Tag: bucuresti

  • TRAGEDIA DIN MUNTENEGRU: Cele două aeronave militare care urmează să aducă răniţii în ţară au plecat spre Podgoriţa

     La bordul acestora se află 11 medici şi 11 asistenţi SMURD şi cinci angajaţi ai MApN. Aceştia sunt coordonaţi de Bogdan Opriţa, coordonatorul SMURD Bucureşti şi purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgenţă Floreasca.

    Luni seară, la Baza 90 din Otopeni, au fost prezentate presei, de către ministrul Mircea Duşă, cele două avioane militare – Hercule şi Spartan – cu care vor fi transportate persoanele rănite în accidentul de duminică din Muntenegru.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Întârzieri de până la 90 de minute la decolare pe Aeroportul “Henri Condă”. Enel: Sistemul gestionat de aeroport nu funcţionează corect

      Potrivit sursei citate, pe Aeroportul Internaţional “Henri Coandă” Bucureşti (AIHCB), traficul aerian se desfăşoară normal, însă unele curse înregistrează întârzieri la decolare de până la 90 de minute.

      “Întârzierile se înregistrează ca urmare a unor căderi repetate de tensiune din reţeaua naţională de electricitate, care au generat neregularităţi la sistemul de procesare automată a bagajelor la plecare. În prezent se lucrează pentru revenirea la capacitate maximă a sistemului. Bagajele pasagerilor au fost procesate în sistem manual, conform planului de contingenţă, cursele programate pentru decolare operând cu întârzieri minime faţă de programul de zbor”, se arată în comunicatul remis agenţiei MEDIAFAX.


    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Percheziţii în Capitală şi Călăraşi, la membrii unei grupări care a delapidat peste 450.000 de euro

    Potrivit Poliţiei Capitalei, în perioada 2009 – 2013, membrii grupării, în calitate de administratori şi manageri ai unor firme, şi-au însuşit diverse sume de bani din conturile acestora.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Recomandări pentru weekend-ul 21 – 23 iunie: Filme, teatru şi concerte în Bucureşti

     Vineri:

    1000 Post Terra – Movieplex Cinema Plaza Romania, Grand Cinema Digiplex, Gloria

    Jaful perfect – Cotroceni VIP, Grand Cinema Digiplex, Movieplex Cinema Plaza Romania, Studio

    Lumea lui Arthur Newman – Grand Cinema Digiplex, Movieplex Cinema Plaza Romania

    Cititi mai multe pe  www.mediafax.ro

  • Vizita directorului FMI în România, incertă după amânarea de la CFR Marfă. Christine Lagarde ar fi urmat să ajungă la Bucureşti pe 16 iulie

     Surse oficiale au declarat pentru MEDIAFAX că FMI ar putea decide să nu discute în board ultima scrisoare transmisă de autorităţile române, analiză programată pentru 26 iunie, ca urmare a amânării de la CFR Marfă.

    Ministerul Transporturilor negociază cu singurul ofertant pentru CFR Marfă, Grup Feroviar Român, care a oferit mai mult decât preţul de pornire, de 180 milioane euro, dar poate opri discuţiile dacă potenţialul investitor nu renunţă la o serie de condiţii, a anunţat joi ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu.

    Autorităţile române s-au angajat, prin scrisoarea de intenţie transmisă FMI pe 10 iunie, să anunţe până pe 21 iunie un câştigător în procesul de privatizare la CFR Marfă.

    Aceleaşi surse au menţionat că pe agenda vizitei directorului FMI figurează întâlniri cu preşedintele Traian Băsescu, premierul Victor Ponta şi conducerea băncii centrale.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Dragnea: Regionalizarea este lupta teritoriului cu Bucureştiul ca simbol al unei puteri centralizate

     Liviu Dragnea a declarat, joi, la Cluj-Napoca, la o dezbatere despre regionalizare şi descentralizare organizată de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, că România are şansa, prin regionalizare, să se rupă definitiv de comunism.

    El a mai afirmat că sistemul actual “are rădăcini comuniste, este rigid, brutal şi agresiv cu cetăţenii şi cu firmele”, spunând că are garanţia că proiectul de regionalizare va avea o bază ştiinţifică solidă şi că “nu este realizat într-o eprubetă, de un grup obscur”.

    “În 1862, când Cuza a înfiinţat judeţele, ţara s-a rupt de feudalism, iar acum avem şansa ca, prin regionalizare, să ne rupem definitiv de comunism. Depinde numai de noi să înţelegem că această oportunitate este unică. Sistemul actual are rădăcini comuniste, este rigid, brutal şi agresiv cu cetăţenii, cu firmele, este unul care frânească procesul de dezvoltare din România. Regionalizarea este cea mai grea luptă care se dă în România, lupta teritoriului cu Bucureştiul, nu cu oamenii din Bucureşti, ci cu Bucureştiul ca simbol al unei puteri centralizate în care o mână de oameni vor să decidă destinul fiecărui român, al fiecărei localităţi, ceea ce nu mai poate continua. Asta este lupta pe care trebuie să avem curajul să o dăm, pentru că nu este în regulă ca cineva de la Bucureşti să decidă ce se întâmplă într-o localitate din Cluj sau Satu Mare. O decizie o ia un consiliu regional, care ştie cel mai bine ce este mai bine pentru oameni”, a spus Dragnea.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Prelungirea arestului preventiv al lui Sile Cămătaru, respinsă de Curtea de Apel Bucureşti

     Propunerea de prelungire a arestului preventiv pentru Vasile Balint, zis Sile Cămătaru, fratele acestuia, Ion Balint, şi alţi opt membri ai grupărilor Cămătarilor şi Sportivilor, formulată de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), a fost judecată miercuri de Curtea de Apel Bucureşti.

    Instanţa a admis propunerea în cazul lui Ion Balint – zis Nuţu Cămătaru – şi al altor şapte membri ai grupărilor, pentru perioada 22 iunie – 21 iulie, în timp ce pentru Sile Cămătaru şi Marian Sîrbu, zis Box, s-a dispus înlocuirea arestului preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu timp de 30 de zile, respectiv tot din 22 iunie până la 21 iulie.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Duane Butcher: Investiţia făcută de Lufkin în România, cea mai mare din istoria companiei

     “Investiţia Lufkin în România este cea mai mare investiţie din istoria companiei”, a afirmat Duane Butcher, la inaugurarea fabricii Lufkin, de la Ariceştii Rahtivani, judeţul Prahova.

    Oficialul american a spus că fabrica din Prahova este “un exemplu concret al prieteniei de durată şi al cooperării economice puternice între Statele Unite şi România”.

    Însărcinatul cu afaceri al ambasadei SUA la Bucureşti, Duane Butcher, a mai spus că investiţia făcută de Lufkin în România este cea mai mare din istoria companiei şi că această fabrică va deveni centrul strategic regional al Lufkin şi va deservi atât piaţa europeană, cât şi Asia Centrală, Africa de Nord şi Orientul Mijlociu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Guvernul angajează experţi privaţi cu 280 euro/zi, pentru a preveni pierderea fondurilor UE

     Experţii, care vor încasa peste 6.000 de euro pe lună, vor fi selectaţi în baza unor contracte încheiate de Ministerul Fondurilor Europene cu aproape 40 de firme de consultanţă şi resurse umane, în majoritate cu sediul înregistrat în apartamente din Bucureşti, Timişoara, Baia Mare, Deva, Buzău, Alba Iulia, Ploieşti, Cluj-Napoca, Petroşani, Brăila, satul Ostratu din comuna Corbeanca şi Bragadiru, care trebuie să propună astfel de persoane.

    Durata contractului de “închiriere” a experţilor va fi de 24 luni, iar banii acordaţi acestora vor fi asiguraţi atât din Fondul European de Dezvoltare Regională, cât şi de la bugetul de stat.

    Valoarea totală a serviciilor va depăşi 7,7 milioane euro, fără TVA, iar ministerul are dreptul să majoreze bugetul în funcţie de fondurile suplimentare care pot fi asigurate.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • PROTEST LA GUVERN: Aproape o mie de sindicalişti protestează faţă de creşterea preţurilor la gaze şi energie

     La protest au venit sindicalişti din mai multe judeţe, printre care Galaţi, Iaşi, Bacău, Neamţ, Hunedoara, Dâmboviţa şi Sălaj.

    Liderii sindicali au anunţat că se strâng semnături de la toţi protestatarii, pentru stoparea liberalizării preţurilor la gaze şi energie, listele urmând să fie depuse la guvern.

    Sindicaliştii afişează pancarte cu mesaje printre care “Austeritatea distruge economia românească”, “USL, ce mai e? Sărăcie lucie”, “Suntem săraci şi disperaţi” şi “Noi suntem România”.

    La manifestaţia numită de organizatori “protest de priveghi” a fost adus şi un sicriu de copil, pe care a fost scris textul “Truda părinţilor”. Lângă sicriu se află un sindicalist îmbrăcat într-un personaj simbolizând Moartea, cu pelerină pe care scrie “FMI”, glugă, coasă şi mască sub formă de cap de mort.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro