Tag: viitor

  • Conferinţă despre viitorul publicităţii TV, organizată de Mediafax, Gandul şi Discovery Networks

    Televiziunea şi advertisingul merg mână în mână de peste 70 de ani. Primul spot tv a fost difuzat în data de 1 iulie 1941, în timpul unui meci de baseball la o televiziune locală din New York şi a revoluţionat industria advertisingului. A fost o reclamă de 9 secunde şi a costat doar câţiva dolari.

    De-a lungul timpului, atât agenţiile de publicitate, cât şi posturile de televiziune au ridicat standardele din ce în ce mai sus, încercând să creeze reclame cât mai relevante şi mai atractive pentru public. De exemplu, astăzi reclamele TV pot fi la fel de antrenante precum conţinutul TV în sine, în unele cazuri chiar mai mult.

    În cadrul conferinţei specialişti în televiziune şi în publicitate, consultanţi şi mari companii care investesc în publicitate, agenţii de media buying şi reprezentanţi ai presei vot discuta despre viitorul publicităţii TV în lume şi în România, pornind de la principalele concluzii ale celui mai recent studiu regional, realizat de Discovery Networks.

    Vom putea alege singuri ce reclame să vedem şi peste care să trecem dacă nu ne interesează? Vom putea avea publicitate targetată dacă vom da informaţii despre noi? Vom putea cumpăra direct de la TV printr-un buton de pe telecomandă?, sunt întrebări la care participanţii vor răspunde în timpul evenimentului.

    La conferinţă vor fi prezenţi cei mai importanţi specialişti din domeniu, precum Dorota ZURKOWSKA-BYTNER – Vicepresident, Advertising Sales Development, Discovery Networks CEEMEA; Liviu BOIŢAN – Preşedintele Comitetului Tehnic în cadrul Asociaţiei Române de Măsurare a Audienţelor şi Strategic Planning Director, MediaCom; Radu FLORESCU – Preşedinte, Uniunea Agenţiilor de Publicitate din România; Şerban ALEXANDRESCU – Managing Partner, Headvertising; Dana BULAT – Director General, United Media şi Alexandra IAVORSCHI – Associate Managing Director, Starcom.

    Conferinţa va fi moderată de Claudiu PÂNDARU, Director editorial Mediafax Group.

    Temele principale abordate în cadrul evenimentului îşi propun să furnizeze o viziune de ansamblu asupra industriei publicităţii TV, investigând modul în care publicitarii se pot conecta cu consumatorii dincolo de metodele tradiţionale şi ce tehnici vor fi cele mai eficiente în viitor.

    De asemenea, vor fi supuse dezbaterii teme precum eficienţa reclamelor TV atât în rândul telespectatorilor din România, cât şi în rândul celor din alte ţări din regiunea Europa Centrală Centrală şi de Est, Orientul Mijlociu şi Africa, durata optimă a pauzelor publicitare, impactul pe care brandurile TV de încredere îl au asupra publicităţii, eficienţa campaniilor integrate.

    Mai multe detalii, agenda evenimentului “Future of TV Advertising” şi înscrierile pentru participare le puteţi găsi pe website-ul: http://www.mediafaxtalks.ro/category/future-of-tv-advertising

  • Daimler vrea să şteargă praful de pe Mercedes Vito şi să îl aducă mai aproape de cifrele lui Sprinter

    “ÎN OCHII PUBLICULUI, NOUL VITO A FOST CÂTEODATĂ ECLIPSAT DE MODELUL SPRINTER. Dar cum cel din urmă a fost un stindard pentru noi, este oarecum de înţeles de ce s-a întâmplat. Oricum, vrem să schimbăm asta în viitor“, spunea Klaus Benzinger, într-o prezentare susţintă la fabrica de la Vitoria din Ţara Bascilor.

    În micuţul oraş industrial din nordul Spaniei, 3.500 de angajaţi lucrează la producţia modelelor Vito şi V-Class. Uzina de lângă Bilbao produce vehicule din 1954, fiind preluată de Daimler-Benz în 1981, şi este a doua cea mai importantă din lume în segmentul dubiţelor pentru grupul german, cu o capacitate anuală de peste 80.000 de unităţi.

    Salariul mediu al unui muncitor este de 1.600 de euro, putând ajunge la 2.000 de euro lunar pentru cei care lucrează şi în schimburi de noapte, fiind de mai bine de patru ori mai mare decât cel al unui angajat din uzina Dacia de la Mioveni. Daimler a investit la Vitoria 190 de milioane de euro pentru producţia noului model Vito, prima maşină din noua serie ieşind din fabrică în luna august.

    Lansat în urmă cu 18 ani, în 1996, modelul Vito a ajuns acum la cea de a treia generaţie. Intervalul de revizie a crescut de la 30.000 de kilometri la 40.000 de kilometri sau doi ani, în funcţie de modul de utilizare. La nivel mondial, 90% dintre autoutilitarele Mercedes-Benz Vito sunt deţinute de companii mici şi mijlocii, proprietarul fiind în multe dintre cazuri şi şofer.

    Preţul de pornire pentru noul model este de 18.000 de euro. Consumul de combustibil este mai mic cu până la 2,6 litri la suta de kilometri, însemnând economii de aproximativ 700 de euro la un rulaj anual de 20.000 de kilometri. Potrivit campaniei de marketing şi publicitate devenite virală pe internet, cu mai bine de două milioane de vizualizări, noul Vito este ”rodul iubirii„ dintre limuzina din clasa S şi camionul Actros, preluând o parte dintre tehnologia şi dotările din segmentul de turisme. Compania a vândut 1,2 milioane de unităţi din acest model până în prezent.

    Mercedes Vito are o capacitate de încărcare de până la 1.369 kg, însemnând cea mai mare sarcină utilă din clasa sa. Indiferent de varianta de motorizare. În medie, consumul de motorină este cu aproximativ 20 de procente mai mic decât în cazul variantei precedente. Vito dispune de o masă maximă admisă între 2,5 şi 3,2 tone.

    Vânzările Vito în România sunt estimate la câteva sute anual, în condiţiile în care modelul mai mare, Sprinter, domină piaţa, vânzările totale ale Mercedes-Benz în România trecând în 2013 de pragul de 1.500 de unităţi în segmentul vehiculelor comerciale uşoare, unde nemţii au o cotă de piaţă de aproximativ 25%. Pe piaţa auto locală, la fiecare maşină nou-vândută se comercializează în acest segment alte şapte la mâna a doua.

  • 21% dintre români nu au cumpărat nimic de pe Internet

    Conform studiului, mai mult de doua treimi dintre utilizatorii de internet din Romania au facut cumparaturi online in trecut, iar 21% dintre cei care nu au cumparat inca nimic online planifica sa faca acest lucru in viitor.  41% dintre utilizatorii participanti la studiu au folosit internetul pentru a cauta magazine pe care ulterior le-au vizitat, 28% au platit facturi online si 16 % au cumparat ceva de pe site-urile straine. In ceea ce priveste tipurile de site-uri de comert online favorite, pe primul loc se situeaza magazinele online: 83% dintre utilizatori declara ca le-au folosit personal, pe locul doi se gasesc site-urile de anunturi (45%), pe locul 3 site-urile de reduceri colective (32%) si pe locul 4 comparatoarele online de preturi (29%).                                   

    Cei care au luat parte la studiu sunt de parere ca avantajele principale ale comertului online sunt: livrarea la domiciliu (74%), faptul ca nu sunt nevoiti sa plece de acasa (61%) si preturile mai mici decat in magazinele traditionale (53%). Pe de alta parte, ca dezavantaje, ei mentioneaza costurile de livrare ridicate  (31%) sau problemele cu garantia produselor (19%).

    Ce i-ar putea insa motiva sa faca cumparaturi mai multe? Banii sunt cei care fac lumea sa se invarta si pentru utilizatorii de internet din Romania, deoarece factorii cel mai des invocati pentru cresterea volumului de cumparaturi online il reprezinta preturile mai mici (59%), costurile de livrare mai scazute (54%) si reducerile suplimentare (52%), potrivit Gemius.

    Intrebati care sunt categoriile de produse cel mai des cumparate online, participantii la studiu au indicat hainele si accesoriile (58%) electrocasnicele (47%), cartile, filmele si muzica (44%), gadget-urile –smartphones si tablete (42%). Conform intereselor utilizatorilor, produsele electronice vor continua sa domine scena de e-commerce in viitor, insa unele categorii dominante din trecut vor suferi o scadere in popularitate: haine si accesorii (-18pp), computere si hardware (-11pp), filme, carti si muzica (-7pp). In timp ce interesul in haine si accesorii va inregistra o scadere in randul utilizatorilor de internet cu experienta in cumparaturi online, pentru cei care nu au achizitionat inca produse online, acestea se situeaza in topul preferintelor, urmate de produsele electronice. Se poate spune astfel ca hainele si electronicele sunt “poarta de intrare” in achizitiile online. 

     Optiunea preferata de plata a utilizatorilor romani de internet este de departe plata prin ramburs – 4 din 5 utilizatori o indica ca fiind varianta cea mai des folosita in detrimentul platii cu cardul, a transferului  online din contul bancar sau a platii de pe mobil. In consecinta, livrarea prin curier este cea mai des folosita metoda de livrare, insa utilizatorii romani nu se feresc de metode speciale de livrare, specifice anumitor produse, cum ar fi transferul digital.   

    Din punct de vedere al banilor cheltuiti online, un cos mediu de cumparaturi are valoarea de 470 de lei, in timp ce, cheltuielile anuale ale unui utilizator se ridica la 2260 de lei. Conform studiul, in viitor ne putem astepta la o crestere a segmentului de e-commerce, intrucat 40% dintre consumatorii actuali anticipeaza o crestere a cheltuielilor lor si doar 1 din 5 utilizatori indica o scadere a cheltuielilor lor online in anul care vine. 

     

     

     

  • ZF Digital `14: Cei mai puternici manageri din IT&C din România vorbesc despre noile tendinţe din piaţă

    Ionuţ Toader, Relevance Management: În România tehnologia se schimbă mai repede decât mentalităţile

    Cele mai importante declaraţii făcute de Ionuţ Toader, managing partner al Relevance Management, prezent la ZF Digital ’14:

    În ce priveşte ceea ce facem noi pentru companii, noi suntem oamenii care analizează schimbarea, astfel încât managerii să înţeleagă cum anume se schimbă targetul pe care îl au şi nevoile pe care le au clienţii.

    Suntem de 10 ani în piaţă. Cea mai dramatică schimbare e faptul că acum toată lumea are un telefon, laptop, sau tabletă şi comunică. Sunt 700 mld. minute pe lună pe Facebook, 1,5 mld. tweet-uri etc. Toată informaţia asta cere o analiză de care companiile au nevoie şi fără de care vor pierde bani.

    Pentru România e uşor de schimbat tehnologia, e uşor să digitalizăm, dar e mai greu să schimbăm mentalităţi. Atunci când ai date despre public, trebuie să decizi şi să acţionezi în consecinţă, ceea ce înseamnă o reinventare a companiei.


    Valentin Popoviciu, RCS & RDS: Utilizatorii caută mobilitate şi internet de mare viteză

    Cele mai importante declaraţii făcute de Valentin Popoviciu, directorul de dezvoltare al RCS & RDS, invitat la ZF Digital 14:

     Avem oportunitatea să fim printre primii care vedem adopţia pe scară largă a vitezei de 1 gbps la Internet. Utilizatorii au primit bine acest serviciu şi se vede acest lucru şi în consum. Este un serviciu de viitor. Apoi internetul mobil, pentru că aici este nevoia de consum, care a dus la mobilitate şi la eficienţa comunicării şi consumului de conţinut.

    Când ne uităm la zonele de creştere, ne uităm la zonele de consum şi cum vor evolua ele în viitor. Toate serviciile, dacă ne uităm global, vor merge către internet.

    Nevoile de consum ne dictează tendinţele către care trebuie să ne uităm: mediul online, trecerea de pe ecranul mare pe ecranele mici, din serviciile tradiţionale este cert că vom avea nevoie de viteze din ce în ce mai mari atât pe internetul fix cât şi pe cel mobil. (…) Trebuie să monetizăm atât creşterea de conectivitate cât şi creşterea de conţinut pe care le vom vedea în viitor.

    Diversificăm, dar căutăm şi utilizatori noi, pentru că e loc de creştere în România pentru smartphone, tablete dar şi computere. Pe partea de conectivitate, putem să o facem şi mai rapid. Cu internetul fix, care e baza acestor dezvoltări, iar apoi conectivitatea şi dezvoltarea de software.

    România, deşi din punctul de vedere al dispozitivelor e în urma Europei de Vest, ca şi conectivitate şi soft suntem poate mult mai sus decât ei. E o oportunitate pe care trebuie să o exploatăm.

    Pentru noi, partea de mobil e la fel de importantă ca cea de fix, având în vedere integrarea spre care se merge. Partea de mobil e un driver, deci datele sunt importante, şi mai important e să dezvoltăm o reţea. De anul acesta, de când avem o nouă licenţă disponibilă, suntem mult mai activi şi se va vedea acest lucru în viitor.

    Ca un operator telecom, interesul nostru şi al clienţilor noştri este să fim competitivi şi să le dăm servicii de calitate pe termen lung. Dacă ne uităm la durata contractelor în piaţă în prezent, este de până în 2 ani. Dacă nu convingi clientul de calitate în 2 ani, îl pierzi. În ceea ce priveşte piaţa la care ne uităm, este foarte important, având în vedere convergenţa către care mergem, să avem o diferenţiere, astfel încât serviciul nostru să fie mai bun decât o altă categorie de utilizatori, iar doi, anticiparea, pentru că pe termen lung vor câştiga operatorii care vor câştiga încrederea clienţilor.


    Markus Lause, Vodafone: Clienţii se uită după pachete care oferă atât servicii de telefonie mobilă, cât şi fixă

    Cele mai importante declaraţii făcute de Markus Lause, director enterprise business unit în cadrul Vodafone România, invitat la ZF Digital ’14:

     Penetrarea smartphone în România are în continuare un potenţial uriaş.

    Clienţii cer din ce în ce mai mult convergenţă, soluţii full package, mobil şi fix, unde oferim soluţii integrate.

    Piaţa se stabilizează şi revine la creştere, atât pe consumer, cât şi pe enterprise. Vedem o stabilizare şi companii dispuse să investească mai mult. Deci creşterea revine, dar e greu de spus la ce nivel va fi, pentru că depinde de noi felul în care vom crea nevoi în piaţă.

    Clienţii trec de la feature phone la smartphones şi tablet.

    Clienţii vor cumpăra mai mult de la un furnizor dacă sunt mulţumiţi de serviciile deja oferite. Clienţii care se depărtează de preţ şi se uită la customer care, acoperire sau servicii, aşa că vedem rezultate pe care nu le-am avut în trecut, clienţii sunt satisfăcuţi.

    Viziunea noastră pentru Vodafone este să avem un smartphone 4G pentru toată Europa. Avem acum acoperire 4G de 80% în mediul urban. Diferenţa mare faţă de anul trecut a fost că au intrat pe piaţă smartphone-uri de sub 100 de euro.

    Vodafone vede această piaţă ca una în care vrei să investeşti. Avem nevoie de infrastructură bună, avem ca opţiuni să ne asociem sau să creăm propria infrastructură. Momentan avem o versiune mobilă a Seenow.


    Robert Redeleanu, UPC: Ne concentrăm pe personalizarea serviciilor şi pe mobilitate, acestea sunt cerinţele clienţilor

    Cele mai importante declaraţii făcute de Robert Redeleanu, CMO al UPC România, prezent la ZF Digital ’14:

    Pentru noi, principala zonă de creştere este Internetul. A doua zonă de creştere vine din zona de digital. Este o zonă foarte importantă, pe care de anul acesta am început să o abordăm, şi anume personalizarea. Clienţii au nevoie de servicii personalizate, au nevoie să primească valoarea corectă de la ceea ce plătesc.

    Este mai puţin important cu cât creşte piaţa, este important să crească, să vedem o piaţă dinamică, cu servicii lansate constant, pentru că doar aşa vom vedea investiţii întoarse în infrastructură. Este vorba de oportunitatea de creştere pe care o oferă piaţa.

    Focusul nostru este către mobilitate. Credem că suntem la un punct în care, cel puţin în interorul casei, mobilitatea există, ceea ce dă clienţilor posibilitatea să folosească mai multe device-uri conectate la internet. Este o inovaţie masivă la nivelul întregului grup, şi în România aduce un plus masiv. 65-70-% din datele mobile sunt consumate în regim WiFi.

    Nu cred că e necesar să vedem o convergenţă totală a pieţei. Sunt mulţi factori care determină alegerea unui operator fix sau mobil. Experienţa contează, care să integreze uşor conţinutul cu device-urile care sunt în casă. Oricât am vrea să nu vorbim despre preţ, acesta va rămâne un element destul de important. Nu ştiu dacă vor creşte sau nu preţurile, dar pe măsură ce clienţii vor lua servicii mai complexe, cu valoare adăugată mai mare, vor fi dispuşi să plătească. Vor veni operatori care vor schimba anumite pieţe cu preţuri foarte scăzute. Un alt factor foarte important de loializare sunt serviciile. Lucrurile încep să fie cât de cât normalizate, nu există fundamental diferenţe foarte mari în piaţă. Cam toată piaţa nivelează beneficiile, cu mici diferenţe, pe care fiecare va încerca să le exploateze cât mai bine. Clienţii au nevoie de servicii personalizate, să înţeleagă că ce le oferi răspunde nevoilor familiei.

    2014 a fost un an foarte bun pentru noi. Am lansat viteza de 500 mbps în septembrie şi vedem deja efectul acestei lansări. Am introdus viteze de 200 mbps în pachetul de bază, pentru că acesta este punctul la care cel puţin jumătate din piaţă îşi doreşte să ajungă.


    Ovidiu Ghiman, Telekom România: Piaţa de servicii TV are potenţial, operatorii nu extrag suficientă valoare de acolo

    Cele mai importante declaraţii făcute de Ovidiu Ghiman, director executiv comercial segment business în cadrul Telekom România, prezent la ZF Digital ’14:

     Pe zona de consumer aş vorbi de serviciile TV, unde cred că operatorii nu extrag suficientă valoare din piaţă. Concurenţa a fost acerbă pe preţ, dar serviciile de acest tip sunt în creştere.

    Pe zona de cloud explicăm clienţilor că e în primul rând un mod de a livra servicii. Piaţa e mică, dar creşte cu 30% de la an la an. În măsura în care suntem capabili să le arătăm clienţilor că au productivitate mai mare utilizând aceste servicii, penetrarea va creşte în piaţă.

    Modul în care operatorii pot adresa holistic nevoile de comunicare ale clienţilor este o zonă cu potenţial de creştere.

    Cred că în momentul de faţă există libertate totală în piaţă. Există diverse segmente de clienţi. Este foarte importantă o ofertă personalizată. Piaţa a ”asasinat” clienţii cu oferte care au un singur criteriu: cel mai mic preţ. Noi am încercat să nu facem doar oferte cu cel mai mic preţ, ci cu cea mai mare valoare pentru banii plătiţi. Noi suntem inovativi, este unul dintre obiectivele noastre strategice. Nu este suficient să venim cu servicii în piaţă.  

    Clienţii îşi doresc o viaţă mai simplă. Convergenţa vine ca o cerinţă din partea lor. Nu o să asistăm foarte repede la un scenariu în care în toate business-urile decidenţii vor opta pentru un singur furnizor, dar este un trend pe care îl vedem şi pe care pariem.

    Lansarea iPhone 6, care se va întâmpla pe 30 octombrie , va avea mare impact. În zona de TV, Telekom România este foarte bine poziţionat, atât pe conţinut, dar şi pe sport, unde poziţia noastră este din ce în ce mai puternică. 40% din consumatorii din România îşi iau decizia de a achiziţiona pachetul TV şi din perspectiva conţinutului oferit în sport. Trebuie să fim atenţi să nu împingem către clienţi serviciile de care nu au nevoie.


    Julien Duccaroz, Orange România: Necesitatea clienţilor de a fi conectaţi mereu la internet este un factor important de creştere în România

    Cele mai importante declaraţii făcute de Julien Duccaroz, director comercial al Orange România, prezent la ZF Digital ’14:

     E nevoie categorică pentru conexiuni fixe, dar modul de a o realiza diferă. Nu e important doar să ai o conexiune bună în birou sau acasă, e important şi să fii conectat tot timpul.

    Primul parametru e cota de piaţă, pentru că poţi creşte veniturile prin creşterea business-ului şi majorarea bazei de clienţi. Principalul factor de creştere în România e apetitul clientului de a fi conectat mereu.

    Mai e o zonă nouă, TV on demand, care este un segment în creştere.

    Este foarte important pentru client viteza pe care o oferim şi calitatea serviciilor. Pentru a educa piaţa despre calitate, cred că clientul îşi poate face singur deciziile privind calitatea. Calitatea este foarte importantă. Domeniul digital este foarte complex. Când era vorba de voce întrebarea era simplă: câte minute am. Acum, clientul doreşte să îi fie explicat cum să folosească noua tehnologie.

    Ne aşteptăm să creştem trendul de la începutul anului, o creştere cu 20% a vânzărilor. Cred că vom împinge segmentul high-end, pe care aşteptăm o creştere. Un al doilea segment este cel low-end, pe care vrem să intrăm cu un telefon 4G low-cost.

  • Cele trei categorii de persoane care impun rescrierea regulilor marketingului

    Seth Godin spunea undeva că ideea de bază a marketingului tradiţional, că cineva poate programa consumul cuiva, este depăşită. Promovarea online a eliminat limitările de spaţiu de emisie impuse televiziunilor sau radiourilor sau de amplasare din cazul publicaţiilor sau a publicităţii staradale.

    Dar în cazul internetului apare o limitare puternică, cea legată de atenţie. Este discutabil dacă prima pagină a ziarului sau a unei reviste poate fi înlocuită cu acelaşi succes de un link primit de la un prieten sau sugerat de Google. “Într-o lume de surferi trebuie să creezi cel mai bun val posibil. Adevărata revoluţie este să creezi valul şi nu doar să-l încaleci”, spune Godin.Principalul mediu pentru a creea valuri în acest moment este lumea reţelelor sociale, către care se îndreaptă atenţia mai tuturor marketerilor.
     

  • Gala Din Inimă pentru Viitor, evenimentul care le-ar putea da şansa la tratament românilor cu venituri mici

    Banii strânşi în cadrul Galei, care se desfăşoară pe 11 octombrie, la Cercul Militar Naţional, Sala de Marmură, vor fi direcţionaţi către construirea în Bucureşti a unei noi policlinici sociale de care să beneficieze românii cu venituri mici, care nu au şansa de a fi asiguraţi medical şi care nu îşi permit să acceseze servicii medicale integrate.

    Va fi un proiect mult mai amplu, care să ofere servicii unui număr ridicat de beneficiari având în vedere experienţa primei policlinici sociale din Bucureşti, cea din zona Baba Novac, creată în 2011, spun organizatorii.

    De la deschiderea acesteia, peste 1500 de pacienţi au beneficiat de 15.000 de servicii medicale gratuite şi integrate, respectiv consultaţii, tratamente, medicamente, proteze dentare şi ochelari, oferite de 27 de cadre medicale voluntare şi de peste 100 de voluntari.

    A doua ediţie a Galei Fundaţiei Regina Maria aduce împreună, în premieră pentru susţinerea unei cauze sociale, Fundaţia Vodafone România şi Telekom România, “pentru a oferi prin Policlinicile Sociale servicii medicale cu suflet celor aflaţi în nevoie”.

    “Această deschidere de a fi împreună în sprijinul unei cauze sociale va contribui cu siguranţă la clădirea unei lumi mai bune. Suntem onoraţi să avem alături parteneri de încredere mici şi mari şi invităm pe oricine să ni se alăture pentru a dărui resurse şi timp. Astfel îi ajutăm pe cei aflaţi în mare nevoie, dintr-un motiv sau altul, independent sau dependent de voinţa lor, în afara sistemului public de asistenţă”, afirmă dr.Wargha Enayati, Preşedintele Fundaţiei Regina Maria.

    Gazdele evenimentului, ce va avea loc pe 11 octombrie, la Cercul Militar Naţional, Sala de Marmură, sunt dr. Wargha Enayati şi Melania Medeleanu. Alături de aceştia se vor afla E.S. Adam Sambrook, Vice-ambasador Regatului Unit al Marii Britanii, E.S. Werner Hans Lauk, Ambasadorul Republicii Federale Germania în Bucureşti, Prinţesa Marina Sturdza. Potrivit organizatorilor, Fundaţia Regina Maria, oricine poate fi parte a acestui proiect – policlinicile sociale, fie printr-o donaţie (http://united.fundatiareginamaria.ro/), fie prin implicarea în programele de voluntariat dezvoltate de fundaţie.

    Biletele la eveniment pot fi achiziţionate prin email la andreea.tudose@fundatiareginamaria.ro sau sorina.ciotirca@fundatiareginamaria.ro.

  • Scoţia şi separatismul, ca simptom de epidemie geopolitică

    ANDREAS UTERMANN, DIRECTOR DE INVESTIŢII LA ALLIANZ GLOBAL INVESTORS, consideră că mişcările de independenţă s-ar putea extinde ca focul în Europa, unde vocile care susţin autonomia sau independenţa se fac auzite peste tot, din Spania, Franţa, Belgia sau Italia şi până în Bosnia şi Herţegovina, Cipru, România, Republica Moldova sau Georgia, fără să mai vorbim de estul Ucrainei, actuala zonă fierbinte a continentului.

    Marea Britanie a fost centrul gravitaţional al sistemului internaţional de la sfârşitul războaielor napoleoniene şi până la Al Doilea Război Mondial. Structura imperială construită de britanici a configurat nu doar sistemul internaţional, dar şi ordinea politică a unor state diverse, din Statele Unite şi până în India. Regatul Unit a creat şi a condus revoluţia industrială şi în multe privinţe a reprezentat un pivot al istoriei mondiale. Faptul că această uniune ar putea fi dizolvată este şocant şi dezvăluie informaţii importante despre direcţia către care se îndreaptă lumea, explică analistul politic George Friedman.

    Jeremy Warner, editor la publicaţia The Daily Telegraph, spune că ceea ce se întâmplă în Scoţia aparent este de mică amploare, având în vedere că economia regiunii are o contribuţie de sub 10% la PIB-ul britanic. Istoria este însă plină de evenimente aparent neimportante care au declanşat evenimente de un impact mult mai mare, unele cu consecinţe geopolitice şi economice catastrofale. Un astfel de exemplu este Primul Război Mondial, de la a cărui izbucnire s-au împlinit 100 de ani, declanşat de asasinarea la Sarajevo, la 28 iunie 1914, a arhiducelui Franz Ferdinand şi a soţiei sale Sophie.

    Alte evenimente iniţial minore au avut efecte pozitive majore, prin intermediul perestroikăi şi glasnostului, un exemplu fiind greva de la şantierul naval Gdansk din Polonia, care a culminat cu căderea zidului Berlinului şi reconfigurarea geopolitică a celei mai mari părţi a estului Europei.

    Pentru britanici, divizarea naţiunii ar fi în mod evident un eveniment de mare amploare. Indiferent de rezultatul referendumului, acesta pare destinat să modifice pentru totdeauna natura uniunii, iar rămânerea Scoţiei în Marea Britanie va fi aproape la fel de dificilă, din punctul de vedere al implicaţiilor constituţionale, ca şi separarea completă.
    Pentru a convinge scoţienii să rămână în uniune, liderii principalelor partide din Marea Britanie, conservator, laburist şi liber-democrat, David Cameron, Ed Miliband şi Nick Clegg, au promis alocarea mai echitabilă a resurselor şi menţinerea sistemului de finanţare Barnett prin care sunt distribuite fondurile publice la nivelul Regatului Unit. În opinia lor, formula Better Together (Mai Bine Împreună) este o viziune care poate fi îmbrăţişată de Scoţia.

    Pe de altă parte, Lordul Barnett, care a creat sistemul de finanţare în 1978, pe vremea când era şeful trezoreriei britanice, a afirmat într-un interviu pentru BBC Radio că acest sistem este ”incorect„ şi a reiterat apelul să fie eliminat.

    Angajamentul celor trei lideri politici a apărut pe prima pagină a publicaţiei Daily Record. Susţinătorii independenţei, în frunte cu prim-ministrul Scoţiei, Alex Salmond, consideră că planul, anunţat abia sfârşitul campaniei, este o insultă la adresa inteligenţei alegătorilor.

    Planul promite prerogative extinse pentru Parlamentul din Scoţia şi recunoaşte că uniunea există pentru a asigura oportunităţi şi securitate pentru toţi, prin distribuţia echitabilă a resurselor. O altă prevedere este faptul că ultimul cuvânt în finanţarea sistemului naţional de sănătate va reveni guvernului scoţian.

    ERSPECTIVELE ECONOMICE ALE UNEI SCOŢII INDEPENDENTE
    Să ne imaginăm o ţară cu populaţia statului american Colorado, cu suprafaţa Cehiei şi cu o industrie financiară de 10 ori mai mare decât restul economiei, care este dominată de petrol, alcool şi turism, avertizează preşedintele companiei de consultanţă Stratfor, George Friedman. Aşa ar porni Scoţia ca stat independent.

    Discuţiile despre împărţirea activelor şi a datoriilor şi asigurarea stabilităţii sectorului bancar ar putea schimba toate aceste lucruri. În acelaşi timp, companii ca Royal Bank of Scotland au avertizat deja că îşi vor transfera operaţiunile centrale din regiune.

    Analiştii, companiile şi politicienii iau în serios posibilitatea separării Scoţiei şi există dezacorduri privind performanţele economice ale noii naţiuni, unii prezicând austeritate bugetară şi preţuri mai mari, în timp ce alţii consideră că un plan de a reduce taxele pentru companii ar ajuta la atragerea unor noi afaceri.

    ”Pe termen scurt, standardul de viaţă ar scădea, existând un impact economic uriaş din cauza incertitudinilor. Pe termen lung, în lume există numeroase ţări de dimensiunea Scoţiei care sunt bogate şi prospere, dar depinde de cât de buni vor fi oficialii aleşi„, a arătat Rob Wood, economist la Berenberg Bank în Londra şi fost oficial al Băncii Angliei.

    Economia Scoţiei este de circa 130 de miliarde de lire sterline (211 miliarde de dolari), sau de 150 de miliarde de lire dacă este inclusă şi contribuţia activităţilor din Marea Nordului. PIB-ul este echivalent cu cel al Qatarului sau al Greciei.

    Între principalele probleme cu care s-ar confrunta premierul Alex Salmond va fi finanţarea statului şi anume să atragă creditorii fără să beneficieze de reputaţia Marii Britanii, care nu a intrat vreodată în default, de-a lungul secolelor.
    Oficialii de ambele părţi ale graniţei nou formate îşi vor disputa dreptul de proprietate asupra petrolului şi gazelor din Marea Nordului, dar Scoţia mai are şi whisky, cu exporturi anuale de circa 4,3 miliarde de lire, şi turism, vizitatorii cheltuind anul trecut în regiune 4,6 miliarde de lire.

  • Valoarea de piaţă a Facebook depăşeşte 200 de miliarde de dolari

    Facebook este cotată ca a 22-a companie din lume, în spatele Verizon şi peste Toyota.

    Acţiunile reţelei sociale au crescut cu peste 9% de la sfârşitul lunii iulie, atunci când rezultatele financiare pentru al doilea trimestru au depăşit aşteptările analiştilor.

    Vânzările aferente lunilor aprilie-iunie au arătat o creştere de 61% faţă de primele trei luni ale anului. Din totalul vânzărilor, mobile advertising-ul a reprezentat peste 60%.

  • A renunţat la o bursă în străinătate şi la o carieră în multinaţionale şi face 40.000 de euro educând firmele din România

    „Esenţa lucrurilor la mine a fost mereu legată de o alegere: rămân cu bursa sau îmi fac o afacere, vând afacerea sau o păstrez, mă angajez sau încep un alt business“, îşi descrie Cosmin Mălureanu parcursul antreprenorial. În prezent, conduce firma Ascendia Design, axată pe dezvoltarea de software educaţional, care a ajuns anul trecut la 25 de angajaţi şi o cifră de afaceri de 350.000 de euro, cu un profit net de circa 40.000 de euro.

    Fiu de profesor de economie, tânărul a fost pasionat dintotdeauna de această disciplină: a participat la olimpiade naţionale, dar şi la numeroase jocuri economice în cadrul Junior Achievement Young Enterprise Europe, odată cu intrarea programului în România. După absolvirea liceului, a fost acceptat la secţia de Cibernetică a Academiei de Studii Economice din Bucureşti, iar primul job l-a obţinut chiar în anul I, ca asistent în cadrul echipei care se ocupa de calculatoarele din dotare.

    Şi-a întrerupt studiile de la ASE după ce a fost acceptat în cadrul unei burse care îi oferea oportunitatea de a studia aceeaşi disciplină în Grecia. Între timp, în România se lucra la sistemul naţional de informatizare a şcolilor şi liceelor şi a văzut în aceasta o oportunitate de business de neratat, mai ales pentru că lucrase anterior pentru un profesor care dezvolta software educaţional.

    Astfel, şi-a convins părinţii că, deşi avea o bursă de 500 de euro, mai mare decât salariile lor de atunci, cea mai bună variantă pentru el era să îşi înceapă propria afacere. Avea 20 de ani când, împreună cu alţi trei colegi şi cu sprijinul dirigintei din liceu, au înfiinţat firma Spiderman. Au dezvoltat câteva scenarii de software educaţional pe care au reuşit să le vândă către Siveco, firma ce câştigase implementarea proiectului în toată ţara. Viziunea diferită dintre partenerii de afaceri şi dorinţa lui Mălureanu de a-şi reîncepe studiile din România i-au determinat însă să vândă firma după doi ani de activitate. Le-au revenit fiecăruia câte 20.000 de euro, iar Mălureanu şi-a investit toţi banii pe piaţa de capital.

    „Am început să fac cursuri, să fiu cunoscut în zona pieţei de capital şi să multiplic de cinci ori suma câştigată“, descrie Mălureanu activitatea din acea perioadă. Deşi domeniul îl pasiona şi primise două oferte de joburi plătite cu aproximativ 2.000 de dolari, ca broker în cadrul unui fond de investiţii, dar şi ca membru al unei echipe de dezvoltare dintr-o companie din zona IT, Mălureanu a ales din nou varianta antreprenoriatului. „Dacă pe piaţă exista oportunitatea, era cazul să mă mişc.“ Astfel, în 2007, în pofida pespectivelor unei vieţi boeme şi lipsite de griji pe care i le-ar fi putut oferi brokerajul, Mălureanu a pus bazele firmei Ascendia Design, investind cei 100.000 de euro pe care îi strânsese.

    Firma a lucrat la început ca subcontractor pentru diverse companii integratoare, dezvoltând conţinut pentru proiecte la nivel naţional şi internaţional, în ţări precum Cipru, Egipt, Maroc, Kazahstan. Pe lângă dezvoltarea de e-content pentru marii integratori, a început să ofere servicii de dezvoltare de conţinut personalizat pentru companii.
     

  • Mai multi bani pentru locuri de munca. Planul PE in lupta cu cea mai apriga amenintare la adresa viitorului Europei: somajul

     Parlamentul European a cerut masuri mai puternice de combatere a somajului in randul tinerilor, inclusiv standarde minime pentru ucenicii si salarii decente, in rezolutia aprobata joi, dar si ca finantarea UE pentru programele care creeaza locuri de munca sa fie crescuta in viitoarele bugete.

    “O crestere economica de durata este imposibila fara reducerea inegalitatilor”, se arata in textul aprobat cu 502 de voturi pentru, 112 impotriva si 22 de abtineri.

    Deputatii europeni au aratat ca somajul in randul tinerilor a atins un nivel fara precedent, fiind, in medie, de 23 la suta in UE, cu varfuri de peste 50 la suta in unele state membre, in total 5,3 milioane de europeni sub 25 de ani fiind someri.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro