BusinessMagazin

Tag: detinere

  • Cum a fost răsplătit un imigrant după ce a spălat vase timp de douăzeci de ani pentru unul dintre cele mai bune restaurante din lume

    „Îmi face o deosebită plăcere să anunţ că managerii noştri, Lau şi James, alături de Ali, cel care se ocupă cu spălatul vaselor, au devenit parteneri în NOMA”, a declarat Redzepi pe Instagram.

    Sonko, în vârstă de 62 de ani, s-a ocupat de spălatul vaselor mai bine de un deceniu în cadrul restaurantului din Copenhaga, Danemarca. Un purtator de cuvânt al restaurantului – care deţine două stele Michelin – a refuzat să dezvăluie condiţiile financiare ale parteneriatului cu Sonko.

    Pe de altă parte, când a anunţat vestea, Redzepi l-a descris pe acesta ca fiind „inima şi sufletul Noma”, potrivit ziarului danez Berlingske.  „Nu cred că oamenii ştiu ce înseamnă să ai o persoană ca Ali în casă. E tot timpul cu zâmbetul pe buze”, a spus Redzepi.

    Redzepi a deschis NOMA în 2003, după ce a lucrat alături de mulţi bucătari faimoşi. Apreciatul restaurant din  Copenhaga a deţinut titlul de „Cel mai bun restaurant din lume” timp de trei ani consecutivi, între 2010 şi 2012, şi apoi din nou în 2014. 

  • Un investitor român de 94 de ani a ajuns să deţină 5% din Oil Terminal Constanţa.De la începutul anului, acţiunile Oil Terminal s-au dublat

    ​Dumitrescu Sebastian Valentin, 94 de ani, a cumpărat pe 27 februarie un pachet de aproximativ 12 milioane de acţiuni la Oil Terminal Constanţa, cel mai mare operator în vehicularea produselor petroliere la Marea Neagră, el majorându-şi participaţia de la 3,3% la 5,4%.

    Astfel, deţinerea sa, mai mare de 5% a fost raportată pe Bursa de Valori Bucureşti, acolo unde sunt tranzacţionate acţiunile Oil Terminal.

    Veteranul investitor are un număr de 32 milioane de acţiuni la OIL Terminal ceea ce înseamnă o deţinere de aproximativ 6 milioane de lei (1,3 mil. euro).

    ​ZF a scris ieri că Fondul Proprietatea şi-a redus deţinerea la companie de la 5,4% la 3,8%, ceea ce a determinat creşterea preţului acţiunilor OIL cu 15% faţă de şedinţa precedentă, la maximul din 2013 încoace. Fondul a vândut la preţul de 0,151 lei/acţiune. Principalul acţionar la Oil Terminal este statul român. 

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • PSA, producătorul Peugeot, a raportat un profit aproape dublu în 2016 faţă de 2015

    Profitul net al PSA Group, care deţine, de asemenea, şi Citroen, a ajuns la 1,73 miliarde de euro, anul trecut.

    PSA a anunţat că marja operaţională, nivelul profitului generat de vânzări a crescut de la 5% în 2015, la 6% în 2016. Acesta este al treilea an la rând în care marja operaţională, vânzările şi profitul net ale grupului au înregistrat creşteri.

    Posibilitatea ca PSA să cumpere brandurile europene deţinute de GM a crescut temerea ca oamenii să îşi poată pierde locurile de muncă din compania Vauxhall în Marea Britanie.

  • Garajul de lux al interlopului cu o avere de 100 de miliarde de dolari

    El a fost cel mai bogat criminal din istorie şi a ajuns personaj de film. Cu o avere netă cunoscută estimată la 30 de miliarde de dolari în anii 90 şi aproximativ 100 de miliarde de dolari dacă sunt incluşi şi banii ascunşi prin diverse locuri din ţara natală.

    IATĂ AICI GARAJUL IMPRESIONANT AL CELUI MAI BOGAT INTERLOP DIN TOATE TIMPURILE 

  • Cum au pierdut 2 milioane de euro doi antreprenori străini după ce s-au asociat cu un român

    „E limba gastronomiei, nu-i aşa?”, spune zâmbind Jean-Philippe Guilbert-Lassagne, unul dintre acţionarii Le Consul, explicând de ce denumirea preparatelor din meniu este mai întâi în limba franceză. Farmecul limbii franceze, spaţiul interbelic în care ne aflăm – o casă de lux compartimentată în mai multe saloane cu tavane înalte, pregătirea chef-ului Mihai Irimia în Franţa – sunt câteva dintre caracteristicile restaurantului Le Consul, poziţionat pe nişa înaltei gastronomii franceze, „haute cuisine”. Deschis în urmă cu mai puţin de jumătate de an, restaurantul este rezultatul unei investiţii de aproximativ 300.000 de euro, realizată de cei doi asociaţi – francezul Jean-Philippe Guilbert-Lassagne şi belgianul Patrick Andre Hofman. Adrian Oprea Hagiu este managerul general, iar Mihai Irimia este chef-ul responsabil de preparatele din meniu. Ce i-a adus împreună?

    Francezul Jean-Philippe Guilbert-Lassagne povesteşte că a venit în România în urmă cu peste 12 ani, după experienţe în restaurantele şi ciocolateriile belgiene. Anterior, a fost coproprietar al restaurantului Le Comptoir din Belgia: „Am văzut că este o ţară frumoasă şi am hotărât să rămân”, descrie el hotărârea de a alege România, pe care nu o regretă nici acum. Şi-a urmat instinctele şi, în asociere cu Andre Hofman şi românul Tudor Constantinescu, care acumulase şi el experienţă în domeniul HoReCa în Belgia, au lansat în anul 2006 lanţul de restaurante premium Chocolat. Acesta s-a dovedit un pariu reuşit: afacerea ajunsese la două restaurante (în Piaţa Dorobanţi şi în apropiere de Ateneu), câte un stand în centrele comerciale Băneasa şi Promenada, precum şi colaborări cu lanţul de supermarketuri Mega Image. Per total, un business cu afaceri anuale cuprinse între 4 şi 5 milioane de euro, din care Guilbert-Lassagne şi Hofman deţineau 50%.

    „S-a dovedit a fi o experienţă foarte proastă la final, dar am învăţat”, povesteşte zâmbind amar Guilbert. Operaţiunile zilnice ale afacerii erau conduse de Tudor Constantinescu, astfel că nu mică le-a fost mirarea partenerilor francezi când au înţeles că ajunseseră să fie acţionari într-o firmă care nu mai avea niciun activ: toate activele Chocolat fuseseră mutate într-o altă firmă, fără ca ei să îşi primească drepturile din acestea ori, cel puţin, să aibă un cuvânt de spus în ceea ce priveşte această decizie. Tudor Constantinescu a mutat activele firmei omiţând să îşi anunţe asociaţii, potrivit acestora. Guilbert-Lassagne rememorează evenimentele care au dus la pierderea a peste 2 milioane de euro: la data de 12 noiembrie 2015, DIICOT începea o anchetă referitoare la apartenenţa lui Constantinescu la un grup infracţional specializat în săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani. Potrivit DIICOT, aceştia foloseau un program informatic ce permitea dubla contabilitate pentru diminuarea bazei de impozitare. Acest program de contabilitate constă în existenţa a două registre de evidenţă contabilă de acelaşi tip, referitoare la bunuri şi valori: unul reflectă realitatea economică şi financiară a contribuabilului, la care accesul este restricţionat, şi unul falsificat, în care sunt înregistrate date şi operaţiuni ce relevă venituri inferioare celor reale pentru produsele livrate şi banii încasaţi.

    După câteva luni de la ştirea referitoare la anchetă, în mai 2016, Constantinescu a mutat activele firmei. Nici în prezent, cei doi asociaţi nu au ieşit din businessul Chocolat, însă acesta există strict în acte; restaurantele şi celelalte active aparţin noii firme. „Oficial, sunt şi astăzi acţionar al societăţii. Tudor Constantinescu a furat, a furat totul”, spune fără ezitări Guilbert-Lassagne. După ce au rămas fără businessul dezvoltat pe parcursul unui deceniu, au rămas fără drept de decizie asupra acestuia, dar fără ca această situaţie să fie reglementată în niciun fel sau discutată anterior într-un consiliu al acţionarilor. „După aceea, singurul lucru pe care îl aveam de făcut era fie să aştept rezultatele investigaţiei şi procesele, să pierd totul sau să facem o nouă afacere”, descrie Guilbert-Lassagne alternativele sale în contextul în care investigaţia referitoare la fostul asociat se află în derulare. Au ales a doua variantă.

    Împreună cu asociatul său, André Hofman, antreprenor belgian în domeniul imobiliar care a acumulat experienţă şi în HoReCa, a hotărât să înceapă un nou business, iar o parte din foştii lor angajaţi de la Chocolat au hotărât să li se alăture. Printre ei, Adrian-Oprea Hagiu, actualul manager general al Le Consul, cu experienţă de peste 30 de ani în mediul HoReCa; el a avut ca punct de plecare Casa Capşa, la care se adaugă experienţa acumulată pe nave de croazieră, precum şi şcoli culinare şi restaurante din SUA. La Chocolat, a fost manager şi a făcut echipă cu Mihai Irimia, chef executiv în cadrul afacerii. Irimia are peste 15 ani de experienţă şi a lucrat în Franţa şi Belgia în restaurante cu stele Michelin; s-a numărat şi printre iniţiatorii proiectului Dinner on the Sky. „Am renunţat la implicarea în Chocolat fiindcă aşa am simţit, nu era normal ceea ce se întâmplase”, descrie şi Hagiu decizia de a renunţa la activitatea de la Chocolat. „I-a tras pe linie moartă pe Jean Philippe şi pe Patrick printr-o acţiune care legală nu poate fi, în condiţiile în care şi pentru a face un leasing ai nevoie de semnăturile ambilor acţionari”, descrie şi Hagiu nedreptatea observată.

    „Pasărea Phoenix” în cazul lor a început să se contureze în iulie 2016 şi este un restaurant premium, axat pe înalta gastronomie franceză. Guillbert-Lassagne spune că eleganţa impusă de spaţiu, casa din perioada interbelică aflată lângă Piaţa Victoriei, precum şi colaborarea cu cheful Mihai Irimia, au fost principalele motive pentru care au ales această poziţionare. Investiţia de 300.000 de euro a fost direcţionată spre utilarea bucătăriei şi cumpărarea mobilei; lustrele, de pildă, sunt unice, până şi farfuriile sunt operele unor artişti. Ei previzionează un timp de recuperare a investiţiei de circa cinci ani, în condiţiile în care valoarea bonului mediu în cadrul restaurantului se situează între 150 şi 200 de lei.

  • Cum au pierdut 2 milioane de euro doi antreprenori străini după ce s-au asociat cu un român

    „E limba gastronomiei, nu-i aşa?”, spune zâmbind Jean-Philippe Guilbert-Lassagne, unul dintre acţionarii Le Consul, explicând de ce denumirea preparatelor din meniu este mai întâi în limba franceză. Farmecul limbii franceze, spaţiul interbelic în care ne aflăm – o casă de lux compartimentată în mai multe saloane cu tavane înalte, pregătirea chef-ului Mihai Irimia în Franţa – sunt câteva dintre caracteristicile restaurantului Le Consul, poziţionat pe nişa înaltei gastronomii franceze, „haute cuisine”. Deschis în urmă cu mai puţin de jumătate de an, restaurantul este rezultatul unei investiţii de aproximativ 300.000 de euro, realizată de cei doi asociaţi – francezul Jean-Philippe Guilbert-Lassagne şi belgianul Patrick Andre Hofman. Adrian Oprea Hagiu este managerul general, iar Mihai Irimia este chef-ul responsabil de preparatele din meniu. Ce i-a adus împreună?

    Francezul Jean-Philippe Guilbert-Lassagne povesteşte că a venit în România în urmă cu peste 12 ani, după experienţe în restaurantele şi ciocolateriile belgiene. Anterior, a fost coproprietar al restaurantului Le Comptoir din Belgia: „Am văzut că este o ţară frumoasă şi am hotărât să rămân”, descrie el hotărârea de a alege România, pe care nu o regretă nici acum. Şi-a urmat instinctele şi, în asociere cu Andre Hofman şi românul Tudor Constantinescu, care acumulase şi el experienţă în domeniul HoReCa în Belgia, au lansat în anul 2006 lanţul de restaurante premium Chocolat. Acesta s-a dovedit un pariu reuşit: afacerea ajunsese la două restaurante (în Piaţa Dorobanţi şi în apropiere de Ateneu), câte un stand în centrele comerciale Băneasa şi Promenada, precum şi colaborări cu lanţul de supermarketuri Mega Image. Per total, un business cu afaceri anuale cuprinse între 4 şi 5 milioane de euro, din care Guilbert-Lassagne şi Hofman deţineau 50%.

    „S-a dovedit a fi o experienţă foarte proastă la final, dar am învăţat”, povesteşte zâmbind amar Guilbert. Operaţiunile zilnice ale afacerii erau conduse de Tudor Constantinescu, astfel că nu mică le-a fost mirarea partenerilor francezi când au înţeles că ajunseseră să fie acţionari într-o firmă care nu mai avea niciun activ: toate activele Chocolat fuseseră mutate într-o altă firmă, fără ca ei să îşi primească drepturile din acestea ori, cel puţin, să aibă un cuvânt de spus în ceea ce priveşte această decizie. Tudor Constantinescu a mutat activele firmei omiţând să îşi anunţe asociaţii, potrivit acestora. Guilbert-Lassagne rememorează evenimentele care au dus la pierderea a peste 2 milioane de euro: la data de 12 noiembrie 2015, DIICOT începea o anchetă referitoare la apartenenţa lui Constantinescu la un grup infracţional specializat în săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani. Potrivit DIICOT, aceştia foloseau un program informatic ce permitea dubla contabilitate pentru diminuarea bazei de impozitare. Acest program de contabilitate constă în existenţa a două registre de evidenţă contabilă de acelaşi tip, referitoare la bunuri şi valori: unul reflectă realitatea economică şi financiară a contribuabilului, la care accesul este restricţionat, şi unul falsificat, în care sunt înregistrate date şi operaţiuni ce relevă venituri inferioare celor reale pentru produsele livrate şi banii încasaţi.

    După câteva luni de la ştirea referitoare la anchetă, în mai 2016, Constantinescu a mutat activele firmei. Nici în prezent, cei doi asociaţi nu au ieşit din businessul Chocolat, însă acesta există strict în acte; restaurantele şi celelalte active aparţin noii firme. „Oficial, sunt şi astăzi acţionar al societăţii. Tudor Constantinescu a furat, a furat totul”, spune fără ezitări Guilbert-Lassagne. După ce au rămas fără businessul dezvoltat pe parcursul unui deceniu, au rămas fără drept de decizie asupra acestuia, dar fără ca această situaţie să fie reglementată în niciun fel sau discutată anterior într-un consiliu al acţionarilor. „După aceea, singurul lucru pe care îl aveam de făcut era fie să aştept rezultatele investigaţiei şi procesele, să pierd totul sau să facem o nouă afacere”, descrie Guilbert-Lassagne alternativele sale în contextul în care investigaţia referitoare la fostul asociat se află în derulare. Au ales a doua variantă.

    Împreună cu asociatul său, André Hofman, antreprenor belgian în domeniul imobiliar care a acumulat experienţă şi în HoReCa, a hotărât să înceapă un nou business, iar o parte din foştii lor angajaţi de la Chocolat au hotărât să li se alăture. Printre ei, Adrian-Oprea Hagiu, actualul manager general al Le Consul, cu experienţă de peste 30 de ani în mediul HoReCa; el a avut ca punct de plecare Casa Capşa, la care se adaugă experienţa acumulată pe nave de croazieră, precum şi şcoli culinare şi restaurante din SUA. La Chocolat, a fost manager şi a făcut echipă cu Mihai Irimia, chef executiv în cadrul afacerii. Irimia are peste 15 ani de experienţă şi a lucrat în Franţa şi Belgia în restaurante cu stele Michelin; s-a numărat şi printre iniţiatorii proiectului Dinner on the Sky. „Am renunţat la implicarea în Chocolat fiindcă aşa am simţit, nu era normal ceea ce se întâmplase”, descrie şi Hagiu decizia de a renunţa la activitatea de la Chocolat. „I-a tras pe linie moartă pe Jean Philippe şi pe Patrick printr-o acţiune care legală nu poate fi, în condiţiile în care şi pentru a face un leasing ai nevoie de semnăturile ambilor acţionari”, descrie şi Hagiu nedreptatea observată.

    „Pasărea Phoenix” în cazul lor a început să se contureze în iulie 2016 şi este un restaurant premium, axat pe înalta gastronomie franceză. Guillbert-Lassagne spune că eleganţa impusă de spaţiu, casa din perioada interbelică aflată lângă Piaţa Victoriei, precum şi colaborarea cu cheful Mihai Irimia, au fost principalele motive pentru care au ales această poziţionare. Investiţia de 300.000 de euro a fost direcţionată spre utilarea bucătăriei şi cumpărarea mobilei; lustrele, de pildă, sunt unice, până şi farfuriile sunt operele unor artişti. Ei previzionează un timp de recuperare a investiţiei de circa cinci ani, în condiţiile în care valoarea bonului mediu în cadrul restaurantului se situează între 150 şi 200 de lei.

  • A participat la crearea uneia dintre cele mai mari companii din lume, dar a renunţat după doar 12 zile. Vezi cât ar fi valorat azi partea lui din companie

    Wayne a lucrat cu Steve Jobs la Atari înainte ca cei trei să înfiinţeze Apple Computer pe 1 aprilie 1976. “M-am pus la computer şi am scris contractul, am făcut trei copii pe care toţi le-am semnat, apoi a doua zi m-am dus şi am înregistrat compania. 12 zile mai târziu mi-am scos numele de pe contract”, povesteşte Wayne pentru Business Insider.

    “Cred că Steve Jobs era puţin fascinat de mine la început deoarece eu aveam 40 si ceva de ani, aveam experienţă, în timp ce el avea doar 20 şi ceva”, spune el.

    Într-o zi Jobs a venit în biroul meu şi i-a povestit lui Wayne despre posibilitatea de a înfiinţa o companie cu Wozniak. “Avem o problemă minoră pe care vrem ca tu să o rezolvi”, i-a spus Jobs.

    Problema era că Wozniak ţinea foarte mult la circuitul dezvoltat de el şi a vrut să rezerve dreptul de a folosi circuitul şi în alte proiecte şi Jobs i-a spus că nu poate face asta. Wayne l-a convins pe Wozniak şi problema a dispărut.

    Jobs a revenit şi a spus “o să înfiinţăm o companie”. “El şi Wozniak deţineau 45% fiecare şi eu urma să deţin 10%”, spune Wayne. Azi 10% din acţiunile Apple valoreză 67 miliarde de dolari (3 feb 2017).

    Imediat după semnarea contractelor Jobs s-a dus la magazinul “The Byte” unde a vândut 50 sau 100 de computere. Apoi el a împrumutat 15,000 de dolari pentru a putea realiza computerele. “The Byte shop avea o reputaţie oribilă când era vorba de plata facturilor. Dacă nu ne plăteau noi cum recuperam 15,000 de dolari? Jobs şi Wozniak nu aveau niciun ban, pe când eu aveam o casă, o maşină, şi un cont în bancă. Dacă nu primeam banii, eu aveam probleme”, explică Wayne.

    “Dar nu ăsta a fost motivul principal pentru care am renunţat. Ştiam că stăteam în umbra a doi giganţi şi că nu o să am propriul meu proiect. Urma să mă ocup de documente, de lucruri care nu mă entuziasmau. Nu era viitorul pe care mi-l imaginam”, povesteşte el.

    Al treilea fondator al Apple spune că nu regretă decizia luată cu mult timp în urmă. “Nu sunt bogat, dar nici nu am făcut foamea. Consider că am avut parte de noroc în viaţă”

    Wayne a realizat şi primul logo al companiei.  

  • Povestea celui de-al treilea fondator al Apple. De ce a renunţat după doar 12 zile şi cât ar fi valorat azi partea lui din companie – VIDEO

    Wayne a lucrat cu Steve Jobs la Atari înainte ca cei trei să înfiinţeze Apple Computer pe 1 aprilie 1976. “M-am pus la computer şi am scris contractul, am făcut trei copii pe care toţi le-am semnat, apoi a doua zi m-am dus şi am înregistrat compania. 12 zile mai târziu mi-am scos numele de pe contract”, povesteşte Wayne pentru Business Insider.

    “Cred că Steve Jobs era puţin fascinat de mine la început deoarece eu aveam 40 si ceva de ani, aveam experienţă, în timp ce el avea doar 20 şi ceva”, spune el.

    Într-o zi Jobs a venit în biroul meu şi i-a povestit lui Wayne despre posibilitatea de a înfiinţa o companie cu Wozniak. “Avem o problemă minoră pe care vrem ca tu să o rezolvi”, i-a spus Jobs.

    Problema era că Wozniak ţinea foarte mult la circuitul dezvoltat de el şi a vrut să rezerve dreptul de a folosi circuitul şi în alte proiecte şi Jobs i-a spus că nu poate face asta. Wayne l-a convins pe Wozniak şi problema a dispărut.

    Jobs a revenit şi a spus “o să înfiinţăm o companie”. “El şi Wozniak deţineau 45% fiecare şi eu urma să deţin 10%”, spune Wayne. Azi 10% din acţiunile Apple valoreză 67 miliarde de dolari (3 feb 2017).

    Imediat după semnarea contractelor Jobs s-a dus la magazinul “The Byte” unde a vândut 50 sau 100 de computere. Apoi el a împrumutat 15,000 de dolari pentru a putea realiza computerele. “The Byte shop avea o reputaţie oribilă când era vorba de plata facturilor. Dacă nu ne plăteau noi cum recuperam 15,000 de dolari? Jobs şi Wozniak nu aveau niciun ban, pe când eu aveam o casă, o maşină, şi un cont în bancă. Dacă nu primeam banii, eu aveam probleme”, explică Wayne.

    “Dar nu ăsta a fost motivul principal pentru care am renunţat. Ştiam că stăteam în umbra a doi giganţi şi că nu o să am propriul meu proiect. Urma să mă ocup de documente, de lucruri care nu mă entuziasmau. Nu era viitorul pe care mi-l imaginam”, povesteşte el.

    Al treilea fondator al Apple spune că nu regretă decizia luată cu mult timp în urmă. “Nu sunt bogat, dar nici nu am făcut foamea. Consider că am avut parte de noroc în viaţă”

    Wayne a realizat şi primul logo al companiei.  

  • Cum a ajutat spamul Airbnb să ajungă o afacere de miliarde de dolari

    În ianuarie 2009, cei trei fondatori ai unui site mai puţin cunoscut numit Airbedandbreakfast.com (în traducere Aerpatşimicdejun.com) au decis în ultimul moment să participe la investirea preşedintelui Barack Obama. Brian Chesky, Joe Gebbia şi Nathan Blecharczyk erau toţi trecuţi de 20 de ani, nu avea niciunul bilet la festivităţi sau haine de iarnă potrivite şi nici măcar o idee clară despre programul săptămânii. Însă au văzut o oportunitate. Afacerea lor de servicii online de home-sharing şchiopăta de mai mult de un an, fără să aducă prea mare satisfacţie. Acum ochii lumii aveau să fie îndreptaţi spre capitala ţării. Iar ei au vrut să profite.

    Au găsit un apartament ieftin în Washington, într-o casă dărăpănată cu trei etaje lângă Universitatea Howard, care, la fel ca atât de multe alte case în acele vremuri disperate, era în executare silită. Camerele erau nemobilate. Aveau doar o canapea extensibilă, pe care cei trei antreprenori au cedat-o prietenului şi consilierului lor Michael Seibel, care deţinea site-ul de streaming video Justin.tv. Noaptea s-au înghesuit pe podeaua din lemn tare pe saltele gonflabile.

    Gazda lor era un chiriaş care aştepta evacuarea. Locuia în apartamentul de la subsol şi a folosit site-ul AirBed & Breakfast pentru a închiria primul etaj, gol, şi, celor trei oaspeţi, propriul său dormitor, living-ul şi garderoaba. Simţind o oportunitate de promovare, Chesky a trimis un e-mail personalului de la Good Morning America cu garderoba şi un producător a inclus-o într-o trecere în revistă a cazărilor neobişnuite pentru cei care doreau să participe la investirea preşedintelui.

    Ziua, cei trei, însoţiţi de Seibel, au împărţit fluturaşi cu AirBed & Breakfast de la staţia de metrou Dupont Circle. „Închiriaţi-vă camera! Închiriaţi-vă camera!”, strigau către navetiştii înghesuiţi. Cei mai mulţi îi ignorau. În timpul nopţii s-au întâlnit cu alte gazde AirBed & Breakfast în oraş, din vorbă în vorbă au descoperit cum să intre la petrecerile inaugurale, şi au răspuns la mai multe e-mail-uri de la un client nemulţumit – oaspetele din dormitorul de la subsol. Femeia venise cu o dubiţă Volkswagen tocmai din Arizona, cu câinele ei de ajutor, un chihuahua, şi nu era încântată de cazarea aglomerată. Într-o suită de plângeri, ea s-a declarat nemulţumită de mirosul de marijuana, că sucul pe care l-a lăsat în frigider i-a fost luat; în plus, clădirea nu respecta normele privind persoanele cu dizabilităţi. La un moment dat, chiar ameninţa că sună la poliţie. Chesky, Gebbia şi Blecharczyk stăteau la doar câţiva metri deasupra capului ei, în camera de sus, desigur, tastând scuzele de rigoare.

    În ziua inaugurării, s-au trezit la ora 3 dimineaţa pentru a ocupa un loc cu perspectivă bună spre National Mall. Au mers peste 2 mile pentru a ajunge acolo, şi şi-au cumpărat de la un magazin de pe drum pălării şi măşti. La ora 4 îşi găsiseră deja loc pe spaţiul verde în zona deschisă publicului, la o depărtare de câteva terenuri de fotbal de podium prezidenţial.

    „Stăteam spate în spate şi încercam să ne încălzim”, spune Chesky, directorul executiv al afacerii numite acum Airbnb. „A fost cea mai rece dimineaţă din viaţa mea. Toată lumea a aplaudat atunci când a apărut soarele”.

    Acestea se petreceau în urmă cu opt ani. De atunci, multe s-au schimbat – preşedintele, întreprinzătorii. Însă puţine companii au schimbat viaţa de oraş la fel de profund şi la fel de repede cum a făcut-o compania lansată de antreprenorii care tremurau anonimi în mulţime în acea zi. Airbnb nu este singura în acest pionierat. Uber a avut, de asemenea, o contribuţie uriaşă. Cele două companii sunt printre start-up-urile cu cea mai rapidă creştere din istorie în funcţie de vânzări, valoarea de piaţă şi numărul de angajaţi. Împreună, ele întruchipează cea de-a treia fază a istoriei internetului, era inovaţiei post-Google şi post-Facebook.

    Au ajuns atât de sus, şi la o valoare combinată de 99 de miliarde de dolari, cu toate că nu deţin prea multe active fizice. Airbnb poate fi considerată una dintre cele mai mari companii hoteliere din lume, în prezent fiind evaluată la 30 de miliarde de dolari, aproximativ la fel ca Marriott International – cu toate că nu are în proprietate camere de hotel reale. Fondatorii săi sunt multimiliardari, cel puţin pe hârtie. Uber se numără printre cele mai mari servicii de transport cu maşina de lume, dar nu are ca angajaţi şoferi profesionişti şi nici nu deţine autovehicule (cu excepţia unei mici flote experimentale de automobile care se conduc singure). Uber este evaluată la 69 miliarde dolari, mai mult decât oricare alt start-up de tehnologie privat. Ambele start-up-uri au oferit idei vechi de când timpul (transportul în comun, primirea oamenilor în gazdă), dar împachetate altfel. Şi ambele companii creează aporoape încontinuu controverse pe fiecare piaţă urbană pe care intră. Ele au venit să reprezinte, cel puţin pentru unii, mândria tehnoelitei. Criticii le învinovăţesc pentru distrugerea regulilor de bază ale angajărilor, de aglomerarea traficului, de ruinarea cartierelor, agravarea penuriei de locuinţe şi în general de aducerea unui capitalism neîngrădit în oraşe liberale. Airbnb şi Uber nu au anticipat acest grad de respingere, care i-ar fi putut descuraja pe întreprinzătorii mai prudenţi sau mai puţin zeloşi.

  • Aşteptările unui nou-venit

    Taxa clawback este, probabil, cea mai mare povară suportată de profitul producătorilor de medicamente. „Este o taxă impredictibilă, care face medicamentele să dispară. Da, recunosc, mă sperie această taxă”, declară Daniel Bran, directorul general al Accord Healthcare România. Liderii industriei au descris-o de-a lungul timpului în numeroase feluri pentru a arăta cât de mult îi afectează. La rândul său, executivul de la Accord Healthcare România explică în prima întâlnire cu presa locală viziunea sa asupra acestui mare impediment: „Să spunem că ai un magazin alimentar pentru care îţi plăteşti absolut toate taxele către stat. Imaginează-ţi că la sfârşitul zilei statul vine şi îţi mai ia încă 15% din vânzări. Pur şi simplu, fără să înţelegi de ce şi cum se calculează acest procent”. Taxa clawback a fost, la un moment dat, o taxă temporară, însă acum nu ar mai trebui să se calculeze după aceleaşi valori din 2009, adaugă oficialul companiei. Soluţia ar fi un clawback diferenţiat,  măsură susţinută şi promovată de Asociaţia Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR). Compania Accord Healthcare este, de asemenea, membru APMGR.

    În trimestrul III al anului 2016, taxa clawback a ajuns să reprezinte 14,91% din valoarea medicamentelor decontate de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, în creştere faţă de nivelul de 12,3% înregistrat în acelaşi trimestru al anului 2015, „fără nicio justificare”, spun producătorii de medicamente. „Taxa clawback ar fi trebuit să fie printre cele 102 taxe la care au renunţat autoritaţile române. Aceasta a fost impusă iniţial ca o măsură de control al bugetului alocat medicamentelor într-o perioadă de criză. În condiţiile în care economia României este în creştere, nu se mai justifică menţinerea unei astfel de reglementări, care are rolul de a transfera responsabilitatea tratării unei importante părţi din pacienţii români pe umerii producătorilor de medicamente”, spun cei din ARPIM într-un comunicat de presă. Prezenţa companiilor farmaceutice pe piaţa din România este descurajată şi de metodologia de calcul al preţurilor medicamentelor aprobată în toamna anului trecut de guvern. „Preţul medicamentelor în România este deja calculat la nivelul minim european. Scăderea cu 10% sub acest nivel, aşa cum prevede hotărârea aprobată, va duce la creşterea exportului paralel şi la dispariţia unui număr tot mai mare de medicamente de pe piaţă”, spune Dan Zaharescu, directorul executiv al ARPIM. 

    Cu toate acestea, perspectivele lui Daniel Bran par optimiste – estimează vânzări de circa 3 milioane de euro pentru primul an fiscal, ce se va încheia la sfârşitul lui martie anul acesta. Compania a fost înregistrată în octombrie 2015, iar în februarie-martie 2016 şi-a început vânzările. Unul dintre obiectivele Accord Healthcare pe plan local este să devină unul dintre furnizorii preferaţi de către spitale, dar şi de retail. „În prezent, compania înregistrează rezultate foarte bune la nivelul Europei, unde deţine, pentru toate moleculele pe care le comercializează, o cotă de piaţă de circa 30%. Având aceste premise, putem spune că obiectivul nostru este să ajungem în următorii 3-5 ani şi în România la cifre similare”, punctează Daniel Bran.

    În prezent, Accord Healthcare activează în România doar prin distribuitori, deţinând un portofoliu dedicat în special spitalelor şi cu o prezenţă în creştere pe zona de retail (farmacii). Producătorul are un portofoliu de 15 produse înregistrate în România, majoritatea pentru afecţiuni din sferele oncologiei şi hematologiei, iar planurile sale vizează extinderea portofoliului cu cel puţin 15 produse noi pe an, vizând şi arii terapeutice precum sistem nervos, antiinfecţioase, imunologie.

    „Anul acesta ne dorim peste 15 lansări. Unele sunt molecule vechi, dar necesare. Am văzut o prezentare care arăta că, pentru anumite produse, acum trei-cinci ani erau 5-6 companii care le vindeau pe piaţă, iar acum sunt mai greu de găsit, fiind comercializate de unu, doi, maximum trei producători. Pe partea de oncologie, aducem exact acele molecule mai greu de găsit”, a explicat Daniel Bran.

    Accord Healthcare este divizia internaţională de generice a grupului Intas, una dintre cele mai mari companii private din India, cu o cifră de afaceri anuală de peste un miliard de dolari. Accord este o companie farmaceutică tânără, implicată în dezvoltarea, producţia şi distribuţia de medicamente pe mai mult de 70 de pieţe la nivel mondial. Firma este activă pe piaţa europeană de peste 10 ani, cu un portofoliu ce numără, în prezent, peste 7.000 de produse.

     

    ERATĂ 

    În varianta print a ediţiei Business Magazin (nr. 599 – 5/2017), în cadrul articolului „Aşteptările unui nou-venit”, pe pagina nr. 2 a articolului, prima coloana, paragraful nr. 2 scrie că  ,,Soluţia ar fi un clawback diferenţiat, asa cum sugerează şi Asociatia Română a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM), din care face parte şi Accord Healthcare”. 

    VARIANTA CORECTĂ a acestei afirmaţii este  „Clawback-ul diferenţiat este măsura susţinută şi promovată de Asociaţia Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR). Compania Accord Healthcare este, de asemenea, membru APMGR.”