Tag: transport

  • Comisia Europeană a aprobat prima etapă a proiectului centurii Sucevei, în valoare totală de 52 de milioane de euro

    Comisia Europeană a aprobat prima etapă a unui proiect major în valoare de aproximativ 52 de milioane de euro, din care aproape 44 de milioane de euro din Fondul de coeziune, pentru construcţia şoselei de centură a municipiului Suceava, din România. Proiectul va fi derulat în regiunea de dezvoltare Nord-Est a României, iar şoseaua de centură este parte a reţelei centrale TEN–T.       

    „Investiţiile prin fondurile structurale în sisteme de transport rămân o prioritate pentru Comisia Europeană. Este şi cazul centurii ocolitoare a municipiului Suceava, care va asigura conexiuni mai bune pentru transportul local şi internaţional, ajutând în acelaşi timp participanţii la trafic să circule în siguranţă, dar şi să economisească timp”, a declarant Corina Creţu, comisarul pentru politică regională.         

    Proiectul este cofinanţat prin Programul Operaţional Sectorial ”Transport” al României, în cadrul axei prioritare 1 „Modernizarea şi dezvoltarea axelor prioritare TEN-T în scopul dezvoltării unui sistem de transport durabil şi integrării acestuia cu reţelele de transport ale UE”, potrivit informaţiilor trimise de reprezentanţii Comisiei Europene în România.  Decizia de cofinanţare pentru acest proiect se încadrează în perioada de programare 2007-2013, însă a doua etapă a proiectului va fi finalizată în cadrul perioadei de programare 2014-2020.    

  • Comisia Europeană a aprobat prima etapă a proiectului centurii Sucevei, în valoare totală de 52 de milioane de euro

    Comisia Europeană a aprobat prima etapă a unui proiect major în valoare de aproximativ 52 de milioane de euro, din care aproape 44 de milioane de euro din Fondul de coeziune, pentru construcţia şoselei de centură a municipiului Suceava, din România. Proiectul va fi derulat în regiunea de dezvoltare Nord-Est a României, iar şoseaua de centură este parte a reţelei centrale TEN–T.       

    „Investiţiile prin fondurile structurale în sisteme de transport rămân o prioritate pentru Comisia Europeană. Este şi cazul centurii ocolitoare a municipiului Suceava, care va asigura conexiuni mai bune pentru transportul local şi internaţional, ajutând în acelaşi timp participanţii la trafic să circule în siguranţă, dar şi să economisească timp”, a declarant Corina Creţu, comisarul pentru politică regională.         

    Proiectul este cofinanţat prin Programul Operaţional Sectorial ”Transport” al României, în cadrul axei prioritare 1 „Modernizarea şi dezvoltarea axelor prioritare TEN-T în scopul dezvoltării unui sistem de transport durabil şi integrării acestuia cu reţelele de transport ale UE”, potrivit informaţiilor trimise de reprezentanţii Comisiei Europene în România.  Decizia de cofinanţare pentru acest proiect se încadrează în perioada de programare 2007-2013, însă a doua etapă a proiectului va fi finalizată în cadrul perioadei de programare 2014-2020.    

  • Wizz Air a anunţat reduceri pentru biletele de avion cumpărate astăzi

    Compania aeriană low-cost Wizz Air anunţă o reducere de 20% pentru toate biletele spre şi dinspre România achiziţionate astăzi, 26 aprilie. Operatorul a transportat anul trecut 4,5 milioane de pasageri din şi înspre România, faţă de 3,9 milioane de pasageri în 2014. În 2015, în toată reţeaua, Wizz Air a avut o creştere cu aproape 22 de procente în ceea ce priveşte numărul de pasageri transportaţi, de la 15,8 milioane în 2014, la 19,2 anul trecut.

    Potrivit informaţiilor raportate la Ministerul de Finanţe, Wizz Air România a avut în 2014 o cifră de afaceri 0, pier­deri de 27 de milioane de lei şi un număr mediu de 300 de angajaţi. Raportările financiare oficiale neobişnuite ale companiei se explică prin faptul că Wizz Air nu oferă date specifice pe ţară, în contextul în care compania este listată London Stock Exchange, potrivit informaţiilor transmise ZF de către şeful departamentului de comunicare al Wizz Air.

     

  • Oraşele cu cel mai scump transport public din lume

    Al doilea cel mai scump oraş privind transportul în comun este Stockholm, cu 2.93 de lire (3.73 euro) pentru un bilet, Londra ocupând locul al treilea, biletul pentru o singură călătorie costând 2.83 lire (3.60 euro).

  • Cel mai important arhitect al lumii s-a stins. Ce proiecte fabuloase a creat – GALERIE FOTO

    Zaha Hadid, una dintre cei mai importanţi arhitecţi din lume, a murit, joi, la vârsta de  65 de ani. 
     
    Hadid a fost cunoscută pentru designul revoluţionar al unor clădiri din marile oraşe ale lumii. Printre creaţiile renumite ale acesteia se numără Galeria Serpentine Sackler din Londra, Muzeul Riverside din cadrul Muzeului Transportului din Glasgow şi Opera din Guangzhou, China, precum şi clădirea Fifa din Qatar pentru Cupa Mondială din 2022.
     
    Zaha Hadid a fost prima femeie care a primit în 2016 Medalia de aur a Institutului Regal al Arhitecţilor Britanici (Royal Institute of British Architects-Riba), în semn de recunoaştere pentru munca sa.
     
    În plus, ea a fost tot prima femeie care a primit Premiul Pritzker pentru arhitectură. Zaha Hadid a murit ca urmare a unui atac de cord, joi, într-un spital din Miami unde a fost internată pentru a-i fi tratată bronşita.
     
    Biroul de arhitectură al Zaha Hadid plănuia să ridice şi în Bucureşti o clădire numită Dorobanţi Tower. Construcţia ar fi avut 200 de metri înălţime şi forma unui diamant înclinat. Clădirea a fost anunţată în 2008, iar planul era ca  turnul să aibă o suprafaţă desfăşurată de 100.000 de metri pătraţi, găzduind un hotel de 5 stele, un cazino, apartamente de lux, o zonă comercială, şi ar fi fost amplasat pe strada Mihai Eminescu, la intersecţia cu Calea Dorobantilor. Proiectul a fost abandonat.
     
    Dorobanţi Tower
    Dorobanţi Tower
     
    Foto: The Guardian
  • Top 10 inventii care au revolutionat omenirea

    Desi primii Homo Sapiens moderni au aparut in urma cu aproximativ 200.000 de ani, relativ recent prin comparatie cu varsta estimata la 4,53 miliarde de ani a Pamantului, oamenii si-au asigurat supravietuirea ca specie prin creativitate, de la primele unelte din piatra cioplita, pana la internet si la colonizarea spatiului extraterestru, scrie incont.stirileprotv.ro

    Live Science prezinta un top 10 al inventiilor care au revolutionat dezvoltarea societatii umane din negurile istoriei si pana in prezent.

    1. Roata
    Inainte de inventia rotii, la jumatatea mileniului patru inainte de Hristos, progresul omenirii si calitatea vietii erau sever limitate de greutatea lucrurilor care puteau fi transportate si de distanta pe care acestea puteau fi carate. Conform istoricilor si antropologilor, cea mai dificila parte nu a fost inventia rotilor in sine, ci conectarea acestora la o platforma pe care puteau fi transportate obiecte foarte grele. Carutele au facilitat dezvoltarea agriculturii si a schimburilor comerciale facand posibil transportul produselor inspre si dinspre piete. De asemenea, folosirea carutelor a facilitat mobilitatea populatiei. De la inventia lor si pana in prezent rotile au ramas parte integranta a stilului nostru de viata, fiind prezente in numeroase obiecte, de la ceasuri si pana la automobile, aparate de zbor sau in alcatuirea turbinelor.

    2. Cuiul
    Cuiul poate fi considerat, pe drept cuvant, o inventie aflata la baza societatii. Fara el intreaga civilizatie umana s-ar prabusi. Aceasta inventie extraordinar de importanta dateaza de peste 2000 de ani, din perioada Romei Antice si a devenit posibila odata cu dezvoltarea metalurgiei care a permis turnarea metalului in tipare.

    Citiţi mai multe pe www.incont.stirileprotv.ro

  • Termenul pentru plată pentru impozitele locale a fost prelungit până la 31 mai

    Termenul pentru plată pentru impozitele locale şi pentru depunerea unor declaraţii a fost prelungit cu trei luni, a anunţat miercuri Ministerul Finanţelor Publice.

    Astfel, termenul de declarare a clădirilor cu destinaţie nerezidenţială sau mixtă deţinute de persoanele fizice a fost prelungit de la 31 martie la 31 mai.

    De asemenea, persoanele fizice şi juridice pot depune declaraţii pentru mijloacele de transport şi mijloacele de transport radiate până la data de 31 mai (în loc de 31 martie).

    Primul termen de plată pentru impozitul pe clădiri, impozitul pe teren şi pe mijloacele de transport datorate de orice contribuabil a fost prelungit de la 31 martie la 30 iunie.

    Odată cu modificarea termenelor de declarare şi de plată sunt prelungite şi termenele legate de facilităţi.

    Contribuabilii care achită integral, până la 30 iunie 2016, impozitele pe clădiri, terenuri, mijloace de transport beneficiază de bonificaţia stabilită de către Consiliile locale. 

  • Cel mai bun motiv pentru a-ţi ascunde faţa pe Facebook

    Un grup de tineri din Cluj-Napoca şi-au făcut o misiune din a-i convinge pe oameni să citească mai mult. Înlocuirea „selfie-ului“ cu o fotografie cu o carte pe faţa utilizatorului, transport public gratuit pasagerilor care citesc sau reduceri pentru cititori la cabinetele stomatologice sunt câteva dintre acţiunile care le-au adus un număr de peste 55.000 de fani pe Facebook şi premisele unei comunităţi mai informate şi mai creative.  

    „Cititul este o activitate care ne hrăneşte şi pe care ar merita să o facem în fiecare zi. Nu toată ziua, dar în fiecare zi”, descrie Victor Miron motivul pentru care a iniţiat campania de promovare a lecturii „Cărţile pe faţă.“  Concret, aceasta constă într-o serie de acţiuni menite să demonstreze că lectura dezvoltă creativitatea, indiferent că vorbim despre proiecte precum „căsuţe de cărţi“ aflate în parcuri, gratuităţi pentru cititori sau chiar şi existenţa unor service-uri auto cu bibliotecă, unde, dacă mergi cu maşina la reparat, primeşti o carte la schimb.
    Totul a pornit însă de la prima acţiune a campaniei,  cea de la care i se trage şi numele: „A-ţi da cărţile pe faţă” înseamnă ca utilizatorii să posteze pe Facebook o fotografie în care îşi acoperă parţial sau total faţa cu o carte. Poza este postată, de preferat, la profil. „Ne dăm cărţile pe faţă deoarece credem că ne reprezintă. Cărţile ne recomandă mai mult decât culoarea ochilor”, explică Miron.

    Originar din Cluj-Napoca, tânărul lucrează ca marketing manager în cadrul unui service auto şi şi-a câştigat deja statutul de social media influencer pe baza campaniei „Pe drumul cel bun”, proiect de responsabilitate socială care promovează bunele maniere la volan, curtoazia între participanţii la trafic, care provoacă oamenii la un comportament civilizat pe stradă şi în maşini, cât şi prin comunitatea de consum colaborativ „Use Together“ (o comunitate online în care poţi împrumuta, oferi sau schimba obiecte personale cu alţi membri, gratuit).

    Ideea proiectului „Cărţile pe faţă“ a început să se contureze la final de 2013, când Victor Miron şi-a propus să reînceapă să citească mai mult. A respectat acest deziderat şi, după trei săptămâni în care a citit cel puţin câte o oră pe zi, a constatat că este mult mai creativ. „Văzând că mie îmi face bine să citesc, am îndrăznit să le propun şi altora“, povesteşte el. „Şi‑a dat pentru prima dată, cărţile pe faţă” în ianuarie 2014, fără să conştientizeze că acesta era debutul unei reale campanii de promovare a lecturii. De altfel, timp de trei săptămâni nimeni nu i-a urmat exemplul. A câştigat totuşi implicarea a sute de oameni în proiect, după ce a reuşit să convingă librăria Bookstory să ofere o reducere de 10% persoanelor care au o astfel de fotografie pe Facebook.

    Acţiunile de promovare a lecturii prin astfel de colaborări au continuat şi au ajuns până acum la 20. Printre acestea se află  un cabinet stomatologic „anti-cariat“, unde pacientul primeşte reducere dacă pagina sa de Facebook are o fotografie cu „cărţile pe faţă“ (până în prezent a ajuns la trei astfel de cabinete în ţară), ori distribuirea a zeci de mii de semne de carte cu mesajul „Dacă aştepţi un semn pentru a citi o carte, acesta este semnul“. Potrivit lui Miron, cel mai greu de realizat a fost proiectul de implementare a transportului gratuit Travel by Book, prin care şi-au propus să ofere transport public gratuit, dacă pasagerul citea pe parcursul călătoriei. I-au adresat această propunere primarului oraşului Cluj-Napoca, în direct, la radio, în martie 2014, propunându-i ca în ultima zi din lună cine merge cu autobuzul citind să nu plătească bilet. Chiar dacă ideea a plăcut, implementarea ei a fost amânată. În cele din urmă, gratuitatea a fost implementată la Cluj-Napoca în două ediţii, timp de cinci zile, iar ştirea despre eveniment a făcut înconjurul lumii după ce a apărut în The Independent, BBC Book Club sau pe France 2. „Am primit mesaje de la oameni de pe toate continentele care voiau să implementeze această gratuitate”, spune Miron. 

  • Imagini rare din “Trenul de fier”: cum arată o călătorie cu singurul tren din Mauritania

    În Mauritania mai există un singur tren în circulaţie, care opreşte într-o singură gară, timp de 5 minute, de-a lungul călătoriei sale zilnice de 700 de kilometri.

    A fost supranumit “Trenul de fier”, pentru că transportă cantităţi uriaşe de minereu de fier în oraşul Zouerat; există însă şi două vagoane pentru pasageri, unde biletele pentru călătoria de 16 ore costă în jur de 3 dolari.

    Mulţi nu îşi permit însă nici această sumă, aşa că se furişează în vagoanele de marfă şi dorm pe munţii de minereuri. Fotograful Daniel Rodrigues a făcut drumul până la Zouerat şi înapoi de două ori.

    Sursă foto: Washington Post

  • Lee Byung-chul şi Lee Kun-Hee

    Lee Byung-chul este fondatorul grupului Samsung şi unul dintre cei mai importanţi oameni de afaceri sud-coreeni. S-a născut pe 12 februarie 1910 în Uiryeong, în provincia Gyeongsangnam-do din Coreea de Sud, în familia unui important latifundiar. S-a înscris la Universitatea Waseda din Tokio, dar nu şi-a terminat studiile.

    După moartea tatălui său, cu banii obţinuţi în urma moştenirii, a pus bazele unei mori de orez, afacere care nu a avut succesul scontat şi pe care a hotărât să o închidă. Noul său pariu a fost o afacere de transport de bunuri, pe care a fondat-o în oraşul Daegu, la 1 martie 1938. Precursoare a grupului renumit astăzi, compania a primit numele Samsung (trei stele – n.r.). Samsung transporta bunuri în Coreea, dar şi în alte ţări şi ajunsese ca la începerea războiului din Coreea, în 1950, să fie una dintre cele mai mari companii de transport.

    După ce Seulul a fost cucerit de armata nord-coreeană, omul de afaceri şi-a relocat afacerea în Busan. Numărul mare de americani şi echipamente ce au sosit în Busan în următorul an şi jumătate de război s-a dovedit a fi în folosul afacerilor sale.

    În 1953, Lee Byung-chul a fondat Cheil Sugar, cunoscută astăzi drept CJ Cheiljedang. Aceasta a devenit foarte profitabilă, iar antreprenorul sud-coreean a folosit câştigurile obţinute pentru a fonda alte companii în industria electronicelor, auto, asigurări, textile şi a magazinelor universal. Fondatorul Samsung a murit pe 19 noiembrie 1987, la 77 de ani.

    La două săptămâni după moartea sa, preşedinţia Samsung a fost preluată de Lee Kun-hee, fiul său, care se alăturase grupului în 1968. La începutul anilor 1990, Lee a constatat că grupul producea cantităţi imense de produse de slabă calitate şi a hotărât să iniţieze o reformă. Şi-a propus să transforme compania într‑una internaţională şi, pentru a realiza acest lucru, a adus în companie angajaţi străini pe măsură ce a renunţat la o parte din cei locali. În 2008, Lee a fost acuzat de dare de mită unor procurori, judecători şi figuri politice din Coreea de Sud şi a fost găsit vinovat de evaziune fiscală.

    Procurorii au cerut să fie pedepsit cu şapte ani de închisoare şi cu plata unei amenzi de peste 300 de milioane de dolari; tribunalul a stabilit însă o amendă de 98 de milioane de dolari şi l-a condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare. Câteva luni mai târziu, preşedintele sud-coreean Lee Myung-bak l-a iertat pe Lee astfel încât acesta să rămână activ în Comitetul Olimpic Internaţional. După ce demisionase în aprilie 2008, Lee a anunţat întoarcerea sa ca preşedinte al companiei în martie 2010. Potrivit interviurilor acordate în presa internaţională, unul dintre principalele sale obiective este atragerea talentelor internaţionale în companiei, astfel încât să se asigure că grupul îşi va menţine poziţia de top la nivel mondial.

    Principalele subsidiare ale companiei sunt Samsung Electronics, Samsung Heavy Industries (companie constructoare de nave – n.r.), Samsung Engineering, compania de construcţii Samsung C&T şi producătorul de tehnologie a armelor şi optoelectronice Samsung Techwin.  Grupul avea venituri de 305 miliarde de dolari în 2014, iar averea lui Lee Kun-hee este estimată la 10,8 miliarde de dolari, potrivit presei internaţionale.