BusinessMagazin

Tag: drum

  • Polonia se opune găştii de motociclişti ai lui Putin – feţele nevăzute ale conflictului ruso-european – FOTO+VIDEO

    Lupii Nopţii au plecat din Moscova pe 25 aprilie, dar drumul lor s-a oprit două zile mai târziu, când grănicerii polonezi s-au opus intrării lor în Polonia. Alexandrer Zoldostanov, liderul grupării, este o celebritate în Rusia şi un prieten al lui Vladimir Putin. Preşedintele rus a folosit grupul de motociclişti pentru a-şi întări propria imagine “macho”. Lupii nopţii au susţinut anexarea Crimeii de către Rusia, patrulând pe străzi şi clamând că “oriunde sunt Lupii nopţii, acolo este Rusia”, iar un an mai târziu Zoldostanov “descoperea” cât de fericiţi sunt locuitorii din Sevastopol după schimbare.

    O asemenea atitudine ar putea stârni resentimente puternice în Polonia, care a trăit ocupaţia Armatei Roşii în război. Media polonează a prezentat pe larg intenţiile grupului de motociclişti, social media i-a denumit bandiţi pe aceştia, iar Executivul polonez a definit acţiunea Lupilor drept o provocare; pe 24 aprilie ministerul de externe polonez a emis o notă diplomatică către guvernul rus, care anunţa interzicerea intrării grupului pe teritoriul polonez.

    În ciuda interdicţiei, membrii grupării au încercat să treacă graniţa în grupuri mici. Un grup de zece motociclişti a fost oprit la punctul de control Brest, în Belarus, şi după discuţii intense li s-a refuzat intrarea.

    Drumul grupului de motociclişti trebuia să treacă prin Belarus, Polonia, Cehia, Slovacia, Austria şi să se termine la Berlin. Autorităţile germane par să respingă ideea călătoriei: “Nu este o acţiune ilegală în sine”, spus un purtător de cuvât al ministerului german de externe.

    “Suţinem libertatea de exprimare şi dreptul de asociere, dar am decis că unii dintre liderii Lupilor Nopţii nu urmăresc scopuri legitime”, a adugat acesta. Manifestările grupării de motociclişti în privinţa anexării peninsulei Crimeea sunt o dovadă, a spus purtătorul de cuvânt.
    Motocicliştii au anunţat că vor continua drumul pe rute alternative.

  • Reportaj: Două zile în Ţara Bârsei: pâine cu cartofi, 
fortificaţii şi mofetă

    ADRIANA SOHOLODEANU este călător pasionat, gastronom în training şi antreprenor, proprietar al boutique-ului online de deserturi şi cadouri www.biscuit.ro

    Ţara Bârsei. Repetă. Silabiseşte. Rostit şoptit, toponimul ascunde parcă o poveste – Ţara Bârsei ar putea fi tărâmul de basm, locul în care pasc oiŢe bârsane babane în bâzâit de bărzăuni bezmetici. Sau nu.

    Semnele de circulaţie, cu denumiri în două limbi, română scurtă familiară, maghiară lungă, plină de consoane, ajută şi ele, la fel şi peisajul, dacă nu ideea de poveste atunci măcar cea de vacanţă, ceea ce este, în definitiv, totuna.
    Dacă te găseşti pe drumul ce duce din Braşov spre Covasna la ceasul înserării, în iarnă, semnul care te anunţă că intri în Ţara Bârsei îţi deschide tăcut uşa către alt tărâm. Este pustiu cât vezi cu ochii şi doar târziu în noapte se aprind mici lumini la orizont. Case nu se văd şi o porţiune de drum nu e decât un gol alb vârstat în negru cu ecou purtat repetat de stâlpii de electricitate.

    Căprioare pasc absente pe câmpuri goale de cartofi în timp ce maşina pare că stă pe loc, într-un decor liniar şi repetitiv.

    După kilometri fără sfârşit peisajul se populează. Apar garduri, case se înşiră după ele, pun de un sat, apoi de altul, arhitectura e înca regăţeană, oamenii-s puţini, bisericile catolice.

    Şi apoi, bang! Fără nicio pregătire, intri pe nesimţite cu viteză în Santioanluca / Szentivlaborfalva, satul pe drumul căruia stau grătare de kurtoskalacs şi pâini cât roata carului. Una din cinci case învârte la stradă frigărui cu cozonac săsesc şi vinde la lumina chioară pâine cu cartof. Ireal şi delicios în egală măsură; reţete simple şi vechi care-şi păstrează gustul şi povestea şi o săptămână mai târziu, transplantate în oraşe pline de beton şi efemer.

    În Covasna, toponim românesc de origine slavă ce denumeşte valea ce curge prin locurile unde se prelucrează laptele, treci prin Ghid-falău şi Micfalău, Bicfalău şi Tufalău, sate româneşti cu nume maghiare sau invers.

    Nu trece mult şi ajungi în oraş. Covasna pe înserat, ca şi pe lumină de altfel, nu pare generoasă cu turistul de iarnă. Cel de vară însă ar putea ajunge la cetatea dacică, la platformă sau în Valea Zânelor, adică acasă la Ileana Cosânzeana şi loc de celebrat Nedeia mocănea-scă, sărbătoare tradiţională a oierilor din zonă.

    Pe de altă parte, cetatea ar fi după mulţi locul în care s-a retras să moară Decebal, construcţie care, după arheologi, ar fi una din cele mai mari din afara Orăştiei. Cel de-al treilea obiectiv turistic este planul înclinat dintre Covasna şi Comandău, folosit în 1890 pen-tru transportul buştenilor prin contrabalansarea a două vagoane, unul gol altul plin, aflate la capete opuse şi exploatând forţa gravita-ţională şi diferenţa de nivel de 300 de metri. Lucrarea genial-inginerească este printre puţinele din Europa de acest gen.

     

    Vizitatorul de iarnă se mulţumeşte cu Groapa Dracului, un puţ cu noroi leneş şi bolborositor, aflat chiar în parcul din centru. Erup-ţiile bulelor, în fapt degajări puternice de bioxid de carbon, au fost cândva spectaculoase; astăzi seamănă mai mult cu o supă clo-cotind la foc mic.

    Zona este cunoscută unui tip special de turist, cuprins în categoria balneo. La nici patruzeci de ani eşti încă suficient de tânăr pen-tru a te putea amuza ideea de mers la băi şi destul de bătrân pentru ca un concediu balneo să îţi amintească de epoca dinainte de ’89.

    O zi la baza de tratament din cadrul hotelului înseamnă înainte de toate un halat moale de baie. Vei locui în el mai toată ziua, între şedinţele de TENS, ultrasunete, băi carbogazoase şi masaje acvatice.

    Programul zilei este stabilit de medicul rezident, în baza unei discuţii-consultaţii, în urma căreia rezultă o fişă cu care asistenta asignată te însoţeşte şi îndrumă. Iarna sunt puţini amatori, dar vara se perindă prin bază până la 500 de oameni pe zi, pacienţi veniţi să trateze în principal boli ale aparatului cardiovascular.

    Punctul forte al mersului la băi este mofeta, un gaz (dioxid de carbon) care aici iese din pământ cu o puritate de 98%, comparabilă doar cu o zonă din Japonia. Baia de gaz se face după un program strict, cu pauze şi timpi respectaţi cu rigoare. Pacienţii stau pe trep-tele unui fel de amfiteatru din lemn în picioare, nemişcaţi. Urmăresc în paralel acele ceasului de pe perete şi furnicăturile de pe pi-cioare. Gazul, al cărui nivel variază şi este măsurat cu o brichetă, urcă până la genunchi-pulpe şi dilată vasele de sânge.

    Acelaşi gaz este pus la lucru şi în varianta acvatică, în care stai nemişcat 20 minute într-o cadă plină cu apă carbogazoasă. Nu te plictiseşti şi nu amorţeşti; este relaxare pură prin micro-masaj, căci milioanele de bule de gaz ţi se ataşează de piele şi când se ridică la suprafaţă lasă în urmă o gâdilătură uşoară. În timpul acesta numeri bule, urmăreşti trasee, compari cu viteza şpriţului de vară sau a şampaniei de seară, faci ceva pentru tine.

  • Câteva date simple, 
scoase din context

    În acest număr al revistei am făcut un alt infografic care arată că în vremea lui Ştefan cel Mare la noi erau mai multe vite pe cap de locuitor decât în prezent. Scăderea este accentuată după 1990 şi se manifestă mai oriunde în lume, numai că noi stăm de două ori mai rău decât francezii sau bulgarii.

    Sunt date simple, scoase din context, dar grăitoare în simplitatea lor. Nu trebuie să îmi spună cineva cum e cu modernizarea sau cu creşterea populaţiei sau care este diferenţa dintre o autostradă şi un drum pietruit. Dar pietrarii lui Carol I nu lucrau cu basculante sau cu alte utilaje moderne, iar faptul că răzeşii lui Ştefan puteau ţine o vacă de familie, iar ţăranii de astăzi nu, chiar nu-l pricep.

    Şi vreau să mai ofer alte câteva date simple, scoase din context. Nu înainte de a remarca uluitoarea muncă depusă de cei ce au re-alizat unul dintre cele mai folositoare situri din România, în opinia mea; este vorba de Biblioteca Digitală a Bucureştilor – www.digibuc.ro, unde veţi putea găsi colecţii impresionante de publicaţii şi cărţi vechi, disponibile gratuit. Colecţia ziarului Adevărul începând cu 1888, Albina sau Furnica, anuare şi almanahuri, Moftul Român sau Monitorul Oficial, o uluitoare colecţie de istorie şi viaţă, din poate cea mai bună perioadă a României.
    De ce spun poate cea mai bună perioadă a României? Pentru că, răsfoind toate acele publicaţii, simţi o lume vie, activă, în eferves-cenţă, conectată, conştientă de cine este şi care este locul ei în lume. Numele care semnau, relaţiile pe care le invocau, problemele discutate, ba chiar şi banalele reclame, care ar apărea stângace astăzi, dar care promovau mărfuri şi produse şi producători locali.

    O ”Revistă a fundaţiilor regale„ din 1940 vorbeşte cu mândrie de marina comercială, formată din ”26 vase de Mare, reprezentând 58.204 tone registru net, şi 963 vase de Dunăre cu 541.333 tone motrice„. Câte tone motrice or fi acum?

    În acelaşi număr Ionel Teodoreanu adresa o epistolă poetică unui confrate scriitor din anul 2200: ”Camarad de dincolo, pleacă-te din depărtarea ta peste adâncul în care mă aflu şi ascultă glasul meu stins, rămas întru tine„.
    Şi mai departe: ”Analele economice şi statistice„ din iulie – decembrie 1939 vorbeşte de întreţinerea a 5.136 de cantine şcolare, unde mâncau 158.273 de copii. Curios, am căutat să aflu dacă există aşa ceva şi acum; o ştire a unei televiziuni mă informa că numărul cantinelor şcolare din Bucureşti s-a dublat. ”Uau„, am exclamat, dar mi-am înghiţit rapid ”uau„-ul – era vorba de 40 de unităţi.

    Şi mai departe. Aceleaşi anale economice au câteva date despre consumul de alimente: pe cap de locuitor consumul de lapte era în 1939 de peste 44 de litri. Astăzi este 12 litri. Consumul de brânzeturi era de 6,7 kilograme. Astăzi este undeva la 5 kg. Există şi un revers al medaliei: consumul de carne era atunci de 22,6 kilograme/cap de locuitor, astăzi este puţin peste 40 de kilograme.

    În 1929, în România Mare se cultivau 
3 milioane de hectare cu grâu; astăzi se cultivă în jur de 2 milioane. În acelaşi 1929 România era pe locul cinci în topul mondial al producătorilor de petrol, cu o producţie de 
4,3 milioane de tone. Astăzi producem tot cam atât. Me-diul era cât se poate de concurenţial – erau 10 rafinării, mici, ce-i drept, dar zece (astăzi mai sunt 3 mari şi una mai mică). Statul avea pro-priile terenuri petrolifere, pe care le exploata cu mai mare succes decât privaţii.

    Se năşteau în România Mare 600.000 de copii pe an (astăzi se nasc sub 200.000), dar mortalitatea era uriaşă.
    Nu vreau să compar mere cu pere – sunt conştient de tot ce separă acele vremuri de perioada de acum. Dar, repet, citiţi acele publi-caţii cu inima şi veţi descoperi o lume cu probleme, dar în care sunt tentat să spun că oamenii erau şi reprezentau mai mult decât acum – orice va fi însemând asta.

    Ilustrez cu un tablou semnat de Cecilia Cuţescu – Storck, ”Casa familiei de la Balcic„, un loc care m-a vrăjit prin mister şi frumuseţe, chiar dacă timpul şi nepăsarea oamenilor l-au marcat.

  • Opinie George Mioc, CEO PSI Industries: Ce caută James Bond de Dâmboviţa la Ministerul Fondurilor Europene?

    Nu a avut loc nici un proces de vetting în cadrul PSD, Parlamentul nu a fost implicat nici măcar la nivelul unei audieri în comisiile de specialitate. Domnul Nica a fost scos din joben de domnul Ponta şi plasat, într-o totală nepăsare faţă de interesul public, la unul dintre cele mai sensibile ministere, unde era nevoie mai mare ca oricând de o persoană familiarizată cu domeniul. Uitându-ne în biografia domnului Nica nu facem decât să sesizăm probele mai vechi: fără nici o legătură cu domeniul, acest ofiţer de informaţii a fost şi secretar general la ministerele Mediului şi Muncii, exact acolo unde doamna Rovana Plumb a fost sau este ministru.

    Poate nu vă mai amintiţi, dar, când s-a adoptat legea funcţionarului public, s-a decis ca secretarul general al unui minister să fie funcţionarul de rangul cel mai înalt. După modelul francez, urma ca acesta să fie un personaj matusalemic, cunoscător al fiecărui colţişor al administraţiei păstorite, supravieţuitor al tuturor regimurilor. Nu s-a întâmplat aşa, pentru că partidele au politizat întregul aparat funcţionăresc, de la secretar general la portar, efectul fiind că avem una dintre cele mai ineficiente şi ostile administraţii din UE. Numirea domnului Nica, ofiţer de informaţii, la Ministerul Fondurilor Europene, exact în anul cel mai sensibil pentru finalizarea absorbţiei fondurilor din bugetul 2007-2013 şi pentru pregătirea proiectelor finanţate de la bugetul 2014-2020, este un fel de nucă pe colivă.

    Am insistat pe acest caz pentru că situaţia de la Fondurile Europene a fost complet ignorată de presă, dar guvernul Ponta are o lungă tradiţie în numirea unor oameni nepotriviţi la locul nepotrivit. Uitaţi-vă la domnul Ioan Rus, o legendă a guvernării Năstase, când era ministru la Interne. De când a ajuns la Transporturi face gafe după gafe, face glume deplasate cu „doamna Codruţa” (Kovesi) şi, în schimb, are un bilanţ dezastruos. Master Planul pentru Transporturi nu a primit nici acum acordul Comisiei Europene! În plus, la ultima remaniere guvernamentală s-au împărţit portofolii economice către câteva personaje obscure dspre care nu s-a mai auzit nimic din ziua în care au depus jurământul: Graţiela Gavrilescu (Mediu), Andrei Gerea (Energie), cel care ar trebui să descâlcească, dacă se mai poate, situaţia de la Rompetrol sau Mihai Tudose (Economie), personajul care asistă pasiv la prăbuşirea Oltchim.

    Sunt de acord că funcţia de ministru este una politică şi că fiecare partid îşi asumă riscurile numirii unui incompetent. Totuşi, există o limită, iar guvernul Ponta a depăşit-o. PSD este un partid mare, are zeci de mii de membri activi, chiar nu se găsea cineva care să ştie cum se gestionează fondurile europene? Nu se putea ca, la Finanţe, să nu-l reciclăm pe cel responsabil de eşecul de la Ministerul Fondurilor Europene? Guvernul Ponta nu mai are la ora actuală nici o legătură cu PSD-ul, de electorat nu mai discutăm. Primul-ministru a lichidat opoziţia din propriul partid, ştie că nu poate fi detronat şi, în consecinţă, acţionează complet discreţionar, împărţind ministere după bunul plac, către prietenii prietenilor. Este greu de estimat dacă nota de plată pentru această distracţie, notă plătită de contribuabili, va fi de zeci sau sute de milioane de euro risipiţi cu incompetenţă.

    George Mioc este un antreprenor român care a emigrat în anul 1975 şi s-a stabilit în SUA. Este proprietarul unei fabrici care produce profile de aluminiu.

  • Buzău: DN 10, surpat în urma unei alunecări de teren provocate de ploile abundente

    Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău, Vasile Prahoveanu, alunecarea de teren s-a produs pe DN 10, la kilometrul 26, în urma precipitaţiilor abundente.

    Astfel, autorităţile au decis ca în zonă să se circule pe un singur sens, respectiv dinspre Buzău către Braşov.

    Zona este semnalizată corespunzător, până când vor fi demarate lucrările pentru reabilitarea porţiunii de drum surpate.

    O masivă alunecare de teren s-a produs, duminică, şi în localitatea buzoiană Colţi, pe un drum care leagă două sate.

    Potrivit subprefectului de Buzău, George Sava, o falie de pământ a luat-o la vale, iar drumul s-a surpat, accesul către aproximativ o sută de case fiind posibil doar pietonal.

    Sava a precizat că autorităţile locale se vor ocupa de reabilitarea drumului.

    Totodată, un drum din locaitatea Săruleşti a fost deteriorat la sfârşitul acestei săptămâni, tot în urma alunecărilor de teren, fără a exista însă oameni izolaţi.

     

  • Opinie George Mioc, CEO PSI Industries: “Nu cred într-un Cod Fiscal scris pe drumul spre puşcărie”

    Nu ştiu cum se va termina procesul domnului Darius Vâlcov, dar nu pot să-mi închipui vreo ţară civilizată care să lase modificarea Codului Fiscal şi a Codului de Procedură Fiscală pe mâna unui personaj suspectat că lua mită în sacoşa de plastic şi care se ascundea de DNA în cimitir.

    Din această perspectivă, graba cu care premierul Victor Ponta insistă să treacă prin şedinţa de guvern aceste coduri şi ameninţă Parlamentul că, dacă nu le dezbate rapid, le va adopta prin asumarea răspunderii, mi se pare suspectă. Doar proiectul de lege de modificare a Codului de Procedură Fiscală are 231 de pagini. Nu este însoţit de un studiu de impact, ci de o banală expunere de motive, de 26 de pagini. Este imposibil să ceri unei entităţi non-guvernamentale să-şi dea seama, în circa o lună, ce se ascunde în spatele unui volum atât de mare de modificări. Am mai avut experienţa unor miniştri de la Finanţe care au promovat ordonanţe de urgenţă cu dedicaţie, în favoarea unui grup de interese. În 2013, DNA a cerut începerea urmăririi penale împotriva ministrului de Finanţe Daniel Chiţoiu, suspectat de „constituire de grup infracţional organizat”, după ce acesta promovase o ordonanţă care urmărea să rezolve dispute din interiorul PNL. Din păcate, Parlamentul a refuzat să aprobe începerea urmăririi penale împotriva lui Chiţoiu, iar cazul a fost uitat prea uşor.

    Nici modificările la Codul Fiscal nu sunt însoţite de un studiu de impact. Din nou scriu că este imposbil să estimezi ce efecte vor avea noile prevederi. Am văzut un reputat profesor universitar estimând o reducere a încasărilor la buget cu 2% din PIB, în 2016. Nu ştiu pe ce se bazează. Poate va fi 1,6%, poate va fi 2,1%, doar un minister de Finanţe deschis şi transparent ar fi avut resurse să ne arate pe ce scenarii s-a lucrat. Dacă s-a lucrat cu aşa ceva! Legea 24 din 2000 privind tehnica legislativă prevede clar că „proiectele de acte normative se supun spre adoptare însoţite de o expunere de motive, o notă de fundamentare sau un referat de aprobare, precum şi de un studiu de impact”. În plus, actele cu impact asupra bugetului trebuie “elaborate pe baza unor documente de politici publice aprobate de Parlament sau de Guvern”. Ştiu că pare o glumă să ceri aşa ceva, nici un guvern nu a respectat această lege. Este însă greşeală mediului de afaceri din România că nu insistă pentru aplicarea ei şi, dacă Executivul nu se conformează, există calea acţionării în judecată.

    Uitându-mă la ceea ce s-a întâmpalt în anii anteriori, estimarea mea este că, dacă noul Cod Fiscal va fi adoptat, guvernul Ponta va tăia ce se mai poate tăia de la investiţii, pentru  a evita o situaţie în care deficitul bugetar să explodeze. Efectele vor fi în cascadă: se vor reduce şi co-finanţările la proiecte europene, deci abosrbţia fondurilor va merge prost, iar în 2022 ne vom trezi din nou că miliarde de euro alocaţi de UE rămân necheltuiţi. Oricum, pare că FMI-ul renunţă la acordul cu România şi se va pierde acel aşa-numit top-up, adică finanţarea suplimentară oferită de Bruxelles, de la 85% din valoarea unui proiect, la 95%.

    Este firesc ca mediul de afaceri din România să se bucure de reducerea fiscalităţii, aşa cum propune guvernul Ponta. Totuşi, un pic de prudenţă şi de studiu aprofundat nu ar strica. Să nu ajungem în situaţia în care răul făcut să fie mai mare decât binele promis de guvernarea PSD. 

  • Românul desemnat antreprenorul anului în Italia. A construit o afacere de 16 milioane de euro mizând pe dorul de casă al conaţionalilor

    Florin Simon, singurul român desemnat antreprenorul străin al anului în Italia, face parte din primele generaţii de emigranţi care au luat drumul Vestului în anii ’90. În două decenii, a construit o afacere de 16 milioane de euro mizând pe dorul de casă al românilor din Italia.

    “Aveţi de mers 10 staţii cu metroul, 16 staţii cu autobuzul şi 200 de metri pe jos“ – aşa au sunat indicaţiile pe care le-am primit la telefon pentru a ajunge din centrul Romei până la depozitul lui Florin Simon, antreprenorul numit în urmă aproximativ trei ani omul de afaceri al anului în Italia, singurul premiu acordat antreprenorilor imigranţi din Italia, de compania de transfer de bani MoneyGram.

    Sosit în Peninsulă în urmă cu 18 ani, Florin Simon a pus bazele unei companii de import şi distribuţie de produse fabricate în România care ajung la românii răspândiţi în toată Italia. Afacerea totalizează în prezent venituri de 16 milioane de euro şi are 50 de angajaţi, toţi români. Denumită simbolic Roma..nia SRL, compania lui Simon a îndeplinit toate cele cinci criterii pentru câştigarea titlului de „cel mai bun antreprenor“: creştere, număr de angajaţi, inovaţie, tineri antreprenori şi responsabilitate socială.

    În drum spre depozitul lui Florin Simon, semnele că te apropii de o mică Românie sunt evidente de la staţia de metrou Rebibbia, în nordul Romei, unde vezi la tot pasul afişe cu apartamente de închiriat în limba română. Depozitul, întins pe o suprafaţă de 3.000 de metri pătraţi, se află într-o zonă industrială din Roma, poartă în poartă cu un depozit al producătorului italian de cafea Lavazza, departe de Forul Roman, de Vatican şi, în general, de ochii turiştilor. Chiar dacă era o zi de sâmbătă, Florin Simon a fost bucuros să acorde un interviu între două întâlniri de afaceri şi a fost încântat să răsfoiască o revistă Business Magazin în care a găsit întâmplător şi povestea antreprenorială a lui Adrian Gârmacea, fondatorul Electric Plus şi al brandului Barrier, originar, la fel ca şi el, din zona Moldovei. Sunt prieteni şi, potrivit lui Simon, se gândeau chiar să colaboreze, dar afacerea românului stabilit în Italia se concentrează deocamdată exclusiv pe produsele alimentare.

    „Povestea mea este lungă, aş putea spune că poate fi cuprinsă într-o carte“, şi-a început Simon discursul presărat cu oftaturi dese şi zâmbete modeste. Începe cu concluziile: a sosit singur la Roma în 1996, la 26 de ani, dar acum alături de el se află părinţii săi, soţia sa, Monica, fără de care spune că nu şi-ar fi putut construi afacerea, şi cei doi copii, unul în vârstă de 19 ani, student la Economie şi Management în Roma, şi un băieţel de 12 ani, elev pasionat de fotbal.

    Spiritul antreprenorial al lui Simon a început să se manifeste când avea puţin peste 20 de ani, în Bacău: „Făceam tot comerţ, adică luam de aici – vindeam acolo, vindeam nişte măsuţe găsite prin târgurile la care mergeam zilnic: la Roznov, la Târgu-Frumos, la Bucureşti“. Şi-a încercat apoi norocul cu un bar şi, pentru că lucrurile nu mergeau bine, a decis să plece în Italia cu gândul de a economisi banii de care afacerile lui aveau nevoie ca să funcţioneze. „Am venit în Italia pentru că aveam aici o rudă îndepărtată care mi-a spus că îmi poate oferi un pat. Era bun şi acesta, nu am fost nevoit să dorm pe sub poduri sau prin vagoane, cum s-a întâmplat cu alţi conaţionali“, îşi aminteşte Simon.

    Cele patru luni care au urmat au fost însă printre cele mai grele din viaţa sa: posturile erau blocate, mai ales în domeniul construcţiilor, din cauza Mani Pulite, una dintre cele mai vaste operaţiuni anticorupţie din Europa Occidentală postbelică, în care a fost dezvăluită lumea afacerilor murdare din spatele sistemului politic italian. După patru luni a reuşit să îşi găsească un loc de muncă pe un şantier, tot prin intermediul unei cunoştinţe. „Ţin minte că eram foarte descurajat şi aş fi vrut să mă întorc“, spune Simon. Dar nu se putea întoarce din cauza unui împrumut de 1.000 de dolari pe care trebuia să îl returneze cu dobândă. „Momentele în care vii sunt foarte grele, te gândeşti numai la familie şi îţi spui «Ce bine era acasă!».“ A început să lucreze ca salahor (ajutor de zidar – n.r.), muncă ce îi asigura un câştig zilnic ce echivalează astăzi cu suma de 25 de euro. „Era o experienţă nouă şi nu îmi plăcea, niciodată nu m-am gândit că o să lucrez în construcţii, nici nu mă uitam la domeniul acesta când eram în România.“

    Spera însă să strângă 10.000 de dolari într-un an, cu care să se întoarcă în România şi să îşi continue afacerile. După un an însă, a realizat că nu reuşeşte să economisească nici măcar suma pe care o împrumutase din cauza cheltuielilor pe chirie şi hrană. „După un an de zile începusem să mă obişnuiesc şi să îmi dau seama că, dacă nu ştiu chiar nimic, o să rămân salahor toată viaţa, iar visurile mele nu se vor putea adeveri niciodată“, rememorează el momentul când a conştientizat că s-ar putea să stea în Italia mai mult decât îşi propusese. I-a venit astfel ideea de a-şi face o firmă de renovări, la modă la vremea aceea în Peninsulă. Pentru a face acest lucru, trebuia să cunoască meseria, astfel că a început să se implice tot mai mult în activităţile firmei de construcţii în care era angajat.

    Ulterior s-a angajat într-o altă firmă, nişată pe ceea ce îşi dorea el să facă – rigips, pereţi falşi, tavane – , iar după trei ani consideră că „a început să înveţe“. O altă problemă de care s-a lovit în întemeierea unei firme era însă lipsa documentelor care să îi asigure şederea legală în ţară. „Mă gândeam că niciodată nu o să mă pot realiza. Italia era o ţară care nu îţi oferea prea multe şi trebuia să răzbaţi singur.“ A reuşit să îşi facă documentele în anul 2000, datorită soţiei. Sosită şi ea în Italia la un an după soţul său, a început să lucreze în cadrul unor familii care au ajutat-o să îşi facă documentele mult mai repede şi astfel au intrat amândoi în legalitate.

  • Un antreprenor a renunţat complet la viaţa personală: nu are locuinţă, nici prieteni şi munceşte non-stop – VIDEO

    Cillin Perera este fondatorul companiei Avilinga, cu sediul în Elveţia, care oferă cursuri de limbi străine altor companii din jurul lumii.

    Omul de afaceri australian călătoreşte, datorită jobului său, sute de mii de kilometri în fiecare an. Bărbatul se află atât de des pe drum încât a renunţat la apartamentul său şi este, practic, fără locuinţă stabilă.

    “Nu petrec mai mult de 4-5 zile într-un anumit loc”, spune Perera. “Trăiesc doar în hoteluri.” Perera îşi petrece timpul fotografiind aeroporturi, lobby-uri de hotel şi zonele rurale ale ţării în care se află. Contul său de Instagram, Homeless CEO (CEO-ul fără casă, n.r.) a ajuns la aproape 16.000 de fani.

    “Nu mă văd făcând nimic altceva”, a povestit Perera în cadrul unui interviu acordat celor de la BBC. “Adevărul e că sunt puţini care s-ar descurca într-o asemenea situaţie, pentru că e greu să nu ai timp să te acomodezi cu un loc.”

     

  • Sfaturi pentru mine tânăr. Raul Ciurtin, Albalact: Am avut curajul să investesc, să inovez înaintea celorlalţi şi mai mult decât alţii

    A venit mai repede decât mă aşteptam şi m-a găsit nepregătit. Dar asta m-a obligat să mă adaptez şi să învăţ ce nu ştiam mai repede decât credeam că pot. Experienţa în afaceri am căpătat-o pas cu pas, văzând şi făcând, uneori greşind. Am avut flerul de a alege oamenii potriviţi la momentul potrivit. Ca proaspăt medic învăţam să scriu reţete, ca antreprenor am învăţat că o afacere reuşită nu se bazează pe reţete. Eu am reuşit să aduc compania unde este astăzi pentru că am avut curajul să merg mereu mai departe, de fiecare dată când am avut un scop, un obiectiv pe care l-am atins, 
mi-am ales altul şi mai ambiţios. Am avut curajul să investesc, să inovez înaintea celorlalţi şi mai mult decât alţii, am avut încredere în oamenii pe care i-am ales să-mi fie alături şi am învăţat să aşez lucrurile în perspectivă. Nu e uşor să fii vizionar, dar şi asta se construieşte.

    Aşadar, sfaturile pe care le-aş da oricărui tânăr care doreşte astăzi să devină antreprenor sunt sfaturile pe care mi le-aş da şi mie la 20 de ani cu experienţa de astăzi. Să înveţe repede, de unde poate şi orice i se pare folositor, să-şi asume riscuri, să-şi aleagă lângă el oamenii potriviţi cu care să construiască o strategie şi o direcţie bine definite, privind permanent piaţa nu doar pe termen scurt, dar şi pe termen lung. Să pună consumatorul în centrul strategiei, nu doar afacerea şi profitul. Consumatorul te ajută să creşti. Să investească permanent, să creeze o identitate solidă a companiei sale şi a brandurilor şi să comunice deschis, nu doar cu publicul, ci şi cu partenerii şi angajaţii săi. Să aibă curaj să facă următorul pas, pentru că stând pe loc nu se poate. Să fie încăpăţânat în sensul bun al cuvântului, adică să nu abandoneze niciodată ideea care crede că e câştigătoare. Să nu repete aceeaşi greşeală de două ori. Să caute să evalueze şi să monitorizeze cât mai realist contextul economic în care se află şi potenţialul său sau al companiei sale pentru a lua decizii de investiţie corecte.

  • Sfaturi pentru mine tânăr: Dragoş Petrescu, Trotter Prim

    Când ai 20 ani, ai şansa să te afli la începutul unei cariere impresionante. Doar de tine depinde, de efortul şi de tenacitatea de care dai dovadă necontenit în a-ţi îndeplini obiectivele. Trăieşti într-o ţară plină de oportunităţi de business, o ţară la început de drum. Profită de această şansă! Ai grijă mare în alegerea partenerilor de business! Mizează în primul rând pe caracter şi, numai după ce această condiţie este îndeplinită, decide business planul.