Tag: brand

  • Cea mai nouă strategie a hotelierilor să profite de turiştii pe care îi loveşte nostalgia vacanţelor trecute: Scot la vânzare obiecte care să-ţi amintească de hotel

    Nu puţini sunt clienţii care vor să ia cu ei ceva care să le amintească de şederea într-un hotel anume, fapt pentru care diverse hoteluri au la vânzare articole pe care le folosesc, cum ar fi saltele, perne şi aşternuturi, ori cristaluri de Murano şi veioze sau anumite piese de mobilier. 

    Unui brand din industria ospitalităţii i-a venit însă ideea de a crea o întreagă gamă de mobilier şi decoraţiuni precum cele folosite în unităţile sale pe care să o vândă celor care vor să se simtă ca şi cum şi-ar fi luat camera de hotel cu ei. Soho House, scrie Financial Times, a început anul trecut cu halate şi cu cristalurile folosite în barurile sale, trecând apoi la tapet, tapiţerie de comandă şi mobilă de exterior, urmând a-şi comercializa gama şi în SUA de anul viitor prin intermediul retailerului Anthropologie.

  • Ia-ţi hotelul la pachet

    Unui brand din industria ospitalităţii i-a venit însă ideea de a crea o întreagă gamă de mobilier şi decoraţiuni precum cele folosite în unităţile sale pe care să o vândă celor care vor să se simtă ca şi cum şi-ar fi luat camera de hotel cu ei. Soho House, scrie Financial Times, a început anul trecut cu halate şi cu cristalurile folosite în barurile sale, trecând apoi la tapet, tapiţerie de comandă şi mobilă de exterior, urmând a-şi comercializa gama şi în SUA de anul viitor prin intermediul retailerului Anthropologie.

  • Designerul Kate Spade, creatoarea brandului cu acelaşi nume, s-a sinucis

    Designerul Kate Spade, creatoarea brandului cu acelaşi nume, a fost găsită în apartamentul său din New York, iar autorităţile au transmis că din primele cercetări este vorba de o sinucidere, potrivit Fox.

    Kate Spade, 55 ani, un fost editor al Mademoiselle, a pus bazele brandului Kate Spade în 1993, când a încercat să creeze poşeta perfectă. Primul magazin l-a deschis în New York în 1996.

    De-a lungul anilor compania s-a extins dinspre businessul de genţi către îmbrăcăminte, bijuterii, încălţăminte, ochelari de soare, îmbrăcăminte pentru copii, aşternuturi şi cadouri.

    Brandul Kate Spade a fost vândut către Neiman Marcus Group în 1999 – care a fost vândut mai târziu către Fifth & Pacific în 2006. Kate Spade este deţinut în prezent Tapestry.

    În 2016, Kate Spade şi soţul ei Andy Spade, împreună cu prietenii lor, Elyce Aronce şi designerul Paola Venturi, au lansat brandul Frances Valentine.

     
  • Mutare SURPRIZĂ în retail: Unul dintre cele mai cunoscute branduri DISPARE.

    Îngheţata pe băţ (produs de implus – n. red.) va fi re­bran­duită cu numele Napoca, în timp ce produsul la caserolă va ră­mâne în continuare sub brandul Big Milk, conform datelor de pe site-ului companiei. Reprezentanţii companiei nu au co­mentat informaţia până la închiderea ediţiei.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Cum să faci mii de euro cu o plantă pe care oricine o poate creşte în curte

    Antreprenorul Codruţ Moroşanu cultivă mentă şi a înfiinţat propriul brand Fabrica DeMentă pe care vrea să-l extindă în sistem de parteneriat, conform catalogului Francizelor din România editat de Ziarul Financiar.

    El încearcă să convingă alţi antreprenori să investească în business. Moroşanu spune că investiţia iniţială este de circa 25 de euro pe metrul pătrat, iar spaţiul necesar este de minimum 1000 mp, adică o investiţie iniţială de 25.000 de euro. Nu există alte costuri precum redevenţă lunară, contribuţie la bugetul de marketing sau taxă de franciză. 

    Codruţ Moroşanu afirmă că un investitor are o recoltă de 3 kilograme pe metru pătrat pe an, adică 3000 de kilograme destinate comercializării. Dezicia antreprenorului de a lansa un astfel de bsiness şi mai ales de a-l extinde prin parteneriate este justificată de faptul că o astfel de asociere le asigură producătorulor o putere mai mare de negociere în discuţiile cu distribuitorii sau cu retailerii. Ei pot obţine preţuri mai bune la negocieri.

    De altfel, în prezent există trei parteneri care cultivă mentă în trei oraşe, Târgovişte, Bucureşti şi Constanţa, şi împreună estimează venituri de 30.000 de euro în 2017. 

    Antreprenorul a avut o cifră de afaceri de peste 747.000 de lei ( 16.000 de euro) şi un profit net de peste 61.000 de lei.

  • Compania românească Noah Watches va lansa primul smartwatch din lemn

    Compania va lansa două versiuni ale ceasului inteligent.

    Prima dintre acestea este o variantă smart business – un ceas hibrid pe care îl poti purta la birou – iar prima funcţie anunţată de echipa NOAH este aceea de phone call: selectezi 12 persoane de maxim interes din agenda telefonică, iar ceasul te va informa cu privire la apelant în cazul în care nu ai acces direct la telefon, respectiv îţi va permite ca prin dublu click pe buton să respingi apelul, dacă eşti într-o întâlnire.

    Cea de a doua gamă a smartwatch-ului hibrid este dedicată persoanelor active, care doresc să poarte ceasul inclusiv atunci când fac sport.

    Lansarea ceasului hibrid se va face printr-o campanie găzduită de Kickstarter – cea mai mare platformă globală de crowdfunding. Aceasta va fi utilizată pentru a anunţa internaţional produsul, respectiv pentru a asigura posibilitatea achiziţionării editiei de lansare a ceasului de către early adopters.

    “După mii de ceasuri de lemn lucrate manual în ultimii 2 ani şi purtate, astăzi, în 10 ţări din lume, începem un nou capitol al poveştii brandului NOAH: 2018 este anul în care vom pune pe piaţă versiunea hibridă a primului ceas inteligent din lemn – o premieră pentru piaţă şi un eveniment pe care îl vom aduce publicului la nivel global”, spune Ruben Perju, unul dintre fondatorii start-up-ului inovativ Noah Watches.

    Smartwatch-ul hibrid va avea două game disponibile pe Kickstarter, cu variantă de damă şi pentru bărbaţi.

    Compania şi-a propus dublarea cifrei de afaceri în 2018 şi vrea să acceseze anul acesta mai multe pieţe internaţionale.

    Noah Watches, companie membră a Grupului de firme APS, şi-a extins capacitatea de producţie, astfel încât va putea produce anual mai mult de 3.000 de ceasuri de lemn – de două ori mai mult decât la începutul anului 2017 – şi a lansat, anul acesta, primele 5 magazine unde consumatorii din România pot vedea produsele.

    “Extinderea capacităţii de producţie şi a canalelor de vânzare locale ne permit să oferim clienţilor din România acces cat mai simplu la brand. Dacă îţi doreşti un ceas NOAH, îl poţi vedea şi cumpăra în acest moment din magazinul online, dar şi  din reţeaua de Corner Store-uri,  pe care o vom extinde cu încă 20 locaţii noi în 2018”, spune Ruben Perju, unul dintre fondatorii companiei.

  • Este OFICIAL! Cel mai iubit şi mai cunoscut brand din istorie revine. Fiecare român a avut cel puţin un obiect produs de ei

    Start-up-ul finlandez HMD Global, care deţine licenţa exclusivă a brandului Nokia pentru telefoane, a anunţat că a reuşit să atragă investiţii de 100 de milioane de dolari de la mai mulţi investitori şi a ajuns să fie evaluată la peste 1 miliard de dolari, potrivit Quartz.
     
    HMD Global a anunţat că fondurile vor fi utilizate pentru a-şi mări afacerea cu noi modele de smartphone-uri şi pentru a-şi îmbunătăţi canalele de distribuţie şi de vânzare.
     
    Smartphone-urile folosesc sistemul de operare Android şi concurează cu celelalte telefoane de pe piaţă printr-un preţ scăzut. Telefoanele se bazează pe modelele clasice Nokia şi oferă o viaţă lungă a bateriei şi etichete de preţ reduse.
     
    Când a fost înfiinţată, HMD Global s-a angajat să investească 500 de milioane de dolari (426 de milioane de euro) pe parcursul a trei ani pentru a-şi comercializa telefoanele, iar proaspăta finanţare va fi folosită pentru atingerea acestui obiectiv.
     
    Start-up-ul îi are alături pe directorii mai vechi ai Nokia, ceea ce sugerează stabilitate. Fondatorul executiv Arto Nummela a părăsit compania în iulie prin „acord reciproc” şi a fost înlocuit de preşedintele companiei, Florian Seiche.
     
  • Apple ar putea lansa o nouă boxă inteligentă mai ieftină. Care sunt caracteristicile acesteia

    Conform analistului Ming-chi Kuo, Apple plănuieşte să vândă o nouă boxă inteligentă cu branding Beats, pe care să o vândă la aproape jumătate din preţul HomePod. La doar 199 dolari, boxa Beats ar trebui să ofere performanţă similară şi să păstreze integrarea cu Siri, însă va integra hardware mult mai ieftin. În locul procesoarelor proprietare A8, boxa Beats va folosi chipset-uri de la MediaTek, întrucât există deja un proces pe rol cu Qualcomm, compania Apple fiind acuzată că refuză să plătească licenţe pentru folosirea unor brevete.

    Citiţi mai multe pe www.go4it.ro

  • Cum a reuşit Calvin Klein să transforme un magazin într-un business mondial, vânzând 500.000 de jeanşi pe săptămână – VIDEO

    Calvin Klein s-a născut în toamna lui 1942 în cartierul newyorkez Bronx, într-o familie de evrei cu venituri medii; ei deţineau un magazin alimentar. Din afacerea familiei, Klein a învăţat pentru prima oară că mai scump nu înseamnă mai bun, dar preţurile ridicate sunt o politică funcţională în cazul clienţilor pretenţioşi. „L-am întrebat odată pe tatăl meu care e diferenţa dintre un grapefrut de 29 de cenţi şi unul de 49, iar el mi-a răspuns: unora le place să plătească mai mult”, povestea designerul într‑un interviu.

    A moştenit pasiunea pentru modă de la mama şi bunica sa, cărora le plăcea să croiască şi să-şi accesorizeze ţinutele, iar mama sa a devenit o muză pentru creaţiile sale. Mulţi ani, colecţiile cK au fost construite în jurul unor culori predominante precum bej, crem, alb şi maro, nuanţele preferate ale acesteia. „De fiecare dată când mi se pare că sunt prea obsedat de haine, îmi amintesc că mama cheltuia toţi banii tatălui meu pe rochii, iar asta se întâmpla în perioada celui de-al doilea război mondial”, spunea acesta. 

    Calvin Klein şi-a arătat interesul pentru design încă de la vârsta de 10 ani; în timp ce alţi copii se jucau, el îşi realiza propriile schiţe de haine. Susţinut în pasiunea sa de familie, mai târziu a studiat la New York High School of Industrial Arts în Manhattan, a urmat cursuri suplimentare la Art Students League şi a absolvit în 1963 Fashion Institute of Technology. Klein a fost la un pas de a renunţa la cariera visată pentru a-şi asigura veniturile prin continuarea afacerii familiei (magazinul alimentar), mai ales că la acel moment se născuse şi fiica sa. Însă la sfatul tatălui său, a abandonat confortul şi a făcut primul pas în acest domeniu. Împreună cu prietenul său din copilărie Charles Schwartz, care l-a împrumutat cu 10.000 de dolari, a deschis în 1968 Room 613, un spaţiu mic la hotelul York de pe Seventh Avenue, unde erau expuse colecţii ale designerilor începători.

    Schwartz a devenit asociatul său până când Klein a ieşit din lumea afacerilor. O întâmplare fericită a făcut ca managerul de produse de la Bonwitt Teller, unul dintre furnizorii newyorkezi ai magazinelor de lux de pe Fifth Avenue, să coboare din întâmplare la un etaj greşit şi să remarce colecţia tânărului designer, aflată la atelierul improvizat din hotel.  Teller a fost surprins de stilul avangardist, l-a chemat pe Klein la o întâlnire şi a vrut să vadă mai multe din produsele sale. Designerul şi-a aranjat hainele pe umeraşe şi, în loc să ia taxiul, pentru ca hainele să nu se şifoneze, a împins singur suportul pentru haine pe o distanţă de aproape doi kilometri. Rezultatul? A părăsit biroul preşedintelui cu o comandă pentru haine în valoare de 50.000 de dolari.

    Ulterior, partea dificilă a fost realizarea întregii colecţii pe care o comandase Bonwitt Teller, de la crearea fizică a hainelor până la împachetare şi distribuire. Cu ajutorul propriilor familii, care i-au ajutat până şi la coaserea etichetelor Calvin Klein pe piesele vestimentare, cei doi parteneri au reuşit să finalizeze proiectul până la termenul-limită. Din acel moment, brandul cK a crescut şi s-a extins constant, ajungând în 1977 o emblemă a modei şi un business de circa 30 de milioane de dolari. Aproape de anii ’80, designerul a primit propunerea de a lansa o colecţie de jeanşi în colaborare cu alt brand de haine, în perioada când acest obiect vestimentar se afla la începuturi. Negocierea presupunea ca pentru fiecare pereche de jeanşi vândută cu semnătura sa să primească 1 dolar; la scurt timp compania vindea 500.000 de perechi pe săptămână.

    În 1992, compania a trecut printr-o perioadă dificilă, cei doi asociaţi se aflau în pragul falimentului, iar pentru prima oară  Klein a pus problema vânzării brandului. David Geffen, un miliardar din domeniul entertainmentului, i-a împrumutat cu 62 mil. dolari. La sfârşitul anilor ’90, Klein şi Schwartz au reluat discuţiile pentru vânzarea companiei, iar zvonurile spuneau că preţul pretins ajungea la un miliard de dolari, ceea ce a îndepărtat pretendenţi precum Tommy Hilfiger sau LVMH. În 2003 pasul a fost făcut, iar compania a fost vândută corporaţiei Phillips Van Heusen (PVH) pentru 400 mil. dolari cash, 30 mil. dolari în acţiuni şi alte drepturi în valoare de 300 mil. dolari, iar Klein a rămas şi pe postul de consultant creativ până în 2007.

  • HMD Global, firma care produce telefoanele Nokia, atrage o finanţare de 100 milioane de dolari şi ajunge la o evaluare de peste 1 miliard

    Prin această rundă de finanţări, valoarea curentă de piaţă a HMD Global a ajuns să depăşească 1 miliard USD, ceea ce poziţionează compania pe un loc privilegiat, fiind considerată un unicorn în segment. HMD Global va efectua investiţii strategice în extinderea operaţiunilor sale de afaceri, aflate în creştere rapidă.

    În anul 2018, firma intenţionează să îşi extindă agresiv portofoliul de smartphone-uri Nokia, vizând dublarea afacerii prin extinderea distribuţiei în pieţele strategice şi continuând, totodată, să furnizeze inovaţie acolo unde consumatorii o cer şi o consideră importantă.

    Florian Seche, CEO, HMD Global, a declarat: “Ne bucurăm enorm să-i avem alături de noi pe noii investitori în această călătorie în care vom scrie următorul capitol din istoria telefoanelor Nokia. Ţintim să ajungem printre cei mai importanţi jucători de pe piaţa telefoanelor inteligente la nivel global, iar succesul nostru de până acum ne dă încredere să ne continuăm ritmul de creştere şi în 2018, dar şi dincolo de acest an.”

    Lansată oficial la data de 1 decembrie 2016, compania a livrat, în primul an de activitate, peste 70 de milioane de telefoane sub marca Nokia, şi-a extins operaţiunile de vânzări în peste 80 de ţări şi a activat livrarea de telefoane în 170 de ţări. În anul financiar 2017, HMD Global a obţinut venituri totale de 1,8 miliarde euro (2,13 miliarde USD), înregistrând o pierdere operaţională de 65 milioane euro (77 milioane USD).