BusinessMagazin

Tag: fabrica

  • Sclavie în România? Copii de şase ani care muncesc în condiţii mizere pentru a produce jucării din ouăle Kinder

    Publicaţia britanică The Sun a prezentat un reportaj legat de copii de şase ani din România care ar lucra în condiţii mizere pentru a asambla celebrele jucării din ouăle Kinder.

    Astfel, copiii lucrează în ture de până la 13 ore, în condiţii mizere, fiind plătiţi cu 20 de lei pentru 1.000 de jucării predate.

    Potrivit jurnaliştilor britanici de investigaţie, tatăl unuia dintre copii care lucrează la asamblarea jucăriilor a declarat că aceasta este ”o muncă de sclav”.

    Produsele sunt confecţionate de producătorul de ciocolată Ferrero şi apoi transportate la o fabrică din Carei, în nord-vestul României, unde sunt vândute mai departe. Familiie sunt aprovizionate cu ouă şi componente de plastic de către o firmă românească. În momentul în care echipa de investigaţii a încercat să contacteze firma distribuitoare, aceştia au bocat accesul în fabrica din nordul României.

    O sursă care lucrează la linia de produse Kinder a declarat ziarului britanic The Sun că cei aflaţi la conducerea fabricii de ciocolată Ferrero nu cunosc ceea ce se petrece în România.

    Ferrero a declarat anterior că garantează muncitorilor săi salariul minim pe economie şi interzice utilizarea copiilor în procesul de producţie.

    Sursa: The Sun

  • Sclavie în România? Copii de şase ani care muncesc în condiţii mizere pentru a produce jucării din ouăle Kinder

    Publicaţia britanică The Sun a prezentat un reportaj legat de copii de şase ani din România care ar lucra în condiţii mizere pentru a asambla celebrele jucării din ouăle Kinder.

    Astfel, copiii lucrează în ture de până la 13 ore, în condiţii mizere, fiind plătiţi cu 20 de lei pentru 1.000 de jucării predate.

    Potrivit jurnaliştilor britanici de investigaţie, tatăl unuia dintre copii care lucrează la asamblarea jucăriilor a declarat că aceasta este ”o muncă de sclav”.

    Produsele sunt confecţionate de producătorul de ciocolată Ferrero şi apoi transportate la o fabrică din Carei, în nord-vestul României, unde sunt vândute mai departe. Familiie sunt aprovizionate cu ouă şi componente de plastic de către o firmă românească. În momentul în care echipa de investigaţii a încercat să contacteze firma distribuitoare, aceştia au bocat accesul în fabrica din nordul României.

    O sursă care lucrează la linia de produse Kinder a declarat ziarului britanic The Sun că cei aflaţi la conducerea fabricii de ciocolată Ferrero nu cunosc ceea ce se petrece în România.

    Ferrero a declarat anterior că garantează muncitorilor săi salariul minim pe economie şi interzice utilizarea copiilor în procesul de producţie.

    Sursa: The Sun

  • Vezi cum arată fabrica de la Ploieşti a celui mai mare producător de ţigări din România – GALERIE FOTO, VIDEO

    British American Tobacco, cea mai mare companie din industria bunurilor de larg consum din România, cu afaceri de 1,6 mld. euro anul trecut, trimite la export peste 45% din producţia fabricii din Ploieşti, în timp ce în România brandurile din porto­foliul companiei deţin peste jumătate din piaţă, potrivit propriilor informaţii. 

    Azi a anunţat o nouă investiţie de 100 de milioane de euro în fabrică ce se va derula în următorii cinci ani. Cu ocazia evenimentului am avut şansa unui tur al fabricii din Ploieşti. Vezi în galeria foto cum arată operaţiunile companiei britanice pe plan local. 

    Vedeţi mai multe imagini aici

  • BAT investeşte 100 milioane de euro în fabrica de la Ploieşti în următorii cinci ani şi mută producţia de capsule neopods din Marea Britanie pe plan local

    British American Tobacco Romania, cel mai important jucător din industria tutunului din România, a anunţat marţi, o investiţie de 1 miliard de euro în operaţiunile companiei de pe plan local.

    Compania britanică are pe plan local o fabrică la Ploieşti, un centru de servicii (call center), unde lucrează în jur de 700 de oameni şi deservesc activităţile companiei pe plan global, şi divizia comercială, care vinde produsele companiei pe piaţa românească. Investiţia de 1 miliard va merge către cele trei entităţi de-a lungul anilor. Concret BAT va investi 100 milioane de euro în fabrica din Ploieşti în următorii cinci ani, urmând să devină a doua ca importanţă din Europa la nivel de grup.

    Mai mult, compania va muta producţia de capsule de nouă generaţie „neopods” pentru ţigara electronică  „glo Ifuse” din Marea Britanie la fabrica din Ploieşti, mărinduse în acelaşi timp şi producţia. Francisco Toso, directorul general al fabricii British American Tobacco din Ploieşti, a declarat că investiţia de 100 de milioane de euro va creşte producţia totală a fabricii (ţigări tradiţionale + tigări electronice) cu 20%. Odată cu această investiţie, compania a anunţat că va crea 100 de noi locuri de muncă la fabrica din Ploieşti.

    „România este un mediu favorabil investiţiilor, cu oameni bine pregătiţi şi cea mai mare creştere economică din Uniunea Europeană în 2016, creştere la care suntem mândri că am putut contribui şi noi. Drept urmare, dorim să continuăm impactul pozitiv pe care îl avem în economia locală prin angajamentul nostru pe termen lung, inclusiv în securizarea celor peste 2.000 de locuri de muncă din întreaga ţară şi crearea altora în următorii ani”, a declarat Gemma Webb, director general British American Tobacco

    British American Tabacoo a avut afaceri de 1.656 de milioane de euro în 2015 pe plan local, în creştere cu 6% faţă de 2014, şi un profit de 98 de milioane de euro, faţă de 80 de milioane în 2014.

  • Antreprenoarea din România cu afaceri de 120 de milioane de lei şi 1.200 de angajaţi: ”Vindem în 50 de ţări şi nu mai facem faţă cererii”

    „Cred că un lider există în primul rând prin valorile lui şi prin ce poate construi în echipă, poate o femeie este mai sensibilă şi exagerat de responsabilă. Pe plan extern, în relaţiile cu clienţii, m-a ajutat că sunt femeie, am avut un capital de încredere în plus. Veneam dintr-o ţară cu grad mare de risc şi am obţinut totuşi credite de milioane de euro“, descrie Doina Cepalis, director general al grupului de firme Te-Rox, câteva dintre calităţile feminine care au ajutat-o în afaceri.

    După revoluţie, la doar 29 de ani, a participat la înfiinţarea a patru societăţi pe acţiuni, iar apoi un prag important pentru Doina Cepalis a fost în 2000, când a cumpărat o fabrică de in din Paşcani cu 600 de angajaţi şi o tehnologie din anii ’50. Şase ani mai târziu, odată cu intrarea chinezilor pe piaţa europeană a textilelor, fabrica a dat faliment, iar ea s-a văzut nevoită să se „redefinească“.

    Cu un capital de plecare de 10.000 de euro, a construit compania Te-Rox Prod, care a început să funcţioneze în aprilie 2007. Nişa pe care a găsit-o – producţia de scaune auto pentru copii – a condus-o la creşteri constante ale afacerii, care a ajuns astăzi la un grup cu cinci fabrici şi peste 1.100 de salariaţi, ale căror produse ajung la clienţi din circa 50 de ţări.

  • Cum sunt produse bomboanele pe care toata lumea le mănâncă – GALERIE FOTO

    Majoritatea dintre noi ştiu sau au gustat bomboanele M&M, dar puţini ştiu şi cum sunt produse. Business Insider a vizitat fabrica Mars Chocolate North America din New Jersey, locul unde 50% din pungile M&M vândute în SUA sunt produse.

    Campusul Mars Chocolate North America a fost deschis în 1958, iar acolo lucrează 1200 de oameni. Bomboanele M&M au fost create de Forrest E. Mars, fondatorul imperiului Mars, în 1941 şi, de asemenea, bomboanele au avut onoarea de a fi primele bomboane în spaţiu (1982), potrivit Business Insider.

    “Amesterea şi topirea ciocolatei sunt elemente cheie”, a spus Leighanne Eide, directorul fabricii. Apoi ciocolata trece printr-un proces de răcire şi modelare. Apoi după ce sunt răcite, bomboanele primesc culorile specifice. Culorile galben, roşu, verde, maro, orange există încă de la înfiinţare, albastru fiind adăugat în 1995.

    Fabrica se întinde pe 140.000 mp şi aici se produc milioane de M&M s în fiecare zi. “Mirosul îţi intră în haine şi ar putea fi plăcut acum, dar odată ce ajungi acasă miroase mai degrabă ca laptele stricat”, a mai spus Eide. “Nu putem da toate detaliile despre producţie. De exemplu, toată lumea vrea să ştie cum punem “M”-ul pe fiecare bomboană. Asta încă este top secret”

    Pentru a vedea producţia pas cu pas vedeţi galeria foto

  • Are 51 de ani şi a devenit cel mai bogat om din Rusia, depăşindu-l pe Vladimir Potanin

    Industriaşul Alexey Mordashov a devenit cel mai bogat om din Rusia, depăşindu-l pe miliardarul Vladimir Potanin. Averea lui Mordashov a crescut cu 126 de milioane de dolari la 15,7 miliarde ieri depăşindu-l pe Potanin cu 200 de milioane de dolari, potrivit indexului Bloomberg.

    Majoritatea averii sale provine de la Severstal PJSC, al patrulea cel mai mare producător de oţel din Rusia în 2015, al căror acţiuni au crescut cu 18% în ultimul an, în timp ce GMK NOrilsk Nickel PJSC, deţinut de Potanin, a scăzut cu 3%.

    Mordashov şi-a început cariera ca economist în 1988 la fabrica metalurgică Cherepovetskiy, iar după ce a fost privatizată a fost directorul financiar al acesteia. A fost sfătuit să cumpere acţiuni la fabrică şi astfel a creat două fonduri de investiţii prin care a achiziţionat acţiunile fabrici. În 1996 a fost numit CEO al fabrici, iar apoi a construit conglomeratul de azi numit Severstal.  

  • Are 51 de ani şi a devenit cel mai bogat om din Rusia, depăşindu-l pe Vladimir Potanin

    Industriaşul Alexey Mordashov a devenit cel mai bogat om din Rusia, depăşindu-l pe miliardarul Vladimir Potanin. Averea lui Mordashov a crescut cu 126 de milioane de dolari la 15,7 miliarde ieri depăşindu-l pe Potanin cu 200 de milioane de dolari, potrivit indexului Bloomberg.

    Majoritatea averii sale provine de la Severstal PJSC, al patrulea cel mai mare producător de oţel din Rusia în 2015, al căror acţiuni au crescut cu 18% în ultimul an, în timp ce GMK NOrilsk Nickel PJSC, deţinut de Potanin, a scăzut cu 3%.

    Mordashov şi-a început cariera ca economist în 1988 la fabrica metalurgică Cherepovetskiy, iar după ce a fost privatizată a fost directorul financiar al acesteia. A fost sfătuit să cumpere acţiuni la fabrică şi astfel a creat două fonduri de investiţii prin care a achiziţionat acţiunile fabrici. În 1996 a fost numit CEO al fabrici, iar apoi a construit conglomeratul de azi numit Severstal.  

  • Cum sunt produse bomboanele care au ajuns şi în spaţiu – GALERIE FOTO

    Majoritatea dintre noi ştiu sau au gustat bomboanele M&M, dar puţini ştiu şi cum sunt produse. Business Insider a vizitat fabrica Mars Chocolate North America din New Jersey, locul unde 50% din pungile M&M vândute în SUA sunt produse.

    Campusul Mars Chocolate North America a fost deschis în 1958, iar acolo lucrează 1200 de oameni. Bomboanele M&M au fost create de Forrest E. Mars, fondatorul imperiului Mars, în 1941 şi, de asemenea, bomboanele au avut onoarea de a fi primele bomboane în spaţiu (1982), potrivit Business Insider.

    “Amesterea şi topirea ciocolatei sunt elemente cheie”, a spus Leighanne Eide, directorul fabricii. Apoi ciocolata trece printr-un proces de răcire şi modelare. Apoi după ce sunt răcite, bomboanele primesc culorile specifice. Culorile galben, roşu, verde, maro, orange există încă de la înfiinţare, albastru fiind adăugat în 1995.

    Fabrica se întinde pe 140.000 mp şi aici se produc milioane de M&M s în fiecare zi. “Mirosul îţi intră în haine şi ar putea fi plăcut acum, dar odată ce ajungi acasă miroase mai degrabă ca laptele stricat”, a mai spus Eide. “Nu putem da toate detaliile despre producţie. De exemplu, toată lumea vrea să ştie cum punem “M”-ul pe fiecare bomboană. Asta încă este top secret”

    Pentru a vedea producţia pas cu pas vedeţi galeria foto

  • Trăim într-o dictatură, a angajaţilor în România şi a directorilor în Vest

    Într-o discuţie avută la Galaţi în cadrul conferinţelor ZF Antreprenorii României, organizate împreună cu Banca Transilvania, Felix Paraschiv, proprietarul supermarketurilor Paco din judeţul Vrancea, spunea că o problemă care nu prea se discută public este legată de dictatura angajaţilor.

    Toate companiile din România se confruntă cu problema forţei de muncă, respectiv lipsa ei, sau cu faptul că oamenii sunt slab pregătiţi, cu fluctuaţiile mari de personal şi cu faptul că angajaţii pleacă când vor, deşi au investit în ei ore de pregătire profesională şi cursuri de calificare.

    Constantin Dumitru, proprietar al Lubrimet Galaţi, spune că în Suedia, despre care percepţia tuturor este că protecţia socială a angajaţilor se află la cea mai ridicată cotă din Europa, salariaţii nu pot să părăsească compania când vor, dacă aceasta a investit în ei. Sau părăsesc compania şi plătesc cursurile. În România, un angajat poate să plece şi a doua zi. „Există muncitori care pleacă şi după două zile de la angajare… Sunt multe situaţii în care oamenii stau trei luni şi o zi în fabrică, doar ca să îşi depăşească perioada de probă şi să nu mai plătească echipamentul“, a spus la conferinţa ZF HR Insider Cristina Moga, HR manager în cadrul Webasto, un producător de componente auto cu 1.300 de salariaţi în fabrica pe care o operează lângă Arad.

    Cristina Cândea, HR manager al producătorului de componente auto Coindu din Curtici, Arad, spune că „am angajat 1.000 de oameni ca să ne asigurăm că rămânem cu 500 în fabrică. Perioada medie petrecută în fabrică de către cei care au plecat a fost undeva la 40 de zile“.

    Dincolo de infrastructură, cele mai mari probleme pentru economia României şi firmele care operează aici sunt legate de forţa de muncă, nu de lipsa de proiecte sau comenzi şi nici de finanţare.

    Cei care conduc companiile şi fabricile, cei responsabili de HR au coşmaruri legate de faptul că nu pot onora comenzile şi vor pierde contractele. O fluctuaţie de personal de 40% în anumite domenii, unde munca nu este foarte complicată, ţine de normalitate. Sunt centre de suport – call centere – care pot ajunge şi la o fluctuaţie de personal de 70%.

    Ce-i de făcut? Majorarea salariilor, astfel încât angajaţii să nu se mai gândească să plece? Feliciu Paraschiv de la Paco Supermarket spune că după o majorare angajaţii trag o lună, două, iar după aceea totul revine la normal, aşa că nu prea este soluţia câştigătoare. Pentru companiile care livrează produse cu valoare adăugată mică, majorarea salariilor reprezintă un dezastru, având în vedere că ele au venit în România pentru forţa de muncă low cost şi mai bine pregătită decât în alte ţări.

    Înăsprirea condiţiilor de plecare dintr-o companie, mai ales dacă angajaţii beneficiază de pregătire şi cursuri de calificare din partea firmei? Ar putea să fie o soluţie, dar cine să o susţină în Parlament prin modificarea legilor? Niciun partid nu ar vota acest lucru, punându-şi sindicatele şi alegătorii în cap.

    Cum să plătească angajaţii faptul că cineva îi învaţă o meserie, le arată cum trebuie făcute operaţiunile, cum se face un PowerPoint, cum se lucrează cu Excelul, cum să facă şi să marketeze un produs etc.?! Este de la sine înţeles că aceste lucruri sunt gratuite, sunt o obligaţie a companiei când te angajează să te înveţe ce şi cum să faci, nu?! Dacă cineva îşi bate capul cu un angajat, depune ore de muncă în a-l pregăti şi apoi acesta pleacă, cine plăteşte pentru acest lucru?

    Cum poate fi cuantificată această pregătire de care beneficiază cineva gratis, pe care apoi şi-o vinde în altă parte, unde primeşte un preţ mai mare? Poate ar trebui să existe şi aceşti indicatori în contractele de muncă, ca o datorie a unui angajat faţă de o companie.

    Dacă ne uităm la vârful unei companii, în societatea actuală există şi o dictatură a directorilor, a CEO-ului, a managementului din prima linie în faţa acţionarilor, în special pentru firmele listate la bursă şi unde nimeni nu are un control absolut. Într-o firmă unde sunt mii şi zeci de mii de acţionari, iar cel mai mare dintre ei nu are mai mult decât câteva procente, CEO-ul, mai ales dacă este şi preşedintele boardului, decide tot. Este cazul în America şi parţial în Europa.

    Democratizarea companiilor, începută în anii `70 -`80, când au fost listate la Bursă, a adus în timp şi această dictatură a managementului în faţa acţionarilor, cei mai mulţi dintre ei fiind pensionari, cu banii aflaţi în fondurile de pensii şi de investiţii.

    Controlând practic compania şi boardul, directorii au reuşit să domine şi adunările generale ale acţionarilor, luându‑şi partea când firmele au avut profit prin bonusurile legate de evoluţia acţiunilor, dar lăsând pierderile, atunci când au existat, pe seama acţionarilor. Preţul crizei a fost plătit de acţionari şi nu de directorii care au condus companiile şi băncile şi care de multe ori, prin deciziile luate, au accentuat criza sau chiar au provocat-o.

    De aceea, noile şi vechile generaţii din Occident încep să conteste capitalismul, care a adus mai mulţi bani doar clasei corporatiste de top, sărăcind în schimb acţionarii. De asemenea, ţările mai slabe din punct de vedere economic încep să ridice ziduri împotriva globalizării şi a investitorilor străini.

    Două faţete ale aceluiaşi fenomen: în România – dictatura angajaţilor fără bani, iar în Occident – dictatura directorilor (CEO-urilor) cu bani.