Tag: active

  • UniCredit preia tot portofoliul de retail al RBS – active de 315 milioane euro şi pasive de 230 milioane euro

     Tranzacţia include şi segmentul de tip private banking (Royal Preferred Banking).

    De asemenea, cele două părţi au agreat transferul angajaţilor RBS Romania care lucrau pe zona de retail şi private banking.

    Tranzacţia aşteaptă acum aprobarea BNR şi a Consiliului Concurenţei.

    “Segmentul de retail este important pentru noi şi această achiziţie se potriveşte foarte bine strategiei noastre de dezvoltare pe termen mediu şi lung, urmând să ne menţinem abordarea de bancă europeană de top pe piaţa românească”, a declarat pentru Ziarul Financiar Rasvan Radu, CEO al UniCredit Ţiriac Bank şi country chairman al grupului UniCredit în România.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Citi preia serviciile de custodie ale ING din Europa Centrală şi de Est, cu active de 110 mld euro

     Tranzacţia, care va fi supusă aprobării de către autorităţile de reglementare, include segmentele locale de custodie şi servicii pentru valori mobiliare ale ING din România, Rusia, Cehia, Ungaria, Ucraina, Slovacia şi Bulgaria. La momentul implementării, prin includerea Bulgariei, unde Citi nu avea până în prezent o divizie de servicii pentru valori mobiliare, Citi va oferi servicii de custodie pe 95 de pieţe, în timp ce reţeaua proprie de custodie se va extinde la 62 de pieţe.

    “Transferul serviciilor de custodie din Bulgaria, Cehia, Romania, Rusia, Slovacia, Ucraina si Ungaria este în concordanţă cu obiectivul strategic al ING de a se concentra pe direcţii cheie şi a rezultat în urma unui proces de revizuire strategică a portofoliului de afaceri al ING, iniţiat în cursul anului trecut”, se arată în comunicatul ING transmis MEDIAFAX.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Aurul a stricat în două zile ce s-a chinuit să construiască în zece ani

    IN NUMAI CÂTEVA ZILE DIN APRILIE, uncia de aur a pierdut sute de dolari din valoare. Metalul preţios a înregistrat o scădere de peste 200 de dolari în zilele de 12 şi 15 aprilie. Scăderea este cea mai mare începând din 1974, când în SUA au început tranzacţiile cu contracte futures pe aur.

    Aurul cu livrare în iunie a scăzut la începutul săptămânii trecute cu peste 140 de dolari, 9,3%, la 1.361 dolari pe uncie pe piaţa Comex a bursei din New York. Declinul de peste 9% a fost cel mai mare pentru o singură zi în ultimii 30 de ani, iar preţul de închidere cel mai scăzut începând din februarie 2011.

    Scăderea s-a asociat unei evoluţii negative, chiar dacă nu de aceeaşi amploare, la finele săptămânii. Aurul a închis vineri 12 aprilie pe minus cu peste 4%, la 1.501 dolari. În septembrie  2011, aurul atingea preţul record de 1.920 de dolari pe uncie.

    NIMENI NU PREA ÎNŢELEGE CE S-A ÎNTÂMPLAT. Prăbuşirea aurului pe parcursul celor două zile a obţinut un loc special alături de cele mai devastatoare  vânzări de active din istoria Wall Street. Ceea ce este, însă, şi mai grav este că nimeni nu prea ştie exact de ce s-a întâmplat, scrie CNBC. Iar până când investitorii vor trage nişte concluzii, evoluţia negativă ar putea continua.

    „Rămânem fără superlative pe care să le alăturăm variaţiei aurului începând de vineri, 12 aprilie. Raritatea unei astfel de mişcări este de evidenţiat“, a scris într-o notă către clienţi analistul Tyler Broda de la banca niponă Nomura.
    Fiecare trader de pe Wall Street pare să aibă propria teorie despre scăderea aurului. Cele mai invocate motive sunt: posibilitatea ca guvernele din Europa să vândă din aurul băncilor centrale, după modelul Ciprului, lichidări la unele fonduri tranzacţionate pe piaţa financiară, aprecierea dolarului din cauza intervenţiilor monetare ale băncii centrale a Japoniei, precum şi vânzări legate de fonduri de hedging neidentificate.

    „Marii deţinători, alţii decât SUA, au nevoie de aur pentru a-şi susţine economiile şi băncile. Vânzarea unei cantităţi mici are un impact major asupra ofertei şi alimentează scăderea preţului şi noi vânzări“, a afirmat analistul Sean Egan de la firma Egan-Jones.

    Teoria legată de Cipru nu a fost încă dovedită, iar politicienii şi banca centrală discută şi acum dacă să recurgă sau nu la vânzarea de aur din rezerve. Mulţi analişti afirmă că nu ar exista un motiv determinant pentru declin. Întrucât aurul nu are fundamente precum dividendele sau fluxurile de numerar, nu valorează decât atât cât sunt dispuşi cumpărătorii să plătească. După o evoluţie solidă în ultimii 13 ani, s-ar putea să fi venit momentul ca aurul să lase scena liberă altor active pentru investitorii care preferă siguranţa, afirmă specialiştii.

    La amploarea scăderii au contribuit probabil şi fondurile prin care investitorii mai mici pot face plasamente în aur, precum SPDR Gold Trust. Aceştia sunt dispuşi să vândă mult mai repede în faţa unor pierderi. Datele istorice arată că odată ce aurul intră pe un trend precaut, cu o scădere de 20% faţă de maxim, continuă să coboare, în medie, cu încă 14%.

    „Chiar dacă niciuna dintre aceste explicaţii nu este suficientă pentru o mişcare de 20%, contează toate la un loc. Este puţin probabil ca aurul să-şi revină prea mult – este totuşi un metal greu – iar pe termen mediu există un risc mai mare pentru un nivel de 1.100 dolari“, spune Robert Savage, analist la FX Concepts şi fost director de departament la Goldman Sachs.

    AURUL SCADE; BIJUTERIILE NU PREA. Chiar dacă aurul a pierdut peste 20% faţă de recordul din 2011, cei care se gândesc că ar fi momentul oportun pentru achiziţia de bijuterii nu vor găsi ofertele aşteptate. „Preţul bijuteriilor nu se mişcă obligatoriu la fel de repede precum cel al aurului“, afirmă Jessica Fung, analist pentru pieţe de materii prime la BMO Capital Markets.

    Preţurile bijuteriilor sunt mai stabile pentru că în componenţa acestora intră mai mult decât simplul metal: designul şi brandul, costurile de producţie şi profitul vizat de vânzător.

    „Bijuteriile au fost făcute cu aur cumpărat deja“, afirmă David Bonaparte, director general la asociaţia bijutierilor din SUA. În plus, este puţin probabil ca o bijuterie să fie în totalitate din aur. Cel mai probabil este vorba de aur de 14 sau 18 karate, care conţine aur doar în proporţie de 58%, respectiv 75%.

    Cele mai importante variaţii sunt înregistrate în ţări precum India şi Singapore, unde consumul este foarte ridicat, iar concurenţa între retaileri intensă. India este responsabilă pentru 27% din cererea mondială de aur, iar China de 26%, în timp ce americanii cumpără doar 5% din totalul la nivel mondial.

  • Cât va plăti Kingfisher pentru preluarea magazinelor Bricostore din România

     Grupul britanic de bricolaj Kingfisher a convenit plata a 75 de milioane de euro pentru cele 15 magazine Bricostore din România, sumă mai mică decât valoarea netă a activelor, a declarat joi o persoană apropiată situaţiei, transmite Bloomberg.

    Nivelul preţului sub valoarea netă a activelor a fost determinat în special de faptul că dreptul absolut de proprietate se exercită pe 60% din magazinele implicate în tranzacţie, a precizat sursa.

    Kingfisher a anunţat joi că a preluat de la compania franceză de retail Group Bresson cele 15 magazine Bricostore din România, cu vânzări de 131 milioane de euro anul trecut, şi ia în calcul posibilitatea creşterii afacerii pe termen lung la circa 50 de magazine.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • ATE Bank România, vândută cu 10,3 milioane de euro. Dorinel Umbrărescu a cumpărat subsidiara

     Tranzacţia a fost anunţată miercuri seara de MEDIAFAX.

    Transferul va avea loc după finalizarea transferului majorităţii activelor şi pasivelor către Piraeus Bank România, precum şi după obţinerea avizului autorităţilor de reglementare.

    “Transferul va avea loc după finalizarea separării majorităţii activelor şi pasivelor ATE Bank România şi integrarea acestora în Piraeus Bank România”, se arată într-un comunicat transmis de banca elenă bursei din Atena.

    Agenţia MEDIAFAX a publicat în luna octombrie a anului trecut că ATE Bank România, preluată la mijlocul anului trecut de Piraeus Bank, va fi cumpărată parţial de câţiva investitori români şi capitalizată iniţial până la 60 de milioane de euro, urmând ca în 2013 să fie atraşi mai mulţi investitori, inclusiv SIF-urile, iar capitalurile să ajungă la 200 milioane euro.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • RA-APPS oferă la vânzare alte apartamente, deşi crearea unui fond imobiliar listat la Bursă este unica soluţie

    RA-APPS (Regia Patrimoniului Protocolului de Stat) va scoate la vânzare, în luna mai, opt apartamente de 3, 4 şi 5 camere din centrul Ca­pitalei, la preţuri de pornire cuprinse între 73.000 euro şi 286.000 euro, apropiate de cele stabilite pentru active similare ofertate în ultimul an, în condiţiile în care acele licitaţii au eşuat lamentabil.

    Licitaţiile vor fi iniţiate deşi consultanţi imobiliari au atenţionat în repetate rânduri că vânzarea activelor RA-APPS în condiţiile actuale ale pieţei nu este cea mai bună soluţie şi că înfiinţarea unui fond imobiliar listat la bursă pentru administrarea activelor sau transferul acestor servicii către firme private sunt alternative la vânzarea individuală a proprietăţilor, care ar asigura o transparenţă sporită şi un câştig mai bun pentru stat.

    În pofida acestor atenţionări, RA-APPS a decis ca, în prima decadă a lunii mai, să scoată la vânzare încă opt apartamente, cel mai mare preţ de pornire la licitaţie, de 286.000 euro, fiind stabilit pentru o locuinţă cu cinci camere în suprafaţă de 196 metri pătraţi cu mansardă de 66 metri pătraţi de pe Calea Călăraşilor.

    Un preţ ridicat, de 259.800 euro, este propus şi pentru un apartament cu 4 camere şi dependinţe în suprafaţă construită de 122 metri pătraţi şi teren de 452 metri pătraţi de pe strada Cuza Vodă. La acestea se adaugă un apartament cu patru camere de 104 mp pe Bulevardul Carol cu 90.000 euro, un apartament cu patru camere de 104 mp pe Bulevardul Lascăr Catargiu la 141.000 euro, un aparta­ment cu trei camere de 87 mp pe Bulevardul Regina Elisabeta la 98.200 euro, un apartament cu patru camere de 107 metri pătraţi pe Bulevardul Nicolae Bălcescu cu 146.000 euro, un apartament cu patru camere pe 138,58 metri pătraţi pe Bulevardul Nicolae Bălcescu cu 180.000 euro şi un apartament cu trei camere de 83 metri pătraţi pe Strada Luterană cu 73.000 euro. Preţurile nu includ TVA, iar RAAPPS se află la prima licitaţie pentru aceste apartamente.

    Toate stirile sunt pe zf.ro

    Ei au arătat că vânzarea activelor RA-APPS în condiţiile actuale ale pieţei nu este cea mai bună soluţie.

    Înfiinţarea fondului de investiţii ar trebui însă precedată de o curăţare a portofoliului, astfel încât să fie păstrate doar activele performante, care să atragă investitori.

     

     

     

  • RA-APPS oferă la vânzare alte apartamente, deşi experţii au atenţionat că un fond este unica soluţie

     Licitaţiile vor fi iniţiate deşi consultanţi imobiliari au atenţionat în repetate rânduri că vânzarea activelor RA-APPS în condiţiile actua­le ale pieţei nu este cea mai bună soluţie şi că înfiinţarea unui fond imobiliar listat la bursă pentru administrarea activelor sau transferul acestor servicii către fir­me private sunt alternative la vânzarea in­di­viduală a proprietăţilor, care ar asigura o trans­parenţă sporită şi un câştig mai bun pen­tru stat.

    În pofida acestor atenţionări, Regia Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS) a decis ca, în prima decadă a lunii mai, să scoată la vânzare încă opt apartamente, cel mai mare preţ de pornire la licitaţie, de 286.000 euro, fiind stabilit pentru o locuinţă cu cinci camere în suprafaţă de 196 metri pătraţi cu mansardă de 66 metri pătraţi de pe Calea Călăraşilor.

    Un preţ ridicat, de 259.800 euro, este propus şi pentru un apartament cu 4 camere şi dependinţe în suprafaţă construită de 122 metri pătraţi şi teren de 452 metri pătraţi de pe strada Cuza Vodă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Consilier al lui Merkel: Ajutorul financiar al zonei euro trebuie condiţionat de taxe pe activele bogaţilor

     “Bogaţii descurcăreţi îşi mută doar banii în băncile din nordul Europei şi evită să plătească”, a declarat Bofinger, pentru publicaţia germană Der Spiegel, citată de cotidianul britanic The Guardian. Bofinger face parte dintre “Cei Cinci Înţelepţi”, consiliul de experţi în economie ai cancelarului german.

    În loc să impună taxe pe banii din conturile bancare, guvernele din statele membre ar trebui în viitor să ţintească proprietăţile imobiliare şi alte active mai puţin mobile, a spus el.

    “De exemplu, pe parcursul următorilor 10 ani, bogaţii ar trebui să plătească o parte din activele lor”, a spus Bofinger.

    Germania, cea mai mare economie europeană, a fost nevoită să participe cu sume mari la fiecare dintre pachetele financiare acordate statelor cu probleme. Politicienii şi economiştii germani afirmă, însă, citând un studiu al Băncii Centrale Europene, că dacă este luată în calcul şi valoarea locuinţei atunci populaţia din multe ţări din sudul Europei este mai bogată decât cea din Germania.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Consilier al lui Merkel: Ajutorul financiar al zonei euro trebuie condiţionat de taxe pe activele bogaţilor

     “Bogaţii descurcăreţi îşi mută doar banii în băncile din nordul Europei şi evită să plătească”, a declarat Bofinger, pentru publicaţia germană Der Spiegel, citată de cotidianul britanic The Guardian. Bofinger face parte dintre “Cei Cinci Înţelepţi”, consiliul de experţi în economie ai cancelarului german.

    În loc să impună taxe pe banii din conturile bancare, guvernele din statele membre ar trebui în viitor să ţintească proprietăţile imobiliare şi alte active mai puţin mobile, a spus el.

    “De exemplu, pe parcursul următorilor 10 ani, bogaţii ar trebui să plătească o parte din activele lor”, a spus Bofinger.

    Germania, cea mai mare economie europeană, a fost nevoită să participe cu sume mari la fiecare dintre pachetele financiare acordate statelor cu probleme. Politicienii şi economiştii germani afirmă, însă, citând un studiu al Băncii Centrale Europene, că dacă este luată în calcul şi valoarea locuinţei atunci populaţia din multe ţări din sudul Europei este mai bogată decât cea din Germania.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • UE ar putea introduce teste de stres mai dure pentru bănci

     Iniţiativa aparţine mai multor oficiali de la Bruxelles şi din cadrul Băncii Centrale Europene (BCE), care vor derularea unor teste de stres mai stricte înainte ca BCE să preia din 2014 supravegherea bancară în zona euro, au afirmat patru oficiali europeni apropiaţi situaţiei, potrivit Wall Street Journal.

    Planul este susţinut de ţările bogate din zona euro, precum Germania, Olanda şi Finlanda, care nu vor să ajungă în situaţia de a acoperi nota de plată pentru instituţiile de credit slabe din alte state ale uniunii monetare.

    Susţinătorii testelor mai dure vor lansa o campanie de convingere a celorlalţi parteneri europeni la reuniunea miniştrilor de Finanţe din UE, vineri, în Irlanda.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro