“Integrarea sistemelor va permite interceptarea tuturor ţintelor, chiar şi a celor care se deplasează cu viteze hipersonice, atât în aer, cât şi în spaţiu”, a precizat ministrul, citat de RIA Novosti în pagina electronică. El a amintit că înfiinţarea trupelor de apărare aerospaţială urmează să fie finalizată înainte de 1 decembrie.
Tag: apărare
-
Acordul România – SUA privind scutul antirachetă, făcut public. Ce prevede acordul privind amplasarea scutului la Deveselu
Secretarul de stat în MAE Bogdan Aurescu a prezentat, vineri, la MAE principalele dispoziţii ale Acordului. Aurescu a condus echipa de negociere cu SUA pe tema scutului antirachetă. Discuţiile s-au purtat circa un an, documentul fiind semnat, la 13 septembrie, de Teodor Baconschi şi Hillary Clinton.
Principalele prevederi ale acordului privind amplasarea scutului la Deveselu:
• Baza rămâne în proprietatea şi sub jurisdicţia suverană a României
• România va stabili un spaţiu aerian restricţionat în jurul bazei
• Numărul membrilor forţei SUA în Baza de la Deveselu nu poate depăşi 500 de persoane
• SUA vor utiliza, “în măsura posibilului”, cetăţeni şi firme româneşti pentru contracte la Deveselu
• România nu îşi asumă răspunderea pentru prejudiciile în afara teritoriului său
• România şi SUA îşi împart costurile pentru bază
• Statele Unite vor avea autoritate exclusivă asupra operaţiunilor.Mai mult pe www.mediafax.ro.
-
Preşedintele Băsescu, în vizită la Washington. Cine face parte din delegaţia prezidenţială
Plecarea a avut loc în jurul orei 2,45.
Din delegaţia română fac parte, alături de preşedinte, şeful SMG, generalul-maior Ştefan Dănilă, ministrul de Externe, Teodor Baconschi şi ministrul Apărării, Gabriel Oprea. Este prezent şi consilierul prezidenţial pe probleme de securitate, Iulian Fota. De asemenea, preşedintele Traian Băsescu este însoţit de directorul SIE, Mihai Răzvan Ungureanu, de directorul SRI, George Maior, şi de ambasadorul SUA la Bucureşti, Mark Gitenstein.
Administraţia prezidenţială a anunţat, sâmbătă, vizita de lucru a preşedintelui la Washington, menţionând că scopul deplasării este legat de “finalizarea unor acorduri bilaterale”.
Mai mult pe www.mediafax.ro.
-
Cine lupta in marina americana: balene, delfini si lei de mare (GALERIE FOTO)
Programul de lucru cu mamiferele marine a fost lansat de marina
americana in anii ’60. Unul dintre scopuri a fost cel de cercetare
a abilitatilor pe care le au delfinii sau balenele in detectia
obiectelor de sub apa si de ameliorare a vitezei submarinelor si a
vaselor de lupta, prin cercetarea modului cum inoata si se scufunda
cetaceele.Celalalt scop a fost de antrenament, astfel incat delfinii,
balenele sau leii de mare sa devina capabili sa execute misiuni
subacvatice, de la transportul de echipament pentru scufundatori si
pana la localizarea si recuperarea obiectelor pierdute, paza
vaselor si misiuni de supraveghere prin intermediul unor camere
video.ABC News a trecut in revista cateva dintre situatiile in care
mamiferele marine sunt folosite de marina americana.In timpul razboiului din Vietnam au circulat zvonuri ca marina
americana a antrenat delfini ca sa impuste inotatorii inamici cu
ajutorul unui dispozitiv cu declansare automata. US Navy a negat ca
ar fi existat un astfel de program sau ca ar fi antrenat vreodata
delfini ca sa atace oameni.The Marine Mammal Program a fost initial tinut secret, insa s-a
dezvoltat puternic in timpul Razboiului Rece, ajungand in anii ’80
la un buget de 8 milioane de dolari si la o “flota” de peste 100 de
delfini, plus numerosi lei de mare si balene, scrie PBS.org. In
1992, programul a fost declasificat si restrans, multi delfini
fiind scosi la pensie.In ultimii ani insa, bugetul si cheltuielile au crescut: conform
Defense Industry Daily, numai in 2009, Centrul pentru tehnologie de
lupta navala si spatiala al US Navy de la San Diego a incheiat
contracte de aproape 50 de milioane de dolari cu firme private
pentru ingrijirea, antrenamentul si transportul animalelor din The
Marine Mammal Program, pentru cercetare stiintifica si dezvoltarea
de software.In prezent, delfinii sunt folositi mai ales la detectia minelor
marine si la misiuni de patrulare subacvatica, pentru a apara
vasele americane de razboi de inotatorii inamici care ar incerca sa
le arunce in aer, asa cum s-a procedat in timpul Razboiului din
Golf. -
Elbit Systems va moderniza avioanele C-130 Hercules din flota Romaniei
Elbit Systems va colabora cu IAROM, holdingul industriei de
aparare, dar si cu alte companii romanesti, in cadrul contractului
care va dura patru ani.“Cererea globala de modernizari ale flotelor aeriene si experienta
noastra in diverse proiecte militare similare, de genul avioanelor
C-130 din Coreea sau C-95 din Brazilia, ne pozitioneaza ca lideri
de piata si speram ca vor urma si alte proiecte asemanatoare”, a
declarat Yoram Shmuely, co-general manager al diviziei aerospatiale
a Elbit Systems, citat de publicatia Globes.Elbit a operat in Romania de-a lungul ultimilor 15 ani, in special
in proiecte de avionica, de cooperare cu companii ca IAR Brasov,
Avioane Craiova sau Aerostar. Compania israeliana opereaza prin
intermediul subsidiarelor locale Elbit Systeme SA, A-E Electronics
SA, Elmet International SRL si Simultec SRL.Fortele Aeriene Romane dispun de cinci aparate Hercules – patru
avioane C-130 B, fabricate in anii ’60 si donate de SUA Romaniei in
1996-1997, respectiv un avion C-130 H, fabricat in 1972 si cumpara
din Italia in 2004. La acestea se adauga sapte aeronave C-27 J
Spartan, cumparate in 2007 de la firma italiana Alenia Aeronautica,
din care prinele doua au fost livrate anul trecut.Elbit Systems este cotata la bursa Nasdaq. Ultimul pret pe actiune
a fost 50,2 dolari, ceea ce inseamna o capitalizare de 2,14
miliarde de dolari. -
Fregata Regele Ferdinand salveaza de la inec emigranti din Libia
Ambarcatiunea civila de mici dimensiuni, ai carei pasageri erau
emigranti africani, intre care 10 femei si 15 copii, a parasit
portul libian Misrata la 9 mai si, din cauza defectarii motorului
si a infiltratiilor de apa la bord, plutea in deriva la aproximativ
100 de mile marine nord de Tripoli, fiind in pericol de scufundare,
a informat Ministerul Apararii Nationale.O echipa de specialisti din echipajul fregatei romanesti a urcat,
in noaptea de joi spre vineri, la bordul ambarcatiunii si a acordat
asistenta necesara, astfel incat au fost remediate problemele
tehnice si repornit motorul, au fost izolate infiltratiile de apa
si reparata pompa de drenaj apa din cala vasului. Echipajul
fregatei Regele Ferdinand a oferit pasagerilor ambarcatiunii
alimente, apa, precum si combustibilul necesar continuarii in
siguranta a calatoriei pe mare.Actiunea umanitara a echipajului fregatei romanesti se inscrie in
prevederile Conventiei internationale pentru ocrotirea vietii
omenesti pe mare (SOLAS Convention). Navele NATO participante la
operatia “Unified Protector” au ca misiune si acordarea de sprijin
ambarcatiunilor aflate in primejdie.Misiunea de lupta a fregatei Regele Ferdinand incepe oficial la
data de 4 iunie, conform solicitarii Comandamentului european al
NATO. Romania va actiona in cadrul NATO pentru indeplinirea
rezolutiei 1970 a Consiliului de Securitate al ONU, care se refera
embargoul contra livrarilor de arme catre Libia, si nu pentru
indeplinirea rezolutiei 1973, care se refera la impunerea zonei de
interdictie aeriana in spatiul Libiei. -
Boc: Bugetul Ministerului Apararii va fi suplimentat de Guvern, conform deciziei CSAT
El a precizat ca proiectul de act normativ privind suplimentarea
bugetului Ministerului Apararii a fost inclus pe ordinea de zi a
sedintei. Consiliul Suprem de Aparare a Tarii (CSAT) a hotarat,
marti, ca Romania va participa la aplicarea embargoului legat de
situatia din Libia cu fregata Ferdinand si cu doi ofiteri de stat
major, respectiv in total cu 207 militari. La finalul sedintei
CSAT, presedintele Traian Basescu a declarat ca, pentru ca fregata
Regele Ferdinand sa opereze in Marea Mediterana timp de trei luni,
este nevoie de 4,5 milioane de euro, resursa financiara urmand sa
fie alocata de Guvern in urmatoarea sedinta. -
A inceput lupta pe bugete in Parlament. Primii castigatori: Sanatatea si Apararea
Parlamentarii au dezbatut bugetul pe 2011 in comisiile de
specialitate, urmand ca discutiile in plen sa aiba loc saptamana
viitoare, pana in Ajunul Craciunului. Majoritatea ministrilor nu au
avut insa parte joi de vesti bune, in urma votului comisiilor
reunite din Parlament. Printre cei care au primit fonduri
suplimentare se numara Apararea si Sanatatea, potrivit
amendamentelor votate in comisiile reunite, in timp ce celelalte
ministere nu au primit nimic in plus fata de proiectul initial.
Exceptie face Agricultura, care va primi un buget mai mare decat in
2010.Cititi mai multe pe www.gandul.info
-
Militarul roman aflat in elicopterul prabusit in judetul Brasov era capitan la Unitatea de la Boboc
Operatiunile de cautare-salvare a membrilor echipajului
elicopterului militar israelian prabusit in zona Fundata-Zarnesti,
judetul Brasov au continuat pe parcursul noptii.MApN a anuntat, luni seara, ca un elicopter israelian de tip CH
53 care avea la bord sase militari israelieni si unul roman a
pierdut legatura radio cu centrul de Raportare Control al
exercitiului aerian, iar ulterior “epava” aparatului de zbor a fost
localizata din aer in zona Fundata – Zarnesti. La bordul
elicopterului se aflau sase militari israelieni si un militar
roman.Detalii pe www.mediafax.ro.