BusinessMagazin

Tag: firma

  • Un fost agent SRI ne învaţă cum să ne dăm seama dacă suntem minţiţi

    Românii sunt buni vânzători şi îşi dau seama foarte repede de intenţiile partenerilor de afaceri, a spus în cadrul emisiunii ZF Live Ciprian Bujor, trainer al Linkage România, o firmă de training care face parte din reţeaua internaţională cu acelaşi nume, activă pe piaţă de 25 de ani.

    „În ultimii ani am constatat că piaţa este mult mai «matură», iar cei care fac afaceri într-un anumit sector sunt mult mai atenţi atunci când încheie o tranzacţie şi au o nevoie mai mare să fie mai cinstiţi cu cei din jur.“

    Ciprian Bujor a lucrat anterior în Serviciul Român de Informaţii (SRI), însă a renunţat pen­tru o carieră în sec­torul privat. „De la SRI am învăţat în pri­mul rând să lu­crez cu oamenii şi că este foarte im­por­tant modul în care primeşti sau tran­smiţi un me­saj.“

    Prezentă şi pe piaţa locală din 2005, Linkage se ocupă cu instruirea echipelor de vân­zări, pentru a le ajuta să se poziţioneze în faţa clienţilor.

    „În 2013 am început un program numit «Now I see you», care este bazat pe experienţa mea. Ne-am axat pe lucrul cu corporaţiile şi am mers foarte mult pe partea de vânzări şi de formare a echipelor de vânzători.
    “
    Pe parcursul unui an, Ciprian Bujor antrenează până la 10 echipe, res­pectiv în jur de 150 de persoane care îşi doresc să înveţe care sunt paşii pe care trebuie să  îi urmeaze pentru a deveni buni lideri sau cum pot obţine rezultatele dorite într-un parteneriat de afaceri.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Un magazin cu idei de branding

    Liviu Dumitru este din Bucureşti, are 31 de ani şi spune că a fost întotdeauna pasionat de calculatoare. Faptul că a trait în capitală l-a ajutat să fie la curent cu cele mai noi tendinţe din lumea tehnologiei, aşa cum era ea la jumătatea anilor ‘90. „Am intrat în lumea biţilor la vârsta de opt ani şi a fost dragoste la prima vedere. Din secunda în care am atins prima dată tasta Enter, am ştiut că asta este menirea mea. Primul calculator la noi în casă a fost un 486, în anul 1992, la care nu aveam acces decât după ce îmi terminam temele sau pe ascuns, aşa că îl foloseam la capacitate maximă. Îmi aduc aminte că, atunci când îl deschideam, mi se părea că sunt într-o altă lume. O lume virtuală pe care o exploram din colţ în colţ, deşi, pe atunci, lumea virtuală încă avea bariere.“

    Mirajul internetului l-a acaparat încă de la început, iar nopţile pierdute pe reţelele de socializare ale vremii stau ca dovadă.  „Când am aflat de internet, m-am îndrăgostit pur şi simplu. Atunci nu vedeam oportunitatea de business, îmi plăcea pentru că era un mediu în care se puteau face lucruri frumoase. Am fost printre primii care făceau site-uri pentru prieteni şi canale de MIRC“, spune Dumitru. „Accesam internetul prin dial-up seara şi petreceam ore întregi navigând, conectându-mă cu persoane din toate colţurile lumii, aflând informaţii de toate felurile la care până atunci nu am avut acces. Eram ca un burete care absoarbe totul până la saturaţie.  Apoi am început să mă interesez de unde provine toată informaţia şi cine sunt cei care o creează şi îi dau o formă pentru a o urca online. Am intrat imediat în comunităţi de web developeri şi am învăţat singur cum se dezvoltă un site de la zero. Primele site-uri le-am făcut pentru prieteni de familie, singur. Am facut mulţi oameni fericiţi cu pasiunea mea, în acea vreme. Între teme şi referate, tot timpul găseam timp să mă perfecţionez şi să învăţ ceva nou.“

    În 2002 a colaborat ca freelancer cu o firmă cu acţionariat american, căreia i-a realizat site-ul şi logo-ul. Clientul a fost încântat de rezultate, aşa că i-a propus să înfiinţeze o firmă şi să lucreze exclusiv pentru SUA. A acceptat fără ezitare. „Partenerul american avea un comportament terorist cu cei din firmă, dar pentru mine a fost un exemplu şi am luat părţile care mi-au plăcut de la el.  Vedea oportunităţi de afaceri oriunde, în orice situaţie, şi deschidea canale de comunicare cu oricine. Mi s-a întâmplat să merg cu el cu maşina şi la semafor să lase geamul în jos şi să se împrietenească cu persoana din maşina vecină, şi să încheie o afacere în mai puţin de un minut“, îşi aminteşte Liviu Dumitru. „Patronul american a văzut practic oportunitatea de a face afaceri în România, unde mâna de lucru era mult mai accesibilă, iar oamenii erau foarte dotaţi şi dornici să se afirme în acest domeniu, încă nu foarte cunoscut la noi.“ În 2008 a renunţat la colaborarea cu partenerii americani, proiectele fiind tot mai puţine, şi s-a hotărât să pornească propria sa firmă de design şi programare. De-a lungul anilor a lucrat pentru clienţi ca Uncle Ben’s, Credit Europe, Skoda sau Anchor Group. Proiectul care l-a provocat cel mai mult, spune el, a fost cel al Anchor Group, pentru că a gândit şi a dezvoltat o strategie de marketing pe toate planurile, de la conceptul unui card de fidelitate până la implementare şi realizarea materialelor aferente.

    Ideea proiectului The Brands a venit ca o nevoie percepută de-a lungul anilor petrecuţi în lumea digitală. Procesul de branding este unul lung şi costisitor, iar antreprenorul crede că a găsit o soluţie care îi va scăpa de multe bătăi de cap pe cei la început de drum. „M-am gândit cum aş putea să o iau de la rădăcini: în general, creaţia pleacă de la un logo, de la o identitate vizuală. Cele mai mari companii o au, îşi mai fac doar un rebranding din când un când ca să dea utilizatorilor impresia că sunt în trend. Dar sunt şi mulţi care nu au şi trebuie să construiască aceste imagini. Clar, totul pleacă de la brand; şi am zis «ce-ar fi să existe un marketplace pentru branduri, de unde poţi să le iei la cheie?»“, povesteşte el.

     

  • În vacanţă cu bunicul

    Comedia ”Bunicul dezlănţuit“ îl prezintă, din 5 februarie la cinema, pe Robert De Niro în rolul unui veteran lipsit de prejudecăţi şi hotărât să demonstreze că viaţa merită trăită din plin la orice vârstă.

    Filmul este distribuit de Freeman Entertainment. Jason Kelly (Zac Efron) se află la doar o săptămână distanţă de nunta cu fiica răsfăţată a şefului său, deci cu un pas mai aproape de visul de a deveni partener la firma de avocatură unde lucrează de mult. Abia târziu, tânărul va realiza că toate planurile îi sunt periclitate de bunicul guraliv, cu care pleacă în vacanţa de primăvară la Daytona.

    Între petreceri scandaloase, conflicte aprinse în bar şi o noapte de pomină de karaoke, bătrânul Dick (Robert De Niro) pare de neoprit, încearcând cele mai provocatoare experienţe şi făcând tot posibilul să-şi convingă nepotul să i se alăture. 

  • Un clujean de 38 de ani a construit o afacere de 5 milioane de euro cu 300 de angajaţi şi birouri în două ţări

    La 38 de ani, antreprenorul clujean Cătălin Chiş conduce grupul de firme Active Power Solutions, cu activităţi în domeniul tehnologiei. A ales în urmă cu 15 ani calea antreprenoriatului, o aventură care nu a fost deloc uşoară, şi a construit de la zero un grup de firme care are acum 300 de angajaţi, un birou la Londra şi o cifră de afaceri de 4,5 milioane de euro.

    “În cel mai pesimist caz, creşterea cifrei de afaceri pentru anul în curs se plasează la 10-20%, în tandem cu angajarea a circa 30 de oameni. Varianta optimistă vizează să dublăm cifra de afaceri şi să creştem cu 25% numărul de angajaţi (încă 75 de persoane). Deocamdată suntem pe varianta pesimistă, am crescut cu circa 15% în prima parte a anului“, spune Cătălin Chiş, director executiv al Active Power Solutions. Grupul are acum circa 300 de angajaţi şi a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 4,5 milioane de euro, iar dezvoltarea grupului a avut o serie de momente cheie.

    Absolvent al Facultăţii de Calculatoare de la Cluj (1999), Chiş a lucrat vreme de doi ani şi jumătate în trei firme, parcurgând mai multe poziţii şi funcţii, de la agent de vânzări la director tehnic, programator sau project manager. Ideea antreprenoriatului s-a înfiripat în 2000, la întoarcerea din SUA. Un bun prieten îi spusese că pleacă în Statele Unite peste două săptămâni şi s-a hotărât brusc să-l însoţească. În numai două săptămâni, înaintea plecării, în cadrul programului Work & Travel, a găsit o slujbă trimiţând câteva mailuri şi susţinând un interviu telefonic. „Nici bani de bilet nu aveam, am împrumutat. A fost o experienţă interesantă“, povesteşte el acum despre aventura în SUA, unde vreme de patru luni a trecut prin tot felul de joburi, de la muncă necalificată până la domeniul în care profesa deja în ţara natală.

    Nu şi-a dorit însă să rămână acolo, deşi ocazia se ivise, iar la revenirea în ţară a vrut să se întoarcă la acelaşi loc de muncă de unde plecase. Un alt prieten primise pe parcursul celor patru luni cât Chiş fusese plecat o mărire de salariu de 20%, iar clujeanul voia să fie remunerat la fel, dar managerul i-a spus că nu are cum. A replicat atunci că în acele condiţii nu doreşte să rămână, pentru că valoarea sa ca angajat era aceeaşi, chiar dacă argumentul angajatorului fusese că suma se lega nu doar de valoare, ci şi de constanţa la locul de muncă. „În momentul re-spectiv nu am înţeles despre ce este vorba, şi când am ieşit din birou am spus că o să fac o firmă care să fie mai mare decât aceea“, îşi aminteşte antreprenorul. Şi aşa a şi fost.

    „Am început firma fără să ştiu de unde să o apuc, ştiam doar cam ce vreau să fac, adică într-o formă sau alta acelaşi lucru care îl făceam şi ca angajat, să creez soft, să dezvolt soluţii pentru client, de la ERP şi CRM până la aplicaţii complexe în domeniul financiar.“ Fără să aibă bani, îi era clar că trebuie să găsească rapid un client, dar nu ştia legislaţie, aspecte financi-are sau contabile. În primele două-trei luni a stat acasă şi s-a jucat, încercând să se liniştească şi să găsească o variantă de acţiune, iar la un moment a venit un prieten care i-a spus că are un client cu o imprimantă stricată, căreia nu reuşea să-i dea de cap.

    „Am mers şi am stat două sau trei zile până am înţeles ce nu funcţiona, dar nu ştiam cu cine am de-a face, cine e cli-entul respectiv, care s-a dovedit a fi una dintre cele mai mari firme de arhitectură din Transilvania şi care a devenit primul cli-ent.“ Arhitecţii au fost plăcut surprinşi, dat fiind că imprimanta era scumpă, costa în jur de 50.000 de euro, şi nici măcar firma care le-o vânduse nu reuşise să o repare. „Cei doi asociaţi ai firmei au fost aşa entuziasmaţi încât mi-au propus să rămân“, povesteşte Chiş despre începuturile sale ca antreprenor. A început să le configureze calculatoarele, să lucreze la reţea, să facă mici aplicaţii de soft. „Emoţionant a fost momentul în care mi-au spus: «Cătălin, cred că e momentul să facturezi»“. Lucra deja de două luni, timp în care nu luase niciun ban, şi îşi aminteşte că nu avea nici măcar bani de transport, motiv pentru care mergea pe jos 4-5 km; „stăteam până dimineaţa cu unul dintre ei, alt workaholic, şi dimineaţa la 5 mergeam pe jos acasă, că nu aveam 3, 5 sau 7 lei să iau taxiul“. Surprins a fost şi pentru că i-au întors factura, spunându-i să dubleze suma, de la 5.000 de lei la 10.000 de lei pentru două luni. „Mi s-a părut foarte mult. De acolo am început totul.“

    Şi al doilea client are o poveste. Primea deja bani constant de la firma de arhitectură „şi am început să prind încredere în mine, că ceea ce fac e bine şi munca mea e apreciată“. Într-o zi, negocia cumpărarea unui calculator şi lângă el era un domn care voia să cumpere mai multe calculatoare, pentru o reţea. L-a auzit ce vorbeşte şi, încredinţat fiind că poate să lucreze pentru el, l-a aşteptat afară, i-a dat o carte de vizită şi i-a spus: „Cred că te pot ajuta“. Mai făcuse în facultate proiecte similare, „iar pentru el am făcut o reţea de calculatoare într-un internet cafe din oraşul natal“; au urmat apoi şi alte spaţii, iar antrepre-norul a găsit mai uşor clienţi şi proiecte.

    În martie 2001, la câteva luni de la începerea colaborării cu firma de arhitectură, a angajat primul om, iar cifra de afaceri din primul an a fost cam 1,7 milioane de lei. „Un an mai târziu depăşea deja 3 milioane de lei. E relativ simplu să creşti când ai o bază mică“, argumentează antreprenorul, al cărui grup de firme a avut anul trecut o cifră de afaceri de circa 12 ori mai mare decât în primul an de activitate.

  • O parte din românii care muncesc în afară au reuşit să pună deoparte 100.000-150.000 de euro în ultimul deceniu

    Gabriel Istoc, membru al Fundaţiei Repatriot, care încearcă să îi aducă pe românii care lucrează în străinătate înapoi în ţară şi să devină antreprenori, spune că exista români care au puşi deoparte în ultimii 5-10 ani 100.000-150.000 de euro, bani cu care ar vrea să înceapă o afacere.

    Repatriot este un program al RBL (Romanian Business Leader), oragnizaţie susţinută de un grup de antreprenori români, iar Gabriel Istoc este şi proprietarul firmei  B-team Consult and Services, specializată în lucrări de chimie-petrochimie, cu afaceri anuale de 2 mi­l. euro.

    Primii paşi ai RBLs au fost elaborarea unei liste de priorităţi, lansarea unui site informativ şi organizarea unor întâlniri cu românii din diferite oraşe europene pentru a prezenta situaţia reală din România şi oportunităţile de investiţii. În plus, acest gen de discuţii ajută la indentificarea unor posibili parteneri de afaceri. ”Majoritatea are o imagine proastă despre România, dar încercăm să arătăm că se întâmplă lucruri bune aici. La ei ajung doar veştile proaste”.

    Un muncitor român care lu­crează în străinătate pe zona de petrol şi gaze poate câştiga până la 20.000 de euro pe an, în con­diţiile în care salariul brut ajunge la 3.000 de euro pe lună, cazarea şi trans­portul fiind suportate de firma care câştigă contratul de prestări servicii, spune Gabriel Istoc.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Primele 12 cuvinte pe care le spui la un interviu de angajare ar putea să te ajute să obţi slujba sau să te coste

    Resurgo Trust, fundaţie caritabilă, a dezvăluit faptul că angajatorii judecă potenţiali angajaţi după conversaţia de complezenţă ce are loc înainte de interviul propriu-zis. Cercetătorii au descoperit că primele 12 cuvinte pe care le spune un candidat ar putea avea un efect important asupra deciziei de angajare a angajatorului, scrie Daily Mail.

    Asta datorită faptului că angajatorul îşi face o primă impresie despre candidat în timpul conversaţiei de dinaintea interviului. Prin urmare, candidatul este văzut într-o lumină pozitivă sau negativă, încă înainte de a vorbi despre experienţa de muncă şi calificări.

    „Este vorba despre felul în care vorbeşti cu recepţionera, ce spui în primele minute sau felul cum mergi pe hol. Conversaţia de complezenţă face parte din abilităţile de comunicare la locul de muncă”, spune Iona Ledwidge, Resurgo Trust.

    Scott Hutchinson, de la firma de recrutare Interim Partners, este de părere că nu toată lumea ştie să pălăvrăgească despre vreme sau despre alte subiecte fără miză, iar cei care ştiu au un avantaj.

     

  • Angajatorii pot să monitorizeze conversaţiile online ale salariaţiilor

    Curtea Europeana a Drepturilor Omului (CEDO) a decis că angajatorii au dreptul să monitorizeze conversaţiile online ale salariaţiilor în timpul orelor de lucru, informează Wired

    Decizia a fost dată într-un caz referitor la un inginer român, Bogdan Mihai Bărbulescu, care a fost concediat în 2007 pentru folosirea calculatorului de la birou în scopuri personale.

    În 2007 Bărbulescu a fost dat afară pentru încălcarea regulamentului intern al companiei, care interzice folosirea resurselor firmei în scopuri personale. Bărbulescu a răspuns că a folosit serviciul doar în scopuri profesionale. În schimb, angajatorul i-a prezentat un transcript al conversatiilor acestuia, ce conţinea mesaje către fratele şi logodnica sa.

    Bogdan Mihai Bărbulescu a atacat în justiţie decizia angajatorului de a-i desface contractul de muncă, spunând că decizia firmei este incorectă, deoarece angajatorul i-a încălcat dreptul la corespondenţă prin accesarea comunicaţiilor sale, fapt ce contravine Constituţiei şi Codului Penal.

    Judecătorii CEDO au găsit că nu este nerezonabil ca un angajator să vrea să verifice dacă salariaţii săi îşi fac treaba în timpul orelor de muncă.

    Decizia CEDO ar putea avea ramificaţii asupra modului în care angajaţii comunică la birou.

  • Unde s-au dus banii cu care s-au plătit prin SMS biletele de tramvai

    Ştiţi unde s-au dus banii cu care aţi plătit biletul de tramvai sau autobuz prin SMS? Nici directorii de la şase regii de transport din ţară nu ştiu! Firma care intermedia legătura cu operatorii de telefonie mobilă a intrat în insolvenţă şi nu a mai plătit facturi de sute de mii de lei, scrie digi24.ro

    Metoda plăţii prin SMS a unei călătorii era foarte simplă: ori de câte ori un călător achita un bilet cu telefonul mobil, banii ajungeau în conturile unei firme intermediare.

    După ce îşi reţinea o parte din sumă, aceasta trebuia să vireze companiei de transport local contravaloarea călătoriei.

    În România există mai multe companii care gestionează sisteme de plată prin SMS, dar cea care a câştigat licitaţia pentru intermedierea plăţilor Simplus Invest SRL, din Bucureşti, care oferă astfel de soluţii din 2002. Aceasta a câştigat licitaţiile organizate în mai multe oraşe, dar la sfârşitul anului trecut a intrat în insolvenţă, după ce au acumulat datorii de peste 8 milioane de lei.

    În schimb, autorităţile din Iaşi au abandonat complet plata prin SMS a călătoriilor.

    560.000 de lei a fost gaura lăsată în bugetul Regiei Autonome de Transport Public Iaşi de firma care a intermediat plăţile biletelor prin SMS în perioada iunie 2014 – ianuarie 2015. Compania de transport a oprit sistemul de plată anul trecut în februarie şi a mers în instanţă ca să recupereze datoria. Abia în noiembrie a încasat o parte din bani.

    Citiţi mai multe pe www.digi24.ro

  • Întrebarea anului pentru cei care au sediul firmei în apartament: desfăşoară sau nu „activitate economică“?

    Una din întrebările începutului de an în ceea ce priveşte aplicarea Codului fiscal este cum se calculează impozitul în cazul clădirilor deţinute de persoane fizice şi folosite pentru activităţi economice. Astfel, avem următoarele situaţii:

    1. Dacă apartamentul deţinut de o persoană fizică este locuit sau nelocuit, este impozitat ca rezidenţial. Trebuie remarcat că în general impozitele au crescut în 2016 faţă de 2015 pentru că a crescut valoarea impozabilă de la 935 lei/mp la 1.000 lei/mp şi în unele oraşe au fost majorări în grila permisă de lege între 0,08% şi 0,2% din valoarea impozabilă.

    2. Dacă apartamentul este închiriat unei alte persoane fizice, impozitul este rezidenţial, deci ca la punctul 1.

    3. Dacă însă apartamentul sau casa este închiriată sau dată într-un contract de comodat unei firme sau persoane fizice autorizate (PFA) pentru activitate economică, atunci proprietarul trebuie să depună o declaraţie la primărie până pe 30 martie, prin care anunţă că în apartamentul său se desfăşoară activitate economică şi cât reprezintă suprafaţa din locuinţă pe care se desfăşoară acea activitate economică. Aici apar mai multe cazuri:

    – dacă locuinţa a fost achiziţionată cu mai mult de cinci ani înainte, trebuie să facă o evaluare la un evaluator autorizat de ANEVAR (Asociaţia Naţională a Evaluatorilor din România);

    – dacă locuinţa a fost achiziţionată în ultimii cinci ani, valoarea impozabilă se stabileşte conform contractului de vânzare-cumpărare.

    Impozitul pentru spaţiul aferent activităţii economice este între 0,2% şi 1,3% din valoarea trecută în contractul de vânzare-cumpărare sau cea din raportul de evaluare, calculată procentual în funcţie de suprafaţa locuinţei.

    În situaţia în care nu se face evaluarea, impozitul este de 2% din valoarea de impozitare ca şi clădire rezidenţială.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Dezvăluiri din „cuibul de viespi” de la Aeroportul Cluj: „Oricând poate avea loc o catastrofă”

    Aeroportul Internaţional „Avram Iancu” Cluj este un adevărat „cuib de viespi” şi oricând aici poate avea loc o „catastrofă”. O spune, sub protecţia anonimatului, o sursă apropiată Aeroportului Cluj. Potrivit acesteia, securitatea de la aeroport e atât de precară încât un om fără adăpost a reuşit să doarmă, timp de trei săptămâni, într-o clădire din perimetru.

    Sistemul de balizaj, o „catastrofă” pe cale să se producă

    Sursa Vocea Transilvaniei, care cunoaşte sistemul de balizaj instalat la Aeroportul Cluj, spune că acesta are „mari probleme”.

        „Aeroportul poate rămâne în pană cu sistemul de aterizare balizaj în orice moment. Ştiţi ce înseamnă asta când un avion e la finală să aterizeze şi e ceaţă? O catastrofă”, a declarat acesta pentru Vocea Transilvaniei.

    Potrivit sursei, sistemul de mentenanţă al sistemului de balizaj a fost preluat, în prezent, de o altă firmă decât cea care l-a realizat, însă aceasta nu se poate atinge de aparatura aflată încă în garanţie. Sursa susţine că cei din departamentul tehnic al Aeroportului nu au curajul să acuze firma care a realizat sistemul de balizaj, deoarece ar fi luat „comisioane mari”.

    Cititi mai multe pe www.voceatransilvaniei.ro