Hamid Nicola Katrib a venit în România din Liban în urmă cu aproximativ un deceniu şi de atunci şi-a construit un nume pe nişa amenajărilor interioare, mai ales în rândul oamenilor de afaceri locali care îşi transformă locuinţele în adevărate opere de artă.
„M-au ajutat mulţi factori şi multe coincidenţe, destinul m-a adus unde trebuie la momentul potrivit“, îşi descrie arhitectul specializat pe design interior Hamid Nicola Katrib experienţa profesională. Discuţia are loc într-un birou care reflectă îi personalitatea: în biroul lui sunt instalaţii – fluturi, insecte, obiecte asociate în mod atipic – în capsule de sticlă, pe care le descrie drept „un moment static, s-a oprit timpul fix în momentul de dinainte să se mişte sau să cadă“, precum şi tablouri cu influenţe suprarealiste realizate de el sau din colecţia personală de portrete.
Katrib a sosit în România în urmă cu aproximativ zece ani din Liban, iar de atunci a început să câştige pe baza apetitului în materie de amenajări interioare ale elitei din mediul de afaceri. A ajuns acum la circa 20 de proiecte pe an, în toată ţara; majoritatea sunt în domeniul rezidenţial – mai ales pentru clienţi oameni de afaceri şi politicieni. Din rândul clienţilor companii oferă ca exemplu lanţul de clinici stomatologice Dent Estet, pentru care a lucrat la realizarea proiectului Dent Estet Kids. Spune că pentru acestea variază costurile, în funcţie de dimensiune şi alte particularităţi. O plajă pe care o oferă este între 3.000 de euro, cost pentru un stand într-un magazin comercial, şi 15.000 de euro pentru amenajarea unei case (care se întinde pe aproximativ un an). Realizează astfel venituri anuale de câteva sute de mii de euro.
Alegerea domeniului de activitatea a fost naturală pentru arhitectul de origine libaneză, cunoscut în prezent drept unul dintre cei mai apreciaţi designeri de interior din România: „Am crecut într-o casă frumoasă, cu părinţi cu posibilităţi, cu servitor; iar după ce casa a ars într-un incendiu, când eram mici, ai mei au apelat la o decoratoare, care a refăcut casa“, îşi aminteşte Katrib despre primul contact cu designul interior. Şi-a cultivat gustul pentru frumos şi în vacanţele de vară, indiferent unde le-a petrecut: când venea verile la bunicii din România, în Bacău, prefera să picteze, iar bunicii lui l-au trimis la un atelier de pictură, unde a învăţat tehnica picturii în ulei. A vândut primul tablou în ulei la 14 ani cu 350 de dolari, iar pe următorul, tot pe atunci, cu 500.
În urmă cu aproape 10 ani, nu venise în România hotărât să rămână. A ajuns aici din cauza unui eveniment nefericit din familie – bunicul din partea mamei murise şi povesteşte că, deşi îşi făcuse bagajul pentru şapte zile, un om de afaceri, tot libanez, l-a convins să rămână. La momentul respectiv avea 23 de ani şi lucra pentru un birou de arhitectură din Liban, unde se angajase după absolvirea facultăţii. Katrib povesteşte că, deşi acolo companiile nu angajau arhitecţi fără experienţă, facultatea facilitează întâlnirea dintre mediul de afaceri şi studenţi. Spre exemplu, companiile analizează proiectele de diplomă ale absolvenţilor şi, în baza acestora, face oferte câtorva câţiva dintre ei.
A primit mai multe oferte şi spune franc că a ales compania care i-a oferit salariul cel mai mare, dar şi prin prisma notorietăţii acesteia. Compania respectivă avea proiecte în tot Orientul Mijlociu, dar şi în sudul Franţei, cu clienţi membri ai familiei regale din Orient. „Făceam bugete cu milioane, acolo clienţii nu întrebau cât costă proiectele respective, important era să le placă. Amenajau case în Londra, Elveţia, Maroc, pe care nici măcar nu le vizitau.“ Ajunsese astfel, ca pe lângă salariul lunar, care pentru un începător era de circa 1.200 de dolari pe lună, la venituri suplimentare de 2.000-4.000 de euro, atât din proiectele derulate, cât şi din vânzarea din tablouri.
Omul de afaceri din Bucureşti i-a propus o triplare a salariului şi beneficii – casă şi maşină. Singura condiţie impusă era să rămână în România. „Discuţia a avut loc vineri, iar până luni a trebuit să iau o decizie. Într-un weekend a trebuit să hotărăsc dacă încep o viaţă nouă aici sau dacă mă întorc la modul sigur, unde cât de cât mediul era asigurat în jurul meu“, îşi aminteşte arhitectul. În domeniul arhitecturii, e imposibil să reuşeşti într‑un mediu sărac şi fără conexiuni, de aceea decizia a fost cu atât mai dificilă: „Nu este ca în cazul unei rochii pe care ai făcut-o şi pe care o pui în vitrina unui magazin, pe care orice trecător o poate vedea; trebuie să fii într-un anturaj în care oamenii îşi permit să angajeze arhitecţi şi designeri“.
