Rusia şi SUA.

  • ALEGERI EUROPARLAMENTARE: Unii alegători pot vota duminică în hoteluri, case particulare, sedii de firme, cinematografe

     Majoritatea secţiilor de votare vor fi amenajate în şcoli, grădiniţe, licee, universităţi, cămine culturale, primării, săli de sport, cămine pentru copii sau persoane vârstnice, biblioteci comunale, săli polivalente, săli de festivităţi.

    Printre secţiile de votare din judeţul Alba, se numără însă şi cele amenajate la cinematograful „Dacia”, la Bazinul olimpic şi la stadionul municipal din Alba Iulia. În localitatea Blaj, unii dintre alegători vor merge la urne la Piaţa Agroalimentară, iar în localitatea Ocna Mureş la Clubul Vânătorilor.

    De asemnea, vor mai fi amenajate secţii de votare în Gara CFR din Teiuş, la Tabăra de Creaţie şi Odihnă Avram Iancu din Lunca Largă, la o „casă particulară” din Făget şi la Casa parohială din localitatea Inuri.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro