Numărul firmelor care au intrat în insolvenţă de la declanşarea crizei, în 2008, a ajuns la aproape 90.000, dintre care 16.404 firme au intrat în incapacitate de plată în 2012, arată datele Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, informează Mediafax. Astfel, anul trecut numărul insolvenţelor s-a diminuat uşor faţă de 2011, când 16.916 firme nu au mai avut bani să-şi plătească datoriile. Datele centralizate de Mediafax arată că în ultimii cinci ani, respectiv de la declanşarea crizei economice, 88.912 de firme au intrat în incapacitate de plată, reprezentând aproape 9% din numărul total de firme active la finele anului trecut. Insolvenţele au crescut până în 2010 constant începând din 2008, an în care au fost înregistrate 14.000 de astfel de dosare. În 2009, 19.900 de firme au intrat în incapacitate de plată, iar numărul acestora a crescut la 21.700 în 2010. După acest moment s-a consemnat o stabilizare a situaţiei, având în vedere că în 2011 şi 2012 s-a înregistrat un număr comparabil de insolvenţe. Pe tot parcursul acestei perioade topul domeniilor afectate de insolvenţe s-a menţinut, comerţul, distribuţia, transporturile, construcţiile şi industria prelucrătoare ocupând primele locuri după numărul de firme intrate în dificultate.
Tag: constructii
-
Diaconu de la Delta ACM caută contracte în Azerbaidjan
Florea Diaconu, omul de afaceri care controlează constructorul bucureştean Delta ACM 93, prospectează pieţele din Azerbaidjan, Algeria şi Libia, după ce în ultimii ani a reuşit să intre în Irak cu un contract de construcţie a unei autostrăzi, precum şi în Republica Moldova, cu un proiect de drumuri. “Ne orientăm şi către alte ţări, în prim-plan este Azerbaidjan, dar suntem cu ochii şi pe Algeria şi Libia. Suntem învăţaţi cu problemele din aceste ţări”, a spus Diaconu. Delta ACM 93 are în derulare lucrări pentru construcţia unei autostrăzi în Irak, valoarea contractului ridicându-se la circa 66,7 milioane de dolari (47,8 mil. euro). Totodată, Delta ACM 93 a câştigat anul trecut în Republica Moldova un contract pentru realizarea unor drumuri în Chişinău, a cărui valoare se ridică la circa 6 milioane de euro. Omul de afaceri estimează că cifra de afaceri a companiei s-a ridicat aul trecut la circa 110 milioane de euro, în creştere cu aproximativ 15% faţă de anul anterior. Delta ACM a câştigat de-a lungul timpului o serie de contracte cu statul, fiind considerată în perioada 2007-2010 “abonată” la contractele de infrastructură din sectorul 3 al Capitalei, care i-au fost atribuite prin negociere fără anunţ de participare, potrivit datelor ZF.
Citiţi articolul integral pe www.zfcorporate.ro
-
Orăşelul turcilor de la Cosmopolis din nordul Capitalei va ajunge la 1.200 de locuinţe în acest an
Proiectul rezidenţial Cosmopolis dezvoltat la nord de Bucureşti, vizibil de anul trecut şi de la intrarea pe autostrada spre Ploieşti, va ajunge în acest an la 1.200 de locuinţe după ce familia Buyukhanli din Turcia, dezvoltatorul proiectului, va da în folosinţă încă 150 de unităţi locative. Turcii au finalizat şi anul trecut 220 de apartamente şi vile ale căror preţuri pornesc de la 39.000 de euro plus TVA pentru un studio cu o suprafaţă construită de 52 de metri pătraţi. “Ne dorim dublarea vânzărilor la un ritm de 13 locuinţe vândute lunar”, afirmă Ahmet Buyukhanli, cel care controlează firma Opus Land Development, dezvoltatorul ansamblului, după ce investitorii au desemnat firma de consultanţă imobiliară Coldwell Banker agent exclusiv al proiectului. Dezvoltatorii Cosmopolis afirmă că au investit până în prezent circa 230 mil. euro în acest proiect în care deţin aproximativ 100 de hectare de teren pe care pot fi construite aproximativ 8.000 de locuinţe.
-
Orăşelul turcilor de la Cosmopolis din nordul Capitalei va ajunge la 1.200 de locuinţe în acest an
Proiectul rezidenţial Cosmopolis dezvoltat la nord de Bucureşti, vizibil de anul trecut şi de la intrarea pe autostrada spre Ploieşti, va ajunge în acest an la 1.200 de locuinţe după ce familia Buyukhanli din Turcia, dezvoltatorul proiectului, va da în folosinţă încă 150 de unităţi locative. Turcii au finalizat şi anul trecut 220 de apartamente şi vile ale căror preţuri pornesc de la 39.000 de euro plus TVA pentru un studio cu o suprafaţă construită de 52 de metri pătraţi. “Ne dorim dublarea vânzărilor la un ritm de 13 locuinţe vândute lunar”, afirmă Ahmet Buyukhanli, cel care controlează firma Opus Land Development, dezvoltatorul ansamblului, după ce investitorii au desemnat firma de consultanţă imobiliară Coldwell Banker agent exclusiv al proiectului. Dezvoltatorii Cosmopolis afirmă că au investit până în prezent circa 230 mil. euro în acest proiect în care deţin aproximativ 100 de hectare de teren pe care pot fi construite aproximativ 8.000 de locuinţe.
-
De ţinut minte. Cifrele săptămânii
13,8 mld. lei
valoarea la care Asociaţia pentru Pensiile Administrate Privat din România estimează că vor ajunge activele fondurilor de pensii private obligatorii (Pilonul II) şi facultative (Pilonul III) la finele acestui an, în creştere cu 35% faţă de decembrie 201237%
ponderea europenilor care ar dori să aibă propria afacere, în timp ce 58% ar prefera să fie angajaţi, conform Eurobarometrului UE 2012, comparativ cu ponderi de 45%, respectiv 49% în Eurobarometrul din 200952 mil. euro
cheltuielile făcute anul trecut în România de cei peste 200.000 de turişti austrieci care au vizitat ţara, sumă cu 15,8% mai mare decât în 2011567 mil. lei
profitul net obţinut de Fondul Proprietatea în 2012, cu 4,25% mai mare decât în 2011, în timp ce valoarea activului net a fost de 14,74 mld. lei, cu 3,45% mai mare decât în 20115,9%
cu atât a scăzut în noiembrie 2012 faţă de noiembrie 2011 piaţa construcţiilor din UE, faţă de un ritm anual de scădere de 3,7% la nivelul lunii octombrie
-
Fiii lui Căşuneanu ridică un turn de 100 de metri lângă Piaţa Unirii
În urmă cu o lună firma C & I Building, controlată de belgieni (75%) şi cei doi fii ai lui Căşuneanu (câte 12,5%), a obţinut de la Primăria Sectorului 3 autorizaţia de construire care le permite să ridice turnul cu 17 etaje şi o suprafaţă închiriabilă de 18.700 de metri pătraţi, iar arhitecţii afirmă că lucrările vor începe în perioada imediat următoare, în condiţiile în care a început amenajarea şantierului. După Sky Tower şi Tower Center International, clădirea denumită Unirii View va ocupa a treia poziţie în topul celor mai înalte imobile de birouri din Bucureşti.
-
Construcţiile clonate din China: Imitaţiile clădirilor celebre din lume şi controversele lor
În China s-au construit deja replici ale unor clădiri şi monumente celebre din lume, cum ar fi Turnul Eiffel sau capela Ronchamp, mergându-se chiar până la reproducerea unui întreg oraş: Hallstatt din Austria, scrie dailymail.co.uk.
Arhitectul britanic Zaha Hadid vrea să demareze procedurile legale după ce complexul Wangjing Soho, dezvoltat de aceasta în Beijing, a fost imitat de “arhitecţi pirat” în oraşul chinezesc Chongqing.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Dilemele anului 2013: ce se va întâmpla în infrastructură?
VOM AVEA INAUGURĂRI DE AUTOSTRĂZI?
Tot în 2013 ar urma să fie inaugurat şi al doilea pod peste Dunăre între România şi Bulgaria, pe ruta Calafat-Vidin, o investiţie de aproape 300 de milioane de euro realizată în parteneriat de cele două ţări.CE LUCRĂRI VOR ÎNCEPE?
În prima parte a acestui an ar urma să înceapă lucrările pentru construcţia a aproape 100 de kilometri de autostrăzi de pe Coridorul IV paneuropean şi de pe Autostrada Transilvania, cu o valoare de circa un miliard de euro (trei loturi din autostrada Lugoj-Deva, un lot din autostrada Timişoara-Lugoj şi tronsonul Gilău-Nădăşelu). Aceste contracte au o importanţă majoră pentru piaţa construcţiilor, extrem de afectată de criză, în contextul în care vor avea impact nu numai asupra afacerilor constructorilor care le vor realiza, ci şi asupra distribuitorilor de utilaje de construcţii, asupra producătorilor de materiale de construcţii, asupra creşterii locurilor de muncă şi până la urmă asupra consumului din economie.Tot în 2013 ar urma să se lămurească problema construcţiei în concesiune a autostrăzilor Comarnic-Braşov, Craiova-Piteşti, respectiv Ploieşti-Focşani. Pentru ultimele două, compania de drumuri deja a publicat anunţuri de intenţie privind construcţia lor, ceea ce înseamnă că foarte curând ar urma să demareze licitaţiile propriu-zise.
Tot în 2013 ar trebui să fie reluată licitaţia pentru primul tronson al autostrăzii Nădlac-Arad, la care până în noiembrie a lucrat firma Romstrade, controlată de Nelu Iordache, alături de portughezii de la Monteadriano Engenharia e Construcao. Compania de drumuri a decis să rezilieze acest contract în toamna lui 2012, în condiţiile în care au apărut întârzieri la construcţie.
CE MALLURI ŞI SPAŢII DE BIROURI VOR FI FINALIZATE ANUL ACESTA?
În 2013 ar urma să se finalizeze centrele comerciale Promenada, dezvoltat de austriecii de la Raiffeisen Evolution, AFI Palace Ploieşti, al companiei israeliene AFI Europe, Uvertura din Botoşani, al omului de afaceri Dănuţ Prisecariu şi Vulcan Value Retail Center al sud-africanilor de la NEPI. La spaţii de birouri, cele mai probabile inaugurări vor fi cea a imobilului Sky Tower şi ale primelor două clădiri din proiectul Floreasca Park din Capitală. -
De ţinut minte. Cifrele săptămânii
38,5%
cu atât a crescut volumul tranzacţiilor efectuate de clienţii BCR posesori de carduri la POS-urile băncii instalate la comercianţi în perioada 1 – 24 decembrie 2012, în timp ce numărul de tranzacţii a crescut cu 29,4%3,5 mil. lei
scăderea depozitelor în lei ale gospodăriilor populaţiei în noiembrie faţă de octombrie 2012, până la 74.992,6 mil. lei, în timp ce faţă de noiembrie 2011 au înregistrat o creştere reală de 2,5%13,7%
creşterea reală a creditului guvernamental în noiembrie 2012 faţă de noiembrie 2011, în timp ce creditul neguvernamental a scăzut în termeni reali cu 2,2%25.6%
ponderea angajaţilor cu venituri mici în 2010, conform Eurostat (plafonul de venit mic în România: 5,50 lei/oră), situând România pe locul al treilea în UE între ţările cu cei mai mulţi salariaţi prost plătiţi, după Letonia (27,8%) şi Lituania (27,2%)5,2%
scăderea numărului de autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale în noiembrie 2012 comparativ cu luna precedentă, în total fiind eliberate un număr de 2.614 autorizaţii, în timp ce faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, numărul de autorizaţii s-a redus cu 21,3% -
Ce am construit în şase ani de UE: 300.000 de locuinţe, 267 km de autostrăzi, 46 de malluri, 3 stadioane şi un milion mp de birouri
Poate ar fi mai interesant să ne amintim întâi cum era România la sfârşitul anului 2006, când în Bucureşti sau la Sibiu, care devenea capitala culturală a Europei, se ciocneau pahare de şampanie sub artificiile aderării. La capitolul autostrăzi erau două şosele, spre Piteşti şi Constanţa, care măsurau circa 250 de kilometri. Între timp, lungimea autostrăzilor din România s-a dublat, depăşind în acest an 500 de kilometri. Nu insistăm deocamdată într-o analiză asupra numărului de kilometri care puteau fi realizaţi cu cele 4 miliarde alocate pentru autostrăzi. Semnalăm doar evoluţia. Malluri erau în jur de zece în toată ţara, iar în Capitală erau trei – Bucureşti Mall, Plaza România şi City Mall. Între timp, au mai fost construite circa 46 de malluri şi parcuri comerciale în toate oraşele mari din ţară, în urma unor investiţii de peste 3 mld. euro.