Tag: fond

  • Paralela 45 atinge cifra de afaceri de 40 milioane euro la finalul anului 2014

    “Creşterea din acest an a venit pe de-o parte pe fondul extinderii numărului de agenţii cu cele de la Chişinău, Tulcea şi Satu Mare, dar şi a numărului de destinaţii şi chartere. Odată cu noile măsuri privind TVA-ul din turism ne aşteptam la un 2015 mult mai bun”, a declarat Alin Burcea, preşedinte Paralela 45.

    Paralela 45 activează de peste 24 de ani pe piaţa vacantelor, fiind unul dintre cele mai vechi branduri de turism din România. Compania, care a terminat anul 2013 cu o cifră de afaceri de 35 de milioane de euro, deţine o reţea naţională formată din 35 de agenţii şi aproape 200 de angajaţi.

     

  • Plan de investiţii european în valoare de 315 miliarde de euro, menită să relanseze creşterea economică şi să reducă şomajul

    Planul prevede instituirea unui nou Fond european pentru investiţii strategice (EFSI), garantat cu bani publici, care va mobiliza cel puţin 315 miliarde de euro sub formă de investiţii suplimentare în perioada 2015-2017. Un comunicat al Comisiei Europene precizează că va fi creată şi o rezervă de proiecte, însoţită de un program de asistenţă, pentru canalizarea investiţiilor acolo unde este cea mai mare nevoie de ele.

    Potrivit estimărilor Comisiei Europene, în ansamblu, măsurile propuse ar putea adăuga 330-410 miliarde de euro la PIB-ul UE în cursul următorilor trei ani şi ar putea crea până la 1,3 milioane de noi locuri de muncă.

    Referitor la plan, preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a declarat: “Chestiunea este foarte simplă: dacă Europa face mai multe investiţii, va fi mai prosperă şi va crea mai multe locuri de muncă. Planul de investiţii pe care îl prezentăm astăzi în strâns parteneriat cu Banca Europeană de Investiţii este o modalitate nouă şi ambiţioasă de a stimula investiţiile fără a crea noi datorii. Acum este momentul să investim în viitorul nostru, în domenii strategice-cheie pentru Europa, cum ar fi energia, transporturile, reţelele în bandă largă, educaţia, cercetarea şi inovarea. Contez acum pe Parlamentul European şi pe statele membre să se implice şi să îşi îndeplinească rolul pentru ca noul Fond european pentru investiţii strategice să fie pe deplin funcţional cât mai curând posibil. Europa are nevoie de un impuls şi astăzi noi îi oferim mijloacele necesare pentru a se pune în mişcare.”

    Jyrki Katainen, vicepreşedinte al Comisiei responsabil pentru locurile de muncă, creştere, investiţii şi competitivitate, a declarat: “Fiecare euro din banii publici mobilizat în cadrul fondului va genera aproximativ 15 euro sub formă de investiţii care altfel nu s-ar fi realizat. Fondul va demara cu o capacitate foarte importantă şi îşi va putea extinde în continuare activităţile, pe măsură ce i se vor alătura mai multe părţi interesate. Comisia invită statele membre şi băncile naţionale de promovare să adere la fond pentru a intensifica impactul acestuia şi a genera şi mai multe efecte pozitive semnificative pentru economia europeană.”

    Werner Hoyer, preşedintele Băncii Europene de Investiţii, spune că “În Europa avem o rezervă amplă de lichidităţi, dar nu avem investiţii suficiente. Ne confruntăm cu o criză de încredere, aşadar provocarea constă în a reconecta investiţiile private la proiecte atractive. Pentru a realiza acest lucru, trebuie să ne asumăm riscuri mai mari pentru a-i încuraja pe promotorii proiectelor să îşi lanseze investiţiile. Noul Fond european de investiţii strategice va oferi o capacitate specifică şi catalizatoare de asumare a riscurilor pentru investiţiile viabile din punct de vedere economic, pe baza expertizei şi a experienţei BEI în selectarea şi gestionarea proiectelor. În plus, vor fi promovate iniţiative cum ar fi eliminarea obstacolelor de reglementare şi instituirea unui serviciu de consiliere în materie de investiţii, cu scopul de a stimula dezvoltarea şi pregătirea proiectelor în întreaga Europă.”

    Fondul european pentru investiţii strategice (EFSI) va fi instituit în parteneriat cu Banca Europeană de Investiţii (BEI). Acesta se va baza pe o garanţie de 16 miliarde de euro din bugetul UE, la care se adaugă 5 miliarde de euro angajate de BEI. Pornind de la estimări prudente, pe baza experienţei trecute, efectul multiplicator al fondului va fi de 1:15. Cu alte cuvinte, fiecare euro public care este mobilizat prin intermediul fondului va genera investiţii totale de 15 euro, investiţii care altfel nu s-ar fi realizat. Fondul ar trebui să se axeze pe investiţii în infrastructură, în special în reţelele în bandă largă şi de energie, precum şi în infrastructura de transport din centrele industriale, în educaţie, cercetare şi inovare, precum şi în energia din surse regenerabile, în IMM-uri şi în întreprinderile cu capitalizare medie.

  • Ţara europeană care nu mai ştie ce să facă cu banii cheltuie milioane pe noile paşapoarte: “Sunt concepute pentru ca cetăţenii altor state să se simtă inferiori”

    După succesul înregistrat de noile bancnote emise anul acesta, Norvegia a decis să investească într-un nou proiect: modificarea paşapoartelor. Designul a fost realizat de către Neue Studio, o companie din Oslo.

    “Interiorul paşaportului va avea o reproducere grafică a unui peisaj norvegian”, a explicat publicaţia Citylab. “E păcat că acesta va fi acoperit de vize şi ştampile”, a mai notat publicaţia într-un material cu titlul “Noile paşapoarte din Norvegia, concepute pentru ca cetăţenii altor state să se simtă inferiori”.

    Sub lumină ultravioletă, peisajul se va schimba iar “luminile nordului” vor deveni vizibile. Coperta paşaportului este una simplă, având ca unic element grafic sigla statului norvegian. Paşapoartele vor fi disponibile în trei culori: roşu pentru cetăţeni, albastru pentru diplomaţi şi alb pentru imigranţi.

    Departe de criza datoriilor de stat şi declinul economic care macină Europa, Norvegia nu mai ştie ce să facă cu banii. Cel mai mare fond suveran din lume, care administrează petrodolarii strânşi de statul nordic, a devenit obiect de dezbatere publică în contextul alegerilor recente, în urma cărora Partidul Laburist (centru-stânga) a cedat puterea unei alianţe de dreapta conduse de Partidul Conservator. Fondul are active evaluate la 760 de miliarde de dolari şi a avut performanţe modeste în acest an, cu un randament de numai 0,1% în trimestrul al doilea, după ce a crescut puternic anul trecut, cu 13,4%. Valoarea activelor fondului depăşeşte cu 40% produsul intern brut al Norvegiei. GPFG joacă pe termen lung, având mandatul de a asigura viitorul economic al ţării după ce resursele vaste de petrol şi gaze vor fi fost epuizate. Fondul norvegian a fost unul dintre puţinii investitori internaţionali care şi-au permis calmul în timpul crizei financiare globale: nu numai că nu a vândut active în perioada de panică de după falimentul Lehman Brothers, ci chiar a cumpărat.

  • Dragoş Bîlteanu a vândut un teren de 10 milioane euro pe care va fi extins mallul Promenada

     Grupul Romenergo, controlat de omul de afaceri Dragoş Bîlteanu, a vândut fondului sud-african NEPI terenul de 1,2 hectare de sub fostul sediu al companiei din Calea Floreasca, tranzacţie evaluată de ZF la circa 10 milioane de euro şi care va permite extinderea mallului Promenada cumpărat recent de NEPI.

    Romenergo a început demolarea clădirii fostului sediu pentru a curăţa terenul şi a închiriat un spaţiu în Floreasca Tower în care şi-a stabilit biroul.

    “NEPI a finalizat achiziţia unui teren de 1.2 hectare adiacent Promenada Mall. Pe acest teren există o clădire de birouri în curs de demolare. Terenul este reglementat din punct de vedere urbanistic pentru dezvoltarea unei noi clădiri de birouri de aproximativ 50.000 de metri pătraţi. NEPI intenţionează să solicite modificarea reglementărilor urbanistice în vederea dezvoltării unei extensii a Promenada Mall integrată cu o nouă dezvoltare de birouri de clasă A pe acest teren”, au anunţat reprezentanţii NEPI.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Ford România renunţă la 680 de angajaţi până la finalul anului pe fondul reducerii producţiei

    „Ca urmare, Ford România implementează un program de încetare voluntară a contractelor individuale de muncă, ce vizează aproximativ 680 de angajaţi din cadrul uzinei noastre. Toţi angajaţii fabricii din Craiova se pot înscrie în acest program până la data de 18 decembrie 2014. În acelaşi timp, vor începe consultările cu sindicatele în legătură cu posibila concediere pe motive economice, în cazul în care prin încetările voluntare nu va fi atinsă ţinta de reducere de personal”, au spus reprezentanţii Ford România. Pe de altă parte, compania a şi angajat peste 700 de oameni în ultimii ani.

    Pentru a asigura competitivitatea uzinei din Craiova şi pentru a avea control asupra costurilor operaţionale, este necesară luarea de măsuri suplimentare pentru a ajusta volumele de producţie la cererea actuală a pieţei. Acest lucru necesită şi o reducere a forţei de muncă, în opinia celor de la Ford România.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Oraşul care le-a oferit locuitorilor săi 3 milioane de dolari

    În anul 2012, consiliul local al oraşului Vallejo, California a aprobat o rezoluţie care prevedea că 30% din taxele colectate vor merge către un fond special. Acest fond special urma să fie dedicat unor proiecte alese şi votate de către cetăţeni.

    Fondul a fost creat în aprilie 2012 şi a colectat bani timp de 18 luni, până în octombrie 2013, timp în care s-au strâns peste trei milioane de dolari. În aceeaşi perioadă, un consiliu cetăţenesc format din peste 500 de persoane a selectat o parte din sutele de proiecte.

    În mai 2013, autorităţile locale au organizat un referendum în cadrul căruia locuitorii din Vallejo au ales proiectele care urmau să fie finanţate. Astfel, oamenii au decis repararea unor străzi, îmbunătăţiri aduse sistemului de iluminat public, o grădină publică şi acordarea unor burse pentru tinerii ce doreau să studieze.

    După ce ştirea s-a răspândit, mai multe oraşe precum New York, Chicago sau San Francisco au început să deruleze programe similare, denumite programe de buget participativ, prin care pun la dispoziţia locuitorilor o parte din taxele colectate.

    “Succesul se datorează oamenilor din Vallejo”, a declarat Joey Lake, preşedintele comitelului de organizare a bugetului participativ. “Timpul lor, energia şi pasiunea lor a pus în mişcare acest proiect. Au reuşit să transforme acest oraş, aflat nu cu mulţi ani în urmă un faliment, într-un exemplu pentru toată lumea.”

  • Profiturile companiilor din industria alcoolului au scăzut cu 90% în perioada crizei

    Analiza, realizată în randul a 123 de companii, arată că în perioada analizată cifra de afaceri a companiilor a scăzut cu un ritm mediu anual de 2,6%, iar al salariaţilor cu 14,5%. Tendinta cifrei de afaceri este confirmată de calculele realizate pentru întreg domeniu. Cercetarea s-a realizat pe patru segmente de activitate: băuturi răcoritoare şi apă minerală, bere, băuturi spirtoase şi vin. În 2013 ponderea fiecarui segment în totalul pieţei – conform datelor ONRC – a fost urmatoarea: 48%, 40%, 5%, respectiv 7%.

    În 2008-2013 marja medie de profit net a eşantionului analizat a fost de 1,2%. Dintre cele patru segmente analizate, cea mai mare valoare a acestui indicator a fost înregistrată de segmentul de producţie şi comercializare vin (2,2%), iar cea mai scazută de segmentul berii (-0,9%). În ceea ce priveşte numărul de salariaţi, acesta a înregistrat fluctuaţii anuale cuprinse între -6,7% (2009 vs. 2008) si plus 1,6% (2011 vs. 2010), pe ansamblul perioadei ritmul mediu anual de creştere fiind de -3,1%.

    În 2013, la nivelul întregului domeniu, 33,7% dintre firmele care au declarat că desfaşoară aceasta activitate au înregistrat profit. Numarul de proceduri de insolvenţă deschise de către companiile din industria băuturilor a crescut într-un ritm mediu anual de cca. 53%, ajungând în 2013 la 66 companii nou intrate în  insolvenţă. Ponderea companiilor intrate în insolvenţă în totalul companiilor din sector a variat în intervalul analizat între 1,2% (2008) şi 6,9% (2013), valoarea medie a perioadei fiind de 5,1%.

  • Identificarea vinovaţilor înseamnă o treabă făcută pe jumătate

    Concret, săptămâna trecută Alexander Stubb a acuzat, într-o declaraţie acordată CNBC, compania Apple că a distrus economia ţării. „iPhone-ul a omorât Nokia, iar iPad-ul a distrus industria de hârtie“, spune Stubbs. Nokia şi hârtia sunt importante pentru economia finlandeză, producătorul de telefoane mobile fiind cea mai importantă companie din Finlanda până în 2007, atunci când Apple a lansat prima generaţie de iPhone. În anii ce au urmat, Nokia a intrat în declin, a fost cumpărată de Microsoft, restructurată, iar businessul a fost reorientat spre servicii şi reţele.

    Stubbs i-a acuzat pe cei de la Apple, cu toate că piaţa de smartphone-uri este dominată de Samsung şi de Android. Are totuşi dreptate într-o oarecare măsură, pentru că iPhone este produsul care a lansat o piaţă. Premierul greşeşte când acuză competiţia, când de fapt greşeala este în propria curte. Ştabii de la Nokia ar fi trebuit să intuiască schimbarea şi să încerce să se schimbe, să se adapteze; Nokia a trăit aceeaşi schimbare care se produce şi în industria media, de exemplu, schimbare care se lasă cu numărul cuvenit de victime.

    Demersul premierului finlandez, despre care cred că este bine intenţionat şi că, oricum, declaraţia a fost scoasă din context, ca să folosesc şi un clişeu, seamănă în bună măsură cu activitatea politicianistă dâmboviţeană, mult grăbită în a identifica vinovaţi, superlentă şi ineficientă, deloc doritoare în a găsi soluţii. Şi, pentru a vă convinge, spicuiesc alandala din catalogul vinovăţiilor locale, aşa cum apar în arhiva agenţiei Mediafax: „Bănicioiu: Vinovaţii pentru cele 400.000 de doze de vaccin antigripal neconform vor plăti“; „Ponta: La STS trebuie asumată răspunderea de către conducere, este greu de găsit un operator vinovat“; „Boc: Guvernul este vinovat pentru taxele pe care le impune românilor, nu FMI“ (anul este 2013); „Mencinicopschi: Nu mă simt vinovat, privatizarea a fost făcută de ADS; voi ataca decizia instanţei“; „Viceprimarul Capitalei, despre copilul omorât de câini: Vinovat este cel care are spaţiul privat“; „Boagiu: Nimeni nu se face vinovat de modul în care au fost deszăpezite drumurile şi calea ferată (februarie 2012)“; „Giurgea (PDL) îşi cere scuze după ce a afirmat că Verestoy ar fi vinovat de despăduriri din Harghita“ (octombrie 2010); „Directorul Administraţiei Bazinale Mureş: Verestoy, vinovatul numărul 1 de despăduririle din Harghita“ (septembrie 2010); „Iliescu: Băsescu e vinovat pentru anarhia şi lipsa de comunicare dintre instituţii“; „Sulfina Barbu: Adomniţei, vinovat de violenţa în şcoli, pentru că nu are strategie în domeniu“. Mă opresc aici, veţi fi prins ideea: mult zgomot degeaba pentru nimic.

    Fără să mai caute vinovaţi, colegii de la Ziarul Financiar au lansat proiectul „România 5%“, menit să creeze o platformă de relansare economică a României care să asigure o creştere anuală de 5%, timp de cel puţin un deceniu. Cum în vara aceastui an şi Business Magazin a avut o copertă pe care scria, simplu, 5%, reiterez căteva din ideile de atunci: un program naţional de combatere a sărăciei, sprijin pentru antreprenoriat şi pentru fermieri, recalificare pentru şomeri, taxe omeneşti, toate chestiunile simple care formează premisele unei dezvoltări durabile. Cu bugete multianuale, cu planuri şi gândire pe termen lung, cu mai puţine studii de fezabilitate şi cu mai multe rezultate concrete, fără clientelism politic, construind, în schimb, o elită economică şi culturală. Soluţiile crizelor pe care le traversăm nu sunt ascunse în cine ştie ce formule complicate, ar fi de ajuns ca oamenii să-şi facă bine treaba, să le pese.

    Identificarea vinovaţilor înseamnă o treabă făcută pe jumătate.

    Fără tablou, dar cu coperta de atunci, simplă ca o operă de artă.

  • FP a mandatat banca Goldman Sachs să-i găsească cumpărători pentru acţiunile Petrom

     Fondul Proprietatea (FP) ar fi mandatat banca americană Goldman Sachs şi pe austriecii de la Erste Bank să îi găsească cumpărători pentru un pachet semnificativ de acţiuni Petrom (SNP), potrivit unor surse din piaţă.

    Fondul deţine un pachet de 18,9% din capitalul Petrom care valorează 5 miliarde de lei (1,1 mld. euro). Dacă fondul va reuşi să vândă întreg pachetul de acţiuni la Petrom, atunci aceasta ar fi cea mai mare tranzacţie de pe bursă.

    Speculaţiile că fondul ar vrea să vândă un pachet semnificativ de acţiuni la Petrom au produs ieri busculadă pe bursă: acţiunile FP au crescut până la pragul record de 0,91 lei/titlu pe tranzacţii de 50 milioane de lei, în timp ce acţiunile Petrom s-au corectat cu 2%, până la 0,464 lei/titlu pe rulaje mult mai mici, de 4,3 milioane de lei.

    Nu este prima oară când în piaţă apar informaţii privind o posibilă vânzare derulată de FP cu acţiuni Petrom. În luna martie FP ar mai fi încercat să vândă un pachet de acţiuni Petrom astfel încât să ajungă cu deţinerea la sub 15% din capital, însă nu a reuşit să facă tranzacţia.

    În martie, fondul ar fi angajat brokerii de la Goldman Sachs şi de la Wood, însă acum fondul lucrează cu Goldman Sachs şi cu Erste Bank, bănci care i-au intermediat şi tranzacţia de vânzare de 645 milioane de lei din această vară de la Romgaz. Brokeri din piaţă spun că fondul ar căuta cum­părători în special pe pieţele externe, astfel că tranzacţia ar putea dura de la câteva zile până la câteva săptămâni.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Fondul american Elliott reia achiziţiile la Fondul Proprietatea. Acţiunile au urcat la maxim istoric

    Fondul american de hedging Elliott Associates, cel mai mare acţionar al Fondului Proprietatea, a reluat achiziţiile de acţiuni la Fondul Proprietatea, după o pauză de aproape un an.

    În şedinţa de luni,15 septembrie, vehicolul de investiţii Manchester Securities Corporation, controlat de Elliott, a cumpărat un pachet de 26 milioane de acţiuni FP la un preţ de 0,882 lei/titlu. Tranzacţia se ridică la 22,9 milioane de lei.

    În şedinţa de azi, acţiunile FP au atins maximul istoric de 0,906 lei/titlu.

    Soarta viitorului mandat al Franklin Templeton la Fon­dul Proprietatea se de­cide marţi, 23 septembrie, cu doar şa­se zile înainte de ex­pi­rarea actualului mandat câştigat prin licitaţie internaţională în urmă cu patru ani.

    În noul contract de administrare, la ce­rerea fondului american Elliott, cel mai mare acţionar al FP cu peste 15% din capi­tal, au fost introduse comisioa­ne su­pli­mentare pentru Franklin Tem­ple­ton, în afară de comisionul de admi­nis­trare de bază, sub forma unei cote pro­cen­tuale din distribuţiile de cash. Însă ASF a respins în şedinţa de pe 4 august comi­sioa­nele de distribuţie de 2% din dis­tri­buţiile care se fac până la 31 octombrie 2015 şi de 1% pentru cele făcute după 1 no­iem­brie 2015. Aceste co­mi­sioane s-ar fi apli­cat distribuţiilor to­tale, cu excepţia divi­den­delor (in­clusiv răs­cumpărări de acţiuni proprii şi re­tur­nări de ca­pital social). Doar în pri­mele şapte luni din acest an, fondul a făcut dis­tri­buţii de numerar şi răscum­pă­rări de 875 milioane de lei către acţio­nari, sumă care ar fi adus un bonus su­pli­mentar de 18 milioane de lei pentru Templeton dacă ar fi fost în vigoare comisionul de 2%.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro