Tag: rezultate

  • Cezar Preda: Vitejii de la Bucureşti, care se fofilează, să vină la Buzău şi să obţină rezultate

     Cezar Preda a declarat vineri, într-o conferinţă de presă la Buzău, că nu va reveni asupra deciziei şi nu va prelua din nou conducerea organizaţiei buzoiene a PDL.

    Precizarea a venit după ce miercuri, prezent la Buzău la Biroul Permanent Judeţean al partidului, Cătălin Predoiu declara că se poartă discuţii cu Cezar Preda pentru ca acesta să revină în fruntea filialei buzoiene a PDL.

    “Vitejii de la Bucureşti se fofilează toţi. E uşor să spui de Buzău, dar îi invit pe cei din BPN care nu sunt şefi de organizaţii şi care vin din organizaţii foarte puternice ale partidului să vină aici şi să obţină rezultate nemaipomenite. Dar, după cum vedeţi… Eu nu ştiu ce speră ei, treaba lor, decizia mea e clară, nu o să revin sub nicio formă, am treaba mea ca deputat şi voi sprijini partidul peste tot”, a declarat Cezar Preda.

    Prim-vicepreşedintele PDL Cătălin Predoiu a declarat, miercuri, la Buzău, că soluţia “cea mai bună” pentru organizaţia buzoiană a partidului este “revenirea lui Cezar Preda” în fruntea filialei.

    Cititi mai multe pe www.meidafax.ro

  • Studiu de caz: Strategie de exportat vin românesc

    CONTEXTUL: Piaţa vinului a scăzut în fiecare an de criză, ajungând în 2012 la o valoare estimată la 300 de milioane de euro, faţă de cele 500 de milioane de euro la care se plasau vânzările în 2008. 2014 va fi primul an de la debutul crizei când piaţa vinului ar putea înregistra o creştere modestă de 5%. Piaţa a fost zguduită şi de puterea redusă de cumpărare a românilor, coroborată cu exporturile scăzute de vin (22 milioane de euro în 2012), la jumătate faţă de nivelul importurilor.

    DECIZIA: Creşterea capacităţii de producţie şi diversificarea ofertei de vinuri prin cultivarea a peste 20 de soiuri de struguri şi prin retehnologizarea unei crame pentru care grupul a investit până în prezent circa 20 de milioane de euro. Anul trecut, a început creşterea capacităţii de producţie în cramă, prin noi investiţii care vor totaliza anul acest un milion de euro şi prin noi suprafeţe de vie cultivate în intervalul 2012-2013, în urma unei investiţii de 2,5 milioane de euro. Vinurile ţintesc consumatorii, interni sau externi, pe mai multe niveluri de produs. Anul trecut, compania s-a concentrat pe vinurile premium, lansând şi un nou brand, Selene.

    CONSECINŢE: Cifra de afaceri cumulată a celor trei companii care compun Grupul Recaş a ajuns în 2013 la 24 milioane de euro, în creştere cu 20% faţă de anul anterior şi dublu faţă de acum cinci ani. În 2014, creşterea internă este estimată la 15%, iar pentru exporturi poate ajunge la 50%.


    În 2O13-2O14 am concentrat investiţiile atât în vie, cu 96 de hectare noi plantate, cât şi în mai multe combine de recoltat struguri şi în cramă, pentru care estimăm o creştere a capacităţii de producţie primare până la trei milioane de litri”, descrie strategia de investiţii Philip Cox, unul dintre proprietarii Grupului Cramele Recaş, format din companiile Cramele Recaş, Cramele Recaş Prod şi Cramele Recaş Group. Utilajele de ultimă generaţie pentru creşterea capacităţii de prelucrare şi îmbuteliere a vinului – printre care un filtru, şini de stabilizat vinurile, aparate cu automatizare a zonei de îmbuteliere – au totalizat anul trecut 500.000 de euro şi au făcut posibilă creşterea vânzărilor, atât pe plan intern, cât şi în afara graniţelor. Creşterile se justifică, potrivit reprezentanţilor grupului, printr-o strategie care să ofere vinuri cu un raport calitate/preţ adaptat pieţei şi prin diversitatea de soiuri pe niveluri de produs. În prezent, Recaş cultivă peste 20 de soiuri de struguri, din care produc peste 150 de etichete de vin, adaptate nevoilor din piaţa internă sau externă. Spre exemplu, anul trecut, compania a reînceput să producă vin spumant după 20 de ani, intrând pe piaţă cu două vinuri din gama premium Sole. În total, compania acoperă piaţa prin nouă branduri, de la „vinuri de zi cu zi„ şi până la produse premium. Acestea ajung în 27 de ţări şi în toate judeţele din România, atât în supermarketuri, cât şi în segmentul HoReCa.

  • Tânărul de 36 de ani care produce în România cel mai bun antivirus din lume

    În evaluările la care au fost supuse soluţiile destinate consumatorilor individuali, Bitdefender a obţinut scor maxim la protecţia utilizatorilor împotriva viruşilor şi a atacurilor zero-day şi a fost produsul cu cel mai redus impact asupra performanţei sistemului.

    “După încă un an de teste, Bitdefender dovedeşte din nou că este mai bun decât alte soluţii antivirus de top în păstrarea dispozitivelor departe de infecţii. După evaluări riguroase, Bitdefender s-a dovedit extrem de performant şi mai discret ca niciodată – toate acestea cu un impact minim asupra performanţei PC-ului”, a declarat Andreas Marx, CEO AV-TEST.

    Premiile AV-TEST Best Protection 2013 şi Best Performance 2013 vin la câteva luni după ce Bitdefender a lansat cea mai recentă generaţie de produse. Inovaţiile incluse în acestea cuprind noua tehnologie Photon™, ce se adaptează perfect fiecărui computer pentru o scanare rapidă, un timp mai bun de pornire şi o interacţiune uşoară cu aplicaţiile.

    Recent, Bitdefender a obţinut şi premiul pentru protecţie proactivă acordat de AV-Comparatives, un alt institut major independent de testare, distincţia întărind poziţia de lider global în detectarea ameninţărilor necunoscute pe care Bitdefender o deţine.

    Florin Talpeş şi Bogdan Dumitru sunt oamenii din spatele imperiului Bitdefender, produsul românesc care ajunge zi de zi la peste 500 de milioane de utilizatori din zeci de ţări. Bitdefender este astăzi producătorul uneia dintre cele mai performante şi eficiente game de soluţii de securitate informatică atestate pe plan internaţional. În fiecare zi, tehnologia Bitdefender protejează datele digitale ale 500 de milioane de utilizatori.

  • Sony înrăutăţeşte estimarea privind rezultatele şi confirmă că discută vânzarea diviziei de PC-uri

     Compania se aşteaptă la o pierdere de 110 miliarde de yeni (1,1 miliarde de dolari) pentru anul fiscal care se încheie în martie, după ce anterior anticipa profit de 30 de miliarde de yeni, potrivit Wall Street Journal.

    Sony a confirmat joi informaţiile apărute în presa internaţională privind discuţiile de vânzare a Vaio către fondul de capital privat Japan Industrial Partners, adăugând că speră să încheie tranzacţia până la 1 iulie. Valoarea tranzacţiei este estimată de presa niponă la circa 400 de milioane de dolari.

    De asemenea, divizia de televizoare va fi separată de restul afacerilor, urmând să fie operată ca subsidiară. Compania estimează pierderi de 25 de miliarde de yeni pentru întregul an din producţia de televizoare.

    Programul de restructurare prevede şi desfiinţarea a 5.000 de locuri de muncă, 1.500 în Japonia şi 3.500 în străinătate, până în martie 2015.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Iohannis, despre măsura privind ratele la bănci: Nu va da rezultate decât în talk-show

     Klaus Iohannis a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că înjumătăţirea ratelor nu i se pare “o măsură bună”.

    “Nu mi se pare o măsură bună. Nu a fost discutată în PNL, nu ştiu dacă a fost discutată în PSD. După părerea mea, nu va da rezultate decât în talk-show. Nu cred că este o măsură bună pentru oamenii care au venituri mici, care, peste doi ani, vor trebui să plătească o rată considerabil mai mare decât cea pe care o plătesc acum”, a declarat Iohannis.

    Potrivit acestuia, este “extrem de discutabil faptul ca o parte din aceste rate să fie scutite prin neplata impozitului pe venit”.

    “Impozitul pe venit este o sursă importantă de finanţare şi a statului şi a administraţiei locale, or să renunţăm aşa uşor la impozitul pe venit nu mi se pare în regulă”, a spus Iohannis.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Twitter a raportat o pierdere mai mare decât anticipau analiştii. Acţiunile au scăzut cu 19%

     În trimestrul al patrulea din 2012, Twitter a consemnat o pierdere de 8,7 milioane de dolari. Analiştii consultaţi de Bloomberg anticipau un rezultat negativ de 253,3 milioane de dolari pentru ultimele trei luni din 2013.

    Twitter a înregistrat în trimestrul al patrulea 241 de milioane de utilizatori activi lunar, în creştere cu 30% faţă de 185 milioane în urmă cu un an. Avansul a încetinit însă comparativ cu perioada anterioară, când creşterea s-a situat la 39%.

    Gradul de utilizare a scăzut, la 148 de miliarde de vizionări, faţă de 159 miliarde în trimestrul al treilea.

    Rezultatele arată că ar putea fi dificil de justificat capitalizarea de 37,4 miliarde de dolari a Twitter pe bursa americană, întrucât ritmul rapid de creştere a afacerilor înregistrat în perioada de început încetineşte.

    De la listarea la bursă în noiembrie, acţiunile companiei au crescut puternic, susţinute de optimismul investitorilor că veniturile vor continua să urce.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Microsoft anunţă vânzări record şi profit în creştere, fără să facă precizări despre noul CEO

    Veniturile Microsoft au urcat cu 14% în ultimele trei luni din 2013, al doilea trimestru fiscal, la 24,5 miliarde de dolari, în timp ce profitul net a avansat cu aproape 3%, la 6,56 miliarde de dolari, transmite Bloomberg.

    Directorul general al companiei, Steve Ballmer, a anunţat în luna august a anului trecut că se va retrage în termen de 12 luni.

    O lună mai târziu, Microsoft a convenit preluarea diviziei de telefoane mobile a Nokia într-o tranzacţie de 5,4 miliarde euro (7 miliarde de dolari), un pariu uriaş pe sistemul de operare Windows Phone, care încearcă să se impună ca cea de-a treia platformă majoră în zona smartphone-urilor şi tabletelor.

    Cel mai mare producător de software din lume traversează un plan de reorganizare şi finalizează totodată procedura de preluare a Nokia.

    Microsoft a lansat înainte de perioada sărbătorilor de iarnă consola de jocuri Xbox One, care s-a bucurat de cerere solidă pe piaţă. De asemenea, compania a înregistrat vânzări în creştere de software şi servicii cloud, precum Azure şi Office 365.

    Platformele tradiţionale Windows şi Office continuă să fie afectate de declinul pieţei PC-urilor, care a consemnat anul trecut cea mai abruptă contracţie înregistrată vreodată.

    Directorul financiar al Microsoft, Amy Hood, anticipează că piaţa PC-urilor se stabilizează, chiar creşte în zona corporate, însă cererea pe segmentul retail avansează timid, mulţi clienţi preferând alte tipuri de dispozitive.

    Acţiunile Microsoft au crescut puternic după prezentarea raportului, însă investitorii aşteaptă în primul rând noi informaţii despre procesul de căutare a unui nou CEO.

    Surse apropiate situaţiei au afirmat că pe lista scurtă a companiei s-ar afla directorul diviziei de cloud-computing a Microsoft, Satya Nadella, CEO-ul grupului suedez Ericsson, Hans Vestberg, şi fostul director general al Nokia, Stephen Elop.

  • Profitul grupului rus Gazprom a scăzut cu 11% în trimestrul al treilea

    Scăderea profitului net vine la numai două luni după ce grupul a îmbunătăţit estimarea privind profitul pentru întregul an 2013. Gazprom are şi alte operaţiuni decât cele de producţie şi export de gaze naturale, inclusiv Gazprombank.

    Veniturile totale ale grupului, deţinut de stat, au crescut în trimestrul al treilea cu 7,4% faţă de perioada similară a anterior, la 1.200 miliarde de ruble (25,86 miliarde de euro). La nouă luni, veniturile au avansat cu 12,5%, la 3.772 miliarde de ruble (81,3 miliarde de euro).

    Grupul a livrat pe piaţa europeană 126,8 miliarde de metri cubi în primele nouă luni ale anului trecut, cu 14% mai mult faţă de 111,4 miliarde de metri cubi în intervalul similar din 2012. Vânzările totale au scăzut cu mai puţin de 1% în intervalul analizat, la 339,8 miliarde de metri cubi, ca urmare a cererii mai reduse în Rusia şi fostele state sovietice.

    Declinul profitului în trimestrul al treilea evidenţiază presiunile în creştere cu care se confruntă Gazprom, în contextul piedicilor din partea autorităţilor de reglementare din Europa, cea mai importantă piaţă a grupului, notează Financial Times.

    Oficiali ai guvernului rus urmează să se întâlnească, joi, la Bruxelles cu reprezentanţi ai UE pentru a pregăti viitoare discuţii referitoare la o anchetă antirust a UE vizând practicile Gazprom în privinţa preţurilor. Moscova vrea să încheia amiabil disputa, înainte de începerea formală a procedurilor Comisiei Europene împotriva Gazprom, în luna mai.

    Autorităţile europene au transmis, de asemenea, Gazprom că trebuie să renegocieze contractele semnate cu mai multe state UE pentru construcţia gazoductului South Stream, astfel încât noile înţelegeri să respecte reglementările europene.

  • Trafic de pasageri în creştere cu 1,3% şi profit brut de 78 milioane lei pentru Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti, anul trecut

    “CNAB a înregistrat în anul 2013 venituri totale preliminate de 643,78 milioane lei, cu 5% mai mari decât în anul 2012. Profitul brut preliminat al CNAB a ajuns în 2013 la valoarea de 78 milioane lei, de peste trei ori mai mare decât cel bugetat”, se arată într-un comunicat al companiei.

    Numărul de mişcări aeronave (aterizări şi decolări) pe cele două aeroporturi ale Capitalei – Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti şi Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa-Aurel Vlaicu – s-a ridicat la 95.984 anul trecut.

    În anul 2013, 84% dintre pasagerii Aeroportului Henri Coandă au avut ca origine sau destinaţie aeroporturi din statele Uniunii Europene, potrivit sursei citate.

    Pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti (AIHCB) operează în prezent 34 de companii aeriene, care transportă pasageri către 71 de destinaţii. În anul 2013, pe acest aeroport au început să opereze două companii aeriene noi – easyJet Air şi Air Serbia – , din martie 2014 urmând ca Ryanair să opereze primele curse regulate.

    Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti şi-a început activitatea în 2010, prin fuziunea societăţilor care gestionau cele două aerogări din Capitală, şi este deţinută de Ministerul Transporturilor.

  • Studiu de caz: Planuri pentru o creştere de 300% din banii micilor întreprinzători

    CONTEXTUL: În 2013, deşi interesul clienţilor pentru sistemele de planificare a resurselor întreprinderii (ERP) a crescut cu cel puţin 50%, nivelul vânzărilor a rămas constant; cei mai mulţi şi-au amânat decizia de investiţii pentru 2014, potrivit lui Călin Vlad, director general al Serra Software. Firma crede că în 2014 o cerere crescută pentru soluţii ERP ar putea veni din partea firmelelor din agricultură, producţie, servicii, precum şi din partea celor care accesează fonduri europene pentru informatizare.

    DECIZIA: Serra Software a conceput pe baza platformei SoftOne un pachet special pentru IMM. Astfel, Călin Vlad spune că în 2014 firma va oferi un pachet standard ERP, care acoperă toate funcţionalităţile de bază ale unei companii la un preţ de 6.000 de euro (plus TVA), în condiţiile în care costul mediu pentru implementarea şi utilizarea unui ERP este de 3.500 de euro (plus TVA) per utilizator. Într-o firmă cu cinci angajaţi aşadar, preţul depăşeşte 17.000 de euro.

    EFECTELE: Directorul general al Serra Software se aşteaptă pentru anul în curs la o creştere a cifrei de afaceri de aproape trei ori, de la circa 210.000 de euro în 2013 la aproape 600.000 de euro în 2014. Previziunile se bazează pe contractele semnate la finalul anului trecut, pe noul produs, dar şi pe semnarea de noi contracte cu clienţi cu care firma se află în „negocieri foarte avansate„.


    ANTREPRENORII ROMÂNI RĂMÂN ÎN CONTINUARE GREU DE CONVINS SĂ INVESTEASCĂ ÎN SOLUŢII IT PERFORMANTE. Cu o maşină scumpă te plimbi, te vede lumea, te admiră, în timp ce un soft este ceva virtual. Nu-l simţi, nu-l înţelegi, ci doar investeşti în el. Decizia de a renunţa la programul de contabilitate apare foarte târziu, în unele cazuri chiar şi după un an de raportări obţinute manual în Excel şi după pierderi materiale importante„, spune Călin Vlad, directorul general al Serra Software.

    Firma pe care o conduce integrează soluţii ERP, CRM, human resources, business intelligence şi helpdesk şi are zece angajaţi cu o experienţă de peste 17 ani în implementarea de software economic. „Numărul angajaţilor a crescut în fiecare an în medie cu o treime, creştere pe care o vom respecta şi în anii următori„, adaugă Vlad. Firma a fost fondată în ianuarie 2011, prin desprinderea de EVO Experience Software şi preluarea portofoliului de clienţi Soft1.

    O analiză realizată de Serra Software despre evoluţia pieţei de ERP în 2014 arată că firmele din agricultură, producţie, servicii, precum şi cele care accesează fonduri europene pentru informatizare vor fi în 2014 principalii clienţi ai furnizorilor de soluţii ERP. Sistemul de planificare a resurselor întreprinderii (ERP) este instrumentul software care ajută la integrarea tuturor informaţiilor dintr-o organizaţie într-o platformă unică. Scopul ERP este dublu: să asigure transparenţa datelor în cadrul unei organizaţii şi să faciliteze accesul rapid la orice tip de informaţie utilă pentru desfăşurarea în bune condiţii a activităţii.

    „Am trimis şi vom continua să trimitem oferte personalizate tuturor companiilor targetate„, spune Vlad. De pildă, pentru firmele contractante de fonduri europene care au solicitat oferte, acestea sunt întocmite respectând cerinţele din caietele de sarcini. „Am conceput pe baza platformei SoftOne un pachet special pentru IMM„, afirmă reprezentantul Serra Software.

    POTRIVIT ANALIZEI, PREŢURILE SOLUŢIILOR ERP VOR VARIA ANUL ACESTA ÎNTRE 12.000 EURO ŞI 200.000 EURO, IAR PROIECTELE DE PESTE 200.000 DE EURO VOR APĂREA DOAR SPORADIC. În funcţie de tendinţele pe care le-a identificat, compania şi-a construit un produs special. „În 2014 vom oferi un pachet standard ERP, care acoperă toate funcţionalităţile de bază ale unei companii, la un preţ de 6.000 de euro (plus TVA), în condiţiile în care costul mediu pentru implementarea şi utilizarea unui ERP este de 3.500 de euro (plus TVA) per utilizator„, adaugă Călin Vlad.

    El se aşteaptă ca în acest an cifra de afaceri a firmei să crească de aproape trei ori faţă de rezultatele anului trecut, până la circa 600.000 de euro, comparativ cu 210.000 de euro în 2013. „Ne bazăm pe contractele deja semnate la finalul anului 2013, pe noul produs, dar şi pe semnarea unor contracte cu clienţii cu care ne aflăm în negocieri foarte avansate. În plus, vrem să creştem ponderea serviciilor de consultanţă în totalul cifrei de afaceri.„

    VÂNZĂRILE NOI DE SOLUŢII ERP AR PUTEA ATINGE ÎN 2014 VALOAREA DE PESTE
    50 MILIOANE DE EURO, POTRIVIT ESTIMĂRILOR SERRA SOFTWARE, în timp ce piaţa totală, care include contractele de mentenanţă şi vânzările de module şi pentru utilizatori noi, în cazul clienţilor existenţi, se va plasa în jurul a 110 milioane de euro. Totuşi, subliniază Vlad, nevoile pieţei sunt de peste zece ori mai mari. În 2013, vânzările au fost la un nivel similar cu cel din anul anterior, deşi interesul manifestat a fost mai mare cu cel puţin 50%. „Cei mai mulţi clienţi şi-au amânat decizia de investiţii pentru 2014„, explică directorul general al Serra Software. Rezultatele firmei, care a avut anul trecut 40 de clienţi, au fost în concordanţă cu evoluţia pieţei, iar marja de profit, de la înfiinţare până în prezent, a fost în medie de 19%, conform reprezentanţilor companiei.

    2014 va fi un an de creştere la nivelul întregii pieţe, crede Călin Vlad, care într-un scenariu optimist indică un plus de 20% faţă de 2013. „Observăm în ultima vreme tendinţa clienţilor de a renunţa la soluţii «no name» şi de a opta pentru platforme consacrate. Motivul principal care «obligă» antreprenorii şi companiile medii şi mari să facă investiţii în IT rămâne presiunea competiţiei internaţionale„, spune reprezentantul Serra Software.