Tag: administratie

  • Acest primar vrea să transforme toţi cetăţenii oraşului în vegetarieni

    Noua administraţie a oraşului italian Torino susţine şi promovează stilul de viaţa vegetarian, înâmpinând proteste de la producătorii tradiţionali de carne din regiune, scrie The Guardian.

    Chiara Appendino, noul primar al oraşului Torino, a promis săptămâna aceasta că va promova vegetarianismul şi dietele vegane şi că o viaţă fără carne şi lapte este fundamentală pentru protecţia mediului înconjurător, al sănătăţii şi al bunăstării animalelor.

    Încă nu au fost făcute publice strategiile noului primar pentru a atinge acest obiectiv, însă se aşteaptă implementarea unor produse educaţionale în şcoli  pentru a-i învăţa pe copii de bunăstarea animalelor şi despre nutriţie.

    Această mişcare este fără precedent pentru autorităţile italieneşti, dar rămâne în linie cu viziunea eurosceptică a partidului M5S, din care Appendino face parte. În urmă cu câteva săptămâni, liderul partidului, Luigi di Maio, şi-a sărbătorit ziua cu un tort vegan.

    Chiara Appendino a câştigat simpatiile publicului şi l-a învins de una singură pe favoritul pentru postul de primar democratul Piero Fassino. Însă aceste declaraţii ar putea avea efecte negative pentru Appendino, deoarece în Torino şi în regiunea Piemont sunt foarte mulţi producători locali de carne cu o tradiţie îndelungată.

  • Veşti bune pentru şoferii care vor să îşi cumpere o maşină nouă. Ce se întâmplă cu programul RABLA

    Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a anunţat pe 8 iulie că toate cele 13.000 de tichete electronice au fost rezervate de cetăţeni, în condiţiile în care programul a început din data de 14 iunie – adică cu mai puţin de o lună în urmă, potrivit unui anunţ al Ministerului Mediului.
    Iată dispoziţia preşedintelui AFM, Nr. 377 din 15.07.2016 privind modificarea dispoziţiei Nr. 303/13.06.2016 în cadrul programului de stimulare a înnoirii parcului auto naţional.
     
    Noile tichete vor putea fi achiziţionate din data de 18.07.2016. Tot luni, între orele 9:00 şi 10:00, aplicaţia informatică pentru verificarea PSIPAN şi PVE nu va fi accesibilă din motive tehnice. Aplicaţia îşi va relua funcţionarea la ora 10:00 şi va evidenţia suma disponibilă, rezultată în urma modificărilor şi suplimentării sumei alocate persoanelor fizice în PSIPAN.
     

     

  • ALERTĂ DE COD PORTOCALIU. Ce se întâmplă cu vremea în weekend

    Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenţionare Cod portocaliu de instabilitate atmosferică, în primă fază valabil din această seară până sâmbătă dimineaţă în şapte judeţe din vest şi sud-vest, iar ulterior, până duminică la ora 6,00, în alte zece judeţe din partea de nord-vest, sud şi centru.

    În acelaşi timp, meteorologii au instituit Cod galben de ploi şi vijelii, începând de sâmbătă dimineaţa, până duminică la ora 10,00, în cea mai mare parte a ţării, cu excepţia zonelor din Muntenia, Dobrogea şi Moldova, unde este în vigoare o atenţionare de caniculă şi disconfort termic, potrivit Agerpres.

    Potrivit ANM, în intervalul 15 iulie, ora 18,00 – 16 iulie, ora 10,00, în vestul şi nordul Olteniei, Banat şi sudul Crişanei va fi Cod portocaliu de instabilitate atmosferică foarte ridicată. Local, se vor cumula cantităţi de apă de peste 60 de litri/metrul pătrat şi, izolat, peste 80 – 90 de litri/metrul pătrat. Judeţele atenţionate sunt: Arad, Timişoara, Caraş-Severin, Hunedoara, Mehedinţi, Gorj şi Dolj.

    Totodată, începând din 16 iulie, ora 15,00, până în 17 iulie, ora 6,00, va fi în vigoare un alt Cod portocaliu de fenomene meteo extreme, în judeţele Bihor, Satu Mare, Sălaj, Cluj, Alba, Hunedoara, Sibiu, Gorj, Vâlcea, precum şi în zona de munte a judeţului Arad. În zonele atenţionate, ploile vor avea caracter torenţial, iar cantităţile de apă vor depăşi local 60 – 70 litri/metrul pătrat.

    Prognoza de specialitate arată, de asemenea, că, în intervalul 15 iulie, ora 10,00 – 16 iulie, ora 10,00, va fi Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată în jumătatea de vest a ţării. Vor fi averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, grindină şi intensificări de vânt cu aspect de vijelie, iar cantităţile de apă vor depăşi 25 – 30 litri/metrul pătrat şi, izolat, 50 de litri/metrul pătrat. Lista judeţelor atenţionate cuprinde: Bihor, Satu Mare, Maramureş, Sălaj, Cluj, Bistriţa-Năsăud, Suceava, Mureş, Alba, Sibiu, Braşov, Vâlcea, Argeş şi Olt.

    Cititi mai multe pe www.voceatransilvaniei.ro

  • Oficial: Christoph Daum, propunerea administraţiei FRF pentru postul de selecţioner al României

     Campion în Germania, Austria şi de trei ori în Turcia, Christoph Daum este propunerea Administraţiei FRF pentru postul de selecţioner al României. Antrenorul german a pregătit echipe importante precum FC Koln, Stuttgart, Bayer Leverkusen, Beşiktaş, Fenerbahce, Austria Viena şi Club Bruges.

    „Christoph Daum este un antrenor care poate da echipei sale şi fiecăruia dintre jucători energii nebănuite. Între noi există o legătură deosebită, datorită faptului că adeseori am lucrat pentru aceleaşi echipe, cum au fost, de exemplu, VfB Stuttgart sau Austria Viena. Am profitat în mod deosebit de experienţa sa din Turcia şi de la Istanbul, în special la începutul carierei mele la Fenerbahce. Pentru mine, ca antrenor tânăr, pe atunci, a fost un sfătuitor binevoitor, iar sfaturile şi recomandările sale mi-au fost de mare folos. M-am bucurat să aud că poate deveni selecţionerul României. Este o decizie bună pentru Christoph Daum şi o decizie bună pentru fotbalul românesc”, a declarat selecţionerul german Joachim Low, pentru site-ul frf.ro.

    Antrenorul Ottmar Hitzfeld, dublu câştigător al Ligii Campionilor şi de şapte ori campion al Germaniei cu Borussia Dortmund şi Bayern Munchen, a salutat, de asemenea, propunerea lui Christoph Daum: “Christoph Daum este un antrenor conştiincios, cu o experienţă cuprinzătoare şi cu idei inovatoare. Posedă competenţe profesionale deosebite şi abilităţi remarcabile de lider. Va dezvolta echipa naţională a României şi o va conduce la succes în viitor”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Avertizare ANM: Cod portocaliu de ploi. Ce judeţe sunt vizate

     Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă că avertizarea cod portocaliu va intra în vigoare joi, la ora 16 şi este este valabilă până vineri la ora 18.

    În intervalul menţionat, în judeţele Vrancea, Bacău, Vaslui, Neamţ, Iaşi, Suceava, Botoşani ploile vor avea caracter torenţial şi se vor depăşi local 50 l/mp şi izolat, mai ales în zona de munte, 80…100 l/mp.

    Totodată, alte şapte judeţe (Harghita, Covasna, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzău şi Galaţi) sunt sub avertizare cod galben de ploi până vineri la ora 21.00. Meteorologii anunţă că se vor înregistra frecvent cantităţi de apă de 15…20 l/mp, iar în Moldova şi în zona Carpaţilor Orientali şi Meridionali precipitaţiile vor depăşi 40…50 l/mp.

    În paralel, Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis o avertizare cod portocaliu de inundaţii pe mai multe râuri din judeţele Harghita, Covasna, Braşov, Buzău, Neamţ, Bacău, Vrancea, Iaşi, Vaslui şi Galaţi, valabilă de joi de la ora 16.00 până sâmbătă la ora 12.00.

    INHGA a instituit cod portocaliu de inundaţii pe râurile din bazinele hidrografice: Olt superior şi afluenţii săi din judeţele Harghita, Covasna şi Braşov, Buzău bazin superior (judeţele Braşov, Covasna şi Buzău), Trotuş (judeţele Harghita, Neamţ şi Bacău), Putna (judeţul Vrancea), Rm. Sărat (judeţele Buzău şi Vrancea), Bârlad superior şi afluenţii săi din judeţele Iaşi, Vaslui, Bacău, Vrancea şi Galaţi, Bahlui – bazin superior – judeţul Iaşi, afluenţii mici aferenţi cursului inferior al Siretului şi cursului mijlociu şi inferior al Prutului (judeţele Vrancea, Galaţi şi Vaslui).

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Atenţionare ANM: Instabilitate atmosferică accentuată, ploi însemnate cantitativ

    În intervalul menţionat, vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată în cea mai mare parte a ţării. Vor fi averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului ce vor lua aspect de vijelie şi pe arii restrânse grindină.

    În Moldova, Dobrogea, Transilvania, Maramureş, nordul şi estul Munteniei, precum şi în zona de munte, cantităţile de apă vor depăşi local 20…25 l/mp şi izolat, cu precădere în Carpaţii Orientali, 50…70 l/mp.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Guvernul vrea să construiască 6.500 de locuinţe generoase pentru bugetari

    Construirea locuinţelor are în vedere ”necesitatea asigurării accesului la locuire, care reprezintă o precondiţie pentru exercitarea unor drepturi fundamentale de care trebuie să beneficieze orice persoană”, potrivit unei note de fundamentare la proiectul de lege propus de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP). ”Necesitatea dezvoltării construcţiei de locuinţe la nivel naţional, cu asigurarea de surse de finanţare la bugetul de stat, este justificată de numărul foarte mare de solicitări pentru obţinerea unei locuinţe în regim de închiriere, dar şi de faptul că autorităţile publice locale nu dispun de suficiente resurse financiare, la nivel local, pe care să le distribuie către construirea de noi locuinţe”, spune ministerul indicat.

    Chirii plătite militarilor de 135 milioane lei

    Cel mai plastic exemplu este cel al Ministerului Apărării Naţionale. În nota de fundamentare se afirmă că acest minister ar cheltui prea mulţi bani cu chiria personalului şi că ar fi mai ieftin ca ministerul să deţină propriul fond de locuinţe destinate închirierii.

    ”Identificarea celei mai stringente nevoi de construire a locuinţelor de serviciu a fost justificată de Ministerul Apărării Naţionale care a informat, încă din anul 2015, că alocă anual fonduri de la bugetul de stat pentru personalul specific cu nevoi de locuinţe determinate de mobilitatea obligatorie a lucrătorilor în desăvârşirea pregătirii profesionale şi a dezvoltării unei cariere solide, cheltuieli care, în timp, ar putea fi reduse prin realizarea de locuinţe de serviciu aflate în proprietatea publică a statului şi administrarea acestei instituţii”, se arată în nota de fundamentare.

    Cititi mai multe pe www.digi24.ro

  • Irina Radu, aleasă preşedinte-director general al TVR de Parlament

    Parlamentul a ales-o marţi pe Irina Radu în funcţia de preşedinte-director general al TRV cu 304 voturi “pentru” şi 8 “împotrivă”.

    La vot au participat 230 de deputaţi şi 82 de senatori. Liberalii nu au participat la vot.

    Luni, Irina Radu a fost audiată, la propunerea PSD, de comisiile de cultură ale celor două Camere şi a fost votată pentru şefia TVR. Propunerea Consiliului de Administraţie al TVR, Monica Ghiurco, a fost respinsă de comisii.

    PNL a contestat votul şi a acuzat PSD de înclăcarea legii SRTV, invocând faptul că preşedintele-director general al postului public de televiziune trebuie ales la propunerea Consiliului de Administraţie. Liberalii au anunţat că vor contesta decizia plenului la Curtea Constituţională.

  • Cod galben de vânt şi grindină pentru Bucureşti şi cinci judeţe, sâmbătă după-amiază

    Administraţia Naţională de Meteorologie a anunţat cod galben de ploi şi vânt, sâmbătă după-amiază, în Bucureşti, nord-vestul judeţului Constanţa, în sud-vestul judeţului Tulcea, local în judeţele Olt şi Dolj şi în jumătatea sudică a judeţului Vâlcea.

    Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a anunţat cod galben de vânt şi ploi în Capitală şi cinci judeţe.

    Astfel, între orele 17:20 ş18:30, în Bucureşti sunt semnalate intensificări ale vântului cu aspect de vijelie, grindină de mici dimensiuni, descărcări electrice, averse de ploaie ce vor depăşi 10…15 l/mp.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • COD GALBEN de ploi şi vânt în jumătate de ţară, inclusiv în Capitală

     Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, în intervalul menţionat, în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, jumătatea de sud a Moldovei şi zona Carpaţilor Meridionali şi Orientali pe arii extinse vor fi ploi, temporar mai intense, astfel că se vor cumula local cantităţi de apă de peste 20…30 l/mp şi izolat peste 50 l/mp.

    La altitudini mai mari de 1700 de metri, în special în Carpaţii Meridionali, precipitaţiile vor fi sub formă de ninsoare. În zonele atenţionate, temporar vântul va avea intensificări cu viteze de 55…65 km/h, iar la munte rafalele vor depăşi 70 km/h.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro