Tag: bucuresti

  • Un avocat a fost reţinut pentru trafic de influenţă în dosarul judecătoarei Cîrstoiu

     Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) l-au reţinut pe avocatul Lucian Băgia pentru trafic de influenţă şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, urmând ca acesta să fie dus miercuri la Curtea de Apel Bucureşti, cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.

    Potrivit DNA, există date şi indicii temeinice potrivit cărora, în cursul lunii aprilie 2012, avocatul Lucian Băgia, împreună cu o altă persoană, a pretins 350.000 de euro şi a primit de la Marian Staicu 1.900.052 de lei (aproximativ 420.000 euro, reprezentând suma pretinsă plus TVA), lăsând să se creadă că are influenţă asupra judecătorilor de la Tribunalul Bucureşti, Secţia a II-a penală, astfel încât aceştia să pronunţe o decizie favorabilă fratelui acestuia, Dinel Staicu (fost Nuţu).

    “Presupusa intervenţie a avocatului viza recursul declarat de inculpatul Staicu (fost Nuţu) Dinel împotriva încheierii de menţinere a măsurii arestării preventive, în scopul pronunţării unei hotărâri de punere în libertate a inculpatului, într-un dosar penal în care acesta era judecat în stare de arest preventiv (cunoscut drept dosarul Transgaz)”, a precizat DNA într-un comunicat de presă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Societe Generale vrea să transfere 200 de locuri de muncă de la Paris la Bucureşti

     Societe Generale vizează reducerea a alte 420 de locuri de muncă de la birourile din Paris, prin disponibilizări voluntare, potrivit Les Echos.

    Un purtător de cuvânt al băncii a declarat că este prea devreme pentru a discuta cifre concrete referitor la programul de plecări voluntare, care decurge normal, în conformitate cu înţelegerile anterioare cu angajaţii.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum sunt păcăliţi clienţii din Centrul Vechi

    Clienţii care aleg să îşi petreacă timpul liber stând la terasele de la “kilometrul 0 al distractiei” primesc bon fiscal doar la cerere, in majoritatea localurilor, dupa cum reiese dintr-un studiu realizat de Asociatia Nationala pentru Protectia Consumatorilor si Promovarea Programelor si Strategiilor din Romania – A.N.P.C.P.P.S.Romania – InfoCons  in parteneriat cu Academia de Studii Economice.

    Astfel, dupa identificarea a 22 de localuri si analizarea lor din punct de vedere al respectarii drepturilor consumatorilor cat si a legislatiei in vigoare, a rezultat ca in peste 70% dintre unitati nu se elibereaza bon fiscal decata la cerere. Doar in 27% din cazuri bonul automat se elibereaza in mod automat, fara o solcitare ulterioara, printre acestea numarandu-se: Cafeneaua Egipteana, Entourage, The Embassy Hanul cu Tei, La Muse, Arcade Café, Curtea Berarilor.

    Studiul face parte dintr-un proiect de monitorizare a produselor si serviciilor comercializate pe piata romaneasca, derulat de Asociatia Nationala pentru Protectia Consumatorilor si Promovarea Programelor si Strategiilor din Romania –  A.N.P.C.P.P.S.Romania – InfoCons in cadrul consortiului I.C.R.T. –  International Consumer Research&Testing pentru  produse si servicii la standarde europene, pentru ca alegerea cetateanului consumator sa fie facuta in cunostinta de cauza.

    Centrul istoric, kilometrul zero al distracţiei din Capitală, care în fiecare din ultimii ani marcaţi de criză a crescut „ca Făt Frumos“ – într-un an cât alţii în şapte -, „a intrat într-o mică depresie“ în primul se­mestru, acesta fiind un semnal clar că în spatele creşterii economice peste aş­tep­tări (peste 2% în acest an), al avan­sului exportului şi al producţiei indus­triale se ascunde o altă realitate, cea a românilor de rând care sunt încă în criză şi nu au bani să iasă să consume, scrie Ziarul Financiar.

  • Adrian Năstase, aproape de EXCLUDERA din Baroul Bucureşti. Decan: Avem cvorum pentru a discuta excluderea avocaţilor Năstase, Costiniu şi Voicu

     Avocatul Ion Ilie Iordăchescu a spus că, având cvorumul necesar, marţi se va putea lua o decizie cu privire la excluderea din Baroul Bucureşti a lui Adrian Năstase, a fostului şef al Secţiei civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Florin Costiniu, dar şi a fostului senator Cătălin Voicu.

    Iordăchescu a precizat că şedinţa în care va fi luată în discuţie excluderea celor trei din Barou începe la ora 12.00. Decanul Baroului Bucureşti a adăugat că cei trei nu pot participa la şedinţă.

    Excluderea celor trei din Baroul Bucureşti trebuia discutată pe 13 august, însă atunci nu a fost întrunit cvorumul necesar pentru a fi luată o decizie.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ponta: Guvernul român nu trebuie să dea Moldovei sfaturi sau indicaţii, ci să muncească împreună

     “Guvernul de la Bucureşti nu trebuie să dea Moldovei nici sfaturi, nici indicaţii, ci trebuie să muncească împreună cu Guvernul din Moldova pentru a face viaţa oamenilor de pe cele două maluri ale Prutului mai bună decât este în acest moment.”, a spus Ponta, prezent în Republica Moldova la ceremonia de inaugurare a gazoductului Iaşi-Ungheni, alături de premierul moldovean, Iurie Leancă, şi comisarul european pentru Energie, Günther Oettinger.

    La rândul său, premierul Iurie Leancă a arătat că Uniunea Europeană şi România au demonstrat că sunt parteneri strategici în acest proiect, iar sprijinul pentru zona energetică a devenit mult mai “solid” şi mai vizibil în ultimii ani.

    “Odată cu darea în exploatare a gazoductului Ungheni-Iaşi, planificată pentru anul viitor, vom avea o cale adiţională de import al gazelor naturale. Am demarat împreună cu partenerii din Uniunea Europeană şi România pregătirile pentru următoarea etapă a proiectului, inclusiv extinderea gazoductului spre Chişinău”, a spus Leancă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • BCR: Ponderea plăţilor cu cardurile în totalul tranzacţiilor a crescut de trei ori în şase ani

     “Cei mai activi clienţi din punct de vedere al numărului de tranzacţii non-cash sunt în Bucureşti şi Judeţul Ilfov, urmaţi de cei din judeţele Timiş şi Braşov, rezultă dintr-un studiu al BCR efectuat pe segmente interne de clienţi. Pe ultimele locuri în acest clasament se situează: Bistriţa, Neamţ şi Călăraşi”, se arată într-un comunicat al Băncii Comerciale Române.

    Clienţii utilizează plaţile la POS, prin internet banking, debit direct, ordine de plată prestabilite în baza unui contract, precum şi plăţile la bancomate.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Curtea de Apel Bucureşti: Dinel Staicu a înţeles să trateze ca o “marfă” soluţia dorită în contestaţia în anulare

     Curtea de Apel Bucureşti a decis, în 14 august, arestarea preventivă pentru 29 de zile a lui Dinel Staicu şi a Ioanei Carmen Popescu, fost director general la SC BDJ Craiova, fiind acuzaţi că i-ar fi dat mită judecătoarei Veronica Cîrstoiu, cercetată în acelaşi dosar.

    Instanţa arată în motivarea deciziei, dată publicităţii joi, că din postura persoanei care era dispusă şi avea disponibilitatea financiară de a plăti oricât pentru “dreptatea” pe care dorea să o obţină, cu orice preţ, Dinel Staicu a dovedit perseverenţă infracţională şi dispreţ faţă de principiile care guvernează ordinea de drept, fiind ajutat, în acest sens, de Carmen Ioana Popescu şi de fratele lui, Marian Staicu.

    Dinel Staicu a urmărit prin acţiunile de corupere a judecătorilor desfiinţarea hotărârii definitive prin care a fost condamnat la şapte ani închisoare, dar şi “înlăturarea, implicită, a obligaţiilor civile în cuantum de aproximativ 4.000.000 euro, în condiţiile în care finalizarea acelui proces a presupus parcurgerea a trei grade de jurisdicţie”, a scris instanţa în motivare.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ministrul bulgar de Externe: Vreau să rezolvăm repede cu România delimitarea platoului maritim

     “O problemă este şi delimitarea platoului maritim din Marea Neagră dintre cele două state. Ambiţia mea este să rezolvăm această problemă cât mai repede pentru că are aspecte politice şi economice”, a afirmat Vigenin, într-o conferinţă de presă comună cu omologul român, Titus Corlăţean.

    De asemenea, el a arătat că o altă problemă în relaţia cu România este cea a minorităţilor, în special cea privind slujba religioasă în limba bulgară pe teritoriul românesc, însă are încredere că aceasta va fi rezolvată în conformitate cu standardele europene, într-un spirit de cooperare fără a se da voie ca aceasta să “fie hrană pentru naţionaliştii din ambele ţări”.

    Ministrul Corlăţean a arătat că a discutat cu Vigenin despre problema “fostei biserici bulgare din Bucureşti” şi despre liceul bulgar din România, dar şi despre liceul român din Bulgaria şi interesul exprimat de asociaţiile minorităţii româno-vlahe pentru respectarea dreptului la educaţie şi religie în limba maternă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Dezvoltatorul proiectului Silver Mountain, în insolvenţă. Administrator judiciar este Euro Insol

     “Avem o experienţă mai mult decât relevantă în administrarea unor proiecte imobilare de mari dimensiuni. Rezultatele obţinute la Asmita Gardens, Ibiza Sol, Citadella, Verdi Park ne-au recomandat pentru acest mandat. Împreună cu actualii acţionari şi cu principalul creditor, BCR, vom încerca să găsim sursele de finanţare pentru a finaliza proiectul astfel cum a fost imaginat de Dan Fisher (fost acţionar principalul acţionar, decedat anul trecut, n.r.)”, a declarat într-un comunicat Remus Borza, practicianul coodonator al Euro Insol.

    Firma menţionează că societatea a făcut obiectul mai multor încercări de executare silită din partea creditorilor BCR şi DITL Braşov.

    INR Management Real Estate a lansat în 2008 construcţia celui mai mare proiect imobiliar din România, estimat la peste 300 de milioane de euro. Firma intenţiona să construiască o mini-staţiune, cu apartamente şi vile, un hotel cu 184 de camere afiliat lanţului Raddison SAS, două săli de cinematograf, un heliport, un club de tenis şi un teren de golf cu 18 găuri amenajat pe un teren de 440.000 de metri pătraţi.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • VREMEA, în continuare călduroasă. PROGNOZA METEO pentru joi şi vineri, în ţară şi în Bucureşti

     Noaptea vor mai fi înnorări doar în Transilvania şi la munte, unde pe arii restrânse vor mai fi averse şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în Dobrogea, dar trecător şi în timpul ploilor. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 22 de grade în Maramureş şi 34 de grade în sudul Munteniei, iar cele minime se vor situa, în general, între 12 şi 20 de grade.

    În BUCUREŞTI:

    Vremea se va menţine călduroasă joi. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 33…34 de grade, iar cea minimă de 16…18 grade.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro