Tag: Statele Unite

  • A jucat ultimii bani la cazino încercând să-şi salveze compania. Astăzi conduce un imperiu de miliarde de dolari

    Frederick Wallace “Fred” Smith s-a născut în august 1944 în Mississippi, Statele Unite. Tatăl său, James Smith, era proprietarul unui lanţ de restaurante numit Toddle House.

    În 1962, Smith a început cursurile la Universitatea Yale, însă pasiunea sa pentru activităţile sociale din campus au dus la slabe performanţe academice. Frederick Smith a devenit membru şi ulterior preşedinte al frăţiei Delta Kappa Epsilon, pentru ca în 1966 să obţină diploma de absolvent. După facultate, Frederick Smith s-a înrolat în armată şi a fost trimis pe frontul din Vietnam. După mai bine de trei ani, el s-a întors în Statele Unite cu mai multe medalii şi onoruri militare.

    În 1970, Smith a cumpărat pachetul majoritar de acţiuni în cadrul unei companii ce asigura service pentru avioane, Ark Aviation Sales. Un an mai târziu, el a decis să folosească averea personală de 4 milioane de dolari pentru a pune bazele unei companii de curierat, Federal Express. A reuşit să strângă alte 90 de milioane de la diverşi investitori, folosindu-se de ideea că avea să fie prima companie din istorie care poate livra un pachet, peste noapte, oriunde în lume. Nicio altă companie nu mai încercase aşa ceva, iar investitorii s-au grăbit să gireze planul de afaceri.

    La doar trei ani de la începerea activităţii, Federal Express era pe punctul de a intra în faliment, cauza principală fiind creşterea rapidă a preţului la combustibil. Într-o bună zi, Smith a realizat că banii rămaşi în cont, 5.000 de dolari, nu ajungeau nici măcar pentru a alimenta avioanele. Printr-un gest aproape nebunesc, el s-a decis să ia banii şi să plece la Vegas; antreprenorul s-a aşezat la o masă de blackjack şi şi-a încercat norocul.

    După două zile, el le-a povestit colegilor ce a făcut, anunţându-i că a făcut rost de bani pentru încă o săptămână. Stupefiaţi, aceştia l-au întrebat la ce s-a gândit atunci când a luat ultimele fonduri ale companiei. “Ce mai conta? Oricum banii n-ar mai fi ajuns pentru încă o săptămână”, le-a răspuns Smith.

    În zilele care au urmat, Frederick Smith a reuşit să strângă încă 11 milioane de dolari, bani ce s-au dovedit suficienţi pentru a pune compania pe picioare. În 1976, Federal Express a înregistrat primul an fără pierderi, terminând cu 3,6 milioane de dolari profit. Astăzi, compania FedEx are o valoare de piaţă de peste 45 de miliarde de dolari.

    Frederick W. Smith este căsătorit pentru a doua oară şi are zece copii (doi din prima căsnicie). Salariul său în funcţia de CEO al FedEx a fost, în 2013, de 15 milioane de dolari. Averea sa este estimată la 3,5 miliarde de dolari.

  • De la jurnalist la ambasador şi apoi prima femeie director de bancă. Cum a ajuns această doamnă la o avere de 16 miliarde de dolari

    Anne Beau Cox Chambers este o femeie de afaceri din Statele Unite, implicată în industria media prin compania Cox Entreprises, un imperiu privat ce include ziare, televiziuni şi posturi radio.

    Anne Cox Chambers s-a născut pe 1 decembrie 1919 în Dayton, Ohio. Tatăl său James M. Cox a fost jurnalist şi a candidat, în 1920, la alegerile primare din cadrul Partidului Democrat. Anne Chambers a urmat cursurile Finch College şi a obţinut, de-a lungul vieţii, mai multe diplome de recunoaştere academică.

    În 1974, după moartea fratelui său, Anne Cox Chambers a devenit acţionar majoritar în compania familiei, preluând şi funcţia de director al Atlanta Newspapers. Fiind activă atât în afaceri cât şi în politică, Chambers a fost numită de către preşedintele Jimmy Carter Ambasador al Statelor Unite în Belgia în anul 1977; a ocupat acest post până în 1981.

    În anii ’80, Chambers a făcut parte din consiliul de conducere al The Coca-Cola Company. Ea a fost de asemenea prima femeie director de bancă, în cadrul Fulton National Bank.

    În prezent, Anne Cox Chambers este director al Atlanta Newspapers şi al Cox Enterprises, una dintre cele mai importante companii media din Statele Unite. Deţine Cox Communications, care oferă servicii de internet şi telefonie, precum şi numeroase publicaţii cum ar fi Atlanta Journal-Constitution sau The Palm Beach Post. Chamebers deţine acţiuni şi în cadrul Autotrader, cel mai mare site de achiziţii auto din lume; companiile controlate de femeia de afaceri deservesc câteva zeci de milioane de clienţi din Statele Unite.

    Chambers susţine numeroase activităţi de tip cultural şi educaţional, mai ales în domeniul artistic şi al afacerilor internaţionale.

    În 2005, Muzeul de Artă din Atlanta a redenumit o secţiune în onoarea sa, pentru contribuţia adusă culturii americane de-a lungul vieţii.

    Averea lui Cox Chambers a fost estimată de Forbes la 16 miliarde de dolari; în 2014, ea era a 28-a cea mai bogată persoană din Statele Unite şi ocupa locul 53 la nivel mondial.

    Anne Cox Chambers este căsătorită cu Robert W. Chambers şi are trei copii: Katherine, Margaretta şi James.

  • Statele Unite încep un nou război! Obama a dat ordinul atacului

    Armata Statelor Unite a iniţiat, luni, o campanie de raiduri aeriene, vizând, la solicitarea Administraţiei libiene susţinută de ONU, poziţii ale reţelei teroriste Stat Islamic.

    Armata SUA a început campania, în urma ordinului preşedintelui american.

    “Consiliul prezidenţial a solicitat susţinerea directă a Statelor Unite pentru bombardamente punctuale. Primele raiduri aeriene au avut loc luni, în oraşul Sirt, generând numeroase victime”, a spus Serraj.
     
  • Statele Unite încep un nou război! Obama a dat ordinul atacului

    Armata Statelor Unite a iniţiat, luni, o campanie de raiduri aeriene, vizând, la solicitarea Administraţiei libiene susţinută de ONU, poziţii ale reţelei teroriste Stat Islamic.

    Armata SUA a început campania, în urma ordinului preşedintelui american.

    “Consiliul prezidenţial a solicitat susţinerea directă a Statelor Unite pentru bombardamente punctuale. Primele raiduri aeriene au avut loc luni, în oraşul Sirt, generând numeroase victime”, a spus Serraj.
     
  • Singurul sănătos la cap

    “La ce s-o fi gândit dl. Trump?” se întrebau, retoric, jurnaliştii de la New York Times.

    Şi nu sunt singurii: presa din Statele Unite începe să nu mai fie indiferentă la o situaţie din ce în ce mai periculoasă. E o situaţie care seamănă cu ce s-a întâmplat în România acum 16 ani, când mai toate instituţiile care aveau sau nu dreptul de a emite o opinie pertinentă au ales răul cel mai mic şi s-au aliniat, cuminte, în spatele lui Ion Iliescu. Presa din Statele Unite, aşadar, începe să lovească tot mai tare într-un candidat care pare că nu crede în nimeni sau nimic şi care beneficiază de o susţinere tot mai mare din partea celor care nu înţeleg cum funcţionează o o societate democratică.

    Nu cred că Trump poate câştiga alegerile din toamnă, indiferent cât de puternică ar fi mişcarea anti-sistem care a marcat spectrul politic american în ultimele 12 luni; dar posibilitatea există, iar gândul de a-l avea pe Donald Trump la conducerea unei (încă) superputeri este de-a dreptul terifiant.

    “Suntem obligaţi să alegem singurul candidat sănătos la cap”, spunea Michael Bloomberg, fostul primar miliardar al oraşului New York, referindu-se la Hillary Clinton în încheierea discursului său ţinut azi-dimineaţă la convenţia democrată.

    Americanii ar face bine să-i asculte sfatul : sănătos la cap sau nu, Trump reprezintă un pericol pentru securitatea lumii întregi. Nu spun că ar începe războaie în Orient Mijlociu sau că ar trimite submarine în Coreea de Nord, dar ar putea distruge ceea ce generaţii înaintea sa au muncit să construiască: alianţe.

    Cât despre Hillary Clinton, mă îndoiesc serios că ea este “cel mai bun candidat”, aşa cum o tot numesc liderii democraţi. Dar reprezintă cu siguranţă răul cel mai mic.

  • Opinie Bogdan Angheluţă: Singurul sănătos la cap

    “Hei Rusia, dacă mă asculţi, sper că vei reuşi să găseşti cele 30.000 de email-uri pierdute de pe serverul lui Clinton. Îţi vom fi cu toţii foarte recunoscători!” Cuvintele de mai sus îi aparţin lui Donald Trump şi au fost rostite recent, la câteva zile după încheierea convenţiei republicane din Cleveland, Ohio, în cadrul căreia a fost desemnat drept candidat al partidului la alegerile prezidenţiale din noiembrie.

    “La ce s-o fi gândit dl. Trump?” se întrebau, retoric, jurnaliştii de la New York Times.

    Şi nu sunt singurii: presa din Statele Unite începe să nu mai fie indiferentă la o situaţie din ce în ce mai periculoasă. E o situaţie care seamănă cu ce s-a întâmplat în România acum 16 ani, când mai toate instituţiile care aveau sau nu dreptul de a emite o opinie pertinentă au ales răul cel mai mic şi s-au aliniat, cuminte, în spatele lui Ion Iliescu. Presa din Statele Unite, aşadar, începe să lovească tot mai tare într-un candidat care pare că nu crede în nimeni sau nimic şi care beneficiază de o susţinere tot mai mare din partea celor care nu înţeleg cum funcţionează o o societate democratică.

    Nu cred că Trump poate câştiga alegerile din toamnă, indiferent cât de puternică ar fi mişcarea anti-sistem care a marcat spectrul politic american în ultimele 12 luni; dar posibilitatea există, iar gândul de a-l avea pe Donald Trump la conducerea unei (încă) superputeri este de-a dreptul terifiant.

    “Suntem obligaţi să alegem singurul candidat sănătos la cap”, spunea Michael Bloomberg, fostul primar miliardar al oraşului New York, referindu-se la Hillary Clinton în încheierea discursului său ţinut azi-dimineaţă la convenţia democrată.

    Americanii ar face bine să-i asculte sfatul : sănătos la cap sau nu, Trump reprezintă un pericol pentru securitatea lumii întregi. Nu spun că ar începe războaie în Orient Mijlociu sau că ar trimite submarine în Coreea de Nord, dar ar putea distruge ceea ce generaţii înaintea sa au muncit să construiască: alianţe.

    Cât despre Hillary Clinton, mă îndoiesc serios că ea este “cel mai bun candidat”, aşa cum o tot numesc liderii democraţi. Dar reprezintă cu siguranţă răul cel mai mic.

  • Anunţul neaşteptat al lui Trump la adresa Europei. Ce intenţii de schimbare are pentru liderii europeni

    Donald Trump spune că SUA ar putea lua măsuri drastice în viitor cu privire la emigranţi. Întrebat dacă nu cumva aceste măsuri ar putea avea ca efect limitarea venirii multor persoane în Statele Unite, Trump a răspuns: “Se poate să ajungem la această situaţie”.

    “Aceasta este şi cauza ieşirii Marii Britanii din UE, da?! Pentru că Marea Britanie spune aşa: «ne-am săturat de aceste lucruri». Vom avea standarde dure; iar, dacă o persoană nu va putea demonstra că este dintr-o anumită zonă, nu va veni în Statele Unite”, a subliniat candidatul republican la preşedinţie.

    Ce intenţii de schimbare are pentru liderii europeni

  • Una dintre cele mai vechi profeţii apocaliptice ale Islamului îi face pe americani să tremure. De ce nu invadează nimeni ISIS

    Statul Islamic îşi doreşte ca razboiul cu Statele Unite şi aliaţii săi să fie unul terestru, conform New York Times. De fapt, când SUA a invadat pentru prima dată Irak, Abu Musab al-Zarqawi, unul dintre cei mai mari suţinători ai mişcării terosite, care a contribuit la înfiinţarea Statul Islamic, a numit invazia americană din 2003: „Invazia binecuvântată”.

    Dacă va avea loc acestă invazie terestă, nu numai că profeţia Statului Islamic s-ar putea îndeplini, dar teroriştii ar putea atrage noi voluntari  în armata lor, deşi acum au început să îşi piardă din susţinători.

    Una dintre cele mai vechi profeţii apocaliptice ale Islamului îi face pe americani să tremure. De ce nu invadează nimeni ISIS

  • Motivul surprinzător pentru care Turcia este pe cale să declare “război” cu SUA

    Statele Unite au părut să ignore până acum solicitările de extrădare a lui Fethullah Gulen.

    “Fethullah Gulen este liderul unei organizaţii teroriste. Orice ţară care îl susţine nu este prieten al Turciei şi va fi în război cu Turcia”, a adăugat Yildirim.

    Motivul surprinzător pentru care Turcia este pe cale să declare “război” cu SUA 

  • Când prostia depăşeşte orice limite: de la accidente de maşină la demisii, toate datorate vânătorii de Pokemoni

    Poliţia din Auburn, Statele Unite a intervenit marţi seară, în jurul orei 11, la locul unui accident. Potrivit USA Today, şoferul a pierdut controlul maşinii şi a intrat într-un copac. Motivul? Individul în cauză se juca Pokemon Go şi nu a mai fost atent la drum.

    În San Diego, California, doi bărbaţi au alunecat de pe marginea unei stânci în timp ce se jucau acelaşi Pokemon. Deşi locul era prevăzut cu un gard de sârmă tocmai pentru a se evita astfel de accidente, cei doi au sărit în mod repetat peste respectivul gard pentru a urmări nişte Pokemoni.

    Shayla Wigginws, o tânără de 19 ani din Riverton, Wyoming, a descoperit un cadavru în timpul unei vânători de Pokemoni. Ea încerca să găsească personaje pe marginea unui lac atunci când a făcut macabra descoperire.

    Tom Currie, din Noua Zeelandă, şi-a depus săptămâna trecută demisia de la compania pentru care lucra de 6 ani pentru a-şi dedica tot timpul liber jocului Pokemon Go. Tânărul de 24 de ani spune că şi-a rezervat bilete de avion de-a lungul şi de-a latul continentului australian, în speranţa de a captura toţi Pokemonii disponibili.

    Pokemon GO, noul joc pe mobil lansat de Nintendo, a devenit una dintre cele mai descărcate aplicaţii din lume, cu milioane de instalări în numai două zile. Aplicaţia are toate şansele să devină una dintre cele mai populare din lume şi chiar să surclaseze Twitter. La doar două zile de la apariţie, aplicaţia era deja instalată pe 5.16% din toate echipamentele Android din Statele Unite, conform datelor publicate de SimilarWeb, comparativ cu aplicaţia de dating Tinder, considerate una dintre cele mai populare descărcări din magazine virtuale, care a fost instalată pe numai 2% din dispozitive.

    Pokemon GO face legătura dintre lumea reală şi lumea virtuală. În toată lumea, numeroase construcţii sau locuri publice au fost marcate drept câmpuri în care pot fi găsiţi pokemonii, iar apoi antrenaţi şi plasaţi în luptă cu cei ai altor utilizatori. Aplicaţia (accesibilă atât de pe Android, cât şi de pe iOS) funcţionează pe acelaşi principiu ca jocurile lansate la început, doar că Pokemon GO îi atribuie un rol în lumea reală utilizatorului şi îl ghidează prin împrejurimi.

    Când utilizatorul se apropie de câte o creatură sau de un element al jocului, smartphone-ul vibrează, iar jucătorul poate arunca o „poke-minge” fictivă şi captura un pokemon.

    Totuşi, odată cu populariatea, au apărut şi primele moduri în care hoţii profită de utilizatori. Poliţia din SUA a raportat şi că jefuitorii se folosesc de aplicaţie pentru a-şi atrage victimele în locuri izolate, potrivit CNN. „Folosing opţiunea de geolocare a jocului, infractorii au putut determina locul aproximativ al victimelor şi dacă erau însoţite sau nu”, au declarat oficialii. Jocul are o opţiune numită „Ademenire”, care poate fi folosită de utilizatori pentru a atrage pokemoni în mai puţin de 30 de minute, dar hoţii folosesc această opţiune pentru a şti exact unde se află viitoarele victime.

    Acţiunile producătorului japonez Nintendo au crescut cu 25% astăzi, în urma succesului generat de lansarea Pokemon Go, care deja a ajuns în topul descărcărilor din magazinele virtuale. Acţiunile companiei au crescut cu 34% în ultimele două zile, cel mai mult din 1983, potrivit zf.ro.