BusinessMagazin

Tag: Case

  • Câţiva antreprenori au decis să facă bani în România pe seama celor care investesc mii de euro ca să aibă o casă inteligentă

    Te decizi să pleci mai devreme acasă, aşa că intri pe aplicaţia online şi setezi temperatura în locuinţă. Seara, pui hainele în maşina de spălat, iar aparatul decide care este cea mai bună perioadă în care să deruleze programul pentru a economisi energie. Pleci grăbit la muncă şi uiţi să stingi luminile în casă, dar porneşti telefonul şi dai comanda vocală „afară“, iar luminile se sting automat. Toate aceste scenarii fac parte din soluţiile de automatizare a casei, tot mai populare şi din ce în ce mai accesibile.

    Definiţiile pe care le-am primit din partea companiilor care comercializează soluţii de profil în România sună mult mai sec decât te-ai aştepta să auzi atunci când se vorbeşte despre casa care răspunde la comenzi date din partea cealaltă a oraşului sau a lumii: „O modalitate simplă, unitară şi centralizată de a controla subsisteme“, „automatizări care fac viaţa mai uşoară“ sau „sisteme de automatizare avansate pentru a oferi locuitorilor controlul“. Când se pune problema automatizării unei case, trebuie luate în calcul aspecte precum eficienţa energetică, confortul personal şi chiar siguranţa. Sunt însă oamenii dispuşi să investească sume considerabile pentru a-şi face casele mai deştepte?

    Laboratoarele Nest au intrat în atenţia opiniei publice odată cu dezvoltarea unui termostat inteligent menit să ajusteze consumul şi să scadă costul întreţinerii unei case. Mişcarea celor de la Google din ianuarie 2014, atunci când au achiziţionat compania Nest pentru 3,2 miliarde de dolari, reprezintă o confirmare a cererii crescute, la nivel global, pentru produsele şi soluţiile care constituie ceea ce denumim generic „casa inteligentă“.

    Specialiştii în tehnologie consideră că principala cauză a acestui interes crescut este scăderea dramatică a preţului pieselor de hardware, fapt care a dus şi la ieftinirea altor produse. Un alt motiv, crede Mike Harris, CEO al companiei Zonoff, este modul cum societatea de azi, influenţată masiv de social media, a transformat aşteptările consumatorilor şi a transformat ştiinţa casei inteligente în ceva mainstream: „Ideea de a vedea şi de a-ţi putea controla casa prin intermediul unui smartphone are sens, deoarece oamenii sunt deja conectaţi la multe alte lucruri din viaţa lor“.

    Din punctul de vedere al mediului înconjurător, automatizarea caselor poate aduce anumite beneficii. Programarea termostatelor, de exemplu, poate avea un impact semnificativ şi poate duce la o scădere a consumului de energie cuprinsă între 10 şi 30%. „Mesajul evident către consumator este că acesta nu mai trebuie să risipească energia“, notează Tom Kerber, director de cercetare pentru controlul caselor în cadrul companiei Park Associates.

  • Disputa anului. Legea privind darea în plată a imobilelor: între speranţele debitorilor, agasarea bancherilor şi implicarea politicienilor

    A pornit de la politicieni. A animat discuţiile pe piaţa bancară, generând dezbateri aprinse. A incitat speranţele românilor cu credite ipotecare. Şi a agasat bancherii, comerciali şi centrali. Legea privind „darea în plată“ a imobilelor – „datio in solutum”, care-i permite unei persoane care a luat credit şi nu mai poate să plătească datoria să treacă în proprietatea băncii imobilul ipotecat, a fost aprobată în grabă în Parlament, reuşind să bulverseze, la fel de rapid, mediul bancar.

    Noile turbulenţe pe piaţa bancară vin după ce în 2010 sistemul a fost zdruncinat de Ordonanţa 50 privind creditarea persoanelor fizice, care a provocat revelaţia că prea puţini clienţi ştiu ce au semnat atunci când au luat un credit – atât din vina băncilor care au recurs inclusiv la clauze abuzive, cu condiţii prezentate în mod înşelător, cât şi din cauza superficialităţii clienţilor în general.

    Acum discuţia s-a concentrat pe zona împrumuturilor imobiliare de tot felul  – credite ipotecare, credite de investiţii imobiliare şi alte credite cu garanţii imobiliare. Debitorii care pot beneficia de legea „dării în plată” sunt persoanele fizice din România cu un credit garantat cu o ipotecă. Şi toate tipurile de garanţii imobiliare se califică – ipoteci pe case, apartamente, clădiri comerciale, terenuri – intravilane sau extravilane. În plus, legea se aplică şi pentru românii ale căror imobile ipotecate se află în procedură de executare silită, actul normativ suspendând această procedură. Problema băncilor este că în ultimii ani nu au avut foarte mult succes în procesul de executări silite.  Imobilele executate silit de bănci afişează preţuri sub media pieţei în condiţiile în care multe dintre acestea nu au reuşit să trezească până în prezent interesul vreunui cumpărător.

    Circuitul legii în forul legislativ a fost alert. La sfârşitul lunii octombrie, legea era aprobată de Senat, în noiembrie a primit votul Camerei Deputaţilor, iar în decembrie a ajuns la preşedintele Klaus Iohannis pentru promulgare. Legea privind darea în plată a imobilelor a stârnit până acum reacţii puternice şi contradictorii la nivelul întregii societăţi, pornind de la pledoarii privind caracterul social şi până la atenţionări privind o posibilă înăsprire a condiţiilor de creditare, implicaţii asupra bugetului şi chiar efecte nefavorabile asupra creşterii economice. Încălcarea principiilor neretroactivităţii, predictabilităţii şi proporţionalităţii legii, precum şi a dreptului de proprietate prevăzute de Constituţia României sunt câteva dintre problemele invocate de Asociaţia Română a Băncilor (ARB) în privinţa legii privind „darea în plată“ a imobilelor. Şi au început să apară şi reacţii individuale de la nivelul top managementului băncilor comerciale.

    „O lege egoistă, dată în favoarea anumitor categorii de clienţi, care va afecta copiii şi pe cei tineri, care încă nu au accesat un credit”, „o iniţiativă legislativă grăbită, incompletă, vagă”, „o lege neconstituţională şi nedreaptă”. Sunt câteva dintre peceţile puse de bancheri pe legea privind „darea în plată” a imobilelor”. În ipoteza în care legea va intra în vigoare în forma actuală, bancherii prevestesc pierderi, restricţionarea drastică a accesului la creditare, efecte nefavorabile asupra sectorului imobiliar şi al construcţiilor, respectiv un recul al dezvoltării pieţei imobiliare, cu efecte colaterale greu de identificat în acest moment, cu impact pe orizontală, asupra dezvoltatorilor imobiliari, industriei construcţiilor, industriei mate-rialelor de construcţii. Costurile care vor fi absorbite de bănci vor fi transformate într-o formă sau alta la nivelul societăţii, mediului economic. Iar efectele economice ar putea să depăşească pierderile pe care legea le-ar provoca sectorului bancar, după cum anticipează bancherii.

    Condiţiile de creditare se vor înăspri în urma aplicării legii privind darea în plată, din punctul de vedere al acce-sibi-lităţii, restricţionând accesul mai ales pen-tru tineri, şi va fi blocată şi capa-citatea de refinanţare întrucât un nou produs trebuie să ţină seama de noua legislaţie. În consecinţă, relaxarea credi-tării se va opri pe seg-mentul imo-biliar şi va fi afectată capa-ci-tatea de cre-ditare generală, cu impli-caţii nefa-vora-bile şi asupra creşterii eco-no-mice, spune Sergiu Oprescu, preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor (ARB).
    Subiectul potenţialilor beneficiari ai legii privind darea în plată şi pretinsul caracter social au provocat reacţii contradictorii. O sursă a dezbaterilor este faptul că legea nu vizează doar persoanele care în mod real nu mai pot rambursa creditul, ci orice debitor care nu mai vrea să plătească, favorizând astfel în special debitorii cu credite de peste 150.000 de euro, respectiv speculatorii imobiliari din perioada de boom. Însă, doar 2 miliarde de lei este suma datorată în contul creditelor ipotecare „de business“ peste plafonul de 150.000 fiecare. Această sumă nu pare să genereze probleme foarte grave la nivelul sistemului bancar. Comparativ, peste 470.000 de debitori au credite ipotecare, pentru investiţii imo-biliare şi alte împrumuturi cu garanţii imo-biliare sub plafonul de 150.000 de euro. În acest caz, sumele datorate sunt mult mai mari, de circa 72 miliarde de lei.

    O problemă adusă însă în discuţie de BNR este că ipotecarele de peste 150.000 de euro au restanţe mai mari. În timp ce la creditele sub 150.000 de euro ponderea sumelor restante faţă de cele datorate este de 1,69%, la împrumuturile ipotecare peste acest plafon ponderea este cuprinsă între 11,67% şi 46%, conform BNR.

    Banca centrală a estimat că impactul legii asupra sistemului bancar se ridică la circa 2-4 miliarde de lei, ceea ce nu induce direct risc sistemic. Banca centrală a avertizat însă că există riscul declanşării „hazardului moral“, respectiv „contaminarea” românilor cu împrumuturi cu garanţii imobiliare, care nu au restanţe, de a nu-şi mai plăti ratele şi a da casele înapoi băncilor. Legea „dării în plată“ afectează direct circa 70.000 de români cu restanţe la toate categoriile de ipotecare, din care unii au casele executate de bănci. Însă întrebarea este câţi dintre cei 475.700 de debitori cu garanţii ipotecare vor decide să nu mai achite ratele caselor prea scumpe.

    S-a făcut o simulare a efectelor legii de către Direcţia de Stabilitate din BNR din care reiese că, pe 16 scenarii alese, în şase dintre ele una dintre bănci intră direct în faliment. Dar scenariile nu sunt publice. Pentru sistemul bancar, în acest moment riscul de reglementare legislativă este mai puternic decât riscul extern şi începe să pună piedici înfăptuirii unor tranzacţii pe piaţa românească, vin avertismente de la banca centrală. Mingea este acum în terenul preşedinţiei, care poate decide să dea undă verde legii privind „darea în plată” sau să o retrimită în Parlament, sub presiunea lobbyului politicienilor şi a lobbyului bancherilor.
     

  • Ţara unde 200 de oameni devin milionari în fiecare zi

    Peste 200 de oameni devin milionari în fiecare zi doar pentru că deţin proprietăţi, datorită creşterii galopante ale preţurile pentru proprietăţi din piaţa britanică din ultimii ani, scrie Business Insider.

    În prezent există 620.000 de apartamente şi case, în Marea Britanie, care valorează peste 1 milion de lire sterline, cu 75.000 mai multe decât din ianuarie 2015, potrivit Zoopla, agent imobiliar online.

    Acest boom este condus de Londra, unde piaţa imobiliară este atât de fierbinte, încât există temeri serioase legate de o nouă bulă imobiliară. Peste 10% din reşedinţele din Londra valorează peste 1 milion de lire sterline, conform Zoopla.

    Cartierele londoneze cu cei mai mulţi milionari sunt în Redbridge (creştere de 56% faţă de ianuarie 2015), Newham (88%), Barking şi Dagenham (288%).

  • A câştigat X Factor la 17 ani, devenind cel mai tânăr câştigător din istoria concursului – VIDEO

    Louisa Johnson a devenit cea mai tânără câstigatoare a concursului X Factor din Marea Britanie, informează Daily Mail. Tânăra de 17 ani a învins duetul Reggie N Bollie în finala live difuzată ieri seară.

    Louisa era favorită la câştigarea concursului încă de la început, conform caselor de pariuri. Melodia lui Bob Dylan, Forever Young, cântată de Louisa Johnson este pregătită de lansare şi se pregonizează ca Johnson să câştige 6 milioane de lire numai în 2016.

    “Louisa este pachetul complet, are o voce bună, este frumoasă, tânără şi va avea o carieră de succes”, a spus o sursă apropiată show-ului.

     

     

  • A long time ago in a galaxy far, far away: lucruri mai mult sau mai puţin ştiute despre fenomenul Star Wars

    „În ziua când a avut loc lansarea eram pe Coasta de Est şi participam la o emisiune de radio“, povesteşte Gary Kurtz, unul dintre producătorii Star Wars. „Pe la mijlocul emisiei, un ascultător a intrat în direct şi a început să dea tot felul de detalii despre film. I-am spus că ştie destul de multe lucruri, dat fiind că eram abia în ziua lansării filmului, iar el mi-a răspuns că l-a văzut deja de patru ori. În momentul acela mi-am dat seama că ceva se întâmplă“. Ziua Star Wars a adus „o nouă eră pentru genurile science-fiction şi fantasy. A deschis apetitul lumii întregi pentru aceste poveşti, pentru că a reuşit să traducă ceva complicat pe înţelesul oamenilor. A fost şi este un moment definitoriu în istoria filmului“, explică debutul fenomenului Star Wars Robert Muratore, producător al documentarului The people vs. George Lucas.

    „I HAVE A BAD FEELING ABOUT THIS!“

    Câteva generaţii mai târziu, curiozitatea faţă de noul film din universul Star Wars este mai mare ca oricând. Este o stare pe care o putem numi, simplu, mania Star Wars. Ca multe dintre lucrurile care schimbă lumea, Star Wars a pornit nesigur şi are o poveste de dezvoltare inspiraţională.

    Povestea spune că George Lucas nu reuşea să termine scenariul lui Star Wars; avea firul evenimentelor în minte, dar nu reuşea să îl transpună într-un format pe care să îl poată prezenta caselor de producţie. Apoi şi-a adus aminte de un text pe care îl citise în facultate, „Eroul cu o mie de feţe“, o explorare a miturilor universale. Lucas a recitit studiul semnat de Joseph Campbell şi a înţeles ce avea de făcut: să concentreze întreaga poveste în jurul unui singur personaj, Luke Skywalker, şi al drumului pe care acesta îl avea de urmat.

    Lucas nu a avut însă mare încredere în filmul său, fapt ilustrat cel mai bine de un celebru pariu pe care regizorul l-a pus cu bunul său prieten Steven Spielberg. În timpul filmărilor pentru Star Wars, Lucas a făcut o vizită la studioul unde Spielberg pregătea un alt clasic al anilor ’70, Întâlnire de gradul III. „George era extrem de supărat, credea că Star Wars nu se va ridica la înălţimea aşteptărilor lui“, a povestit Spielberg într-un interviu acordat celor de la Turner Classic Movies. „Credea că a făcut un film pentru copii. Aşa că a venit la mine şi mi-a spus că Întâlniri de gradul III o să aibă mult mai mult succes decât Star Wars, că o să fie cel mai de succes film din toate timpurile. Mi-a propus şi un pariu: 2,5% din încasările Star Wars pentru 2,5% din încasările mele. I-am spus că sunt de acord“.

    Întâlnire de gradul III a fost într‑adevăr un hit, generând venituri de 303 milioane dolari. Însă Lucas a fost adevăratul câştigător, iar, pentru Spielberg, pariul s-a dovedit a fi mai mult decât inspirat. După calculele celor de la Time, 2,5% din încasările Star Wars i-au adus lui Spielberg în jur de 40 de milioane de dolari. „Filmul meu a fost o poveste de succes, dar Star Wars a fost un fenomen“, spune Spielberg, precizând că „George îmi trimite şi azi bani în contul acelui pariu“.

    După primul film din serie, George Lucas a devenit proprietarul francizei, el închiriind practic drepturile celor de la 20th Century Fox. Cu banii obţinuţi, Lucas a pus bazele Industrial Light & Magic, compania de efecte vizuale care a semnat sute de filme în anii ce au urmat. Regizorul a mers chiar mai departe, creând o companie de cercetare pentru a găsi noi metode de a edita efecte de sunet sau vizuale; acea companie a inventat multe dintre sistemele folosite astăzi de marile case de producţie. În caz că nu aţi ghicit, compania în cauză se numeşte Pixar. George Lucas are astăzi o avere estimată la 5 miliarde de dolari, ocupând locul 309 în topul Forbes 500 miliardari.

    „HE IS THE CHOSEN ONE. SURELY YOU MUST SEE IT“

    De ce a generat însă Star Wars un val de entuziasm nemaiîntâlnit? Ce a diferenţiat povestea cavalerilor Jedi de altele? „Cred că este important să înţelegem de cine a fost bine primită“, explică sociologul Andrei Boţeşteanu: „Pentru un segment considerabil de public, Star Wars îmbină dozele potrivite de nostalgie şi optimism. În sfârşit, nu mai e nevoie să consume Star Wars clandestin, ci o pot face ca oamenii, în HD şi la vedere, public. Orgoliul acestui public e şi el mângâiat, fiind în cele din urmă recunoscuţi ca demni de a fi vizaţi de promovarea Disney. Contăm şi putem să arătăm asta cu gadgeturi şi cu alte lucruri disponibile în România. Celălalt segment de public, mai tânăr, primeşte Star Wars aşa cum primeşte şi moda. Este o atitudine consumeristă, de apartenenţă la „the next big thing“. Este un public mai puţin fidel personajelor, cât universului Star Wars, probabil un public care va sesiza mai degrabă lipsa efectelor speciale decât arta trucurilor de cameră folosite la filmele mai vechi din serie.“

    Privind înapoi la anii ’70, devine clar că Star Wars a fost construit pentru succes din mai multe puncte de vedere. Pentru a înţelege fenomenul Star Wars, trebuie să înţelegem contextul. Încă de la sfârşitul secolului XIX genul science-fiction devenise extrem de popular, mai ales datorită unor autori precum Jules Verne sau H.G. Wells. Această tendinţă a continuat şi în secolul XX, când poveştile au devenit mai complexe şi mai sofisticate. În anii ’70 exista deja o listă lungă de autori consacraţi, dintre care trebuie amintiţi Isaac Asimov, Philip K. Dick, Ray Bradbury sau Larry Niven; aceştia au adus o nouă dimensiune genului, dezvoltând lumi şi personaje aparte.

    Evoluţia filmelor science-fiction a fost una similară, fapt explicat prin costurile foarte mici de producţie de la acea vreme. Dacă pentru un western, un alt gen foarte popular la acea vreme, producătorii aveau nevoie de costume, de cai sau de mai multe decoruri, toate acestea ridicând costul unui film, în cazul SF-urilor toate acestea puteau fi înlocuite prin efecte speciale. Iar la acea vreme efectele nu presupuneau investiţii precum cele de astăzi; spre exemplu, puţini au remarcat probabil că atunci când nava pilotată de Han Solo trebuie să treacă printr-un câmp de asteorizi, una dintre pietre este de fapt un cartof, iar alta un pantof. Explicaţia este una simplă: oamenii nu erau obişnuiţi cu efectele speciale şi nu aveau aşteptări, iar asta permitea producătorilor să folosească diverse trucuri pentru a simula obiecte sau acţiuni. Cu alte cuvinte, filmele şi serialele science-fiction au devenit apreciate de casele de producţie pentru că erau ieftine şi relativ uşor de realizat.

    Deşi genul science-fiction era popular, filmele de profil nu aveau încă rezultate extraordinare la box-office. 2001: A Space Odyssey, filmul lui Kubrick lansat în 1968, a obţinut din încasări sub 60 de milioane de dolari. Acest lucru avea să se schimbe însă în 1977, anul în care două filme SF au ocupat primele poziţii în topul celor mai profitabile producţii.

  • Povestea omului care a fondat una dintre cele mai importante case de licitaţii din lume

    Christie’s organizează anual circa 450 de licitaţii, la care sunt prezentate obiecte decorative, bijuterii, vinuri, fotografii, opere de artă şi altele, cu preţuri de pornire cuprinse între 200 de dolari şi 100 de milioane de dolari.

    James Christie, născut în ţinutul Perth din Scoţia, în 1730, a petrecut câţiva ani în marină, iar apoi s-a angajat ca asistent la o casă de licitaţii din Londra. A ales însă propriul drum şi a fondat casa de licitaţie când avea 36 de ani, la Londra, ocupându-se de unele dintre cele mai importante vânzări de la finalul secolului XVIII. A fost căsătorit de două ori, din prima căsătorie având patru fii, iar cel mai mare, James Christie (1773-1831), i-a succedat la conducerea casei de licitaţii pe care o înfiinţase. Fondatorul Christie’s s-a stins din viaţă la 73 de ani, în 1803.

    James Christie este cel care a crescut reputaţia casei de licitaţii, odată ce Londra a căpătat statutul de cel mai important centru în comerţul cu obiecte de artă, după ce revoluţia franceză afectase Parisul. În 1859, compania şi-a schimbat numele în Christie, Manson & Woods. În 1958 a deschis primul birou de reprezentare peste hotare, la Roma.

    Între 1973 şi 1999, Christie’s a fost listată la bursa de la Londra; în mai 1998 Groupe Artémis a preluat un pachet de 29,1% din acţiunile companiei, pentru 243,2 milioane de dolari. Ulterior, grupul francez a preluat şi restul acţiunilor într-o tranzacţie care a evaluat compania la 1,2 miliarde de dolari. De la acel moment, Christie’s nu a mai raportat profitul, dar comunică rezultatele de la vânzări, de două ori pe an, sume care nu reflectă însă informaţii despre costuri sau câştigul casei de licitaţii.

    Compania, acum deţinută de Groupe Artemis, este prezentă cu 53 de birouri în 32 de ţări, iar în prima jumătate a acestui an valoarea tranzacţiilor de la licitaţiile organizate de Christie’s a ajuns la 4,5 miliarde de dolari. În 2014, valoarea vânzărilor de la licitaţiile companiei a ajuns la suma record de 8,4 miliarde de dolari. Anul acesta, la licitaţia organizată pe 11 mai, Christie’s a vândut tabloul „Femei din Algeria“ de Pablo Picasso pentru 179,3 milioane de dolari, unui cumpărător necunoscut. Acest tablou a devenit astfel a patra cea mai valoroasă operă de artă vândută vreodată la licitaţii. În acest moment, recordul pentru cel mai scump tablou, cel puţin în cazul tranzacţiilor despre care există informaţii, este deţinut de vânzarea tabloului „Când te căsătoreşti“, de Paul Gauguin, cumpărat anul acesta pentru 300 de milioane de dolari.
     

  • Strategii transatlantice: pe când mai multe companii româneşti care să investească în SUA?

    Există loc pentru mai multe investiţii ale companiilor americane în România, dar aş vrea să văd şi mai multe companii româneşti care să ia în considerare oportunitatea de a merge în SUA. Sunt două căi prin care comerţul şi investiţiile pot dezvolta relaţiile între cele două ţări. Cred că relaţiile economice dintre SUA şi România sunt puternice şi pot deveni foarte puternice“, susţine economistul american Joseph Quinlan, specialist în relaţii transatlantice.

    Analistul  a susţinut mereu importanţa consolidării relaţiilor economice transatlantice şi într-un interviu din luna octombrie a amintit că printre atuurile României pentru atragerea de investiţii se numără poziţia geografică favorabilă şi costurile mici cu forţa de muncă. Investiţiile realizate pe piaţa locală de cele peste 400 de companii membre ale Camerei de Comerţ Americane în România – AmCham– au depăşit 20 miliarde de dolari în ultimii 25 de ani, iar numărul de locuri de muncă create a fost în acelaşi interval de peste 200.000.

    Investiţiile străine sunt un barometru al atractivităţii mediului de afaceri autohton şi reflectă percepţia străinilor. Acestea au fluctuat de-a lungul timpului, de cele mai multe ori fiind în pas cu trendul economiei. În primele opt luni ale acestui an, investiţiile străine directe în România au fost de 2,3 miliarde de euro, aproape de nivelul înregistrat pe întreg anul 2014, lucru ce întăreşte ipoteza că 2015 va fi cel mai bun an pentru ISD-uri din anii postcriză.

    În plus, aminteşte Joseph Quinlan, economia românească are un ritm de creştere mai rapid decât media UE. Tocmai de aceea este important acum să fie luate decizii legate de îmbunătăţirea infrastructurii, educaţie, precum şi pentru aplicarea reformelor strategice importante pe termen mediu şi lung.  Îmbunătăţirea calităţii infrastructurii, inclusiv cu ajutorul fondurilor europene, ar putea ajuta România să atragă şi mai mulţi investitori străini, mai spune Quinlan.

    „Infrastructura este foarte importantă. Nu puteţi să aveţi comerţ şi investiţii fără infrastructură bună.“ Un rol important pentru economia României poate îl pot avea şi antreprenorii. În ceea ce priveşte dezvoltarea antreprenoriatului, Joseph Quinlan este de părere că reprezintă un ingredient critic pentru prosperitatea econonomică pe termen lung. Majoritatea analiştilor anticipează pentru acest an o creştere economică de 3-4%.

    Infrastructura deficitară, birocraţia, corupţia şi tergiversarea eficientizării şi restructurării sectorului public şi-au spus în ultimii ani cuvântul asupra investiţiilor străine, după cum au repetat analiştii. Dar înrăutăţirea activităţii investiţionale în România în anii de criză a fost corelată şi cu amplificarea aversiunii faţă de risc la nivel internaţional. Creşterea atractivităţii României ca destinaţie pentru investiţiile străine directe şi îmbunătăţirea absorbţiei fondurilor europene sunt importante având în vedere dependenţa economiei de capitalul extern.

    Recomandările cheie ale AmCham pentru creşterea competitivităţii României cuprind elaborarea unei strategii pe termen lung pentru dezvoltarea economică a ţării, nevoia de investiţii direcţionate  în activităţi de cercetare, dezvoltare şi inovare, dar şi intensificarea eforturilor în vederea eficientizării şi modernizării aparatului administraţiei publice. Calitatea infrastructurii de comunicaţii şi forţa de muncă calificată sunt cele mai apreciate de membrii AmCham România, în timp ce lipsa de viziune pe termen lung, subfinanţarea sistemului de sănătate şi de educaţie, infrastructura de transport inadecvată, ineficienţa administraţiei publice şi lipsa de transparenţă şi predictibilitate sunt principalele motive de nemulţumire, potrivit unui sondaj realizat printre membrii AmCham privind mediul de afaceri din România.

    Atuurile care fac din Europa cea mai profitabilă destinaţie pentru investiţiile americane includ faptul că Uniunea Europeană are una din cele mai mari şi mai solide economii pe plan mondial, faptul că 15 din primele 25 de ţări cele mai favorabile investiţiilor sunt în Europa, conform unui clasament realizat de Banca Mondială, sau faptul că multe din economiile europene se numără printre cele mai competitive la nivel mondial (6 din top 10). În plus, Europa a înregistrat progrese importante din punctul de vedere al inovaţiei şi al activităţilor cu valoare adăugată mare (knowledge-based activities), potrivit unui raport al AmCham.

    Joseph Quinlan, autorul studiului The Case for Investing in Europe, apreciază că „relaţiile economice transatlantice merită toate eforturile celor doi parteneri comerciali de a depăşi actualele provocări, prezenţa deja masivă a investiţiilor americane în Europa conferind acestei regiuni cea mai mare influenţă externă asupra bunăstării companiilor americane.“

    Quinlan susţine că oportunităţile care se conturează în cadrul Parteneriatului Transatlantic pentru Comerţ şi Investiţii – TTIP – vor aduce beneficii nu doar Europei şi SUA, ci întregii lumi, „acordul fiind unul critic pentru bunăstarea economiei globale pe termen lung“.

    În ceea ce priveşte atractivitatea României pentru investiţii americane, Hans Klemm, ambasadorul SUA la Bucureşti, a spus că România dispune de resurse considerabile. „Având o populaţie extrem de educată, poliglotă, cu cunoştinţe tehnice, România are atuurile necesare pentru a atrage investitori şi pentru a reprezenta o rampă de lansare pentru investitori în regiune. Această ţară are de asemenea norocul de a avea o diversitate de resurse naturale: energie, agricultură, silvicultură. Totodată, poziţia sa geografică strategică prezintă un mare potenţial. Situată la graniţa Uniunii Europene, România reprezintă un punct de răscruce între nord, sud, est şi vest. Investitorii şi-ar dori o Românie transparentă, stabilă şi previzibilă, iar România ar trebui să caute, să stimuleze şi să asigure investiţii care ar aduce beneficii prin crearea de locuri de muncă şi accesul la surse sigure de energie“.

    Daniela Nemoianu, preşedintele AmCham, consideră că România nu trebuie să rămână doar un beneficiar al statutului de membru UE, ci să devină un contribuitor activ la competitivitatea economică a Europei: „România trebuie să contribuie la creşterea competitivităţii globale a Europei şi să se poziţioneze ca un stat membru al UE responsabil şi capabil să îşi îndeplinească responsabilităţile, prin valorificarea punctelor forte şi a avantajelor strategice. Credem că viitorul economic al României nu este legat doar de performanţa economică a marilor companii multinaţionale prezente aici, ci şi de succesul antreprenorilor şi IMM-urilor capabile să concureze pe plan local şi internaţional“.

  • Doar casele de avocatură, cabinetele notariale şi instituţiile de stat mai aleg birouri compartimentate, în vreme ce 90% din companii aleg birourile open-space

    Potrivit Techno Office, unul dintre principalii furnizori locali de soluţii complete pentru amenajarea spaţiilor de birouri, amenajările tip open-space domină în proiectele de pe piaţa locală, singurele firme care mai preferă o compartimentare clasică fiind casele de avocatură şi cabinetele notariale,  alături de instituţiile de stat.

    „Există anumite tipuri de business în care necesitatea de spaţii delimitate este prioritară, iar birourile de top management, sălile pentru întâlniri sau zonele închise de tip lounge sunt aspecte foarte importante, mai ales în sectorul legal, unde confidenţialitatea este unul dintre punctele cheie în desfăşurarea activităţii”, a declarat Iuliana Carata, General Manager Techno Office.

    Pe de altă parte, subliniază reprezentanta companiei, există şi situaţii în care amenajarea unui birou open-space este exclusă din considerente arhitecturale. Spre exemplu, în clădirile mai vechi, tip vilă, modificarea spaţiilor nu este o variantă rentabilă, însă, nici nu reprezintă o condiţie pentru respectivele companii, care îşi desfăşoară activitatea în asemenea spaţii.

    Dincolo de aceste aspecte însă, amenajările open-space, impuse de marile corporaţii ca reacţie imediată la schimbările cerute de specificul activităţilor, reprezintă alegerea a peste 90% dintre clienţii Techno Office, motivele care stau la baza deciziei fiind nevoia de colaborare şi sporirea interacţiunii dintre angajaţi.

  • Cea mai mare tranzacţie imobiliară a anului de care nu a auzit nimeni

    Cea mai mare tranzacţie imobiliară a lui 2015 s-a întâmplat în linişte. Unul dintre cele mai mari terenuri din Bucureşti, fostele Sere Berceni, a fost achiziţionat de dezvoltatorii care vor construi Metalurgiei Park. La 150 de euro pe metrul pătrat, preţul cu care a fost vândută cea mai mare parte din ceea ce va fi faza 1 a Metalurgiei Park (jumătate din suprafaţa totală a fostelor sere Berceni), Horia Culcescu, proprietarul terenului, a încasat aproximativ 30 de milioane de euro.

    Horia Culcescu este un om de afaceri care apare rar în media, dar care a devenit – tot în linişte – cel mai bogat agricultor din România. Conform unui top realizat de agrointel.ro, Horia Culcescu este cel mai mare producător de conserve din legume şi fructe din România (prin fabrica Leader International de la Caracal) şi deţine 230 de hectare de sere şi 1.200 de hectare de vie. De profesie inginer agronom, Horia Culcescu a achiziţionat de-a lungul timpului mai multe ferme, ajungând să aibă suprafeţe importante de sere din Pipera până la Turgu Măgurele şi Işalniţa, cele mai întinse ca suprafaţă fiind Leoser (90 de hectare în Popeşti- Leordeni) şi Serele Berceni (50 de hectare în zona unde Bulevardul Metalurgiei se intersectează cu bulevardul Berceni şi cu Drumul Binelui).

    Situate în sudul Capitalei, zonă unde interesul dezvoltatorilor a fost redus înainte de criză, Serele Berceni au devenit o ţintă de achiziţie mult mai importantă după anul 2009, când trendul pieţei imobiliare s-a mutat către sudul, vestul şi estul Capitalei. Statisticile arată că, în 2011 de exemplu, au fost livrate în Bucureşti şi Ilfov 4.945 de locuinţe, din care sudul a atras cea mai mare parte (peste 2.500 de locuinţe livrate). Sudul a fost în ultimii cinci ani cea mai dinamică zonă din Bucureşti-Ilfov în ceea ce priveşte construcţiile noi, iar soluţiile găsite de dezvoltatorii din sud au ţinut piaţa pe un trend alert.

    „Metalurgiei Park este o ţintă veche de-a noastră“, povesteşte Cătălin Grigore, unul dintre principalii pioni ai Sud Rezidenţial (şi hobby-ul personal al lui Grigore) fiind identificarea de terenuri. „Dezvoltatorii cu care lucrăm au devenit foarte implicaţi şi ne cereau noi şi noi suprafeţe pe care să dezvolte blocuri. Aveam de mult timp terenul Serelor Berceni în observaţie şi am deschis dicuţiile cu domnul Horia Culcescu în urmă cu un an şi jumătate, când dânsul în sfârşit şi-a manifestat interesul să vândă o parte din teren“, povesteşte Cătălin Grigore, precizând că, alături de proprietarul terenului, a împărţit cele 50 de hectare ale Serelor Berceni în faza 1 şi faza 2, fiecare cu câte 25 de hectare (cele două faze fiind tăiate la jumătate de Bulevardul Metalurgiei).

    După ce a căzut de acord cu proprietarul terenului, Cătălin Grigore a trecut la atragerea investitorilor: „Terenul a fost vândut şi proiectat în urma unor şedinţe care se terminau noaptea la 1, la 2, şi în care discutam cu investitori aflaţi deja într-o relaţie contractuală cu Sud Rezidenţial“. Ca strategie de investiţie, Cătălin Grigore le-a solicitat investitorilor să cumpere suprafeţe mari de teren, care să permită dezvoltarea fluidă. „Cei care s-au implicat au cumpărat suprafeţe mari. Am selectat astfel brandurile imobiliare puternice, cu care noi avem istorie, care niciodată nu au greşit în anii de când dezvoltăm proiecte împreună şi care au putere să cumpere şi să dezvolte 2-3 hectare. În momentul acesta, din cele zece ansambluri, cinci din ele construiesc, iar cinci se află în faza de autorizare. Fiecare a cumpărat minimum 2-3 hectare, în funcţie de forţa financiară, şi au conceput alături de noi propriile proiecte imobiliare“. Regimul de înălţime este definit de PUZ (P+5), astfel că cele mai multe dintre blocuri vor avea regim mic de înălţime.

    Terenul din faza 1 a Metalurgiei Park s-a vândut complet în trei luni, spune Cătălin Grigore. Mai precis, dezvoltatorii ansamblurilor (Brown, Top House, Viva, Crystal, Joy, Galaxy, Family) au cumpărat loturile de teren aferente părţii lor din proiect de la Berser, plătind acelaşi tarif de 150 euro pe metrul pătrat. Au fost vândute 23 de hectare din cele 25, spune Cătălin Grigore. În zona dinspre Apărătorii Patriei, zonă de case, a fost păstrată o zonă tampon, de 1,5 ha, care va fi dezmembrată în loturi mici, între 300 şi 700 mp, şi unde vor fi construite case. Deocamdată planul pentru această suprafaţă nu a fost definitivat, existând o intenţie a lui Horia Culcescu de a dezvolta acolo un cartier de case.

    Acum, în faza 1 a Metalurgiei Park, construiesc deja Brown, Top House, Viva şi Crystal, iar Joy şi Galaxy sunt în faza de autorizare, spune Cătălin Grigore, care explică faptul că fiecare dezvoltator a conceput un proiect distinct, cu identitatea lui. „Singura condiţie pe care am pus-o dezvoltatorilor este ca, din momentul când am început, să nu ne oprim până nu terminăm: să nu tragem de timp, să nu avem probleme cu banii, să nu depăşim termenele, cu alte cuvinte să nu facem lucruri care să arunce o notă de neîncredere peste tot proiectul. Din momentul când am început, îl ducem la capăt. Lucrăm în echipă: dezvoltatorii lucrează cu un business plan etapizat, iar noi ne-am asumat să menţinem un ritm al vânzărilor care să permită continuitatea. Spre diferenţă de un dezvoltator dintr-o zonă centrală, care merge pe 1.800-2.000 euro/mp, dezvoltatorii noştri au înţeles că 950-1.000 euro/mp şi un profit mai scăzut aduc un rulaj extraordinar de mare şi o continuitate incredibilă a businessului.“

    Cătălin Grigore explică faptul că cei mai mulţi dintre dezvoltatorii care lucrează cu Sud Rezidenţial au istorie în partea sectorului 4 dinspre Dimitrie Leonida şi Apărători, unde au construit şi au vândut apartamentele ca persoane fizice. „Acum, când ne-am mutat în Park, toţi şi-au făcut firme, renunţând la PFA. Am mers pe ideea că dacă ai o firmă sănătoasă, în momentul când faci rulaj şi construieşti fără nicio problemă, cerul e limita, poţi lua un împrumut la bancă, poţi lua fonduri europene, plus că totul este mai transparent.“ Aceasta este explicaţia pentru care cele mai multe dintre firmele care construiesc în Metalurgiei Park nu au nici măcar un an de când sunt înregistrate la Registrul Comerţului, deşi brandurile imobiliare sunt deja cunoscute în sudul Bucureştiului. Brown Residence SA este înregistrată la Registrul Comerţului din ianuarie 2015, deşi sute de persoane locuiesc deja în blocurile dezvoltatorului din Popeşti şi din Berceni. Brown Residence a livrat până acum 750 de apartamente, după cum spun oficialii companiei, în cele opt proiecte finalizate şi localizate în sectorul 4 – zona Mall Grand Arena, metrou Dimitrie Leonida, Soseaua Olteniţei (Popeşti-Leordeni). În momentul de faţă, activitatea dezvoltatorului se concentrează la proiectul Brown Metalurgiei Park, unde vor fi 10 blocuri, cu aproximativ 750 de apartamente, pe care Brown vrea să le livreze în următorii doi ani. Investiţia derulată în cadrul ansamblului Brown din Metalurgiei Park depăşeşte suma de 20 de milioane euro, după cum estimează oficialii companiei, deţinută de Emanoil Andrei Arabagiu (37 ani) şi Daniel Văduva (47 ani).

    Oficialii Top Residence, care construiesc în Metalurgiei Park 1.000 de apartamente în 10 blocuri, estimează întreaga investiţie la 25 de milioane de euro. Cătălin Grigore vorbeşte despre construcţia a 5.000 de apartamente pentru faza 1 şi spune că faza a doua va avea mai multe locuinţe: „Partea a doua va fi gândită la fel, doar că va avea mai puţin comercial. Acum suntem în discuţii cu centre comerciale precum Lidl, Mega Image, retaileri, magazine de mobilă, Petrom (care vrea teren pentru o staţie cu deschidere pe Metalurgiei), dar şi cu creşe, grădiniţe, şcoli. Vom asigura în prima fază tot ce au nevoie locatarii, iar în a doua fază doar vom suplimenta“.

    Conform cu investiţiile derulate de dezvoltatori, costul mediu pentru un apartament este în jur de 20-25.000 de euro, ceea ce face ca Metalurgiei Park, la întreaga sa capacitate de 15.000 de apartamente în ambele faze, să fie o  investiţie de peste 350 milioane de euro. „Este un megaproiect imobiliar, în care profitabilitatea dezvoltatorilor este foarte mare şi trece de jumătatea sumei investite. Dacă la asta mai adăugăm şi faptul că ne mişcăm rapid şi avem rulaj foarte mare, e uşor să vedem că este o situaţie din care câştigă toată lumea – noi, dezvoltatorii, clienţii care cumpără un apartament la un preţ omenesc, vânzătorii de mobilă, decoraţiuni sau electrocasnice. Este un proiect care mişcă Sudul şi Bucureştiul. Dar şi economia.“

    Pe şantierul Metalurgiei Park se lucrează. În birourile Sud Rezidenţial, Parkul se vinde. „Preţul de la care se pleacă este de 800 de euro, dar chiar nu sunt apartamente low-cost, aşa cum vor unii să creadă, iar eu îi invit pe toţi la vizionare, să vadă cu ochii dânşilor. Se foloseşte sintagma asta: «Dom’le, sudul e ieftin». Da, este ieftin. Dar ieftinul dezvoltă volum, dezvoltă ceea ce oamenii au nevoie“, spune Grigore.

    Construcţiile care au început în primăvară sunt gata, iar designul general al minioraşului şi strategia lui de lansare sunt treaba lui Cătălin Grigore: „Sunt 500 de apartamente care sunt în picioare şi vândute. Cred că prima fază se va umple foarte repede şi cred că nu vor ajunge 25 de hectare pentru câtă cerere avem, aşa că vom insista în discuţiile cu Horia să începem şi partea a doua. Prima parte ar trebui să fie gata în următorii doi ani. În vara lui 2017 vreau să ies din faza 1. Şi când spun că ies, totul va fi aşa cum am promis: cu locuri de joacă, cu alei, cu spaţii amenajate, cu bariere funcţionale, cu magazine, cu centre şi spaţii comerciale.Între dezvoltatorii mei nu sunt fricţiuni care să ducă la situaţii precum un gard între două proiecte, toate aceste probleme au fost clarificate de la început. Dacă văd un gard, mă duc şi îl smulg cu mâna mea. Lucrăm în echipă, chiar dacă facem chestii diferite, adică ei dezvoltă şi eu mă ocup de implementare/dezvoltare şi ne armonizăm foarte bine unii cu ceilalţi. Sunt drumuri de acces pe care le vom construi împreună, pentru că nu are nicio treabă primăria aici, fiind proprietate privată. Între ansambluri sunt drumuri late, de 7 metri. Trebuie să facem trotuarele, iluminatul, să punem dalele, să aducem mobilier urban, acum alegem copacii şi gazonul“.

    Şi-a asumat prea mult un om de afaceri care în urmă cu cinci ani nu dezvoltase singur nimic? „Este un proiect mare, dar nu mă simt depăşit. La fel ca toate celelate proiecte ale noastre, se va ridica şi va fi funcţional. Toată lumea a crezut că e un bluf, că nu se va face, că aici sunt nişte oameni care au aterizat de nu ştiu unde şi apartamentele astea sunt făcute nu ştiu cum. Îi aştept în vara lui 2017 să facem o plimbare prin Park. Deocamdată, niciunul dintre dezvoltatori nu face faţă la Sud Rezidenţial – mai precis, nu pot ei construi cât putem noi să vindem. Am vândut tot ce este ieşit din pământ.“
     

  • Think Big 2.0 – noua strategie imobiliară

    Cătălin Grigore întinde cu atenţie pe masă planurile de dezvoltare ale Metalurgiei Park. Sunt nişte foi mari şi groase, dar Cătălin Grigore le tratează delicat şi condiţionează discuţia cu Business Magazin prin a se asigura de la început că articolul nu va avea tenta răuvoitoare pe care a simţit-o în presă în ultimii cinci ani, de când a decis să dezvolte, cu strategia sa proprie, sudul capitalei. „Toată lumea are o problemă cu sudul, ca şi cum ar trebui să plecăm cu toţii acasă şi să rămână numai nordul“, rezumă Cătălin Grigore modul cum percepţia publică despre zona de sud, dintotdeauna considerată un fel de Cenuşăreasă a pieţei imobiliare, nu s-a schimbat nici după ce sudul a devenit cel mai viu motor imobiliar al Capitalei. 

    Înainte de criza economică, dezvoltatorii imobiliari decideau ce anume ar putea să le vândă clienţilor şi construiau o piaţă ideală, în care oamenii câştigă din ce în ce mai bine şi locuiesc în case din ce în ce mai mari. După şapte ani de criză, cei mai activi dezvoltatori sunt cei care au lăsat piaţa să decidă ce produse îşi permite să cumpere şi cei care au acceptat câştigul mai mic, dar mai sigur. Sunt două categorii de produse imobiliare în piaţă, rezumă Dragoş Dragoteanu, proprietarul agenţiei imobiliare EuroEst: „Prima categorie este formată din locuinţe ale căror preţuri nu scad niciodată (zone rezidenţiale de lux cu brandul lor, cum ar fi Primăverii, Kiseleff, Unirii cu vedere la fântâni) şi care urmează istoria pieţei imobiliare de afară, nicăieri în lume zonele bune nefiind afectate de criză. A doua categorie sunt imobilele de necesitate, care urmează trendurile pieţei. 90% din proprietăţile din Bucureşti sunt de necesitate, cele mai multe dintre acestea fiind cele din blocurile vechi, construite până în 1985, dar şi cele care se construiesc acum“. Dragoteanu spune că strategia multora dintre dezvoltatorii de dinainte de criză a fost să construiască locuinţe pe care să le încadreze în prima categorie. După venirea crizei, piaţa de lux şi cea up-market s-au restrâns, iar volumele din zona de necesitate au câştigat tot mai mult teren. În ultimii cinci ani, datele oficiale spun că peste 80% din tranzacţiile imobiliare din bucureşti au fost făcute (şi s-au încadrat) în programul guvernamental Prima casă.

    În octombrie 2007, cu fix un an înainte de debutul crizei imobiliare şi de tumultul care a urmat, scoteam o copertă Business Magazin în care povesteam despre modul cum oamenii de afaceri locali au preluat şi au dezvoltat un mod de gândire şi de investire de peste ocean. Think Big a stat la temelia visului american şi prima parte a anilor 2000 a scris şi un vis românesc, pe care unii dintre oamenii de afaceri aflaţi pe val au decis să îl dezvolte la scară mare. Scriam atunci despre cel mai mare hotel din Europa, cu 1.500 de camere, ridicat de fraţii Ionuţ şi Robert Negoiţă în Vitan, despre Băneasa Developments, proiectul întins pe mai bine de 200 de hectare care a schimbat definitiv nordul Bucureştiului, dar şi despre Sema Park sau despre Coresi, proiecte mari gândite pe foste platforme industriale. Mai scriam în 2007 şi despre semnele de întrebare pe care ni le năşteau oamenii de afaceri care vorbeau despre viitor cu certitudine: Ionuţ Negoiţă era sigur că va merge cu cele 1.500 de camere la o medie de 80% grad de ocupare, iar Ion Rădulea era convins că până în 2011 va umple cele 40 de hectare de teren de la Semănătoarea cu clădiri de birouri, cu zone comerciale şi o zonă rezidenţială cu 1.320 de locuinţe. Cel mai mare hotel din Europa a devenit un mare bloc în care cele mai multe camere s-au transformat în apartamente, iar lipsa finanţării a făcut ca în Sema Park să se reia construcţiile abia anul trecut, după o pauză de peste şase ani.

    Între timp însă, ritmul livrărilor de apartamente din Bucureşti a rămas viu, chiar dacă nu în formă maximă. Au avut loc însă mai multe mutaţii legate de preţ sau de arhitectura proiectelor, dar cea mai importantă a fost cea legată de zonă. Nordul şi centrul, care crescuseră într-un ritm foarte alert înainte de criză, au ajuns la un ritm lent de construire şi de vânzare. În acelaşi timp, vestul şi sudul au explodat. Proiecte precum Militari Residence, unde s-a ridicat bloc după bloc şi unde au fost livrate şi vândute 4.000 de apartamente, Confort Urban din Rahova sau Confort City din Vitan (ambele cu peste 1.500 de apartamente vândute) au indicat că apartamentele construite pe fişa de post a proiectului Prima casă sunt cele care se vor vinde în cel mai alert ritm.

    Pe aceeaşi structură de ofertă care să se încadreze în programul Prima casă s-a dezvoltat şi Popeşti-Leordeni. Oraşul din coasta de sud a Capitalei aproape şi-a dublat numărul de locuitori în ultimii zece ani, după cum arată datele primăriei oraşului: în 2005, în Popeşti-Leordeni erau 15.000 locuitori, iar anul trecut erau înregistraţi peste 25.000. Între staţiile de metrou Dimitrie Leonida şi Depoul IMGB s-a construit practic un nou oraş, în care mai mulţi mici dezvoltatori, cu proiecte de câteva zeci de apartamente, au construit şi au vândut case, respectând strict regula nescrisă a unui preţ pe metrul pătrat situat între 650 şi 850 de euro. „Faptul că preţurile au fost ţinute sub control, iar dezvoltatorii nu au depăşit un preţ pe care piaţa îl putea asimila a adus în zona de sud un anumit tip de client: 35-40 ani, familist, cu copil. Oameni care caută un apartament cu 2 camere sau o garsonieră dublă, ca tranzit, la început de drum, sau un apartament de 3-4 camere la preţuri pe care nu le poţi găsi în altă zonă.“ Modul cum Cătălin Grigore descrie secretul vânzării zonei de sud face parte din strategia pe care şi-a făcut-o în urmă cu cinci ani, când a decis să încerce antreprenoriatul.

    În 2010, în biroul său de pe şoseaua Olteniţei, Cătălin Grigore lansa Sud Rezidenţial. Grigore fusese în ultimii zece ani directorul general al Premier, una din agenţiile imobiliare specializate pe vânzări în sudul Capitalei. Principala lecţie pe care spune că a învăţat-o în cei zece ani este cea a vânzărilor, care trebuie să aibă în spate un marketing puternic şi o forţă de vânzare cel puţin la fel de puternică. „Ne-am axat pe imobiliare pentru că cei mai mulţi dintre noi venim dinspre imobiliare, dar specialitatea noastră este vânzarea. Noi nu suntem o agenţie imobiliară. Nu vindem apartamente vechi, nu vindem terenuri, case, nu facem închiriere sau alte activităţi pe care e normal să le facă o agenţie imobiliară. Noi vindem şi am creat un motor de vânzare care a pus în valoare şi în lumina reflectoarelor un produs imobiliar conceput de noi“.

    Ideea lui Cătălin Grigore a fost de a deveni o interfaţă între investitor şi clientul final – munca Sud Rezidenţial începe cu identificarea unui teren, continuă cu gândirea unui produs potrivit pentru acel teren, se ocupă de acte şi autorizaţii, planifică şi proiectează imobilul care se potriveşte acolo conform PUZ-ului, compartimentează şi finisează locuinţele, le face marketingul şi, mai ales, le vinde. „Eu sunt interfaţa pentru întregul proiect: de la primul pas când vând business planul unui investitor până la ultimul pas când predau cheile ultimului locatar şi asigur investitorului returnul pe care i l-am promis la început“, descrie Cătălin Grigore modul de lucru al Sud Rezidenţial.

    A mai fost însă un aspect în strategia Sud Rezidenţial care l-a propulsat pe Cătălin Grigore din liga sutelor de dezvoltatori într-o ligă a vânzătorilor de sute de apartamente anual, ligă în care se află cam singur. Strategia s-a numit „zero comision pentru cumpărător“. Mai precis, Sud Rezidenţial percepe un procent situat între 3 şi 5% de la investitorul care preia proiectul (în funcţie de serviciile pe care le oferă), iar vânzarea apartamentelor pentru clientul final are loc fără comision din partea agenţiei. „Foarte mulţi oameni din piaţă au fost supăraţi pe noi. Când noi am implementat acest concept, toată lumea ne-a spus că este o prostie, că în cinci luni vom da faliment şi vom pierde şi toţi banii investiţi. Toată lumea ne-a sărit în cap cum că vom strica piaţa şi că toate agenţiile vor muri din cauza noastră. Le-am demonstrat astăzi, la peste cinci ani de existenţă, nu numai că suntem în viaţă, dar am ieşit la rampă şi vindem într-un mod susţinut şi fără probleme sute de apartamente, poate chiar mii. Clientul final este cel care ne ţine pe noi în viaţă, de la el luăm banii, el se împrumută pentru câteva zeci de ani pentru a plăti casa, era normal ca toate serviciile mele să fie gratuite. Ne finanţăm din comisionul pe care îl percepem de la dezvoltator, ei sunt singurii care ne plătesc pe noi. Noi am explicat tuturor că noi aşa înţelegem să ne dezvoltăm, că este modelul nostru, că vrem doar o bucăţică din această piaţă şi că nu intenţionăm să ne extindem în nordul oraşului sau în altă parte“, explică acum Cătălin Grigore modul cum s-a aşezat pe piaţă cu ideea sa antreprenorială.

    Cătălin Grigore este de acord că sudul este mai ieftin, dar că nu există o aşa-zisă barieră de preţ pentru zonă: „Există însă o oarecare barieră psihologică – în Popeşti vorbim despre 700 euro/mp, în Metalurgiei preţul va fi de 1.000 euro metrul pătrat, dar cu cât mergem spre centru – Niţu Vasile, Brâncoveanu – preţurile cresc spre 1.300 euro/mp, iar când ne apropiem de Tineretului lucrurile se schimbă. Au fost dezvoltatori care nu au înţeles aceste bariere şi au insistat pe un preţ ridicat şi pe un produs avangardist care nu a fost uşor de vândut“.