Tag: aeroport

  • Sistem de măsurare a nivelului de satisfacţie a pasagerilor, pe Aeroportul “Henri Coandă”. Cum va funcţiona sistemul “Happy or Not”

    “Sistemul «Happy or Not» aplicat în Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti include un număr de opt dispozitive, care afişează o întrebare la care pasagerii pot răspunde apăsând unul din cele patru butoane-icon (figurate de la «very happy» până la «very unhappy»). Acest sistem va monitoriza şi măsura, în timp real, nivelul de satisfacţie a pasagerilor atât faţă de calitatea serviciilor din aeroport, cât şi faţă de angajaţii care realizează respectivele servicii”, se arată într-un comunicatul de presă al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti, transmis marţi agenţiei MEDIAFAX.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • SITUAŢIA TRANSPORTURILOR. Întârzieri şi zboruri anulate în traficul aerian

    Pe aeroporturile Bucureştiului, traficul aerian se desfăşoară în condiţii de iarnă, cu vânt puternic şi rafale care ating şi depăşesc 75 km/h şi care transportă zăpada la sol.

    Se înregistrează întârzieri la decolarea de pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti (AIHCB), întârzieri determinate de necesitatea degivrării aeronavelor şi de operaţiunile de handling la sol îngreunate de vreme, care ajung punctual şi la o oră.

    Din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, până la ora 17 au fost anulate 9 curse aeriene, iar alte 3 au fost redirecţionate pentru aterizare pe Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa Aurel Vlaicu (AIBB AV).

    Informaţii în timp real despre situaţia zborurilor pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti pot fi găsite pe pagina de web www.bucharestairports.ro/otp.

    Pe ambele aeroporturi sunt asigurate condiţiile pentru desfăşurarea în deplină siguranţă a operaţiunilor aeriene. Pistele, platformele şi căile de rulare ale AIHCB şi AIBB AV sunt operaţionale. Se intervine constant cu utilajele proprii de deszăpezire şi degivrare, pentru desfăşurarea în siguranţă a operaţiunilor aeriene.

    Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti recomandă pasagerilor să îşi ia măsurile necesare pentru a se prezenta în timp la aeroport.

  • Proiect estimat la aproape 28 milioane de euro pentru modernizarea Aeroportului Oradea

    Proiectul vizează, printre altele, extinderea pistei de decolare – aterizare, realizarea a două căi de rulare/degajare şi a unei platforme de îmbarcare – debarcare care să poată asigura staţionarea unui număr de şase aeronave, precum şi modernizarea sistemului de balizaj, potrivit datelor din caietul de sarcini.

    Termenul pentru finalizarea contractului este de 18 luni de la data atribuirii.

    Proiectul va fi finanţat prin Programul Operational Sectorial Transport, din bani europeni şi fonduri bugetare.

    Contractul va fi atribuit prin licitaţie deschisă, iar termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 4 martie.

  • Peste 150 de taximetrişti, amendaţi în urma unei acţiuni a Poliţiei în zona aeroporturilor

     “La data de 15 ianuarie a.c., Direcţia Rutieră şi Direcţia de Poliţie Transporturi din cadrul IGPR a coordonat o acţiune pentru verificarea legalităţii desfăşurării transportului rutier în regim de taxi în zona aeroporturilor internaţionale”, se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX de Poliţia Română.

    Conform sursei citate, poliţiştii au făcut controale în apropierea aeroporturilor “Henri Coandă”, precum şi în zonele adiacente aeroporturilor din Timişoara, Cluj-Napoca, Bacău şi Iaşi.

    Echipele de poliţişti au vizat traseele dinspre şi către aeroporturi, precum şi zonele unde au loc debarcarea şi preluarea pasagerilor, unde au verificat 284 de taxiuri.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • COD GALBEN de ceaţă în aproape toată ţara. Curse aeriene afectate de condiţiile meteo

     Administraţia Naţională de Meteorologie a emis avertizare nowcasting cod galben de ceaţă pentru Bucureşti şi judeţele Ilfov, Ialomiţa, Călăraşi, Dâmboviţa, Prahova, Teleorman, Giurgiu, Brăila, Buzău, Argeş, Vâlcea, Gorj, Mehedinţi, Dolj, Olt, Bacău, Vrancea, Botoşani, Galaţi, Neamţ, Vaslui, Iaşi, Alba, Mureş, Harghita, Braşov, Sibiu şi Covasna, valabilă până la ora 11.00.

    Ceaţa reduce vizibilitatea sub 200 de metri şi izolat sub 50 de metri şi în Dobrogea, precum şi în judeţele Maramureş şi Cluj.

    În unele zone din judeţele avertizate cu cod galben, ceaţa este asociată cu burniţă şi chiciură.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Rusia a interzis orice lichide la bordul avioanelor, cu o lună înainte de JO de la Soci

     Noile reguli interzic în cabină “orice lichide, inclusiv produse de igienă, cosmetice, medicamente, aerosoli şi geluri, în orice cantitate”, se arată într-un comunicat accesibil miercuri pe site-ul Aeroportului Şeremetievo din Moscova.

    Acest comunicat nu precizează pentru cât timp sunt adoptate aceste măsuri de securitate sporite, iar presa a anunţat că sunt în vigoare timp de două luni, până după Jocurile Olimpice de Iarnă de la Soci (sud), prevăzute în perioada 7-23 februarie, urmate de Jocurile Paralimpice, în perioada 7-16 martie.

    Regulile în vigoare până în prezent interziceau aducerea la bord a unor cantităţi mai mari de 100 de mililitri de lichide.

    Miercuri, o zi liberă în Rusia, nu a fost posibilă, imediat, obţinerea unor precizări.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Arafat: Institutul Cantacuzino analizează probele recoltate de la angajaţii Aeroportului din Sibiu

     “Nu trebuie să inducem panică atât timp cât nu ştim despre ce este vorba. Ştim de ani de zile însă că gripa poate provoca şi deces, în anumite condiţii. În aceste cazuri au fost recoltate probe, care au fost trimise spre analiză la Institutul Cantacuzino”, a declarat pentru MEDIAFAX secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii.

    Întrebat dacă există suspiciunea de gripă porcină, Raed Arafat a spus că nu se poate spune că aceasta ar fi cauza, precizând că sunt multe virusuri paragripale care ar fi putut produce îmbolnăvirile.

    “Nu ştim despre ce este vorba, nu ne putem pronunţa, pentru că nu avem voie să ne jucăm cu diagnosticele şi să inducem panică în populaţie”, a mai spus secretarul de stat.

    Doi angajaţi ai Aeroportului din Sibiu au ajuns, marţi seară, la Spitalul Judeţean Sibiu, cu simptome ale unor afecţiuni respiratorii, ei fiind trimişi la unitatea sanitară şi internaţi după ce un coleg de-al lor, care avea simptome similare, a murit luni.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • COD GALBEN de ceaţă în aproape toată ţara. Curse aeriene cu întârzieri

     Avertizarea nowcasting cod galben emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie este valabilă până la ora 14.00, în Bucureşti şi judeţele Ilfov, Dâmboviţa, Prahova, Giurgiu, Ialomiţa, Călăraşi, Teleorman, Brăila şi sudul judeţului Argeş.

    Judeţele Mehedinţi, Gorj, Olt, Dolj, Vâlcea, inclusiv municipiile Drobeta-Turnu Severin, Târgu Jiu, Slatina, Caracal, Craiova şi Drăgăşani, sunt sub avertizare cod galben până la ora 11.00.

    Ceaţa reduce vizibilitatea şi în judeţele Botoşani, Neamţ, Iaşi, Vaslui, Galaţi, Bacău, Vrancea, zona de câmpie a judeţului Arad, inclusiv municipiul Arad şi nord-vestul judeţului Caraş-Severin, avertizarea fiind emisă până la ora 10.00.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Trei curse aeriene operate pe Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca, amânate din cauza ceţii

     Potrivit reprezentanţilor Aeroportului Internaţional “Avram Iancu” din Cluj, o aeronavă care trebuia să aterizeze la Cluj-Napoca de la Bucureşti, la ora 8.40, a fost amânată din cauza ceţii, iar ora la care aceasta va ateriza nu este, deocamdată, cunoscută.

    De asemenea, cursa de la Charleroi, care trebuia să aterizeze la Cluj-Napoca, la ora 11.25, a fost amânată pentru ora 12.09, iar cursa de la Munchen, programată să ajungă la Cluj la 11.45, va ateriza pe aeroportul clujean la 12.14.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • MasterCard deschide un business lounge pe aeroportul Otopeni

    Deschiderea MasterCard Lounge pe aeroportul din Bucureşti face parte dintr-un program regional; MasterCard a deschis alte asemenea saloane în Praga, Budapesta şi Kiev, iar posesorii de carduri MasterCard Premium pot beneficia, de asemenea, de intrare gratuită în salonul de business al aeroportului din Viena.

    “Mă bucur să particip la deschiderea acestui lounge în Bucureşti, ca parte a proiectului regional pe care l-am coordonat în ultimele luni,” a spus Denisa Mateescu, Vice President Market Development MasterCard Europe. “Sunt sigură că acesta va fi un popas plăcut pentru toţi posesorii de carduri MasterCard Premium care călătoresc în străină.”

    Chiar dacă nu au asupra lor laptopurile sau tabletele, vizitatorii MasterCard Lounge pot să-şi verifice mail-urile sau să navigheze pe Internet, pentru că salonul este dotat cu tablete puse la dispoziţie de către Microsoft România. Având sistemele de operare Windows 8.1 şi Office 2013 instalate pe tablete, călătorii vor putea inclusiv să modifice sau să creeze documente Word, Excel şi Power Point sau să urmărească aplicaţii de business cum sunt Torch for Basecamp – pentru a ţine mai bine evidenţa agendei zilnice – şi Tradeville, care îi ajută să fie la curent cu evoluţiile pieţei bursiere.

    “(…) călătoriile internaţionale sunt situaţii tipice în care cardurile îşi arată cel mai bine utilitatea,” a spus Cosmin Vladimirescu, General Manager România şi Moldova, la MasterCard.

    Barul este aprovizionat şi gestionat de Alpha Rocas, partener al proiectului.

    Design-ul şi amenajarea MasterCard Lounge au fost realizate de doi arhitecţi români, Marian Oprea şi Iulia Trifan – 122 StudioLab.

    MasterCard este o companie de tehnologie în industria globală de plăţi, cu activităţi în peste 210 de ţări şi teritorii.