Tag: Strategie

  • Yahoo! ar putea vinde majoritatea activelor din Asia, tranzacţie estimată la 17 miliarde de dolari

    Planul ar putea fi discutat în şedinţa de joi a Consiliului de Administraţie al companiei, au adăugat sursele. Una dintre persoanele citate a arătat că şefii Yahoo nu vor să audă, momentan, de oferte de preluare integrală a companiei. Yahoo! se descurcă tot mai greu în lupta cu rivali ca Google şi Facebook, compania căutând măsuri de revigorare a afacerilor. Fosta glorie a internetului are o valoare de piaţă de circa 18,5 miliarde de dolari. Printre cele mai importante măsuri luate în calcul anterior de conducerea Yahoo se numără vânzarea de participaţii minoritare către fonduri de capital privat, variantă respinsă însă de acţionari importanţi ai companiei. Planul de despărţire de activele din Asia este considerat de analişti un rezultat al presiunilor exercitate de fondul Third Point, controlat de Dan Loeb, unul dintre cei mai importanţi acţionari ai Yahoo.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ce faci când preţul mic nu mai e suficient

    Vânzările pe internet, comenzile telefonice, transportul şi montajul gratuit, sfaturile specializate din partea designerilor pentru proiecte de amenajare, rate fără dobândă sau chiar produse cu etichete pentru nevăzători sunt soluţii pe care retailerii şi producătorii se bizuie pentru a-şi atrage clienţi. “Mizăm pe extinderea gamei de servicii şi în 2012”, spune încrezător Lars Lund, country manager kika România. Retailerul de mobilier şi decoraţiuni interioare are în acest moment un singur magazin pe piaţa românească, iar ţinta este să ajungă la opt spaţii. Nu există însă un interval anume de timp în care acest obiectiv ar trebui să fie atins şi compania se adaptează din mers la condiţiile din piaţă. Şi tocmai pentru că au un singur magazin, în Bucureşti, Lund vrea ca produsele pe care le vinde să ajungă şi în locuinţele din afara Capitalei. Pentru asta, de anul viitor clienţii vor putea face comenzile atât la telefon, cât şi online, iar kika va putea livra produsele oriunde în ţară. Pentru moment nu a fost stabilit un preţ concret pentru transport, compania purtând negocieri cu mai mulţi transportatori, dar Lund dă asigurări că va fi “un cost foarte competititv”. Livrările către clienţi sunt un filon pe care vrea să-l exploreze şi reţeaua Metro Cash & Carry România, după cum declara anterior pentru BUSINESS Magazin Dusan Wilms, CEO-ul companiei. Wilms preciza că Metro a demarat un proiect prin care să ducă la poarta clienţilor săi, preponderent revânzători şi firme din HoReCa, mărfurile de care au nevoie.

    kika a angajat şi un designer de interior care îi poate ajuta, fără niciun cost suplimentar, pe clienţii magazinului să-şi decoreze locuinţa. Şi cum tot mai mulţi clienţi preferă să-şi facă cumpărăturile aşezaţi confortabil în faţa calculatorului şi alegând de pe site-uri ce-şi doresc, kika va vinde toată gama de produse şi în mediul online. “Sperăm ca vânzările din online să ajungă la 4-5% din cifra de afaceri”, spune Lund. Retailerul a avut anul trecut o cifră de afaceri de 11,5 milioane de euro şi previzionează pentru anul în curs un avans de până în 10%.

    La acelaşi capitol al serviciilor, kika deja “a pus pe masă” anul acesta livrarea în 24 de ore fără costuri în plus, ridicarea mobilierului vechi şi montarea parchetului cumpărat. Termenul de livrare a fost redus sensibil – în urmă cu doi ani, când Lund a preluat conducerea operaţiunilor din România, puteau trece chiar şi câteva zile până când canapeaua nou cumpărată ajungea în livingul clientului. Dă şi soluţia pentru cei care nu au ce face cu un obiect vechi de mobilier pe care îl înlocuiesc cu unul nou. “Putem lua noi o canapea veche din locuinţa cumpărătorului şi dacă poate fi recondiţionată o donăm, iar dacă este în stare foarte proastă o aruncăm”, adaugă Lund. Totuşi, nu toate produsele din portofoliul retailerului pot fi livrate în 24 de ore, pentru că nu pot fi ţinute în stoc foarte multe, iar gama este extinsă. “Doar pentru canapele sunt 70.000 de variante de produse”, punctează şeful kika; spre comparaţie, spaţiul de depozitare al magazinului plasat în Militari, lângă intrarea pe autostrada Bucureşti-Piteşti, este de 15.000 mp.

  • Apple va lansa iPhone 5 anul viitor. Ce dorinţă a lui Steve Jobs nu a fost respectată de companie

    Noul iPhone 5 va fi complet diferit de iPhone 4 şi de ultima variantă a acestuia, iPhone 4s, informează Daily Mail. Principala modificare a telefonului este legată de o dorinţă a cofondatorului Apple, Steve Jobs, care nu a fost respectată de către cei care au proiectat iPhone 5. Acesta nu a vrut ca iPhone-ul să aibă un ecran mai mare, dar cei care lucrează la ultimul model de smartphone nu au ţinut cont de dorinţa lui.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Lodgy – Numele maturizării Dacia

    Cum arată Dacia Lodgy (GALERIE FOTO)

    “Dacă vă uitaţi la Logan, apoi la Sandero şi Duster, iar acum la Lodgy, veţi vedea că unele trăsături se păstrează, însă trecerea la nivelul următor de design este firească şi menţine direcţia pe care Dacia a impus-o de-a lungul timpului”, a declarat, săptămâna trecută, la Paris, Eric Pasquez, director gamă entry în cadrul Renault. Oficialii Dacia-Renault au prezentat, la atelierele companiei, modelul Lodgy pe care intenţionează să-l folosească în competiţia automobilistică de iarnă Andros.

    Varianta de serie a Lodgy urmează să fie adusă în faţa publicului la Salonul Auto de la Geneva din 2012 şi lansată ulterior pe piaţa europeană, după cum susţin surse din cadrul companiei. Modelul Lodgy va fi produs exclusiv în fabricile Renault din Tanger, Maroc, dat fiind că doar una din zece maşini produse de Dacia la Mioveni se mai vinde în România, iar costurile legate de transport şi forţă de muncă sunt mai reduse în statul nord-african. “Emoţional vorbind, nu ne-am fi dorit o astfel de veste pentru că centrul de greutate se mută înspre alte meleaguri şi am putea să ne gândim chiar la un precedent”, spune consultantul economic Ionel Blănculescu.

    Trecând însă peste partea sentimentală, decizia francezilor arată că brandul Dacia s-a maturizat şi trece acum de la faza de specializare, pornită cu modelul Logan, la cea de diversificare. Iar diversificarea înseamnă noi modele şi noi locuri de producţie, în linie cu cererile din piaţă. “Este vorba despre o operaţiune firească, logică, de management, iar pentru imaginea Dacia în lume diversificarea este benefică. Nu e vorba de o mutare, ci de o diversificare”, adaugă Blănculescu, care vede firească decizia de apropiere faţă de pieţele cu potenţial ridicat din America de Sud şi vestul Europei.

    Fabrica de la Mioveni ar urma să funcţioneze în continuare la foc continuu şi să producă modelele Logan, Sandero şi Duster. “Aşa cum am obişnuit până acum clienţii Dacia, modelul de serie Lodgy va avea acelaşi avantaj în materie de preţ comparativ cu modelele concurente, ceea ce înseamnă o diferenţă de preţ de 3.000-4.000 de euro”, a declarat în cadrul prezentării Gerard Detourbet, director program entry al Renault.

    Introdus în Franţa în 2005, brandul Dacia a devenit un jucător important în piaţa auto din Hexagon. Peste 360.000 de vehicule s-au vândut în ultimii şase ani. Cu o cotă de piaţă de 3,4% la finele lunii octombrie 2011, Dacia este al optulea cel mai puternic brand producător de maşini de familie, iar în materie de vânzări se situează pe poziţia a cincea.

    Conceptul Lodgy va apărea în faţa a 50.000 de fani, cu prilejul competiţiei Trophee Andros, care va debuta în prima săptămână a lunii decembrie la Val Thorens în Franţa. “Imaginea produsului este pusă astfel în valoare la costuri mult mai reduse. De-a lungul timpului, Dacia a preferat să îşi consolideze imaginea mai puţin prin reclame agresive şi mai mult prin sport”, a mai declarat Gerard Detourbet, director program entry al Renault. Fără vreo legătură cu modelul Logan, numele Lodgy a fost ales pentru că sugerează ideea de locuinţă, adăpost, casă. De această dată, casa noului monovolum va fi Marocul.

  • Ce strategie foloseşte Apple pentru a-şi asigura succesul

    Eficienţa şi ingeniozitatea de care a dat dovadă Cook i-a câştigat încrederea lui Steve Jobs, care l-a ales urmaş la conducerea companiei Apple. Cook este cunoscut şi pentru că le dă angajaţilor o carte despre importanţa logisticii – “Competing against time”. Cook foloseşte o expresie când vine vorba de sistemul de procurare a materiilor prime-fabricaţie-distribuţie: “Nimeni nu vrea să cumpere lapte stricat”.

    Conform mărturiei unor foşti angajaţi, directori, experţi în management şi furnizori ai companiei Apple, Tim Cook a dezvoltat un sistem care controlează toate aspectele legate de design, procurarea de materiale şi comerţ. Datorită volumului de materiale de care are nevoie compania pentru a-şi fabrica bunurile electronice, dar şi datorită modelului de business, Apple beneficiază de reduceri mari din partea furnizorilor şi a distribuitorilor. “Logistica este la fel de importantă pentru Apple ca inovaţia tehnologică şi marketingul. Compania a dus excelenţa operaţională la un nivel fără precedent”, spune Mike Fawkes, fostul şef de distribuţie de la Hewlett-Packard.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • Vă plac cizmele UGG? Iată cum arată purtate şi de bărbaţi – GALERIE FOTO

    Deocamdată, doar vedetele de afară le poartă, însă probabil nu va mai dura mult până când vom vedea şi bărbaţi de rând încălţaţi în UGG.

    Chiar dacă părerile criticilor de modă nu s-au conturat încă într-o direcţie clară şi nici nu există un “ghid de purtare” al cizmelor UGG, se pare că faimoasele încălţări îşi găsesc tot mai mulţi adepţi. Iată cum arată cizmele în picioarele bărbaţilor celebri de afară:

  • Un japonez în căutarea de investiţii

    Shuichiro Nishioka este directorul general al biroului Mitsubishi Corporation de la Bucureşti şi primul client al unui automobil electric din Capitală, care, nicio surpriză, este un Mitsubishi iMiEV. “M Car Trading este distribuitorul Mitsubishi Motors în România. Ei importă direct de la ei maşinile. Mitsubishi Corporation face parte din acelaşi concern cu Motors, dar sunt două companii distincte. Noi îi susţinem şi mai achiziţionăm maşini de la ei, dar nu există un contract direct cu ei. Noi suntem interesaţi de ei deoarece brandul este foarte important pentru noi. Şi din punct de vedere al imaginii este bine să avem la firmă o astfel de maşină. Cei de la Mitsubishi au anunţat deja că vor lansa şi o versiune îmbunătăţită a lui iMiEV şi atunci probabil vom mai achiziţiona încă una”, spune Shuichiro Nishioka.

    În România Mitsubishi Corporation se ocupă de comerţ şi investiţii. Japonezii au deschis biroul de la Bucureşti în 2006 şi de atunci au fost implicaţi în proiecte din sectorul energetic, cum este cel de modernizare a centralei de la Turceni, proiect pentru care Banca Japoniei pentru Cooperare Internaţională a acordat un împrumut de 150 de milioane de euro. Proiectul prevede construirea unui sistem de desulfurare a gazelor arse şi construcţia altor facilităţi pentru patru din blocurile energetice.

    Cel de-al doilea proiect de care sunt acum interesaţi cei de la Mitsubishi Corporation este cel al liniei de metrou care va face legătura cu aeroportul Otopeni, în condiţiile în care guvernul Japoniei a luat la începutul lui 2010 decizia de a acorda României un împrumut de tip ODA (asistenţă de stat pentru dezvoltare)” în valoare de aproximativ 315 mil. euro. “Economia României încă nu nu a depăşit perioada de criză, aşa cum nici volumul businessului nu şi-a revenit încă. Mai mult, anul acesta, în martie, Japonia a fost afectată de cutremur şi tsunami iar o parte a industriei japoneze încă nu şi-a revenit. Spre exemplu, noi doream să exportăm anvelope din Japonia, dar fabrica a fost afectată şi nu au mai avut capacitate şi pentru export. Momentan yenul japonez este puternic faţă de euro. Din punct de vedere al comerţului, nu este un lucru bun, dar atunci când vine vorba de investiţii, ne avantajează. Iar noi acum monitorizăm posibile investiţii în România”, spune şeful biroului local al Mitsubishi Corporation. Demersul Mitsubishi nu este chiar singular pe piaţa românească, unde mai activează şi alte companii japoneze, implicate în producţia de componente auto. Spre exemplu, firma Flexitech Ro este o companie mixtă deţinută de Mitsubishi Corporation, în timp ce Meiji Flow System produce conducte pentru sistemul de frânare în România. “Sunt deja companii japoneze care investesc în industria auto locală, precum Yazaki sau Sumitomo. În următorii zece ani estimăm că venitul mediu în România se va apropia de cel din Europa şi implicit va exista şi un volum ridicat de business. Economia României a atins punctul de minim, iar acum îşi revine încet; nu este o situaţie tipică României, ci mai multor economii europene”, a subliniat Nishioka. Printre cele mai mari investiţii ale companiilor japoneze în România sunt cele ale producătorilor de componente precum Yazaki, Sews sau Takata Petri. Yazaki România a investit pe piaţa locală peste 85 de milioane de euro şi are 5.000 de angajaţi. Ultima investiţie a companiei se ridică la 2 milioane de euro într-o nouă unitate de producţie la Caracal, care va livra de anul viitor cablaje pentru modelul Ford B-Max asamblat la Craiova. Până în primul trimestru al anului viitor investiţia de la Caracal va creşte la 4 milioane de euro, liniile de producţie pentru componentele viitorului B-Max fiind deja instalate. Producţia la Caracal a demarat în luna martie a acestui an, în prezent acolo fiind produse cablaje pentru modelul Ford Fiesta asamblat în Germania, la Köln.

    Raportat la celelalte investiţii realizate de furnizori ai Ford, cum este fabrica de componente auto IAC Group de la Balş în care americanii au investit 58 de milioane de euro sau chiar cele de pe platforma industrială de la Craiova, precum Johnson Controls care investeşte 10 milioane de euro, unitatea din Caracal este de dimensiuni mai mici, dar cu un impact mai mare asupra zonei, pe fondul numărului mai mare de şomeri. Spre exemplu, la IAC vor lucra 400 de salariaţi atunci când fabrica va produce la capacitate maximă, iar Johnson Controls aproximativ 200. Potrivit declaraţiilor lui Jorge Damasceno, directorul general al Yazaki România, la noua fabrică lucrează deja peste 500 de salariaţi, urmând ca anul viitor numărul acestora să crească la 1.000, cu 200 mai mult decât planurile iniţiale ale japonezilor.

    “Estimăm o creştere de 20-25% a businessului Yazaki în România anul viitor pe fondul noii fabrici din Caracal. Vom demara producţia pentru Ford România la începutul anului viitor. Anul viitor vom produce în continuare şi pentru Fiesta în paralel cu B-Max. Momentan nu există planuri pentru alte modele Ford, dar dacă vor exista oportunităţi, le vom lua în calcul”, spune şeful Yazaki România.

  • Google şi Samsung au amânat prezentarea unui nou produs din cauza morţii lui Steve Jobs

    Samsung a trimis luna trecută invitaţii pentru un eveniment în San Diego, care ar fi inclus prezentarea unor funcţii noi ale sistemului de operare Android al Google, destinat telefoanelor mobile. Decizia de amânare a prezentării nu are legătură cu probleme tehnice, a declarat Kim Titus, purtător de cuvânt al Samsung Electronics. “Am decis că nu este momentul potrivit să anunţăm un nou produs când lumea îşi exprimă respectul pentru Steve Jobs. Industria de profil nu a mai pierdut o astfel de figură emblematică. Am decis că aşa este corect să procedăm”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Apple mizează pe vânzările din străinătate pentru a rămâne în top şi fără vizionarul Jobs

    Steve Jobs, fost director general şi cofondator al Apple, a decedat miercuri la vârsta de 56 de ani, în urma unor grave probleme de sănătate. Compania vrea să îşi continue expansiunea pe pieţe precum China, prin vânzările de iPhone şi iPad şi ale versiunilor îmbunătăţite ale acestora, dar şi prin noul serviciu iCloud, care facilitează schimbul de informaţii prin intermediul acestor aparate. Pentru directorul general Tim Cook provocarea va fi dezvoltarea noii generaţii de produse “hot sellers” şi confruntarea cu concurenţa pe pieţe unde Jobs a făcut pionierat.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Guvernul creează un consiliu pentru o altă strategie economică, de această dată pe competitivitate

    Noua structură va fi condusă de consilierul economic al premierului, Andreea Paul-Vass. “Este vorba de o platformă guvernamentală, pe baza unui parteneriat public-privat, care să asigure un dialog autentic între maşinăria guvernamentală, mediul de afaceri şi mediul universitar şi academic. Obiectivul major al Consiliului este elaborarea Strategiei Naţionale de Competitivitate România 2020. Va oferi o viziune integrată asupra acestui aspect şi va fundamenta politicile publice”, a declarat Vass. Potrivit acesteia, Consiliul va fi format din 20 decidenţi din instituţiile centrale, experţi din cele mai competitive 12 universităţi, precum şi 40 reprezentanţi ai companiilor care sunt cele mai mare angajatoare şi contributoare la bugetul de stat.

    Mai mult pe www.mediafax.ro