Tag: sistem

  • Descoperire uimitoare a acceleratorului de particule de la CERN: un sistem nemaivăzut de cinci particule

    Cu ajutorul acceleratorului de particule ”Large Hadron Collider” (LHC), cercetătorii au reuşit să observe fenomene inedite. Unul din aceste fenomene este reprezentat de o nouă descoperire: cinci particule, sau faze, într-o singură observaţi.

    Descoperirea unei singure faze a materiei este în sine excepţională, drept urmare această descoperire a depăşit orice aşteptare.

    Vezi aici escoperirea uimitoare a acceleratorului de particule de la CERN. Ce poate face sistemul nemaivăzut de cinci particule

  • Tânărul de 30 de ani din Iaşi care vrea să revoluţioneze învăţământul în România

    Alexandru Holicov, un tânăr de 30 de ani din Iaşi, şi-a propus să revoluţioneze sistemul de învăţământ din România dezvoltând o platformă care pune la aceeaşi masă profesorii, elevii şi părinţii. Rezultatele Adservio de până acum par să îi dea dreptate: note mai mari, absenţe mai puţine şi tot mai multe şcoli interesate de proiect.

    „La 18 ani şi jumătate, când am intrat la Facultatea de Construcţii, m-am apucat de business. Cumva cred că e în sânge, avem o familie destul de mare şi cam toţi suntem antreprenori. Am avut o firmă de leasing, acela a fost primul business”, povesteşte tânărul antreprenor. „Am făcut asta vreo doi ani de zile, după care am realizat câteva investiţii în imobiliare, iar în 2008 am început proiectul Adservio. Am pornit de la o idee, nu am avut exemple pe care să le urmăm, am luat-o practic de le zero.”

    Adservio este o platformă online de management şcolar care conectează toate persoanele şi instituţiile implicate în actul de educare. Cu alte cuvinte, este vorba despre un program care permite acordarea de note, însemnarea absenţelor, calcularea mediei în timp real, realizarea unor statistici despre evoluţia elevului sau performanţele sale în raport cu ceilalţi şi multe altele. Toate acestea sunt vizibile pentru profesori, elevi şi părinţi în egală măsură.

    În timpul celor şapte ani de activitate, Alexandru Holicov a observat o serie de efecte pozitive în unităţile de învăţământ unde Adservio a fost utilizat constant de toate cadrele didactice. Astfel, părţile implicate au devenit mai responsabile vizavi de actul didactic – părinţii, profesorii şi elevii s-au implicat mai mult în procesul de educaţie. În unele unităţi de învăţământ s-au înregistrat cu până la 63% mai puţine absenţe, iar media pe unitate şcolară a crescut cu un punct, de pildă de la 7 la 8.

    În noiembrie 2008 au realizat un focus grup înainte de a implementa platforma în liceul Vasile Alecsandri din Iaşi. „La momentul acela nu aveam aproape nimic, era o idee şi o prezentare în PowerPoint în care arătam noi cum ar trebui să funcţioneze platforma odată instalată.”

    Directorul instituţiei a fost interesat de idee, mai ales că Alexandru Holicov şi vărul său, asociat în business, absolviseră liceul respectiv. „Am dotat fiecare sală de clasă cu un calculator; erau nişte calculatoare speciale, gândite de noi, mă vedeam un fel de Steve Jobs. Am cumpărat monitoare, plăci de bază şi alte componente şi am construit calculatoarele. Problema e că la început aveau carcase din plexiglas şi s-au stricat imediat; am început apoi să le facem dintr-un metal dur.” În septembrie 2008, au lansat oficial platforma într-o unitate de învăţământ.

    Investiţia iniţială a constat în banii pe care îi avea strânşi din businessurile anterioare – a fost vorba de tot ce ţinea de echipamente, infrastructură şi de soft – şi s-a ridicat la aproximativ 30.000 de euro. „Pentru partea de soft am reuşit să aducem nişte oameni, să-i facem interesaţi de idee; le-am dat un procent din business şi aşa s-a născut prima versiune a lui Adservio.”

    Anul următor au implementat soluţia în alte cinci unităţi şcolare, tot din Iaşi. „A fost pură nebunie: la un moment dat aveam împrumutaţi 400.000 de euro ca să putem merge înainte. Pot spune că am ajuns la break even acum un an, la şapte ani după ce am început”, remarcă Alexandru Holicov. „Fără nebunia aia probabil că n-am fi ajuns aici.”

    În momentul acesta, Adservio serveşte 40 de unităţi de învăţământ din România şi câteva din Republica Moldova; majoritatea sunt în Iaşi şi Bucureşti.

    În 2010 s-au împrumutat, au făcut credite bancare şi Alexandru Holicov recunoaşte că au riscat destul de mult. Cu primul credit, de 500.000 de lei, au dotat cinci şcoli – atât a costat implementarea, acestea fiind costurile doar pentru echipamente. Doi ani mai târziu, şcolile care utilizau platforma au făcut o petiţie către Ministerul Educaţiei cerând eliminarea catalogului „pe hârtie” din şcolile unde se folosea Adservio pentru un an de zile, pentru a se vedea care sunt beneficiile folosirii sistemului electronic de înregistrare a notelor. „E frustrant pentru profesori să treci note într-un catalog ştiind că nu va întâmpla nimic cu notele alea; odată introdusă în sistemul Adservio, o notă sau o absenţă ajunge deja în mai multe conturi, e folosită la mai multe statistici, automat devine foarte importantă.”

  • De câte vizualizări ai nevoie pe YouTube pentru a câştiga salariul minim pe economie în România

    Jurnaliştii americani au prezentat cazul vloggeriţei Olga Kay, care deţinea la acea vreme cinci canale de YouTube ce adunau în jur de un milion de abonaţi. Tânăra de 31 de ani câştiga între 100.000 şi 130.000 de dolari anual, dar mare parte din bani erau reinvestiţi în aparatură sau recuzite. Pentru a avea tot timpul conţinut relevant pe cele cinci canale, Olga Kay trebuia să urce în jur de 20 de clipuri pe săptămână – iar asta îi ocupa aproape tot timpul, ea ocupându-se şi de montaj şi prezentare.

    În ceea ce priveşte veniturile generate din reclame pe YouTube, aproximativ jumătate din acestea ajung la creatorii de conţinut, cealaltă jumătate fiind investită de YouTube în mentenanţa şi dezvoltarea platformei.

    Pe scurt, sistemul de monetizare al YouTube se bazează pe conceptul de împărţire a veniturilor din reclamă cu creatorii de conţinut (sistem numit <revenue share>). Astfel, orice creator de conţinut care are activ un cont de Google Adsense poate opta pentru monetizarea canalului său, prin acceptarea diferitelor formate de reclamă. În general sunt anunţuri sponsorizate ce apar în coloana din dreapta, bannere transparente care sunt afişate peste video, reclame video care rulează la început şi pot fi închise după 5 secunde.

    Deşi sistemul e la fel pentru toţi, asemănările dintre youtuberii români şi cei străini se opresc aici.

    Un calcul realizat pe baza informaţiilor obţinute de la cei cu care am discutat arată că pentru a obţine echivalentul unui salariu minim pe economie (1450 lei), un creator de conţinut trebuie să genereze, lunar, peste 2,5 milioane de afişări. Mai simplu spus, dacă toată populaţia Capitalei s-ar uita lună de lună la clipurile sale, un youtuber ar reuşi să câştige în jur de 350 de dolari.

    Cum reuşesc atunci creatorii de la noi să trăiască de pe urma canalelor de YouTube? “Trebuie să îţi creezi propriile tale contracte cu diferiţi terţi. Nu poţi să trăieşti din YouTube”, explică  Ionuţ  Bodonea şi Andrei Lăcătuş, oamenii din spatele serialului online “10 lucruri”.

    Începutul antreprenoriatului pe YouTube datează din mai 2007, atunci când Google, după ce a achiziţionat platforma pentru 1,65 miliarde dolari, a introdus serviciul Partner Program. Acesta a schimbat complet faţa YouTube, oferind utilizatorilor posibilitatea de a fi plătiţi pentru clipurile care devin virale; tot în 2007, compania a ataşat pentru prima oară publicitate clipurilor. Cinci ani mai târziu, înţelegând potenţialul platformei, cei de la Google au pus la dispoziţie creatorilor de conţinut original burse în valoare de 100 de milioane de dolari prin programul YouTube Original Channel Initiative.

  • DONA atinge pragul de 300 de farmacii

    Farmacia DONA cu numărul 300 funcţionează în cadrul unui parteneriat în sistem de franciză, agreat între reţeaua de Farmacii DONA şi proprietarul lanţului de farmacii Medikon – Baby Farm, pentru 5 din cele 6 farmacii pe care acesta le deţine în Iaşi.

    „300 de farmacii înseamnă pentru noi şansa de a fi şi mai aproape de pacienţi şi posibilitatea de a le oferi condiţii generale mai bune în ceea ce priveşte preţurile şi portofoliul de produse, ca urmare a creşterii puterii de negociere cu furnizorii şi producătorii”, a declarat Eugen Banciu, Preşedintele Grupului DONA.

    Până în prezent, peste 130 de Farmacii DONA au fost redecorate. Doar în 2016 au fost investite în rebranding 5 milioane de lei, urmând ca anul acesta să fie alocate peste 2,5 milioane lei pentru reamenajarea farmaciilor. Cea de-a 300-a Farmacie DONA, recent inaugurată la Iaşi, beneficiază la rândul ei de un design modern. Unitatea este una dintre cele 16 unităţi partenere în sistemul de franciză DONA lansat anul trecut. Celelalte 15 sunt situate în oraşele: Bucureşti, Roşiorii de Vede, Alexandria, Brăila şi Iaşi. Programul de extindere prin francizare va fi continuat pe parcursul următorilor doi ani.

    Partenerii DONA au acces la un sistem integrat pe verticală (cu activităţi în achiziţii, distribuţie en-gros, marketing ş.a.), sub condiţia respectării stricte a regulilor care au stat la baza dezvoltării şi succesului brandului „Farmacia DONA”. Concret, partenerii primesc acces la un set de instrumente esenţiale pentru dezvoltare: apartenenţa la un brand mediatizat, proceduri de lucru eficiente şi automatizate, programe de evaluare şi dezvoltare pentru farmacişti şi asistenţi, activităţi de marketing şi merchandising negociate cu producătorii de medicamente şi suplimente alimentare, suport pentru eficientizarea activităţii şi consultanţă de management. În schimb, fiecare partener va contribui cu o valoare proporţională din cifra de afaceri, la cheltuielile de promovare a brandului „Farmacia DONA” şi ale altor acţiuni de marketing şi de achiziţii implementate.

    Marca “Farmacia DONA” reuneşte 300 de farmacii deţinute de 9 companii antreprenoriale cu capital privat românesc, a căror cifră de afaceri a fost de 966 milioane lei la finele lui 2016.

  • Companiile vor oferi şi de acest Paşte tichete cadou; sunt aşteptate vânzări cu 20% mai mari faţă de anul trecut

    „În baza pre-comenzilor pe care le avem până la această dată, putem estima deja vânzări cu 20% mai mari în 2017, o tendinţă accelerată în special de IMM-uri care au văzut că acest model de stimulare a angajaţilor funcţionează la companiile mari şi foarte mari cu rezultate directe asupra productivităţii. În plus, acordarea de tichete cadou este favorizată şi de modificările Codului Fiscal aplicate din 2016”, a declarat Elena Pap, Director General Up România.

    Companiile care au apelat în 2016 pentru prima dată la acest sistem de recompensare provin cu prioritate din zone precum Bucureşti-Ilfov (26%), Centru (15%) şi Nord-Est (12%).Tichetele cadou pot fi acordate de orice societate, indiferent de mărimea acesteia, începând de la un salariat. Legislaţia favorabilă, promovată de Codul Fiscal, ce a intrat în vigoare în ianuarie 2016, a condus la rezultate pozitive pe acest segment al tichetelor cadou, acestea fiind scutite de impozit pentru valori până la 150 de lei, putând fi acordate atât salariaţilor, cât şi copiilor minori ai acestora.
     
    Astfel, un salariat cu doi copii minori poate primi tichete cadou în valoare de 450 de lei, pentru care va fi scutit de impozit, iar compania este scutită de contribuţii sociale şi patronale. Valoarea rezultă din cei 150 de lei aferenţi lui şi alţi 150 de lei pentru fiecare copil. Similar, un soţ şi o soţie care lucrează la aceeaşi companie şi au un copil minor pot primi tichete cadou în valoare totală de 600 de lei: 150 de lei pentru fiecare adult (300 de lei) şi câte 150 de lei pe care îi va primi fiecare adult pentru copil (300 de lei). Salariaţii fără copii minori primesc şi ei câte 150 de lei scutiţi de impozit şi de contribuţii.
     
    „Acordarea de tichete cadou aduce certe avantaje pentru angajatori şi oferă o mare libertate angajaţilor de a achiziţiona ce îşi doresc dintr-o varietate de produse şi servicii”, a mai spus Elena Pap.
     
    Tichetele cadou emise de Up România sunt acceptate într-o reţea de peste 55.000 de magazine din întreaga ţară, iar beneficiarii acestora pot achiziţiona bijuterii, cosmetice, articole vestimentare şi încălţăminte, cărţi, jucării, obiecte de mobilier, decoraţiuni, electronice şi electrocasnice, servicii de turism

     

  • Primele imagini cu sistemul de transport al viitorului. Elon Musk face acum ceea ce Henri Coandă a inventat în 1970. Ceauşescu nu a mai apucat să îl creeze

    Hyperloop One a făcut publice primele imagini cu sistemul Hyperloop care se află în construcţie în deşertul Nevada.
     
    Conceptul denumit ,,al cincilea mod de transport” este proiectat să transporte persoane şi marfă la o viteză de 1.220 de km/h prin tuburi sigilate cu presiune scăzută. Un sistem similar a fost inventat de marele savant român Henri Coandă în 1970. Sistem de transport prin conducte, proiectat de Coandă, atingea viteze uriaşe.
     
  • Primul ”metrou plutitor” din Europa. Va avea o viteză de 534 km/h

    Linia ar putea fi ”cel mai rapid sistem de trenuri subterane din lume”, potrivit planurilor comunicate de compania DCN. Acesta va folosi magneţi ca să plutească deasupra şinelor, reducând astfel frecarea.
     
    Noile trenuri au fost propuse de compania de transport Direct City Networks (DCN) şi ar putea să ajungă între Liverpool şi Hull în jumătate de oră. 
     
    DCN300+ s-ar baza pe un sistem de levitaţie bazat pe magnetism. Dacă planurile DCN vor fi puse în practică, un tunel Maglev (sistem de transport care se bazează pe magneţi, n.red.) se va întinde în nordul Angliei.
     
    Călătoria între Liverpool şi Hull, care se întinde pe 178 de kilometri ar dura doar 20 de minute, potrivit publicaţiei Liverpool Echo. O propunere în acest sens a fost trimisă instituţiei guvernamentale Transport for North; detaliile vor fi dezvăluite în viitorul apropiat, potrivit Daily Mail.
     
    Compania va dezvălui propunerile şi va începe studiile de fezabilitate pe măsură ce va încerca să atragă investitori. Bugetul pentru acest proiect se situează între 2,2 miliarde de dolari şi 3,7 miliarde de dolari. 
     
  • CODUL ETIC pentru profesori se află în dezbatere de patru ani. Cum îşi doreşte sistemul să MOTIVEZE cadrele didactice

    “Este evident că avem nevoie de un set de reguli pe care să le respectăm în învăţământul preuniversitar, însă consider că sunt necesare mai multe etape pe care le-am discutat şi astăzi cu reprezentanţii Consiliului Naţional al Elevilor. Este foarte important să vedem ce vrem noi de la şcoală, de la profesori şi modul în care înţelegem să ne raportăm. Nu doar o chestiune strict formală pe care să o tot modificăm din an în an şi trebuie să stabilim care este setul de valori. În legislaţie, avem partea disciplinară versus partea de etică. Pe partea de etică, eu cred că trebuie să intervenim un pic şi în Legea Educaţiei. Trebuie să avem elemente de lege primară în Legea Educaţiei ca după aceea, aplicarea să fie foarte uşoară şi uniformă în tot sistemul”, a explicat pentru MEDIAFAX, Gabriel Ispas, secretar de stat în Ministerul Educaţiei.

    Codul de etică pentru profesori urmează să fie pus la punct de Ministerul Educaţiei după ce a tot fost dat la o parte de mai multe conduceri ale instituţiei. Prima dată, un astfel de cod de etică a fost pus în dezbatere publică în anul 2013. În decembrie 2016 a fost pus din nou spre consultare de către fostul ministrul al Educaţiei Mircea Dumitru, dar fără finalitate.

    “Codul de etică este bine venit, însă dacă este bine făcut, riguros, să fie ceva concret, practic, nu general şi cu expresii care lasă de dorit. Trebuie să fie uşor de pus în practică şi uşor de monitorizat şi ne-am dori ca în acest cod de etică să existe şi nişte indici de calitate pe care profesorii, în urma rezultatelor şcolare ale elevilor, să poată să primească anumite bonificaţii pentru că altfel, nu putem motiva sistemul să aducă o plus valoare atunci când vine vorba despre calitate. Vom mai avem de aşteptat pentru că am înţeles că se doreşte din partea Ministerului Educaţiei să se amendeze legea educaţiei astfel încăt să existe clar în lege nişte prevederi referitoare la sancţiuni pe baza nerespectări eticii şcolare. Decât să îl facem acum şi prost, mai bine mai aşteptăm un an şi facem bine”, a declarat Vlad Ştefan, preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Viziunea unui fondator într-o şcoală privată: În România nu există interes pentru dezvoltarea educaţiei, nici în sistemul de stat, nici în cel privat

    Problemele din învăţământul de stat din România sunt destul de grave şi pornesc de la subfinanţarea acestui domeniu. Statul nu alocă nici măcar finanţarea prevăzută de Legea educaţiei naţionale (6% din PIB) care este în vigoare din 2011. Şcolile private ar putea reprezenta alternativa, iar dezvoltarea lor ar duce la crearea unor modele care s-ar putea replica şi în învăţământul de stat, consideră Diana Segărceanu, fondator şi director executiv al Avenor College, instituţie de învăţământ româno-britanic, potrivit ZF.

    „Tot mai mulţi părinţi vin la Avenor College pentru că sunt în căutarea unei alternative pentru copiii lor, îşi doresc o şcoală în care se aplică metode moderne de educaţie, de către profesori bine pregătiţi şi motivaţi care au acces la resurse educaţionale diverse”, declară aceasta.

    Sistemul privat de educaţie funcţionează în România,  mai adaugă directorul Avenor, „iar rezultatele se văd în absolvenţii care sunt pregătiţi pentru admiterea la cele mai bune universităţi din lume, vorbesc mai multe limbi străine, ştiu să comunice cu cei din jur şi ştiu ce vor şi cum să-şi atingă obiectivele”.

  • Viziunea unui fondator într-o şcoală privată: În România nu există interes pentru dezvoltarea educaţiei, nici în sistemul de stat, nici în cel privat

    Problemele din învăţământul de stat din România sunt destul de grave şi pornesc de la subfinanţarea acestui domeniu. Statul nu alocă nici măcar finanţarea prevăzută de Legea educaţiei naţionale (6% din PIB) care este în vigoare din 2011. Şcolile private ar putea reprezenta alternativa, iar dezvoltarea lor ar duce la crearea unor modele care s-ar putea replica şi în învăţământul de stat, consideră Diana Segărceanu, fondator şi director executiv al Avenor College, instituţie de învăţământ româno-britanic, potrivit ZF.

    „Tot mai mulţi părinţi vin la Avenor College pentru că sunt în căutarea unei alternative pentru copiii lor, îşi doresc o şcoală în care se aplică metode moderne de educaţie, de către profesori bine pregătiţi şi motivaţi care au acces la resurse educaţionale diverse”, declară aceasta.

    Sistemul privat de educaţie funcţionează în România,  mai adaugă directorul Avenor, „iar rezultatele se văd în absolvenţii care sunt pregătiţi pentru admiterea la cele mai bune universităţi din lume, vorbesc mai multe limbi străine, ştiu să comunice cu cei din jur şi ştiu ce vor şi cum să-şi atingă obiectivele”.