Tag: smartphone

  • Idee ingenioasă de marketing: hoteluri cu program de “dezintoxicare digitală”

    Raportul World Travel Market Global Trends, citat de CNN, menţionează “dezintoxicarea digitală” drept una dintre cele mai importante tendinţe în industria turistică pentru 2013, având în vedere importanţa dependenţei de internet şi de gadgeturi pentru majoritatea turiştilor. 80% dintre americanii posesori de smartphone-uri nu pleacă niciodată din casă fără acestea, arată un studiu Google, iar un studiu TripAdvisor arată că aproape 50% dintre posesorii de telefoane mobile le folosesc în vacanţă ca să facă poze şi să le posteze pe reţelele sociale, să găsească pe net trasee, restaurante, puncte de interes turistic.

    În martie, hotelul Westin din Dublin a iniţiat un program de ” dezintoxicare digitală”, prin care turiştii proaspăt sosiţi îşi depozitează gadgeturile într-un seif, iar în schimb primesc un “kit de supravieţuire” incluzând o hartă cu trasee pentru plimbări pe jos, un joc “offline” cum ar fi monopoly, scrabble sau şah, toate cele necesare pentru plantat copaci şi alte astfel de metode de a le reaminti că există viaţă şi în afara unui ecran de iPad.

    Via Yoga, companie care vinde pachete turistice în Mexic şi Costa Rica, oferă o reducere de preţ de 15% pentru toţi turiştii dispuşi să renunţe la smartphone sau la tabletă pe durata sejurului. “Am văzut că mulţi clienţi folosesc gadgeturile inclusiv la masă ori la piscină. Aşa ajuns ca pur şi simplu să ignore tocmai experienţele şi activităţile pentru care au plătit venind aici”, declară pentru CNN fondatoarea companiei, Suzie Cavassa.

  • iPHONE 5 ÎN ROMÂNIA: Cât costă smartphone-ul produs de APPLE

    În celelelate magazine din reţeaua teritorială a operatorului vânzarea telefoanelor va începe vineri, la ora 00.00. Pentru acelaşi tip de abonament, varianta de 32 GB a telefonului Apple costă 1.449 lei, iar cea de 64 GB – 1.899 lei. Abonamentul Cosmote Smart XXL (55,8 euro/lună) include 500 de minute naţionale/internaţionale, 3.000 de minute în reţea, 3.000 de mesaje scrise (SMS-uri) în reţea, 3,000 de minute în reţeaua Romtelecom, 500 de MMS-uri şi trafic de date de 2,5 GB. În cazul abonamentului Cosmote Smart XL, care costă 37,2 euro/lună, terminalul iPhone 5 va fi comercializat la un preţ de 1.499 lei (varianta 16 GB), 1.949 lei (32 GB) sau 2.399 lei (64 GB). Pentru abonamentul Cosmote Smart L, tarifat cu 28,52 euro/lună, telefonul Apple va avea un preţ de vânzare de 1.649 lei (varianta 16 GB), 2.099 lei (32 GB) şi 2.549 lei (64 GB).

    Mai multe pe mediafax.ro

  • 24Banking a devenit cea mai instalată aplicaţie de mobil în România

    Prin 24banking, aplicaţie pentru telefoanele smartphone cu sisteme de operare Android şi IOS, clienţii pot contacta banca, pot afla ultimele noutăţi despre BCR, pot afla cursul valutar BCR şi pot găsi cea mai apropiată unitate şi cel mai apropiat ATM, dar mai ales pot accesa serviciul de internet banking al BCR, consultând informaţii despre propriile conturi şi efectuând cele mai uzuale tranzacţii.

    “Clienţii îşi doresc tot mai mult să interacţioneze cu banca fără să se mai deplaseze în unităţi. Am observat că telefonul mobil este preferat atât pentru informare, cât şi pentru tranzacţionare şi cumpărare de produse noi”, a declarat Bogdan Marin, Director pentru Managementul Canalelor Retail BCR.

    “Clientii ne confirmă că îşi doresc să acceseze banca direct de pe telefonul mobil. Serviciul m.24banking.ro a fost foarte bine primit, în primele zece luni avem peste 102 milioane de lei tranzacţionate, în mai mult de 28.000 de operaţiuni efectuate şi peste 320.000 de interogări de sold şi istoric de tranzacţii. Aplicaţia 24banking reprezintă o evoluţie firească a serviciilor de mobile banking, în contextul creşterii continue a adopţiei telefoanelor de tip smartphone în România”, mai spune Marin.

    Aplicaţia 24banking poate fi descărcată gratuit din Play Store sau AppStore:

    https://play.google.com/store/apps/details?id=at.spardat.bcrmobile

    https://itunes.apple.com/us/app/24banking/id542333416

  • Profit record pentru Samsung. Compania îşi consolidează poziţia de lider pe piaţa smartphone-urilor

    Profitul net în perioada de trei luni încheiată la 30 septembrie a urcat cu 91%, la 6.560 miliarde de woni (6 miliarde de dolari), în timp ce analiştii anticipau 6,25 miliarde de woni. Câştigul la divizia de telefoane mobile a avansat, după ce introducerea Galaxy S III şi Note II au ajutat grupul să concureze mai bine cu Apple, un client cheie al operaţiunilor de componente, dar rival în procese legate de patente pe patru continente. Samsung se va confrunta cu o piaţă mai dificilă în perioada vânzărilor de sărbători, după ce şi Apple şi-a îmbunătăţit oferta de produse, prin introducerea unui nou iPhone, a iPad mini şi a unui nou iPad clasic. De asemenea, Microsoft a lansat tableta Surface.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Samsung a lansat o variantă mini a smartphone-ului Galaxy S III

    “Dacă speraţi la cel mai bun telefon Android al Samsung, pregătiţi-vă să fiţi dezamăgiţi. Galaxy S III Mini este într-adevăr mai compact faţă de Galaxy S III, având în vedere ecranul touchscreen HD de 4 inci, faţă de 4,8 inci la Galaxy S III, dar şi specificaţiile au fost reduse”, scrie Wall Street Journal. Ecranul (Super AMOLED WVGA) are o rezoluţie de 800 x 600 pixeli, faţă de 1.280 x 720 în cazul predecesorului mai mare. Camera principală de 8 megapixeli a S III a fost înlocuită cu una de 5 megapixeli, iar cea frontală cu una VGA. Dimensiunile telefonului sunt 121,55 mm, 63 mm, 9,85 mm, iar greutatea de 111,5 grame.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Smartphone-ul Windows, la orizont

    Telefonul Microsoft se diferenţiază de celelalte modele cu sistem de operare Windows prezente pe piaţă, fiind un produs unic, a afirmat o sursă din companie, care nu a furnizat şi informaţii despre dotările smartphone-ului, preţuri sau data preconizată pentru lansare. Persoana citată a precizat însă că prototipul este deja în curs de testare.

    Steve Ballmer, şeful Microsoft, a prezentat în iunie tableta Surface, demonstrând că firma are resursele necesare pentru a crea un produs hardware propriu complet nou în spatele uşilor închise. Compania a evitat scurgerea de informaţii în presă până la scurt timp înainte de dezvăluirea tabletei. Surface va fi disponibilă după lansarea Windows 8, programată pentru 26 octombrie.

    Windows Phone 8 a fost adoptat de Nokia, principalul partener hardware al Microsoft, dar şi de Samsung şi HTC, care au prezentat propriile modele concurente. Telefoanele Windows Phone 8 vor fi disponibile undeva în luna noiembrie, după lansarea sistemului de operare.

  • Ce oferă noua aplicaţie de mobile banking de la UniCredit

    O inovaţie aplicată pentru serviciile bancare pe telefonul mobil, comparativ cu utilizarea unui desktop/laptop, este înlocuirea token-ului cu un program de securitate în aplicaţie. Astfel, codul de securitate poate fi acum introdus direct de pe terminal/telefonul mobil. Accesul la aplicaţie este, astfel, protejat de codul de activare, codul PIN definit de client şi de codul de securitate încorporat în aplicaţie.

    Costurile de utilizare se ridică la 2 lei pe lună, iar serviciul este oferit gratuit în cadrul anumitor pachete. Pentru tranzacţiile efectuate prin mobile banking, clienţilor le sunt percepute aceleaşi comisioane aferente plăţilor efectuate prin online banking. Operaţiunile efectuate prin ambele canale sunt gratuite în cazul tranzacţiilor între conturi deschise la UniCredit Ţiriac Bank sau cu 50% mai ieftine în raport cu cele efectuate la ghişeele băncii în cazul tranzacţiilor către conturi deschise la alte bănci.

    “Mobile B@nking şi Online B@nking reprezintă unele dintre cele mai dinamice servicii oferite de banca noastră, deoarece suntem conştienţi că este foarte important să ţinem pasul cu inovaţiile tehnologice”, a declarat Bogdan Spuză, director de marketing & segmente în cadrul diviziei Retail a UniCredit Ţiriac Bank.

    Numărul utilizatorilor de servicii bancare prin internet de la UniCredit Ţiriac Bank a ajuns, la jumătatea acestui an, la peste 116.000 de clienţi, dintre care peste 79.000 sunt persoane fizice şi 37.000 persoane juridice.

  • iPhone 5, pus în vânzare: Cum au reacţionat fanii smartphone-ului Apple la deschiderea magazinelor

    iPhone 5 intră la vânzare vineri în mai multe ţări, Australia fiind urmată de Japonia, Singapore, Hong Kong, Franţa, Germania şi Marea Britnie, Statele Unite şi Canada. Startul a fost dat în Australia, prima ţară pe calendarul de vânzări al Apple. Sute de oameni au stat la cozi în Sydney, unii aşteptând chiar şi 68 de ore pentru cea mai nouă versiune a popularului smartphone. Entuziasmul a fost atât de mare încât casa de pariuri online Sportsbet.com a organizat pariuri privind lungimea cozii de la magazinul Apple din Central Business District din Sydney sau cele mai populare aplicaţii descărcate. Un reprezentant al site-ului mobilephonefinder.com, Todd Foot, a afirmat că este prima persoană din lume care a cumpărat un iPhone 5 vineri dimineaţa, după ce a aşteptat la coadă încă de marţi. Foot a declarat că a identificat, deja, probleme cu serviciul de hărţi al sistemului de operare iOS 6 al telefonului Apple.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Reparaţiile pentru iPhone au ajuns la 6 miliarde de dolari în SUA, din 2007. Care sunt motivele stricării smartphone-ului

    O husă pentru iPhone poate costa în SUA începând de la 5 dolari, dar măsurile mai scumpe de protejare a smartphone-ului ajung până la 80 de dolari, în timp ce costurile americanilor pentru reparaţii aduse celui mai popular smartphone din lume au ajuns la 5,9 miliarde de dolari de la lansarea primului model în 2007, arată un studiu al firmei SquareTrade, furnizor de planuri de asigurare pentru electronicele de consum.

    Citat de Bloomberg Businessweek, studiul a fost publicat la circa o săptămână după lansarea ultimei generaţii a smartphone-ului, iPhone 5. Apple a anunţat luni că a primit 2 milioane de precomenzi în 24 de ore pentru iPhone 5, de peste două ori mai mult faţă de precedentul record stabilit de iPhone 4S în octombrie 2011.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • ANALIZĂ Wall Street Journal: Este iPhone 5 plictisitor?

    Noul iPhone, prezentat miercuri de Apple, este mai subţire, are ecran mai mare, poate fi conectat la reţele de date 4G şi dispune de un procesor mai rapid. Asistentul vocal Siri a devenit şi mai puternic, notează cotidianul american Wall Street Journal (WSJ).

    Totuşi, puţini au calificat noul smartphone drept un pas mare în privinţa inovaţiei.

    În plus, iPhone 5 nu are mai multe din caracteristicile care devin standard la produse ale rivalilor. Acestea, precum modalităţi de plată cu telefonul sau ecrane chiar şi mai mari, atrag aprecierea criticilor şi cumpărătorilor. Consumatorii şi specialiştii din industrie s-au plâns în ultimele luni că iPhone nu oferă mai mult. Chiar şi unii fani Apple au pus întrebarea dacă iPhone poate continua să lase în urmă concurenţa sau va deveni neinteresant. Un angajat al companiei americane a mărturisit recent că spera ca smartphone-ul să vină cu schimbări mai semnificative

    Cititit mai multe pe www.mediafax.ro