Tag: bucuresti

  • Prelungirea arestului preventiv al lui Sile Cămătaru, respinsă de Curtea de Apel Bucureşti

     Propunerea de prelungire a arestului preventiv pentru Vasile Balint, zis Sile Cămătaru, fratele acestuia, Ion Balint, şi alţi opt membri ai grupărilor Cămătarilor şi Sportivilor, formulată de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), a fost judecată miercuri de Curtea de Apel Bucureşti.

    Instanţa a admis propunerea în cazul lui Ion Balint – zis Nuţu Cămătaru – şi al altor şapte membri ai grupărilor, pentru perioada 22 iunie – 21 iulie, în timp ce pentru Sile Cămătaru şi Marian Sîrbu, zis Box, s-a dispus înlocuirea arestului preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu timp de 30 de zile, respectiv tot din 22 iunie până la 21 iulie.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Duane Butcher: Investiţia făcută de Lufkin în România, cea mai mare din istoria companiei

     “Investiţia Lufkin în România este cea mai mare investiţie din istoria companiei”, a afirmat Duane Butcher, la inaugurarea fabricii Lufkin, de la Ariceştii Rahtivani, judeţul Prahova.

    Oficialul american a spus că fabrica din Prahova este “un exemplu concret al prieteniei de durată şi al cooperării economice puternice între Statele Unite şi România”.

    Însărcinatul cu afaceri al ambasadei SUA la Bucureşti, Duane Butcher, a mai spus că investiţia făcută de Lufkin în România este cea mai mare din istoria companiei şi că această fabrică va deveni centrul strategic regional al Lufkin şi va deservi atât piaţa europeană, cât şi Asia Centrală, Africa de Nord şi Orientul Mijlociu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Guvernul angajează experţi privaţi cu 280 euro/zi, pentru a preveni pierderea fondurilor UE

     Experţii, care vor încasa peste 6.000 de euro pe lună, vor fi selectaţi în baza unor contracte încheiate de Ministerul Fondurilor Europene cu aproape 40 de firme de consultanţă şi resurse umane, în majoritate cu sediul înregistrat în apartamente din Bucureşti, Timişoara, Baia Mare, Deva, Buzău, Alba Iulia, Ploieşti, Cluj-Napoca, Petroşani, Brăila, satul Ostratu din comuna Corbeanca şi Bragadiru, care trebuie să propună astfel de persoane.

    Durata contractului de “închiriere” a experţilor va fi de 24 luni, iar banii acordaţi acestora vor fi asiguraţi atât din Fondul European de Dezvoltare Regională, cât şi de la bugetul de stat.

    Valoarea totală a serviciilor va depăşi 7,7 milioane euro, fără TVA, iar ministerul are dreptul să majoreze bugetul în funcţie de fondurile suplimentare care pot fi asigurate.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • PROTEST LA GUVERN: Aproape o mie de sindicalişti protestează faţă de creşterea preţurilor la gaze şi energie

     La protest au venit sindicalişti din mai multe judeţe, printre care Galaţi, Iaşi, Bacău, Neamţ, Hunedoara, Dâmboviţa şi Sălaj.

    Liderii sindicali au anunţat că se strâng semnături de la toţi protestatarii, pentru stoparea liberalizării preţurilor la gaze şi energie, listele urmând să fie depuse la guvern.

    Sindicaliştii afişează pancarte cu mesaje printre care “Austeritatea distruge economia românească”, “USL, ce mai e? Sărăcie lucie”, “Suntem săraci şi disperaţi” şi “Noi suntem România”.

    La manifestaţia numită de organizatori “protest de priveghi” a fost adus şi un sicriu de copil, pe care a fost scris textul “Truda părinţilor”. Lângă sicriu se află un sindicalist îmbrăcat într-un personaj simbolizând Moartea, cu pelerină pe care scrie “FMI”, glugă, coasă şi mască sub formă de cap de mort.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Gigi Becali rămâne în închisoare. Cererea de întrerupere a pedepsei A FOST RESPINSĂ de Tribunalul Bucureşti

     Cererea finanţatorului Stelei de întrerupere a pedepsei a fost judecată luni, când instanţa a stabilit că se va pronunţa asupra acesteia miercuri.

    Luni, Gigi Becali a spus în faţa instanţei că una dintre fiicele sale împlineşte 18 ani în 7 iulie şi că doreşte foarte mult să participe la majoratul acesteia.

    Un alt motiv pentru care Becali i-a cerut judecătorului să îl lase liber trei luni este pentru a-şi face ordine în afacerile pe care le are, respectiv la societăţile Arcom Bucureşti, Avicola Iaşi şi Uzina Mecanică Drăgăşani, precum şi la FC Steaua, dar şi să-şi gestioneze împrumuturile personale făcute rudelor şi apropiaţilor. El a precizat că are probleme la societăţile Avicola Iaşi şi UM Drăgăşani.

    Gigi Becali a arătat că, în opinia sa, poate fi lăsat trei luni în libertate, pentru că o astfel de situaţie nu ar ar ofensa opinia publică şi nici nu ar crea o stare de pericol social, precizând că a făcut donaţii şi acte de caritate de-a lungul anilor.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ponta, întâlnire cu secretarul Consiliului de Securitate Rus: Cei doi au discutat şi despre perspectivele de colaborare în energie

    “Principalele teme ale dialogului au reflectat voinţa comună de promovare a unei etape noi în relaţiile economice bilaterale, ţinând seama de priorităţile stabilite de comisia economică mixtă, ale cărei lucrări s-au desfăşurat anul acesta la Bucureşti. În cadrul întâlnirii, au fost abordate şi perspectivele de colaborare în domeniul energetic, implicarea companiilor ruse în proiecte de transport şi stocare a resurselor energetice şi proiecte de producere de energie electrică cu impact regional”, se arată într-un comunicat al Guvernului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Directorul FMI vine la Bucureşti, vizită deja pregătită pentru evidenţierea încheierii acordului

     Cu ocazia acelei vizite va fi menţionată şi problema încheierii unui nou acord, adaugă sursele citate.

    În scrisoarea transmisă Fondului Monetar Internaţional (FMI) în această săptămână se arată că Guvernul nu a îndeplinit mai multe criterii de performanţă, că a solicitat în trecut o prelungire a programului cu trei luni, până la finele lunii iunie, şi că “solicită derogări” pentru criteriile de performanţă neîndeplinite, astfel încât acordul să fie încheiat cu succes.

    “Pentru a avea timpul necesar implementării măsurilor corective propuse, am solicitat o prelungire a programului cu trei luni, până la finele lunii iunie 2013. Având în vedere performanţa realizată de noi în cadrul programului susţinut de FMI, UE şi Banca Mondială, dar şi măsurile corective adoptate, Guvernul României şi Banca Naţională a României (BNR) solicită derogări pentru criteriile de performanţă neîndeplinite şi finalizarea evaluărilor şapte şi opt”, se afirmă în documentul datat la 10 iunie şi postat pe site-ul MEDIAFAX.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Hahn: CE poate anunţa săptămâna viitoare deblocarea POS Transporturi

    “Comparativ cu situaţia cu care ne confruntam cu câteva luni în urmă, am reuşit să reducem la jumătate numărul programelor operaţionale sectoriale presuspendate. Următorul program care poate fi deblocat este Programul de Transport. Nu pot anunţa deblocarea finală astăzi, pentru că trebuie să soluţionăm câteva formalităţi administrative. Sunt foarte încrezător că în cursul săptămânii următoare vom putea face anunţul final”, a spus Hahn, după o discuţie cu premierul Victor Ponta.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Instanţa a admis insolvenţa firmei Bel Rom Şapte, dezvoltatorul unui parc comercial din Focşani

     Instanţa a numit ca administrator judiciar firma Activ Lichidator.

    Parcul comercial din Focşani are printre chiriaşi firme ca Bricostore sau Carrefour şi este al doilea proiect din oraş care se confruntă cu dificultăţi, în condiţiile în care proiectul de mall Focşani Plaza a intrat în faliment, fiind scos la vânzare de către lichidatorii judiciari.

    Solicitarea BelRom de intrare în insolvenţă a proiectului de la Focşani vine la o lună după ce compania a decis deschiderea procedurii insolvenţei şi pentru mall-ul dezvoltat pe platforma Electroputere Craiova pentru a evita executarea silită iniţiată de antreprenorul NM Construct.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • FMI confirmă numirea uruguaianului Guillermo Tolosa ca reprezentant rezident în România şi Bulgaria

     “După mai mult de 4 ani, mandatul meu ca reprezentant rezident al FMI în România şi Bulgaria se încheie. Succesorul meu este Guillermo Tolosa, care va începe lucrul în noua funcţie la 1 iulie 2013”, a declarat actualul reprezentant rezident al FMI în România şi Bulgaria, Tonny Lybek, într-un comunicat transmis vineri.

    Numirea lui Tolosa în cadrul biroului de la Bucureşti a fost prezentată de MEDIAFAX săptămâna trecută.

    Anterior, Tolosa a fost reprezentant rezident al FMI în Armenia, în perioada 2009 – 2013, unde a colaborat cu autorităţile pentru desfăşurarea programului economic sprijinit de Fond.

    Tolosa a ocupat mai multe funcţii în cadrul FMI, inclusiv în cadrul departamentului de analiză a politicilor macroeconomice şi strategie pentru mai multe state din America Latină şi Europa de Est.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro