Tag: bucuresti

  • Acţiunile Fondului Proprietatea au atins un nou maxim istoric

     În prima parte a şedinţei de luni, preţul a urcat pentru câteva momente la maximul istoric de 0,7120 lei. În jurul orei 10:40, titlurile Fondului erau cotate la 0,7105 lei, preţ cu 0,35% peste ziua precedentă.

    Evoluţia de luni dimineaţă a venit pe un rulaj de 1,3 milioane lei, acţiunile FP acoperind 65% din lichiditatea totală, de 2,05 milioane lei (460.000 euro).

    În prima parte a şedinţei, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, a crescut cu 0,18%, iar indicele BET-NG, al titlurilor companiilor din sectorul energetic, a avansat cu 0,34%.

    În acelaşi timp, indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea, a urcat cu 0,22%.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Acţiunile Fondului Proprietatea au revenit la maximul istoric

     Piaţa a fost pe creştere uşoară încă din primele minute, însă la fel ca în precedentele şedinţe volumele de tranzacţionare au fost axate doar pe câteva acţiuni.

    Dacă în primele trei zile din această săptămână investitorii şi brokerii au acordat mai multă atenţiei subscrierilor pe tranşa micilor investitori la oferta de la Nuclearelectrica, interesul a fost îndreptat vineri mai mult către acţiunile Fondului Proprietatea, care s-au întors la maximului istoric atins pe 16 august.

    Începând din ultima săptămână a lunii august şi până la finalul săptămânii trecute, preţul acţiunilor FP a scăzut până aproape de 0,67 lei, însă de luni a reintrat pe creştere, îndreptându-se din nou către nivelul maxim atins în luna august.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • O echipă de audit a CE va verifica măsurile luate de România pentru deblocarea POS CCE

     “În ceea ce priveşte programul Competitivitate, salut eforturile considerabile făcute de autorităţile române, nu numai pentru a remedia din trecut, ci şi pentru a asigura un sistem de managament mai eficient”, a afirmat comisarul european pentru politici regionale, precizând că echipa de audit va veni la Bucureşti, la începutul săptămânii viitoare.

    Totodată, Hahn a menţionat că Eugen Teodorovici i-a prezentat o serie de măsuri luate, “care ar putea duce la rezultate concrete, spre exemplu asigurarea unei finanţări adecvate de la bugetul de stat pentru a preveni întreruperea lucrărilor şi un nou sistem de plăţi directe către beneficiari”.

    Cititi mai mute pe www.mediafax.ro

  • Mega Image deschide vineri două supermarketuri în Bucureşti

     Ambele magazine vor fi operate sub brandul Mega Image, iar unul, cu o suprafaţă de 434 metri pătraţi, va fi situat pe strada Maior Vasile Băcila, din sectorul 2, urmând ca celălalt, cu 260 metri pătraţi suprafaţă de vânzare, să fie deschis pe strada Râul Doamnei, din sectorul 6.

    Mega Image va deschide încă trei magazine noi până la finalul lunii septembrie.

    Parte a grupului belgian Delhaize, Mega Image este cea mai mare reţea de supermarketuri din România, care cuprinde 249 magazine în Bucureşti, Constanţa, Ploieşti, Piteşti, Braşov, Târgovişte şi alte oraşe, sub mărcile Mega Image (150) şi Shop&Go (99).Xavier Piesvaux este şeful Mega Image.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Afacerea de familie care a supravieţuit crizei: “Am avut şi proiecte de un milion de euro”

    FINALUL ACESTUI AN VA FI AGLOMERAT PENTRU LOREDANA PREDA, antreprenoarea de 35 de ani care deţine Galeriile Noblesse împreună cu soţul său, Silviu. Galeriile Noblesse este unul dintre cei mai mari retaileri de mobilă de lux de pe piaţa locală şi se pregăteşte de extindere: până în noiembrie ar trebui să fie gata o investiţie de peste un milion de euro într-un nou showroom, cel mai mare proiect al companiei, unde vor fi aduse piese de mobilier de import din Italia, Spania, Franţa, Anglia sau Portugalia pe o suprafaţă de aproape 1.000 mp. Este investiţia care a ţinut în priză familia Preda încă de anul trecut, după ce au cumpărat o casă monument istoric din zona pieţei Rosetti din centrul Capitalei, pe care acum o renovează.

    „Cererea există (pentru mobilă de lux – n.red.)„, a ţinut să lămurească încă de la începutul discuţiei Loredana Preda. Care adaugă faptul că tocmai acest lucru a stat la baza deciziei de a face noua investiţie. „Diferenţa este că cererea este mult mai calificată, mai exigentă.„

    CEREREA ÎN CREŞTERE SE VEDE ŞI ÎN REZULTATELE  COMPANIEI, care anul acesta aşteaptă o cifră de afaceri mai mare cu 20-30% comparativ cu 2012, când a avut încasări de aproape 3 milioane de euro. Explicaţia pentru creşterea cererii se află în faptul că proprietăţile valoroase şi-au redus preţurile, iar cei care le-au achiziţionat au nevoie acum de mobilă şi decoraţiuni pentru amenajare, este de părere Loredana Preda. Cele mai scumpe piese din noul showroom vor ajunge la preţuri între 20.000 şi 25.000 de euro.

    „Am învăţat în timpul crizei că este important să ştii pe ce drum vrei să mergi, să nu te laşi pradă tentaţiilor şi să fii bine informat„, spune antreprenoarea care a venit în Bucureşti cu puţin timp înainte de începerea problemelor economice. Dacă în 2007 a făcut prima investiţie în Bucureşti, iar 2008 a fost anul „de acomodare„, în 2009 criza a început să lovească în toate businessurile din economie. A venit ca un duş rece după euforia generată de creşteri economice care ajungeau şi la 7% şi în care businessurile mergeau din inerţie.

    Pe piaţa mobilei generaliste scăderile de vânzări au început în 2009 şi nu s-au oprit nici acum. Secundar, a fost lovit şi segmentul mobilei de lux, care s-a cernut în tot acest timp.Vânzările de mobilă de lux sunt estimate la peste 10 milioane de euro şi se fac în principal pe baza importurilor, deoarece producătorii români nu s-au încumetat să atace acest segment de piaţă.  

    În cazul Galeriilor Noblesse, criza a adus un număr mai mare de furnizori: o parte dintre aceştia au fost înlocuiţi pentru că au dat faliment, dar ultimii ani au adus şi o diversificare a portofoliului companiei. Dacă iniţial persoanele fizice erau cele care generau în totalitate cifra de afaceri a companiei, în ultimii ani şi proiectele de birouri, cafenele, restaurante, hoteluri sau spaţii de magazine au adus din ce în ce mai multe încasări. Acestea din urmă contribuie cu 30% la încasările Galeriilor Noblesse, iar planurile Loredanei Preda sunt să crească acest nivel.

    Unele proiecte la care compania a lucrat se apropie de un milion de euro. Deocamdată planurile de extindere pentru Galeriile Noblesse se opresc la showroomul din piaţa Rosetti. „Consider că Bucureşti este centrul comercial al ţării. Ca provocare pentru noi nu ar fi deschiderea unui showroom în alt oraş, ci ieşirea cu proiecte în afară. Acesta este un obiectiv pe care mi-l doresc.„

  • Bucureştiul va avea un Tribunal comercial, pentru litigiile din mediul de afaceri

     Măsura privind constituirea tribunalelor specializate este cuprinsă în proiectul de lege care modifică şi completează Legea 304/2004 privind organizarea judiciară, document ce a fost aprobat miercuri de Executiv.

    “Proiectul de lege oferă un temei legal, clar şi complet în vederea înfiinţării unor tribunale specializate, în special a unui Tribunal specializat în domeniile societăţi, registrul comerţului, concurenţă neloială şi insolvenţă la nivelul municipiului Bucureşti, ceea ce va asigura atât specializarea judecătorilor, cât şi o mai mare celeritate a judecării cauzelor în domenii sensibile”, se arată într-un comunicat de presă al Guvernului.

    Proiectul de lege va fi trimis Parlamentului, Executivul dorind dezbaterea acestuia în regim de urgenţă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Fundaţia Brigitte Bardot studiază recursurile posibile la legea privind câinii maidanezi din România

     “În timp ce ancheta nu a făcut încă lumină asupra circumstanţelor reale ale dramaticului accident, Parlamentul român răspunde orbeşte şi precipitat dorinţei preşedintelui Traian Băsescu de a ucide câinii maidanezi din România”, afirmă fundaţia, referindu-se la moartea unui copil în vârstă de patru ani, muşcat de câini fără stăpân, la Bucureşti.

    Un copil în vârstă de patru ani a murit, la începutul lunii, după ce a fost atacat de câini maidanezi, în apropierea Parcului Tei, din Bucureşti, iar fratele acestuia, de şase ani, a fost muşcat de un picior, dar a reuşit să fugă şi să-şi anunţe bunica.

    “Peste tot în lume campaniile de sterilizare şi-au arătat roadele, dar România face excepţie, câinii sunt ucişi aici cu miile apoi supravieţuitorii se reproduc şi uciderea lor continuă la infinit”, acuză fundaţia, pe site-ul său de Internet.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Transportul public din 7 oraşe din România, disponibil în Google Maps. Cum funcţionează Google Maps Transit

     Google, în colaborare cu SimPlus şi Concept Apps, au inclus informaţii despre transportul în comun în oraşele Bucureşti, Ploieşti, Cluj-Napoca, Iaşi, Timişoara, Constanţa şi Craiova, la adresa maps.google.ro.

    Serviciul numit Google Maps Transit este util pentru a obţine indicaţii de orientare care includ de acum şi transportul public, pe lângă cele pentru maşini şi cele legate de mersul pe jos. Google Maps afişează toate rutele existente pentru a ajunge la o anumită destinaţie, cuprinzând toate liniile de transport în comun recomandate – metrou, autobuz, tramvai şi troleibuz, cât şi informaţii despre staţii şi rute.

    Serviciul de Transit este o nouă îmbunătăţire adusă hărţilor Google pentru a le face mai corecte, utile şi complete pentru români şi turiştii străini care călătoresc cu transportul în comun pentru a ajunge la următoarea destinaţie.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Magistraţii desemnaţi să rejudece dosarul transferurilor de jucători, schimbaţi după ce s-au abţinut

     Dosarul privind transferurile de jucători, în care opt oameni de fotbal sunt acuzaţi de înşelăciune de către procurorii anticorupţie, a fost repartizat, după trimiterea cauzei la Curtea de Apel pentru rejudecare, completului format din judecătorii Viorica Costiniu şi Constantin Luchian Constantinescu. Aceştia au făcut însă parte şi din completul care a judecat în apel dosarul transferurilor de jucători, astfel că au formulat cereri de abţinere.

    Cererile acestora au fost admise de către un alt complet al Curţii de Apel Bucureşti, iar dosarul a reintrat pe filiera repartizării aleatorii, cauza urmând să fie judecată de magistraţii Anca Alexandrescu şi Codruţa Strîmb.

    Rejudecarea dosarului privind transferurile de jucători, care trebuia să înceapă miercuri, a fost amânată pentru 7 octombrie.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • VREMEA va fi instabilă. PROGNOZA METEO pentru miercuri şi joi, în ţară şi la Bucureşti

     Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în Dobrogea şi în timpul ploilor. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 20 de grade în depresiuni şi 30 de grade în sudul Olteniei, iar cele minime se vor situa între 10 şi 19 grade.

    LA BUCUREŞTI:

    Cerul va fi, miercuri, variabil, cu înnorări mai ales în cursul zilei şi la începutul nopţii, când vor fi ploi de scurtă durată şi posibil descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 24…25 de grade, iar cea minimă de 14…16 grade.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro