Tag: proiecte

  • ANALIZĂ – Aleşii au dat startul campaniei în Parlament. Aflux de proiecte electorale pe banii bugetului

    Parlamentarii se întrec în a depune la Parlament proiecte de lege electorale cu impact asupra bugetului de stat, opt iniţiative fiind înregistrate chiar în ziua în care ministrul Finanţelor avertiza că implementarea acestui tip de măsuri înseamnă creşterea unor taxe sau reducerea unor investiţii, scrie Mediafax

    ”Implementarea oricăror măsuri care costă, care au impact bugetar, trebuie să fie compensate de alte măsuri de reducere a altor cheltuieli sau de creştere a unor venituri”, a declarat ministrul de Finanţe, Anca Dragu, marţi, la Palatul Parlamentului. Ministrul a mai spus că există deja unele constrângeri bugetare generate de aplicarea noului Cod fiscal, măsurile de relaxare fiscală pentru anul următor, lucru care “îngustează spaţiul bugetar”.

    Tot marţi, la Senat au fost depuse mai multe proiecte de lege cu impact asupra bugetului, în aceeaşi zi în care Comisia pentru muncă de la Camera Deputaţilor a adoptat 130 de amendamente la legea pentru adoptarea OUG nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în 2016 şi alte măsuri fiscal-bugetare.

    Introducerea coşului minim de consum

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Proiectele imobiliare care ar fi trebuit să schimbe faţa Bucureştiului. De la autostrăzi suspendate la zgârie-nori în Dorobanţi

    De-a lungul ultimilor 25 de ani, am citit despre numeroase proiecte care ar fi trebuit să modifice peisajul din Capitală. De la autostrăzi suspendate până la zgârie-nori, aceste proiecte au fost abandonate îaninte de a se pune măcar prima cărămidă.

    Autostrăzile suspendate

    Unul dintre cele mai controversate proiecte din ultimii zece ani a fost, fără îndoială, cel al autostrăzilor suspendate; se vorbea despre traseul inelului median de circulaţie, vestita “autostradă suspendată a lui Oprescu”, pentru zona de Nord a Capitalei între şoseaua Colentina şi strada Virtuţii, până la noua arteră de legătură cu autostrada Bucureşti-Piteşti. Drumul ar fi trebuit să aibă trei benzi pe sens, iar viteza maximă de străbatere a acestuia ar fi fost de 80 km/oră. Cea mai ieftina variantă ar fi costat 603 milioane de euro, iar cea mai scumpă aproape două miliarde de euro. Inelul median ar fi avut în total o lungime de 55 km.

    Muzeul din metrou

    Vestigiile găsite în timpul săpăturilor la parcarea subterană de la Universitate, provenind fie de la temeliile Bisericii Sfântul Sava, refăcută de Constantin Brâncoveanu şi demolată în jurul anului 1870, fie de la zidurile unor pivniţe boltite, deasupra cărora tronau odată case boiereşti, ar fi trebuit expuse în staţiile de metrou de pe Magistrala 5 (Drumul Taberei-Pantelimon). Proiectul depinde, evident, de evoluţia extrem de înceată a lucrărilor la magistrală. “Vestigiile de la Universitate ne afectează puţin pentru că noi trecem cu tunel în zona staţiei. Chiar dacă vor fi nişte întâlniri în zona vestigiilor, vom încerca să realizăm un punct muzeal sau ceva de genul acesta astfel încât vestibulul staţiei să aibă rezervat un loc pentru ceea ce intră la interferenţa dintre vestigiile respective şi staţia de metrou. Le vom conserva pentru a putea fi văzute de public. Costurile de încastrare sunt minime şi nu afectează în niciun fel valoarea proiectului”, a precizat la acel moment pentru B365.ro Gheorghe Udrişte, directorul general al Metrorex SA.

    Proiectul Esplanada

    O altă investiţie de aproape un miliard de euro a fost anunţată în 2004 şi prevedea construirea un mall, a unor clădiri de birouri şi rezidenţiale, în apropiere de Piaţa Unirii, pe un teren de 10,7 ha. Proiectul Esplanada a rămas doar la stadiul de machetă frumoasă, după ce dezvoltatorul TriGranit Development Ro-mânia a anunţat în 2011 că şi-a suspendat activitatea pentru trei ani. „Proiectul este în stand-by pe o perioadă nedeterminată, după ce a rămas să fie avizat de mai multe ministere”, a declarat recent Vlad Vâlcea, director de dezvoltare la compania Trigranit, potrivit politici.weebly.com.

    Dorobanţi Tower

    Biroul de arhitectură al celebrei Zaha Hadid plănuia în 2008 să ridice în Bucureşti o clădire numită Dorobanţi Tower. Construcţia ar fi avut 200 de metri înălţime şi forma unui diamant înclinat. Clădirea a fost anunţată în 2008, iar planul era ca  turnul să aibă o suprafaţă desfăşurată de 100.000 de metri pătraţi, găzduind un hotel de 5 stele, un cazino, apartamente de lux, o zonă comercială, şi ar fi fost amplasat pe strada Mihai Eminescu, la intersecţia cu Calea Dorobantilor. Proiectul a fost abandonat.

    Cea mai mare tranzacţie cu terenuri din Bucureşti

    O companie irlandeză, care a plătit 53 de milioane de euro pe un teren în Titan lui Eduard Ioan Dan Romalo, a depus în 2007 documentaţia la Primăria Sectorului 3 pentru a construi pe acel teren un mall şi circa 1.000 de apartamente. “Când irlandezii au venit la primărie săptămâna trecută, pentru a solicita certificatul de urbanism, în documentele prin care atestă că sunt proprietarii terenului, am văzut că tranzacţia prin care aceştia l-au cumpărat s-a ridicat la 53 de milioane de euro. Este cea mai mare tranzacţie cu un teren din sectorul 3 şi cred că este, totodată, cea mai mare tranzacţie cu un teren din Bucureşti”, a declarat la acea vreme agenţiei Mediafax Ştefan Dumitraşcu, arhitect şef la Primăria Sectorului 3.

    Casa Radio

    Nici aici lucrările nu au fost terminate. Proiectul de peste 700 milioane de euro a intrat în stand-by după ce Primăria Sectorului 1 a atacat în instanţă planul urbanistic zonal (PUZ), potrivit politici.weebly.com.

  • Cel mai important arhitect al lumii s-a stins. Ce proiecte fabuloase a creat – GALERIE FOTO

    Zaha Hadid, una dintre cei mai importanţi arhitecţi din lume, a murit, joi, la vârsta de  65 de ani. 
     
    Hadid a fost cunoscută pentru designul revoluţionar al unor clădiri din marile oraşe ale lumii. Printre creaţiile renumite ale acesteia se numără Galeria Serpentine Sackler din Londra, Muzeul Riverside din cadrul Muzeului Transportului din Glasgow şi Opera din Guangzhou, China, precum şi clădirea Fifa din Qatar pentru Cupa Mondială din 2022.
     
    Zaha Hadid a fost prima femeie care a primit în 2016 Medalia de aur a Institutului Regal al Arhitecţilor Britanici (Royal Institute of British Architects-Riba), în semn de recunoaştere pentru munca sa.
     
    În plus, ea a fost tot prima femeie care a primit Premiul Pritzker pentru arhitectură. Zaha Hadid a murit ca urmare a unui atac de cord, joi, într-un spital din Miami unde a fost internată pentru a-i fi tratată bronşita.
     
    Biroul de arhitectură al Zaha Hadid plănuia să ridice şi în Bucureşti o clădire numită Dorobanţi Tower. Construcţia ar fi avut 200 de metri înălţime şi forma unui diamant înclinat. Clădirea a fost anunţată în 2008, iar planul era ca  turnul să aibă o suprafaţă desfăşurată de 100.000 de metri pătraţi, găzduind un hotel de 5 stele, un cazino, apartamente de lux, o zonă comercială, şi ar fi fost amplasat pe strada Mihai Eminescu, la intersecţia cu Calea Dorobantilor. Proiectul a fost abandonat.
     
    Dorobanţi Tower
    Dorobanţi Tower
     
    Foto: The Guardian
  • Softelligence a înregistrat anul trecut afaceri de două milioane de euro, în creştere cu 40% faţă de 2014

    Cifra de afaceri a Softelligence, companie specializată în servicii software de business, a depăşit în anul 2015 pragul de două milioane euro. Astfel, anul trecut a fost cel de-al treilea an consecutiv în care compania a înregistrat o creştere de 40%, de trei ori mai mult decât media industriei locale de software şi servicii IT, raportată la aproximativ 13%, potrivit informaţiilor trimise de reprezentanţii companiei.

    „(…) Pentru a ne atinge obiectivele setate, ne-am îndreptat atenţia către două segmente importante: digitalizarea serviciilor financiare şi dezvoltarea de soluţii cheie de management al relaţiei cu clienţii (CRM). 60% dintre proiectele internaţionale încheiate în ultimul an au venit graţie rezultatelor obţinute alături de clienţi multinaţionali din România şi a recomandărilor primite pentru a replica succesul acestora în cadrul grupurilor din care fac parte.”, a declarat Teodor Blidăruş, managing partner strategy  & business development Softelligence.

    Serviciile dezvoltate în ultimul an au dus la dublarea numărului de angajaţi, echipa Softelligence numărând în prezent peste 100 de specialişti. Printre companiile ce au ales să lucreze alături de Softelligence şi în 2015 se numără companii din industria bancară, de asigurări şi brokeraj, servicii financiare şi retail precum Allianz, Raiffeisen Insurance Broker, Aon Insurance Broker, NN, Provident, ING Bank, Mercedes Benz Financial, Mol sau Flanco.

     

  • Booksharing.ro, din pasiune pentru cărţi

    Dragoş Holban are 36 de ani, a terminat Facultatea de Informatică din Iaşi şi de 8 ani lucrează ca programator web. Colega sa Cristina Vulpe, de 30 de ani, a terminat medicina veterinară şi istorie la Iaşi; de doi ani lucrează în marketing online. Ei sunt cei care se ocupă, zi de zi, de Booksharing.ro, o comunitate online destinată iubitorilor de carte.

    „De când am început să învăţ programare web, caut idei de proiecte pe care să le realizez pe cont propriu. Am început cu un joc online în urmă cu 8 ani, de care nu am avut timp să mă ocup aşa cum mi-ar fi plăcut”, povesteşte Dragoş Holban, fondatorul Booksharing.ro. „Prin acest proiect încerc să rezolv o nevoie a iubitorilor de carte, şi anume cea de a face loc în bibliotecă pentru noile achiziţii şi, de ce nu, aceea de a citi ceva nou cu o investiţie cât mai mică. Promovarea site-ului a fost făcută în principal pe Facebook, prin prieteni şi puţin Adwords. Ca investiţie, nu a depăşit încă 1.000 lei, dar e foarte aproape”, spune Dragoş Holban.

    Care este însă motivul pentru care cineva ar alege Booksharing.ro? Avantajul faţă de schimbul clasic, de 1 la 1, explică echipa Booksharing, este că nu trebuie să găseşti pe cineva care să vrea cărţile tale şi, în acelaşi timp, să aibă ceva ce îţi doreşti tu. Făcând schimb în cadrul comunităţii, ai la dispoziţie mult mai multe cărţi din care să alegi şi fiecare va găsi pe site cărţi care să-i placă.
    Cum funcţionează, aşadar, platforma Booksharing.ro? Pentru a cere cărţi de la alţii, utilizatorii trebuie să câştige puncte pe care le vor folosi pentru a primi cărţi gratis de la alţi utilizatori. Punctele în cauză se câştigă atunci când utilizatorul adaugă volume pe care vrea să le dea altora; fiecare carte adăugată îi va aduce 0,25 puncte. Un alt mod de a obţine punctele este să răspundă unei cereri de la un alt cititor: fiecare carte trimisă îi va aduce 1 punct. Există însă şi limite: utilizatorul poate cere maxim dublul cărţilor pe care le oferă. De exemplu, dacă acesta va da 2 cărţi, va putea primi 4. La început, după adăugarea primelor 4 cărţi şi, implicit, atribuirea primului punct, utilizatorul va putea cere o singură carte.

    „În urmă cu aproximativ jumătate de an mi-a venit ideea care a dus la realizarea site-ului Booksharing.ro. Am început să lucrez la el în timpul liber şi «lansarea» oficială a fost numai după o lună, în noiembrie 2015. M-am inspirat şi din alte site-uri similare existente în SUA care oferă funcţionalităţi asemănătoare.” Unul dintre site-urile de care vorbeşte Dragoş Holban e BookMooch, o platformă din Statele Unite care se bazează pe acelaşi sistem, cu scopul de a da acces la cărţi unui număr cât mai mare de iubitori ai lecturii. Cel mai bine exprimă această idee motto-ul unui alt site, BookCrossing.com: „If you love your books, let them go“. BookCrossing este mai degrabă un experiment social decât un business: cititorii sunt încurajaţi să lase cărţi în locuri publice, de unde alţii să le poată ridica. Procesul este simplu: cititorul foloseşte platforma pentru a printa o etichetă pe care o ataşează apoi cărţii.

    Odată ce cartea este înregistrată pe site, cititorul o lasă pe o bancă într-un parc sau pe un scaun din metrou; cel care o găseşte este rugat să anunţe acest lucru pe site, astfel încât primul proprietar să ştie la câte persoane a ajuns, de-a lungul timpului, cartea sa.
    „În 5 luni am ajuns să avem aproximativ 1.000 de cărţi disponibile pe site. La cum evoluează, cred că vom ajunge la peste 5.000 de cărţi şi 2000 de utilizatori activi până la sfârşitul anului”, spun cei doi. Ei nu consideră Booksharing.ro o afacere, dar nu exclud ideea unor parteneriate, atât timp cât ele vin cu bune intenţii. “Nu vedem acest site ca un start-up, ci ca o pasiune şi ne-ar plăcea să devină atât de cunoscut încât anumite branduri mari din România să dorească să-şi asocieze imaginea cu această idee, şi să devină susţinători sau promoteri ai site-ului.”

    Când vine vorba despre antreprenori pe care îi admiră, Dragoş îl menţionează pe colegul său Costi, actual CEO al IntelligentBee, care îi este alături de 8 ani, „de când am început să lucrez în acest domeniu al web-ului“.

    Hobby-urile lui Dragoş? Trenuleţele, gadgeturile şi cei doi copii, spune el zâmbind. Colega sa împărtăşeşte pasiunea prietenului său pentru cărţi sau filme poliţiste şi science-fiction. Ea lucrează şi la alte câteva proiecte destinate iubitorilor de carte: „un blog personal, un site de nişă destinat audienţei americane (www.Booksforwhat.com), precum şi un website cu publicaţii gratuite. Dar în afară de booksharing.ro, nu cred că timpul îmi va permite implicarea în alt proiect în viitorul apropiat“. Timpul este o problemă şi pentru Dragoş, care lucrează doar o oră sau două pe zi la site-ul Booksharing: „Mai mult nu am”, recunoaşte el. „Uneori, când sunt multe cărţi de aprobat sau editat, două ore se pot transforma în patru, mai ales dacă întârzii din cauza jobului şi îmi rămân multe titluri de modificat”, spune şi Cristina.

    „Nu îmi plac calculele şi estimările de afaceri, cu toate că am avut ocazia să intru în contact cu această zonă. Cred, în schimb, în pasiunea şi în a face ceva ce-ţi place, şi dacă acest lucru ajută şi pe cei din jur, se poate dovedi a fi o bună idee de afaceri”, încheie Dragoş Holban.

  • Generaţia care face diferenţa

    Am auzit de nenumărate ori că schimbarea începe cu propria persoană, cu prieteni sau cu cei apropiaţi, care ne împărtăşesc valorile şi idealurile. Astfel se nasc proiectele care schimbă în bine lumea, astfel apar idei care se transformă în proiecte, care devin sau se integrează în campanii şi care obţin rezultate neaşteptate.

    Vă prezentăm în continuare zece astfel de proiecte, identificate în urma demersului Samsung, iniţiatorul conceptului „Generaţia A“. Proiectele de acest gen sunt câteodată mai puţin cunoscute, fie pentru că au o anvergură redusă, fie pentru că sunt la început de drum, însă multe dintre ele merită toată atenţia noastră. ,,Dacă anul trecut Generaţia A a prins contur, anul acesta ne-am dorit să aibă o voce şi mai puternică. Tocmai de aceea am căutat şi sprijinit iniţiativele Generaţiei A care fac diferenţa pentru că, pentru noi, progresul este suma schimbărilor în bine. Ne-am bucurat să vedem atât de multe proiecte înscrise pe platforma www.generatiaa.ro şi credem că împreună cu cei implicaţi, atât cei care au propus proiecte, cât şi cei care ne-au ajutat în procesul de selecţie, am reuşit să aducem în faţa tuturor acele iniţiative care au cel mai mare impact pozitiv asupra comunităţii şi generaţiei noastre’’, spune Cristian Cojocaru, head of telecom division, Samsung Electronics Romania.

    Demersul de descoperire, promovare şi susţinere a unor proiecte româneşti sintetizează excelent aspiraţiile generaţiei tinere: „Progresul este suma schimbărilor în bine din societate”, spune Victor Kapra, unul dintre endorserii campaniei, participant şi în procesul de jurizare al proiectelor. Există o energie încurajatoare în România, sunt o mulţime de tineri care au idei de proiecte, realizări interesante şi puterea de a aduce optimism în societate. „Problema este că, prea concentraţi pe proiectele lor, aceşti tineri nu au timp întotdeauna sau nu ştiu cum să se promoveze şi din această cauză obţin sprijin uneori foarte greu. «Tu eşti Generaţia A» a reuşit o performanţă; aceea de a scoate la lumină şi de a atrage atenţia, cu ajutorul publicului online, asupra potenţialului pe care îl au proiectele selectate. Beneficiile sunt substanţiale – proiectele alese sunt exemple inspiraţionale pentru alţi tineri şi rezolvă totodată probleme ale societăţii, de la sprijinul pentru categorii sociale defavorizate, protecţia mediului, sport de masă şi până la necesităţi culturale“, spune Kapra.

    Tinerii cu iniţiative şi-au putut înscrie proiectele, la începutul acestui an, într-o competiţie din care au fost selectate cele mai interesante 30. Dintre acestea au fost selectate, prin vot, de către un juriu de specialişti, cele mai bune 10, pe care le veţi regăsi în paginile următoare:

    Primul ghid turistic din România dedicat călătorilor pe două roţi

    Aplicaţia de care orice tânăr bucureştean sau turist are nevoie

    Promovarea României în Zigzag

    Cărţile pe faţă: cel mai bun motiv pentru a-ţi ascunde faţa pe Facebook

    Upgrader, programul care-şi propune să ajute afacerile antreprenoriale să se dezvolte

    Un proiect pentru studenţi. „Mi-am dorit să nu am o studenţie banală şi am vrut să las ceva în urma mea. De aici până la ideea proiectului a fost doar un pas.”

    Booksharing.ro, din pasiune pentru cărţi

    Administratorul blocului trece în online

    Promovez România. Despre ţară, gastronomie, oameni şi poveştile lor

    InnerSound: la confluenţa artelor momentului

     

     

  • O româncă de 28 de ani a realizat ceva unic în lume. Companii precum Google sau Lincoln Labs îi fac sute de oferte

    Raluca Ada Popa este doctor în informatică şi una dintre cele mai de succes femei din lume. La doar 28 de ani, tânăra din Sibiu şi-a luat doctoratul la Massachusetts Institute of Technology (MIT) şi a pus la punct softul care ar putea să ne protejeze datele confidenţiale împotriva hackerilor si guvernelor. Giganţii IT au fost dispuşi să ofere sume considerabile pentru a beneficia de proiectele acesteia.

    Proiectul ei este denumit CryptDB şi începând din 2013 este folosit de companii de renume precum Google şi Lincoln Labs. Raluca Ada Popa proiectează sisteme informatice nedescifrate până acum de nimeni; Mylar, spre exemplu, este un program al româncei care criptează datele mai bine decât orice alt program de pe piaţă. Programul a fost dezvoltat şi publicat în 2013-2014 şi este folosit de spitalul Newton-Wellesley din Boston.

    În anul 2013-2014 a aplicat pentru un post de profesor universitar, iar după interviuri a primit oferte de angajare de la toate facultăţile de top din lume, inclusiv MIT, Stanford, Berkeley, Harvard, Princeton şi a decis să accept oferta de la Berkeley.

    Raluca Ada Popa a câştigat in anul 2015 premiul  pentru cel mai bun student român din străinătate. Premiul a fost acordat de Liga Studenţilor Români din Străinătate în urma jurizării realizate de peste o mie de personalităţi din mediile academic, cultural, public şi privat, studenţi şi absolvenţi români şi membri LSRS din peste 50 de ţări.


     

  • Mişcare spectaculoasă pe piaţa de recrutare. Grupul francez Capgemini trebuie să ajungă la 2.000 de oameni în 3-5 ani

    Grupul francez Capgemini, unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa globală de servicii de outsourcing (IT şi BPO) şi de consultanţă de business şi în tehnologie, vrea să ajungă 3-5 ani la peste 2.000 de angajaţi în România, faţă de 600 câţi are în prezent în sediile din Bucureşti şi Iaşi.

    „Ţinta Capgemini în România pentru anul în curs este atât creşterea cifrei de afaceri, cât şi a echipei cu 40%. Pentru următorii 3-5 ani, Capgemini îşi propune să ajungă la un număr de 2.000-2.500 de angajaţi. Pentru a atinge această ţintă, Capgemini va continua să dezvolte centre de excelenţă în Bucureşti şi Iaşi pentru proiecte de pe piaţa locală şi pentru alte proiecte din Europa şi SUA din grupul Capgemini“, a declarat pentru ZF Philippe Beucher, directorul executiv al Capgemini Services România.

    În 2014, subsidiara locală a grupului francez – Capgemini Services Romania SRL – a înregistrat o cifră de afaceri netă de 46,5 milioane de lei (circa 10,5 milioane de euro), potrivit datelor disponibile pe site-ul Ministerului de Finanţe.

  • Şi director la stat, şi expert pe bani europeni: cum a câştigat ministrul „Alumni” Curaj 120.000 de euro din proiecte europene

    Adrian Curaj s-a aflat în acea perioadă, cu câteva întreruperi, atât în postura de director al UEFISCDI (fost UEFISCSU), o instituţie publică aflată în subordinea Ministerului Educaţiei, cât şi în cea de manager de proiect sau expert în proiectele implementate chiar de instituţia pe care o conducea – UEFISCDI. De altfel, legea nu îi interzice acest lucru lui Curaj, în situaţia sa aflându-se mulţi alţi bugetari.

    Gândul a identificat 18 astfel de proiecte, dintre care doar pentru 10 ministrul ar fi fost plătit, conform Ministerului Educaţiei. Într-un alt proiect european, derulat în perioada 2009-2012 prin UEFISCDI, unde director era Curaj, soţia sa Aurelia Curaj a participat ca expert, câştigând cel puţin 13.000 de euro. În tot acest timp, actualul ministru a reuşit nu doar să conducă o instituţie publică, să ofere expertiză sau să managerieze zeci de proiecte europene, ci şi să fie profesor la mai multe universităţi şi şcoli doctorale. Totodată, în voluminosul CV al ministrului Curaj şi-au făcut loc şi greşeli: în 2015, Curaj arată că a devenit „alumni” (absolvenţi) al Harvard Business School of „Gouvernance” (Government în titulatura corectă). De fapt, profesorul Curaj a absolvit doar un curs plătit, de câteva zile, la prestigioasa şcoală americană, după cum a aflat Gândul.

    Înainte să devină ministrul Educaţiei în cabinetul Cioloş, profesorul Adrian Curaj a condus în perioada 2010-2015 UEFISCDI (Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării), instituţie publică subordonată Ministerului Educaţiei, care pe de o parte se ocupă cu alocarea fondurilor bugetare pentru finanţarea cercetării şi inovării din învăţământul superior din România, iar pe de altă parte cu accesarea şi implementarea de proiecte finanţate de UE, care vizează acelaşi domeniu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Doi clujeni au trecut de la prototipuri pentru invenţiile lor la o afacere de succes cu ochelari şi căşti din lemn

    Prototip Studio sunt Ioana Ciurea şi Bogdan Goţia, doi tineri care şi-au dorit să aplice cunoştinţele dobândite în mediul academic într-un mod practic şi au ales să pornească propria afacere. „Am început să lucrăm împreună inventând lucruri şi făcând prototipuri pentru invenţiile noastre. De aici şi numele: ideea de a avea un studio creativ care să înglobeze preocupările noastre”, spune Ioana. Studioul a devenit cunoscut pentru căştile audio din lemn, primul lor produs, apoi au ieşit pe piaţă cu ochelarii din lemn „OO”. 

    Prototip Studio apreciază versatilitatea materialului. „Am început să lucrăm cu lemn pentru că ne place ideea unui material natural atât de versatil. Şi ne inspiră multitudinea de forme, texturi şi nuanţe generate de natură şi transpuse în lemn”, spune reprezentantul Prototip, Ioana Ciurea.

    Acum lucrează la o nouă versiune a căştilor din lemn, pentru care colaborează cu o echipă de ingineri de sunet „pentru a duce mai departe conceptul”.
    În plus, au creat şi piesele de mobilier „Scaunul triunghiular” şi „The table”. „Am descoperit frumuseţea de a lucra cu lemnul la primul proiect, cel al căştilor, şi apoi am dus mai departe ideile, ne-am perfecţionat tehnicile (…); ne place să experimentăm şi lemnul a fost o prima dragoste, însă ne surâde ideea asocierii de materiale şi tehnici de producţie pentru a ne concretiza ideile”, afirmă Ioana.

    În cazul Prototip Studio, investiţia în afacere a fost una minimă datorită faptului că au avut acces la un atelier care este dotat cu maşinărie CNC şi unelte de prelucrat lemn. „Am înaintat cu paşi mărunţi, cu proiecte mici a căror producţie am acoperit-o noi, şi tot noi ne-am ocupat de promovare şi marketing”, povesteşte antreprenoarea. Cei doi au vândut anul trecut 180 de perechi de ochelari, al căror preţ începe de la 300 de lei.

    Poate v-aţi întrebat şi ca mine cât de rezistente sunt produsele din lemn. „Deşi în aparenţă lemnul creează senzaţia unui material fragil, în funcţie de prelucrare el devine foarte rezistent”, spune Ioana. „Pentru primele modele de căşti am folosit lemn de bambus masiv, care este mult mai puţin casant precum plasticul spre exemplu şi datorită faptului că prin finisare devine impermeabil, nici probleme la schimbarea bruscă a temperaturii sau la umezeală, nu au fost.“

    Afacerea lor înglobează proiecte de design de obiect, proiecte de amenajări interioare şi proiecte de arhitectură. „2015-2016 este al treilea an în care lucram sub forma asta la Prototip Studio şi din 2015 veniturile au devenit constante şi stabile. În medie, per persoană venitul este 2.500 lei/lună”, spune ea. În afară de Prototip Studio, cei doi mai lucrează şi la brandul Double Bubble prin care promovează şi vând accesorii pentru casă.

    Cum se transformă o idee într-un obiect concret? „De la a-ti lumina un bec, cand ai o idee buna, pana la a tine in mana un obiect, este un drum interesant care pe noi ne face sa iubim ceea ce muncim. In primul rand ne tine in priza entuziasmul, apoi ne luam energia din micile rezultate obtinute pe percurs din teste si incercarile pe care le facem. Pana la final ideea se slefuieste si la propriu si la figurat pana devine realitate. E un parcurs solicitant si frumos in acelasi timp.”, povesteşte antreprenoarea.